Teme variate, personaje inedite, treisprezece autori – în penumbra misterioasă a întâmplărilor care nu mor.
TREISPREZECE: un eveniment editorial.
De la Trenul de noapte nu a mai apărut o carte de proză tematică semnată de autori contemporani dedicați genului. Treisprezece scriitori semnează povestiri în registru fantastic, abordând varii teme, de la hibridul monstruos la granița labilă dintre viață și moarte ori la condiția de fantomă prinsă între lumi.
Străzi, orașe halucinante, studenți înainte de examen ori copii prinși într-o realitate iluzorie. Nu lipsesc nici dialogurile peste timp: o replică inteligentă dată lui Gogol, un mesaj trimis lui Saramago, o despărțire de Kafka. Unii dintre autori au scris mai multe povestiri, alții au spus totul într-o singură poveste.
Writer of Romanian origin. Translator and literary critic.
Editor of the cultural magazine LiterNautica. BA in Foreign Languages and Literatures and MA in Translation and Interpreting.
His literature addresses social issues such as confusion and alienation in the present world. It speaks up for the oppressed, the poor, the “mentally ill”, the immigrants, the “unfit”. It denounces patriarchy and its subtle mechanisms of oppression of women. It uncovers environmental pollution. Finally, it reveals what is left of humanity in an increasingly inhumane world.
FANTÁSTIC, -Ă, fantastici, -ce, adj. 1. Care nu există în realitate; creat, plăsmuit de imaginație; ireal, fantasmagoric, fabulos. ♦ Literatură fantastică = gen de literatură bazată pe convenția agresiunii iraționalului și supranaturalului în lumea reală.
TREISPREZECE. Proză fantastică este un volum de povestiri coordonat de scriitoarea Doina Ruști. La invitația ei, treisprezece scriitori au scris cel puțin o povestire fantastică.
Fiecare text din această colecție demonstrează că fantasticul poate fi înțeles în multe moduri în literatură. Că nu există o delimitare clară a sub/genului, deși mulți critici și scriitori (ca de exemplu Todorov, Borges, Calvino și alții) au încercat de multe ori să conceapă o definiție.
Însă pe lângă aceste informații tehnice, trebuie să adaug că TREISPREZECE este o carte-eveniment. De la sfârșitul anilor 1980, în România nu mai fusese publicată nicio colecție de povestiri fantastice. Ultima vedea lumina tiparului în 1987 cu titlul Trenul de noapte : o colecție care includea autori internaționali precum Dino Buzzati sau Yassunari Kawabata.
Recomand călduros această colecție de povestiri care, față de cea din 1987, se concentrează exclusiv pe autori români contemporani!
3,4/5* Făcând abstracție de propria contribuție la cartea de față, mi s-a părut a fi un volum destul de bun. Poveștile au cap și coadă, și sunt bine orientate, conceptele sunt faine (chiar dacă nu mereu originale), sunt DESPRE CEVA. Există tensiune, există personaje cu care te poți identifica, scriitura e, în general, bună, ce să mai zic? Volumul e pretty good. Sigur, are și vreo câteva titluri care nu mi-au placut (era inevitabil), dar în principiu merită.
Treisprezece. Proză fantastică - antologie a fost un volum interesant. Unele povestiri au fost foarte pe placul meu, altele m-au făcut să ridic o sprânceană. Cert este că acest volum e un bun punct de plecare pentru cititorul care vrea să descopere autorul român contemporan, dar nu vrea să cumpere „orbește” un roman. Recenzia mea, aici.
