What do you think?
Rate this book
Meninas
Primeira obra de Liudmila Ulítskaia publicada no Brasil, Meninas reúne seis contos que formam um ciclo de histórias perfeitamente arquitetado pela autora. Ambientados em Moscou no período próximo à morte de Stálin, em 1953, os contos são protagonizados por meninas de 9 a 11 anos de idade, que aparecem e reaparecem na peculiar sequência das narrativas. Reconhecida como uma das maiores prosadoras russas em atividade e recorrentemente cotada para o Prêmio Nobel de Literatura, Ulítskaia explora aqui com graça e sensibilidade as refrações da grande história no mundo interior e nas relações sociais das personagens.
168 pages, Paperback
First published January 1, 2002
26 people are currently reading
846 people want to read
About the author
Lyudmila Ulitskaya
126 books1,019 followersRussian profile here Людмила Улицкая
Lyudmila Ulitskaya is a critically acclaimed modern Russian novelist and short-story writer. She was born in the town of Davlekanovo in Bashkiria in 1943. She grew up in Moscow where she studied biology at the Moscow State University.
Having worked in the field of genetics and biochemistry, Ulitskaya began her literary career by joining the Jewish drama theatre as a literary consultant. She was the author of two movie scripts produced in the early 1990s — The Liberty Sisters (Сестрички Либерти, 1990) and A Woman for All (Женщина для всех, 1991).
Ulitskaya's first novel Sonechka (Сонечка) published in Novy Mir in 1992 almost immediately became extremely popular, and was shortlisted for the Russian Booker Award. Nowadays her works are much admired by the reading public and critics in Russia and many other countries. Her works have been translated into several languages and received several international and Russian literary awards, including the Russian Booker for Kukotsky's Case (2001). Lyudmila Ulitskaya currently resides in Moscow. Ulitskaya's works have been translated into many foreign languages. In Germany her novels have been added to bestseller list thanks to features of her works in a television program hosted by literary critic Elke Heidenreich.
Lyudmila Ulitskaya is a critically acclaimed modern Russian novelist and short-story writer. She was born in the town of Davlekanovo in Bashkiria in 1943. She grew up in Moscow where she studied biology at the Moscow State University.
Having worked in the field of genetics and biochemistry, Ulitskaya began her literary career by joining the Jewish drama theatre as a literary consultant. She was the author of two movie scripts produced in the early 1990s — The Liberty Sisters (Сестрички Либерти, 1990) and A Woman for All (Женщина для всех, 1991).
Ulitskaya's first novel Sonechka (Сонечка) published in Novy Mir in 1992 almost immediately became extremely popular, and was shortlisted for the Russian Booker Award. Nowadays her works are much admired by the reading public and critics in Russia and many other countries. Her works have been translated into several languages and received several international and Russian literary awards, including the Russian Booker for Kukotsky's Case (2001). Lyudmila Ulitskaya currently resides in Moscow. Ulitskaya's works have been translated into many foreign languages. In Germany her novels have been added to bestseller list thanks to features of her works in a television program hosted by literary critic Elke Heidenreich.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 85 reviews
November 29, 2019
I can hardly get any faint recollection on how I started to pick-up the books of Lyudmila Ulitskaya years ago [most likely it happened during the bi-annual book fest biggest events held in Bucharest, one in May/June and the other in Nov/Dec, from where I used to come back home highly overloaded with books, same as Santa Claus gifts bag on the Christmas eve] and how the rising pile weighted heavily on the books' shelves. I used to keep them like souvenirs in the open area on the book-dedicated furniture but I noticed that the urban dust was easily deposited on [obviously, a key indicator of how the pollution in the city increased too over the years] and I didn't like having them roasted into it [their fresh feel was much better looking while also keeping their original bookish scent]. So, a new closed book-furniture block made its entrance into my imperial room and with gladness for the highly acquired protection, I moved all the books into the glass-looking new library. So, together with them disappeared also my interest [out of sight out of mind], especially that new entries were on display on the open area shelves.
I have reconnected with Lyudmila Ulitskaya by pure accident, one late afternoon, couple of months ago. I scrutinized critically everything into the books' cage and put my fingers on the one that seemed most heavy [Imago/The big green tent]. I felt I needed something to disquiet my mind knowing from my first reading of her [Daniel Stein, translator] that it can have such a profound impact, somehow connected also with the present times as for understanding the stormy flow of life. So, from that moment it all fell back into place, as into harmony and gladness of acute and agile reading.
I sincerely and deeply love her short stories collection under the generic title "the little girls/ poor relatives". She is truly a master of short-story telling, both in the way to ponder the substance of the text/ thread and how the few, very specific characters are developed and majestically integrated in the core of the story.
This collection is a mix of childhood events - first half of the book - and adulthood ones, as completing the second half. Few of them, per each category, seem also interlinked as to create a bit of sense of common time and place, including personage-wise. Otherwise, they look like standalone stories with a specific package of wit, humor, indulgent irony, brute reality. As per time frame, it encapsulates the years between decades of 1940/50 - in the harsh times of Stalin despotic regime - some 40/30 years before I was born, which does seem so long ago after all.
I have laughed so much - not just because it was funny in the fun/fools sense [like a joke-telling] - but also because I realized how easy and simple is to be trapped into those life situations, severely serious and tragic-comic blended.
The stories are meant to provoke not only the belly-laughing laughter. In their essence, they are destined to remind one that life is here and now, in the very strict narrow sense [not fantasy or imagination-based] and it should be cherished as dearly and joyously as one is able to, because you can truly find the strength and resilience to overcome its hardships and hurdles, agonies and troubles, as long as one is trustful and vigorously equipped [physically, mentally] in one's inner capacity to love and enjoy life. As from immemorial times, Life is a continuous mystery. It hits as hard as it gives waves of joy, happiness and laughter. It can make someone feel like an 'aristocrat' when in the true, naked reality that someone is hardly having something to eat or put on or have a roof under the head.
As usual, on a mental plane, everything is much easier to cope with than when the real tangible, crude reality comes absurdly unto existence. As life seems –at least, once in a while- like a cosmic joke, I have realized I did make some of the 'mistakes' those memorable characters did. I felt as a beautiful little fool and hurt as they were, and obviously on good evidence. I felt I shouldn't be going through those happenings. But, I did and now it really feels like a part of my life is there too. That's like saying, like magic in place.
The stories under the first half of the book - that gives also the generic title of this collection [Fetitele] -amazingly reminded me about my primary school years. The once in a lifetime experience of being made a 'pioneer' is the truly remarkable one, because even today I can still retrieve that very unique feeling of the experiment. Funny enough, but when the elder pioneer leader wrapped around my neck that silky piece of red cloth and tied it with a plastic ring I felt like I was crowned the princess of some far away wonder land. Really, that was a special kind of innocence. Also, I recall that we took some pictures afterwards, both in large and small groups, and I have still those that I was proudly keeping my hand on the national flag with the newly red scarf around my neck and looking both serious and optimistic into the bright sunshine glowed horizon.
I also remember the joy of taking part in schooling activities that were particularly linked to celebration of special days [organizing pioneer parades was the best fun]. And, something that is very much in contrast with present times, during those days there was a correct understanding on how to reward those that had the competence and capacity to be smart, brilliant, very good in their field of activity. IF serious, ambitious and determined to succeed via own mind related talents [of course, intellectual and scholastic] then one would get the needed proper recognition and was moved higher into the hierarchy. Nowadays, you don't need any of this baggage to climb up right to the last step of the ladder.
