What do you think?
Rate this book
Journal
Le Journal constitue, par sa constante véracité, un document unique sur la vie d'un couple. Torturé, malade, inquiet, puéril dons ses entêtements, haïssable dans ses mesquineries, Dostoïevski est là, extraordinairement vivant et proche. A travers cette bouleversante confidence à soi-même il apparaît plus simple, plus vrai, à la fois pitoyable et fascinant Témoin chaleureux, toujours discret, jamais dupe, Anna Grigorievna renouvelle le genre impossible du journal intime avec un grand homme de mari à la clef.Ce n'est pas la moindre surprise qu'apporte le Journal : la très jeune secrétaire est, elle aussi, un écrivain. Paul Kalinine
234 pages, Paperback
Published January 1, 2019
2 people are currently reading
28 people want to read
About the author
Anna Grigoryevna Dostoyevskaya
17 books121 followersAnna Grigoryevna Dostoyevskaya (Russian: Анна Григорьевна Достоевская; 12 September 1846, Saint Petersburg – 9 June 1918, Yalta) was a Russian memoirist, stenographer, assistant, and the second wife of Fyodor Dostoyevsky (since 1867). She was also one of the first female philatelists in Russia. She wrote two biographical books about Fyodor Dostoyevsky: Anna Dostoyevskaya's Diary in 1867, which was published in 1923 after her death, and Memoirs of Anna Dostoyevskaya (also known as Reminiscence of Anna Dostoyevskaya), published in 1925.
Early Life
Anna Dostoyevskaya, (née Snitkina) was born to Maria Anna and Grigory Ivanovich Snitkin. Anna graduated academic high school summa cum laude and subsequently trained as a stenographer.
Marriage
On 4 October 1866, Anna Snitkina started working as a stenographer on Fyodor Dostoyevsky's novel The Gambler. In November Dostoyevsky proposed to her.
As described in the Memoirs, Dostoyevsky shared with Anna the plot of an imaginary new novel, as if he needed her advice on female psychology. In his story an old painter made a proposal to young girl whose name was Anya. Dostoyevsky asked if it was possible for a girl so young and different in personality to fall in love with the painter. Anna answered that it was quite possible. Then he told Anna: "Put yourself in her place for a moment. Imagine I am the painter, I confessed to you and asked you to be my wife. What would you answer?" Anna said: "I would answer that I love you and I will love you forever".
On 15 February 1867, the couple were married. Two months later they went abroad, where Dostoyevsky and Anna remained for over four years (until July 1871). Shortly before their departure two of Dostoyevsky's creditors filed charges against him.
During a stop in Baden, Dostoyevsky lost all of his money playing roulette, as well as his wife's clothes and belongings. At that time Anna started writing the diary. For almost a year they lived in Geneva. Dostoyevsky worked very hard to regain his fortune. On 22 February 1868 their first daughter Sofia was born, but she died on 24 May at the age of three months. In 1869, in Dresden, their second daughter was born, named Lyubov Dostoyevskaya (died in 1926). Upon returning to St. Petersburg Anna gave birth two sons Fyodor (16 July 1871 – 1922) and Alexey (10 August 1875 – 16 May 1878). Anna took over all finance issues, including publishing business matters and negotiations, and soon liberated her husband from debt. In 1871, Dostoyevsky gave up gambling.
Later Life
In the year of Dostoyevsky's death (1881) Anna turned 35 years old. She never remarried. After the death of her husband she collected his manuscripts, letters, documents and photographs. In 1906 she created a room dedicated to Fyodor Dostoyevsky in the State Historical Museum.
Philately
Her stamp collection was established in 1867 in Dresden. It started, as explained in the Memoirs of Anna Dostoyevskaya, with a dispute between Anna and Fyodor Dostoyevsky, who made some critical comments about female inconstancy. Anna was annoyed that her husband did not consider women of her generation capable of persistence or devotion to anything. She told her husband that she would prove him wrong and show him that a woman may pursue one goal for years. She decided to collect stamps and filled up her collection throughout her life. According to the Memoirs, she didn't buy a single stamp. All of them were either her own discoveries or donations from friends. The fate of this collection is unknown.
