Industria liniștirii adulților

by Anastasia Gavrilovici

„Să treci prin poezia Anastasiei Gavrilovici se aseamănă cu momentele de exasperantă lentoare a apusurilor peste metropole, de o frumusețe copleșitoare, în culori de neînțeles, și care te strivesc. Știi totuși că toată această explozie policromă se naște din chimii cu nume complicate, că lumina trecând prin infernul gazelor celor mai toxice își găsește calea să se joace de-a mirajul. Și mai știi că substanțele acestea te vor ucide în cele din urmă, în cea mai perversă tranzacție. De aceea, Industria liniștirii adulților are forța monolitică a unei cărți — aș risca să spun asta — reper.”

Rita Chirian


„«Micile și marile bucurii/ nuanțele emoționale» au de fiecare dată la Anastasia Gavrilovici ceva din consistența unor tușe fine; difuze, liniile identitare ale poemelor își demontează mecanismele de funcționare cu o alertețe senzorială gata mereu să capteze subtilități; decisiv e, de fiecare dată, unghiul, dimensiunea fotografică a lucrurilor, pe care volumul le recuperează cu un soi de hedonism vizual. La fel cum, și-ntr-un plan ceva mai larg, acuitatea de acest gen a textelor sale structurează câteva «studii» contemporane extrem de percutante prin sfera lor de atenție; perspicacitatea vizuală de care vorbeam mai sus, și care cred că e arma cea mai puternică a poemelor acestui debut, se traduce într-o serie de secvențe în care schițele intime amintite anterior fac tranziția spre o plajă ceva mai largă, aceea a alienării civilizației și a decadenței lucrurilor pe care volumul le colectează cu multă maturitate și cu o intuiție militantă.”

Andreea Pop

Genres: Poetry, Romanian Literature, Romania, 21st Century

68 pages, Paperback

First published January 1, 2021

About the author

Anastasia Gavrilovici (n. 1995) a absolvit Facultatea de Litere a Universității București și cursurile de masterat ale Centrului de Excelență în Studiul Imaginii. A fost, în ultimii ani de liceu, redactor-șef adjunct al revistei „Alecart”, apoi a trecut prin „Zona Nouă”, iar din 2016 face parte din redacția „Poesis internațional”. A publicat poezie, cronică literară și eseu și a tradus cărți din engleză și spaniolă (Kurt Vonnegut, Ernesto Cardenal).

Reviews

[Ruxandra (4fără15) · Rating 5 out of 5]

trebuie să transcriu aici poemul ăsta, cred că e printre cele mai frumoase pe care le-am citit vreodată.


se poate trăi și așa
 

am trecut și peste iarna asta peste sonoritatea
goală a camerelor din care ai vrut să plec și
am plecat peste somnul defazat iar acum când
a dat căldura și în sfârșit putem dormi din nou
dezbrăcaţi fiecare își vede de ale lui luăm taxiuri
diferite și ne dăm seen pe facebook nopţile
tropicale ale iubirii noastre par niște metastaze
digitale ale minţii mele o amintire arhivată doar în
senzorial poveștile despre suflete pereche sexe
pereche nu mai spun nimic nici unei romanţioase ca mine
îmi doresc lucruri simple o digestie ușoară puţină
tandreţe un pahar cu lapte rece când mă trezesc
dar zilele trec și încep să mă obișnuiesc se poate trăi și așa
se poate să adormi lângă laptopul încins și noaptea să te
lipești de el ca să simţi puţină căldură
ultima noastră întâlnire a avut ceva din disciplina și
corectitudinea ţărilor nordice nimic erotic nimic eroic doar
calmul vapoarelor obosite când se îndepărtează de port
mașinuţele bușindu-se în bâlci cu frenezia inimilor noastre
după alcool ar fi putut deveni soundtrack-ul unui scurtmetraj despre regăsire
n-a fost așa nici măcar rutina verbală a cuplurilor distanţă
între scaune intimitatea asimptotică a barului
m-am întins peste masă până la mâinile tale
ţi le-ai tras înapoi în momente de genul ăsta
dacă s-ar așeza pe mine o drosophila melanogaster m-aș prăbuși
te-ai dus să fumezi am multiplicat și mărit în gând imaginea până
am obţinut-o pe cea dorită noi pe canapea serialul căzuse plapuma și
pentru câteva secunde cât ţi-am văzut picioarele m-am
emoţionat așa cum poate doar marii maeștri italieni se mai
când după 24 de luni de maturare asistă la deschiderea unei
roţi uriașe de parmezan cel mai trist e că îmi place prea mult cum
te miști deasupra mea cu tot hardul și softul tău cu patternurile
toxice în care te complaci chiar și acum când
nu mai ai nevoie de mine și indiferenţa mă
neutralizează iar dimineţile nu mai au frumuseţea hormonizată a
legumelor din supermarket chiar și acum când între noi
doar iluzia comunicării survolând stepa virtuală economia a
1,5 litri de salivă produsă zilnic involuntar cu care în
absenţa ta nu știu ce să fac și cel mai trist e că zilele
trec și că se poate trăi și așa

