What do you think?
Rate this book
Jurnal (1941–1942). Scrisori din lagărul de la Westerbork
„Puternică, entuziastă, plină de pasiune, Etty Hillesum redă perfect frământările vremurilor sale. Mărturia ei dovedește că spiritul omului poate înfrunta chiar și cele mai inimaginabile condiții.“ —
New York Times
„Gândurile acestei tinere evreice, care, asemenea bine-cunoscutei Anne Frank, și-a găsit sfârșitul într-un lagăr de concentrare, denotă o acuitate a observației cu totul aparte.“ — Kirkus Reviews
„Gândurile acestei tinere evreice, care, asemenea bine-cunoscutei Anne Frank, și-a găsit sfârșitul într-un lagăr de concentrare, denotă o acuitate a observației cu totul aparte.“ — Kirkus Reviews
288 pages, Paperback
Published January 1, 2021
1 person is currently reading
98 people want to read
About the author
Etty Hillesum
46 books136 followersEsther 'Etty' Hillesum was a young Jewish woman whose letters and diaries, kept between 1941 and 1943 describe life in Amsterdam during the German occupation. They were published posthumously in 1981, before being translated into English in 1983.
Etty spent her childhood years in Middelburg, Hilversum (1914–16), Tiel (1916–18), Winschoten (1918–24) and Deventer, from July 1924 on, where she entered the fifth form of the Graaf van Burenschool. The family lived at number 51 on the A. J. Duymaer van Twiststraat (at present time number 2). Later (in 1933) they moved to the Geert Grootestraat 9, but by then Etty was no longer living at home. After primary school, Etty attended the gymnasium (grammar school) in Deventer, where her father was deputy headmaster. Unlike her younger brother Jaap, who was an extremely gifted pupil, Etty's marks were not particularly worthy of note. At school she also studied Hebrew, and for a time attended the meetings of a Zionist young people's group in Deventer. After completing her school years, she went to Amsterdam to study law. She took lodgings with the Horowitz family, at the Ruysdaelstraat 321, where her brother Mischa had been staying since July 1931. Six months later she moved to the Apollolaan 29, in where her brother Jaap also lived from September 1933 while he was studying medicine. In November, Jaap moved to the Jan Willem Brouwerstraat 22hs; Etty followed one month later. As from September 1934, Etty's name once again appeared in the registry at Deventer.On 6 June 1935 she took her bachelor's exams in Amsterdam. At that time she was living with her brother Jaap at Keizersgracht 612c. In March 1937 she took a room in the house of the accountant Hendrik (Hans) J. Wegerif, at Gabriel Metsustraat 61, an address also officially registered as the residence of her brother Jaap from October 1936 to September 1937. Wegerif, a widower, hired Etty as his housekeeper, but also began an affair with her. It was in this house that she lived until her definitive departure for Westerbork in 1943.
Before her final departure for Westerbork, Etty gave her Amsterdam diaries to Maria Tuinzing, who had meanwhile come to live in the house on the Gabriel Metsustraat as well. Etty asked her to pass them along to the writer Klaas Smelik, with the request that they be published if she did not return. In 1946 or 1947, Maria Tuinzig turned over the exercise books and a bundle of letters to Klaas Smelik. His daughter Johanna (Jopie) Smelik then typed out sections of the diaries, but Klaas Smelik's attempts to have the diaries published in the 1950s proved fruitless. Two letters Etty had written, in December 1942 and on 24 August 1943, concerning conditions in Westerbork, did get published. They appeared in the autumn of 1943 in an illegal edition by David Koning, at the recommendation of Etty's friend Petra (Pim) Eldering. This edition, with a run of one hundred copies, was printed by B. H. Nooy of Purmerend under the title Drie brieven van den kunstschilder Johannes Baptiste van der Pluym (1843–1912) [Three Letters from the Painter Johannes Baptiste van der Pluym (1843–1912)]. The two letters were preceded by a foreword with a biography of the artist, and followed by a third letter, both written by David Koning to camouflage the true contents. The revenues from the publication were used to provide assistance to Jews in hiding. These letters have since been republished on several occasions.
