Anotimpul țânțarilor

by Cristian Vicol

Cristian Vicol vine cu un nou volum de proză scurtă, în care își etalează range-ul literar deloc modest. Fie că vorbim despre povești fantastice sau ultrarealiste, narațiunea e multistratificată și, indiferent care ar fi subiectul, simți nervul și dedicarea cu care au fost scrise. Singurul lucru pe care i l-aș reproșa cărții e că-i prea scurtă.
(Cosmin Leucuța)

Cu acest al doilea volum de povestiri, Anotimpul țânțarilor, Cristian Vicol ne arată capacitatea sa de a spune povești dintre cele mai stranii, pe un ton așezat, care nu prevestește nimic deosebit până când te trezești prins și furat de imaginile ce se desprind dintre paginile cărții.
(Daniel Timariu)

Proza lui Cristian Vicol este densă, dar nu obosește cititorul. Îi oferă acestuia mijloacele evadării din cotidian, dar nu îl rupe de lume. Se simte perfect șlefuită, dar componenta estetică nu e menită să ascundă imperfecțiuni structurale. Narațiunea echilibrată și dozarea atentă a ingredientelor fac din lecturarea fiecărei povestiri în parte, fie că vorbim despre reverberații ale epocii comuniste, scenarii apocaliptice sau plăsmuiri fantastice, o desfătare. O desfătare completată apoi de episodul meditativ pe care-l cheamă după sine.
(Alexandru Lamba)

Genres: Romanian Literature

106 pages, Paperback

Published August 15, 2021

About the author

Cristian Vicol s-a născut în 1988 la Timișoara. În 2010 a absolvit facultatea de Jurnalism în cadrul Universității de Vest din Timișoara. A continuat la Szeged cu un master de Jurnalism Internațional. Este doctor în filologie, titlu acordat de Universitatea de Vest din Timișoara. Tema cercetării sale o reprezintă distopiile central-europene din a doua jumătate a secolului XX. A debutat în 2010 cu proză.

Până în prezent a publicat mai multe volume dintre care enumerăm: „Sfârșitul inocenței” (Editura Tritonic, 2018) – volum de proză scurtă, „O scurtă istorie a Timișoarei până la 1716” (Editura Eurostampa, 2016, reeditat la Editura Brumar în 2023) și „Anotimpul țânțarilor. Povestiri pulp-fiction” (Editura Casa de Pariuri Literare, 2021). În 2022 a coordonat volumul colectiv „Underground TM. Orașul care nu se vede” (Editura Brumar). În 2023 și 2024 a continuat seria Underground cu „Underground TM2, respective Underground TM / Open call. În 2024 a fost beneficiarul unei burse Energie! acordată de Centrul de Proiecte din Timișoara. În urma ei a rezultat volumul „O mie nouă sute optezci și opt sau cum am crescut între betoane și am învățat să iubesc tranziția” – volum de proză scurtă publicat la Editura Brumar.

A participat cu proză scurtă și poezie la mai multe antologii și volume colective de proză scurtă. A fost nominalizat pentru premiul „Tânărul Prozator al Anului 2021”. Este unul din coordonatorii proiectului cultural Remix ID, unde este PR și documentarist.

În prezent lucrează la Teatrul German de Stat Timișoara, unde este și vocea podcastului teatral „Ne auzim până ne vedem”. Atunci când nu scrie, își plimbă câinele, pe Fargo, sau are grijă de grădina din balcon

Reviews

[Mihail Victus · Rating 4 out of 5]

Stil actual (cu niște comparații reușite) și în același timp clasic (cu expresii uzuale ca "băiatul o zbughi în jos pe scări", "ieși val-vârtej", "abia îi mijise mustața" etc.), subiecte bune (predomină perioada comunistă - excelentă povestirea cu portretul lui Ceaușescu), iar autorul acordă atenție fiecăror scene și personaje, nimic nu e grăbit sau forțat. De citit.

[Liviu Szoke · Rating 4 out of 5]

Cu o singură excepție, mi-au plăcut toate povestirile, cu toate că două (sau chiar trei, nu mai știu sigur) au fost la a doua lectură. Ce face acest volum să se remarce este talentul extraordinar al lui Cristi Vicol de a jongla cu abilitate printre toate genurile literaturii speculative cu o ușurință demnă de un adevărat talent literar. Am scris pe scurt despre acest volum în ediția print a revistei OPT Motive, sper doar să pot reveni cu niscaiva impresii ceva mai pe larg.

[Cosmin Leucuța · Rating 4 out of 5]

Am scris review pe coperta 4 a cărții.

[RAI · Rating 4 out of 5]

Cel mai recent volum de proză scurtă (și medie) semnat de Cristian Vicol, Anotimpul țânțarilor, poartă subtitlul de povestiri pulp-ficțion, și nu este nicidecum vreo formă de epatare, ci o descriere cât se poate de potrivită. Și aceasta deoarece, „firul roșu” ce traversează și leagă cele șapte povestiri, îl reprezintă o împletitură stranie realizată dintr-un filon de fantasy ce-și trage seva din tradițiile și superstițiile ancestrale românești (populate de strigoi sau moroi, de duhuri ale iernii sau de copaci fermecați) și o readucere în atenție (într-o manieră cât se poate de realistă) a terorii și incompetenței de care uza cu asupra de măsură instituția Miliției, în perioada regimului de tristă amintire, scoțând la lumină episoade ce pot fi cu ușurință caracterizate drept absurde, în toate accepțiunile acestui termen.

