What do you think?
Rate this book
O numaratoare inversa
Cu o scriitură matură, observațională și epurată de artificii, Emilia Toma a ales registrul confesiunii clasice și un narator masculin.
Începutul romanului O numărătoare inversă promite o biografie complicată și o poveste păstrată multă vreme.
Doina RUȘTI
Începutul romanului O numărătoare inversă promite o biografie complicată și o poveste păstrată multă vreme.
Doina RUȘTI
258 pages, Paperback
Published June 30, 2021
76 people want to read
About the author
Emilia Toma
8 books92 followersProzatoare, sociolog de profesie, Emilia Toma (n. 1989), este autoarea romanelor De la zero (2022) și O numărătoare inversă (2021). Semnează volumul de nonficțiune Terapie pe salteaua de pilates (2020).
Este autoare de texte literare în antologiile colective Dragostea când te doare (Editura Litera), În umbra timpului (ca premiu doi în cardul primei ediții a concursului de proză scurtă organizat de Editura Biscara) și Lirica unui miez de toamnă (Editura InfoRapArt).
A publicat fragmente de roman și proză scurtă în revistele literare Opt motive, O mie de semne, Echinox, LiterOmania, P(R)OEZIA, Revista GOLAN, LiterNautica, Planeta Babel.
Are un master în Sondaje de Opinie, Marketing și Publicitate, la Universitatea din București, la începutul carierei a cochetat cu jurnalismul în calitate de redactor în cadrul publicației ZIUA Online (2011), iar în prezent îmbină sociologia ca meserie de bază cu psihologia, o pasiune mai veche, ambalând în ficțiune literară teme precum abuzul, traumele și consecințele acestora pe termen lung.
Este autoare de texte literare în antologiile colective Dragostea când te doare (Editura Litera), În umbra timpului (ca premiu doi în cardul primei ediții a concursului de proză scurtă organizat de Editura Biscara) și Lirica unui miez de toamnă (Editura InfoRapArt).
A publicat fragmente de roman și proză scurtă în revistele literare Opt motive, O mie de semne, Echinox, LiterOmania, P(R)OEZIA, Revista GOLAN, LiterNautica, Planeta Babel.
Are un master în Sondaje de Opinie, Marketing și Publicitate, la Universitatea din București, la începutul carierei a cochetat cu jurnalismul în calitate de redactor în cadrul publicației ZIUA Online (2011), iar în prezent îmbină sociologia ca meserie de bază cu psihologia, o pasiune mai veche, ambalând în ficțiune literară teme precum abuzul, traumele și consecințele acestora pe termen lung.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 19 of 19 reviews
January 27, 2024
Între traumă și misoginie. Confesiunea lui Ovidiu
Am fost sceptic la începutul acestui roman, care se concentrează exclusiv asupra unui personaj masculin misogin, pe nume Ovidiu: probabil cel mai puțin simpatizat de cititorii de proză contemporană românească.
Narațiunea are ca centru gravitațional relația acestuia cu diferite femei, dintre care însă doar una (cea cu Vanda) iese în evidență prin intensitatea trăirilor și evoluția bidungsromanescă a ambilor membri ai cuplului.
Capacitatea Emiliei Toma de a intra în pielea personajului său este redutabilă. Să scrii dintr-o perspectivă de sex diferit a fost întotdeauna o provocare, însă Toma știe foarte bine cum să-și dozeze capacitățile stilistice pentru a le adapta protagonistului său, un bărbat cu o viață ratată, un trecut dureros și un viitor probabil compromis pentru totdeauna. Unul fără prea multă educație, mascul privilegiat al unei societăți hetero-patriarhale, unul care, din înaltul privilegiului său, nu își face probleme din a spune cam orice îi trece prin cap dar, mai cu seamă, din a abuza fizic și psihic femeile din jurul său.
Plusul enorm al romanului este că poate construi cu brio o poveste spusă dintr-o unică perspectivă trasând cadre și întâmplări credibile din câteva linii esențiale, fără să se intereseze de empatia cititorului; ba chiar, mergând de-a dreptul spre centrul indignării acestuia! Nu trece pagină fără ca cititorul să nu fie dezgustat de acțiunile sau gândirea personajului Ovidiu, ba chiar acest dispreț să lărgește uneori și spre Vanda. Cu toate acestea, necesitatea imperioasă de a afla cât de departe poate merge personajul-narator (și, implicit, autoarea), ce alte consecințe mai pot avea aceste baze mlăștinoase și dăunătoare asupra sa și a celor din jur țin vie o confesiune directă și onestă, cum doar un personaj ca Ovidiu ar putea formula.
Nu vreau să afirm că totul merge strună în acest roman. Sunt și unele puncte în care el scârțâie. Scăpări asupra cărora nu mă voi opri, pentru că balanța se înclină oricum, din punctul meu de vedere, de partea curajului autoarei de a studia cât mai complet posibil un fenomen social extrem de răspândit: machismul toxic, misoginismul. Se înclină de partea capabilității ei de a crea un personaj cu o psihologie complexă alcătuită din lumini și umbre, nu întru totul negativ, nu întru totul pozitiv: însușire tot mai întâlnită la prozatorii contemporani de calitate.
Am fost sceptic la începutul acestui roman, care se concentrează exclusiv asupra unui personaj masculin misogin, pe nume Ovidiu: probabil cel mai puțin simpatizat de cititorii de proză contemporană românească.
Narațiunea are ca centru gravitațional relația acestuia cu diferite femei, dintre care însă doar una (cea cu Vanda) iese în evidență prin intensitatea trăirilor și evoluția bidungsromanescă a ambilor membri ai cuplului.
Capacitatea Emiliei Toma de a intra în pielea personajului său este redutabilă. Să scrii dintr-o perspectivă de sex diferit a fost întotdeauna o provocare, însă Toma știe foarte bine cum să-și dozeze capacitățile stilistice pentru a le adapta protagonistului său, un bărbat cu o viață ratată, un trecut dureros și un viitor probabil compromis pentru totdeauna. Unul fără prea multă educație, mascul privilegiat al unei societăți hetero-patriarhale, unul care, din înaltul privilegiului său, nu își face probleme din a spune cam orice îi trece prin cap dar, mai cu seamă, din a abuza fizic și psihic femeile din jurul său.
Plusul enorm al romanului este că poate construi cu brio o poveste spusă dintr-o unică perspectivă trasând cadre și întâmplări credibile din câteva linii esențiale, fără să se intereseze de empatia cititorului; ba chiar, mergând de-a dreptul spre centrul indignării acestuia! Nu trece pagină fără ca cititorul să nu fie dezgustat de acțiunile sau gândirea personajului Ovidiu, ba chiar acest dispreț să lărgește uneori și spre Vanda. Cu toate acestea, necesitatea imperioasă de a afla cât de departe poate merge personajul-narator (și, implicit, autoarea), ce alte consecințe mai pot avea aceste baze mlăștinoase și dăunătoare asupra sa și a celor din jur țin vie o confesiune directă și onestă, cum doar un personaj ca Ovidiu ar putea formula.
Nu vreau să afirm că totul merge strună în acest roman. Sunt și unele puncte în care el scârțâie. Scăpări asupra cărora nu mă voi opri, pentru că balanța se înclină oricum, din punctul meu de vedere, de partea curajului autoarei de a studia cât mai complet posibil un fenomen social extrem de răspândit: machismul toxic, misoginismul. Se înclină de partea capabilității ei de a crea un personaj cu o psihologie complexă alcătuită din lumini și umbre, nu întru totul negativ, nu întru totul pozitiv: însușire tot mai întâlnită la prozatorii contemporani de calitate.
January 31, 2022
3,5…m-am tot gandit daca pentru mine a fost o lectura de 3⭐️ sau de 4⭐️ si inca nu stiu!
Mi-a placut faptul ca Emilia a creat un personaj masculin principal, mi-a placut ca personajul principal este un antierou, mi-a placut faptul ca a abordat tema abuzului si a violentei domestice si mi-a mai placut si influenta lui Bukowski pe care am simtit-o in scrierea Emiliei.
Dar cumva nu am reusit sa ma conectez 100% in poveste si sa ma faca sa o citesc cu sufletul la gura.
Felicitari Emilia Toma! Asteptam si urmatoarele carti pentru ca viitorul suna bine! ☺️
Mi-a placut faptul ca Emilia a creat un personaj masculin principal, mi-a placut ca personajul principal este un antierou, mi-a placut faptul ca a abordat tema abuzului si a violentei domestice si mi-a mai placut si influenta lui Bukowski pe care am simtit-o in scrierea Emiliei.
Dar cumva nu am reusit sa ma conectez 100% in poveste si sa ma faca sa o citesc cu sufletul la gura.
Felicitari Emilia Toma! Asteptam si urmatoarele carti pentru ca viitorul suna bine! ☺️
September 18, 2021
"O numărătoare inversă" este un roman care incearcă să evidențieze lucruri tabu în societate. Una dintre principalele teme abordate în această carte este violența domestică, un subiect despre care toată lumea evită să vorbească, femeile maltratate în special, care afectează sute de mii de persoane și care este motivul a zeci de mii de divorțuri.
Emilia este o mare devoratoare de non-ficțiune și asta se poate observa și în cărțile pe care le-a publicat. În "Terapie pe salteaua de pilates" am avut-o pe Veronica, instructoarea și confidenta celor pe care le antrena și care-și spuneau oful, între două aparate, la sală. Cartea atinge alte câteva subiecte tabu despre care societatea refuză să vorbească și care înfluențează relațiile, într-o anumită măsură.