[Anca · Rating 5 out of 5]

"cineva își înfige harponul în mintea mea
îmi dă statueta Oscar pentru
cele mai fucked up scenarii"

[Oana Strugariu · Rating 5 out of 5]

O carte de poezii nu poate fi catalogată drept “citită”; o închizi, o pui la loc în biblioteca și gata! Nu!

O porți cu tine mereu. O deschizi când ți se face dor de depărtări, de o rimă bună, de un gând, de un prieten. Ea e de acum parte din tine.

[Silvia Matei · Rating 5 out of 5]

E așa de faină, că parcă îți intră pe sub piele, stă un pic și apoi începe să te gâdile să o recitești. (Te și inspiră, ca bonus)

[Hristina · Rating 5 out of 5]

Cartea asta e ca un alt continent, un altul între cele cunoscute. I-am găsit un cusur, unul subiectv, evident, e unul dintre poeme. Aş elimina "Ce stii tu despre foame, domnule Patrimoniu?" - şi nu pentru că sunt vreun fan Notre Dame. E exact ca un flec metalic pe tocul unui pantof bun, manufacturat, sună prea tare și strident. Bine, nimic nu e moale și blând în textele din Industria linistirii adultilor. Poate n-ar fi trebuit sa zic nimic despre cartea în care nu exista precum, ca și, ca un, ca o. E așa o succesiune de fraze pure. Nu știu nimic despre poezie, nu știu cum scriu mulți alții, mă gândesc dacă aș putea paria așa, orbește, că aici exista mai mult verb decât în multe altele. Vreau să mai spun că mi-e frică de Anastasia Gavrilovici. Ea are ceva inuman, anorganic, niște fațete șlefuite în care te poți vedea uneori, un străin. Și mai are ceva. Ceva mai mult decât profund uman, un punct atât de vulnerabil pe care dacă-l descoperi și-l atingi, ar putea să moară. Mă întreb cum e să trăiești în lume cu un asemenea risc. Probabil doar cu armurile îmbrăcate și atât de lustruite încât să vezi doar ce-i oglindit din jur, nu și ce e înăuntru.

Recomad, sigur că da, recomand prin toate cuvintele mele atât de puțin potrivite.

[Gabriela Pistol · Rating 4 out of 5]

Nu sunt alergică la nimic și totuși sufăr din orice, e suficient să-mi spui că nu-ți place marțipanul și voi începe să plâng.

Gândește-te la suflet ca la o sobă micuță in care sunt sterilizate cele mai infectate instrumente.

(lucruri simple)

[Costin Stanciu · Rating 5 out of 5]

Volumul asta mi s-a parut apogeul poeziei contemporane, iar dupa ce l-am citit simt ca o sa fiu mai greu de multumit, cautand valoarea si sentimentele pe care le transmite Anastasia, in orice voi citi... Una din cartile de care te simti mandru cand vezi ca le ai in biblioteca

[Cristina Radu · Rating 5 out of 5]