Etty's father and mother either died during transport to Auschwitz or were gassed immediately upon arrival. The date of death given was 10 September 1943. According to the Red Cross, Etty died at Auschwitz on 30 November 1943. Her brother Mischa died on 31 March 1944, also at Auschwitz.
Etty spent her childhood years in Middelburg, Hilversum (1914–16), Tiel (1916–18), Winschoten (1918–24) and Deventer, from July 1924 on, where she entered the fifth form of the Graaf van Burenschool. The family lived at number 51 on the A. J. Duymaer van Twiststraat (at present time number 2). Later (in 1933) they moved to the Geert Grootestraat 9, but by then Etty was no longer living at home. After primary school, Etty attended the gymnasium (grammar school) in Deventer, where her father was deputy headmaster. Unlike her younger brother Jaap, who was an extremely gifted pupil, Etty's marks were not particularly worthy of note. At school she also studied Hebrew, and for a time attended the meetings of a Zionist young people's group in Deventer. After completing her school years, she went to Amsterdam to study law. She took lodgings with the Horowitz family, at the Ruysdaelstraat 321, where her brother Mischa had been staying since July 1931. Six months later she moved to the Apollolaan 29, in where her brother Jaap also lived from September 1933 while he was studying medicine. In November, Jaap moved to the Jan Willem Brouwerstraat 22hs; Etty followed one month later. As from September 1934, Etty's name once again appeared in the registry at Deventer.On 6 June 1935 she took her bachelor's exams in Amsterdam. At that time she was living with her brother Jaap at Keizersgracht 612c. In March 1937 she took a room in the house of the accountant Hendrik (Hans) J. Wegerif, at Gabriel Metsustraat 61, an address also officially registered as the residence of her brother Jaap from October 1936 to September 1937. Wegerif, a widower, hired Etty as his housekeeper, but also began an affair with her. It was in this house that she lived until her definitive departure for Westerbork in 1943.
Before her final departure for Westerbork, Etty gave her Amsterdam diaries to Maria Tuinzing, who had meanwhile come to live in the house on the Gabriel Metsustraat as well. Etty asked her to pass them along to the writer Klaas Smelik, with the request that they be published if she did not return. In 1946 or 1947, Maria Tuinzig turned over the exercise books and a bundle of letters to Klaas Smelik. His daughter Johanna (Jopie) Smelik then typed out sections of the diaries, but Klaas Smelik's attempts to have the diaries published in the 1950s proved fruitless. Two letters Etty had written, in December 1942 and on 24 August 1943, concerning conditions in Westerbork, did get published. They appeared in the autumn of 1943 in an illegal edition by David Koning, at the recommendation of Etty's friend Petra (Pim) Eldering. This edition, with a run of one hundred copies, was printed by B. H. Nooy of Purmerend under the title Drie brieven van den kunstschilder Johannes Baptiste van der Pluym (1843–1912) [Three Letters from the Painter Johannes Baptiste van der Pluym (1843–1912)]. The two letters were preceded by a foreword with a biography of the artist, and followed by a third letter, both written by David Koning to camouflage the true contents. The revenues from the publication were used to provide assistance to Jews in hiding. These letters have since been republished on several occasions.