"Dar eram tânăr și nebun. Și, mai mult decât atât, eram o javră tâmpită, un idiot cretin, un ultim jeg de om, o flegmă adunată de pe stradă. Așa m-am simțit mult timp după și cu câteva luni înainte de a o pierde. Cu câteva luni înainte de a o lăsa să plece, de fapt."
În romanul "O numărătoare inversă" Emilia a ales să îi dea voce lui Ovidiu Anghelache, un fost sportiv de performanță, care își face retrospectiva vieții punând pe hârtie fiecare moment al vieții lui care l-au transformat în omul care va deveni :).
Ovidiu a crescut într-o familie rece, cu un tată absent și alcoolic și cu o mamă strictă și extrem de cicălitoare, a avut parte de o perioadă zbuciumată în adolescență, lucru care l-a salvat în acea perioadă fiind sportul de performanță: boxul. Criticat de părinți, a crescut cu impresia că niciodată nu va fi suficient de bun așa că a intrat în cele mai dubioase anturaje în cartier, ajungând un smecheraș tipic.
Faptul că făcea box de performanță l-a ferit de vicii parțial, însă a moștenit de la tatăl său atracția pentru femei, nu conta că erau adolescente, escorte sau chiar prostituate, căci pentru el toate intrau in aceeași categorie. Deși era sportiv medaliat, simțea că lipsea ceva din viața lui, dar din cauza fricii de a nu fi trădat și părăsit, știa că nu va putea să aibă încedere în nicio fată.
A încercat să stea într-o relație cu Ana, o fată cuminte, care-l iubea, dar care pe el nu-l mulțumea. Totuși, la un moment dat, apare acea tipă care îi dă lumea peste cap și cu care el nu știe cum să se descurce - Vanda.
Vanda era o dansatoare de salsa care lucra într-o multinațională și care nu credea în relațiile monogame. Avea un fizic senzațional, era plină de viață și iubitoare de distracții. Deși relația dintre cei noi a început doar ca o aventură, treptat Ovidiu a înteles că el nu este dispus să o mai împartă cu nimeni altcineva și că trebuie să fie doar a lui... iar de aici a început calvarul Vandei. Pe lângă violența fizică și psihică la care este supusă ea, cei doi au parte și de momente frumoase, momente care-i dau încredere Vandei că-l poate schimba pe Ovidiu.
"Începe numărătoarea inversă, numai că în cazul meu nu a durat 10 secunde ca la box, ci 10 ani. Greșeala de atunci și toată agonia din timpul anilor care au mai urmat m-au făcut ceea ce sunt astăzi, m-au transformat în ceea ce sunt în momentul în care scriu asta... o stafie secată de greșelile trecutului său."
Fiind fană a romanelor thriller, polițiste și Scandi Noir, mereu m-am întrebat dacă psihopații se nasc așa sau devin așa în urma traumelor prin care trec de-a lungul vieții.
Aici sunt convinsă că relația părinților săi, răceala și indiferența cu care l-au tratat, faptul că l-au desconsiderat încontinu și că nu l-au încurajat niciodată l-au făcut pe Ovidiu să devină un animal însetat de dragoste. Dragostea lui față de Vanda a fost mai mult o iubire obsesivă care nu l-a lăsat să mai trăiască - er într-o continuă stare în teroare, se temea de singurătate, căci știu sigur că se aștepta să fie abandonat - încă o dată - de femeia din viața lui.
"Nu gândesc diferit nici acum, după ce nu mai e în viața mea. Deși am fost un netot și cu Vanda, în relația pe care am avut-o, ea mi-a fost diminețile, ea mi-a fost nopțile, ea mi-a fost zilele, ea mi-a fost răsăritul și apusul, ea mi-a fost totul. Mă legasem de ea ca un nebun.Îmi lua tot răul, toate gândurile, toată realitatea pe care ajunsesem să le trăiesc în mine."
Cartea este scrisă într-un stil simplu, fără înflorituri, în prima parte a cărții folosindu-se un limbaj colorat care dă mai multă autenticitate personajului a cărui evoluție se observă gradual. Fiind un roman scris din prisma unui băiat/adolescent/bărbat mi s-a părut mai mult decât normal acest tip de limbaj, chiar dacă poate deranja.
Felicitări Emilia, ai scris un roman fain tare, iar finalul a fost unul pe măsură! Abia aștept să citesc și romanul din perspectiva Vandei să văd cât a fost real, cât a fost imaginația lui Ovidiu și cât a fost vis...
Emilia este o mare devoratoare de non-ficțiune și asta se poate observa și în cărțile pe care le-a publicat. În "Terapie pe salteaua de pilates" am avut-o pe Veronica, instructoarea și confidenta celor pe care le antrena și care-și spuneau oful, între două aparate, la sală. Cartea atinge alte câteva subiecte tabu despre care societatea refuză să vorbească și care înfluențează relațiile, într-o anumită măsură.
"Dar eram tânăr și nebun. Și, mai mult decât atât, eram o javră tâmpită, un idiot cretin, un ultim jeg de om, o flegmă adunată de pe stradă. Așa m-am simțit mult timp după și cu câteva luni înainte de a o pierde. Cu câteva luni înainte de a o lăsa să plece, de fapt."
În romanul "O numărătoare inversă" Emilia a ales să îi dea voce lui Ovidiu Anghelache, un fost sportiv de performanță, care își face retrospectiva vieții punând pe hârtie fiecare moment al vieții lui care l-au transformat în omul care va deveni :).
Ovidiu a crescut într-o familie rece, cu un tată absent și alcoolic și cu o mamă strictă și extrem de cicălitoare, a avut parte de o perioadă zbuciumată în adolescență, lucru care l-a salvat în acea perioadă fiind sportul de performanță: boxul. Criticat de părinți, a crescut cu impresia că niciodată nu va fi suficient de bun așa că a intrat în cele mai dubioase anturaje în cartier, ajungând un smecheraș tipic.
Faptul că făcea box de performanță l-a ferit de vicii parțial, însă a moștenit de la tatăl său atracția pentru femei, nu conta că erau adolescente, escorte sau chiar prostituate, căci pentru el toate intrau in aceeași categorie. Deși era sportiv medaliat, simțea că lipsea ceva din viața lui, dar din cauza fricii de a nu fi trădat și părăsit, știa că nu va putea să aibă încedere în nicio fată.
A încercat să stea într-o relație cu Ana, o fată cuminte, care-l iubea, dar care pe el nu-l mulțumea. Totuși, la un moment dat, apare acea tipă care îi dă lumea peste cap și cu care el nu știe cum să se descurce - Vanda.
Vanda era o dansatoare de salsa care lucra într-o multinațională și care nu credea în relațiile monogame. Avea un fizic senzațional, era plină de viață și iubitoare de distracții. Deși relația dintre cei noi a început doar ca o aventură, treptat Ovidiu a înteles că el nu este dispus să o mai împartă cu nimeni altcineva și că trebuie să fie doar a lui... iar de aici a început calvarul Vandei. Pe lângă violența fizică și psihică la care este supusă ea, cei doi au parte și de momente frumoase, momente care-i dau încredere Vandei că-l poate schimba pe Ovidiu.
"Începe numărătoarea inversă, numai că în cazul meu nu a durat 10 secunde ca la box, ci 10 ani. Greșeala de atunci și toată agonia din timpul anilor care au mai urmat m-au făcut ceea ce sunt astăzi, m-au transformat în ceea ce sunt în momentul în care scriu asta... o stafie secată de greșelile trecutului său."
Fiind fană a romanelor thriller, polițiste și Scandi Noir, mereu m-am întrebat dacă psihopații se nasc așa sau devin așa în urma traumelor prin care trec de-a lungul vieții.
Aici sunt convinsă că relația părinților săi, răceala și indiferența cu care l-au tratat, faptul că l-au desconsiderat încontinu și că nu l-au încurajat niciodată l-au făcut pe Ovidiu să devină un animal însetat de dragoste. Dragostea lui față de Vanda a fost mai mult o iubire obsesivă care nu l-a lăsat să mai trăiască - er într-o continuă stare în teroare, se temea de singurătate, căci știu sigur că se aștepta să fie abandonat - încă o dată - de femeia din viața lui.
"Nu gândesc diferit nici acum, după ce nu mai e în viața mea. Deși am fost un netot și cu Vanda, în relația pe care am avut-o, ea mi-a fost diminețile, ea mi-a fost nopțile, ea mi-a fost zilele, ea mi-a fost răsăritul și apusul, ea mi-a fost totul. Mă legasem de ea ca un nebun.Îmi lua tot răul, toate gândurile, toată realitatea pe care ajunsesem să le trăiesc în mine."
Cartea este scrisă într-un stil simplu, fără înflorituri, în prima parte a cărții folosindu-se un limbaj colorat care dă mai multă autenticitate personajului a cărui evoluție se observă gradual. Fiind un roman scris din prisma unui băiat/adolescent/bărbat mi s-a părut mai mult decât normal acest tip de limbaj, chiar dacă poate deranja.
Felicitări Emilia, ai scris un roman fain tare, iar finalul a fost unul pe măsură! Abia aștept să citesc și romanul din perspectiva Vandei să văd cât a fost real, cât a fost imaginația lui Ovidiu și cât a fost vis...
September 29, 2021
Cum ajunge un bărbat să fie violent? Care este întregul proces pe care acesta îl parcurge, de la o vârstă fragedă până la maturitate, și ce episoade (evident, negative) definitorii contribuie la dezumanizarea acestuia și proliferarea răului în sânul unei familii (sau chiar a mai multor generații)? Care sunt scuzele pe care acești bărbați le invocă și chiar pot fi aceste scuze luate în considerare întru apărarea acestora? Există explicații bine întemeiate care pot justifica cruzimea, violența psihică și fizică? Sunt oamenii în totalitate responsabili de acțiunile lor, sau sunt doar marionete stricate în mâinile unui destin implacabil, nefericit, nedrept?