Early Life
Anna Dostoyevskaya, (née Snitkina) was born to Maria Anna and Grigory Ivanovich Snitkin. Anna graduated academic high school summa cum laude and subsequently trained as a stenographer.
Marriage
On 4 October 1866, Anna Snitkina started working as a stenographer on Fyodor Dostoyevsky's novel The Gambler. In November Dostoyevsky proposed to her.
As described in the Memoirs, Dostoyevsky shared with Anna the plot of an imaginary new novel, as if he needed her advice on female psychology. In his story an old painter made a proposal to young girl whose name was Anya. Dostoyevsky asked if it was possible for a girl so young and different in personality to fall in love with the painter. Anna answered that it was quite possible. Then he told Anna: "Put yourself in her place for a moment. Imagine I am the painter, I confessed to you and asked you to be my wife. What would you answer?" Anna said: "I would answer that I love you and I will love you forever".
On 15 February 1867, the couple were married. Two months later they went abroad, where Dostoyevsky and Anna remained for over four years (until July 1871). Shortly before their departure two of Dostoyevsky's creditors filed charges against him.
During a stop in Baden, Dostoyevsky lost all of his money playing roulette, as well as his wife's clothes and belongings. At that time Anna started writing the diary. For almost a year they lived in Geneva. Dostoyevsky worked very hard to regain his fortune. On 22 February 1868 their first daughter Sofia was born, but she died on 24 May at the age of three months. In 1869, in Dresden, their second daughter was born, named Lyubov Dostoyevskaya (died in 1926). Upon returning to St. Petersburg Anna gave birth two sons Fyodor (16 July 1871 – 1922) and Alexey (10 August 1875 – 16 May 1878). Anna took over all finance issues, including publishing business matters and negotiations, and soon liberated her husband from debt. In 1871, Dostoyevsky gave up gambling.
Later Life
In the year of Dostoyevsky's death (1881) Anna turned 35 years old. She never remarried. After the death of her husband she collected his manuscripts, letters, documents and photographs. In 1906 she created a room dedicated to Fyodor Dostoyevsky in the State Historical Museum.
Philately
Her stamp collection was established in 1867 in Dresden. It started, as explained in the Memoirs of Anna Dostoyevskaya, with a dispute between Anna and Fyodor Dostoyevsky, who made some critical comments about female inconstancy. Anna was annoyed that her husband did not consider women of her generation capable of persistence or devotion to anything. She told her husband that she would prove him wrong and show him that a woman may pursue one goal for years. She decided to collect stamps and filled up her collection throughout her life. According to the Memoirs, she didn't buy a single stamp. All of them were either her own discoveries or donations from friends. The fate of this collection is unknown.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 2 of 2 reviews
April 17, 2020
Anna Dostoyevski'nin günlüğü. Anna ile Fyodor Dostoyevski'nin tanışmaları şöyle olur. Dostoyevski stenograf aramaktadır. O dönemdeki birçok yazar gibi Dostoyevski de romanlarını yazarken stenografları kullanmaktadır. Stenografi semboller ve kısaltmaları kullanan hızlı yazma biçimidir. Yazar, eserini stenografa seri bir şekildeyazdırmakta, sonra da stenograf bu notları düzyazıya çevirip yazara teslim etmekte ve düzeltmeler sonrası da eser baskıya gönderilmektedir. Anna Snitkina da stenografi okulunun en iyi öğrencisidir ve okulun yöeticisi Olkin, stenograf arayan Fyodor Dostoyevski'ye Anna' yı yollar. Aralarındaki yaş farkına rağmen kısa sürede birbirlerine aşık olan çift evlenirler.
Okuduğum günlükler, Dostoyevski çiftinin 1867 sonbaharında gittikleri İsviçre'deki yaşantılarını aktarıyor. Yazara göre çok daha genç olmasına rağmen Anna'nın olgunluğu, sabrı ve fedakarlığına hayran olmamak mümkün değil. İnanılmaz bir para sıkıntısı içindeler, öyle ki bazen mektuba yapıştıracak pulun bile parasını bulamıyorlar. Akraba ve tanıdıklarından sürekli borç istiyorlar. Borç aldıkları kişileri arasında sıklıkla Anna'nın annesi de var. Bir yandan da Dostoyevski'nin sara nöbetleri var. Bazen geçirdiği nöbet sonrası birkaç gün kendine gelemiyor yazar. Bütün bunlara ek olarak yazarın kumar, rulet tutkusu da var günlüklerde. Kazanacağına ve durumun düzeleceğine olan inanç ve tabii ki her zaman hüsran.