There is no sad melancholy over the past times; just a cold-shower understanding that new times require more brilliance to keep yourself mentally healthy.
I have enjoyed greatly all the stories presented in this beautiful collection. The messages they convey constitute a powerful reflection on women status, condition, lives during those hard times, and how they manage to survive and live by making difficult decisions on what they choose to struggle and sacrifice for, to love and protect, to put their life at risk against all odds.
PS: I am more than a fan of Lyudmila Ulitskaya books. I am her best friend too [spiritually-wise] :-)
I have reconnected with Lyudmila Ulitskaya by pure accident, one late afternoon, couple of months ago. I scrutinized critically everything into the books' cage and put my fingers on the one that seemed most heavy [Imago/The big green tent]. I felt I needed something to disquiet my mind knowing from my first reading of her [Daniel Stein, translator] that it can have such a profound impact, somehow connected also with the present times as for understanding the stormy flow of life. So, from that moment it all fell back into place, as into harmony and gladness of acute and agile reading.
I sincerely and deeply love her short stories collection under the generic title "the little girls/ poor relatives". She is truly a master of short-story telling, both in the way to ponder the substance of the text/ thread and how the few, very specific characters are developed and majestically integrated in the core of the story.
This collection is a mix of childhood events - first half of the book - and adulthood ones, as completing the second half. Few of them, per each category, seem also interlinked as to create a bit of sense of common time and place, including personage-wise. Otherwise, they look like standalone stories with a specific package of wit, humor, indulgent irony, brute reality. As per time frame, it encapsulates the years between decades of 1940/50 - in the harsh times of Stalin despotic regime - some 40/30 years before I was born, which does seem so long ago after all.
I have laughed so much - not just because it was funny in the fun/fools sense [like a joke-telling] - but also because I realized how easy and simple is to be trapped into those life situations, severely serious and tragic-comic blended.
The stories are meant to provoke not only the belly-laughing laughter. In their essence, they are destined to remind one that life is here and now, in the very strict narrow sense [not fantasy or imagination-based] and it should be cherished as dearly and joyously as one is able to, because you can truly find the strength and resilience to overcome its hardships and hurdles, agonies and troubles, as long as one is trustful and vigorously equipped [physically, mentally] in one's inner capacity to love and enjoy life. As from immemorial times, Life is a continuous mystery. It hits as hard as it gives waves of joy, happiness and laughter. It can make someone feel like an 'aristocrat' when in the true, naked reality that someone is hardly having something to eat or put on or have a roof under the head.
As usual, on a mental plane, everything is much easier to cope with than when the real tangible, crude reality comes absurdly unto existence. As life seems –at least, once in a while- like a cosmic joke, I have realized I did make some of the 'mistakes' those memorable characters did. I felt as a beautiful little fool and hurt as they were, and obviously on good evidence. I felt I shouldn't be going through those happenings. But, I did and now it really feels like a part of my life is there too. That's like saying, like magic in place.
The stories under the first half of the book - that gives also the generic title of this collection [Fetitele] -amazingly reminded me about my primary school years. The once in a lifetime experience of being made a 'pioneer' is the truly remarkable one, because even today I can still retrieve that very unique feeling of the experiment. Funny enough, but when the elder pioneer leader wrapped around my neck that silky piece of red cloth and tied it with a plastic ring I felt like I was crowned the princess of some far away wonder land. Really, that was a special kind of innocence. Also, I recall that we took some pictures afterwards, both in large and small groups, and I have still those that I was proudly keeping my hand on the national flag with the newly red scarf around my neck and looking both serious and optimistic into the bright sunshine glowed horizon.
I also remember the joy of taking part in schooling activities that were particularly linked to celebration of special days [organizing pioneer parades was the best fun]. And, something that is very much in contrast with present times, during those days there was a correct understanding on how to reward those that had the competence and capacity to be smart, brilliant, very good in their field of activity. IF serious, ambitious and determined to succeed via own mind related talents [of course, intellectual and scholastic] then one would get the needed proper recognition and was moved higher into the hierarchy. Nowadays, you don't need any of this baggage to climb up right to the last step of the ladder.
There is no sad melancholy over the past times; just a cold-shower understanding that new times require more brilliance to keep yourself mentally healthy.
I have enjoyed greatly all the stories presented in this beautiful collection. The messages they convey constitute a powerful reflection on women status, condition, lives during those hard times, and how they manage to survive and live by making difficult decisions on what they choose to struggle and sacrifice for, to love and protect, to put their life at risk against all odds.
PS: I am more than a fan of Lyudmila Ulitskaya books. I am her best friend too [spiritually-wise] :-)
December 27, 2014
Stilul scriitoricesc al Ludmilei Uliţkaia este imposibil de ignorat, căci este prezent ca o unghie ascuțită ce pătrunde încet în carne, lăsând urme adânci și greu de vindecat. Este un melanj izbitor de duritate, lirism, umor și vulgaritate voalată, un limbaj aspru cu neașteptate izbucniri poetice - însă este o poezie colțuroasă și amară, ce nu încetează să surprindă și să zgârie, ca o floare frumoasă plină de spini, de care nu te poți apropia fără să te rănești.
Am fost bulversată un pic de prima parte a cărții, pentru că ceea ce se petrece în paginile ei este de o duritate neașteptată, mai ales în lumea inocentă a copilăriei surprinsă în povestirile din ”Fetițele”. Chiar și la vârste fragede, colegele de clasă se grupează instinctiv în funcție de naționalitate, deși se mai amestecă uneori, atrase în vârtejul evenimentelor inerente copilăriei, în tatonările lumii adulte și descoperirea sexualității, care le aduce laolaltă.
Însă viața nu putea fi altfel în Rusia anilor 1950, când tătucul Stalin veghea la cârma corabiei monstruoase pe care o întruchipa Uniunea Sovietică, o oală imensă în care conviețuiau nații felurite - ruși, ucrainieni, armeni, gruzini (georgieni), tătari, azerbaidjeni (recunosc, habar n-aveam cum se scrie acest cuvânt, a trebuit să îl caut). Fiecare popor vine cu setul lui de credințe, tradiții și superstiții, într-un melanj pitoresc ce se ciocnește, uneori, în mod discordant.
În cea de-a doua parte a colecției, legătura dintre povești nu mai este la fel de strânsă ca în istorisirile din ”Fetiţele”, însă și în ”Rude sărmane” sunt câteva personaje ce trec dintr-o povestire în alta, lăsând impresia unui loc și a unui timp comun, însă ele sunt separate acum prin avere și statutul social, iar scriitoarea își îndreaptă atenția spre tabăra mai puțin favorizată de soartă.
Rude, vecine sau cunoștințe, tinere sau bătrâne, iubite sau părăsite, virtuoase sau flușturatice, toate aceste femei ascund o istorie interesantă pe care Ludmila Uliţkaia o scoate la iveală în stilul ei dulce-amar, ritmat de ironii fine la adresa regimului, cu detalii pitorești extrase din ofertantul spațiu multi-cultural al Uniunii Sovietice. Iar din istoriile lor se desprinde melancolia dispariției mahalalelor, a zonelor provinciale ale Moscovei, unde strămutații locuiesc în barăci sărăcăcioase și cei avuți sunt subiectul preferat de discuție, unde viețile sunt amestecate și toată lumea este la curent cu ceea ce se petrece.
Dacă aveți chef de citit mai mult decât atât, varianta lungă se află pe blog (de fapt, despre această carte am scris în două părți):
Fetiţele: http://lecturile-emei.blogspot.ro/201...