Toate aceste întrebări au și nu au răspunsuri. La câteva dintre ele Emilia Toma, prin cea mai recentă carte a sa, O numărătoare inversă, dorește să găsească și să ofere câteva explicații și să tragă un semnal de alarmă asupra unui fenomen care, deși prezent dintotdeauna în această lume, parcă niciodată nu a fost mai evident decât acum: violența îndreptată asupra femeilor. Alte teme abordate de autoare sunt violența domestică, traumele din copilărie, familiile disfuncționale, adicțiile și viciile care distrug vieți, toate aceste subiecte constituind, de fapt, realitatea zilelor noastre, ele fiind rezultatul unei lipse masive de educație. Și aici nu mă refer neapărat la educația de la școală, deși și aceasta are un cuvânt de spus. Însă cu mult mai importantă este educația primită acasă, asta dacă are, bineînțeles, cine să ți-o ofere, educația emoțională, educația psihologică. Dar și autoeducația. Căci în lipsa educației, și în lipsa unor valori și principii de viață, omul se dezumanizează. Societatea se scufundă. Violența și incultura dau naștere unui rău ireversibil, greu de controlat ori corectat. Așa cum este Ovidiu, personajul principal și naratorul acestei cărți.
Este greu să citești cartea de față, mai ales dacă nu ești obișnuit cu astfel de subiecte delicate, subiecte tabuu de care mai toată lumea se ferește, și jur că nu pot înțelege de ce, căci tăcerea și ascunderea unor fapte urâte, ce contravin umanității, vor prolifera întotdeauna abuzurile. Este dificil, poate, și să accepți limbajul „colorat” pe care autoarea îl folosește. Pe mine nu m-a deranjat, am înțeles că Emilia l-a utilizat tocmai pentru a ajuta la conturarea exactă a lui Ovidiu, conferindu-i acestuia un plus de autenticitate. Cel mai dificil, este, însă, să accepți că există un astfel de Ovidiu la fiecare colț de stradă. Poate este vecinul tău, sau fratele unei prietene. Poate este chiar iubitul/soțul/tatăl tău. Poate ai auzit de el la știrile de la ora cinci, dar mai degrabă nu știi de existența lui – nu atât de des pe cât există acești Ovidiu în realitate, căci ce se întămplă în spatele ușilor închise nu este treaba noastră. Nu este treaba nimănui, de fapt. Doar treaba abuzatorului și a celui agresat. Iar balanța se înclină, de înfiorător de atât de multe ori, de partea agresorului.
Ovidiu este, în mod sigur, un personaj negativ, însă cum a ajuns el în această ipostază? Ce a trăit el și care i-au fost exemplele, de ce nu a putut să facă niște alegeri sănătoase? Cum a putut el să lase sportul pe care îl practica timp de zece ani, de la 13 ani, și anume boxul, să se transforme în ceva atât de nedemn, folosindu-și pumnii împotriva femeilor din viața lui?
Cum a ajus el să aibă o mentalitate mizerabilă, să considere că este dreptul lui “să înșele scurt”, după cum el însuși se exprimă, femeile care l-au iubit sincer și care au îndurat nenumărate abuzuri invocând această iubire, care de fapt era un atașament toxic și nesănătos, o relație din care ele n-aveau cum să iasă cu demnitatea intactă.
Pe lângă povestea de viață a lui Ovidiu, o mai avem, în prim plan, și pe Vanda, femeia pe care acesta susține, deși doar prin vorbe, că a iubit-o mai presus de orice. Deși, din ce am observat trăgând cu ochiul la alte păreri despre carte, Vanda nu este un personaj iubit, ci blamat de alți cititori, mie mi-a plăcut mare parte din caracterul ei. Am văzut eforturile pe care le-a depus pentru a-l aduce pe Ovidiu pe drumul cel bun, am văzut bătăile pe care le încasa regulat și da, aici nu pot înțelege de ce ai continua să stai lângă o astfel de persoană după prima lovitură încasată, dar hei, am impresia – poate greșită, poate nu -, că Vanda este prototipul de persoană perfecționistă, care reușește să obțină absolut tot ce își dorește, iar tocmai această caracteristică a ei o face să fie încrezătoare că îl poate vindeca pe bărbatul pe care îl iubește. Da, știu și unde a greșit cumplit, prin faptul că-i alimenta obsesia și chiar îl și susținea parțial financiar, dar asta nu o face o persoană rea sau prefăcută, ci doar un om supus greșelii, poate prea idealistă, poate prea sigură pe ea și pe capacitatea ei de a schimba răul în bine.
„Mulți se întreabă dacă poți iubi două persoane în același timp. Iubeam la fiecare ce nu avea cealaltă. Sau, mai degrabă, aș putea fi întrebat cum de îmi plăcea Vanda, așa versată și complicată, când mai devreme descriam cu nostalgie cât de simplă și pură era Ana. Poate aș fi vrut să am tot. Aș fi vrut de la femeia de lângă mine să aibă tot ce nu aveam eu. Eu eram un nimic și voiam totul. Undeva în subconștientul meu știam că medaliile alea de care-mi agățam sinele și orgoliul nu valorau nimic. Am vrut ce n-aveam. Nu eram nici pur, nici bun, nici cu un job care să-mi aducă bani sau cu o educație de care să fiu mândru. N-aveam nici măcar Bacul. Când o certam pe Ana pentru că nu se ținea de școală, îmi doream să aibă ea ce n-aveam eu. Când o admiram pe Vanda pentru toate reușitele ei, o invidiam pentru că nu erau ale mele. Atunci n-aș fi recunoscut nimic din toate astea. Dar acum, când sunt un nimic pe dinăuntru, nu mai am ce să pierd dacă recunosc. Am pierdut deja tot. Și de data asta pentru totdeauna.”
Recenzia completa a cartii a aparut in editia lunii octombrie a revistei Famost si poapte fi citita aici:
https://famost.ro/articol/revista-fam...
Toate aceste întrebări au și nu au răspunsuri. La câteva dintre ele Emilia Toma, prin cea mai recentă carte a sa, O numărătoare inversă, dorește să găsească și să ofere câteva explicații și să tragă un semnal de alarmă asupra unui fenomen care, deși prezent dintotdeauna în această lume, parcă niciodată nu a fost mai evident decât acum: violența îndreptată asupra femeilor. Alte teme abordate de autoare sunt violența domestică, traumele din copilărie, familiile disfuncționale, adicțiile și viciile care distrug vieți, toate aceste subiecte constituind, de fapt, realitatea zilelor noastre, ele fiind rezultatul unei lipse masive de educație. Și aici nu mă refer neapărat la educația de la școală, deși și aceasta are un cuvânt de spus. Însă cu mult mai importantă este educația primită acasă, asta dacă are, bineînțeles, cine să ți-o ofere, educația emoțională, educația psihologică. Dar și autoeducația. Căci în lipsa educației, și în lipsa unor valori și principii de viață, omul se dezumanizează. Societatea se scufundă. Violența și incultura dau naștere unui rău ireversibil, greu de controlat ori corectat. Așa cum este Ovidiu, personajul principal și naratorul acestei cărți.
Este greu să citești cartea de față, mai ales dacă nu ești obișnuit cu astfel de subiecte delicate, subiecte tabuu de care mai toată lumea se ferește, și jur că nu pot înțelege de ce, căci tăcerea și ascunderea unor fapte urâte, ce contravin umanității, vor prolifera întotdeauna abuzurile. Este dificil, poate, și să accepți limbajul „colorat” pe care autoarea îl folosește. Pe mine nu m-a deranjat, am înțeles că Emilia l-a utilizat tocmai pentru a ajuta la conturarea exactă a lui Ovidiu, conferindu-i acestuia un plus de autenticitate. Cel mai dificil, este, însă, să accepți că există un astfel de Ovidiu la fiecare colț de stradă. Poate este vecinul tău, sau fratele unei prietene. Poate este chiar iubitul/soțul/tatăl tău. Poate ai auzit de el la știrile de la ora cinci, dar mai degrabă nu știi de existența lui – nu atât de des pe cât există acești Ovidiu în realitate, căci ce se întămplă în spatele ușilor închise nu este treaba noastră. Nu este treaba nimănui, de fapt. Doar treaba abuzatorului și a celui agresat. Iar balanța se înclină, de înfiorător de atât de multe ori, de partea agresorului.
Ovidiu este, în mod sigur, un personaj negativ, însă cum a ajuns el în această ipostază? Ce a trăit el și care i-au fost exemplele, de ce nu a putut să facă niște alegeri sănătoase? Cum a putut el să lase sportul pe care îl practica timp de zece ani, de la 13 ani, și anume boxul, să se transforme în ceva atât de nedemn, folosindu-și pumnii împotriva femeilor din viața lui?
Cum a ajus el să aibă o mentalitate mizerabilă, să considere că este dreptul lui “să înșele scurt”, după cum el însuși se exprimă, femeile care l-au iubit sincer și care au îndurat nenumărate abuzuri invocând această iubire, care de fapt era un atașament toxic și nesănătos, o relație din care ele n-aveau cum să iasă cu demnitatea intactă.
