Sfarsitul spionului fantoma

by Haralamb Zincă

Primavara bucuresteana e umbrita de trei crime pe care le investigheaza ofiterii Securitatii – maiorul Panait si locotenentii-majori Lucian si Frunza. Au fost ucisi in mod asemanator trei barbati, care, dupa toate aparentele, n-aveau legatura unul cu altul. Cu doua, curioase, exceptii: se afla ca toti vorbeau limba germana si care impartaseau o pasiune rar intalnita – sahul si rezolvarea unor probleme dificile, specifice acestui joc. Intre timp, un marinar roman ajuns in portul Pireu este silit sa-i expedieze o scrisoare unuia dintre cei asasinati. Documentul ajunge pe mana Securitatii romane, care afla astfel ca cel putin unul dintre decedati era agent strain in conservare. In scrisoare, respectivului i se incredinta o noua misiune.

336 pages, Mass Market Paperback

Published January 1, 2021

About the author

Literary pseudonym of Hary Isaac Zilberman

A fost bibliotecar la ARLUS (1945-1946). A absolvit Școala de Literatură și Critică Literară "Mihai Eminescu" (1950-1951). A lucrat ca redactor-șef adjunct la revistele 'Tânărul scriitor' și Luceafărul, redactor la Viața românească, secretar responsabil de redacție la Gazeta literară (1962-1966) și director al Casei Uniunii Scriitorilor, din 1967.
Este autorul a peste 50 de cărți polițiste și de spionaj.


Source: https://ro.wikipedia.org/wiki/Haralam...

Reviews

[Sorina · Rating 3 out of 5]

„Publicat în 1963, senzația pe care mi-a dat-o este aceea de „timpuriu” , de moment istoric. Totul este cu mult timp în urmă, este despre o lume dispărută, ce a fost odată. Acțiunea se petrece în 1956, în primii ani ai democrației populare, ai regimului comunist.
Cum spuneam mai sus, „Sfârșitul spionului fantomă” este un roman-document. Sunt multe referiri la regimul politic de atunci, Securitatea este prezentată într-o lumină favorabilă (n-ai cum să nu-i iubești pe cei trei ofițeri), mai mult ca sigur pentru că altfel cartea nu ar fi văzut lumina tiparului. Este pus accentul pe felul în care sistemul îi reabilita pe cei care o apucau pe căi greșite și bineînțeles, personajele negative sunt, de cele mai multe ori, reprezentanți ai regimului burghezo-moșieresc sau străini. Străinii care urmăreau să destabilizeze echilibrul țării noastre.” https://literaturapetocuri.ro/sfarsit...

[Socrate · Rating 3 out of 5]

Spre bucuria bucureştenilor, primăvara anului 1956 se înstăpâni mult prea devreme. Începuse un martie cu zile blânde, călduţe şi, pe măsură ce şi le depăna, anotimpul tinereţii devenea tot mai prezent în sufletele oamenilor. Zăpada se topise demult şi sub razele soarelui prindeau viaţă primele fire de iarbă, ghioceii, mugurii arborilor. Curând dădură în floare castanii, iar ceva mai târziu, liliacul. Se deschiseseră parcurile şi, deşi nopţile erau încă răcoroase, îndrăgostiţii se plimbau până în faptul dimineţii. Pe la începutul lui aprilie, primăvara îmbătrânise şi se vedea limpede că se pregăteşte să cedeze locul celuilalt anotimp.
Dar primăvara bucureşteană a anului 1956 fu întunecată de trei crime rămase multă vreme nedezlegate. În zorii zilei de 4 aprilie, un îngrijitor bătrân de la Parcul Libertăţii, pe când îşi vedea de treburile lui, dădu peste cadavrul unui bărbat. Anunţă îndată miliţia şi, nu peste mult timp, la faţa locului se iviră anchetatorii. Aceştia constatară, rând pe rând, câteva date importante. Victima fusese împuşcată în inimă, ceea ce îi provocase o moarte fulgerătoare. Criminalul, aşa cum arătau urmele, se aşezase pe o bancă, în stânga victimei şi, pesemne, între ei trebuie să se fi iscat o discuţie aprinsă. Mobilul crimei în nici un caz nu fusese jaful. Asasinul nu se atinsese de salariul ridicat de victimă chiar în ziua aceea de la întreprinderea unde lucra. Deoarece niciunul dintre paznicii parcului nu auzise zgomotul vreunei împuşcăturii se conchise că asasinul s-a folosit de un revolver cu amortizor de zgomot. Lucrătorii miliţiei mai constatară că Dumitru Medrea – victima – în etate de patruzeci şi şase de ani, necăsătorit, de profesie contabil dusese o viaţă solitară. Locuia de mulţi ani la marginea Capitalei, într-o cameră modestă, iar vecinii se obişnuiseră repede cu firea lui liniştită şi blajină. Omul trăise de parcă în tot timpul vieţii n-ar fi umblat decât în vârful picioarelor. Nu deranjase niciodată pe nimeni şi nimeni nu îndrăznise să-l tulbure. După toate semnele o singură pasiune îi împlinea existenţa – şahul.

[Vivi · Rating 3 out of 5]

” - Constat cu surprindere că ați fost mereu pe urmele mele. Acum îmi dau seama... capcana pe care mi-ați întins-o n-a fost o simplă întâmplare. M-am obișnuit să subapreicez capacitatea celor de la Securitate. Am considerat întotdeauna că profesia noastră nu poate fi practicată decât de o elită ofițerească. M-am înșelat. Dacă prin absurd m-aș regăsi în libertate și aș fi pus să acționez din nou pe teritroiul României, vă asigur că nu v-aș mai subaprecia. vă rog să mă iertați, dar noblețea mă obligă la o asemenea mărturisire...”

[Mihaela Maritiu · Rating 3 out of 5]

O carte bunicică, mult mai interesantă decât cealalta( Crima de la 217).