Rude sărmane: http://lecturile-emei.blogspot.ro/201...
Am fost bulversată un pic de prima parte a cărții, pentru că ceea ce se petrece în paginile ei este de o duritate neașteptată, mai ales în lumea inocentă a copilăriei surprinsă în povestirile din ”Fetițele”. Chiar și la vârste fragede, colegele de clasă se grupează instinctiv în funcție de naționalitate, deși se mai amestecă uneori, atrase în vârtejul evenimentelor inerente copilăriei, în tatonările lumii adulte și descoperirea sexualității, care le aduce laolaltă.
Însă viața nu putea fi altfel în Rusia anilor 1950, când tătucul Stalin veghea la cârma corabiei monstruoase pe care o întruchipa Uniunea Sovietică, o oală imensă în care conviețuiau nații felurite - ruși, ucrainieni, armeni, gruzini (georgieni), tătari, azerbaidjeni (recunosc, habar n-aveam cum se scrie acest cuvânt, a trebuit să îl caut). Fiecare popor vine cu setul lui de credințe, tradiții și superstiții, într-un melanj pitoresc ce se ciocnește, uneori, în mod discordant.
În cea de-a doua parte a colecției, legătura dintre povești nu mai este la fel de strânsă ca în istorisirile din ”Fetiţele”, însă și în ”Rude sărmane” sunt câteva personaje ce trec dintr-o povestire în alta, lăsând impresia unui loc și a unui timp comun, însă ele sunt separate acum prin avere și statutul social, iar scriitoarea își îndreaptă atenția spre tabăra mai puțin favorizată de soartă.
Rude, vecine sau cunoștințe, tinere sau bătrâne, iubite sau părăsite, virtuoase sau flușturatice, toate aceste femei ascund o istorie interesantă pe care Ludmila Uliţkaia o scoate la iveală în stilul ei dulce-amar, ritmat de ironii fine la adresa regimului, cu detalii pitorești extrase din ofertantul spațiu multi-cultural al Uniunii Sovietice. Iar din istoriile lor se desprinde melancolia dispariției mahalalelor, a zonelor provinciale ale Moscovei, unde strămutații locuiesc în barăci sărăcăcioase și cei avuți sunt subiectul preferat de discuție, unde viețile sunt amestecate și toată lumea este la curent cu ceea ce se petrece.
Dacă aveți chef de citit mai mult decât atât, varianta lungă se află pe blog (de fapt, despre această carte am scris în două părți):
Fetiţele: http://lecturile-emei.blogspot.ro/201...
Rude sărmane: http://lecturile-emei.blogspot.ro/201...
June 26, 2021
Ma ei teagi, mida selle vaimustava raamatu juures esimeses järjekorras kiita... Keelt ehk? Siinkohal muidugi ei tea, palju sellest on Ulitskaja teene ja palju tõlkija Ilona Martsoni oma. Aga see kujunditerikas, mahlakas, voogav ja külluslik keel puges mulle naha vahele. Näiteid on raske tuua, sest kontekstist välja rebituna jäävad need nii mõnigi kord ehk kaugeks, aga no näiteks:
"Veerand tunni pärast tuli ilmale Viktoria, põhjustades kaks suurt rebendit ja palju väikesi kahjustusi pühis väravais, kuhu siseneda on nii magus ja kerge, aga väljuda raske ja valus."
Ja selliseid naudinguid võluvast keelest leidus ohtralt.
Seejärel psühholoogiliselt põnevad ja detailirikkad portreed lastest/noorukitest. Kui Ulitskaja kirjeldab lapse mõttemaailma, mingisuguseid loomusunde, motiive, arenguprotsessi ühest ilmsüüta pisikesest sammust kuni suure jamani, siis oskan vaid pisar silmanurgas kaasa noogutada. Just nii see sageli juhtubki. Ääretult täpne, mis mul ikka öelda. Sealjuures lõppevad kõik need hullud asjad siiski võrdlemisi positiivselt, nii et kaunil suisel aal paksu masendust ei pea kartma.
Kui ma tulevasele lugejale üldse midagi südamele paneks, siis seda, et jälgi algusest peale tähelepanelikumalt nimesid. Esiotsa tundub, et lood on absoluutselt lahusseisvad, nagu omaette funktsioneerivad novellid, ent mingil hetkel hakkad märkama, et oot-oot, üks ja teine nimi kordub, ja raamatu lõpuks saab neist tükikestest õige terviklik pilt kokku. Mis annab täiesti oma mõõtme noorte inimeste arengule, kui oled seda algusest peale suutnud jälgida.
"Veerand tunni pärast tuli ilmale Viktoria, põhjustades kaks suurt rebendit ja palju väikesi kahjustusi pühis väravais, kuhu siseneda on nii magus ja kerge, aga väljuda raske ja valus."
Ja selliseid naudinguid võluvast keelest leidus ohtralt.
Seejärel psühholoogiliselt põnevad ja detailirikkad portreed lastest/noorukitest. Kui Ulitskaja kirjeldab lapse mõttemaailma, mingisuguseid loomusunde, motiive, arenguprotsessi ühest ilmsüüta pisikesest sammust kuni suure jamani, siis oskan vaid pisar silmanurgas kaasa noogutada. Just nii see sageli juhtubki. Ääretult täpne, mis mul ikka öelda. Sealjuures lõppevad kõik need hullud asjad siiski võrdlemisi positiivselt, nii et kaunil suisel aal paksu masendust ei pea kartma.
Kui ma tulevasele lugejale üldse midagi südamele paneks, siis seda, et jälgi algusest peale tähelepanelikumalt nimesid. Esiotsa tundub, et lood on absoluutselt lahusseisvad, nagu omaette funktsioneerivad novellid, ent mingil hetkel hakkad märkama, et oot-oot, üks ja teine nimi kordub, ja raamatu lõpuks saab neist tükikestest õige terviklik pilt kokku. Mis annab täiesti oma mõõtme noorte inimeste arengule, kui oled seda algusest peale suutnud jälgida.
December 20, 2021
see oli natuke nagu Ruitlase "Vee peal", aga mitte Võrus, vaid Venemaal, ja pigem tüdrukute kui poiste silme läbi. sellised... lapsepõlvelood, mis täiskasvanupositsioonilt vaadates tunduvad kohati päris koledad, aga lastel lihtsalt selline elu oli.
hea kirjandus, kaasaelamisega kirjutatud ja nii ka loetavad, tunne on kuidagi väga ehe.
hea kirjandus, kaasaelamisega kirjutatud ja nii ka loetavad, tunne on kuidagi väga ehe.
August 29, 2015
Vrlo lepo napisana zbirka pripovedaka, jednostavna i elegantna.
Ovo je knjiga o pojedinačnim epizodama iz života grupe devojčica koje ih guraju u svet odraslih; preispitivanje događaja koji su iskra procesa oformljavanja ličnosti.
'Devojčice' nije tipična 'coming of age' knjiga, Ljudmiline devojčice ostaju devojčice koje će se jednog dana možda osvrnuti na te pojedinačne momente,(ne)svesne uticaja koji su isti imali na njih.
Volela bih da je knjiga potpunija, završila sam je sa osećajem faličnosti, namerne ili slučajne...A opet, da je potpunija, više ne bi bila priča o začetku, izgubila bi smisao. Mač sa dve oštrice.
Ko se tek otprema na more a ne zna šta da ponese, evo preporuke.
Ovo je knjiga o pojedinačnim epizodama iz života grupe devojčica koje ih guraju u svet odraslih; preispitivanje događaja koji su iskra procesa oformljavanja ličnosti.