Pe lângă povestea de viață a lui Ovidiu, o mai avem, în prim plan, și pe Vanda, femeia pe care acesta susține, deși doar prin vorbe, că a iubit-o mai presus de orice. Deși, din ce am observat trăgând cu ochiul la alte păreri despre carte, Vanda nu este un personaj iubit, ci blamat de alți cititori, mie mi-a plăcut mare parte din caracterul ei. Am văzut eforturile pe care le-a depus pentru a-l aduce pe Ovidiu pe drumul cel bun, am văzut bătăile pe care le încasa regulat și da, aici nu pot înțelege de ce ai continua să stai lângă o astfel de persoană după prima lovitură încasată, dar hei, am impresia – poate greșită, poate nu -, că Vanda este prototipul de persoană perfecționistă, care reușește să obțină absolut tot ce își dorește, iar tocmai această caracteristică a ei o face să fie încrezătoare că îl poate vindeca pe bărbatul pe care îl iubește. Da, știu și unde a greșit cumplit, prin faptul că-i alimenta obsesia și chiar îl și susținea parțial financiar, dar asta nu o face o persoană rea sau prefăcută, ci doar un om supus greșelii, poate prea idealistă, poate prea sigură pe ea și pe capacitatea ei de a schimba răul în bine.
„Mulți se întreabă dacă poți iubi două persoane în același timp. Iubeam la fiecare ce nu avea cealaltă. Sau, mai degrabă, aș putea fi întrebat cum de îmi plăcea Vanda, așa versată și complicată, când mai devreme descriam cu nostalgie cât de simplă și pură era Ana. Poate aș fi vrut să am tot. Aș fi vrut de la femeia de lângă mine să aibă tot ce nu aveam eu. Eu eram un nimic și voiam totul. Undeva în subconștientul meu știam că medaliile alea de care-mi agățam sinele și orgoliul nu valorau nimic. Am vrut ce n-aveam. Nu eram nici pur, nici bun, nici cu un job care să-mi aducă bani sau cu o educație de care să fiu mândru. N-aveam nici măcar Bacul. Când o certam pe Ana pentru că nu se ținea de școală, îmi doream să aibă ea ce n-aveam eu. Când o admiram pe Vanda pentru toate reușitele ei, o invidiam pentru că nu erau ale mele. Atunci n-aș fi recunoscut nimic din toate astea. Dar acum, când sunt un nimic pe dinăuntru, nu mai am ce să pierd dacă recunosc. Am pierdut deja tot. Și de data asta pentru totdeauna.”
Recenzia completa a cartii a aparut in editia lunii octombrie a revistei Famost si poapte fi citita aici:
https://famost.ro/articol/revista-fam...
July 25, 2021
Dragă Emilia,
Îți scriu pe măsură ce citesc.
M-au intrigat fragmentele postate de tine atunci, am așteptat cu nerăbdare să ajungă cartea și să o încep. Acum mă doare așa tare câte lucruri am/am avut în comun cu personajele tale. Mă regăsesc prin multe dintre ele. Regăsesc oameni din jurul meu și din trecutul meu printre personajele cărții tale. Mă întreb dacă și alți cititori au impresia aceasta. Mă impresionează luciditatea cu care tipul își face introspecția. Mă impresionează raționalismul și inteligența cu care îi expui povestea. E imprevizibilă. Mă enervează omul și îmi e milă de el. Îmi vine să îl trimit la terapeut, la biserică, la…
Citesc și sunt impresionată de darul tău de a povesti care mă face să trăiesc atât de intens fiecare emoție a personajelor. Mă întreb cât de matură, echilibrată și citită ești de ai putut construi un om atât de defect și altele atât de echilibrate în ciuda tuturor întâmplărilor. Și să îi mai poți construi și întreaga introspecție…
Am ajuns la final. Cartea ta m-a purtat prin toate perioadele vieții mele. E atât de complexă și de bine construită încât sunt convinsă că mulți cititori vor găsi scenarii cunoscute pe acolo. Menționez că mi-au plăcut în mod deosebit felul în care ai descris trăirile, cu o exactitate și o ancorare în rațional mai mult decât poți întâlni în realitate. Majoritatea dintre noi doar simțim, nu suntem capabili să și punem în cuvinte și, mai ales, nu în această manieră atât de detaliată și de clară. Ești, evident, foarte talentată, foarte informată, foarte citită, foarte pregătită în multe domenii. Te apreciez enorm și mă bucur că am decis să îți citesc creația! Felicitări! Îmi place să descopăr oamenii prin intermediul lucrărilor lor!
Îți scriu pe măsură ce citesc.
M-au intrigat fragmentele postate de tine atunci, am așteptat cu nerăbdare să ajungă cartea și să o încep. Acum mă doare așa tare câte lucruri am/am avut în comun cu personajele tale. Mă regăsesc prin multe dintre ele. Regăsesc oameni din jurul meu și din trecutul meu printre personajele cărții tale. Mă întreb dacă și alți cititori au impresia aceasta. Mă impresionează luciditatea cu care tipul își face introspecția. Mă impresionează raționalismul și inteligența cu care îi expui povestea. E imprevizibilă. Mă enervează omul și îmi e milă de el. Îmi vine să îl trimit la terapeut, la biserică, la…
Citesc și sunt impresionată de darul tău de a povesti care mă face să trăiesc atât de intens fiecare emoție a personajelor. Mă întreb cât de matură, echilibrată și citită ești de ai putut construi un om atât de defect și altele atât de echilibrate în ciuda tuturor întâmplărilor. Și să îi mai poți construi și întreaga introspecție…
Am ajuns la final. Cartea ta m-a purtat prin toate perioadele vieții mele. E atât de complexă și de bine construită încât sunt convinsă că mulți cititori vor găsi scenarii cunoscute pe acolo. Menționez că mi-au plăcut în mod deosebit felul în care ai descris trăirile, cu o exactitate și o ancorare în rațional mai mult decât poți întâlni în realitate. Majoritatea dintre noi doar simțim, nu suntem capabili să și punem în cuvinte și, mai ales, nu în această manieră atât de detaliată și de clară. Ești, evident, foarte talentată, foarte informată, foarte citită, foarte pregătită în multe domenii. Te apreciez enorm și mă bucur că am decis să îți citesc creația! Felicitări! Îmi place să descopăr oamenii prin intermediul lucrărilor lor!
October 18, 2021
Ceea ce urmează să citiți nu este o părere avizată și critică, este pur și simplu impactul pe care cuvintele așternute de Emilia l-au avut asupra mea.
I-am zis că nu voi putea scrie o recenzie ca la toate celelalte cărți, întrucât, recunosc, am luat-o personal, am privit cartea dintr-o manieră subiectivă, însă cu ajutorul Emiliei am fost readusă cu picioarele pe pământ și m-am putut detașa ulterior de ce se întâmplă.
Pe scurt, cartea reprezintă (în opinia mea), o biografie psihologică, a unui individ de 45 de ani, ”născut din orgoliu”, care a sărit în adolescență peste niște etape esențiale ale vieții și care a ajuns la a doua tinerețe un ratat sentimental, cu un handicap de atașament foarte pronunțat.
Nu e o carte despre dragoste, e pur război, pe care Ovidiu l-a gestionat întocmai ca pe unul de mare amploare, în care și-a folosit toate armele.
O carte plină de extreme sentimentale, dură, despre o viață ratată din pură tâmpenie, cu un limbaj tipic pentru un bărbat de până în 30 de ani cu convingeri imorale, violente și pornografice, o multitudine de sentimente extreme și care se încolăcesc în mintea ta sufocându-te cu dispreț față de personaje, cu o repulsie față de aceste comportamente prea des întâlnite în viața de zi cu zi.
Nu e niciodată prea târziu să ne îndreptăm, însă pentru Ovidiu clepsidra timpului s-a fisurat undeva și orice fărâmă de realizare a greșelilor a survenit mult prea târziu în viața lui.
Emilia a zis că această scriitură e ca ”hârtia udă pe gât” și a avut dreptate înzecit. Nu e ușor să digeri comportamente și acțiuni de blamat, mai ales că vedem asemenea cazuri în viața reală.
Felul în care Emilia a ales cuvintele și perspectiva narativă m-au făcut să mă simt că Ovidiu există (and he does, in real life, in some men), că totul e mai real decât realitatea și am fost pur și simplu acaparată de o poveste fictivă cu elemente reale, în care m-am implicat emoțional de mult prea multe ori, iar asta se datorează numai documentării foarte amănunțite a Emiliei, care nu s-a trezit în fața laptopului și a început să turuie, ci singură și-a creat background-ul de cunoștințe care să dea veridicitate unei povești fictive, cu elemente reale, psihologice și introspective.
Citiți-o, digerați-o, gândiți-o și așteptați cuminți continuarea, căci Emilia lucrează acum la replica Vandei..
I-am zis că nu voi putea scrie o recenzie ca la toate celelalte cărți, întrucât, recunosc, am luat-o personal, am privit cartea dintr-o manieră subiectivă, însă cu ajutorul Emiliei am fost readusă cu picioarele pe pământ și m-am putut detașa ulterior de ce se întâmplă.
Pe scurt, cartea reprezintă (în opinia mea), o biografie psihologică, a unui individ de 45 de ani, ”născut din orgoliu”, care a sărit în adolescență peste niște etape esențiale ale vieții și care a ajuns la a doua tinerețe un ratat sentimental, cu un handicap de atașament foarte pronunțat.
Nu e o carte despre dragoste, e pur război, pe care Ovidiu l-a gestionat întocmai ca pe unul de mare amploare, în care și-a folosit toate armele.
O carte plină de extreme sentimentale, dură, despre o viață ratată din pură tâmpenie, cu un limbaj tipic pentru un bărbat de până în 30 de ani cu convingeri imorale, violente și pornografice, o multitudine de sentimente extreme și care se încolăcesc în mintea ta sufocându-te cu dispreț față de personaje, cu o repulsie față de aceste comportamente prea des întâlnite în viața de zi cu zi.
