孤獨世紀：衝擊全球商業模式，危及生活、工作與健康的疏離浪潮

by Noreena Hertz

我們正處在人類有史以來最「孤獨」的時代。

正面對決衝擊全球的「疏離浪潮」，首部全方位解析「孤獨危機」的趨勢觀察大作！

全球公認的天才型策略顧問 諾瑞娜．赫茲
世界經濟論壇選為「未來領袖」
CNN：「能夠影響各國政策的思想家」
《觀察家報》：「全球最重要的新一代思想家。」

◎2021新領導力必讀選書
◎《金融時報》最佳讀物
◎Next Big Idea Club選書 （由知名作家葛拉威爾、蘇珊坎恩、丹尼爾品克、亞當格蘭特評選）
◎《每日電訊》年度Top5好書
◎《Wired雜誌》2020年度好書
◎水石書店年度好書
◎誠品書店選書
◎經濟學人：極為重要的著作。
◎金融時報：本書即將引起騷動！
◎衛報：本書是面對疫情時代的關鍵工具，若能重選唐寧街10號必讀書單，《孤獨世紀》一定要名列第一位。

這股疏離浪潮正劇烈影響著你我，
不只衝擊身心健康，更重創了全球的經濟、政治、商業……
接下來怎麼辦？解方何在？
從哪些社會現象與線索可以找到對抗孤獨的轉捩點？
全球知名的新一代思想家諾瑞娜，將提供你全方位的深度考察與解決方向。

2030年之前，全球將有40%的人口是獨居（相當於34億人）。
而我們每天平均查看手機221次，年用量將近1200小時（50天），
深陷數位氣泡裡的人們，孤獨感已達到史上最高點！

迄今，我們尚未警覺這個「孤獨危機」有多龐大──
．對身體──比缺乏運動更傷，危害等同於酗酒，比肥胖嚴重2倍。孤獨等同每天抽15根菸……
．對心理──超過130項研究都發現孤寂感與自殺、自殺意念或自殘有關聯……
．對社會福利──社會孤立每年將消耗美國聯邦醫療保險近70億元，超過治療關節炎的金額，幾乎追上治療高血壓……
．對經濟──零工經濟興起，工作者不但要應付讓人士氣低落的監控形式，多半也會陷入低薪、工作不穩以及勞工權利低落的危機……
．對政治──美、歐以及全球的分歧和極端主義崛起。而實證研究指出，孤寂和右翼民粹主義關係緊密……

幸好，這一切並非無解。

作者親身走訪全球趨勢現場，提供全方位深度考察，積極為這個迫切的危機尋找答案。她分析市場興起的陪伴、群體體驗與服務等「孤獨商機」，以及教育界、學界、政商、醫療界的專業見解，提出我們能夠強化人際連結的具體方案。對抗孤獨世紀的解藥，最終只可能是許多個「我」願意站在彼此身邊，成為「我們」，無論對方是誰。如果想在即將瓦解的世界裡團結起來，這是不能妥協的要求。我們正處在人類有史以來最「孤獨」的時代。

正面對決衝擊全球的「疏離浪潮」，首部全方位解析「孤獨危機」的趨勢觀察大作！

全球公認的天才型策略顧問 諾瑞娜．赫茲
世界經濟論壇選為「未來領袖」
CNN：「能夠影響各國政策的思想家」
《觀察家報》：「全球最重要的新一代思想家。」

◎2021新領導力必讀選書
◎《金融時報》最佳讀物
◎Next Big Idea Club選書 （由知名作家葛拉威爾、蘇珊坎恩、丹尼爾品克、亞當格蘭特評選）
◎《每日電訊》年度Top5好書
◎《Wired雜誌》2020年度好書
◎水石書店年度好書
◎誠品書店選書
◎經濟學人：極為重要的著作。
◎金融時報：本書即將引起騷動！
◎衛報：本書是面對疫情時代的關鍵工具，若能重選唐寧街10號必讀書單，《孤獨世紀》一定要名列第一位。

這股疏離浪潮正劇烈影響著你我，
不只衝擊身心健康，更重創了全球的經濟、政治、商業……
接下來怎麼辦？解方何在？
從哪些社會現象與線索可以找到對抗孤獨的轉捩點？
全球知名的新一代思想家諾瑞娜，將提供你全方位的深度考察與解決方向。