Etty's father and mother either died during transport to Auschwitz or were gassed immediately upon arrival. The date of death given was 10 September 1943. According to the Red Cross, Etty died at Auschwitz on 30 November 1943. Her brother Mischa died on 31 March 1944, also at Auschwitz.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 8 of 8 reviews
October 20, 2023
"...O bucățică de cer se va putea vedea întotdeauna pretutindeni și va fi întotdeauna atât de mult spațiu în jurul meu, încât să-mi pot împreuna mâinile pentru rugăciune. "
May 26, 2024
"Viața este frumoasă și merită trăită" este fraza pe care Etty a repetat-o de multe ori în jurnalul ei. Oricâte greutăți a întâmpinat a încercat să vadă mereu partea plină a paharului, considerând că dacă poate duce singură piatra de pe umerii săi, să nu o pună și pe ai altora, ceea ce cred că a încercat să facă și pentru posibilii ei cititori, scutindu-ne de multe ori de detaliile suferințelor trăite în acele vremuri. Am citit în unele recenzii, că nu ar fi interesant jurnalul pentru că vorbește doar despre iubitul ei, nimic mai neadevărat. Etty scrie la un moment dat că își permite "acum doar o jumătate de oră în care sa fie tristă". Faptul că nu descrie în fiecare pagină umilințele și dificultățile trăite zi de zi în acea perioadă, nu înseamnă că nu suferea sau că ar fi fost superficială, ignorantă. Consider că a fost o persoană extrem de curajoasă, care a ales să nu fugă sau să se ascundă, a ales să își ajute semenii când aceștia aveau mai mare nevoie de ajutor, ba chiar a ales în mod categoric să împărtășească aceasi soartă a acestora, indiferent care ar fi fost aceea. Mărturia lăsată consider că ne este foarte utilă să înțelegem cum se desfășura viața în acele timpuri amenințătoare, lipsite de certitudine, cu apropierea deportării într-un lagăr "de muncă", reprezentând în același timp o lecție de viață pentru noi toți. Etty spera ca după acel război și toate faptele îngrozitoare lumea se va umple de umanitate, de bunătate, va fi un fel de resetare, din păcate aici s-a înșelat...au fost și în continuare sunt războaie, masacre, crime, dar "viața este frumoasă și merită trăită".
May 6, 2024
The fact that I read this book having the same age as Etty when she started to write made my reading experience so impressive and utterly spiritual.
It was like having a close conversation with an old friend about life and death and all these big and important topics, but with a light and easy tone.
So much pain and so much suffering in an era of inhumane actions, all locked up into a 27 years old young girl’s heart, who took all that as a blessing and as a foundation of her relation to God.
It makes you wonder, nowadays, in our era of comfort and easiness, are there young people in their late 20s who think so much about principles and what a great gift this life is, under any circumstances?
It was like having a close conversation with an old friend about life and death and all these big and important topics, but with a light and easy tone.
So much pain and so much suffering in an era of inhumane actions, all locked up into a 27 years old young girl’s heart, who took all that as a blessing and as a foundation of her relation to God.
It makes you wonder, nowadays, in our era of comfort and easiness, are there young people in their late 20s who think so much about principles and what a great gift this life is, under any circumstances?
December 5, 2023
Nu știu de ce, dar în ciuda titlului, mă așteptam la o desfășurare a evenimentelor din Holocaust, din Olanda celui de-al doilea război sau cel puțin o carte care să pună mai mult accent pe evenimentele istorice din acea perioadă.
Însă este mai mult o carte în genul "Jurnalul Annei Frank" - cartea strânge laolaltă cele 10 caiete ale lui Etty Hillesum, precum și câteva scrisori din perioada când era în lagărul de tranzit de la Westerbork. Diferența este că notițele lui Etty sunt mai personale și mai profunde, ea fiind destul de matură (27 de ani) în momentul în care a început jurnalul. Abia în a doua parte a cărții evenimentele se precipită și sunt trecute pe hârtie trăirile și gândurile ei cu privire la soarta evreilor. Scrisorile zugrăvesc viața de zi cu zi din lagăr, cu accent pe diverse întâmplări care îi atrag atenția.
⛔ Spoiler alert ⚠️
Inițial, din jurnalul ei se pot observa două grupuri în jurul cărora evoluează și își desfășoară activitatea: cercul lui Julius Spier și colocatarii din casa de pe strada Gabriel Metsurstraat. Însă spre final ea este mai atrasă de misticism și Dumnezeu, poate și prin prisma desfășurării istoriei.