Nu e niciodată prea târziu să ne îndreptăm, însă pentru Ovidiu clepsidra timpului s-a fisurat undeva și orice fărâmă de realizare a greșelilor a survenit mult prea târziu în viața lui.
Emilia a zis că această scriitură e ca ”hârtia udă pe gât” și a avut dreptate înzecit. Nu e ușor să digeri comportamente și acțiuni de blamat, mai ales că vedem asemenea cazuri în viața reală.
Felul în care Emilia a ales cuvintele și perspectiva narativă m-au făcut să mă simt că Ovidiu există (and he does, in real life, in some men), că totul e mai real decât realitatea și am fost pur și simplu acaparată de o poveste fictivă cu elemente reale, în care m-am implicat emoțional de mult prea multe ori, iar asta se datorează numai documentării foarte amănunțite a Emiliei, care nu s-a trezit în fața laptopului și a început să turuie, ci singură și-a creat background-ul de cunoștințe care să dea veridicitate unei povești fictive, cu elemente reale, psihologice și introspective.
Citiți-o, digerați-o, gândiți-o și așteptați cuminți continuarea, căci Emilia lucrează acum la replica Vandei..
September 23, 2021
Cartea „O numărătoare inversă” s-a dovedit a fi un carusel ce m-a purtat virtiginos fără să îi pese că voi avea și eu bagajul meu de emoții, de rețineri, m-a cutremurat până în măduva oaselor și am criticat la propriu alegerile făcute de toate personajele, am fost cea care le-a strigat în surdină să se trezească din a se plânge, în a se complace într-o relație toxică și a accepta jumătăți de măsură; viața e mult prea scurtă pentru a ne fierbe la foc mic pentru cine nu merită. Cu sinceritate am constatat că lectura s-a dovedit a fi una de impact, fiecare întorsătură sau m-a lăsat cu sufletul suferind sau cu întrebări mai multe decât răspunsuri. Am apreciat îmbinarea laturii psihologice cu viața în toată gama de culori pe care o trăim fără a fi învățați să ne punem în fața toturor încercărilor cât și noțiunea de karmă, cea care vine ca un bumerang atunci când te aștepți mai puțin.
Dragă Emilia, chiar și după câteva zile de la lectură am avut nevoie de înțelegerea unor comportamente, și de niște momente de asimilare și dezlânare a alegerilor pe care pur și simplu le-am văzut eronate, curios faptul că mi-a plăcut mult subiectul și însăși conturul personajului Ovidiu, acel zbucium care în mod meschin mi-a produs o plăcere… karma, n-ai ce-i face, cât și finalul pe care evit să-l menționez aici pentru a păstra interesul. Vă îndemn la lectură, mie încă îmi joacă textul pe retină!
link blog: https://vorbepentrusufletblog.wordpre...
Dragă Emilia, chiar și după câteva zile de la lectură am avut nevoie de înțelegerea unor comportamente, și de niște momente de asimilare și dezlânare a alegerilor pe care pur și simplu le-am văzut eronate, curios faptul că mi-a plăcut mult subiectul și însăși conturul personajului Ovidiu, acel zbucium care în mod meschin mi-a produs o plăcere… karma, n-ai ce-i face, cât și finalul pe care evit să-l menționez aici pentru a păstra interesul. Vă îndemn la lectură, mie încă îmi joacă textul pe retină!
link blog: https://vorbepentrusufletblog.wordpre...
September 2, 2021
Este o diferență indiscutabila între stilul de scriere din prima carte a Emiliei și aceasta însă repetia dusă la culmea răbdării mele m-a împiedicat să găsesc mai multa magie în noua sa carte☺️(și pe următoarea o voi lectura din considerente personale)
July 14, 2021
Deşi am ocolit toată viaţa cărţile lui Bukowski din cauza limbajului colorat, uite că s-a întâmplat nu numai să citesc “o carte porcoasă”, dar și să îmi placă.
“O numărătoare inversă” este romanul de debut al Emiliei Toma, o carte puternică, dură, care m-a scos din zona de confort încă de la primele pagini.
Trebuie să recunosc că dacă nu o cunoşteam pe autoare aş fi abandonat lectura înainte să ajung la partea interesantă. Motivul? Limbajul!
Uhhh, uhhh... toate cuvintele pe care nu îmi place să le găsesc în cărţi s-au îngrămădit între aceste coperţi :))
Lăsând la o parte prejudecăţile şi preferinţele personale, sunt conştientă că renunţarea sau ocolirea limbajului licenţios ar fi ştirbit mult autenticitatea protagonistului.
Romanul este conturat în jurul lui Ovidiu, un tiran, un om de nimic, un agresor, ratat, misogin, frustrat, un om care nu poate fi decât personajul negativ, chiar şi în propria poveste.
Protagonistul este extraordinar de bine conturat. În ciuda faptului că întruchipează toate defectele umane, prin introspecţii şi prin motivele însuşite personajului, Emilia m-a făcut să-l înţeleg, să-l cred şi în anumite momente chiar să empatizez cu el.
Mi-a plăcut mult Ovidiu din prima parte a romanului, acel Ovidiu puternic ancorat în credinţele lui greşite. Ştiţi acei oameni care cred într-o teorie absurdă cu atâta putere încât te fac să te îndoieşti de ceea ce credeai că e corect? Ei bine, aşa e Ovidiu.
După ce m-a înverşunat împotriva oricărei fiinţe vii, Ovidiu m-a lăsat baltă. Spre finalul romanului se îmblânzeşte recunoscându-şi greşelile, ceea ce m-a dezamăgit enorm.
Bine... e un lucru bun... nu îmi săriţi în cap! Foarte bine că şi-a revenit omul, dar pe mine nu m-a bucurat deloc această reabilitare pe care am perceput-o ca fiind forțată.
“O numărătoare inversă” este printre puținele cărți în care îmi place personajul negativ şi-mi displace cel pozitiv.
Vanda, protagonista romanului, nu mi-a plăcut deloc. Nu ştiu dacă a fost creată în felul acesta doar pentru “a-i da motive” lui Ovidiu să se comporte cum se comportă (*cred cu tărie că nu există scuză sau motiv pentru violenţa domestică) sau pur şi simplu autoarea nu a investit suficient de mult timp în conturarea sa.
Vanda ne este prezentată ca o femeie puternică şi sigură pe ea, cu o carieră fulminantă şi nişte principii solide, pentru ca, peste doar câteva pagini, să se transforme într-o victimă care îi scrie agresorului scrisori pentru a-i explica de ce nu ar mai trebui maltratată.
Început bun, urmat de o evoluţie lamentabilă, dar şi de o ieşire din cadru de-a dreptul penibilă. După ce îndură 6 ani abuzuri de tot felul, după ce îi finanţează regulat lui Ovidiu întâlniri cu escorte, Vanda pune punct aceste “minunate relaţii” când află că e înşelată!
Pe bune, fată dragă, pe bune? E foarte bine că pleci, dar o faci din motivele greşite!!!
Uite cam aşa m-a jucat pe degete cartea asta: am condamnat o victimă, m-am ataşat de un agresor şi m-a dezamăgit reabilitarea lui în aşa fel încât finalul... ei bine... finalul a aprins în mine speranţa că nu s-a domesticit de tot Ovidiu:))
“O numărătoare inversă” este romanul de debut al Emiliei Toma, o carte puternică, dură, care m-a scos din zona de confort încă de la primele pagini.
Trebuie să recunosc că dacă nu o cunoşteam pe autoare aş fi abandonat lectura înainte să ajung la partea interesantă. Motivul? Limbajul!
Uhhh, uhhh... toate cuvintele pe care nu îmi place să le găsesc în cărţi s-au îngrămădit între aceste coperţi :))
Lăsând la o parte prejudecăţile şi preferinţele personale, sunt conştientă că renunţarea sau ocolirea limbajului licenţios ar fi ştirbit mult autenticitatea protagonistului.
Romanul este conturat în jurul lui Ovidiu, un tiran, un om de nimic, un agresor, ratat, misogin, frustrat, un om care nu poate fi decât personajul negativ, chiar şi în propria poveste.
Protagonistul este extraordinar de bine conturat. În ciuda faptului că întruchipează toate defectele umane, prin introspecţii şi prin motivele însuşite personajului, Emilia m-a făcut să-l înţeleg, să-l cred şi în anumite momente chiar să empatizez cu el.
Mi-a plăcut mult Ovidiu din prima parte a romanului, acel Ovidiu puternic ancorat în credinţele lui greşite. Ştiţi acei oameni care cred într-o teorie absurdă cu atâta putere încât te fac să te îndoieşti de ceea ce credeai că e corect? Ei bine, aşa e Ovidiu.
După ce m-a înverşunat împotriva oricărei fiinţe vii, Ovidiu m-a lăsat baltă. Spre finalul romanului se îmblânzeşte recunoscându-şi greşelile, ceea ce m-a dezamăgit enorm.
Bine... e un lucru bun... nu îmi săriţi în cap! Foarte bine că şi-a revenit omul, dar pe mine nu m-a bucurat deloc această reabilitare pe care am perceput-o ca fiind forțată.
“O numărătoare inversă” este printre puținele cărți în care îmi place personajul negativ şi-mi displace cel pozitiv.
Vanda, protagonista romanului, nu mi-a plăcut deloc. Nu ştiu dacă a fost creată în felul acesta doar pentru “a-i da motive” lui Ovidiu să se comporte cum se comportă (*cred cu tărie că nu există scuză sau motiv pentru violenţa domestică) sau pur şi simplu autoarea nu a investit suficient de mult timp în conturarea sa.
