Sa nu apuna soarele peste mania noastra. Un psiholog clinician despre suferinta umana

by Andrada Ilisan

„Să nu apună soarele peste mînia noastră” e o carte despre trei lucruri: despre Dumnezeu, psihicul omului și nădejdea care se instalează între. Cu cît mă gîndesc mai mult, cu atît devin mai convinsă că cea mai mare năpastă care paște psihicul e descurajarea. Seninătății nu îi trebuie psihic. Psihicul e apanajul apatiei, indispoziției, disforiei, tulburării, agoniei. Oamenii senini nu sînt ființe psihologice. Numai individul indispus e psihologic, numai lui îi trebuie ceva cu care să își palpeze starea proastă. Și atunci provocarea psihologului clinicianului și a cărții sale este izoleze acest psihic, să îl palpeze și apoi să îl redea, pe verticală, nădejdii.”

„Viața noastră psihică prinde contur cînd e tulburată. Seninătății nu îi trebuie psihic. Psihicul e apanajul apatiei, indispoziției, disforiei, tulburării, agoniei. Oamenii senini nu sînt ființe psihologice. Numai individul indispus e psihologic, numai lui îi trebuie ceva cu care să își palpeze starea proastă. Regimul psihic e regimul provizoratului și al subitului, The Dreadful and The Sudden, cum îl numește L. Binswanger în Being-in-the-world. Starea de bine nu durează. De vreme ce starea de bine nu durează, pare că starea de rău persistă la nesfîrșit. De aici concluzia invariabilă a celui care se simte rău: „M-am
săturat”, „Nu mai pot”, „Ceva nu e bine”, „Mi-e groază să ies din casă”. Prezentul constituie o permanentă criză. Frică, nemulțumire, nervi, draci, neîncredere, suspiciuni, obsesii, hău, vid, abandon, părăsire. Vine trigger-ul și mă răstoarnă iar și iar. De ce mă răstoarnă? Fiindcă nu am cu ce să mă reglez. Cu ce se reglează omul? Omul se reglează cu realitate. Mai cu seamă, cu încrederea în realitate. Cînd nu poate crede, mintea se descurajează și recurge la credințe false. Cînd omul este cuprins de deznădejde crede ceva teribil: crede că mintea lui e toată realitatea, că nu mai există altceva dincolo de ceea ce îi dictează și îi arată lui gîndurile și atunci rostește disperat ca Evgheni din Diavolul lui Tolstoi: „Scapă-mă de mine însumi.”

Genres: Psychology

204 pages, Paperback

First published January 1, 2021

Reviews

[Ivona Munteanu · Rating 5 out of 5]

Mi-a plācut enorm! Ce carte stranie şi neaşteptatā, de psihologie, filosofie, înțelepciune, antropologie. Stil captivant, întrebări bune, perspective proaspete (pentru mine) M-a dus cu gândul la ,,Jurnalul fericirii".

[Damaris Șandor · Rating 5 out of 5]

„Frica se învinge mai întâi în inimă. Devii curajos înăuntru și apoi duci curajul în afară, în confruntarea cu cei de care ți-a fost toată viața frică. Părinți, frați, păianjeni, șefi, soți, spații strâmte, batjocură, umilire, respingere, abandonare și tot așa. Și capeți încredere că se poate, că victoria e posibilă. Iar încrederea nou câștigată o duci înapoi în inimă. Și, uite așa, cu drumuri dese între inimă și realitate, inima și realitatea se întăresc reciproc, una pe alta”

[Rahela · Rating 5 out of 5]

Stilul acela de carte ce vrei sa subliniezi fiecare cuvințel!

[PixiePop · Rating 5 out of 5]

Sa nu lasati introducerea plina de referinte sa va intimideze :)

[Eliza · Rating 5 out of 5]

Doamne, ce carte! Am citit-o pe nerasuflate.
Highly recommended.

[Vincze Andrada · Rating 4 out of 5]

"De când ne știm am simțit lucruri. Am simțit că părinții noștri au sau n-au grijă de noi, am simțit că sunt mincinoși sau nu spun adevărul, am simțit că ne umilesc sau ne tratează cu respect, că ne ascund lucruri sau ne tratează cu deschidere, că pot fi duși de nas sau sînt atenți, că ne simțim în siguranță alături de ei sau nu. Am văzut dacă realitatea înconjurătoare, prin relațiile pe care le generează adulții din viața noastră, se coagulează sau se disipează. Am descoperit dacă lucrurile sînt pe bune sau nu prea. Am văzut dacă realitatea teoretică pe care mi-o propun părinții mei - ideile lor - e totuna cu faptele lor, cu realitatea în sine. Dacă e, mă cuprinde pacea. Dacă ideea nu își imprimă asemănarea în faptă, rămîne o idee falsă. Ideile false duc la irealitate. Știți ce spun oamenii cel mai des de oameni în terapie? Spun: Nu înțeleg. Nu se înțeleg pe sine, dar, mai cu seamă, nu îi înțeleg pe ceilalți. Stările, intențiile sau comportamentele celorlalți rămân îngropate în incomprehensibilitate. Intențiile celorlalți și intențiile lumii le rămân ininteligibile. Dar dacă omul nu poate înțelege, nu poate integra reprezentările despre sine, realitate și ceilalți într-un tot unitar, astfel că celălaltul/realitatea e purtat/ă în sinea lui ca un corp străin, ca un virus care parazitează conduita firească a structurilor și funcțiilor proprii interiorității sale. Comportamentul ininteligibil al părintelui devine pată oarbă, locul prin care vederea spre celălalt și spre lumea nu mai răzbate. Iar cine nu integrează conținuturile comunicării în care e angajat nu poate fi generos în mod real; generozitatea reală nu poate fi posibilă în absența coerenței interne. Aberația de gîndire sau simțire la care e supus timpuriu omul nu îi răpește numai demnitatea și libertatea, îi răpește discernământul, cu alte cuvinte, îi răpește exercițiul evidenței și exercițiul teoriei minții, exercițiul cuprinderii cu mintea sa a minții celuilalt. Lipsit de discernământ, omul nu poate face față realității. Și atunci o delirează"

[Stefania Chihaia · Rating 5 out of 5]

O carte superbă, care vorbește direct sufletului. Vocea autoarei este fermă și blândă în același timp, academică și intimă totodată. Dacă aș avea putere de a alege, aș vrea ca fiecare ființă umană să citească această carte pentru erudiția vastă și compasiunea profundă pe care o emană.

[Ardelean Simona · Rating 5 out of 5]

M- a surprins total cartea asta, mă așteptam la o altă abordare.

[Cristina Cuconasu · Rating 4 out of 5]

Citită în 2022