What do you think?
Rate this book
Bestiarro
Un roman satiric ca o epopee răsturnată în care se aud hohotele de râs sardonic ale celor mai cruzi dintre zei, dar pogoară uneori și îndurarea lor mângâietoare, Bestiarro propune în primul rând o imagine a vieții politic-administrative românești, fixată în rama bestiarului, în manieră postmodernă. Este, în același timp, o poveste despre corupție, un catalog al slăbiciunilor omenești alcătuit cu detașare ironică și umor nebun. O lume întreagă, ca un bestiar colcăind de toate făpturile pe care natura și imaginația umană le-au putut plăsmui, se naște în paginile cărții, angrenată de un eveniment aparent nesemnificativ: dispariția fiicei preotului Sorescu, despre care se știe că are o aventură cu fiul primarului Constanței. De aici, o serie de personaje pitorești ale „faunei“ locale, dar și câteva ființe inocente, dintre cele care salvează de obicei lucrurile, atrăgând compasiunea oamenilor și simpatia zeilor, pornesc tăvălugul întâmplărilor, palpitante și pline de neprevăzut până la sfârșit.
276 pages, Paperback
First published January 1, 2021
22 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 3 of 3 reviews
October 12, 2023
N-am mai ras asa de la 12 scaune, e savuroasa si imi place mult cum autorul da impresia ca nu se ia în serios de multe ori
Tare mi-ar placea sa o vad si ca o piesa de teatru poate
Tare mi-ar placea sa o vad si ca o piesa de teatru poate
November 13, 2022
Nu doar doctorul Mânzescu, naratorul întâmplărilor din "Bestiarro", s-a născut cu o deviație genetică (urechi de cimpanzeu și timpane de liliac, capabile să detecteze țipetele neauzite de durere ale omenirii), ci și eu. Am un simț al mirosului monstruos. Nasul meu, ajustat cu finețe de chirurgi pricepuți, a fost inițial o trompă de elefant. Dacă Mânzescu este un doctor răsdoctorit, eu sunt un fost viitor somelier. Pe parcursul experimentelor oenologice la care am participat, eram în stare să detectez, cu mare precizie, aromele și buchetele din paharul de vin din fața mea. Nu doar pe cele obișnuite, pe care le simți la primul „nas”, în general arome fructate, florale sau ierboase. Odată ajuns în gură, vinul devenea un imens hipertext. Simțeam nu doar buchetele de fân, ciuperci sau frunze de stejar, ci și poveștile butoaielor, ale lemnului din care erau făcute și ale cioplitorilor lor. Devenise obositor, așa că am renunțat. Nasul mi l-am păstrat și pentru alte îndeletniciri plăcute.
Cetitul cărților, spre exemplu. "Bestiarro", ultimul soi de vin (de soi) de la Mustaria Lui Dan Perşa, mi-a gâdilat intens papilele. Stau și îl miros, de ceva timp încoace.
Drept e că autorul te ajută. Practic, îți toarnă în pahar. Te anunță că vom fi martorii unei bătălii epice între două armate, asemenea celebrului război homeric, conflictul fiind iscat de dispariția unei fecioare al cărei tată încearcă să o răscumpere de la cei care o țineau prizonieră și că vom asista la descinderi miraculoase ale unor ființe supranaturale, care vor rezolva, în felul lor abrupt (deus ex machina), problemele muritorilor. Într-adevăr, trimiterile la "Iliada" sunt numeroase; există două tabere politice ale căror lideri, într-o continuă foame de măreție se compară ba cu Ahile, ba cu Agamemnon și care pun la cale tot felul de mașinațiuni, cum ar fi cea a calului troian (menționat de Vergiliu, în "Eneida", și nu de Homer, în "Iliada"). Chiar și numele singurului personaj solar din acest roman, preotul Sorescu, îl indică pe Apollo, zeul luminii. Altminteri, "Bestiarro" este o epopee eroi-comică a cărei urzeală o constituie mai curând "Istoria Ieroglifică" a lui Cantemir și "Țiganiada" lui Budai-Deleanu decât poemul homeric, folosit antitetic, sarcastic. Așadar, la o primă adulmecare simțim damful mititeilor și cotletelor din casa viceprimarului Gică Rasol, fumul hamsiilor însoțite de vinul pelin, preferatele doctorului Mânzescu și ale domnului Nica. Se mănâncă pantagruelic în "Bestiarro", atât în tabăra lui Gică Rasol, cât și în cea a lui Pitic Orfeanu, dar nu în mod democratic. Democrația este sistemul în care „electorul ne votează ca să aibă un stăpân”, spune Triță Costin.