Vanda ne este prezentată ca o femeie puternică şi sigură pe ea, cu o carieră fulminantă şi nişte principii solide, pentru ca, peste doar câteva pagini, să se transforme într-o victimă care îi scrie agresorului scrisori pentru a-i explica de ce nu ar mai trebui maltratată.
Început bun, urmat de o evoluţie lamentabilă, dar şi de o ieşire din cadru de-a dreptul penibilă. După ce îndură 6 ani abuzuri de tot felul, după ce îi finanţează regulat lui Ovidiu întâlniri cu escorte, Vanda pune punct aceste “minunate relaţii” când află că e înşelată!
Pe bune, fată dragă, pe bune? E foarte bine că pleci, dar o faci din motivele greşite!!!
Uite cam aşa m-a jucat pe degete cartea asta: am condamnat o victimă, m-am ataşat de un agresor şi m-a dezamăgit reabilitarea lui în aşa fel încât finalul... ei bine... finalul a aprins în mine speranţa că nu s-a domesticit de tot Ovidiu:))
Read
August 19, 2021Un roman-reflector introspectiv reușit, profund uman, cu un titlu foarte bine ales în raport cu conținutul.
Pentru cititorii mai sensibili, cartea Emiliei Toma poate fi resimțită ca un pumn în stomac. De un realism apăsător, transmite toată gravitatea faptelor relatate. Deși prezintă un caz izolat, e o frescă a unei realități nefericite din multele celule ale societății, care constituie, în ansamblul lor, o problemă socială.
Cu o scriitură amplă, documentată în detaliu, mi-am dat seama rapid că e o carte muncită, cu toate că autoarea face să pară că e scrisă dintr-un foc, fără prea mult efort. Totul e veridic, credibil și curge firesc.
Statică pe alocuri, pentru unii cititori care nu au răbdare s-ar putea să fie plicitisitoare sau redundantă, căci insistă în repetate rânduri asupra unor lucruri. Însă totul e cu intenția de a accentua angoasa personajului, de a reda mintea care ruminează non-stop, așa că aveti răbdare cand o citiți.
Textul e bine structurat, titlurile capitolelor fiind în concordanță deplină cu textul. Citatele care însoțesc capitolele sunt adecvat alese, atât pentru inducerea și menținerea atmosferei, cât și ca indicatori direcți a ceea ce urmează să citim. Majoritatea acestor citate sunt din Emil Cioran. Nu o să dau în vileag motivele potrivirii lor, important e că acompaniază perfect textul, povestea.
Mi se pare că, deși în mod indirect, autoarea a construit în mod coerent tipologia tulburării de personalitate narcisistă (NPD). E și un pic de psihologie transgenerațională acolo, sunt multe elemente fin preluate din psihologie, așternute strategic pentru a fi descoperite de cititor.
Spre final, romanul se precipită într-un crescendo ca de thriller, se aglomerează evenimentele și abia aștepți să vezi cum se termină, te ține în priză. Finalul e șmecher, ca să închei în acord cu limbajul specific redat în carte.
Pentru cititorii mai sensibili, cartea Emiliei Toma poate fi resimțită ca un pumn în stomac. De un realism apăsător, transmite toată gravitatea faptelor relatate. Deși prezintă un caz izolat, e o frescă a unei realități nefericite din multele celule ale societății, care constituie, în ansamblul lor, o problemă socială.
Cu o scriitură amplă, documentată în detaliu, mi-am dat seama rapid că e o carte muncită, cu toate că autoarea face să pară că e scrisă dintr-un foc, fără prea mult efort. Totul e veridic, credibil și curge firesc.
Statică pe alocuri, pentru unii cititori care nu au răbdare s-ar putea să fie plicitisitoare sau redundantă, căci insistă în repetate rânduri asupra unor lucruri. Însă totul e cu intenția de a accentua angoasa personajului, de a reda mintea care ruminează non-stop, așa că aveti răbdare cand o citiți.
Textul e bine structurat, titlurile capitolelor fiind în concordanță deplină cu textul. Citatele care însoțesc capitolele sunt adecvat alese, atât pentru inducerea și menținerea atmosferei, cât și ca indicatori direcți a ceea ce urmează să citim. Majoritatea acestor citate sunt din Emil Cioran. Nu o să dau în vileag motivele potrivirii lor, important e că acompaniază perfect textul, povestea.
Mi se pare că, deși în mod indirect, autoarea a construit în mod coerent tipologia tulburării de personalitate narcisistă (NPD). E și un pic de psihologie transgenerațională acolo, sunt multe elemente fin preluate din psihologie, așternute strategic pentru a fi descoperite de cititor.
Spre final, romanul se precipită într-un crescendo ca de thriller, se aglomerează evenimentele și abia aștepți să vezi cum se termină, te ține în priză. Finalul e șmecher, ca să închei în acord cu limbajul specific redat în carte.
December 21, 2022
Știți momentul acela de la la știri când înainte de a se arăta reportajul filmat, prezentatoarea spune: "Atenție! Urmează detalii care vă pot afecta emoțional!" - Acest disclaimer este valabil și înainte de a vă apuca de această carte. De ce? Pentru că este o poveste foarte tranșantă și directă, despre traume și perpetuarea lor, părinți imaturi emoțional care creează copii și mai slabi emoțional, relații toxice, sex, abuz și violență fizică și psihică, lipsa educației (formale și emoționale), plus tot ce derivă din aceastea. Totul este presărat cu un limbaj licențios, care întărește credibilitatea personajului.
Romanul este confesiunea lui Ovidiu în încercarea de a-și reaminti trecutul și alegerile făcute, plus consecințele acestora. Este conștient că nu poate răscumpăra trecutul, nici șterge cu buretele toată durerea ce a provocat-o, doar face o ultimă încercare to redeem himself in his eyes, mai ales prin amintirile plăcute cu care vrea să rămână, deși acestea sunt prea puține.
Ovidiu a crescut într-o familie cu o mamă controlling și un tată mai mult plecat, unde a fost neglijat mai ales după ce mama lui a fost depistată cu cancer. Ovidiu se ridică și se refulează în box, unde a fost și campion, dar coboară tot mai jos în viața privată, afundându-se în pornografie, prostituate, anturaje dubioase, iar motto-ul lui e simplu: toate femeile sunt curve și trebuie tratate ca atare. Se îndrăgostește totuși de Ana, care este iubirea vieții lui pentru o perioada scurtă, până apare Vanda, opusul Anei, care este tot iubirea vieții lui pe o perioadă mai lungă. Le abuzează pe amândouă emoțional și fizic, atât s-a putut din partea lui, iar în final le pierde. Daaar... cum în viața nimic nu ramane nepedepsit, karma i se întoarce... Cum? Aflați dacă aveți curajul să citiți cartea.
Nu este pentru cei slabi de înger și probabil este genul de carte care ori îți place și te ține lipită de ea ori îți displace profund, dar dacă preferi și vrei o carte controversată, greu de digerat, get this one!
Romanul este confesiunea lui Ovidiu în încercarea de a-și reaminti trecutul și alegerile făcute, plus consecințele acestora. Este conștient că nu poate răscumpăra trecutul, nici șterge cu buretele toată durerea ce a provocat-o, doar face o ultimă încercare to redeem himself in his eyes, mai ales prin amintirile plăcute cu care vrea să rămână, deși acestea sunt prea puține.
Ovidiu a crescut într-o familie cu o mamă controlling și un tată mai mult plecat, unde a fost neglijat mai ales după ce mama lui a fost depistată cu cancer. Ovidiu se ridică și se refulează în box, unde a fost și campion, dar coboară tot mai jos în viața privată, afundându-se în pornografie, prostituate, anturaje dubioase, iar motto-ul lui e simplu: toate femeile sunt curve și trebuie tratate ca atare. Se îndrăgostește totuși de Ana, care este iubirea vieții lui pentru o perioada scurtă, până apare Vanda, opusul Anei, care este tot iubirea vieții lui pe o perioadă mai lungă. Le abuzează pe amândouă emoțional și fizic, atât s-a putut din partea lui, iar în final le pierde. Daaar... cum în viața nimic nu ramane nepedepsit, karma i se întoarce... Cum? Aflați dacă aveți curajul să citiți cartea.
Nu este pentru cei slabi de înger și probabil este genul de carte care ori îți place și te ține lipită de ea ori îți displace profund, dar dacă preferi și vrei o carte controversată, greu de digerat, get this one!
September 12, 2021
O numărătoare inversă de Emilia Toma
Am așteptat această carte vreo 2-3 saptămâni(din motive logistice), iar după ce am primit-o am amânat momentul pentru a avea starea necesară. Din fragmentele pe care autoarea le-a postat cu ceva timp înainte de lansarea oficială, am știut că este o carte cu impact emoțional și care nu se "digeră" așa ușor.
După primele 50 de pagini am început să îl urăsc pe Ovidiu (personajul principal). Și l-am urât doar pentru că de-a lungul timpului am întâlnit oameni care se comportau și aveau o gândire la fel ca a lui. Un om de nimic, frustrat cu niște principii dezamăgitoare. Un om care din punctul meu de vedere, nu și-a respectat nici propria viață.
Oare totuși comportamentul lui Ovidiu să fie în strânsă legătură cu trecutul său? Sau chiar cu al părinților săi? Singurul moment în care am empatizat cu el a fost atunci când i-a murit tatăl deoarece îmi este cunoscută această durere.