'Devojčice' nije tipična 'coming of age' knjiga, Ljudmiline devojčice ostaju devojčice koje će se jednog dana možda osvrnuti na te pojedinačne momente,(ne)svesne uticaja koji su isti imali na njih.
Volela bih da je knjiga potpunija, završila sam je sa osećajem faličnosti, namerne ili slučajne...A opet, da je potpunija, više ne bi bila priča o začetku, izgubila bi smisao. Mač sa dve oštrice.
Ko se tek otprema na more a ne zna šta da ponese, evo preporuke.
August 27, 2023
3,5 / 5
gostei das histórias, elas trazem outros olhares sobre a vida de diferentes pessoas na União Soviética - principalmente em Moscou - num determinado período de tempo, lá do pós guerra até a morte de Stálin.
e trazem tantos temas, num eco entre vidas individuais (mudanças, puberdade, sexualidade) e grande história. ao mesmo tempo, sinto que faltou conhecimento de certos eventos da "grande" história para entender referências e conectar melhor o que estava acontecendo com as questões das meninas. as notas do tradutor ajudaram bastante nisso - mas ele não pode resolver todo o meu desconhecimento histórico aqui, rs.
minhas histórias favoritas são as do meio: sobre as gêmeas e sobre Lilia, e suas respectivas famílias. além de construir muito bem tantos dilemas de famílias diferentes, povos diferentes, hierarquias sociais, elas avançam muito na construção das personagens e de quem são essas meninas - enquanto indivíduos e enquanto membros de um certo grupo.
faz sentido a primeira história ser a primeira história, porque apresenta várias das personagens, marca um momento específico (e sua decadência/queda ecoa nos demais contos), e estabelece relações afetivas e sociais. por outro lado, são tantos nomes e tantas crianças que dá uma desanimada para as outras histórias. a surpresa é que, com apenas mais grande reunião de meninas bem mais adiante, os demais contos focam em algumas das personagens apresentadas no começo. se você desanimou com o primeiro, pula ele e segue os demais - vale bem a pena.
gostei das histórias, elas trazem outros olhares sobre a vida de diferentes pessoas na União Soviética - principalmente em Moscou - num determinado período de tempo, lá do pós guerra até a morte de Stálin.
e trazem tantos temas, num eco entre vidas individuais (mudanças, puberdade, sexualidade) e grande história. ao mesmo tempo, sinto que faltou conhecimento de certos eventos da "grande" história para entender referências e conectar melhor o que estava acontecendo com as questões das meninas. as notas do tradutor ajudaram bastante nisso - mas ele não pode resolver todo o meu desconhecimento histórico aqui, rs.
minhas histórias favoritas são as do meio: sobre as gêmeas e sobre Lilia, e suas respectivas famílias. além de construir muito bem tantos dilemas de famílias diferentes, povos diferentes, hierarquias sociais, elas avançam muito na construção das personagens e de quem são essas meninas - enquanto indivíduos e enquanto membros de um certo grupo.
faz sentido a primeira história ser a primeira história, porque apresenta várias das personagens, marca um momento específico (e sua decadência/queda ecoa nos demais contos), e estabelece relações afetivas e sociais. por outro lado, são tantos nomes e tantas crianças que dá uma desanimada para as outras histórias. a surpresa é que, com apenas mais grande reunião de meninas bem mais adiante, os demais contos focam em algumas das personagens apresentadas no começo. se você desanimou com o primeiro, pula ele e segue os demais - vale bem a pena.
January 8, 2024
3.5
O livro é composto por seis contos, todos protagonizados por meninas que reaparecem nos contos umas das outras, apesar de não haver qualquer ordem cronológica ou de narrativa. Não curti o primeiro, as coisas começam a melhorar a partir do segundo. Adorei as construções das protagonistas, o fato delas terem personalidades as vezes ambíguas e questões tão complexas quanto de qualquer adulto: é sempre interessantíssimo ver uma criança sendo levada a sério. Ulítskaia retrata essas meninas, seus pensamentos e vivências (por mais chocantes que possam nos parecer), com uma naturalidade ímpar e um sarcasmo delicioso.* Sua escrita pode ser meio confusa (foi consenso na reunião do clube que em algumas partes a gente não entendia o que estava acontecendo), mas leria facilmente mais da obra dela. Senti falta, por parte da edição, de mais notas e contexto sobre a vida e cultura na União Soviética durante esse período. Meus contos favoritos foram No dia 2 de março daquele mesmo ano e A pobre, feliz Kolivânova, que são igualmente crus e emocionantes mesmo com duas protagonistas tão diferentes. Conversando com minhas amigas, a gente falou sobre se identificar ou não com essas histórias e como isso atravessou nossa experiência de leitura. Algumas mais, algumas menos, mas a impressão que eu fiquei é que tem algo de universal em uma menina descobrindo o mundo.
*Não mencionei a autora E. F. mas saibam. Saibam que eu pensei nela por mais da metade do livro.
O livro é composto por seis contos, todos protagonizados por meninas que reaparecem nos contos umas das outras, apesar de não haver qualquer ordem cronológica ou de narrativa. Não curti o primeiro, as coisas começam a melhorar a partir do segundo. Adorei as construções das protagonistas, o fato delas terem personalidades as vezes ambíguas e questões tão complexas quanto de qualquer adulto: é sempre interessantíssimo ver uma criança sendo levada a sério. Ulítskaia retrata essas meninas, seus pensamentos e vivências (por mais chocantes que possam nos parecer), com uma naturalidade ímpar e um sarcasmo delicioso.* Sua escrita pode ser meio confusa (foi consenso na reunião do clube que em algumas partes a gente não entendia o que estava acontecendo), mas leria facilmente mais da obra dela. Senti falta, por parte da edição, de mais notas e contexto sobre a vida e cultura na União Soviética durante esse período. Meus contos favoritos foram No dia 2 de março daquele mesmo ano e A pobre, feliz Kolivânova, que são igualmente crus e emocionantes mesmo com duas protagonistas tão diferentes. Conversando com minhas amigas, a gente falou sobre se identificar ou não com essas histórias e como isso atravessou nossa experiência de leitura. Algumas mais, algumas menos, mas a impressão que eu fiquei é que tem algo de universal em uma menina descobrindo o mundo.
Tudo começou a girar, de forma colorida e precipitadora, e o próprio tempo, desnorteado, retrocedeu. As três horas subsequentes estenderam-se como uma ilha eternamente verde e abrasadora no oceano das horas e minutos da vida cotidiana.
*Não mencionei a autora E. F. mas saibam. Saibam que eu pensei nela por mais da metade do livro.
March 24, 2017
O colectie de texte scurte, unele interconectate intre ele. Descrieri uneori inefabile, personaje surprinse in devenirea lor, totul scris ca un fluviu care te ia cu el.
January 1, 2021
LJUDMILA ULICKA; „DEVOJČICE“
Ljudmila Ulicka je najprevođenija i verovatno najznačajnija savremena ruska spisateljica, koja je takođe višegodišnji kandidat za Nobelovu nagradu (predviđam da će je sigurno i dobiti; i ako smem da kažem svoje mišljenje – s pravom). Knjiga priča „Devojčice“ – prva njena knjiga koju sam pročitala, govori o njenom raskošnom spisateljskom talentu, britkoj inteligenciji, spontanom osećaju za psihologiju, njenoj humanosti, dobroti i ljudskoj snazi, što je, moram priznati, meni jako važno kod autora koje čitam.
