Ioana

by Anton Holban

“Recuperată târziu ca opera importantă a canonului interbelic, Ioana este poate cartea cea mai proustiană- adaptata la fondul și la traumele autohtone- dintre toate romanele cu astfel de ambiții scrise de prozatorii români în epocă.
Romanul este o accepție în literatura noastră, propunând un personaj feminin cu atribute bine individualizate, ce e mai degrabă un agent activ (nu pasiv) în cadrul cuplului protagonist. În plus, Holban reușește să scoată parțial povestea Adulterinei din cadrele strâmte și clișeizate ale literaturii vremii. “

Genres: Romanian Literature, Classics, 20th Century, Fiction, School, Romania

222 pages, Paperback

First published January 1, 1934

About the author

Scriitor, romancier și eseist român, Anton Holban s-a născut pe 10 februarie 1902 la Huși. Este fiul lui Gheorghe Holban, ofițer, și al Antoanetei (născută Lovinescu), precum și nepotul de soră al criticului Eugen Lovinescu. Urmează cursurile școlii primare "Al.I.Cuza" din Fălticeni, și cursurile Facultății de Litere din București, secția limba și literatura franceză.

Anton Holban frecventează cenaclul lui Eugen Lovinescu, Sburătorul, unde citește povestiri și fragmente din romane. În perioada 1928-1932 activează ca profesor de limba franceză la Liceul de Baieți "V. Alecsandri" din Galați, iar în 1934 este transferat la Seminarul Central din București.

Scriitorul își face debutul în anul 1928 în revista lui Liviu Rebreanu, "Mișcarea literară", cu articole despre monumentele de artă românească veche. "Romanul lui Mirel", primul roman al lui Holban apare la Editura "Ancora" în 1929. Un an mai târziu, pe scena Teatrului National din București, are loc premiera piesei "Oameni feluriți", piesa ce obține premiul "Al.Gh.Florescu" al Societății Autorilor Dramatici.

Publică în 1931 romanul "O moarte care nu dovedește nimic", urmat de alte două: "Parada dascălilor" (1932) și
"Ioana" (1934). În revista "România literară" îi apare un studiu intitulat "Viața și moartea în opera D-nei Hortensia Papadat Bengescu".

Anton Holban a mai scris nuvele, incluse în volumul "Halucinații" și eseuri, precum: Marcel Proust - câteva puncte de vedere, Contribuții la specificul românesc, Testament literar, Experiența și literatura, Racine-Proust, în marginea lui Huxley. Este ales membru activ al Societății Scriitorilor Români în 1935.

Anton Holban se stinge din viață pe 15 ianuarie 1937 la București.

Reviews

[Alexandra Dav · Rating 5 out of 5]

Dezvolt, destul de rar, mici obsesii pentru anumite titluri, iar "Ioana" e unul dintre ele.
Am pornit lectura cu gândul că, în cel mai bun caz, o să fie plictisitoare și deloc memorabilă (nu m-am înțeles deloc cu alte cărți din colecția de față, cu excepția lui "Adam și Eva"). Totuși, s-a dovedit a fi una dintre cele mai mari surprize literare ale anului.

Vreo 70, 80 de pagini mi s-a părut acceptabilă, dar apoi ceva s-a schimbat și am trecut la a o iubi. Ce e acel ceva? Emoțiile trezite în mine ce au derivat din vechi amintiri, combinate cu o scriere profundă, bazată pe multă analiză. Cred că oricine a trecut printr-o relație toxică o să se regăsească măcar puțin în personajele principale (și probabil o să râdă de propria persoană dându-și seama cât de evidente ar fi trebuit să ne fi fost anumite situații).
I-am iubit și i-am urât pe Ioana și pe Sandu. I-am urât din pricina dinamicii lor disfuncționale și pentru felul lor de a fi (toxici pentru alții, dar și pentru propria persoană). I-am iubit pentru că m-am regăsit la un moment dat în ambii, dar și pentru că i-am înțeles (că oameni suntem până la urmă și ni se întâmplă să nu mai vedem nimic de iubire - sau naivitate?).