Stăpânul există, desigur. El este Tătuț, personajul discret care are grijă să întrețină disensiunea între cele două tabere și pregătește cu migală și pricepere doi contracandidați la viitoarele alegeri, ambii fiind copiii săi de suflet, Bombănel și Șuviță. Fiecare dintre cei doi are propriile armate, grupuri de interese, acoliți, gata oricând să treacă dintr-o tabără în alta dacă „interesele țării” o cer. Ei au nume care alcătuiesc un bestiar românesc, o istorie ieroglifică updatată: doctorul Mânzescu, doamna Mia (bibilica), pictorul Mățoiu, poetul Porumbelu, nea Băligaru, domnul Poarca, Mistrețul, „o grădină zoologică. Adăpostea felurite animale, de la micile rozătoare la elefanți și de la viermi la păsări: păsări răpitoare, păsări proaste domestice și păsări migratoare.”, după cum observă viceprimarul Gică Rasol. Ei se ridică la înălțimea numelor pe care le poartă, fiind incapabili de dramă, pentru că nu au simț tragic. „Pentru că nu au sentimente de ajuns de puternice, vise de ajuns de mărețe, pofte de ajuns de intense spre a ajunge la jertfa de sine! Orice posibilă jertfă, la români se preschimbă în compromis”, meditează poetul Porumbelu. Prin urmare, vibrația trăirilor nu poate urca mai sus de, să spunem, spaima caragialească de scandal și eșec politic a unei Zoe Trahanache (vezi doamna Leopoldina Rasol).
Există și un strat mai înalt și mai subtil, unde nasul poate adulmeca adieri de mir și tămâie, „sau de zambile și fân uscat toamna târziu”, după cum simte preotul Sorescu în timp ce se roagă la moaștele sfântului Arsenie să-și vadă copila înapoi acasă, teafără. Sfântul nu rămâne insensibil la rugăciunile părintelui și apelează și el, mai departe, la superiorii ierarhici, Sfântul Gheorghe, spre exemplu. Desi acesta din urmă neagă orice imixtiune a puterilor cerești în treburile lumești („Noi îi scăpăm pe oameni de păcate, nu de belele, Sfinte”), se simte intervenția divină în evenimentele care urmează, după cum bănuiesc și se tem și personajele însele. Gripa care va veni este una dintre pedepse, la fel și strania moarte a domnului Nica, episod în care apar note florale (macabre) din "Maestrul și Margareta", de Bulgakov (moartea lui Berlioz, decapitat de tramvai). De asemenea, simpla rugă adresată de Triță Costin: „Doamne, ce n-aș da să fiu femeie!” răstoarnă dinamica evenimentelor, dându-i o lecție de feminism misoginului Triță (nu dăm spoilere).
"Bestiarro" este un vin greu, românesc, cu arome specifice. Aș îndrăzni să spun că este un vin tulbure, neașezat, acid, coroziv, usturător, care arde, topește, înfierează, pentru că acesta este rostul vinului, nu-i așa? Dar eu, nefiind nici somelier, nici critic, nu mă bazez decât pe nasul meu.
Cetitul cărților, spre exemplu. "Bestiarro", ultimul soi de vin (de soi) de la Mustaria Lui Dan Perşa, mi-a gâdilat intens papilele. Stau și îl miros, de ceva timp încoace.