Tüm bunlar Anna'nın Dostoyevski' ye olan sevgisini hiç azaltmıyor. Ne kadar asabi, huysuz olsa da Fyodor'u çok seviyor Anna. Her zaman onun çalışması, yazması ve dinlenmesi için elinden geleni yapıyor ve bu yazarın ölümüne dek değişmeden devam ediyor.
Okuduğum günlükler, Dostoyevski çiftinin 1867 sonbaharında gittikleri İsviçre'deki yaşantılarını aktarıyor. Yazara göre çok daha genç olmasına rağmen Anna'nın olgunluğu, sabrı ve fedakarlığına hayran olmamak mümkün değil. İnanılmaz bir para sıkıntısı içindeler, öyle ki bazen mektuba yapıştıracak pulun bile parasını bulamıyorlar. Akraba ve tanıdıklarından sürekli borç istiyorlar. Borç aldıkları kişileri arasında sıklıkla Anna'nın annesi de var. Bir yandan da Dostoyevski'nin sara nöbetleri var. Bazen geçirdiği nöbet sonrası birkaç gün kendine gelemiyor yazar. Bütün bunlara ek olarak yazarın kumar, rulet tutkusu da var günlüklerde. Kazanacağına ve durumun düzeleceğine olan inanç ve tabii ki her zaman hüsran.
Tüm bunlar Anna'nın Dostoyevski' ye olan sevgisini hiç azaltmıyor. Ne kadar asabi, huysuz olsa da Fyodor'u çok seviyor Anna. Her zaman onun çalışması, yazması ve dinlenmesi için elinden geleni yapıyor ve bu yazarın ölümüne dek değişmeden devam ediyor.
October 6, 2021
De Lavra Alexandr Nevski din Petersburg sunt legate multe din amintirile importante pentru mine: astfel, în singura biserică parohială a acesteia (care acum este biserica mănăstirii), aflată deasupra intrării principale au fost cununați părinții mei. Iar eu m-am născut chiar la 30 august, de hramul sfântului Alexandr Nevski, într-o casă a mănăstirii, binecuvântarea și botezul primindu-le de la preotul parohiei. În cimitirul Tihvinskcoe al Lavrei Alexandr Nevski este înmormântat neuitatul meu soț și, dacă va binevoi destinul, îmi voi găsi și eu, alături de el, locul odihnei veșnice. Toate parcă s-au unit ca să facă din Lavra Alexandr Nevski locul cel mai scump din lume pentru mine.
M-am născut la 30 august 1846, într-una din acele zile minunate de toamnă care sunt cunoscute la noi sub numele de „vara muierilor“. Chiar și astăzi sărbătoarea sfântului Alexandr Nevski este socotită drept sărbătoarea cea mai mare a capitalei și are loc o procesiune de la catedrala Kazan până la Lavră și înapoi, procesiune însoțită de o mare mulțime de oameni, liberi de treburi în ziua aceea. În vremurile acelea de demult, însă, ziua de 30 august se sărbătorea și mai solemn: prin mijlocul prospectului Nevski, de-a lungul a peste trei verste, se ridica un podeț larg de lemn pe care, la înălțime, fără să se amestece cu mulțimea, mergea încet procesiunea, strălucind de aurul crucilor și al prapurilor. În urma lungului șir de preoți, îmbrăcați în veșminte aurite și de brocart, veneau demnitarii, militarii cu cordoane și decorații, iar după ei câteva trăsuri aurite, de paradă, în care se aflau membrii familiei domnitoare. Întreaga procesiune alcătuia un tablou de o asemenea frumusețe că tot orașul venea s-o vadă.
Părinții mei locuiau la primul etaj al unei case care aparține și astăzi Lavrei. Apartamentul era uriaș (11 camere), ferestrele dădeau spre prospectul Schlusselburg (astăzi), iar câteva spre piața din fața Lavrei.