Superbă e și scrierea că nu degeaba m-am îndrăgostit de ea din primele pagini. Am colorat și am însemnat mai bine de jumătate de carte (dacă nici asta nu spune cât de mult mi-a plăcut, nu știu ce o poate face). Adună toate analizele posibile și imposibile pe tema toxicității dintre doi oameni care se iubesc, dar o face într-un mod realist, deci și dur (se mai și repetă din ele, dar personalitatea lui Sandu e de vină). Mai aduce și observații fine pe teme precum moartea ori viața de zi cu zi (unele se simt ca o palmă peste față, ce e drept).

Acțiune nu am avut, dar nici nu am simțit nevoia. Mi s-a părut perfectă așa cum a fost. Finalul a fost surprinzător (ultima replică mai bine zis) căci lasă loc de interpretări, dar mi-a plăcut.

Ca să fie treaba treabă... pot să mă oftic în continuare pentru nota mică de aici? 🤣

Btw, facem ceva cu greșelile de scriere din colecția asta? 🤔 E păcat de carte (și de nervii mei zic).

[Larisa Nicolaie · Rating 3 out of 5]

"Ce încet trec zilele și ce repede trec anii! "

[Iulia · Rating 2 out of 5]

2.5
Nu-i rea cartea asta... Atât că m-am plictisit eu să ascult lamentările altui "Sandu". Cealaltă carte, " O moarte care nu dovedește nimic" mi-a adus mai multă plăcere. Stilul ăsta de a scrie ( fluxul conștiinței ), cel puțin în cele 2 cărți ale lui Holban, devine enervant din cauza repetiției aceleiași idei, la infinit. E ca și cum ai avea un prieten care se plânge de aceeași chestiune de fiecare data când vă întâlniți și realizezi că tot ce ați discutat data trecută nu mai contează, el a reluat procesul de analiză al problemei de la capăt. Groaznic să îl asculți.
Câteva observații aleatorii:
Feministele detestă cărțile lui Holban. Pot sa zic că înțeleg de ce, chiar daca mi se pare prostesc.
Și îi place să vorbească despre moarte. Asta e plăcut.

De final las aici și ceva citat prin care critic subtil ceva...
"A asculta o bucată muzicală, a citi ceva subtil, a fi în mijlocul celui mai superb aranjament al naturii și totuși a nu-ți uita prezența, a nu fi in stare sa exclami ceva fara sens numai din entuziasm, fara sa te auzi și să te găsești caraghios, a-ți urmări clipă cu clipă propria-ți emoție și evoluția ei, înseamnă să nu mai ai nici un sentiment pur, nealterat de o cercetare migăloasă și inutilă."

[Apostol Cristina · Rating 4 out of 5]

Romanul „Ioana” este o frământare a unui jurnal scris de Anton Holban, publicat inițial în anul 1934, și reeditat la Editura Publisol, 2021, prima dintr-o serie de cărți memorabile cu și despre femei intitulată Colecția feminIN. Cartea ne poartă între frustrările, geloziile, iubirile și adulterul fiecăruia în parte ca o căutare prin exprimare a beatitudinii prin iubire, care parcă este, dar parcă nu către o împlinire ce nu mai vine. Este un roman al experienței, a „testării” felului intim într-un tumult sentimental care nu prezintă dinamism, ci doar o notă de ce-a fost și ce nu va mai fi la fel.

https://vorbepentrusuflet.blog/2021/0...

[Laura Mada · Rating 3 out of 5]

Introspecție dusă la noi culmi. Genul de scriere care îți lasă impresia că uneori te regăsești în vreuna dintre tipologiile umane deschise pentru a te bulversa apoi cu tot soiul de contradicții. Regret doar finalul prea brusc, lăsat în coadă de peşte.

[anðre · Rating 3 out of 5]

Caracterizare mea ar fi inutila din moment ce autorul o descrie ca fiind o carte „lipsită de orice dinamism care ar putea ţine curiozitatea lectorului mediocru încordată”, adăugând: „Numai de o mie de ori mereu alte aspecte ale aceloraşi sentimente”.

