„Ce e cititul în nori dacă nu jocul liber al fanteziei, semnul imaginației puse la lucru? Alina Nelega ne introduce cu titlul romanului în fabulația de gradul doi cînd confruntă una din piesele de căpătîi ale teatrului cu ipoteza răsturnată a nebuniei personajului. Nu, fiul nu joacă nebunia, ci e bolnav, iar mama, care îl cunoaște dincolo de masca socială, se scufundă împreună cu el în purgatoriul suferinței psihice. Născut din stăpînirea mecanismelor dramaturgiei și din fidelitatea Alinei Nelega pentru scenă, romanul explorează în cercuri concentrice ficțiunea autonomă, edificată pe referințe la lumea teatrală autohtonă.” (Oana Cristea Grigorescu)
Alina Nelega (n. 1960) este un critic literar, dramaturg, eseist, prozator și publicist român contemporan.
Piesele ei sunt traduse în engleză, germană, franceză, maghiară, poloneză, bulgară, italiană, albaneză, catalană; publicate în antologii, reviste sau volum acestea sunt reprezentate în țară și internațional. Traduce și regizează spectacole pe texte noi, conduce workshopuri și masterclasses în țară și internațional. Participă la rezidențe de dramaturgie în Marea Britanie și Statele Unite.
Din anul 2010 este profesor universitar și conduce masteratul de scriere dramatică al Facultății de Teatru din cadrul Universității de Arte din Tg. Mureș. Din 2015 este profesor abilitat și conduce doctorate în cadrul școlii doctorale UAT. (Wikipedia)
3,5 ⭐️….Pe tot parcursul romanului am simtit ca este ba de 3⭐️ ba de 4⭐️. O reinterpretare buna a piesei “Hamlet”, cu o scriere foarte buna, dar am avut momente cand povestea m-a pierdut pe alocuri (probabil din vina mea).
Tragedia lui Hamlet reinterpretată din punctul de vedere al unei Gertrude, om de teatru,mamă,soție,iubită, sacrificată pe altarul tuturor acestor ipostaze. Ușor neverosimil finalul (gală de box în deschiderea unui festival teatral?) , în rest, asemenea precedentului roman al autoarei, un tur de forță de mare anvergură și talent literar veritabil
Un dialog cu mine însămi despre carte: - Mi-a plăcut, nu zic nu. Dar mi s-a părut pe alocuri cam teatrală… - Păi cum altfel având în vedere că e o adaptare a uneia din cele mai cunoscute piese de teatru din istorie? - Nu prea știu. Dar cartea-i carte, teatru-i teatru… - Și toată “lumea o scenă”… - Adevărat. Dar poate atunci e prea construită? Ceva nu curge cum trebuie. Personajele sunt prea exagerate, prea afectate… - Prea teatrale și ele, nu? - Cam da… - Dar acțiunea este spusă asumat de niște actori. “Hamlet” este mutat în lumea teatrului la propriu. E atât de neverosimil că niște personaje-actori vorbesc ca niște actori? - Dar actorii sunt și ei oameni, nu? Adică nu vorbesc teatral așa tot timpul… - Poate sunt în personaj… - Păi și trebuie să fie în personaj mereu? - Poate că exact asta e urmărit. Personaje care sunt în personaj, teatru care e în viață, viața care e în teatru. Poate că e interesant ce ne spun exact oamenii ăștia când se joacă de-a jucatul unor roluri. Hamlet care vede și spune adevăruri când se preface nebun. - Toți sunt nebuni în cartea asta… - Să știi că s-ar putea să fie mai sănătoși decât ai crede. Finalul explică destul de multe “nebunii”. Oricum, nebunia nu e miza cărții, nu e miza poveștii. Aș zice că mai degrabă e o critică a societății actuale. Se vorbește mult despre lumea coruptă din teatru. Și personajele chiar ne îndeamnă să nu ne limităm privirea doar acolo. - Eu înțeleg ce zici. Și rațional sunt de acord. Cartea e chiar bine construită. Cu cât te gândești mai mult, cu atât găsești mai multe explicații