2030年之前，全球將有40%的人口是獨居（相當於34億人）。
而我們每天平均查看手機221次，年用量將近1200小時（50天），
深陷數位氣泡裡的人們，孤獨感已達到史上最高點！

迄今，我們尚未警覺這個「孤獨危機」有多龐大──
．對身體──比缺乏運動更傷，危害等同於酗酒，比肥胖嚴重2倍。孤獨等同每天抽15根菸……
．對心理──超過130項研究都發現孤寂感與自殺、自殺意念或自殘有關聯……
．對社會福利──社會孤立每年將消耗美國聯邦醫療保險近70億元，超過治療關節炎的金額，幾乎追上治療高血壓……
．對經濟──零工經濟興起，工作者不但要應付讓人士氣低落的監控形式，多半也會陷入低薪、工作不穩以及勞工權利低落的危機……
．對政治──美、歐以及全球的分歧和極端主義崛起。而實證研究指出，孤寂和右翼民粹主義關係緊密……

幸好，這一切並非無解。

作者親身走訪全球趨勢現場，提供全方位深度考察，積極為這個迫切的危機尋找答案。她分析市場興起的陪伴、群體體驗與服務等「孤獨商機」，以及教育界、學界、政商、醫療界的專業見解，提出我們能夠強化人際連結的具體方案。對抗孤獨世紀的解藥，最終只可能是許多個「我」願意站在彼此身邊，成為「我們」，無論對方是誰。如果想在即將瓦解的世界裡團結起來，這是不能妥協的要求。

Genres: Nonfiction, Psychology, Sociology, Politics, Society, Self Help, Audiobook

400 pages, Paperback

First published February 2, 2021

About the author

Noreena Hertz is a renowned thought leader, academic, and broadcaster who was named by The Observer “one of the world’s leading thinkers” and by Vogue “one of the world’s most inspiring women.” Her previous bestsellers—The Silent Takeover, The Debt Threat, and Eyes Wide Open—have been published in more than twenty countries, and her opinion pieces have appeared in The New York Times, The Washington Post, The Wall Street Journal, The Guardian, and Financial Times. She has hosted her own show on SiriusXM and spoken at TED, the World Economic Forum in Davos, and Google Zeitgeist. Hertz holds an MBA from the Wharton School of the University of Pennsylvania and a PhD from Cambridge University and is based at University College London, where she holds an honorary professorship.

Reviews

[Lada · Rating 3 out of 5]

The book weaves a narrative with statistics and anecdotes designed to support the author's arguments, whether that it is capitalism's fault, or social media's fault etc.
However, for all the blame that is thrown around, there is a glaring omission of the most obvious culprit -- people's reduced dependence on each other for things other than social/emotional support.
For me the most eye-opening study was Banerjee et al., "Changes in Social Network Structure in Response to Exposure to Formal Credit Markets," describing how in a natural experiment, villages in India exposed to microfinance showed a reduction in social ties, even among households unlikely to borrow. Why were people hanging out in the village square talking to each other? It seems that in some part at least it was because it was not just a social network, but also an informal network of credit, at least for some.
Thinking now to our modern lives: why would we ask a neighbor for a cup of sugar when we can easily go the grocery store (proximate in urban areas) or even when we can get it delivered. Lots of information is available online. We may not need to ask our uncle for that recipe, or our scholar-aunt some period in history, because we can look a lot of stuff up. The author hints that social relationships are work, and they are! Part of the reward, besides the enjoyment of one another's company, and the expectation of reciprocity, is that these are people whom one could rely on for e.g. a ride to the airport (but now there are ride sharing apps), recommendations (now there's Yelp and product reviews) or a small loan (now there are credit cards...), etc. etc. Beyond friends one would choose, perhaps one was also friendly with many others because there was a possibility that at some point one might need to rely on them for a service or favor.
Big concerts and pie shops are nice because they provide community for people who are there to enjoy themselves. But if friendship and socializing is reduced to joint enjoyment, it is a much reduced space than the role that they used to play.
Without considering this crucial aspect of social relationships, the book seems incomplete, both in diagnosing the roots of loneliness and in providing solutions. Some, like community service, civic participation or co-op arrangements that share responsibilities go a ways toward this, but one could do even better by thinking of new ways that social ties and communities can exchange benefit beyond providing companionship. With maybe many of our material and practical needs for the most part taken care of by optimized, large-scale systems, how can we invest our energy and build our networks to become important in new joint endeavors?