"Cinismul de a-ti sustine imoralitatile denota un adanc instinct de moralitate."

"Ce incet trec zilele si ce repede trec anii!"

[Oana Iurascu · Rating 3 out of 5]

bunicică, pacat ca 70% din ea e leită oricărui roman interbelic românesc scris de un bărbat

[Ioana · Rating 1 out of 5]

eugh.

[andi · Rating 4 out of 5]

de data asta mi-a plăcut Holban.
avem același narator ca și în "O moarte care nu dovedește nimic" și tot o relație toxică, dar de data asta mi-a plăcut mai mult cum a fost descrisă povestea. dacă în cealaltă toxicul era de-a dreptul scârbos, aici mi s-a părut că povestea dintre personaje a fost inteligent scrisă și descrisă. mi-au plăcut observațiile personajului și din nou stilul de tip jurnal. au fost unele momente care m-au pierdut, iar finalul a fost puțin cam plictisitor, dar overall a fost o carte bună.

[Șopârtoc Larisa · Rating 4 out of 5]

♡ ''Niciodată n-o să pricep exact ce se numește fericire, așa aspectul ei variază după om și după clipă. Parcă e valul superb care se întinde până la mine și se destramă înainte de a detalia toate farmecile din el. Pot numi fericire aceste extaze și torturi ce se succed mereu și aceste potoliri, pentru un scurt timp, în fața mării?!''
♡ ''Oamenii au chipul frumos sau urât , indiferent de proporția perfectă, numai când oglindesc mistere venite din afund. Numai cei care au suferit sunt frumoși...''

[Maria · Rating 4 out of 5]

Anton Holban reușește, prin Ioana, să creeze un roman psihologic profund, care explorează iubirea obsesivă și gelozia maladivă într-un mod intens și autentic. Mi-a plăcut stilul introspectiv și analiza minuțioasă a sentimentelor protagonistului, Sandu, un personaj chinuit de îndoieli, neîncredere și o nevoie excesivă de control asupra femeii iubite. Romanul surprinde foarte bine frământările interioare și imposibilitatea de a găsi fericirea într-o relație marcată de posesivitate și incompatibilitate.

Totuși, nu pot să nu remarc faptul că tema iubirii obsesive și a bărbatului intelectual, chinuit de incertitudini și gelozie, este extrem de frecventă în literatura română interbelică. De la Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război a lui Camil Petrescu la Patul lui Procust, acest tip de protagonist hiperanxios, care își analizează excesiv sentimentele, pare să fie un leitmotiv. Pe alocuri, această recurență face ca romanul să devină previzibil, iar monologurile lui Sandu pot părea repetitive.

Cu toate acestea, Ioana are un final foarte bine construit, care evită clișeele romantice. Moartea Ioanei nu aduce eliberarea lui Sandu, ci îl lasă într-un vid emoțional și existențial, demonstrând că problema nu era doar în relația lor, ci în incapacitatea lui de a trăi iubirea altfel decât prin suferință și posesivitate. Acest deznodământ adaugă o notă de realism și îl diferențiază de alte romane similare.

Ioana este un roman bine scris, care merită citit pentru profunzimea sa psihologică și pentru stilul autentic al lui Holban. Deși tema sa poate părea redundantă în contextul literaturii interbelice românești, detaliile introspective și construcția personajului principal îl fac o lectură valoroasă pentru cei interesați de analiza sentimentelor umane și de dilemele iubirii.

[Gritcan Elena · Rating 3 out of 5]

O iubire care doare, nu hrănește. Sandu nu o iubește pe Ioana, ci o imagine despre ea. E anxios, gelos, confuz și o sufocă cu fricile lui. Ioana pare prinsă, nu iubită. Mi s-a părut o relație dezechilibrată, fără viitor. Iar Sandu, în tăcerea lui, mi-a amintit de motanul Ahmed – mereu acolo, dar greu de atins. Nu știu dacă mi-a plăcut, dar sigur m-a tulburat.

