Un dulau si un arici la psihoterapie de cuplu

by Laura Panazan

Să pășim peste pragul cabinetului de terapie de cuplu poate fi înfricoșător. Renunțăm sau aducem cu noi în buzunare așteptări mai mult sau mai puțin realiste. Cartea Laurei Pănăzan ne invită în lumea ghidată de un terapeut, ne face părtași la astfel de experiențe delicate, ne lasă să mirosim trăirile clienților și efortul terapeutic. Ne ajută să empatizăm cu fiecare personaj, să dăm sens comportamentelor greu de înțeles. Ne surprinde cu stilul direct. Ne tulbură cu sinceritatea dezvăluirilor, îmbinând poveștile clienților cu instantanee de viață personală. Dar mai ales, ne face să ne întâlnim cu «dulăul» sau cu «ariciul» din noi, să ne privim pe noi mai de aproape, cât să ne înțelegem și să ne luăm iubirea și viața în mâini.
—dr. Mădălina Voicu, psiholog și psihoterapeut principal P.E.U., formator și supervizor în cadrul Institutului SPER

O lectură care te obligă să faci o călătorie profundă prin sufletul tău, cu bune și cu rele, să explorezi unghere parcă necunoscute și familiare în același timp, să râzi și să plângi împreună cu suflete reale care seamănă izbitor de mult cu al tău, cu al ei, cu al lui.

—Alina Iliescu, medic primar oftalmolog

O carte sinceră, adâncă, uneori uriaș de incomodă, alteori șocant de eliberatoare. O carte care reinventează «cum să…»-urile din viața în cuplu, ducându-le acolo unde le e locul: foarte aproape de sufletele noastre.

—Claudiu Alexandru, pilot

„Cartea aceasta te va provoca. Te va enerva. Te va face să simți în nebănuite moduri. Nu ai cum să nu te identifici cu câte un client din povestirile mele, pentru că relația de cuplu are o miză fantastică pentru fiecare dintre noi. Chiar și atunci când alegem să trăim singuri.“

Genres: Personal Development

272 pages, Paperback

Published January 1, 2021

Reviews

[Elena Ghitulescu · Rating 5 out of 5]

Un dulău și un arici la psihoterapie de cuplu – Lauza Panăzăn

Iubesc ca de fiecare dată după ce termin de citit cartea să o mai răsfoiesc o dată și să revin la ceea ce mi-am lipit în dreptul fragmentelor. Nu îmi place să scriu sau să subliniez pe cărți, dar mi-ar plăcea ca o dată, într-o carte, în dreptul unui paragraf, să văd scris cu pixul de către autor ceva ce ar vrea el să îmi transmită - să simt că e personalizată. Știu că ar fi greu, că n-ai idee în ce mâini ajunge, dacă e sau nu pe placul cititorului, dar n-ai cum să dai greș cu un mesaj scris din inimă.

Până atunci, m-am bucurat de cartea cu autograful Laurei Panăzăn. Voi v-ați imaginat vreodată un om după cum scrie? Scrisul de mână al Laurei este elegant, lizibil și m-a dus cu gândul la lecțiile de caligrafie din școală, la părul lung și brunet al doamnei învatătoare, la nelipsitul ruj roșu de pe buzele ei cât și la grija ei fața de noi, copiii.

În lectura Laurei citeam două pagini, lipeam 3 post-it-uri. Când am ajuns la ultima pagină am văzut că am transformat cartea într-un curcubeu cu post-it-uri albastre, verzi, portocalii și roz. Cred că ăsta a fost și sentimentul de la sfârșit. Am simțit cartea ca pe anotimpuri, poveștile sunt uneori cenușii, alteori ele dau semne că înverzesc, câteodată mai dă un ger și se închid lăstarii, deseori e nebunie cu canicula, dar la șfârșit când se încheie ciclul unui an îți vezi roadele muncii adunate.