Familia era mare: o mamă bătrână și patru fii, dintre care doi erau însurați și aveau copii. Trăiam uniți și în spiritul ospitalității de pe vremuri, astfel că în zilele de naștere și onomastice ale membrilor familiei, de Crăciun și de Paște, toate rudele apropiate și îndepărtate se adunau la bunica de dimineață și petreceau până noaptea târziu. Dar mai ales venea multă lume de 30 august, deoarece, dacă era timp frumos, ferestrele se lăsau deschise și se putea vedea bine procesiunea, iar cu acest prilej îți petreceai și timpul într-o societate veselă și cunoscută. Așa a fost și în ziua de 30 august 1846. Mama, împreună cu ceilalți membri ai familiei, sănătoasă, veselă, îi primea și-i servea bucuroasă pe musafiri, pentru ca, la un moment dat să dispară; toată lumea a fost convinsă că tânăra s-a retras pentru a vedea de gustările musafirilor. Între timp, însă, mama, care nu se aștepta ca „evenimentul” să se producă atât de repede, s-a simțit rău, probabil în urma oboselii și a emoției, și a trimis pe cineva după persoana necesară în asemenea ocazii. Mama s-a bucurat întotdeauna de o sănătate bună, a mai născut copii și de aceea evenimentul așteptat n-a provocat niciun fel de neliniște și de emoție în casă.
M-am născut la 30 august 1846, într-una din acele zile minunate de toamnă care sunt cunoscute la noi sub numele de „vara muierilor“. Chiar și astăzi sărbătoarea sfântului Alexandr Nevski este socotită drept sărbătoarea cea mai mare a capitalei și are loc o procesiune de la catedrala Kazan până la Lavră și înapoi, procesiune însoțită de o mare mulțime de oameni, liberi de treburi în ziua aceea. În vremurile acelea de demult, însă, ziua de 30 august se sărbătorea și mai solemn: prin mijlocul prospectului Nevski, de-a lungul a peste trei verste, se ridica un podeț larg de lemn pe care, la înălțime, fără să se amestece cu mulțimea, mergea încet procesiunea, strălucind de aurul crucilor și al prapurilor. În urma lungului șir de preoți, îmbrăcați în veșminte aurite și de brocart, veneau demnitarii, militarii cu cordoane și decorații, iar după ei câteva trăsuri aurite, de paradă, în care se aflau membrii familiei domnitoare. Întreaga procesiune alcătuia un tablou de o asemenea frumusețe că tot orașul venea s-o vadă.
Părinții mei locuiau la primul etaj al unei case care aparține și astăzi Lavrei. Apartamentul era uriaș (11 camere), ferestrele dădeau spre prospectul Schlusselburg (astăzi), iar câteva spre piața din fața Lavrei.
Familia era mare: o mamă bătrână și patru fii, dintre care doi erau însurați și aveau copii. Trăiam uniți și în spiritul ospitalității de pe vremuri, astfel că în zilele de naștere și onomastice ale membrilor familiei, de Crăciun și de Paște, toate rudele apropiate și îndepărtate se adunau la bunica de dimineață și petreceau până noaptea târziu. Dar mai ales venea multă lume de 30 august, deoarece, dacă era timp frumos, ferestrele se lăsau deschise și se putea vedea bine procesiunea, iar cu acest prilej îți petreceai și timpul într-o societate veselă și cunoscută. Așa a fost și în ziua de 30 august 1846. Mama, împreună cu ceilalți membri ai familiei, sănătoasă, veselă, îi primea și-i servea bucuroasă pe musafiri, pentru ca, la un moment dat să dispară; toată lumea a fost convinsă că tânăra s-a retras pentru a vedea de gustările musafirilor. Între timp, însă, mama, care nu se aștepta ca „evenimentul” să se producă atât de repede, s-a simțit rău, probabil în urma oboselii și a emoției, și a trimis pe cineva după persoana necesară în asemenea ocazii. Mama s-a bucurat întotdeauna de o sănătate bună, a mai născut copii și de aceea evenimentul așteptat n-a provocat niciun fel de neliniște și de emoție în casă.
Displaying 1 - 2 of 2 reviews