LE 2022
Nu am reușit să recitesc cartea, dar nu de asta completez aici, ci să anunț națiunea că la Iași (în centru, în spatele Stării Civile, pe Str. Vasile Alecsandri nr. 6) se află clădirea fostei chesturi de poliție (m-am tot întrebat în anii precedenți pe unde o fi fost) și aparent din 2021 acolo funcționează Casa Muzeelor (sînt cinci muzee).
Pentru mine interesante: Muzeul Pogromului de la Iași (am rămas cu biletul, o să îl vizitez în octombrie) și Muzeul Teatrului Evreiesc în România (mai văzusem expoziții pe tema, nu m-a impresionat peste măsură, dar am prins o *performance* cu actrița Luiza Cupceac care a citit din texte ale unor autori evrei și nu mă mai dădeam dusă (a fost al patrulea eveniment din seria ”lene și literatură”, cu ocazia aniversării a 146 ani de la înființarea la Iași a primului teatru idiș din lume (19.08.2022)) (de asta nu am mai avut timp pentru pogrom...)
Am fost foarte, foarte încîntată și am ascultat multă poezie de Ițic Manger/ Mangher și Paul Celan.
Bonus: La baza Rîpei Galbene am dat pe o plăcuță de o nouă informație: mă aflam în Piața eroilor martiri ai pogromului din iunie 1941!
***
Urmează o mh recenzie ceva mai lungă, în care introducerea e imensă și nu are mare legătură cu cartea de față. Iar cartea de față mă tem că apare așa, la urmă, la ”credits”. Să vedem.
M-am născut și am trăit în Iași ceva mai bine de 20 de primăveri. Părinții mei nu erau din Iași, dar mama și familia ei locuiau în Iași de pe la jumătatea anilor '60 - pe vremea aia încă mai erau evrei în Iași (probabil că sînt și acum, dar nu știu, 20? 100? 200?) - și au locuit chiar și într-o fostă casă evreiască un timp, o casă tip vagon, pe strada Dr. Cihac, lîngă Facultatea de Medicină. Bunica intenționase să cumpere o casă în Tîrgu Cucului de la niște evrei care urmau să plece în Israel, dar a intervenit statul român și nu a mai fost nimic de vînzare.
Nu îmi amintesc în ce context am auzit de evrei în copilărie (în afară de cel imobiliar de care tocmai am scris), dar informațiile pe care reușisem eu să le pun cap la cap erau cam așa: evreii preferă să nu lucreze sîmbăta (era un medic la noi la policlinică, aparent), unii evrei sînt roșcați (?) (mama avusese niște vecini în copilărie, la Mediaș), învață destul de ușor germana (?!)*. Singurul evreu pe care îl cunoșteam eu la ora respectivă era domnul Herșcovici**, profesor de germană (!!) la noi la școală, care mi-a fost profesor de șah și care cred că era cărunt la vremea cînd l-am cunoscut și concursurile de șah mai degrabă aș zice că se desfășurau duminica, deci mare lucru despre asta nu pot spune.
Cînd au început discuțiile mh intelectuale așa prin adolescență, liceu, facultate, după, cam toată lumea de vîrsta mea avea o părere (majoritatea covîrșitoare negativă) despre evrei și eu nu încetam să mă minunez, întrebînd: dar de unde știi? tu cunoști evrei? etc.
A, să nu uit vorbele între copiii de la bloc: ”poate-ți dau una, de zbori în Palestina!”
Și da, în contextul ăsta, am aflat despre pogromul de la Iași așa, în treacăt, atunci cînd am citit prima oară Jurnalul lui Mihail Sebastian, în 1997, cînd aveam eu frageda vîrstă de 19 primăveri. Nu am reținut mare lucru despre eveniment, doar că a existat, dar despre amploarea lui nu cred că se știa atunci foarte mult. Și nici termenul ”pogrom” nu era uzual, de altfel, îl aud și în ziua de azi în varianta ”pRogrom” și da, probabil că l-am folosit și eu cu un r suplimentar (btw, repercuRsiuni?!).