Drept e că autorul te ajută. Practic, îți toarnă în pahar. Te anunță că vom fi martorii unei bătălii epice între două armate, asemenea celebrului război homeric, conflictul fiind iscat de dispariția unei fecioare al cărei tată încearcă să o răscumpere de la cei care o țineau prizonieră și că vom asista la descinderi miraculoase ale unor ființe supranaturale, care vor rezolva, în felul lor abrupt (deus ex machina), problemele muritorilor. Într-adevăr, trimiterile la "Iliada" sunt numeroase; există două tabere politice ale căror lideri, într-o continuă foame de măreție se compară ba cu Ahile, ba cu Agamemnon și care pun la cale tot felul de mașinațiuni, cum ar fi cea a calului troian (menționat de Vergiliu, în "Eneida", și nu de Homer, în "Iliada"). Chiar și numele singurului personaj solar din acest roman, preotul Sorescu, îl indică pe Apollo, zeul luminii. Altminteri, "Bestiarro" este o epopee eroi-comică a cărei urzeală o constituie mai curând "Istoria Ieroglifică" a lui Cantemir și "Țiganiada" lui Budai-Deleanu decât poemul homeric, folosit antitetic, sarcastic. Așadar, la o primă adulmecare simțim damful mititeilor și cotletelor din casa viceprimarului Gică Rasol, fumul hamsiilor însoțite de vinul pelin, preferatele doctorului Mânzescu și ale domnului Nica. Se mănâncă pantagruelic în "Bestiarro", atât în tabăra lui Gică Rasol, cât și în cea a lui Pitic Orfeanu, dar nu în mod democratic. Democrația este sistemul în care „electorul ne votează ca să aibă un stăpân”, spune Triță Costin.
Stăpânul există, desigur. El este Tătuț, personajul discret care are grijă să întrețină disensiunea între cele două tabere și pregătește cu migală și pricepere doi contracandidați la viitoarele alegeri, ambii fiind copiii săi de suflet, Bombănel și Șuviță. Fiecare dintre cei doi are propriile armate, grupuri de interese, acoliți, gata oricând să treacă dintr-o tabără în alta dacă „interesele țării” o cer. Ei au nume care alcătuiesc un bestiar românesc, o istorie ieroglifică updatată: doctorul Mânzescu, doamna Mia (bibilica), pictorul Mățoiu, poetul Porumbelu, nea Băligaru, domnul Poarca, Mistrețul, „o grădină zoologică. Adăpostea felurite animale, de la micile rozătoare la elefanți și de la viermi la păsări: păsări răpitoare, păsări proaste domestice și păsări migratoare.”, după cum observă viceprimarul Gică Rasol. Ei se ridică la înălțimea numelor pe care le poartă, fiind incapabili de dramă, pentru că nu au simț tragic. „Pentru că nu au sentimente de ajuns de puternice, vise de ajuns de mărețe, pofte de ajuns de intense spre a ajunge la jertfa de sine! Orice posibilă jertfă, la români se preschimbă în compromis”, meditează poetul Porumbelu. Prin urmare, vibrația trăirilor nu poate urca mai sus de, să spunem, spaima caragialească de scandal și eșec politic a unei Zoe Trahanache (vezi doamna Leopoldina Rasol).
Există și un strat mai înalt și mai subtil, unde nasul poate adulmeca adieri de mir și tămâie, „sau de zambile și fân uscat toamna târziu”, după cum simte preotul Sorescu în timp ce se roagă la moaștele sfântului Arsenie să-și vadă copila înapoi acasă, teafără. Sfântul nu rămâne insensibil la rugăciunile părintelui și apelează și el, mai departe, la superiorii ierarhici, Sfântul Gheorghe, spre exemplu. Desi acesta din urmă neagă orice imixtiune a puterilor cerești în treburile lumești („Noi îi scăpăm pe oameni de păcate, nu de belele, Sfinte”), se simte intervenția divină în evenimentele care urmează, după cum bănuiesc și se tem și personajele însele. Gripa care va veni este una dintre pedepse, la fel și strania moarte a domnului Nica, episod în care apar note florale (macabre) din "Maestrul și Margareta", de Bulgakov (moartea lui Berlioz, decapitat de tramvai). De asemenea, simpla rugă adresată de Triță Costin: „Doamne, ce n-aș da să fiu femeie!” răstoarnă dinamica evenimentelor, dându-i o lecție de feminism misoginului Triță (nu dăm spoilere).
"Bestiarro" este un vin greu, românesc, cu arome specifice. Aș îndrăzni să spun că este un vin tulbure, neașezat, acid, coroziv, usturător, care arde, topește, înfierează, pentru că acesta este rostul vinului, nu-i așa? Dar eu, nefiind nici somelier, nici critic, nu mă bazez decât pe nasul meu.
August 19, 2025
Înțeleg intenția autorului, dar nu m-a prins deloc stilul. E extrem de încărcat și ornamentat, iar umorul e de cele mai multe ori de factură organ-ică, un stil pe care eu nu-l prea gust.
Displaying 1 - 3 of 3 reviews