[Ioana Sabău · Rating 3 out of 5]

destul de dificil de parcurs, pentru ca are 0 actiune. interesanta analiza profundă a psihologiei umane și a relațiilor interpersonale.

[Victor Morosoff · Rating 4 out of 5]

Holban met en scène, à l'aide du paysage tout à fait pittoresque (voire spectaculaire et dont le charme reste unique jusqu'à présent), une histoire d'amour inscrite dans le quotidien - se déroulant naturellement, parfois péniblement, mais qui apporte surtout du bonheur paisible -, dans "l'écume de tous les jours", pour ainsi dire. Néanmoins, les phrases de l'auteur roumain, souvent encombrées par tant de réflexions et d'analyse excessive, sont affectées par une sensation vague de lourdeur, de manque de cursivité, de trop. 4,3/5

[Carmen Bogliș · Rating 4 out of 5]

Ioana.. misterioasă, isteață și tristă.

[MARIAN ✮ · Rating 4 out of 5]

O haos visător sub formă de meditație despre moarte, relații și gelozie cu arome de insecurități, introspecții și stări de vis, plină de exprimări cuceritoare. Perioada interbelică are propriul ei vibe, cu care pare până acum că rezonez cel mai bine. E o stare cu totul aparte și de neînlocuit asta - să te regăsești printre gândurile și rândurile cuiva total necunoscut ție personal dar atât de cunoscut sufletului tău.


Arome: exprimări cuceritoare; gelozie / „celălalt”; chinul existenței / moarte; interbelic

Pasaje:

- „Oamenii au chipul frumos sau urât, indiferent de proporţia perfectă, numai când oglindesc mistere venite din afund. Numai cei care au suferit sunt frumoşi.”

- „O dată m-a surprins uitându-mă la ea, crezuse c-am recunoscut-o. N-am observat-o, căci eram absent şi indiferent pentru locul unde mi se îndreptau ochii. N-am observat-o, căci eram cu gândul în altă parte: la ea!”

- „Pe o femeie o zăpăceşte totdeauna cineva pe care îl simte trist, îşi face iluzia că l-ar putea vindeca.”

- „Aştept să treacă timpul, căci aşa suntem predestinați. Şi la urmă, bătrâni, bolnavi, cu moartea alături, constatăm că nu mai putem opri timpul în loc. Ce încet trec zilele şi ce repede trec anii!”

- „Ioana avusese dreptate: suferinţa din pricina ei a fost un motiv numai, explicaţia se găseşte în caracterul meu nenorocit. Întotdeauna i-am vorbit Ioanei despre moarte. Nu acesta este un subiect pentru doi îndrăgostiți, oricât aş fi reuşit să o înfior pe Ioana şi s-o conving că e singura preocupare care are vreo importanță”

- „Ioana, prin muzică, se simţea mai aproape de mine şi, dacă din întâmplare (căci ocolea) îi apărea vreo temă, cum ți-ar ieși o ființă încântătoare pe neașteptate, o floare într-un loc pustiu, atunci, uitând toate urile, raționamentele, convingerile, ar fi pornit cu orice risc la mine.”

- „Despărţirea de Ioana a cauzat cea mai fantastică existență, în care conturul dintre realitate şi vis dispăruse cu desăvârşire, mintea crea fantome și credeam în ele, cu toate că țineam minte că eu le-am născocit, şi după trei ani nu se ameliorase nimic, căci numai întâlnirea mea cu ea pusese capăt acelei stări”

- „Am fost convins întotdeauna că Ioana este deosebită de celelalte femei prin inteligenţa virilă, dar şi prin ravagiul care îi tulbură tot timpul fiinţa, prin necesitatea de a fi nefericită”

- „Cu noi, bărbații, nu se pot petrece surprize, chiar dacă am trăi viața cea mai aventuroasă. Suntem conştienţi de ce am făcut sau, în orice caz, ne luăm răspunderea pentru tot ce a fost, pentru noi înşine. De aceea poate suntem mai puţin proaspeți, purtăm întotdeauna după noi întreg trecutul. Femeile trec prin toate transformările, renăscând de fiecare dată. Par, în momentul trăirii, că pun toată frenezia corpului şi a sufletului, şi totuşi, după un timp, constaţi că pentru ele n-a fost decât o închipuire. Nu mai recunosc nimic din propria lor viaţă trecută şi nici nu au ambiția s-o salveze, pentru a avea o scuză.”