Priče u zbirci su povezane – jedna grupa devojčica pojavljuje se iz priče u priču, s tim što je fokus pripovedačice nekad na čitavoj grupi, a nekad na jednoj od njih (ili dve, kao u pričama gde su bliznakinje glavni junaci). Devojčice odrastaju u posleratnom SSSR-u; Staljin je još živ, i u prvoj priči („Dar nerukotvorni“) zatičemo ih u trenutku kad postaju mlade pionirke (sa pionirskom uniformom i crvenom maramom oko vrata; s tom razlikom u odnosu na moje iskustvo u Jugoslaviji sedamdesetih, što ovde ne biva ceo razred proglašen pionirima, nego ta čast pripada tek najboljim đacima). Iz kasnijih priča ćemo videti da dobro učenje nije jedini kriterijum koji određene devojčice izdvaja već na početku njihovog školavanja. Uprkos deklarativnoj jednakosti, ističu se jasne socijalne razlike, i devojčice koje tad imaju sedam, osam godina – i te kako jasno osećaju svoju pripadnost „višoj“ klasi, svoje poreklo i imovinsko stanje svojih porodica, i u skladu sa tim se i okupljaju u grupicu. Mlade pionirke izgaraju od želje da preduzmu nešto, da se pokažu. U muzeju gde je izvršeno njihovo proglašenje pionirkama, ugledale su između ostalog i portret voljenog druga Staljina, izvezen na tkanini. Uradila je to neka devojčica bez ruku. Odlučuju da njihov prvi partijski zadatak bude poseta toj devojčici koja gaji tako vatrenu ljubav prema nacionalnom vođi, da je provela mesece u tako teškom zadatku. A onda, videvši njen život i slušajući njenu polupijanu ispovest, doživljavaju prvi susret sa „stvarnim svetom“.
Iz priče u priču njihovi doživljaji se usložnjavaju. Ali ne samo njihovi, već i doživljaji odraslih – njihovih roditelja, učitelja, baka, dadilja (u jednoj priči se pojavljuje i pradeda – i nikom od njih ne pomažu ni godine ni iskustvo). Jedan otac na frontu odbija da poveruje da je zaista otac svojih devojčica, rođenih usred rata – ta ljubomora i krutost razbija njegovu porodicu. Žena oboleva i ostaje u tom nedefinisanom psihičkom stanju više godina; bliznakinje čuva baka, opterećena i poslom i nesrećom svoje ćerke. Kad se čovek vrati s fronta, oni žive zajedno, ali su odrasli nalik na duhove koji međusobno i ne razgovaraju. U takvim uslovima, deca, prepuštena sebi, počinju da istražuju svet na sopstveni način, način često surov i okrutan, takav da jedna sestra drugu može da muči neverovatno jezivim šalama, sve dok... (u šta takva šala može da se izrodi, čitalac će i sam stupiti, očiju širom otvorenih od straha, drhteći i moleći boga da se sve ipak rasplete na neki ne toliko okrutan način).
Kako je bilo biti jevrejski intelektualac, ili pak dete koje potiče iz takve porodice i samo se izdvaja intelektom, dobrim ocenama, životom u čistoći, a možda i raskoši, pored suseda koji na sve to gledaju sa zavišću, govori priča o devojčici Ljilji, Ljilječki, koja u trenutku prelaska iz detinjeg u adolescentsko doba mora da se bori i sa okrutnošću druge dece koju ta zavist izaziva, a i sa usamljenošću strogo kastinskog sistema po kome dete jevrejskih lekara može da druguje samo sa drugim detetom jevrejskih lekara (ako ima takvog, ali pošto nema, ostaje samo usamljenost i izbegavanje). Devojčica nalazi privremenu utehu u religijskim pričama umirućeg pradede, na koje deda i baba, intelektualci i naučnici, gledaju sa velikom dozom nepoverenja. Ipak, ono najglavnije, borba za svoj mir, za slobodu da bude to što jeste, da ne plaća za posebnost – mora da izbori sama, i to fizičkim obračunom. Jer, odrasli to ne znaju – deca veoma često nemaju poverenja u njih i ne poveravaju im svoju muku – sve dok ožiljci njihovih ličnih obračuna sa kolektivom ne budu više nego vidni. Pre nego što njena baka pođe da razreši konflikt, Ljilječka ga je već rešila neutaživim besom i osvetom za mnogo prethodnih dana ispunjenih maltretiranjem.
Jedna od najintenzivnijih i najživopisnijih priča je dobila naslov „Boginje“ (zašto – otkriva se tek na kraju). Devojčice se okupljaju kod Aljone (ona od prve priče, još od prijema u pionire, ima oreol predvodnice), i u odsustvu roditelja osmišljaju kompleksnu igru (ali ne sa lutkama – već se same preoblače u „lutke“ i počinju njima samima nerazumljivu igru venčavanja, tajnih stvari koje muž i žena rade da bi se stvorile bebe a zatim i rađanja). Opis njihove igre je maestralan – groteskan, smešan, dirljiv, (poznat?). Idu toliko daleko da se scena rađanja završava defloracijom jedne od devojčica. Gotovo sve obolevaju sutradan – tako da je njihova igra unapred bila „inficirana“ virusom koji je je već „radio“ u njihovim malim telima, ali u njima je odavno proradilo i štošta drugo. Posle ozdravljenja više ne pominju taj susret i tu igru. Ova priča na neki način objedinjuje sve ostale, jer se pojavljuju sve devojčice koje su u prethodnim vodile svoje male borbe: i bliznakinje, i Jevrejka, i siromašna Kolivanova – rođaka one bezruke... Siromašna devojčica je dobila pravo na još jednu, posebnu priču, priču o njenoj ljubavi prema novoj učiteljici, nedavno doseljenoj iz velikog sveta: lepšoj, drugačijoj, nedostižnoj. Čak i bez želje da postane kao svoj idol, devojčica samo želi da bude u njenoj blizini i posmatra taj prekrasni svet koji postoji za neke druge ljude. Bez zavisti. U želji da usreći učiteljicu, da joj pokloni cveće (i to anonimno, sakrivena), spremna je čak na neki oblik prostitucije. Kako bolno odzvanja u duši čitaoca to prihvatanje sveta u kojima jedni imaju pravo na najlepše cveće, a drugi svoju ulogu, pa čak i sreću, nalaze u tome da im svet čine još lepšim! Kolivanova ne mrzi svoje bogate drugarice, u njenoj se dečjoj duši nije začela čak ni onakva ljubomora kakvu mlađa bliznakinja oseća prema starijoj, iako objektivno nema razloga da razvija u sebi takav otrov. Naprotiv, siromašne sestre se ispomažu u suludom naumu da nabave novac koji nemaju, da bi mlađa Kolivanova mogla da stavi korpicu na prag i pobegne...
U novije vreme više puta sam čula u emisijama o književnosti pozitivne kritike na račun knjiga koje su pisale žene, a koje su prepune nasilja, seksualnih brutalnosti, čedomorstva, zla, očaja, straha koji visi nad likovima u svakom trenutku. Drago mi je što Ljudmila Ulicka nije podlegla toj modi, tom na neki način senzacionalističkom maniru, tom načinu da dokaže da je manje žena, manje ženski pisac, jer može (kao muškarac) da govori bez zazora i da se interesuje za stvari koje u nekom smislu ne pripadaju svetu žena. Možda će ovo moje mišljenje zazvučati zastarelo. Ona nije pobegla ni od jedne teme, i u njenim pričama nema ni trunke patetike. Jeza, strah, ogorčenost – pojaviće se u srcu čitaoca, kao i beznađe, tuga, rezignacija...ali će sve to, kao i u životu, biti prošarano i srećom, i smehom, i ljubavlju, i nadom, i smislom, i svim neophodnim humanim vrednostima. Jer, život nije jednostran, i nije samo nasilje, beznađe i strah.
