„Această carte e liberă. De aceea o dedic tuturor celor care se mai bucură să exploreze în voie spațiul dintre coperte, doamnelor și domnilor deopotrivă, studentelor și studenților de la Litere, cititoarelor și cititorilor care dau sens (și sensuri noi) efortului unui scriitor. Știu că asemenea oameni vor exista și în vremurile cele mai puțin propice cititului.
Cartea oferă o tipologie a personajelor feminine din literatura română, de la doamna B. a lui Negruzzi la doamna T. a lui Camil Petrescu. Combină critica și istoria literară cu istoria mentalităților, sociologia cu istoria culturală, experiența de viață cu cea de bibliotecă: în fond cam tot ce folosim când citim și judecăm literatura, fără mânie și părtinire.
Alfabetul doamnelor nu se dorește, desigur, a fi exhaustiv (oricum, nu trece de Interbelic). Fiecare dintre noi are cu siguranță unul propriu, bazat pe afinități. Acesta este al meu. Nu-l impun, îl propun.“ — IOANA PÂRVULESCU
Un volum despre doamnele și domnișoarele literaturii române, așa cum au scris despre ele scriitorii (cei mai mulți) și scriitoarele (mai puține) din perioada interbelică.
Nu știu de ce autoarea a raportat multe opere și implicit personaje feminine la Lolita lui Nabokov, care nu nici nu era apărută când autorii noștri români au scris romanele/povestirile discutate. Eu nefiind “fan” Lolita, nu am apreciat așa-zisele comparații.
Pentru mine, întregul volum mi s-a părut un pic cam monoton, am simțit că citesc o carte de comentarii literare, de genul celor care existau când eram eu în școală. Aș fi apreciat mai mult o părere personală sau o analiză mai detașată, dar probabil că meseria de profesor a autoarei și-a lăsat mai mult amprenta.
Se poate afirma fără mari riscuri că alfabetul personajului feminin din proza românească începe, în 184o, cu litera B., care e numele eroinei lui Costache Negruzzi din nuvela „O alergare de cai”. Redus la stereotipia basmelor („la soare to puteai uita, dar la dansa ba"), la clișee sau la constrângeri religioase, femininul este până la doamna B. mai degraba o abstracțiune. Predecesoarele ei sunt, literar vorbind, neglijabile. Chiar între felul în care e conceput personajul Zoe, creație de început a aceluiasi scriitor, și doamna B. e o falie artistică și o semnificativă schimbare de Weltanschauung. Portretul primeia e banal și datat. În schimb doamna B., eroina cea mai interesantă din toata proza lui Negruzzi și din toata proza pașoptistă, rezistă fără dificultate la comparația cu urmașele ei literare. Adesea le și invinge.
Stilul Ioanei Pârvulescu mi-a susținut din nou atenția, printr-o carte care se apropie de registrul criticii literare și mai puțin de cel beletristic. Am fost puțin dezamăgită pentru că nu am știut toate trimiterile din acest "alfabet" spre eroinele diverselor epoci.
O carte de comentarii literare despre femeile scrise de bărbați în operele de demult. Are vechea meteahnă a autorilor români de non-ficțiune: conține atât de multe referințe încât trebuie să ai deja o cultură foarte vastă ca să înțelegi despre ce e vorba. În plus, tezele nu mi se par foarte convingător argumentate, iar expunerile sunt haotice. E neclar care sunt părerile lui Pârvulescu și care sunt părerile epocii.
Adică, serios, cum naiba a ajuns să fie publicată această carte? Pe ce criterii? Cine a citit mizeria pe care a înșirat-o pe foaie Pârvulescu și a zis „da, dom'le, e ce trebuie”? Hei, tanti Pârvulescu, despre ce naiba vorbești? Știi că atunci când vorbești despre un personaj spui ce se întâmplă cu el? Într-un fel care să fie ok și pentru oamenii care n-au citit cartea ta favorită publicată undeva în obscuritatea secolului XIX?
Aș putea să stau mai bine de o oră să îi explic autoarei ceea ce se poate vedea cu ochiul liber în primele cinci minute de contact cu cartea, dar nu o s-o fac. Cartea asta e doar o expresie a elitismului intelectual găunos pe care l-am mai văzut manifestat în atâtea locuri - că no, nu se poate altfel, suntem elitiști, că altfel ar trebui să zicem lucruri care au sens, și asta e greu.
De fapt am citit putin din ea pana am realizat ca doamna Parvulescu crede ca Lolita a fost o idila romantica nu un roman cu un narator cu moralitate incerta (este narat chiar de Humbert aka pedofilul). Desi apreciez demersul de a aduce la lumina personajele feminine din romanele romanesti, totul se pierde cand realizezi ce perspectiva are autorul asupra unui roman consacrat si despre care se stie clar si sustinut, de critici si chiar autor, ca NU este o poveste de dragoste. Nu pot sa citesc sau sa respect pe cineva care nu a inteles acest fapt chiar simplu ba chiar mai si sustine ceva total gresit.
Cartea nu este una pe care ai citit-o azi și ai pus punct . E o carte care se păstrează în bibliotecă și se reia. Nu e obligatoriu s-o reiei de fiecare data cap -coada, ci pe capitole. Este o carte potrivită pentru studenții la Litere, pt absolvenții de liceu care urmează să dea Bacul pt a înțelege mai bine literatura romana. Înțelegi cartea bine daca ai și o bază puternica pusă că lectura. Ioana Pârvulescu rămâne o scriitoare veritabila, în top10 scriitori contemporani.
Am crezut că e o indexare dublată de o interpretare a mai multor personaje feminine din literatura română. A fost mai degrabă o expunere a unei teze pe baza unor exemplificări, dintre care câteva mi-au fost necunoscute. M-a ajutat, totuși, să înțeleg implicațiile sociologice ale literaturii și mi-a oferit conceptul de lectură de identificare pe care eu însămi îl practic.
E o carte destul de tehnică, cu multă critică literară, dar una mai apropiată cititorilor prin condeiul frumos al scriitoarei. Cred că este utilă profesorilor de limba română, liceenilor pentru bacalaureat și studenților de la Litere.
O excelentă carte despre literatură, în paginile căreia cititorul face o călătorie printre personajele feminine dintr-un trecut mai îndepărtat sau mai apropiat și printre mentalitățile privind imaginea femininului și locul ei în societate.