- „Nu sunt un om fericit, am spus. Din orice întâmplare, din orice lectură, găsesc prilejul să scot o interpretare funebră. Nicio bucurie nu rămâne nealterată de gândul destrămării fatale. Pe toți cei care reuşesc să-şi găsească un adevăr de viaţă la mijloc, fără mari oscilaţii, îi învinuiesc de lipsă de sensibilitate. Entuziasmele mele se dărâmă imediat, n-am perseverență în nicio hotărâre şi, orice plan aş alcătui, am netă prezenţa timpului care se scurge fără pic de răgaz şi deci e ridicol să-l întrebuinţez, oricât de important ar fi scopul. Astfel, nu fac nimic, din frica de a-mi pierde timpul făcând ceva nu destul de însemnat ca să fie plătit cu zile de viaţă.”

Mai multe: https://www.wattpad.com/1444063025-g%...

[Botezatu Mihaela Alexandra · Rating 4 out of 5]

Despre Anton Holban auzisem dar nu știam prea multe despre opera sa pentru că nici nu citisem de la domnia sa nimic. Ei bine, noroc cu voxa.ro că m-am putut bucura de acest titlu și am regăsit dulcea scriitură a autorilor interbelici români. Aș asemăna frământările lui Holban cu ale lui Camil Petrescu. Chiar și scriitura și introspecția. In opera lui sau, mai bine zis, în "Ioana", accentul cade mult pe analiza psihologică a personajelor, lucru interesant de analizat și de urmărit și pe zbuciumul interior al personalului narator.

Avem în prim plan un cuplu de îndrăgostiți, Sandu și Ioana, povestea lor de iubire fiind greu pusă la încercare de actul adulterului. Da, avem de-a face cu o adulterină și personajul Ioana seamănă, din punctul meu de vedere, cu personajul Elei Gheorghidiu și desigur Sandu seamănă cu Ștefan Gheorghiu. Diferența este că aici Ioana își recunoaște mereu vina și aceasta nu este povestită doar din perspectiva lui Sandu. Este o vină consumată și asumată deși romanul vine ca o confesiune a lui Sandu, fiind foarte subiectiv și centrat pe gelozie și răzbunare, iubire și totodată dorința de a merge mai departe alături de femeia iubită. Ba chiar ne sugerează uneori și frământările Ioanei sau încearcă să ne spună la ce s-ar gândi Ioana. Finalul romanului deschis prin îmbolnăvirea unui om drag atât Ioanei cât și lui Sandu, schimbă puțin tonul dramatic al povestirii și nuanțează poate un viitor mai luminos.

[luii · Rating 4 out of 5]