Mi-e greu să dau o notă volumului făcând media, deoarece l-am perceput foarte inegal. Și nu știu cum ar fi mai bine să ponderez media. După autori? După povestiri? După numărul de pagini? Așa că mă mulțumesc să notez textele și să-i dau volumului 5* pentru textele Doinei Ruști și lui Tudor Ganea. Poveștilor nu le dau încă note, mai las la dospit. 1. Prin ochii mei de ambră - Doina Ruști: O schiță care oferă maximul posibil pentru dimensiunile ei. Surpriza finalului face textul memorabil. 2. Buchete urbane - Pavel Nedelcu: Lineară, miza e minimă, fantasticul e doar un ornament. Plus autoreferențiere (o chestiune care, pe mine, personal, mă îndepărtează de text) și liniuțe de dialog lipsă. 3. Elvis părăsește clădirea - Pavel Nedelcu: E „Nasul” reinterpretat, cu un falus în rolul principal. Not my cup of tea. Un element pozitiv (din punctul meu de vedere) e meditația asupra traumei avortului din final. Care nu prea văd cum justifică povestea în sine. Nici aici nu există liniuțe de dialog. 4. Înainte să te retragi în lumea ta - Bogdan Răileanu: Ideea e interesantă, dar în final povestea pare un manifest pentru lectură și cam atât. 5. Strada luminii nr. 2A - Iulia Micu: Un fel de Alice în țara minunilor. Nu am prins ideea, substratul sau substanța. E ceva despre efemeritatea existenței. 6. Insuportabila plictiseală a eternității - Lucian Mândruță: Un text nostim, dar pe o idee deja stoarsă de orice potențial de inovație. Merge molcom în direcția pe care o intuiești de la început. Dar o lectură plăcută. 7. Între secole - Mihai Ene: Un text fantastic școală, în care planurile temporale se amestecă. Finalul e bun, îți lasă impresia că proza a dus undeva. 8. Capra cu patru iezi - Cosmin Leucuța: O glumiță, un amestec de povești cu personaje de fabulă modernizate. Nostimă, pe alocuri, plăcută ca lectură. 9. Herr - Doina Ruști: Excelentă. Impecabil scrisă, o proză care, deși scurtă, definește câteva personaje profunde. Finalul vine cu o surpriză, dar e o surpriză din sinergia textului, o explicație perfect validă, la care nu te-ai fi așteptat. 10. Săritorul - Tudor Ganea: Excelentă și ea. Foarte bine dozată, foarte vizuală, creionează două personaje tangibile. Finalul e impecabil ales. 11. Cad oameni - Allex Trușcă: Un horror absurd. Cam prea absurd pentru gustul meu, fără a oferi o explicație. 12. Judecata de apoi - Allex Trușcă: O meditație pe marginea vechii dileme morale a macazului care poate face un tren să ucidă un singur om în loc de cinci. E bine pusă în scenă, imaginile sunt vizuale. Pe alocuri nostimă, pe alocuri contemplativă. 13: Umbra dracului - Mihail Victus: O altă proză pe o temă deja stoarsă de potențial. Lineară. Modul de abordare mi s-a părut prea tern și telegrafic. Nu prea creează emoție. 14: Întunericul cobora încet și sinistru - Mihail Victus: Are cuvântul „sinistru” în titlu... și cam așa e și în poveste, monologul personajului principal e de genul „cu orice preț”. 15: Povestea contesei Haremburga - Octavian Soviany: O poveste care avea foarte mult potențial, povestită telegrafic. Am avut impresia că citesc rezumatul autorului pentru o nuvelă mai amplă pe care avea de gând să o scrie. M-au atras detaliile istorice. 16: Melchior - Iulia Pană: O schiță povestită bine, dar fără miză. Finalul vine cam fără greutate. 17: Ezria - Radu Găvan: Foarte obositoare. Și confuză. Autorul folosește și nu folosește liniuțele de dialog, ceea ce face textul și mai dificil de urmărit. Finalul ar fi putut fi puternic dacă cititorul nu ar fi deja obosit, confuz și doritor să termine mai repede textul, să vadă ce e de înțeles. Probabil voi scrie o cronică mai pe larg în viitorul apropiat.
This entire review has been hidden because of spoilers.
Ce apreciez la acest volum: fiecare text, deși diferit ca stil sau tehnică, este bine scris. Se vede că aparțin unor autori maturi din punct de vedere literar. Componenta fantastică diferă ca intensitate și abordare, în unele proze fiind evidentă, complexă, capabilă să contureze universuri specifice, în altele manifestându-se în plan realist prin indicii foarte subtile.
Recunosc că, în general, mă atrage mai mult primul tip de fantastic, cel evident, real, palpabil, decât cel subtil, oniric, intuitiv. Așa că închei menționând cele două povestiri din prima categorie care mi-au atras atenția: „Capra cu patru iezi” de Cosmin Leucuța și „Cad oameni” de Allex Trușcă.
Se scrie bine în România, pe lângă autorii deja cuniacuți de către mine am descoperit câteva nume noi (pentru mine). Majoritatea povestirilor sunt bune, câteva foarte bune, iar două sunt destul de slabe, dar până și aceala au ceva sâmburi de ficțiune de calitate.