Îmi plac foarte mult oamenii care prin scris transmit sinceritate. Apreciez autorii care nu se opresc la a scrie numai despre persoanje, ci scriu și despre ei. ῎Un dulău și un arici la psihoterapie de cuplu῎ nu mi-a dat impesia că este o carte cu tematică de dezvoltare personală, nici de psihologie și nici care are scopul de a educa relațiile, sau pe tine ca om. Este o carte care îmbină viața de familie a Laurei și povestile din terapia de cuplu, o carte ce te încurajează și îti spune: stai liniștit, știu toată teoria de la A-Z dar și mie îmi este greu uneori să o pun în practică. E uman dacă mai ridici octavele, te mai enervezi și îl învinovățești pe cel de lângă tine. E în regulă atunci când te simți obosit să vrei să te trântești în pat cu o carte în mâini și cu plapuma trasă până la gât, e chiar benefic să zici: azi nu. Mai mult decât atat Laura povestește cu naturelețe despre eșecurile din cariera profesională, iar în felul ei mulțumește eșecului pentru ceea ce a realizat până acum.

῎Revenim la ziua de azi. Mă cocoșez făcând șnițele la trei tigăi în paralel. Pun pachete pentru școală mezinului. Întind vreo două mașini de rufe. Pun mese, strâng mese. Tund bărbatul în timp ce îmi spun, în gând, că ar fi putut să ceară asta aseară. ( Vezi? Nu fac scandal din nimic!) Pun apă la flori. Of, mai sunt și cele mici și migăloase din dormitor. Hai că ma ajută copilul înainte să plece la școală.

Ora 14. Adun niște pături uitate în uscătorie, la următorul etaj. Mă vopsesc. Și eu aș fi putut să (îmi) cer asta ieri.

Ora 15.30. Mă îmbrac de drum. Mă apuc de bagaje. E clar că domnul nu se poate ocupa de ale lui: tocmai au ajuns boxele noi, un sistem audio la care visa de demult.

Sunt negre, trebuiau să fie gri, să mi se asorteze cu ușile, zic.

Nu știai, mamă, că pozele din reclame sunt luminate puternic și par altfel decât în realitate? mă apostrofează fiică-mea.

Le strângem și le trimitem înapoi, că s-a supărat cucoana, conchide șeful.

Sunt deja iritată serios, dar continui să caut papuci de plajă și costume de baie trecute de luni bune la inactive. Ceilalți, cu boxele.῎

Cartea nu este scrisă ca un jurnal în care sunt povestite doar momente din ședintele de terapie ci are și un tonus permanent în care nu te poți abate de la subiect pentru că Laura știe să fie în conexiune permanentă cu cititorul. Ne strigă din când în când ca să nu ne piardă pe drum. "Hei, trezirea, mai ești aici?"

Cred că cel mai mult din carte mi-a plăcut că ne-a scos în evidență în fiecare poveste cum putem transforma exprimarea nemulțumirilor sub forma unor dorințe. Și eu de multe ori în conflictele mai mici sau mai mari pe care le am în relația de cuplu, în relațiile de prietenie sau în cele de la serviciu când mă aprind scot scântei. Fiind berbec la zodie mă aprind repede și mă sting la fel de repede, dar asta numai după ce îmi strig nemulțumirea. Am încercat în urma lecturării cărții, am și reușit (nu mereu – pentru că e nevoie de exercițiu) să rostesc în locul unei nemulțumiri o dorință.

Am văzut că este mai frumos, mai elegant și respectuos față de cel de lângă tine atunci când înlocuiești fraza de tipul: "Ai fost la magazin și ai știut să iei pentru tine un pachet de napolitane dar n-ai fost în stare să mă întrebi dacă am și eu nevoie de ceva" (nemulțumirea) cu propoziția: "Mi-aș fi dorit sa mă întrebi și pe mine dacă am nevoie de ceva de la magazin" (dorință). Personal, acest exercițiu de înlocuire al nemulțumirii cu exprimarea dorinței mi s-a părut succesul acestei cărți. Câte conflicte am putea stinge din fașă cu o astfel de exprimare, câte cuvinte răutăcioase și pline de vinovăție n-am mai scoate din noi? Plus că așa am avea mai multe șanse ca cel care s-a întors de la magazin să se mai ducă o dată să ia pâine în loc să spună: "Dacă îți trebuie, du- te tu!"