Neka to bude poruka koju nam vrhunska literatura nosi, i želja koju nam najbolji pisci upućuju, i za naše Nove godine, i za svaki naš obični dan koji živimo, podjednako pritisnuti strahom i nadom.
Ljudmila Ulicka je najprevođenija i verovatno najznačajnija savremena ruska spisateljica, koja je takođe višegodišnji kandidat za Nobelovu nagradu (predviđam da će je sigurno i dobiti; i ako smem da kažem svoje mišljenje – s pravom). Knjiga priča „Devojčice“ – prva njena knjiga koju sam pročitala, govori o njenom raskošnom spisateljskom talentu, britkoj inteligenciji, spontanom osećaju za psihologiju, njenoj humanosti, dobroti i ljudskoj snazi, što je, moram priznati, meni jako važno kod autora koje čitam.
Priče u zbirci su povezane – jedna grupa devojčica pojavljuje se iz priče u priču, s tim što je fokus pripovedačice nekad na čitavoj grupi, a nekad na jednoj od njih (ili dve, kao u pričama gde su bliznakinje glavni junaci). Devojčice odrastaju u posleratnom SSSR-u; Staljin je još živ, i u prvoj priči („Dar nerukotvorni“) zatičemo ih u trenutku kad postaju mlade pionirke (sa pionirskom uniformom i crvenom maramom oko vrata; s tom razlikom u odnosu na moje iskustvo u Jugoslaviji sedamdesetih, što ovde ne biva ceo razred proglašen pionirima, nego ta čast pripada tek najboljim đacima). Iz kasnijih priča ćemo videti da dobro učenje nije jedini kriterijum koji određene devojčice izdvaja već na početku njihovog školavanja. Uprkos deklarativnoj jednakosti, ističu se jasne socijalne razlike, i devojčice koje tad imaju sedam, osam godina – i te kako jasno osećaju svoju pripadnost „višoj“ klasi, svoje poreklo i imovinsko stanje svojih porodica, i u skladu sa tim se i okupljaju u grupicu. Mlade pionirke izgaraju od želje da preduzmu nešto, da se pokažu. U muzeju gde je izvršeno njihovo proglašenje pionirkama, ugledale su između ostalog i portret voljenog druga Staljina, izvezen na tkanini. Uradila je to neka devojčica bez ruku. Odlučuju da njihov prvi partijski zadatak bude poseta toj devojčici koja gaji tako vatrenu ljubav prema nacionalnom vođi, da je provela mesece u tako teškom zadatku. A onda, videvši njen život i slušajući njenu polupijanu ispovest, doživljavaju prvi susret sa „stvarnim svetom“.
Iz priče u priču njihovi doživljaji se usložnjavaju. Ali ne samo njihovi, već i doživljaji odraslih – njihovih roditelja, učitelja, baka, dadilja (u jednoj priči se pojavljuje i pradeda – i nikom od njih ne pomažu ni godine ni iskustvo). Jedan otac na frontu odbija da poveruje da je zaista otac svojih devojčica, rođenih usred rata – ta ljubomora i krutost razbija njegovu porodicu. Žena oboleva i ostaje u tom nedefinisanom psihičkom stanju više godina; bliznakinje čuva baka, opterećena i poslom i nesrećom svoje ćerke. Kad se čovek vrati s fronta, oni žive zajedno, ali su odrasli nalik na duhove koji međusobno i ne razgovaraju. U takvim uslovima, deca, prepuštena sebi, počinju da istražuju svet na sopstveni način, način često surov i okrutan, takav da jedna sestra drugu može da muči neverovatno jezivim šalama, sve dok... (u šta takva šala može da se izrodi, čitalac će i sam stupiti, očiju širom otvorenih od straha, drhteći i moleći boga da se sve ipak rasplete na neki ne toliko okrutan način).
Kako je bilo biti jevrejski intelektualac, ili pak dete koje potiče iz takve porodice i samo se izdvaja intelektom, dobrim ocenama, životom u čistoći, a možda i raskoši, pored suseda koji na sve to gledaju sa zavišću, govori priča o devojčici Ljilji, Ljilječki, koja u trenutku prelaska iz detinjeg u adolescentsko doba mora da se bori i sa okrutnošću druge dece koju ta zavist izaziva, a i sa usamljenošću strogo kastinskog sistema po kome dete jevrejskih lekara može da druguje samo sa drugim detetom jevrejskih lekara (ako ima takvog, ali pošto nema, ostaje samo usamljenost i izbegavanje). Devojčica nalazi privremenu utehu u religijskim pričama umirućeg pradede, na koje deda i baba, intelektualci i naučnici, gledaju sa velikom dozom nepoverenja. Ipak, ono najglavnije, borba za svoj mir, za slobodu da bude to što jeste, da ne plaća za posebnost – mora da izbori sama, i to fizičkim obračunom. Jer, odrasli to ne znaju – deca veoma često nemaju poverenja u njih i ne poveravaju im svoju muku – sve dok ožiljci njihovih ličnih obračuna sa kolektivom ne budu više nego vidni. Pre nego što njena baka pođe da razreši konflikt, Ljilječka ga je već rešila neutaživim besom i osvetom za mnogo prethodnih dana ispunjenih maltretiranjem.
Jedna od najintenzivnijih i najživopisnijih priča je dobila naslov „Boginje“ (zašto – otkriva se tek na kraju). Devojčice se okupljaju kod Aljone (ona od prve priče, još od prijema u pionire, ima oreol predvodnice), i u odsustvu roditelja osmišljaju kompleksnu igru (ali ne sa lutkama – već se same preoblače u „lutke“ i počinju njima samima nerazumljivu igru venčavanja, tajnih stvari koje muž i žena rade da bi se stvorile bebe a zatim i rađanja). Opis njihove igre je maestralan – groteskan, smešan, dirljiv, (poznat?). Idu toliko daleko da se scena rađanja završava defloracijom jedne od devojčica. Gotovo sve obolevaju sutradan – tako da je njihova igra unapred bila „inficirana“ virusom koji je je već „radio“ u njihovim malim telima, ali u njima je odavno proradilo i štošta drugo. Posle ozdravljenja više ne pominju taj susret i tu igru. Ova priča na neki način objedinjuje sve ostale, jer se pojavljuju sve devojčice koje su u prethodnim vodile svoje male borbe: i bliznakinje, i Jevrejka, i siromašna Kolivanova – rođaka one bezruke... Siromašna devojčica je dobila pravo na još jednu, posebnu priču, priču o njenoj ljubavi prema novoj učiteljici, nedavno doseljenoj iz velikog sveta: lepšoj, drugačijoj, nedostižnoj. Čak i bez želje da postane kao svoj idol, devojčica samo želi da bude u njenoj blizini i posmatra taj prekrasni svet koji postoji za neke druge ljude. Bez zavisti. U želji da usreći učiteljicu, da joj pokloni cveće (i to anonimno, sakrivena), spremna je čak na neki oblik prostitucije. Kako bolno odzvanja u duši čitaoca to prihvatanje sveta u kojima jedni imaju pravo na najlepše cveće, a drugi svoju ulogu, pa čak i sreću, nalaze u tome da im svet čine još lepšim! Kolivanova ne mrzi svoje bogate drugarice, u njenoj se dečjoj duši nije začela čak ni onakva ljubomora kakvu mlađa bliznakinja oseća prema starijoj, iako objektivno nema razloga da razvija u sebi takav otrov. Naprotiv, siromašne sestre se ispomažu u suludom naumu da nabave novac koji nemaju, da bi mlađa Kolivanova mogla da stavi korpicu na prag i pobegne...