Recunosc, mă așteptam ca lipsa dinamismului să mă determine să las cartea neterminată, însă efectul a fost tocmai cel invers. Nu mă declar o fană a fluxului conștiinței ca tehnică de scriere, nu pot spune că este prima mea alegere și cu toate că mi-a plăcut Ioana și romanul a fost o surpriză plăcută, nu îmi voi schimba această părere. Sincer, mi-ar plăcea ca Ioana să intre în programa școlară și să fie studiată în școli. Drama prin care trec cele două personaje, modul în care încearcă să își dea seama ce simt unul pentru celălalt și care este statusul relației sale se potrivește de minune cu perioada adolescenței când tot ce ține de iubire este dus ușor spre idealism. Într-adevăr, Sandu poate să fie unoeri enervant pentru că repetă aceeași idee mereu, o iubește și o urăște pe Ioana, uneori în același timp, alteori separat, în funcție de ce stare îi dă Ioana în ziua respectivă. Nu o cunoaștem pe Ioana decât din perspectiva lui Sandu, însă, din punctul meu de vedere, Ioana are mult mai multă personalitate ca alte femei din literatura română scrise de bărbați (Ela..). Soarta celor doi pare tragică atunci când citești rândurile cărții ce ascund frământarea lui Sandu și toate sentimetele față de Ioana, unele contradictorii. Dar când închizi cartea și te gândești la protagoniști îți dai seama că cel mai mult ei își complică existența și soluția tuturor problemelor lor poate fi una complet simplă. Dar eh, iubirea poate să facă orice din oameni, fie ei persoane simple sau intelectuali. Aș recomanda cartea cu căldură, mi-ar plăcea ca mai multă lume să afle de Anton Holban, îl consider un scriitor valoros despre care ar trebui să se vorbească și în școli. Sunt convinsă că profesorul potrivit de limba și literatura română ar putea lansa niște discuții foarte interesante pornind de la cărțile lui Anton Holban.

[Socrate · Rating 3 out of 5]

În sfârşit, automobilul de curse părăsi centrul Bazargicului, coborî pe uliţe chinuite, o porni pe pământul galben, neted, printre lanurile de grâu tremurând şi schimbând culorile ca marea cea aşa de apropiată, şi, printre maci, urme de sânge ce duc la cine ştie ce crimă petrecută în vreun ungher dosnic al acestei pustietăţi. Apoi ne-am oprit pentru câteva clipe la o moară arsă, unde ne-au părăsit câţiva tovarăşi de drum. Balcicul începea lângă noi, miraculos, fermecat, invizibil, dar sugerându-ne aroma. Automobilul meu, cu puţinii pasageri rămaşi, s-a îndepărtat de moară, alunecând spre Cavarna minusculă. Chiar la poarta casei, transfigurată de aşteptare, mă întâmpină Ioana. E supranatural când vezi pe cineva complect în voia unui sentiment puternic. Îi priveşti faţa, şi fără nici o ezitare, oricât de neîncrezător ţi-ar fi temperamentul, ai certitudinea că nu ţi se ascunde nimic, că pentru clipa aceea măcar, nu există o minciună dedesubt. Ioana apăruse fără gesturi, căci se apropiau şi alţii de noi, cu ochii, cu gura, cu mâinile, cu toată carnea către mine. Mă întreb dacă eu aş fi în stare de o asemenea dăruire totală, fermecătoare, ce face fericit şi pe cel de unde porneşte şi pe cel către care porneşte. Întotdeauna, sub orice iniţiativă a mea, cea mai spontană posibilă, surprind şi instinctul de a mă analiza. Nu ştiu cum mă prezentam în faţa Ioanei,
dar ea era prea turburată de fericirea ei ca să mă mai examineze. Totuşi, luasem trenul cel dintâi ca s-o revăd, aşteptasem cu nerăbdare fiecare minut să treacă şi să ajung mai repede. Aveam în valiză daruri bine alese; ca să-i facă bucurii; am întors în minte, îndelung, toate aceste bucurii.

[Isabel · Rating 5 out of 5]

Finalul a fost dezamăgitor, lăsat în aer, mult prea brusc. În rest, este genul de roman în care poți găsi multe tipare de oameni și de personalități. Eu m-am regăsit în ambele personaje, mai ales în cea a omului care se chinuie singur cerând detalii despre relația iubitului/iubitei.
“sunt multe aspecte esențiale ale sufletului omenesc neexploatate, multe fizionomii nereprezentate de pictori.”

[Alma Diamond · Rating 3 out of 5]

Am avut așteptări mai mari

[Ioana Cristina · Rating 4 out of 5]

Am început cartea cu avânt, mi-a plăcut, pe la mijloc am început să -mi doresc să se termine. Cu toate acestea, apreciez romanul psihologic creat de autor. Să descrii cu atâta minuțiozitate frământările și durerile, bucuria și haosul sufletesc al unui om care trece prin agonia și extazul unei iubiri nu e ușor de făcut, de aceea am dat 4 steluțe și nu 3. Aș fi dat 5 stele dacă nu înainta așa lent și dacă ar fi avut un pic de aventură. E o aventură intrinsecă mai degrabă, scrisă în stilul clasic. Recomand cartea de citit în perioadele liniștite, nu când suntem prinși în jdemii de acțiuni.