[Brendan Monroe · Rating 5 out of 5]

Far too many of us have experience of working in a toxic workplace. For me, that was an Israeli (later Australian-owned) social games company called Plarium Global.

I worked at Plarium's studio in Kharkiv, Ukraine (East Ukraine, about an hour's drive from the Russian border) for four very long years and hated every second of it. Why did I stay? Why does anyone stay in a job they hate? You get used to the standard of living a certain salary can provide and you're afraid that if you leave, you won't find anything else.

But the primary reason I stayed was because I was dating a Ukrainian and, for visa reasons, there was nowhere I could live where she could also live so, as a result, it was best to just stay in Ukraine with my work visa and see where the future would take us.

Plarium was modeled off of one of these Silicon Valley tech companies like Google or Facebook. LOTS of emphasis on the various amenities they offered — a ping pong table! a gym! a game room! The point is, the entire studio was designed on making the company's workers stay at work longer.

It's a clever tool of modern capitalism, getting you to stay in the office longer by making you think that you like the office. And many of them did, I don't want to take anything away from the fact that many of those who worked and still work there did so happily and willingly. It's a sort of capitalistic Stockholm Syndrome, you fall in love with a system that will dispose of you the second you cease to be useful to its bottom line.

If you come in an hour early, we'll give you free breakfast!

If you stay a couple hours late, we're putting on a free concert!

Game tournament tonight with the team leads!

Don't forget, Friday night's movie night!

But behind this whole fun, social facade lay a cruel reality.

Most people stayed to themselves. Yes, they'd show up to get breakfast an hour early, but rather than eat in the common room with someone new, they'd all-too-often take a plate of food back to their desk and sit alone.

Cliques developed, an insider-outsider vibe that permeated throughout the entire company, from management on down.

And the benefits?

Yes, our studio has a slide connecting two floors, in case you ever tire of taking the stairs or elevator, but don't expect to be given health care!

A retirement plan? What's that?

And within each department, even crueler realities awaited.

In my former department — which was, naturally, the English Creative Department — employees were heavily pressured to contribute to the company's various charitable functions.

The company participated in a Christmas drive for area orphanages, and if you failed to "adopt an orphan" you would be hounded, given the silent treatment, and basically treated like a terrible person. It wasn't enough to just give money either, you had to go to the store and actually buy something, which then had to be approved by your coworkers.

In 2018, shortly before I left, there was a charity drive to send a local Ukrainian boy who'd received some fame on TV as a chess prodigy of sorts to Spain so he could compete in a tournament. Those in my department were heavily pressured to participate, and when I expressed some hesitation about doing so, it was remarked that I was "cheap" and not a "team player."

In addition, anyone who left right when the clock sounded to go home was spoken of as being insufficiently dedicated to the company. A colleague at the time actually came down with health problems as a result of the constant guilt she was made to feel for not attending after work functions.

On a number of occasions over the four years that I worked there I was told by my team lead that something I had worked on was "shit" and verbally berated by him and others in the department if I failed to think of a decent concept for a holiday theme or something else.

And the list goes on.

Finally, I'd had enough. I put in my notice to leave after three months (in order for the department to find a suitable replacement) and, less than a month later, I found myself called into my boss' office.

The weekend before, I'd written a blog post about leaving Denmark (where I had spent a week vacationing) to travel back to Ukraine. I called it "Leaving Civilization" and throughout used a somewhat ironic tone, contrasting Denmark with Ukraine and remaking wryly that the many Ukrainians who had left to find work in Western Europe might be onto something.

Nowhere did I mention the company or any people I knew or worked with. But, nevertheless, I had insulted the country and amidst the atmosphere of heightened, faux nationalism that had raged in Ukraine following Russia's seizure of the Crimean peninsula, I had shown myself to be insufficiently loyal to the country.

It was reported to me that many on the Ukrainian localization team that we worked with refused to work with me any longer, and my coworkers, who were already miffed that I was refusing to donate to send the chess prodigy to Spain, were all too eager to see me off as well.

So I was dismissed, in no uncertain terms, a bit over a month before I was originally due to leave, in good standing, with promised references to boot, only to now be sent off with nary a smile.

I wasn't even allowed to take the slide on my way out.

In the two and a half years that have since passed, I have come to be thankful for how things ended, the bridges that needed to be burned between myself and an absolutely toxic work environment. It was only while reading Noreena Hertz's fascinating account of work in the 21st century that I was reminded once again of the entire experience.