U novije vreme više puta sam čula u emisijama o književnosti pozitivne kritike na račun knjiga koje su pisale žene, a koje su prepune nasilja, seksualnih brutalnosti, čedomorstva, zla, očaja, straha koji visi nad likovima u svakom trenutku. Drago mi je što Ljudmila Ulicka nije podlegla toj modi, tom na neki način senzacionalističkom maniru, tom načinu da dokaže da je manje žena, manje ženski pisac, jer može (kao muškarac) da govori bez zazora i da se interesuje za stvari koje u nekom smislu ne pripadaju svetu žena. Možda će ovo moje mišljenje zazvučati zastarelo. Ona nije pobegla ni od jedne teme, i u njenim pričama nema ni trunke patetike. Jeza, strah, ogorčenost – pojaviće se u srcu čitaoca, kao i beznađe, tuga, rezignacija...ali će sve to, kao i u životu, biti prošarano i srećom, i smehom, i ljubavlju, i nadom, i smislom, i svim neophodnim humanim vrednostima. Jer, život nije jednostran, i nije samo nasilje, beznađe i strah.
Neka to bude poruka koju nam vrhunska literatura nosi, i želja koju nam najbolji pisci upućuju, i za naše Nove godine, i za svaki naš obični dan koji živimo, podjednako pritisnuti strahom i nadom.
September 3, 2023
Fabuloso!
October 21, 2016
Ulitskaya writes exceptionally about events, places and people seemingly trivial, but she somehow faultlessly manages to capture the essence of life in every short story. I enjoyed her simple, yet elegant style as much as I did when reading "Surik", one of the best novels read in years. As this volume of short stories is also one of the best I have ever read. I'll always be coming back to Ulitskaya with great pleasure, prepared for a pure literary delight that this author never fails to deliver.
April 8, 2025
genial!!!! um dos maiores prazeres dessa leitura é perceber como os contos se entrelaçam… destaque pros meus favoritos “a enjeitada” (das gêmeas) e “a pobre, feliz kôlivanova” (da professora). e também amei o “catapora” (das meninas brincando)
April 1, 2024
Queria ter lido esse livro em um momento melhor da cuca em que eu pudesse ficar saboreando mais os contos, porque acho que tem coisa muito preciosa ai! Fiquei hiper desmotivada com o primeiro conto, mas quando começou a história das gêmeas, me interessei demais pelo livro, pela escrita, que em alguns pequenos relances me lembrou a Lygia Fagundes Telles, talvez por ser contista também, ou por narrar grandes atrocidades (pelo menos do ponto de vista psicológico) como se fosse mais um dos elementos da história, e deixar isso ressoando no leitor. Bem legal!
April 26, 2020
Ulițkaia te bagă în familii și te leagă de oamenii ei, te face să râzi cu ironia ei săltăreață și trei cuvinte mai încolo îți trântește așa ceva:
"Matias făcuse ochii mari de uimire când îi spusese despre ce e vorba - știa el bine ce știa, demult de tot prima lui soție îi născuse patru fete de patru ori, dar fumul de la trupurile lor arse se împrăștiase deasupra câmpurilor veștede ale Poloniei".
"Matias făcuse ochii mari de uimire când îi spusese despre ce e vorba - știa el bine ce știa, demult de tot prima lui soție îi născuse patru fete de patru ori, dar fumul de la trupurile lor arse se împrăștiase deasupra câmpurilor veștede ale Poloniei".
February 11, 2025
Adorei os contos, em especial o "A enjeitada" que pareceu uma cena diretamente da tetralogia napolitana.
June 24, 2023
Amei, amei! contos com personagens (meninas) que se repetem, se complementam. Especialmente a forma como ela narra algumas passagens típicas da infância; os sentimentos, as descobertas. Tendo como pano de fundo a Rússia na década de 50.
July 31, 2021
Ühinen tuttavatega, kes on kiitnud raamatu keelt ja samuti ei hakka siinkohal eraldi näiteid tooma (sest lausejuppidena ei anna need edasi kogumuljet). Kuna lapsepõlves sai veel servast nõukogude lapsepõlve nähtud, siis kerge nostalgia oli boonuseks. Venemaal käibki kõik kirega, kultuur selline kummaline ja lummav korraga. Võõrad lapsed pugesid hinge, ajasid kord nutma, kord muigama. Külmaks see raamat ei jäta mingil juhul. Kusjuures novellid pole varasemalt üldse olnud minu lugemisvaras, aga mida rohkem aega edasi, seda rohkem novellid hiilivad sisse ja on võtmas kindla koha mu öökapil.
May 29, 2025
Apoi da, știu. Când pun mâna pe vreo scriere Ludmilei...nu o mai pot lăsa jos. Și o aleg când vreau să merg la sigur. Îmi place lumea ei nebună, în care femei bezmetice se descurcă așa cum pot, luptă, se strofoacă, trec prin viață, danseaza, urlă, ţip, își smulg părul, TAC!
Sunt aici câteva povestiri...te duc într-o Rusie...ca o Românie veche și totuși nu atât de îndepărtată.
Au așa o profunzime simplă poveștile Ludmilei, o profunzime care vine ușor, ca o idee...îmi place că nu te judecă, te povestește așa cum ești...deși e rea, e dură, e...REALĂ.
Așa îmi place femeia asta, penița ei!!!
Sunt aici câteva povestiri...te duc într-o Rusie...ca o Românie veche și totuși nu atât de îndepărtată.
Au așa o profunzime simplă poveștile Ludmilei, o profunzime care vine ușor, ca o idee...îmi place că nu te judecă, te povestește așa cum ești...deși e rea, e dură, e...REALĂ.
Așa îmi place femeia asta, penița ei!!!
December 29, 2021
Cred că Ulițkaia a devenit scriitoarea mea de suflet. Te atrage atât de subtil în poveste încât nu te întrebi nici o clipă dacă e adevărată sau nu, ești iremediabil înghițit de personaje și razi și plângi și le iubești și le vezi păcatele ca un dumnezeu
March 13, 2022
Midagi novellisõpradele.
May 4, 2023
Aceasta este o carte despre femei.
Femeia (fie ea încă fetiţă, tânără sau bătrână) este eroina principală în toate povestirile. Condiţia şi destinul femeii sunt subiectele abordate aproape de fiecare dată de autoare şi în celelalte cărţi ale ei.
Cartea este alcătuită din două părţi: "Fetiţele" şi " Rude sărmane".
Fetiţele despre care se povesteşte în prima parte sunt fie surori, fie rude, fie colege de clasă şi locuiesc la Moscova. Se descrie copilăria, familiile lor, rudele, etnia, condiţiile în care trăiesc, preocupările, frământările lor sufleteşti, fricile, pasiunile şi dramele acestor fiinţe inocente.
"Fetiţele" e o încercare de a arunca o privire în lumea misterioasă a copilăriei, care se închide cu zgomot în urma noastră odată cu maturitatea" spune Ludmila Uliţkaia despre volumul său.
Am simpatizat-o pe Lilia Jijmorskaia, am citit cu sufletul la gură povestirea cu fetiţele gemene Gayaneh şi Viktoria şi m-a impresionat istoria Taniei Kolîvanova.