Pe parcursul lecturii mi-am dat seama că ȘI pentru relația de cuplu baza se pune tot în copilărie. Oare n-am putea face ceva cu copilaria asta a noastră? Să mai venim și noi cu alte idei, scheme, fară ca toate drumurile să ducă la copilărie? Chiar așa? Bagajul e gata făcut de mai demult? Se consideră că ceea ce acumulezi pe parcurs e doar un bonus? Doar asta depinde de noi? Doar bonusul? Sau nici asta? Comportamentul pe care îl avem și cum reacționăm în anumite situații, trăirile pe care le simțim și pe care nu le exteriorizăm, relațiile în cuplu, plus multe altele, pe toate să le punem pe baza copilariei? Trebuie să facem ceva în privința asta, nu? Laura, mai zi-mi o dată cum e cu eșarfa? Ajungem la capete sau nu?

După tot ce ne-a împartășit legat de poveștile câtorva dintre cuplurile care i-au trecut pragul, am senzația că Laura a lăsat în mod intenționat paginile libere la finalul cărții. Cu subînțeles ne îndrumă: Dacă tu ar fi să faci un rezumat al relației tale cu partenerul cam care ar fi acela? Hai, scrie tot ce gândești, tot ce ți-ar fi plăcut sa primești, să dai. Ce zici, o să încerci să normalizezi și emoțiile partenerului fără a mai judeca înainte să asculți? Undeva spre sfârșitul cărți chiar ne adresează câteva întrebări referioare la parcursul acestei carți: ῎Ai citit cartea aceasta pe sărite? Ce a fost greu de dus pentru tine? Ce emoții ai fentat? Ce altceva căutai?῎

"Un dulău și un arici la psihoterapie de cuplu" este o carte ce mi-a captat atenția de la început prin simplitatea scrierii. M-am plimbat printre oamenii prezenți în cabinetul ei, am reușit să empatizez cu toți cei prezentați și mi-a părut rău de cei care nu au reușit să treacă peste bariera comunicării. Am văzut ( atât cât mi-a permis Laura) cât de mult înseamnă să găsești o persoană care să te ajute să îți găsești răspunsul la întrebările cele mai simple care îți trec prin minte dar pe care nu știi de unde să le iei și unde să le pui. Și cât de greu se găsește din prima sufletul pereche.

Voi ați citit această carte? Eu aștept cu nerăbdare și volumul doi pentru care îi lansez Laurei provocarea de care am menționat la începutul recenziei. Laura, îmi doresc ca în volumul doi să găsesc scrisul tău de mână acolo unde consideri tu că mi se potrivește.

[Mihaela · Rating 5 out of 5]

Ce ești tu în relație: un dulău, un arici sau un durici?
O carte faină, care face mult mai mult decât să prezinte cum arată terapia de cuplu. Pornind de la 11 așteptări nerealiste de la acest tip de terapie, autoarea ne aduce in prim plan poveștile a 11 cupluri, ne ajută cu notele de context la fiecare, își dă voie să fie vulnerabilă și să expună un pic și din povestea personală, dar cel mai tare mi-au plăcut analogiile pe care le face - exemplul cu dulău, arici, durici și exemplu cu prim ministrul, generalul de la arhive și ministrul sănătății din capitolul 6 "În iubire nu e nevoie de efort".

[Adina Giurgea · Rating 5 out of 5]

Scrisă atât de viu, de fascinant și plină de povești, dialoguri și emoții, autoarea te invită în cabinetul ei de psihoterapie de cuplu și în viața ei (doar fragmente) și la final simt că îi cunosc pe toți oamenii aceștia, recunosc o parte din mine in toți.
Îmi pare rău că s-a terminat așa de repede "povestea" și trag speranță (după acel Vol. 1 de pe copertă) că ne vom mai întâlni 💞
Later edit: între timp a apărut și cel de-al doilea volum și, mai mult, am cunoscut-o pe autoare și chiar am organizat 2 cluburi de lectură (în comunitatea Părinți pe sârmă) pe baza celor două cărți, în februarie 2024.
Am scris mai mult despre cele două volume (și va urma și al treilea) pe blog: https://parintipesarma.ro/relatia-de-...