This is a book that cuts to the quick of what ails the world, particularly the western world, today. In a society so focused on increasing profits, it seems we are isolating ourselves from our common man.

I'm one of those "digital nomads" now, having shirked the office life well before the pandemic made doing so a necessity. I work from home, often writing book reviews when I'm not working.

There's no slide, no ping pong table, but — with friends and family closer at hand — I find the environment to be much less toxic. Even now, working from home in the midst of a pandemic, I find my isolation and anxiety to have been significantly lessened.

[Gabriela Pistol · Rating 4 out of 5]

3.5
O excelentă primă parte și o a doua jumătate înecată de verbozitate, așa mi s-a părut.
Când vine vorba despre politică și economie (adică despre critica neoliberalismului care a dus la înstrăinare, ruperea comunităților, exacerbarea individualismului, competiției și discrepanțelor sociale), autoarea e foarte bună.
Când trece la investigarea efectelor digitalizării, însă, simt că nu aduce absolut nimic în plus discuției. Nu am găsit nimic nou, nimic ce să nu fi citit deja de sute de ori în orice articol despre inteligența artificială și pericolele vs. oportunitățile pe care le aduce.

Totuși, rămâne valid (cred eu) mesajul ei: e nevoie de efort din partea fiecăruia pentru a întreține relația socială, de bunăvoință, atenție la nevoile celorlalți, ajutor reciproc, disponibilitate de a discuta în primul rând cu cei diferiți de noi. Asta dacă vrem să mai avem o societate (umană) și nu doar bule formate din noi și roboțelul personal (dacă ni-l permitem).

[Megan Ferguson · Rating 4 out of 5]

I picked up this book (free from Netgalley, so take comments with the appropriate grain of salt) because the increased loneliness I’ve seen over the last few months or, lets be honest, decades has been a concern. I’ve seen it in the desperation for human contact shown by the elderly from work, church, and the community. I’ve seen it in the lack of social skills and ability to appropriately interact with the world and the people in it shown by the teens in my community. I’ve seen it in preschoolers begging for attention as their parents stare at their phones in increased obsession…so, does this book solve this problem?
I will admit, I just asked an unfair question, the chances of one book solving the habits of decades are so infinitesimally small that they are laughable. However, it is a social ill that author Noreena Hertz attempts to alleviate. Does she always succeed? No, of course not. Does she present her arguments in a cohesive and bipartisan manner? Not always, but the attempt at fairness is there and, as one of the few books I’ve read that faces this problem head on, I do tip my hat to her courage and consideration. Definitely a book to read if you wish to understand more about the loneliness crisis and what the average citizen can do to alleviate it.

[Alicia Bayer · Rating 5 out of 5]

This is an excellent book that not only goes into the depths of our loneliness but its many causes and ramifications. It's in-depth and fascinating, and it also offers a host of excellent solutions at the individual, community, workplace and national levels.

I read hundreds of books in an average year and there are always a handful that stick with me. This is one that I know will stand out for this year. Highly recommended.

I read a digital ARC of this book via NetGalley.

[Jin · Rating 5 out of 5]

Das Thema Einsamkeit ist derzeit sehr aktuell und gerade zu Corona-Zeiten scheint es auch ein beliebtes Thema bei Büchern zu sein. Dieses Buch gehört dabei eindeutig zu den besseren Sachbüchern, die ich bis jetzt gelesen habe.
Es ist informativ, bietet eine großartige, breitgefächerte Sammlung an Fakten und Beispielen rund um die Welt. Dabei bleibt die Erzählweise nie trocken und schafft es Wissen überzeugend darzustellen. Das Buch hat es auch geschafft an mein Gewissen (mein Herz und mein Kopf) zu appellieren, dass sich was ändern muss, damit das Zeitalter der Einsamkeit bald vorüber ist. Natürlich stimme ich jetzt nicht jedem Punkt in diesem Buch zu, aber ich habe sehr viel neues gelernt und auch viele Zusammenhänge in der Politik, Wirtschaft und Psyche erkannt. Das Buch war z.T. zwar etwas zu ausufernd und detailliert in seiner Ausführung, aber blieb trotzdem weiterhin interessant und war für ein Sachbuch ein Page-Turner. Insgesamt hat mir das Lesen dieses Buchs sehr viel Spaß gemacht und würde es jedem empfehlen, der etwas mehr über Einsamkeit lernen will.