În 1942, Etty Hillesum primește un post de dactilografă la Consiliul Evreiesc și astfel va lua contact direct cu lagărul de la Westerbork. Ea beneficiază inițial de un permis special ce i-a permis să călătorească la Amsterdam de mai multe ori, dar din 1943 rămâne definitiv în lagăr. A fost apoi deportată la Auschwitz, unde a și murit.
Etty se distinge prin faptul că nu se ferește niciodată de consecințele politicilor de exterminare, nu face nimic în direcția propriei salvări, ci pare să îmbrățișeze soarta evreilor cu seninătate, deși nu cu resemnare. Nu se lasă cuprinsă de disperare și privește mereu tot ce se întâmplă cu optimism și cu credința că viața e frumoasă și totul va fi bine.
Însă este mai mult o carte în genul "Jurnalul Annei Frank" - cartea strânge laolaltă cele 10 caiete ale lui Etty Hillesum, precum și câteva scrisori din perioada când era în lagărul de tranzit de la Westerbork. Diferența este că notițele lui Etty sunt mai personale și mai profunde, ea fiind destul de matură (27 de ani) în momentul în care a început jurnalul. Abia în a doua parte a cărții evenimentele se precipită și sunt trecute pe hârtie trăirile și gândurile ei cu privire la soarta evreilor. Scrisorile zugrăvesc viața de zi cu zi din lagăr, cu accent pe diverse întâmplări care îi atrag atenția.
⛔ Spoiler alert ⚠️
Inițial, din jurnalul ei se pot observa două grupuri în jurul cărora evoluează și își desfășoară activitatea: cercul lui Julius Spier și colocatarii din casa de pe strada Gabriel Metsurstraat. Însă spre final ea este mai atrasă de misticism și Dumnezeu, poate și prin prisma desfășurării istoriei.
În 1942, Etty Hillesum primește un post de dactilografă la Consiliul Evreiesc și astfel va lua contact direct cu lagărul de la Westerbork. Ea beneficiază inițial de un permis special ce i-a permis să călătorească la Amsterdam de mai multe ori, dar din 1943 rămâne definitiv în lagăr. A fost apoi deportată la Auschwitz, unde a și murit.
Etty se distinge prin faptul că nu se ferește niciodată de consecințele politicilor de exterminare, nu face nimic în direcția propriei salvări, ci pare să îmbrățișeze soarta evreilor cu seninătate, deși nu cu resemnare. Nu se lasă cuprinsă de disperare și privește mereu tot ce se întâmplă cu optimism și cu credința că viața e frumoasă și totul va fi bine.
This entire review has been hidden because of spoilers.
November 10, 2022
Nu m-a impresionat foarte tare , poate din cauza ca am citit cu ceva timp in urma Jurnalul Annei Frank, care, se pare ca a fost contemporană cu Etty și chiar locuiau aproape una de alta, însă fără sa se cunoască. Diferența dintre cele doua este ca Anne era o adolescenta când evreii au fost persecutați / exterminați, pe când Etty era o femeie de 27 ani - diferență care se simte mai ales in felul cum percepe evenimentele și modul in care se raportează la ele.
Cartea e împărțită in doua : jurnal intim și scrisorile redactate de Etty din lagăr către prieteni si familie.
In jurnal descoperim povestea protagonistei (cine e Etty , ce aspirații are, despre povestea de iubire semi platonică cu S, zbuciumul ei interior).
Scrisorile redau atmosfera densă din lagăr dar fără sa fie exagerat de dramatica.
In ciuda situației, Etty reușește sa își păstreze un strop de speranța, alege sa aibă o perspectiva optimista.
Fără îndoiala, poate fi considerat un document cu valoare istorică. Relatările și întâmplările ei se petrec in timp real cu începerea persecutării eveilor din Amsterdam începând cu anul 1941.