[Mihaela Ungureanu · Rating 5 out of 5]

Am aflat de cartile Laurei intr-o zi de iunie. Poate nu e intamplator: asociez iunie cu copilaria si
poate copilul din mine avea nevoie de Laura.
Cu multa empatie, Laura vorbeste de ea omul, cu temerile, indoielile si toata gama de sentimente prin care trecem.
Apoi, pe langa indoieli, ciudat, simt un avertisment. Laura doreste sa isi ceara cumva scuze pe alocuri de ce va urma. Un avertisment dat cu delicatete, rabdare, sinceritate… Si totusi… “prea un avertisment”. Laura prinde glas din ce in ce mai puternic si incearca sa puna
niste reguli de la bun inceput. Daca la inceput m-am simtit parinte si am vazut-o pe Laura copil vulnerabil, acum Laura vorbeste ca de la adult la adult.
* “Ti-am vorbit de mine ca sa vii aproape”;
* “E mult si greu”;
* “Nu vei putea sa abandonezi relatia in mainile mele - travaliul e al tau”;
Si dupa doar un paragraf, se face schimb de rol si devin copil: “alt copil are nevoie sa fie vazut, auzit, inteles, acceptat si iubit. Acela plapand, din interiorul nostru, din neiubirea veche, pitit azi in pieptul unui adult cu muschi de otel. Acel copil are de invatat si de schimbat ceva. Dar deocamdata e ocupat cu vinovatul care i-a furat si de data aceasta sansa la iubire. Ai putea sa te uiti o clipa la copilul din tine, cat sa-ti spui tie cine esti tu? Un dulau sau un arici?”
“Te-ai simtit prea putin tinut in brate, uitat parca intr-o gara, mereu cu mana intinsa dupa un
parinte indisponibil sau chiar absent? Esti un dulau, cu nevoie de atentie. Si uneori scandalagiu. Pe buna dreptate.
Ai primit mesajul “Tu nu esti ok asa cum esti. Iti spun eu cum sa fii!” Ai urmat reguli stricte si te-
ai simtit ingradit in libertate? Intrau in camera ta ca pe mosia lor? Te suna mama si azi in fiecare
zi? Esti un arici, cu nevoie de spatiu personal. Cam permisiv, dar suflet bun, sa-l pui la rana.
Sau s-ar putea sa fii un du-rici, jumatate dulau si jumatate arici, cu o dominanta anteriara sau
posterioara. N-as putea spune ca esti mai norocos. Cu singuranta esti mai complicat.”
Laura vine cu aceasta carte catre colegi mai tineri, catre suferintele copilului din ea si catre noi toti. Cu empatie, disponibilitate, cand ferm, cand duios.
Si Laura tine felinarul: “vad o mina de carbune blocata, doi pitici cu tarnacoape, eu doar
tinandu-le felinarul. Din cand in cand ii opresc si le arat ce fac: daca merg in directia corecta, cate vagoane cu carbune au umplut, cate au daramat de la celalalt, ce eficienti sunt cand lucreaza in echipa si cat mai avem pana ajungem la lumina. Ii vezi si tu?” Si nu doar tine felinarul, dar e si lumina din el: “Acolo, in mina lor blocata, cand treaba e a lor si eu doar tin felinarul, am si speranta in mainile mele. Cel mai des speranta mea ca ei vor reusi e mai mare decat a lor.”
Laura aplica tratament pe rani care ustura. Uneori schimba pansamentul si, desi incearca sa o faca bland, cu plasturele se duce o parte din coaja substire. Si urmeaza alt strat, cu o incurajare ca va fi mai bine. Fara insa
sa stii cand. Laura iti spune clar in fata ce stii poate, dar nu ai verbalizat niciodata. Iti spune de
banda pe care poate inainte s-a scris neiubirea, pe care ajungi sa o stii pe de rost. Te face sa te
intrebi daca ai avut modele sanatoase de iubire.
Cu generozitate, te lasa sa pleci cu ce vibreaza in tine cel mai tare.
Eroii povestilor Laurei sunt cei ce lucreaza la relatiile lor: “fiecare partener lucreaza la
propria persoana de dragul relatiei. Din iubire pentru celalalt. Ca sa ajunga cea mai buna varianta a sa, una in care sa ii placa cine e. Ce fel de partener. Si pentru asta coboara pana-n pivnita proprie, aeriseste, face curat, se confrunta cu fantomele trecutului. Cu partea aia din sine umilita, gresita, urata si rea. Cu imperfectiunea sa. (…) Ei sunt cei transpirati, murdari, obositi.” Balaurul
este “interactiunea dintre parteneri, dansul la care participa fiecare”.
Laura creeaza povestea care nu se termina cu “si au trait pana la adanci batraneti”, ci cu “si s-au ascultat, s-au sprijinit, s-au alinat reciproc si au facut fata vietii mai bine impreuna.” Si “au reusit in iubire”. Au reusit “sa le arate copiilor ca iubirea dintre un barbat si o femeie este posibila.”
Pentru ca, nu-i asa…. “Oamenii au nevoie de oameni. Suntem fiinte sociale dependente de relatiile cu ceilalti. Cand iubim si ne simtim iubiti, avem energie sa crestem in toate domeniile vietii. Cand nu avem iubire, parca nimic altceva nu ne poate cu adevarat multumi.”