e doar tristețe

Nu e depresie, e doar tristețe, impactul locului gol din pat
unde dragostea apare şi dispare ca o eczemă,
un punct roșu pe radarul unor marinari daltonişti. Nu e depresie, ci
mai degrabă o dezamăgire plină de duioșie când știi că nimic
nu deosebeşte gura întredeschisă de plăcere de după
orgasm de cea a unei fetițe cu polipi în timpul somnului.
Mâna mea care mângâie de patru ani același bărbat şi
mâna unui jucător de tenis sunt la fel: urâțite, umflate, dar sigure.
Obediente. Cândva știam să spun cuvinte salvatoare, să asamblez
după instrucțiuni androizi veseli, să croșetez plase de siguranță pentru
acrobați,
spitale de nebuni și multinaționale. Prezența mea era dorită, simțită,
treceam prin fața senzorilor, iar ei mă recunoşteau, dându-mi apă, săpun
şi lumină.
Acum nu-mi mai cere nimeni nimic. Răspund doar la mailuri și comenzi
simple
vă rugăm să ridicați cardul vă rugăm ridicați banii vă rugăm să ridicați
chitanţa.
Dar nu e depresie, nici măcar un pic, nici măcar din greşeală, deși am
o inimă de camembert și, înfipt în ea, stegulețul unei capitale habsburgice în care nu mai vreau să mă întorc niciodată. E doar tristețe,
doar un simplu fenomen demografic ce va dispărea odată cu noi.
Pâcla aceea
groasă pe care copiii o pictează în jurul munților la ora desen și
fără de care peisajul ar fi incomplet. Aşa că fii liniştit, nu te intreba ce limbă vorbesc oamenii în visele maimuțelor, mai aprinde-ți o țigară,
vino acasă la orice oră. Sunt aici și te aștept, fiindcă nu e
depresie, e doar tristețe.

[Raisa Beicu · Rating 4 out of 5]

Poate că oamenii chiar dau tot ce e mai bun din ei doar
atunci când sunt zdrobiți, ca măslinele.
//
tot aerul ăsta cu care nu am
știut niciodată ce să fac
//
Dacă cineva ar vrea să-mi povestească viața
pe Wikipedia, aș vrea să rețină un singur lucru:
cum ne ținem de mână în somn, ca vidrele în apă
pentru a nu fi purtate de curent
una de lângă cealaltă.
//
îmi dă statueta pentru cele mai fucked up scenarii
//
și încă n-am ajuns la capătul iubirii.

[Roxy Roman · Rating 4 out of 5]

4.5⭐
Multe versuri de o forță pe care nu am mai întâlnit-o, însă mi-a fost puțin greu să intru în ritm

Oricum, e foarte, foarte bun și recomand

[Alexandru Trifu · Rating 4 out of 5]

*3.5

Spre deosebire de alți autori care au îmbrățișat tendințele postumanismului în calitate de complici indirecți la degradarea socială, Anastasia Gavrilovici pare să păstreze, totuși, dubiul observatorului. Intimitatea spațiului poetic este înăbușitoare, haotică, dar autentică, înzestrată cu o doză de subiectivism irezistibil și generos față de cititori. Preponderent, autoarea utilizează fluxul conștiinței în vederea ilustrării unor experiențe cât mai fidele simțirilor originale.

Pot spune că prima jumătate a volumului reușește să lovească puternic, însă epuizează, în același timp, factorul noutății, al prospețimii primelor poeme. Se simte une certaine fatigue, o resemnare destul de subtilă, deși crescândă, ce introduce sentimentul vag al aderării la mecanismele Industriei. Replica din încheierea volumului ("Am învățat totul despre industria liniștirii adulților") se remarcă drept ambivalentă, sugerând, pe de o parte, cunoașterea aferentă unei combateri eficiente și, pe de altă parte, o apropiere ce trădează îndoiala din incipitul volumului.

O altfel de poezie a iubirii flawed, adaptată tehnicilor contemporane și experimentalismului în vogă. Uneori revoltată, alteori semn al unei prăbușiri lăuntrice - întotdeauna (excesiv de) intimă.

[adelina gabriela · Rating 4 out of 5]

¯\\(ツ)/¯

[Marian Badea · Rating 5 out of 5]

Genială această expunere fulgerătoare a fiecărui vers, vine cu flash-uri gen imagini puternice, reale, crude, murdare, rupte parcă din trăiri colective. După cum ar zice un amic, "dă puternic la temelie" actualității din fiecare zi, din cele mai importante momente pe care le trăim, din societatea depresivă a ultimilor ani.

[andi · Rating 5 out of 5]

printr-o scriere vulnerabilă, realistă și crudă, Anastasia Gavrilovici trasează suprafețele societății în care trăim și nemulțumirile ei față de ea. volumul privește societatea dintr-un punct de vedere realist și, în ciuda numelui, într-un mod prin care cititorul ajunge neliniștit. mi-a plăcut deasemenea modul în care analiza crudă a societății s- a îmbinat cu povestea unei iubiri frumoase și vulnerabile, dar din care sentimentul de neliniște n-a dispărut. volumul de poezii lasă concluzia că poate, în final, industria liniștirii adulților este de fapt conștientizarea societății în care trăim și răul care se află în ea.