și moduri de a privi povestea. Dar ceva lipsește. Nu e la nivelul din “ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”. - Posibil ca această carte să fie chiar mai bună, deși cu siguranță o să fie mai puțin îndrăgită. Dar nici Hamlet n-aș zice neapărat că e cea mai îndrăgită operă a lui Shakespeare. Deși e una din cele mai apreciate. Mie cu siguranță mi-au plăcut alte piese ale lui mai mult. Și dacă mă gândesc și la Mantissa a lui John Fowles (pentru că da, cartea m-a făcut să mă gândesc cumva și în direcția asta)…nu e printre cărțile mele preferate scrise de el, dar reprezintă o viziune a lui Fowles despre lume, despre artă, despre scris… - Dar e Alina Nelega Shakespeare? Sau măcar Fowles? - Dar trebuie oare să fie la nivelul ăla ca să-i acceptăm nevoia de a scrie o operă manifest? Ca să acceptăm că are ceva de spus despre literatură? Sau poate despre viață? Artă? Lume? Despre cât de teatrală poate fi literatura? Sau poate chiar despre Shakespeare… Poate cartea este o odă dedicată lui, despre omul care a creat șabloane încă aplicabile 400 de ani mai târziu, în timp ce lucruri făcute azi nu ești sigur că rezistă nici până mâine. Sau poate din contră… e o răzvrătire. O schimbare de perspectivă având-o pe mama lui în centru. - Dacă intenția a fost cea de pe urmă, n-aș zice că mama iese chiar neșifonată din povestea asta… - Nu iese neșifonată, dar iese umană. Și se întoarce mai umană și în Hamlet. Teatrală cum e, iată, cartea asta îmbogățește niște personaje ale lui Shakespeare. Le face mai ușor de empatizat cu ele… - Crezi că putem continua dialogul ăsta la nesfârșit? - Nu chiar la nesfârșit, dar mult. Pentru că e genul de carte la care de fiecare dată când te bucuri că mai deschizi o ușa, descoperi că în spate mai sunt altele trei… fiecare cu cheia ei… și fața de alți autori care lasă interpretările și finalurile deschise la latitudinea cititorilor, Alina Nelega nu pare să piardă controlul. Pare că e perfect conștientă de toate modurile în care poți interpreta și percepe “un nor în formă de cămilă”.
Ce iute curge proza asta... și ce ușor se citește.
E despre o familie din lumea teatrului, membrii căreia respiră și mănâncă teatru, și mai puțin altceva. Aproape întreg romanul e scris din perspectiva mamei, marea regizoare de teatru, pentru/în conversație cu fiul, actor care face parte dintr-o altă generație, cu viziuni diferite. E aproape o confesiune. În final, vedem și perspectiva fiului. Aș fi preferat această perspectivă să fie mai dezvoltată și să apară și pe parcurs. Necunoscând multe despre teatru, despre cum își trăiesc viețile cei care fac teatru și cum își văd meseria sau arta, am adoptat viziunea ei. Când a venit și viziunea lui, cred că era deja prea târziu pentru mine. Între cele două perspective, vedem cum umplu oamenii golurile lăsate de ceea ce nu știu și își creează adevăruri proprii, care, uneori, nu au legătură cu realitatea sau care, alteori, sunt doar o parte a poveștii, doar adevăruri parțiale.
Ако можех и 6 звезди, щях да дам, книга точно като за мен... скоро ревю!
Edit 22.02.2025
„Облак с форма на камила“, автор Алина Нелега, издателство ICU, превод Лора Ненковска. Още в анотацията книгата прави заявка за прочит на Шекспировата пиеса „Хамлет“, представяйки историята през призмата на майката – Гертруда. Нелега е съвременен румънски драматург, а любовта ѝ към театъра се усеща от всяка дума в книгата. Тази театрална динамика и напрежение на театралното изкуство поставят различен акцент върху напрежението между поколенията и сложността на майчината обич.