Mi-a plăcut super mult colecția asta de povestiri fantastice! Nu i-am dat 5 stele fiindcă nu toate au fost de 5, majoritatea au fost de 4 stele. Dar wow, sunt impresionată de cât de mișto au fost unele din prozele astea! Preferatele mele au fost "Insuportabila plictiseală a eternității", "Capra cu patru iezi", "Herr", "Săritorul", "Cad oameni" și "Ezria". Brilliant! Băi, avem scriitori mișto! 🙌
Recomand volumul publicului matur, care s-a mai întâlnit sau nu cu proza fantastică, care este în căutarea unei lecturi scurte, savuroase, cu iz de thriller pe alocuri, cu tente de distopie, cu pasaje profunde sau umoristice, ce transmit mesaje cu tâlc sau vor să ne dea un wake-up call, cu șaisprezece povești distincte, dar care se aseamănă prin straniu și bizar.
„Toți bolnavii trăiesc citind, respiră citind. În lipsa lecturii sau în cazul unei pauze de citit prea lungi, pacienții încep să se sufoce și în câteva zile mor. Sunt mulți care cad din senin pe stradă în timp ce merg prin parcuri sau așteaptă la stop. Unii intră în colaps în timp ce conduc autovehicule. Au fost cazuri de piloți de avion care au murit în timpul zborului și aeronavele s-au prăbușit. Dezastre după dezastre. E o boală despre care se știu încă prea puține lucruri. Dar din cei internați în spitale, doctorii au observat că pacienții care aveau cu ei o carte și citeau trăiau mai mult.„ (Înainte să te retragi în lumea ta – Bogdan Răileanu)
Mi-au plăcut majoritatea textelor. Sunt și câteva care nu au fost chiar pe gustul meu, dar cred că este normal să fie așa. Fiecare scriitor are stilul său. Privind obiectiv, pot afirma că am citit o antologie reușită, al cărei merit principal este scriitura de calitate. O experiență pe care mi-ar plăcea să o repet, ca cititoare.
Mie mi-a plăcut. În special ideea de a stimula imaginația a 13 scriitori între aceleași coperte. În finalul anului trecut am dat de câțiva autori români contemporani extrem de talentați, ceea ce m-a determinat ca în 2022 să rămân mai mult în sfera literaturii românești, iar acum că într-un singur volum am avut ocazia să descopăr 13 autori, glumind puțin, este ca și cum aș fi câștigat la loteria literaturii. Chiar dacă nu am rezonat cu fiecare poveste în parte, interpretările sunt diferite și observ că unde nu m-a atins pe mine a încântat pe altcineva și invers. Tocmai de aceea nu aș vrea să numesc exact poveștile care mi-au plăcut și să îndemn cititorii să le descopere singuri. Sunt 16 în total scrise de 13 minți diferite.
O colectie simpatica de povestioare, toate avand ca si element comun fantasticul, sub toate formele lui :). Preferatele mele au fost: Prin ochii mei de ambra - Doina Rusti, Intre secole - Mihai Ene, Capra cu patru iezi - Cosmin Leucuta, Cad oameni - Allex Trusca si Ezria - Radu Gavan.
Treisprezece. Proză fantastică este o carte-eveniment în inflația de autoficțiuni și în panta descendentă a prozei scurte. Salut încântat acest gest al editurii Litera de a publica o antologie a fantasticului extrem contemporan, care nu se reduce la un anume pattern, ci încearcă să frecventeze diverse zone ale manifestării supranaturalului. Fie ca e vorba de un fantastic grefat pe folclor sau pe o sursă de inspirație, fie că e vorba de un straniu scintilant, care face să tresară cititorul cu fiecare rând, fie că e vorba de un miraculos eteral și îmbietor, florilegiul de față este un excelent comeback al ficțiunii pure.
Povestirile fantastice preferate: - Elvis părăsește clădirea, de Pavel Nedelcu - Înainte să te retragi în lumea ta, de Bogdan Răileanu - Umbra Dracului, de Mihail Victus - Povestea contesei Haremburga, de Octavian Soviany - Ezria, de Radu Găvan
Povestiri care mi-au plăcut aproape la fel de mult dar unele mi s-au părut mai puțin fantastice: - Buchete urbane, de Pavel Nedelcu - Insuportabila plictiseală a eternității, de Lucian Mîndruță - Capra cu patru iezi, de Cosmin Leucuța - Herr, de Doina Ruști - Săritorul, de Tudor Ganea - Cad oameni, de Allex Trușcă - Întunericul cobora încet și sinistru, de Mihail Victus
Și celelalte povestiri sunt scrise bine, dar nu am rezonat eu la fel de mult cu ele. Per total, cred că am citit una dintre cele mai bune antologii de proză scurtă apărute în România. Cartea a fost peste așteptările mele. Scriitori cu stiluri diferite, dar care scriu foarte bine. Notarea mea: 4.5
Cam greu de dat o nota avand in vedere cat de diferite sunt povestirile. Dar 4* seems about right.