[Antonia · Rating 4 out of 5]

ce ne-a folosit tinerețea? La ce bun pachețelele de primăvară,dragostea, protecția solară, Elena Ferrante, new criticism-ul?
Corpurile noastre şi-au transmis repede unul altuia căldura, și nu mai știi cât e chimie și cât obişnuinţă
şi cât credință să muți și munții din loc.
Te simți ca la un happening dubios la care te-au târât ceilalți deși tu voiai să mergi acasă, cu muzică istovitoare şi vertij, și brusc îți dai seama că de fapt e viața ta.

[Mihaela · Rating 5 out of 5]

“E suficient să-mi spui că nu-ți place marțipanul și voi începe să plâng.”

[Mafi Zis Amețita Aka Cristina · Rating 5 out of 5]

I was blind but now i can see😎toate poemele ei sunt fotografice până la cei mai profunzi pixeli❤️

[Denis Siminiuc · Rating 5 out of 5]

IN SFARSIT UN VOLUM DE POEZIE CARE M A LASAT CU GURA CASCATa; nu stiu daca e pentru ca e in romana si o romana a naibii de frumoasa, dar nu am vazut asa frumoase imagini artistice de mult; muscam din poemele astea de parca era ciorba cu fasole si urzici a mamei, nu ma mai saturam, ma opream din a citi pentru a zambi si a fi fericit :) extrem de frumoase poeziile

[Ioana · Rating 4 out of 5]

În "Industria liniștirii adulților" de Anastasia Gavrilovici am dat peste o forță impresionantă, o voce lirică cu un discurs clar și intens, ce nu oglindește neputința omului, ci stările lui de adaptabilitate la mediul înconjurător 🤍
"Poate că oamenii chiar dau tot ce e mai bun din ei doar
atunci când sunt zdrobiți, ca măslinele."
Mai multe despre carte am scris într-un articol publicat pe blog ✍️
https://ciobanuldeazi.home.blog/2025/...

[Andràș-Florin Răducanu · Rating 5 out of 5]

1 ianuarie 2022, o nouă zi în care am ales să citesc un volum din care recitisem constant tot anul trecut. Industria liniștirii adulților este pentru mine acel album la care mereu ajung, pe care îl ascult orice stare aș avea. Prin acest volum, am avut-o pe Anastasia lângă mine ca pe un bun prieten care mă ajută să trec peste angoase, să înțeleg lumea și pe mine. Industria liniștirii adulților este singurul volum de poezie din care citez în cele mai ciudate momente, pe care îl citesc pentru genialitate și confort. Deschid paginile acestui volum ca să mă scald în frumusețea brutală pe care o conține. Nu cred că pot mulțumi destul pentru un astfel de volum, o carte la care țin cu tot sufletul și pe care o iau după mine aproape mereu, pe care o citesc cu ochii în lacrimi și cu ale cărui versuri îmi voi începe lucrarea de licență. Această carte este cea pe care nu aș vrea să o pierd vreodată, cea pe care o consider biblie a poeziei contemporane, cea cu care îi conving pe alții să citească literatură română și poezie. Mulțumesc tuturor lucrurilor pentru un astfel de volum!




"Industria linistirii adulților" de Anastasia Gavrilovici.

Citită în 31 decembrie.

Număr de pagini: 62.

Am păstrat de acum câteva săptămâni bune acest volum pentru a încheia un an atât de productiv pentru mine ca și 2020. Închei cu cartea aceasta lista cărților citite în acest an și capăt totodată o nouă direcție poetică de urmărit. Poezia cuprinsă aici este diferită de tot ceea ce am citit până acum. Poemele au un caracter aproape confesional, asemănătoare unei capitulări a omului în fața artificialității dezvoltată de către sine însuși. Am fost impresionat de această carte prin credibilitatea pe care o impune, prin tonul abordat, precum și prin problematicile expuse aproape cinematic. Nu cred că puteam să închei mai bine anul acesta decât cu această scriere.