Книгата играе със структурата, като през два монолога – на сина и на майката – разкрива вътрешния им свят и ясно ни запознава чрез ретроспекции как синът се сблъсква с психично заболяване. Майчиното безсилие и вина разяждат душата на героинята и често замъгляват преценката ѝ. Монологът на сина е доста по-кратък, но с особено рязък тон. Той предоставя различна перспектива, допълва картината и поставя под съмнение разказаното до момента от майката. Двата монолога се сблъскват, както често се случва в живота, като несъстоял се диалог между родител и дете. Непроизнесените думи и скритите емоции описват болезнената реалност на разпадащото се семейство и изкарват наяве скритите механизми на власт и контрол в човешките взаимоотношения.
Романът повдига важни въпроси за ролята на майката в съвременното общество, особено когато тя е посветена на кариерата си и се изправя пред дилемата между професионалния успех и традиционните семейни отговорности. За мен беше изключително интересно най-накрая да чуя гласа на майка, отдадена и обсебена от изкуството, а не просто кариеристка. Всеки, тръгнал по стълбицата на корпоративния живот, може да бъде погълнат до такава степен, че домът се превръща в досадно клиширано свърталище, а корпорацията – в място на hustle и самодоказване. Театърът обаче е нещо различно за семейството в романа. Те не просто доказват себе си на сцената – той се просмуква в порите им, вплита се в същността им и отнема индивидуалността в името на изкуството. Голямото изкуство, също като „Хамлет“, взема своите жертви, защото без трагедията всичко, което създава героинята, ще остане в забравата на посредствеността. Нелега не остава безразлична към контекста на живота на творците по време и след сянката на Желязната завеса, отразявайки болезнени дилеми, пред които се изправят съвременните жени не само в Румъния, но и в други посткомунистически общества.
„Облак с форма на камила“ не просто разказва история – тя задава въпрос, който продължава да вълнува жени по целия свят: възможно ли е да бъдеш едновременно всеотдайна майка и да съхраниш страстта си към изкуството? Този роман е покана за размисъл и лично съпоставяне – дали балансът между семейството и кариерата е възможен, или винаги ще има цена, която трябва да бъде платена? Ако сте готови да се потопите в един дълбок и емоционален разказ за любов, вина и личен избор, тази книга ще ви докосне и ще ви накара да търсите отговорите дълго след като сте затворили последната страница.
O reinterpretare excelentă a tragediei lui Hamlet, scrisul Alinei Nelega m-a ținut prizonieră între copertele acestei cărți și abia acum, săvîrșind-o, mi s-a reglat și respirația.
Viaţa mea e nesigură, confuză: m-am născut într-o zi şi anticipez că, într-o altă zi, ea se va sfârși. Sigur, tu ştii cum am venit pe lume, ai propria ta versiune asupra naşterii mele - dar e o poveste pe care eu n-o s-o pot spune niciodată. Vei fi de față și la moartea mea - şi asta e o poveste, tot a mea, dar care va fi spusă de alții. Între aceste două poveşti încețoşate, îmi trăiesc prezentul, între uitare şi presupunere, dar niciodată n-o să ştiu cu adevărat, nu? N-o să pot înțelege, n-o să-mi pot aminti cele mai importante momente ale vieții: cum m-am născut şi cum voi muri. Atunci la ce bun ceea ce se întâmplă între ele, când nu ştii nici de unde vii, nici unde te duci?
Am scris despre ea câteva cuvinte în ediția print a revistei OPT Motive, urmează probabil să scriu mai pe larg nu știu unde, nu știu când. Un alt tur de forță al Alinei Nelega, deși parcă nu la fel de ambițios și de plin de vână precum „ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”.
un nor în formă de cămilă este prima carte a Alinei Nelega pe care o citesc și care m-a prins de la prima pagină până la ultima, lăsându-mă cu dorința avidă de a-i citi și celălalt roman care mă așteaptă în bibliotecă, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Romanul este despre relații familiale disfuncționale, în special relația dintre mamă și fiu, despre teatru și despre cum acesta își transformă vedetele în workaholici, despre lucrurile frumoase din teatru, dar și (mai ales?) despre deziluziile lui, amăgirile și mizeriile oamenilor care îl formează. Este o carte despre tarele societății și ale tinerilor, despre un mod de viață haotic care ucide atâtea personaje și care nu-ți mai permite să funcționezi fără o serie întreagă de pastile de fericire.