Cel mai mult m-am bucurat de primele doua povestiri, ale lui Pavel Nedelcu. M-am gasit tras din naratiune in mintea autorului si de acolo in mintea editorului (mai era putin si ajungeam si in mintea mea). Foarte bine scrise si construite, am simtit ca fiecare fraza are sens si imi dezvaluie ceva. Tema singuratatii e superb abordata. Merita 5* cu varf si indesat, de mult nu am mai citit ceva atat de meticulos scris.
Mi-a mai atras atentia Capra cu patru iezi - am fost constant curios sa vad cum e reimaginata lumea lupoaicei. Cu Herr mi-a placut misterul si magia de la sfarsit. Iar povestea lui Tudor Ganea a fost cea cu cel mai mult feeling, chiar a reusit sa isi faca personajele loveable in 10+ pagini.
Overall o colectie faina. Nu neaparat unitara, dar partea buna e ca oricine poate gasi ceva ce ii place.
Toate prozele mi s-au parut inchegate, ca si concept, de buna calitate, ca scriitura. Ca valoare literara m-au impresionat Pavel Nedelcu, Bogdan Raileanu si Doina Rusti cel mai mult. Unele texte, de exemplu Ezria, mi s-au parut sucite. Pleaca de la un stil dialogal, simplu, apoi divagheaza in niste elucubratii stranii si o termina intr-o nota horror. Si ideea lui Nedelcu cu penisul fugar e cel putin stranie, are un stil care transforma ideea asta ciudata (inspirata din Creanga?) in ceva chiar interesant.
Mai sunt cateva reinterpratari care nici ele nu au fost rele deloc: la Cosmin Leucuta avem o capra cu 4( !) iezi si un triunghi amoros neasteptat, iar Mihail Victus il readuce pe Minotaur in contemporan.
Ganea: textul in sine nu mi-a spus nimic, dar e bine scris.
Iulia Micu: oniric, e neclar in timpul lecturii daca esti treaza sau visezi. Foarte bun text.
Mi-au plăcut în special Bogdan Raileanu și Allex Trusca. Foarte mult Pavel Nedelcu la scriitură, o să îi urmăresc activitatea în continuare. Cosmin Lecuța, de asemenea, mi-a rămas încă în cap povestea. Au mai fost câteva bine scrise, scriitura în sine e bună în mare parte, dar sunt și texte care nu mi-au spus nimic, care mi-au rămas indiferente.
Fac abstracție de cei care nu mi-au plăcut sau care nu au fost atât de extraordinari precum Lucian Mândruță de ex și aleg să rămân cu tot ce a fost bine scris și bine punctat din punctul meu de vedere 😌 E chiar interesant acest format să aduni mai mulți scriitori într-un vol de proză scurtă, nu le cunoșteam stilul de scriere la majoritatea însă acum deja știu ce românași și româncuțe să mai cumpăr ☺️
Pusesem ochii pe antologia de proză fantastică înainte ca ea să apară. Volumul acesta se bucură de o publicitate consistentă ce poate fi observată destul de lesne pe rețelele de socializare. Apariția ei recurentă este plăcută, dar cel mai interesant este să urmărești recenziile distincte. Se pare că mulți dintre cei care au scris deja despre această carte tind să creadă că este un volum “inegal”. Ce pot spune în această privință este că, într-adevăr, antologia reunește scriitori diferiți și proze asemenea, iar Andreea Apostu scrie o prefață foarte bună & pertinentă despre asta și despre proza fantastică românească. Nu contestă nimeni diversitatea scriiturilor, din contră, cred că poate fi unul din lucrurile atrăgătoare la cartea asta — și, totodată, s-ar putea să fie unul din avantajele unei antologii. Ai ocazia să observi scriitori cât mai diverși și, odată cu asta, poți descoperi ce te atrage și unde să mergi mai departe cu lectura ta. Mai cu seamă, ar putea adăuga cineva, doar un volum colectiv divers, diferit și, în acest sens, inegal, poate să-ți ofere o perspectivă reală asupra stării de facto. Dacă vrei să știi cum stăm la capitolul proză fantastică în literatura română contemporană, atunci ai ajuns unde trebuie. Din toate aceste puncte de vedere, aș îndrăzni să spun că este o antologie reușită.