La școală nu am auzit de pogromul de la Iași, de asta sînt sigură, la orele de istorie sau în fine, în marele cadru cultural al școlii. (Bine, pentru mine și familia regală (Hohenzollern) a fost așa o mare chestie, cine mai sînt și ăștia? Dacă nu am învățat la școală sau măcar să fi auzit acolo de așa ceva, ah, basme, #fakenews etc.) Ce îmi amintesc din mh educația mea e că la 23 august 1944 românii au întors armele împotriva germanilor și ehe, s-au aliat cu frații noștri, rușii, yay, victorie! Vai de steluța ei victorie, dar și-așa am scris cam mult și nu-s gata.
Jurnalul lui Mihail Sebastian e acum o carte destul de cunoscută, zic eu. Mai recent a apărut și America de peste pogrom a lui Cătălin Mihuleac (nu am citit-o încă, aud că e vorba despre pogromul de la Iași). Dar, în general, din ce aud (!) și văd/ citesc pe internet, evenimentele din iunie 1941 sînt în mare parte cu totul și cu totul necunoscute. Pe principiul: a, la noi nuuu, noi nuuu, naziștii, nu noi...
În Iași este ceva monument în fața sinagogii, dar cine trece pe acolo și îl studiază? Și cu siguranță există o plăcuță comemorativă la gară, dar să fim serioși, lumea e grăbită, nu are timp să caște gura la cai verzi pe pereți (asta nici măcar nu e o ironie, dacă eu la gară sînt pe fugă, nu prea cred că alții chiar se plimbă mult prin zonă).
Terminasem de citit cartea asta :) și am aflat că începînd cu anul școlar viitor, elevii de liceu din România vor avea o materie nouă, ”Istoria evreilor. Holocaustul”. Mă bucur că măcar acum se schimbă ceva. În bine, sper. :)
În sfîrșit, dacă nici voi nu (prea) ați auzit/ știți mare lucru despre pogromul de la Iași, cartea lui Radu Ioanid e o lectură potrivită. Mi s-a părut editată un pic pe fugă, dar, în mare, foarte bună/ informativă. Așa cum se precizează în singura recenzie a cărții pe gr la ora actuală (a lui Ovidiu Ivan), avem de-a face cu un ”text preluat din Radu Ioanid, Holocaustul în România” (notă de subsol, pag. 15). Dacă deja aveți/ ați citit cartea respectivă, nu e neapărat necesar să mai ajungeți și la ediția aceasta.
La ce să vă așteptați? Multe mărturii legate de ”pregătirile”/ ”desfășurarea pogromului”/ ”trenurile morții” (ghilimele pentru că așa se numesc capitolele). Și dacă devine anevoioasă lectura (nu devine, serios, deși sînt prezentate niște fapte cutremurătoare, paginile se parcurg repejor (dacă mă credeți pe cuvînt, citesc ca melcul în general)), puteți merge la secțiunile cu fotografii, care spun și ele niște povești foarte grăitoare (și groaznice).
De ce să citim așa ceva?! Pentru că prea ne-am bătut cu pumnul în piept ca popor de cît sîntem noi de grozavi și pfiu, nu noi, naziștii au făcut, dacă au făcut. Poate, în timp, peste cîteva generații (?!), se vor mai domoli antisemitismul (latent?) și xenofobia care ne bîntuie, atît de curioase fenomene, într-o țară în care mai trăiesc/ locuiesc ”o mînă” de evrei...
Mi-am notat în calendarul google să recitesc cartea la sfîrșitul lui iunie 2022. Și poate/ probabil anual. Mă aștept să o și fac cadou cu generozitate (adică vreți, nu vreți, eu v-o pun la dispoziție, hehe).
* mult mai tîrziu am aflat și eu de idiș și de înrudirea ei cu germana, fapt care explică teoria auzită în copilărie. Desigur, un evreu învăța ușor germana dacă știa idiș.
** nu știu de unde știam că e evreu, probabil că circula informația...