** Dieses Buch wurde mir über NetGalley als E-Book zur Verfügung gestellt **

[Ana-Maria Voloc · Rating 4 out of 5]

„Secolul singurătății” este, probabil, una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în 2021, iar acest lucru nu se datorează doar actualității temei (întrucât tratează, printre altele, și efectele pandemiei și ale digitalizării asupra modului în care ne raportăm la cei din jur), ci mai ales faptului că autoarea a optat pentru o abordare pluridisciplinară, prezentând aplicabilitatea unor teorii din domeniul psihologiei, sociologiei sau științelor politice cu privire la construirea relațiilor interumane într-o lume din ce în ce mai dezbinată. Cu toții am trăit, într-o mai mică sau mai mare măsură, izolarea și singurătatea în ultimii doi ani, însă realitatea este că spiritul comunității a început să se dezintegreze cu mai mult timp în urmă. Poate atunci când ne-am mutat într-un loc nou și nu am depus niciun efort să ne cunoaștem vecinii sau să creăm legături noi? Poate atunci când, în contextul politicilor de austeritate impuse de criza financiară din 2008, au început să dispară sau să fie reconfigurate spațiile în care oamenii se puteau strânge laolaltă, precum centrele culturale, bibliotecile publice, parcurile sau cluburile pentru tineret? Poate atunci când tehnologia ne-a invadat intimitatea, iar rețelele sociale au devenit parte din viața noastră, dându-ne iluzia că nu vom mai fi niciodată singuri dacă avem sute de prieteni virtuali?

Criza singurătății ar preceda, însă, toate aceste evenimente, iar rădăcinile ei s-ar fi format, de fapt, încă din anii ’80, odată cu apariția neoliberalismului, o ideologie care ar încuraja individualismul și împlinirea personală, în detrimentul binelui colectiv. Noreena Hertz consideră că oamenii au devenit, astfel, rivali, dezvoltând un anumit grad de suspiciune cu privire la adevăratele intenții ale celor din jur, ceea ce i-a îndepărtat, în cele din urmă, de comunitate și de activitățile de grup. Chiar dacă în acest mod, foarte mulți indivizi au cunoscut succesul, având mai mult timp să investească în dezvoltarea lor profesională, ei au devenit și mai predispuși la boală (singurătatea determină, printre altele, și amplificarea impactului surselor de stres din jurul nostru) și mai dependenți de mijloacele alternative de petrecere a timpului liber, care nu implică interacțiunile fizice cu alți oameni, ci utilizarea unui dispozitiv digital.

Este aproape imposibil să ne imaginăm, în momentul de față, viețile fără ecranele în fața cărora ne desfășurăm activitatea profesională sau comunicăm cu oamenii dragi, atunci când anumiți factori externi ne împiedică să îi vedem atât de des pe cât ne-am dori. Ceea ce trebuie să facem, însă, este să nu ne izolăm în aceste „bule digitale”, să nu alegem să ne petrecem seara urmărind un videoclip pe YouTube sau verificând noutățile din cronologia noastră pe Facebook, în loc să fim atenți la ceea ce partenerul nostru ne povestește sau să dăm un telefon cuiva apropiat. Autoarea consideră că inițiativele în această direcție ar trebui să vină, în primul rând, din partea autorităților, având în vedere capacitatea lor de a lua măsuri sociale destinate sprijinirii celor afectați de singurătate, însă, în cele din urmă, noi suntem cei care creăm societatea. Fiecare individ poate și are puterea de a schimba ceva în propria viață, precum și în a celor din jur. Provocarea este, însă, aceea de a ne schimba, înainte de orice, mentalitatea și de a ne aminti că ceea ce a determinat progresul omenirii a fost dezvoltarea capacității de a colabora și de a-și însuși spiritul colectiv.

[Matty · Rating 4 out of 5]

This book feels so perfectly timed, particularly during a global pandemic! A call to arms to stop being so insular & self-serving and think more about our connections to community & society. This book was really thought-provoking & filled with loads of really interesting stories & case studies to help the author make her overall point. Definitely made me think about how lonely we are all making ourselves in this modern age!