Un 3.5*. În ansamblu, mi-a plăcut volumașul acesta și este genul de carte pe care cred că voi mai pune mâna ocazional, să mai recitesc câte o poveste din el. Îmi dă vibe-ul acela pe care mi-l dădeau volumele de „Povești nemuritoare” în copilărie, sentimentul de coziness numai bun pentru serile de iarnă.
Unele dintre povestiri mi-au plăcut mai mult, cu altele am rezonat mai puțin. Însă ce cred eu că mi-a adus bun a fost un prim contact cu nume proaspete ale literaturii române, despre care avea doar o vagă imagine. Și uite așa primesc un impuls de a descoperi mai multe despre acești scriitori.
Ce mi-a plăcut: la modul general, abordarea fantasticului din mai multe perspective. Deși eu sunt amatoare de fantastic autohton, cu rădăcini folclorice, mi-a plăcut suflul nou adus de mutarea acestuia în mediul urban, ancorat în realitate. Am apreciat în special povestirile lui Pavel Nedelcu (umorul subtil în contradicție cu griul cotidian - deși am un cui împotriva abordării covidului în literatură, cred că e puțin cam devreme pentru asta), Cosmin Leucuța (tragicomică, bine scrisă, abordare umană a poveștii lui Creangă), Doinei Ruști (scriitură ireproșabilă, m-a lăsat cu dorința de mai mult), Tudor Ganea (nu a fost nicio surpriză aici, fiind deja familiară cu romanele lui), Allex Trușcă (marea surpriză, pentru mine - scriitură curată, cursivă, bine închegată), Octavian Soviany (un basm, iar mie îmi plac basmele).
Un efort colectiv interesant. Genul acesta de antologii, deși nu întotdeauna omogene, dau ocazia descoperirii de nume noi și deja am pus pe lista de lecturi pentru anul viitor câteva dintre acestea.
Apărută la Editura Litera, în colecţia Biblioteca de proză contemporană, antologia „Treisprezece” va interesa, poate, cititorii acestor rânduri din două motive importante. Primul: este o aşteptată antologie de proză fantastică românească contemporană după câteva decenii de la precedenta încercare editorială, iar meritul se pare că-i aparţine prozatoarei Doina Ruşti, coordonatoarea colecţiei. Al doilea: antologia conţine prozele a doi scriitori olteni – Mihai Ene şi Allex Truşcă, care vin să îmbogăţească filonul fantastic din lumea literară oltenească, de la V. Beneş şi până la forma modernă care domină actualmente genul pe aceste plaiuri, anume science fictionul. Cititorii vor descoperi în paginile antologiei şaisprezece texte în abordări foarte diferite, scrise de treisprezece autori, arondaţi, într-un fel sau altul, proiectelor literare ale Doinei Ruşti. Vom putea citi, astfel, poveşti în care fantasticul este tratat în mod tradiţional, ca, de exemplu, goticul text al lui Octavian Soviany – „Povestea contesei Haremburga” – ce continuă demersul clasic al lui Villiers de l’Isle-Adam, sau cele ale lui Mihai Victus – „Întunericul cobora încet şi sinistru” şi „Umbra dracului” – ce trimit la stilul clasic al lui Edgar Poe. Un text plurivalent, conţinând în egală măsură mister, fantastic şi fiind totodată şi o poveste profund umană este semnat de Doina Ruşti – „Herr”. Tot ea este semnatara celei mai frumoase poveşti din volum – „Prin ochii mei de ambră”. Unul dintre cele mai reuşite texte este şi cel al universitarului Mihai Ene. „Între secole” jonglează inteligent cu planurile temporale şi se învârte în universul editorial al marilor cărţi. Fraza finală „Mâine e aproape ieri” devine emblematică textului. Antologia oferă şi multe experimente, precum textul oniric al eseistei Iulia Micu – „Strada Luminii Nr. 2A”. O abordare asemănătoare găsim şi în textul „Judecata de Apoi” al prozatorului Allex Truşcă, autor şi a unei poveşti stranii – „Cad