Dar, mai presus de orice, cred că este despre teatru: teatrul de pe scenă și teatrul vieții, care ajung să se confunde până la contopire. Alina Nelega este o premiată autoare dramatică, ceea ce probabil a determinat-o să nu renunțe la teatru nici în roman. Apropo de teatru, povestea din cartea Alinei Nelega este inspirată după arhicunoscuta tragedie Hamlet, în sensul că împrumută din intriga acestei piese.
M-am bucurat să fiu în pielea unei mare regizoare, Amona, personajul principal, și să descopăr lumea plină de pasiune, dar și de nebunie a celor care lucrează în teatru. Viața haotică a acestor oameni mi-a amintit oarecum de filmul All that jazz (1979), regizat de Bob Fosse, un film în care pasiunea artistului deraiază până la autodistrugerea acestuia.
if alina nelega has a million fans, i‘m one of them. if alina nelega has ten fans, i‘m one of them. if alina nelega has one fan, it‘s me. if alina nelega has zero fans, i‘m dead. if the world is against alina nelega, i am against the world.
Not my cup of tea, din pacate. Foarte greu am parcurs-o; nu m-a prins deloc. Am citit-o numai pentru ca nu prea-mi place sa abandonez carti. Desi repovesteste o piesa celebra, nu m-a miscat deloc. Glad that’s done. Totusi, recomand “Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat” de Alina Nelega 👌
📸Tot ce stiam despre “Un nor in forma de camila” inainte sa o incep este ca e o adaptare a piesei de teatru “Hamlet”. Nu m-am asteptat sa imi placa atat de mult. Am citit-o destul de greu atat din cauza faptului ca nu am avut timp si energie in ultimul timp cat si pentru ca aceasta este o carte care te pune pe ganduri, o carte plina de intelesuri care trebuie rumegata pe deplin pentru a putea fi apreciata cu adevarat.
📸Aceasta este construita sub forma a doua monologuri, iar discrepanta dintre punctele de vedere ale celor doua personaje, dintre felurile atat de diferite in care pot vedea doua persoane aceleasi intamplari m-a frapat. Lipsa dialogului subliniaza lipsa grava de comunicare dintre personaje, astfel fiecare are propriul sau adevar de care celalalt nu este constient.
📸Aceasta carte m-a facut sa simt. Nu stiu daca disperarea care da tarcoale fiecarui personaj, nebunia lui Marius sau tragedia esecului prezent ca tema in roman, dar am simtit continuu de la inceput pana la sfarsit. Nu a existat o scena care sa ma lase rece, parca am fost absorbita in universul cartii de fiecare data cand o deschideam. Mi-a placut si faptul ca aflam lucruri “din spatele cortinei” despre lumea teatrului si cat este de dura.
📸Recomand aceasta carte tuturor curiosilor, celor care le place “Hamlet”-poate si Caragiale (nu ma intrebati de ce)- dar si tuturor parintilor.
Un amalgam de sentimente aburite de măștile obscure ale teatrului, "un nor în formă de cămilă" reușește să introducă celebrul "Hamlet" într-un spațiu românesc atât de cunoscut nouă. Alina Nelega reușește să ne minimalizeze, să ne facă să ne simțim mărunți introducându-ne în intimitatea unor răzbunători neînțeleși. Personajele sunt dezumanizate, transformate după propriul plac și ajungem să simțim ura, disperarea, dorința de control, temerile și durerea prin care ei se scufundă.