[Maddy · Rating 4 out of 5]

This is one of those brilliant books that everyone should read, no matter who you are. Humanity was already so disconnected before covid and even more so now. This book delves into this topic and explores solutions that we can all take part in implementing

[Mafi Zis Amețita Aka Cristina · Rating 4 out of 5]

4,5⭐ fabuloasă carte ❤️

[RaMoTor · Rating 5 out of 5]

O lectura pe cât de trista, pe atât de adevarata, din care putem afla printre altele ca in Marea Britanie din 2018 primul-ministru a ajuns sa numească un ministru al singuratatii, ca exista in mai multe state din lume site-uri(de mare succes chiar!) unde oamenii își pot închiria prieteni, ca Singurătatea ucide, se dezbate problema rețelelor sociale in creșterea însingurării și cum ne putem regăsi intr-o lume divizata. O carte care, in opinia mea, merita citită.

[Adela · Rating 3 out of 5]

Cu indulgenta 3 stele...cam slabuta cartea.

[Max Bridger · Rating 5 out of 5]

I really enjoyed this book as I have an interest in both my local community, and older peoples' want for the past and specifically the 'good old days'.

The Lonely Century is full of amazing, shocking and sometimes unbelievable facts, and due to this just under half the book is references! But the content is still plentiful and more than sufficient to detail the ways in which community has been eroded Worldwide in the last 50 years, and the issues this is presenting for us all.

Noreena also details ways she feels would be fitting to combat this pandemic of isolation, as well as highlighting successful efforts from people, governments and some businesses (like Cisco) to revitalise community spirit and genuine interactions. So although some of the reading is quite depressing, it also serves as a manual of ideas to help us come back together, in an age where social media and neoliberal policies have been increasingly pulling us apart.

[Alexandru Gogoașă · Rating 5 out of 5]

Multe informații care ar trebuie sa fie cunoscute de cat mai multi oameni și să conștientizăm totusi că singuratatea reprezintă o problema serioasa și va deveni foarte gravă dacă rămânem la fel de ignoranti, nepăsători, indiferenți și foarte puțin lucizi.

[Mahmoud Aghiorly · Rating 3 out of 5]

يتحدث كتاب قرن الوحدة للكاتبة نورينا هيرتز , كما هو واضح تماما من العنوان عن موضوع الوحدة والشعور بالعزلة في هذا العصر المتسارع المليء بالالتزامات والمسؤوليات والمتطلبات , وقد خرج الكتاب في خضم أزمة فيروس كورونا والتي جاءت بحسب الكاتبة لكي تؤطر ازمة كانت قد بدأت منذ مدة طويلة , وقد قدم الكتاب العديد العديد من الحقائق والامثلة من جميع انحاء العالم و قد كانت كمية المعلومات والأبحاث والدراسات التي قدمت في هذا الكتاب كثيرة جداً لدرجة يشعر فيها القارئ بالامتلاء المبالغ فيه بالأرقام والدراسات و كأن فريق بحثي شرع في تقليب فضاء الانترنت عن أي بحث ذكر كلمة الوحدة و من ثم جمعت كل هذه الأفكار في سياق فقرات وفصول في الكتاب مما يضعف نسق السرد والاقناع واصالة الفكر الخاصة بالكاتبة , ولكن وبغض النظر عن هذا العيب الرئيسي في هذا الكتاب , الا ان الأمثلة ذاتها كانت صادمة ومقنعة وسوف تقدم للقارئ العديد من الأفكار الجديدة والمواقف والاحداث الفريدة , انطلاقاً من محاولة محاربة الوحدة بالروبوتات , وصولاً إلى استئجار شخص لكي يشارك الاخرين بوجبة طعام , الوقع الشديد لشعور الوحدة مستشري جداً في مناطق مختلفة من العالم و مازال هذا المد ينتشر الى مناطق جديدة كل يوم مع تطور التكنولوجيا وتغير أساليب التواصل والعمل والدراسة , الوحدة التي ذكرت في الكتاب كانت متعددة الجوانب , فقد شملت الوحدة في مجال العمل , والوحدة في المدن الكبيرة , الوحدة في المجتمعات المنغلقة , الوحدة ضمن نطاقات الاسرة والعائلة , الوحدة ضمن العلاقات الاجتماعية , والوحدة نتيجة اللاإنتماء سواء الفكري او المادي , الكتاب حاول في أجزاء كثيرة ان يقدم العديد من الحلول ورمى الكرة في ملعب الأنظمة التي حملها المسؤولية في خلق بيئات كارهة للتواصل الاجتماعي , فالكتاب يذكر على سبيل المثال الانحسار الكبير في اندية القراءة والنوادي الثقافية و جلسات الحوار الاجتماعي التي قلمت معظمها بحجج التمويل او نقص الكادر او الكلفة المرتفعة , وايضاً تحدث الكتاب عن طريقة العمار وتصميم المدن الذي ساهم في خلق كنتونات اجتماعية عززت شعور العزلة والوحدة , الكتاب بصورة عامة مميز وتقيمي له 3/5 وانصح بقراءته , سوف أقوم بنقل وترجمة المتقطفات قريباً