oameni”. Noutatea acestei antologii este şi fantasticul umoristic, promovat în special de Pavel Nedelcu, un scriitor care jonglează cu mijloacele moderne ale postmodernismului: „Tramvaiul o luă din loc tuşind din toţi rărunchii săi din metal: era un tramvai bătrân, la fel ca oraşul, iar simptomele sale nu erau singulare. O tuse continuă stăpânea capitala. Nu doar tramvaiele tuşeau, ci şi câinii vagabonzi, tuşeau arborii de pe marginea bulevardelor, Casa Poporului, cu sălile sale uriaşe, tuşea Muzeul Antipa, exponatele clătinându-se în interiorul cutiilor de sticlă, tuşea Guvernul sub scaunul fiecărui parlamentar, Şoseaua Kiseleff şi Arcul de Triumf, cu steagul naţional fluturând în bătaia vântului aprig. Până şi autorul tuşea într-o cafenea, în faţa unui laptop jigărit, scriind: «Până şi autorul tuşea într-o cafenea, în faţa unui laptop jigărit, scriind:».” („Buchete urbane”). În aceeaşi notă, Pavel Nedelcu spune o poveste ilară – „Elvis părăseşte clădirea”, o proză ce poate fi aşezată în raftul poveştilor speciale ale lui Creangă. O tuşă satirică ornamentează şi textul jurnalistului Lucian Mîndruţă – „Insuportabila plictiseală a eternităţii”, o poveste de după viaţă, trădată însă, în esenţă, de chiar titlul ei. Alte texte lasă prea puţin să transpară fantasticul şi cochetează mai mult cu literatura mainstream în problematicile şi abordările ei actuale, precum admirabilul text „Săritorul” de prozatorul Tudor Ganea sau „Melchior” al poetei Iulia Pană. Radu Găvan se adaugă plutonului mainstream cu proza „Ezria”, o poveste dură în care fantasticul e conţinut doar în abordarea narativă. Prozatorul Cosmin Leucuţa propune un text noir care reinterpretează o poveste clasică – „Capra cu patru iezi”. O parabolă subtilă, a lecturii ca unic leac împotriva pandemiei oferă prozatorul Bogdan Răileanu: „I se pare ironic cum copacii, după ce au fost tăiaţi şi transformaţi în hârtie, continuă să producă oxigen pentru oameni din rafturile bibliotecilor.” („Înainte să te retragi în lumea ta”) Antologia „Treisprezece” propune, aşadar, mai multe direcţii ale fantasticului românesc modern şi se constituie ca o excelentă lectură de vacanţă.
Deseori, colecțiile de proză scurtă pe care le citesc au și povești mai puțin reușite, care lasă un strop de dezamăgire. În Treisprezece, însă, predomină poveștile puternice și, din fericire, ele sunt cele care lasă ultimul gust. Preferatele mele: - Prin ochii mei de ambră (Doina Ruști) - Buchete urbane (Pavel Nedelcu) - Elvis părăsește clădirea (Pavel Nedelcu) - haioasă - Între secole (Mihai Ene) - Capra cu patru iezi (Cosmin Leucuța) - extra loved - Săritorul (Tudor Ganea) - Judecata de apoi (Allex Trușcă) - Umbra Dracului și Întunericul cobora încet și sinistru (Mihail Victus) - extra loved - Povestea contesei Haremburga (Octavian Savoyani) - Ezria (Radu Găvan).
Deși apar și câteva proze fantastice bune, per total, volumul este mediocru spre dezamăgitor. În ordinea apariției în volum, am notat textele după cum urmează:
Buchete urbane 1 stea Elvis părăsește clădirea 0 Înainte să te retragi în lumea ta 2 Strada Luminii Nr. 2A 3 Insuportabila plictiseală a eternității 1 Între secole 4 Capra cu patru iezi 2 Herr 4 Săritorul 3 Cad oameni 4 Judecata de Apoi 4 Umbra Dracului 4 Întunericul cobora încet și sinistru 3 Povestea contesei Haremburga 4 Melchior 1 Ezria 3
Intr-adevar cartea combina multe stiluri,ceea ce din punctul meu de vedere este un lucru pozitiv deoarece ofera posibilitatea experimemtarii unei game emotionale foarte largi de la tristete,la confuzie, la amuzament.
This entire review has been hidden because of spoilers.