[Cristina Frîncu · Rating 5 out of 5]

Un început despre ce înseamnă terapia de cuplu cu multe momente de aha dacă ești sincer cu tine.

[Sorina · Rating 5 out of 5]

O minunăție de carte. Dragostea și provocările ei aduse în terapie sunt povestite într-un mod tare cald, empatic și uneori ludic.
Felul de a scrie al Laurei te mișcă pe interior. Sunt sigură că îi mișcă puternic și pe cei care-i trec pragul in cabinet. 🥰

[Mariana Negreanu · Rating 5 out of 5]

Citind cartea te regasesti uneori in personaje (reactia, emotiile, gandurile lor). Este pansament, medicament si trambulina spre crestere individuala si interpersonala.

Personal am interpretat-o si ca pe un ghid bun pentru un parinte pentru ajutarea adolescentilor in gestionarea relațiilor lor de prietenie

[Abi · Rating 5 out of 5]

O carte care prezinta mai multe cupluri la terapie. Laura m-a facut sa ma simt participant direct, pe canapea, alaturi de aceste cupluri. M-am regasit in cateva situatii pe care le-am trait si noi in cadrul terapiei, m-am regasit in cateva povesti din copilaria clienților. Am plans, mi-a dat de gandit si de reflectat.

[Irinamisha · Rating 5 out of 5]

I read the book twice: last year when i felt the need to take breaks after each chapter (to let it sink somehow) and just now, after reading the second book, and the reading was a pleasure, I didnt feel the need to pause anymore. I certainly recommend both books and look forward for the ones to come.

[Șerfezi Laura · Rating 5 out of 5]

O bijuterie de carte. Cea mai buna carte pe tema relatiilor de pana acum. Mi-a adus aminte de cartea "Getting the love you want", Harville Hendrix, o carte de asemenea excelenta.Vocea autoarei aici este insa atat de calda. Felicitari si Multumesc.

[Irina Mitrofan Bitca · Rating 5 out of 5]

Mi-a făcut mare placere sa descopăr cum se văd și se simt lucrurile din papucii terapeutului. Cu cât de multa blândețe și cât de multă autenticitate a putut reda autoarea fiecare poveste, cu câtă generozitate a ales să "dea din casă" despre sine și trăirile ei, de și din familie și cuplu...