[Dramatika · Rating 3 out of 5]

A fine start but such a horrible finish! Mandatory civil participation? Really? My parents actually went theough such horrors in Soviet times, never again! I vaccinated for all such forced cheerfullness of mandatory collective for my life! The author might benefit from learning a few facts of how such mandatory staff works.

[Sid Extence · Rating 4 out of 5]

I loved this book. Thought provoking and interesting the whole way through. Reading this book has led me to put my phone down more and connect with those around me. Would definitely recommend.

[Ady ZYN · Rating 5 out of 5]

Singurătatea este provocarea tragică a societății umane globale contemporane. Ea este un proces lent accelerat de izolarea pandemică și ne influențează viața într-un mod dramatic având o influență profundă de la nivel individual până la cel social, care contribuie la disoluția comunităților umane, adică a acelor medii care acordă sprijin și susținere celor din jur. Autoarea vede singurătatea ca fiind o experiență interioară amplă care depășește sentimentul lipsei iubirii sau a unei companii ori intimități; este ceva mai mult decât ce simțim când suntem ignorați de apropiați sau chiar vecini și prieteni. Singurătatea ca ruptură generalizată de sine, dar și de contextul excluderii politice și economice. "Singurătatea nu este doar o stare de spirit subiectivă. Ea este și o stare colectivă, care ne afectează enorm ca indivizi și ca societate". Această singurătate este rezultatul unor politici aparent economice însă a căror menire a fost schimbarea felului nostru de a fi. Capitalismul neoliberal al anilor 80, promovat la început de Margaret Thatcher— care afirma că: "Economia este doar metoda. Însă scopul este acela de a schimba felul nostru de a fi" —, și Ronald Reagan, preluat apoi de ceilalți care au urmat, au produs, prin introducerea unor concepte ideale precum alegerea liberă, piața liberă, guvernarea minimală și incurajarea concurenței indivuale în dauna binelui colectiv, o comunitate dezechilibrată economic, cu o falie adâncă între bogați și săraci, unde interesul companilor și giganților financiari primau în fața majorității oamenilor. Incurajarea competivității și urmăririi propriului interes, scoțând în evidență, întru subminarea solidarității și grijii umane față de celălalt, o trăsătură totuși străină naturii umane, egoismul, a reușit să fragmenteze relațiile interumane procesul fiind accelerat de evenimente naturale, ce scapă controlului uman.

"Cauzele și consecințele singurătății se află la baza celor mai importante probleme sociale și politice cu care se confruntă societatea în prezent", susține autoarea. Schimbările fiziologice produse de singurătate, care modifică răspunsul corpului se fac resimțite până la nivel politic. S-a observat că cei singuri își pierd totodată încrederea în ceilalți, li se diluează empatia și chiar devin ostili celor din jur. Acest aspect al singurătății este deturnat de politicienii populiști, în special de extremă dreapta, spre sporirea sentimentelor xenofobe. În cele din urmă, indivizii singuri își găsesc un scop creând grupuri centrate în jurul acestor inamici străini când politicul îi îndreaptă în această direcție. La fel și când aspectul social al singurătății este manipulat în interese politice. Grupurile marginalizate de-un politic iresponsabil, care își pierd statutul odată cu creșterea șomajului și adâncirea crizei economice, se coalizează în jurul unui mesaj naționalist, de cooperare în jurul unui lider care propune niște programe de reintegrare într-o comunitate demnă, prin renaștere națională. Cei marginalizați și pierduți vor asimila mesajul și vor vira spre a-și diminua sentimentul de singurătate.

M-am așteptat la o carte în care singurătatea este descrisă într-o tentă lirică, doar că am găsit o carte care respectă rigoarea unei scrieri științifice. Ideile sunt susținute de-o bibliografie consistentă din domenii științifice, prezentată la final prin note detaliate.