[Luana Rizea · Rating 5 out of 5]

"Îîîîuu!" așa am încheiat această carte. Nu trebuia să o termin la ora aceasta târzie din noapte, că ultima povestire din Anotimpul țânțarilor nu e genul meu și mi-e cam frică să sting lumina.😂 Da, știu, sunt adult! Dar asta nu înseamnă că nu (știu) îmi imaginez că în întuneric, prin colțuri, sub pat, după ușă, etc nu stau monștrii!🤪
În altă ordine de idei...😁 deși cartea lui Cristian Vicol nu are decât 105 pagini, nu am citit-o atât de rapid pe cât mă așteptam. Și nu pentru că nu mi-a plăcut, pentru că mi-a! Însă nu e atât de ușoară precum pare. Sau cum am crezut. Sau poate în subconștient nu voiam să ajung prea curând la finalul cărții. Nu știu...cert este însă că am făcut o alegere bună!
Este aici un volum de proză scurtă, care m-a plimbat prin fantastic, ultra realism, straniu, de la comunism la apocalipsă, de la realitate la vis sau la coșmar, într-o scriere densă și scenarii bine scrise.

[Lucian Bogdan · Rating 3 out of 5]

Mi-a plăcut.

Un volum de povestiri - unele mainstream, altele fantastice. Sau, cum spune autorul, povestiri pulp-fiction.

Cunoșteam cum scrie Cristi Vicol din primul său volum, Sfârșitul inocenței, dar și din unele proze citite în diverse publicații online. A avut unele proze care mi-au plăcut chiar mult, altele așa și așa.

Volumul de față mi s-a părut unul echilibrat. Șapte texte de factură aproximativ egală, scrise cu un stil direct, chiar dur pe alocuri, din care mi s-a părut că răzbat, pe de o parte, o stare de revoltă (un fel de „rebel fără cauză”) și, pe de altă parte, o ușoară nostalgie, melancolie. Unele povestiri le-am mai citit anterior și au fost plăcute și la a doua lectură, ceea ce e de bine. Mi-aș dori ca autorul să rămână în zona F-ului (că nu e SF ceea ce scrie, ci F, elementul științific lipsește), nu să-l abandoneze pentru mainstream, pentru că știe să creeze povești interesante. Ultima din volum, A patra pecete, mi se pare că ar putea fi dezvoltată într-o lume ce se pretează unei serii de romane, unor benzi desenate, jocuri pe calculator, unui serial TV.

[Alexandra Plesa · Rating 4 out of 5]

A se citi iarna, preferabil sub o patura calduroasa si cu un pahar de ceva tare alaturi.

[Hristina · Rating 4 out of 5]

Ha! Cât de neașteptată a fost "tura" asta, m-a teleportat în perioada în care aveam un televizor minuscul, alb-negru - stăteam cu chirie in anii mei de studenție - și mă uitam la miezul nopții la episoadele scurte din serialul Zona Crepusculară. Twilight Zone. Cea mai valabila regula era ca nu știai deloc ce urma sa se întâmple, în ce fel urma să se transforme realitatea. Stiai doar ca atributele erau mereu la fel: sinistru, grotesc, straniu, înfricoșător, macabru, ceva din zona asta.

Ce face Cristian Vicol nu e pentru toată lumea, trebuie sa ai un apetit pentru asemenea zona literară. Dar dacă ești inzestrat cu papilele gustative necesare, o sa-ti placa ce se întâmplă aici. Ce e foarte mișto este felul în care gliseaza peste realitate filtrul irealitații, astfel ca nu o dislocă pe prima, ci fuzionează cu ea în niste cadre surprinzătoare. Dacă ești timișorean vei recunoaște locurile, denumirile, numele piețelor și al străzilor iar asta va face exercitul de imaginație mai intim și mai amuzant. Ce-i mai iese foarte bine este starea, atmosfera, cinetica și spațialitatea. Simti, le simți efectiv, te vezi proiectat în ele, am apreciat senzația de imersiune, de invaluire în chiar starea vremii, și pentru că CV are o adevărată dragoste în a descrie frigul și iarna, m-am controlat de țurțuri in câteva rânduri. Si mai e ceva care mi-a plăcut. Exista ceva adolescentin și inocent in curajul de a plonja în idei explorate de alții. Cred că tocmai acestă "puritate" a intenției dă un aer valid prozelor, au ceva proaspăt desi nu sunt originale; este ca dragostea dintâi pe care o simte un tânăr, desi a fost traita de miliarde de alti oameni, simti in el feeling-ul cel mai autentic. Într-o lume în care pare ca totul s-a scris în zona asta, pe mine cartea asta nu m-a plictisit.
Si ca sa nu-i facem o nedreptate, nu toate textele sunt în zona asta creepy. Unele ne vor teleporta in anii comunismului, la scara mica, dar foarte convingător.
"Ultima zi din viata Karinei Ivanov" este cea mai bună și conține, la partea 5, cea mai buna bucata de text. "La revedere, fratele meu!"