Nota: 10

[Sinziana (cititorisme) · Rating 5 out of 5]

https://youtu.be/aTkGKW168ZQ

vreau să las aici unul dintre poemele care m-a impresionat cel mai tare (ever)

e doar tristețe

Nu e depresie, e doar tristețe, impactul locului gol din pat
unde dragostea apare și dispare ca o eczemă, un punct
roșu pe radarul unor marinari daltoniști. Nu e depresie, ci
mai degrabă o dezamăgire plină de duioșie când știi că nimic
nu deosebește gura întredeschisă de plăcere de după
orgasm de cea a unei fetițe cu polipi în timpul somnului.
Mâna mea care mângâie de patru ani același bărbat și
mâna unui jucător de tenis sunt la fel: urâțite, umflate, dar sigure.
Obediente. Cândva știam să spun cuvinte salvatoare, să asamblez după instrucțiuni androizi veseli, să croșetez plase de siguranță pentru acrobați,
spitale de nebuni și multinaționale. Prezența mea era dorită, simțită,
treceam prin fața senzorilor, iar ei mă recunoșteau, dându-mi apă, săpun și lumină.
Acum nu-mi mai cere nimeni nimic. Răspund doar la mailuri și comenzi simple
vă rugăm să ridicați cardul vă rugăm ridicați banii vă rugăm să ridicați chitanța.
Dar nu e depresie, nici măcar un pic, nici măcar din greșeală, deși am
o inimă de camembert și, înfipt în ea, stegulețul unei capitale habsburgice
în care nu mai vreau să mă întorc niciodată. E doar tristețe,
doar un simplu fenomen demografic ce va dispărea odată cu noi.
Pâcla aceea
groasă pe care copiii o pictează în jurul munților la ora de desen și
fără de care peisajul ar fi incomplet. Așa că fii liniștit, nu te întreba ce limbă vorbesc oamenii în visele maimuțelor, mai aprinde-ți o țigară, vino acasă la orice oră. Sunt aici și te aștept, fiindcă nu e
depresie, e doar tristețe.

[Eliza Marin · Rating 4 out of 5]

Anastasia scrie. Nu știu cum, dar pare ca scrie din necesitate. Nu e pentru noi. Ci pentru ea. Pentru sănătatea ei. Sa deosebească haosul de echilibru. Sa izoleze bolile mentale. Sa prindă liniștea de un picior si sa o pună la pământ. Sa-si înfrunte toti demonii doar ca sa-i lase sa o pătrundă.
Pasajele ei cele mai vivide sunt:

‘Suntem histrioni sangvinici superdigitalizați și nepregătiți pentru viață, simple cifre într-o statistică ținută de cefe late și doamne pentru care limbajul e o șuviță blocată-ntre două bigudiuri încinse. Avem nevoie se soare, de loțiune se plajă, de glumițe obosite de pe Times New Roman. De sex. De xanax. Suntem răspunsuri parțiale unii pentru ceilalți, o groapă cu nisip de unde toți și-au luat lopățelele și au plecat.’

‘…liniștea e o eșarfă scumpă, unicat pentru care te tocmești până la epuizare doar ca să descoperi acasă eticheta pe care scrie made in China.’

‘Sunt aici și te aștept, fiindcă nu e depresie, e doar tristețe.’

‘Am un corp nou cu care încerc să comunic și să mă înțeleg.’

‘Ce nu m-a omorât abia aștept să o facă.,

[Mohorea Alina · Rating 5 out of 5]

Mi-a venit în minte Björk şi it's oh so quiet, it's oh so still until... you read Anastasia Gavrilovici
Zing! Boom! Wow! Bam! Şi tot aşa la fiecare pagină.

"am vrut
să-mi sigilez timpanele să țin toate
poveştile pe care mi le-ai şoptit într-o singură noapte
aşa cum bunica păstrează siropul de trandafiri în sticle de grolsch"

"îmi doresc lucruri simple o digestie uşoară
puțină
tandrețe un pahar cu lapte rece când mă trezesc"

"şi tot în frumusețe îmi va cădea capul când se va lăsa
noaptea cu ghilotina coşmarului cu draperiile trase până la sufocare
peste tot ce nu înțelegem şi nici n-o vom face vreodată"

"mă simțeam
ca un negustor căruia i s-a răsturnat coşul cu fructe şi rodiile au luat-o
la goană pe străzi. Ca de atâtea alte ori într-un oraş nou. "

[Raoul G · Rating 2 out of 5]

Această colecție de poezii scrise de Anastasia Gavrilovici nu mi-a plăcut în mod deosebit. În cea mai mare parte asta are de-a face cu stilul în care scrie și care mi s-a părut extrem de obositor. Modul în care lipsește orice fel de punctuație în majoritatea poeziilor și cum nici măcar sfârșiturile de rând nu dau niciun indiciu legate de delimitarea a propozițiilor mi-a creat probleme legate de înțelegerea lor.
Nici conținutul lor, care a fost în cea mai mare parte un fel de stream of consciousness, nu m-a ajutat în privința asta și nici nu a fost pe gustul meu.
Pe ici pe colo am mai dat de câteva metafore sau imagini interesante, dar în mare parte poeziile m-au lăsat reci.