sincer, ultimul capitol m-a făcut să îi dau un review așa de mare cărții. poate din cauza faptului că nu sunt obișnuită să citesc romane publicate în sec. 21, sau poate pentru că îmi e din ce în ce mai greu să găsesc volume chiar bune după săptămâni în șir de citit filosofie, romanul nu mi s-a părut incredibil, dar a fost o lectură ușoară, poate ceva de care aveam nevoie, eu știu…
Construit ca radiografie a unei familii din teatru (ea - regizoare, el - actor, fiul - actor), dar care ar putea foarte bine fi povestea oricui, Alina Nelega reuseste sa redea intr-un mod empatic problemele de sanatate mentala si urmarile acestora pentru cei apropiati. Fiind scrisa la persoana intai, am simtit ca sunt acolo, ca mie mi se intampla lucrurile, ca eu sunt cea care sufera impreuna cu fiul chinuit de depresie si boala psihica. E deosebit de dureros sa fii martor la zbuciumul mamei in fata suferintei copilului, iar faptul ca ultimul capitol este scris din perspectiva fiului inchide cercul si prezinta si cealalta parte a oglinzii, o posibila motivatie, o perspectiva pertinenta si la fel de valida. In paralel cu aceasta drama, avem si polemica deschisa intre teatrul “vechi si prafuit” vs. cel nou, social, care se adreseaza direct spectatorului, care nu minte ci aduce in discutie subiecte reale si actuale.
Trebuie să recunosc că m-am urnit ceva mai greu când am început cartea.
În prima tură reuşisem să citesc doar primul capitol şi mă simțeam uşor nedumerită de ce se întâmplă mai exact cu personajele. Puțin dezamăgită, mi-am zis că nu sunt în mood-ul potrivit, dar m-am convins să continui pentru că nu puteam să neg cât de ofertantă este scrierea.
Am terminat restul romanului dintr-o lovitură, reuşind să-mi spulbere orice urmă de îndoială prin hotărârea cu care abordează teme moderne, relevante, copleşitoare. Realizează imposibilul discutat în carte, şi anume resuscitarea lui Shakespeare în fața publicului autohton, "viu".
O splendidă rescriere a tragediei shakespeariene din „Hamlet”.
„Bineînțeles că am fost normali, pentru noi asta însemna normalitatea: fără tensiune, fără pasiune, noi nu eram normali.”
„Trăiam în spectacolul care izbucnea și se continua, se bloca și se ridica, cădea și se năștea iar, în fiecare clipă a existenței noastre. Necontrolat. Am fost de vină pentru asta? Da, fără nicio îndoială, dar eram de vină ca Oedip în destinul pe care nu l-a putut deturna, monomaniaci ca Faust dominat de dorința de nemurire.”
„Nu sunt al tău, nimeni nu e al nimănui, suntem doar ai noștri și nici măcar ai noștri nu suntem pe deplin, iar când vrem să-i avem pe ceilalți, nu mai suntem nici ai noștri.”
"Trebuie să ies, să iau aer, mă trezesc că merg fără direcție, merg din ce în ce mai repede, mersul îmi face bine, mă doare coșul pieptului și inima îmi pulsează dezordonat, ce bine că mai am inimă, creierul nu-mi folosește la mare lucru, să merg fără să gândesc, asta e bine, să nu gândești, mintea obosește, iar trupul se extenuează, îmi conștientizez mușchii, organele interne, respirația, dar nu și creierul, pe el nu îl simt, el mă simte pe mine și trebuie să îl derulez, să nu mai aibă timp să deruleze întrebări și imagini de coșmar."
Am apreciat construcția personajelor, structura și tehnica narativă și unghiul din care e privită boala psihică a fiului. Plăcerea lecturii însă mi-a lipsit, nu am tangențe cu lumea teatrului și îmi e tare greu să înțeleg cum poate fi cineva într-atât de consumat de profesia lui încât să se poarte în felul descris în carte cu propriul copil, nu am rezonat cu nici un personaj și nici cu atmosfera.
In multe locuri, o carte de 5 stele. Superbe monologuri, pline de substanta si tulburatoare. Foarte fina psihologia relatiei mama-fiu, dinamica dintre cei doi. Finalul numai, mi s-a parut putin tras de par...
Enjoyed this one so much, really relished all the Hamlet allusions, but at the same time rooted so well in Romanian society. I really hope I can translate it and share it with a wider audience.