La 700 de ani de la moartea lui Dante, capodopera poetului florentin, povestită pentru copii de Corina Anton și minunat ilustrată de Mihail Coșulețu, le va aprinde curiozitatea și imaginația celor ce îndrăznesc să pornească în această aventură fără egal care este descoperirea unei mari culturi.
O adaptare grozava și foarte fidela a acestei opere. Probabil n-as fi citit niciodată Divina Comedie in varianta originala, dar acest volum mi-a plăcut foarte mult - limbajul, textul, desenele, ideea de a prezenta subiectul cititorilor mai mici. Recomand!
Ce dor mi-a fost de o carte pentru copii și ce bine mi-a prins să revin la Divina Comedie, o operă pe care am iubit-o mult de tot când am citit-o <3 Recenzia mea, pe canal.
Cei trei poeți își urmează drumul tot discutând și se întâlnesc cu o ceată de penitenți slăbănogi, cu fețele supte, numai piele și os. Aceștia sunt lacomii: ei se apropie pofticioși de un copac încărcat, dar nu pot atinge fructele îmbietoare. Printre ei Dante își mai găsește un prieten, care i-i arată pe mâncăcioși, spunându-i fiecăruia pe nume.
Muncit de un gând, Dante își întreabă călăuzele:
– Oare cum se face că acestor suflete fără trup le este foame?
– Sufletele au și ele un fel de trup aerian care le îngăduie să simtă tot, răspunde Stațiu. De aceea și noi, duhurile de pe lumea cealaltă, simțim foamea, setea, frigul și căldura, putem lăcrima și suspina ca și cum ne-am fi păstrat trupurile noastre de carne. Iar pedepsele primite în Infern sau Purgatoriu ne fac să suferim.