[Ana]

poezie foarte puternica. unica în exprimare și în trăire. de ce are un singur volum de poezie?

[Mădălina Bejenaru · Rating 3 out of 5]

Probabil să fi citit volumul acesta prea târziu, însă nu mi s-a părut atât de strălucit. Complăcându-se prea mult în condițiile postumanismului, Anastasia Gavrilovici nu se oprește să se întrebe dacă i se potrivesc (ceea ce nu se întâmplă adesea). Prea viscerală în teme socio-politice, prea adâncită în ideea de corporalitate tehnologizată, poezia aceasta reușește să te atragă (doar) prin sinceritatea legată de nevoile trupului. Poate dacă ar fi încercat să dezvolte această calitate a poeziei sale, volumul ar fi fost mai reușit, altfel, doar unele versuri la care te vei mai gândi uneori când te simți singur.

“scrumiera spre marginea mesei gura ta deschisă în timpul somnului văd
tot mai des un bărbat răbdător încercând să mă țină de mână părinți
iubitori vorbind într-o limbă a făcătorilor de minuni
vreau liniștea lor calmul oamenilor care știu că
există o rugăciune pentru orice
inima mea a dat și dă tot ca o broscuță
aplatizată sub roțile unui tir”

[Adela · Rating 5 out of 5]

E gata. Și mi-aș fi dorit mai mult.

Nu mă așteptam să îmi placă atât de mult mai ales că au trecut mulți ani de când am citit ultima dată o poezie, în liceu (forced, might I add).
Am fost plăcut surprinsă să văd că îmi tot doream să citesc următoarea poezie, și pe următoarea, pagină după pagină, oprindu-mă doar din nevoie. Am trecut prin multe stări până la final. De la şoc, tristețe, resemnare și confuzie.

Lectură ușoară nu a fost, trebuie să recunosc. Fiecare pagină m-a pus pe gânduri. Cele care mi-au plăcut cel mai mult și pe care le-am recitit, recitit si iarăși recitit sunt "Ce ști tu despre foame, domnule Patrimoniu", "e doar tristețe", "Acum când sub luna plină se vede Jupiter".

Poate doar am nimerit eu ca stilul acesta de a scrie să fie pe placul meu sau poate chiar îmi place să citesc poezii.

Chiar nu știu după o singura carte citită însă voi afla cu următoarele.

[Jules · Rating 4 out of 5]

"E doar tristete,
doar un simplu fenomen demografic ce va disparea odata cu noi.
Pacla aceea
groasa pe care copiii o picteaza in jurul muntilor la ora de desen si
fara de care peisajul ar fi incomplet."


"daca respectam regulile jocului realitatea
trece cu tractorul peste inimile noatre din care elefanti
negri isi trag speriati trompele

cineva isi infinge harponul in mintea mea
imi da statueta oscar
pentru cele mai fucked up scenarii"


"teava cu motivatie s-a spart in oamenii din jurul meu"


"Am fost convinsa ca sufletul e
o moschee cu incalzire prin pardoseala, iar linistea o esarfa scumpa,
unicat
pentru care te tocmesti pana la epuizare doar ca sa descoperi acasa
eticheta pe care scrie made in China.
[...]
Toate imaginile care nu au ajuns in
terminatiile digitale ale vietilor noastre ne-au facut mai reali."


"Suntem raspunsuri
partiale unii pentru ceilalti, o groapa cu nisip de unde toti
si-au luat lopatelele si au plecat."


"Ce nu m-a omorat nu m-a facut mai puternica.
Ce nu m-a omorat abia asteapta sa o faca.
[...]
Acum cand s-a lasat linistea si greierii si-au inceput
cantecul de imperechere, e momentul maximei singuratati."

[Ioana Cătinean · Rating 5 out of 5]

,,vreau liniștea lor calmul oamenilor care știu că există o rugăciune pentru orice”

[Monica8198 · Rating 3 out of 5]

2.5/3