Cartea e împărțită in doua : jurnal intim și scrisorile redactate de Etty din lagăr către prieteni si familie.
In jurnal descoperim povestea protagonistei (cine e Etty , ce aspirații are, despre povestea de iubire semi platonică cu S, zbuciumul ei interior).
Scrisorile redau atmosfera densă din lagăr dar fără sa fie exagerat de dramatica.
In ciuda situației, Etty reușește sa își păstreze un strop de speranța, alege sa aibă o perspectiva optimista.
Fără îndoiala, poate fi considerat un document cu valoare istorică. Relatările și întâmplările ei se petrec in timp real cu începerea persecutării eveilor din Amsterdam începând cu anul 1941.
September 8, 2021
Cred că am avut așteptări prea mari de la această carte de aceea am fost dezamăgită. Titlul "Scrisori din lagărul de la Westerbork" este cel care îți sare în ochi dar, de fapt, scrisorile ocupă doar 30 de pagini din carte, celelalte 250 fiind dedicate jurnalului lui Etty Hillesum.
Paginile de jurnal sunt scrise de Etty la indemnul terapeutului său, un "psihochirolog", pentru a depăși starea de depresie în care se afla și pentru a se descoperi pe sine însăși. Relația dintre Etty și terapeut, care are dublul vârstei ei, se preschimba în altceva, ea zice că este iubire, mie mi-a dat impresia că era mai mult atracție fizică. Jurnalul este un amestec de spiritualitate amestecată cu porniri erotice care nu m-a prea prins iar acest terapeut pare mai degrabă un fel de guru care are propria sa abordare religioasă ( implică și partea fizică, atingeri, trânte, etc.) Nu spun mai mult.
Partea cu scrisorile mai salvează ceva din carte, dar astea sunt doar o mică parte din ea.
Paginile de jurnal sunt scrise de Etty la indemnul terapeutului său, un "psihochirolog", pentru a depăși starea de depresie în care se afla și pentru a se descoperi pe sine însăși. Relația dintre Etty și terapeut, care are dublul vârstei ei, se preschimba în altceva, ea zice că este iubire, mie mi-a dat impresia că era mai mult atracție fizică. Jurnalul este un amestec de spiritualitate amestecată cu porniri erotice care nu m-a prea prins iar acest terapeut pare mai degrabă un fel de guru care are propria sa abordare religioasă ( implică și partea fizică, atingeri, trânte, etc.) Nu spun mai mult.
Partea cu scrisorile mai salvează ceva din carte, dar astea sunt doar o mică parte din ea.
October 2, 2021
11 iulie 1942. Sâmbătă dimineață, ora 11. Despre lucrurile ultime, lucrurile cele mai grave ale acestei vieți poți vorbi abia atunci când cuvintele țâșnesc din tine la fel de simplu și firesc ca apa dintr-un izvor. Și dacă Dumnezeu nu mă ajută mai departe, atunci îl voi ajuta eu pe Dumnezeu. Treptat, întreaga suprafață a pământului se va transforma într-un singur mare lagăr și aproape nimeni nu va mai putea rămâne afară. Este o fază prin care trebuie să trecem. Evreii de-aici își povestesc unii altora lucruri drăguțe: că în Germania,jurnal (1941–1942) 177 evreii sunt zidiți de vii sau exterminați cu gaze toxice. Nu este prea înțelept că se răspândesc asemenea istorioare, și pe deasupra: să zicem că toate astea se întâmplă într-un fel sau în altul, ei bine, doar nu noi suntem răspunzători de acele fapte?
February 15, 2023
"Să-ți vîri capul în cer - se poate. Însă să vîri cerul în cap - asta nu se poate. Vrei să recreezi de fiecare dată lumea, în loc să te bucuri de lume așa cum este. În asta e ceva tiranic."
Displaying 1 - 8 of 8 reviews