Al doilea personaj care apare în poveste este Ana, un personaj în care m-am regăsit, dar nu în totalitate. Mi-a părut rău pentru ea, i-am simtit tristețile și am plâns știind ceea ce îi făcea Ovidiu.
Pe Vanda am urât-o de la început, mi s-a părut mult prea încrezută, atotștiutoare, iar după puțin timp alături de Ovidiu, s-a transformat în mielușel. Serios? Unde era femeia cu principii solide, care era în stare de orice? Din păcate, s-a pierdut pe drum.
Nu o să spun nimic legat de ultimul personaj (cu impact) deoarece nu pot spune că am o părere. Aș putea menționa că speram ca ea să fie un pansament pentru Ovidiu...
Dragă Ovidiu, vorba aia: Ce ție nu-ți place, altuia nu face. Fiindcă eu sunt o persoană care crede foarte mult în destin și karma, ei bine, Ovidiu a primit fix ceea ce a oferit!
Mi-a plăcut cartea, subiectul a fost unul cu impact, dar față de prima carte a Emiliei, aceasta a avut foarte multe cuvinte urâte (18+), motiv pentru care o să îi acord acestei cărți doar 4 steluțe! O carte foarte bine documentata și foarte bine scrisă! Vă sugerez să vă luați ceva timp pentru a asimila tot ceea ce autoarea vrea să transmită.
Este o carte care merită citită!
Am așteptat această carte vreo 2-3 saptămâni(din motive logistice), iar după ce am primit-o am amânat momentul pentru a avea starea necesară. Din fragmentele pe care autoarea le-a postat cu ceva timp înainte de lansarea oficială, am știut că este o carte cu impact emoțional și care nu se "digeră" așa ușor.
După primele 50 de pagini am început să îl urăsc pe Ovidiu (personajul principal). Și l-am urât doar pentru că de-a lungul timpului am întâlnit oameni care se comportau și aveau o gândire la fel ca a lui. Un om de nimic, frustrat cu niște principii dezamăgitoare. Un om care din punctul meu de vedere, nu și-a respectat nici propria viață.
Oare totuși comportamentul lui Ovidiu să fie în strânsă legătură cu trecutul său? Sau chiar cu al părinților săi? Singurul moment în care am empatizat cu el a fost atunci când i-a murit tatăl deoarece îmi este cunoscută această durere.
Al doilea personaj care apare în poveste este Ana, un personaj în care m-am regăsit, dar nu în totalitate. Mi-a părut rău pentru ea, i-am simtit tristețile și am plâns știind ceea ce îi făcea Ovidiu.
Pe Vanda am urât-o de la început, mi s-a părut mult prea încrezută, atotștiutoare, iar după puțin timp alături de Ovidiu, s-a transformat în mielușel. Serios? Unde era femeia cu principii solide, care era în stare de orice? Din păcate, s-a pierdut pe drum.
Nu o să spun nimic legat de ultimul personaj (cu impact) deoarece nu pot spune că am o părere. Aș putea menționa că speram ca ea să fie un pansament pentru Ovidiu...
Dragă Ovidiu, vorba aia: Ce ție nu-ți place, altuia nu face. Fiindcă eu sunt o persoană care crede foarte mult în destin și karma, ei bine, Ovidiu a primit fix ceea ce a oferit!
Mi-a plăcut cartea, subiectul a fost unul cu impact, dar față de prima carte a Emiliei, aceasta a avut foarte multe cuvinte urâte (18+), motiv pentru care o să îi acord acestei cărți doar 4 steluțe! O carte foarte bine documentata și foarte bine scrisă! Vă sugerez să vă luați ceva timp pentru a asimila tot ceea ce autoarea vrea să transmită.
Este o carte care merită citită!
July 5, 2021
De unde să încep… in primul rând că Adriana, cea pe care o știu din liceu, a scris ca un om mare! O diferență majoră de stil între cele două cărți scrise de ea până acum. Iar cartea asta e așa de mult pe gustul meu. Îmbină psihologia cu cercetarea, mai ales că e evident că nu e o carte ce face presupuneri, ci e evident că are cunoștințe in domeniu. Asta îi oferă credibilitate ca autoare. M-a purtat prin toate emoțiile. Din ură față de personaj, la înțelegere, la milă, la iertare și apoi iar la furie și cumva înțelegere! Îmi place foarte mult ce și cum a scris! O felicit din tot sufletul și mă bucur că își pune pe hârtie ideile minunate și că avem și noi, cititorii, șansa să îi vedem ‘mintea’! Aștept cu nerăbdare următoarele cărți!
February 11, 2023
Cred că aș fi mai avut nevoie de un moment puternic emoțional din copilăria protagonistului între el și părinți ca să mă convingă total de drama din spatele personajului. Să-mi fie puțin mai milă de el, ca să nu mi se pară că violență aia vine chiar nejustificat.
Finalul mi-a plăcut mult. A venit să pedepsească violență.
Finalul mi-a plăcut mult. A venit să pedepsească violență.
This entire review has been hidden because of spoilers.
September 4, 2022
Marele atu al romanului „O numărătoare inversă”, publicat de Emilia Toma la Editura Tritonic anul trecut, îl reprezintă vocea naratorului. Narator care este şi protagonist, pe numele său Ovidiu Angelache, un tânăr dintr-o familie disfuncţională, cu grave tulburări comportamentale, care practică boxul ca sport de performanţă. De regulă, prefer o scriitură cu briz-brizuri (deh, absolvent de Litere, defect profesional), dar recunosc că registrul în care Emilia a ales să opereze aici – minimalism stilistic combinat cu limbaj frust – i se potriveşte ca o mănuşă de box (sic) protagonistului.
Pe parcursul lecturii, mintea mea a făcut o analogie între Ovidiu şi campionul mondial Jake LaMotta, interpretat magistral de Robert De Niro în capodopera lui Martin Scorsese „Raging Bull”. Din cauza temperamentului său ultra-coleric şi violent, Jake LaMotta îşi pune în umbră realizările profesionale şi ajunge să-şi îndepărteze toţi apropiaţii. Ovidiu nu se ridică la performanţele sportive ale lui Jake LaMotta, în schimb, îi moşteneşte toate defectele de caracter. La care se adaugă unul mare cât ringul de box: o ură viscerală de sine transferată asupra sexului opus.
Ură care provine din neajunsul de a se fi născut, ca să fac trimitere la Emil Cioran pe care autoarea îl citează aproape la începutul fiecărui capitol. Un copil nedorit, marginalizat, neiubit, îşi poate înfige colţii de fiară în beregata primului om care îi întinde o mână de ajutor. Natura umană e mult prea complexă pentru ca toate patologiile să fie puse pe seama mediului din care provii (episodul din carte cu strangularea pisicii la o vârstă fragedă e cât se poate de relevant în acest sens). Emilia ştie asta, de aceea ne oferă la fiecare pagină o analiză psihologică hiper-lucidă. Romanul abundă în introspecţii, ceea ce funcţionează ca o sabie cu două tăişuri. Pe de-o parte, ele sunt de bun augur, întrucât conferă carnaţie şi adâncime protagonistului, îl umanizează, dacă vreţi, pe de altă parte, câteodată ajung să sufoce naraţiunea, să nu-i mai dea voie deloc să respire. Nu mi-e clar, totodată, dacă numeroasele frământări şi mustrări de conştiinţă ale lui Ovidiu sunt reale sau simulate, dat fiind profilul său psihologic, sau dacă nu cumva e un caz de, i-aş spune eu, imersiune incompletă – atunci când vocea autorului, mult mai raţional şi educat decât personajul său, iese la suprafaţă şi acaparează vocea personajului. (Mă gândesc aici la William Faulkner în „Zgomotul şi furia”, care se dizolvă pur şi simplu în personajul Benji). Dar ambiguitatea în orice formă de artă o consider binevenită, aşadar, să o primim cu braţele deschise şi aici.
Un alt filon narativ central este Vanda, tipa care i-a dat lumea peste cap lui Ovidiu, după spusele lui. Emilia o introduce în text ca pe o potenţială femeie fatală sub masca unei dansatoare de salsa în vârstă de 22 de ani. Mă temeam că Ovidiu se va îmblânzi, se va face preş la picioarele ei, că, printr-o ironie a sorţii narative, se va transforma dintr-un porc absolut într-un mieluşel sensibil. Din fericire pentru logica internă a poveştii şi spre oripilarea majorităţii cititorilor, nu este cazul. Emilia şi-a făcut bine temele. Înţelege că un sociopat, oricât de bine ar lăsa el impresia că se integrează în societate, nu-şi poate schimba fundamental esenţa. Şi înţelege, de asemenea, că, în lipsa iubirii şi a respectului de sine, sexul e doar un drog care îţi face raţiunea terci. Din acest motiv, în pofida repetatelor abuzuri fizice şi verbale la care o supune Ovidiu, Vanda ramâne nepermis de multă vreme co-dependentă în relaţia lor toxică.
Pe scurt, mărturisesc că nu am putut citi „O numărătoare inversă” fluierând. Este un roman răscolitor, greu de digerat, cu anumite stridenţe de limbaj şi redundanţe narative şterse cu buretele, din fericire, de un final de mare impact. Ţin să o felicit pe Emilia pentru curajul – deloc la îndemâna oricui – de a se transpune în pielea unui personaj ca Ovidiu. Dacă i-a reuşit sau nu, rămâne să descoperiţi şi singuri.
