George Bacovia (the pen name of George Vasiliu; September 17 [O.S. September 4] 1881–May 22, 1957) was a Romanian symbolist poet.[1] Bacovia was born in Bacău as the son of a merchant, Dimitrie Vasiliu, and Zoiţa Vasiliu (née Gheorghe Langa). He married Agatha Grigorescu in 1928, and then moved to Bucharest where he lived until his death.
"O cafea neagră... și-o ploaie de gheață, Când spiritul mai arde culori în odaie - O privire pe-o carte, pe straie, Și pasul mă-ndrumă în dimineață.
Cum frigul, tremurând ca o veste, Tot plânge, de-al meu și de-al tău... Tot mai mult am rămas cu ce este, Și plouă cu-o părere de rău.
Am uitat dacă merg... încă tot mă iubesc... Am ajuns la timp, ocup și un loc. Dar gândul apasă cu greul său bloc... E numai vedere... nu mai pot să vorbesc..."
Citind Bacovia (şi reuşind totodată să-i intri sub piele) atingi paroxismul melancoliei poetice şi al singurătăţii. Eter lugubru, iarnă grea, ecouri în depărtări... toate se rezumă ori la singurătate ori la căutarea singurătăţii....
Ca o metamorfoză a iubirii uzând de cele patru anotimpuri:
Ecou de romanţă
S-a dus albastrul cer senin Şi primăvara s-a sfârşit - Te-am aşteptat în lung suspin, Tu, n-ai venit!
Şi vara, şi nopţile ei, S-a dus, şi câmpu-i vestejit - Te-am aşteptat pe lângă tei, Tu, n-ai venit!
Târziu, şi toamna a plecat, Frunzişul tot e răvăşit - Plângând, pe drumuri, te-am chemat, Tu, n-ai venit!
Iar mâini, cu-al iernii trist pustiu, De mine-atunci nu vei mai şti- Nu mai veni, e prea târziu, Nu mai veni!
După cum se observă, deşi ciclul (sau metamorfoza) se încheie printr-un ferm "!", lasă totuşi o urmă de continuitate în inima eului liric...
,,Nu câștig niciun gând pentru a-l scrie Compozitor de vorbe... În culori, Reverii, Armonii,"
,,Durere fără nume Pe om... Toți se gândeau la viața lor, La dispariția lor. Muzica sentimentaliza Obositor, - Dor de tine, și de altă lume, Dor... Muzica sonorizează orice atom."
A 26-a carte pentru Invisible cities project Tara: Romania
Imi aminteam ca imi placea Bacovia mai mult decat imi place de fapt, acum la o recitire. Am apreciat unele poezii, altele au fost ok, altele nu m-au incantat, mai ales poeziile din ultimii ani. Atmosfera din poezii e depresiva, tulburatoare, oriunde ai deschide cartea gasesti cel putin 1-2 cuvinte din: plumb, toamna, iarna, plans, ploaie, violet, sange, cimitir, boala, frunze. Asta e partea pozitiva. Partea negativa e ca nu cred ca mai sunt cititorul acestui tip de poezii, as avea nevoie de ceva mai mult.
„Iarna, de-o vreme, mă duce regretul Prin crânguri, pe margini de linii ferate - Trec singur spre seară pr ape-nghețate, Când fâlfâie, pe lume, violetul.
Paloarea, mutismul minează-al meu piept Pe satele ninse crai-nou când apare; Trec singur pe poduri de fier solitare, Și-aștept în zăpadă… dar ce mai aștept?
Hau!… Hau!… depărtat sub stele-nghețate… În noaptea grozavă la cine voi bate?… O, vis… o, libertate… Hau!… Hau!… depărtat sub stele-nghețate. ~Plumb de iarnă, George Bacovia
Poate mulți îl ocolesc pe Bacovia pt ca "era un depresiv si poeziile lui sunt prea triste". Ideea e că a combinat viziunea lui asupra lumii cu motive de moarte, tristețe, singurătate cu o minunată măreție poetică. Nu trebuie să te lași prins de motivul trist, poetul doar scria viziunea sa. Eu m-am lăsat prinsă de magia scrierii. P. S. Nu toate poeziile sunt "depresive". Nu au cele mai pozitive motive transmise, drept pt care am scăzut un pic și ratingul. Dar merită încercate! 🙌🏼