De urmărit Cristian Vicol, sper să-și propună un proiect de mai mare întindere. Dacă in Anotimpul țânțarilor suntem "vampirizați" cu nesaț, cine știe ce ne așteaptă în viitorul volum.

[George Cosmin Bors · Rating 4 out of 5]

“Anotimpul ţânţarilor” este exact cartea pe care mi-am dorit să o citesc: o culegere de povestiri densă, captivantă, împletind fantasticul ca pe o sfoară în jurul miezului românesc. Un miez întunecat, însă, contorsionat, tributar, în aceeaşi măsură, legendelor populare, cât şi vajnicului trecut proletar al naţiei. Temele abordate sunt diverse. Unele povestiri nu sunt tocmai fantastice, dar sunt aproape suprarealiste, dacă le priveşti din perspectiva celui născut după revoluţie. Cristian Vicol scrie bine, proza lui se simte finisată, îngrijită. Nu am apreciat fiecare text la fel de mult şi uneori mi-aş fi dorit să mă surprindă într-o mai mare măsură. Ideile să aibă în ele ceva mai exotic. Cu toate acestea, am apreciat acest periplu nebun prin satul magic, printre blocurile cenuşii şi prin lumi apocaliptice, dar straniu de familiare. Povestirea mea preferată cred că este “Ultima zi din viaţa Karinei Ivanov”, deşi “Deasupra noastră, doar cerul înstelat” este absolut genială. Parcă îmi vine şi mie să-mi pun un tablou cu tovarăşul deasupra patului.

[Cezarina Anghilac · Rating 4 out of 5]

Poate că volumul este mic ca număr de pagini, dar povestirile cuprinse în el au densitate și greutate, unitate prin prisma atmosferei apăsătoare pe care autorul o creează cu precizie.

[Andrei Mocuţa · Rating 4 out of 5]

Când am văzut subtitlul cărții lui Cristian Vicol: „povestiri pulp-fiction”, evident că nu m-am putut abține să mă gândesc la filmul cult al lui Tarantino. Ei bine, două tehnici din celebra peliculă le-am regăsit și în volumul de povestiri; și anume că desfășurarea poveștilor imaginate de autor nu e mereu una cronologică (una din ele începe chiar cu finalul) și ritmul foarte, foarte, FOARTE cinematografic al acțiunii. Dacă Stendhal asocia romanul realist-naturalist cu o oglindă purtată de-a lungul unui drum, care câteodată reflectă cerul albastru, iar altădată noroiul și băltoacele de pe pământ, la fel de bine putem asocia scriitura lui Cristian Vicol cu o cameră de filmat plimbată de-a lungul aceluiași drum.
În ceea ce privește titlul, Anotimpul țânțarilor, el este unul derutant, înșelător. O capcană, desigur, ca-n parabolele zen, menită să smintească și mai tare mintea învățăceilor puși de maeștri să afle taina koan-urilor fără răspuns. Anotimpul țânțarilor este vara, iar cea mai mare parte a poveștilor din carte au loc iarna.
La minusuri, doar o mică scăpare la pagina 31: „Fi-ți cuminți și faceți cum zic.”
(3,5 / 5)

[Gabriela Rus · Rating 3 out of 5]

3,5 *

Un tânăr autor promițător. Textele au un vibe nostalgic cu un dash de fantastic si un shot de thriller. Poveștile au un ritm si un suspans bun, idei destul de neconvenționale și captivante. Poate puțin mai mult lucru pe personaje, dar asta e mai dificil în proza scurtă. Eu personal m-am săturat de texte plasate în perioada comunistă. Mi-au plăcut mai mult textele temporal incerte din volum, in special Moartea Karinei Ivanov.

Te mai citesc, Cristi. Good work!

[Mugur Ioniță · Rating 5 out of 5]

În ultima povestire mi-am recunoscut (cu groază) blocul și împrejurimile. Cred că s-ar fi putut lejer dezvolta într-un roman "on the run" postapocaliptic. Faine toate, dar cel mai mult mi-a plăcut cea cu Ivanov și ultima, cu moroii.

[Alexandru Lamba · Rating 5 out of 5]

Superbă scritura lui Cristi Vicol, angoasa frigului te încearcă la fiecare pagină, fie că citești proză fantastică sau ficțiuni istorice. Fiecare povestire în parte are ceva memorabil, ceva al ei. Volumul e scurt, dar dens.
O cronică mai amplă în curând.

[Roxana Ruscior · Rating 3 out of 5]

3,5 stele.
Stilistic, volumul mi se pare foarte bun, mi-au plăcut atmosfera creată de autor, dialogurile și intriga. Am scăzut steluțe pentru că din povestiri a lipsit surpriza/răsturnarea de situație din final, pe care o consider esențială la proza scurtă.