Pe parcursul lecturii, mintea mea a făcut o analogie între Ovidiu şi campionul mondial Jake LaMotta, interpretat magistral de Robert De Niro în capodopera lui Martin Scorsese „Raging Bull”. Din cauza temperamentului său ultra-coleric şi violent, Jake LaMotta îşi pune în umbră realizările profesionale şi ajunge să-şi îndepărteze toţi apropiaţii. Ovidiu nu se ridică la performanţele sportive ale lui Jake LaMotta, în schimb, îi moşteneşte toate defectele de caracter. La care se adaugă unul mare cât ringul de box: o ură viscerală de sine transferată asupra sexului opus.
Ură care provine din neajunsul de a se fi născut, ca să fac trimitere la Emil Cioran pe care autoarea îl citează aproape la începutul fiecărui capitol. Un copil nedorit, marginalizat, neiubit, îşi poate înfige colţii de fiară în beregata primului om care îi întinde o mână de ajutor. Natura umană e mult prea complexă pentru ca toate patologiile să fie puse pe seama mediului din care provii (episodul din carte cu strangularea pisicii la o vârstă fragedă e cât se poate de relevant în acest sens). Emilia ştie asta, de aceea ne oferă la fiecare pagină o analiză psihologică hiper-lucidă. Romanul abundă în introspecţii, ceea ce funcţionează ca o sabie cu două tăişuri. Pe de-o parte, ele sunt de bun augur, întrucât conferă carnaţie şi adâncime protagonistului, îl umanizează, dacă vreţi, pe de altă parte, câteodată ajung să sufoce naraţiunea, să nu-i mai dea voie deloc să respire. Nu mi-e clar, totodată, dacă numeroasele frământări şi mustrări de conştiinţă ale lui Ovidiu sunt reale sau simulate, dat fiind profilul său psihologic, sau dacă nu cumva e un caz de, i-aş spune eu, imersiune incompletă – atunci când vocea autorului, mult mai raţional şi educat decât personajul său, iese la suprafaţă şi acaparează vocea personajului. (Mă gândesc aici la William Faulkner în „Zgomotul şi furia”, care se dizolvă pur şi simplu în personajul Benji). Dar ambiguitatea în orice formă de artă o consider binevenită, aşadar, să o primim cu braţele deschise şi aici.
Un alt filon narativ central este Vanda, tipa care i-a dat lumea peste cap lui Ovidiu, după spusele lui. Emilia o introduce în text ca pe o potenţială femeie fatală sub masca unei dansatoare de salsa în vârstă de 22 de ani. Mă temeam că Ovidiu se va îmblânzi, se va face preş la picioarele ei, că, printr-o ironie a sorţii narative, se va transforma dintr-un porc absolut într-un mieluşel sensibil. Din fericire pentru logica internă a poveştii şi spre oripilarea majorităţii cititorilor, nu este cazul. Emilia şi-a făcut bine temele. Înţelege că un sociopat, oricât de bine ar lăsa el impresia că se integrează în societate, nu-şi poate schimba fundamental esenţa. Şi înţelege, de asemenea, că, în lipsa iubirii şi a respectului de sine, sexul e doar un drog care îţi face raţiunea terci. Din acest motiv, în pofida repetatelor abuzuri fizice şi verbale la care o supune Ovidiu, Vanda ramâne nepermis de multă vreme co-dependentă în relaţia lor toxică.
Pe scurt, mărturisesc că nu am putut citi „O numărătoare inversă” fluierând. Este un roman răscolitor, greu de digerat, cu anumite stridenţe de limbaj şi redundanţe narative şterse cu buretele, din fericire, de un final de mare impact. Ţin să o felicit pe Emilia pentru curajul – deloc la îndemâna oricui – de a se transpune în pielea unui personaj ca Ovidiu. Dacă i-a reuşit sau nu, rămâne să descoperiţi şi singuri.
August 4, 2021
Sunt recunoscătoare ca am avut ocazia de a citi aceasta carte, care surprinde o poveste atât de palpabilă, atât de aproape de noi. Ori am trecut prin asta, ori am auzit despre asta.
Ovidiu este un personaj pe care poate l-am cunoscut, pe lângă care am trecut pe strada, pe care l-am evitat sau poate pe care l-am iubit.
Este o carte despre conștientizare, sau despre lipsa ei, despre cum neputințele noastre ne fac sa le facem rău altora, să proiectăm si să îi rănim pe ceilalți.
O carte despre distrugere si autodistrugere, despre lucruri întunecate aduse lumină, atât de bine cunoscute in societatea noastră.
Violenta, trădare, durere, pasiune.
O susțin pe Emilia in continuare, îi apreciez ambiția si curajul și recomand romanul.
August 29, 2021
Deși primele pagine nu ma luaseră prea mult, după aceea, introspecția lu'Ovidiu mi-au capturat atenția și interesul până la ultima pagina a cărții. Dezvoltarea personala a caracterului principal și descrierea stările lui de spirit, mai ales de la jumătatea cărții înainte, merită citită cu atenție pentru că deschide poarta a niste răspunsuri cărora multi ne-am întrebat pe sine însuși de fiecare data când asistăm pasiv la un episod de violența domestică: ce este în mintea acelui bărbat pentru a se comporta așa și care este cauza ascunsa la astfel de comportament? Printre rânduri, scriitoarea pune in evidenta cât de importanta este inteligenta emoțională pentru a putea gestiona acele emoții care pot fi destructive pentru cei din jur și mai ales pentru sine însuși.
This entire review has been hidden because of spoilers.
July 4, 2024
->autor român, antiexemplu, toxicitate (NU romantizată, ci trasă la răspundere), perspectivă masculină, misoginie, medium-paced<-
Chiar dacă aceasta a fost prima carte publicată și apoi De la Zero, eu le-am citit exact invers, astfel am știut de la început cum va evolua relația toxică dintre Vanda și Ovidiu. Mi-a plăcut să le citesc în aceasta ordine pentru că nu am mai putut să o privesc pe Vanda cu aceeași ochi și să cred că vina este a lui Ovidiu, pentru că am văzut perspectiva Vandei și i-am cunoscut intențiile, modul de viață și chiar mici evenimente din copilărie. A fost înteresant să citesc prin ochii lui Ovidiu toată experiența și să îl cunosc și pe el, astfel să înțeleg că nu a fost doar o relație toxică, ci că aceste persoane sunt un antiexemplu din toate punctele de vedere.
Ce mi-a plăcut:
- perspectivele trecut-prezent;
- Ovidiu avea 45 de ani atunci când ”povestește” tot ce s-a întâmplat;
- pasajele din sedințele de terapie;
- finalul.
Ce nu mi-a plăcut:
- atat de multă toxicitate și pesimism;
- m-a enervat de câteva ori personajul principal că a trebuit să las cartea jos.
Vreau să fac clar faptul că acestea nu sunt elemente rele ale cărții deoarece până la urmă despre acest lucru este întreaga scriere. Autoarea a dorit să creeze un antiexemplu pe care să ni-l prezinte pentru a lua aminte la diferite caracteristici pe care le trecem cu vederea și nu ar trebui, atât din perspectivă feminină, cât și din perspectivă masculină.
Recomand ambele cărți pentru a vedea cele două perspective ale relației. Aveți grijă să fiți într-un mood în care să acceptați tema cărții și motivul din spatele acesteia, ca să fie o lectură plăcută și să nu vă enerveze prea tare. Emilia reușește foarte bine să iasă din tipare cu aceste volume, dar să îți dorești să vezi dacă finalul are speranță sau nu, iar dacă o cunoșteți știți deja că și-a dorit să răpească chiar și acest lucru în final pentru a nu lăsa loc de înterpretări greșite și să continue evoluția negativă până la capăt.
Rating: 3,5
Chiar dacă aceasta a fost prima carte publicată și apoi De la Zero, eu le-am citit exact invers, astfel am știut de la început cum va evolua relația toxică dintre Vanda și Ovidiu. Mi-a plăcut să le citesc în aceasta ordine pentru că nu am mai putut să o privesc pe Vanda cu aceeași ochi și să cred că vina este a lui Ovidiu, pentru că am văzut perspectiva Vandei și i-am cunoscut intențiile, modul de viață și chiar mici evenimente din copilărie. A fost înteresant să citesc prin ochii lui Ovidiu toată experiența și să îl cunosc și pe el, astfel să înțeleg că nu a fost doar o relație toxică, ci că aceste persoane sunt un antiexemplu din toate punctele de vedere.
Ce mi-a plăcut:
- perspectivele trecut-prezent;
- Ovidiu avea 45 de ani atunci când ”povestește” tot ce s-a întâmplat;
- pasajele din sedințele de terapie;
- finalul.
Ce nu mi-a plăcut:
- atat de multă toxicitate și pesimism;
- m-a enervat de câteva ori personajul principal că a trebuit să las cartea jos.
Vreau să fac clar faptul că acestea nu sunt elemente rele ale cărții deoarece până la urmă despre acest lucru este întreaga scriere. Autoarea a dorit să creeze un antiexemplu pe care să ni-l prezinte pentru a lua aminte la diferite caracteristici pe care le trecem cu vederea și nu ar trebui, atât din perspectivă feminină, cât și din perspectivă masculină.
Recomand ambele cărți pentru a vedea cele două perspective ale relației. Aveți grijă să fiți într-un mood în care să acceptați tema cărții și motivul din spatele acesteia, ca să fie o lectură plăcută și să nu vă enerveze prea tare. Emilia reușește foarte bine să iasă din tipare cu aceste volume, dar să îți dorești să vezi dacă finalul are speranță sau nu, iar dacă o cunoșteți știți deja că și-a dorit să răpească chiar și acest lucru în final pentru a nu lăsa loc de înterpretări greșite și să continue evoluția negativă până la capăt.
Rating: 3,5
Displaying 1 - 19 of 19 reviews