[Talida · Rating 1 out of 5]

Nu lipsa dinamismului m-a deranjat, ci asemănarea cu majoritatea celorlalte cărți ale bărbaților din interbelic, iar asta devine deja plictisitor pentru mine (poate sunt influențată de faptul că în urmă cu doar câteva zile citisem „Patul lui Procust" de Camil Petrescu). Personajul masculin obsedat și gelos, relația toxica, eternul mister feminin sunt doar câteva dintre elementele recurente care se găsesc și aici

[Elena · Rating 3 out of 5]

Prea dramatic si depresiv pe final... e oribil sa iti hranesti obsesiile din ghinionul altora si sa fii sec dar tu sa pari ca esti implicat.

[Fabi · Rating 4 out of 5]

Rip Ahmed

[Mata · Rating 2 out of 5]

Și vicky?

[Bianca · Rating 2 out of 5]

2.5⭐️

[Georgiana Ruxandra · Rating 2 out of 5]

sandule, înțelege, tată, că Ioana nu e proprietatea ta privată
totuși, e o carte bună pentru a înțelege statutul femeii

[Iancu Mariella · Rating 4 out of 5]

Un fel de „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” ca și construcție, iar drama naratorului este și ea în același ton - mai mult sau mai puțin.

Bărbatul întors la fosta iubită care a avut o altă relație între timp, nu acceptă ideea că s-a dăruit unui alt bărbat. Nu vrea să o lase, dar nici nu trece peste. Se chinuie și o chinuie constant cu mii de întrebări sufocante, care nu le permite să lase totul în trecut.

«Dar Ioana nu spusese totul cum se întâmplase, sau nu mințise tot timpul, după cum remușcările sau sinceritatea o făcuseră să spună tot adevărul, sau să mintă. Și astfel, am o mulțime de adevăruri și de presupuneri pe care nu le pot îmbina, sau îmbinându-le dau naștere la o construcție arbitrară, ridicolă pentru orice om normal.
Într-o zi, când, după ce-i luasem o mulțime de detalii îngrozitoare, Ioana a început o frază cu: „Când mă săruta”, iar eu am întrerupt-o: „Te săruta des?” „În fiecare zi, cum s-ar fi putut altminteri?”, am suferit îngrozitor ca și cum aș fi aflat un adevăr cu totul nou, neînchipuit, și m-am convins că toate presupunerile pe care le făcusem erau prea la suprafață în comparație cu realitatea.»

«Uneori discuțiile pe tema asta le pornesc nelogic, puerile pentru un om calm, de le-ar examina, dar fiecare vorbă conține o picătură de sânge.
- Nu poate să-și facă cravata, i-o făceai tu când vă îmbrăcați?
- I-o făceam eu.
- Și băgai de seama ca să-i fie cărarea drept pe mijloc?
- Sigur, și-o făcea întotdeauna strâmb.
[…]
- Eu l-am învățat.
- Vasăzică, te interesai de el, voiai să-l transformi!»

[Ria · Rating 3 out of 5]

<< Numai cei care au suferit sunt frumoşi >>

<< Fețele mării. Vocile ei. N-am cunoscut obsesie mai constantă. Dacă aş fi poet, aş face o epopee în care n-ar aparea niciun om. Numai valurile. >>

<< O gâscă s-a depărtat de tovarăşe şi a început [...] să plutească spre orizont. [...]
- Parcă erai tu, Ioana...>>

<< Niciodată n-o să pricep exact ce se numeşte fericire, asa aspectul ei variază după om şi după clipă. Parcă e valul superb care se întinde până la mine şi se destramă înainte de a detalia toate farmecele din el. >>