În clasa in care învaţă Tania, elevă într-a cincea, vine o dirigintă nouă Evghenia Alekseevna, profesoară de germană. Tania o îndrăgeşte tare mult şi vrea de 8 martie să-i cumpere un coş cu flori. Fata nu are bani, familia ei e săracă, are numai mamă iar toţi cei patru copii au taţi diferiţi.
La îndemnul surorii mai mari, pentru 32 de ruble Tania i se dăruieşte unui vecin, Pauk. Însă pe Evghenia Alekseevna nu o face fericită acel coş cu flori, ba chiar îi crează probleme în familie, soţul suspectând-o de infidelitate.
Până la urmă Tanea se căsătoreşte cu un suedez, pleacă în Suedia şi are un trai îmbelşugat.
În a doua parte a cărţii, "Rude sărmane" este prezentată deja viaţa unor femei adulte, fericite sau nefericite, deştepte, culte, simple, bogate sau sărace, frumoase sau urâte, care iubesc şi visează, care nasc copii, care suferă, sunt înşelate sau abandonate.
Toate au nişte metehne, unele trupeşti, iar altele sufleteşti şi toate au de suferit într-un fel.
Mi-au plăcut în mod special povestirile " Fericiţii", "Bronka" şi "Fiica Buharei".
Femeia (fie ea încă fetiţă, tânără sau bătrână) este eroina principală în toate povestirile. Condiţia şi destinul femeii sunt subiectele abordate aproape de fiecare dată de autoare şi în celelalte cărţi ale ei.
Cartea este alcătuită din două părţi: "Fetiţele" şi " Rude sărmane".
Fetiţele despre care se povesteşte în prima parte sunt fie surori, fie rude, fie colege de clasă şi locuiesc la Moscova. Se descrie copilăria, familiile lor, rudele, etnia, condiţiile în care trăiesc, preocupările, frământările lor sufleteşti, fricile, pasiunile şi dramele acestor fiinţe inocente.
"Fetiţele" e o încercare de a arunca o privire în lumea misterioasă a copilăriei, care se închide cu zgomot în urma noastră odată cu maturitatea" spune Ludmila Uliţkaia despre volumul său.
Am simpatizat-o pe Lilia Jijmorskaia, am citit cu sufletul la gură povestirea cu fetiţele gemene Gayaneh şi Viktoria şi m-a impresionat istoria Taniei Kolîvanova.
În clasa in care învaţă Tania, elevă într-a cincea, vine o dirigintă nouă Evghenia Alekseevna, profesoară de germană. Tania o îndrăgeşte tare mult şi vrea de 8 martie să-i cumpere un coş cu flori. Fata nu are bani, familia ei e săracă, are numai mamă iar toţi cei patru copii au taţi diferiţi.
La îndemnul surorii mai mari, pentru 32 de ruble Tania i se dăruieşte unui vecin, Pauk. Însă pe Evghenia Alekseevna nu o face fericită acel coş cu flori, ba chiar îi crează probleme în familie, soţul suspectând-o de infidelitate.
Până la urmă Tanea se căsătoreşte cu un suedez, pleacă în Suedia şi are un trai îmbelşugat.
În a doua parte a cărţii, "Rude sărmane" este prezentată deja viaţa unor femei adulte, fericite sau nefericite, deştepte, culte, simple, bogate sau sărace, frumoase sau urâte, care iubesc şi visează, care nasc copii, care suferă, sunt înşelate sau abandonate.
Toate au nişte metehne, unele trupeşti, iar altele sufleteşti şi toate au de suferit într-un fel.
Mi-au plăcut în mod special povestirile " Fericiţii", "Bronka" şi "Fiica Buharei".
June 9, 2022
Contextualizado na União Soviética no período pós guerra próximo a morte de Stallin, a autora mostra nos contos o cotidiano dessas meninas, a auto descoberta, a descoberta do sexo oposto, o impacto da guerra para as famílias, as diferenças sociais e econômicas. Porém, diferente de outros livros deste período histórico ela faz questão de retratar a vida das pessoas e não os acontecimentos decorrentes da guerra em si.
O livro é composto por seis contos que retratam o dia a dia de meninas de 9 a 11 anos de diferentes espectros sociais e que de alguma forma dialogam entre si.
Ao longo dos contos as protagonistas vão reaparecendo, o que não faz deste livro um livro de contos isolados, e nos permite acompanhá-las em diferentes contextos. Outra característica interessante é a representação de costumes culturais nos contos, por exemplo, quando as meninas enterram coisas para o futuro.
O meu conto favorito chama “filhas de outro”, pois apesar de ser contado através do olhar infantil como os demais, traz um peso mais doloroso sobre o impacto da guerra no psicológico das famílias e na vida de duas irmãs: Gayané e Viktória.
O livro é composto por seis contos que retratam o dia a dia de meninas de 9 a 11 anos de diferentes espectros sociais e que de alguma forma dialogam entre si.
Ao longo dos contos as protagonistas vão reaparecendo, o que não faz deste livro um livro de contos isolados, e nos permite acompanhá-las em diferentes contextos. Outra característica interessante é a representação de costumes culturais nos contos, por exemplo, quando as meninas enterram coisas para o futuro.
O meu conto favorito chama “filhas de outro”, pois apesar de ser contado através do olhar infantil como os demais, traz um peso mais doloroso sobre o impacto da guerra no psicológico das famílias e na vida de duas irmãs: Gayané e Viktória.
May 26, 2022
Essa foi mais uma leitura conjunta com a Mell Ferraz. Eu estava muito animada para ler esse livro e tive uma boa experiência, mas com ressalvas. A escrita e a construção da narrativa são ótimas, gostei bastante disso, mas os finais dos contos eu achei um tanto corrido ou meio sem sentido. Era como se ela quisesse encerrar rápido, senti falta de finais mais estruturados. A experiência de leitura ganhou mais força e interesse para mim por causa das discussões com outros leitores. Esse é um daqueles livros que você gosta mais pelas sutilezas e pelas coisas nas entrelinhas do que pela história em si. Enfim, foi boa a leitura, mas recomendo que seja lido em grupo porque as discussões e as interpretações que se apresentam são grandiosas.
January 23, 2022
pensar na morte trouxe-lhe um alívio inesperado. não se pôs a considerar de nenhuma forma os detalhes técnicos do suicídio, isso também era mesquinho demais. tinha a impressão de que bastava encontrar um lugar isolado, enrodilhar-se como uma bola, e o desejo ardente de deixar de viver bastaria, por si só, para que ela nunca mais acordasse.
January 3, 2019
Todella hienoja novelleja sodanjälkeisen Venäjän lapsista ja vähän aikuisistakin. Luettu suomeksi, käännöskin ilmeisen hyvä.
March 20, 2022
primeiro livro da Liudma publicado no Brasil, ainda bem!
ah como é bom ler as memórias de infância de uma menina, pesado e sensível.
amo como ela consegue passar pro leitor um incômodo e ao mesmo tempo encher o peito de (muito) amor.
ah como é bom ler as memórias de infância de uma menina, pesado e sensível.
amo como ela consegue passar pro leitor um incômodo e ao mesmo tempo encher o peito de (muito) amor.
December 22, 2022
Só quero agradecer ao meu amigo Calango (Farialimer) que me deu esse livro de Chanucá e é isso! Muito obrigada SpinhozaG!! 💋💋🥰🥰
Displaying 1 - 30 of 85 reviews