***
Cartea este o pledoarie pentru reconstrucția relațiilor interumane într-o civilizație globală care se fragmentează; întrucât omul este o ființă socială, care a evoluat să fie adaptat mediului social, efectele dezagregării relațiilor între oameni sunt dezastruoase. Apartenența la o comunitate este esențială pentru sănătate, iar înstrăinarea debilitează tot ceea ce este uman. Instinctul din zorii umanității care au făcut o nevoie a omului să aparțină unui trib, sau unei comunități ca să supraviețuiască l-a condus spre dezvoltarea treptată a unor centre cetățenești din ce în ce mai ample care au ajuns de-a lungul mileniilor să se întoarcă împotriva nevoii omului de comunitate. Pledoaria implică conștientizarea a tot ce implică o comunitate umană; spațiul împărțit de oamenii aflați într-o relaționare și sprijin reciproc, oameni care întorc beneficiilor obținute rezolvarea obligațiilor de a se supune regulilor stabilite de ei. Altfel spațiul ocupat de oameni devine o aglomerare de oameni singuri care ajung să trăiască doar sub același impuls individualist.

Paradoxul s-a împinit când instinctul de adeziune la grup s-a transformat într-un impuls al izolării în singurătate. Ceea ce a făcut din om o ființă prosocială, l-a condus mai apoi și spre izolare de semenii lui, făcându-l să gonească singur spre propria lui țintă, individuală, divergentă de a celorlalți semeni ai lui. Asimov a simțit tendința spre care ne îndreptăm și, în seria Roboții, a transpus-o în cutumele acelor coloniști care au părăsit Pământul și au fondat în depărtările spațiului Solaria, lumea în care toți cetățenii trăiau izolați unul de celălalt înconjurați doar de tehnologie. Contactele fizice reduse la un minim extrem au transformat oamenii în niște ființe înstrăinate până când presiunea selectivă i-a transformat peste câteva milenii în niște specimene ce vag mai aduceau fizic a oameni. Când Golan Trevize vizitează Solaria, în căutarea miticului Pământ, singurătatea solarienilor făcea parte deja din natura lor. Biologia lor nu mai avea multe în comun cu cea a strămoșilor lor oameni. Viața lor decurgea de acum într-o veșnică inerție sfidând parcă elementul uman: „Fără interacțiuni între oameni, dispare interesul fundamental pentru viață; dispare cea mai mare parte a rațiunii de a trăi”, concluzionează Asimov în romanul Soarele gol, când androidul Daneel Olivaw se plimba printre solarieni, când aceștia își mai păstrau aspectul fizic uman.

Lumea din jur ne schimbă pe noi. Asta se întâmplă încă de la începutul vieții pe pământ. Fiecare abilitate a noastră se păstrează atâta timp cât ne ajută să ne descurcăm în labirintul numit viață. Apoi abilitățile se transmit urmașilor. Aceștia devin pe deplin dezvoltați în alte vremuri, în altă lume decât a noastră, în alte timpuri. Sunt supuși la noi provocări, iar abilitățile moștenite pot fi sau nu pot fi utile lor. Totodată, întâlnind o lume nouă, urmașii sporesc noutatea, aduc un suflu complet nou, cu alte cuvinte, amplifică schimbările în lume, iar unele abilități moștenite de la strămoși nu mai sunt utile și ajung să se piardă făcându-le loc altora utile în noua lume. Dacă singurătatea va defini noua epocă, atunci abilitățile sociale se vor diminua. Fiziologia creierului se va schimba și ea treptat, treptat. Pentru noi, crescuți într-o civilizație prosocială aceasta ni se pare înfiorător. Dar pentru urmașii noștri de peste secole, ar putea fi natura lor umană. O lume solariană este însă o lume stagnantă chiar dacă în prim plan s-ar observa o serie de beneficii reale, bunăstare și armonie. Natura umană astfel devenită, pe termen lung ar putea reprezenta o fundătură pentru civilizație și rezultatul ar fi la fel de dezastruos precum cel al solarienilor, descris de Asimov. Viitorul, inevitabil, te schimbă. Întocmai ca pe Solaria lui Asimov, evocată în romanul Fundația și Pământul, tehnologia are puterea, în ciuda scopului de a ajuta omul în lupte asa cu singurătatea, să-l izoleze și mai mult și să-l închidă într-o iluzie îmbătătoare. Solarienii ajunseseră, din cauza izolării extreme, să procreeze prin contribuiția unui singur individ, partenogenetic, iar progenitura, copilul din roman, solarianul Fallom, creștea în prezența unui robot, înconjurată de tehnologie în timp ce părintele păstra mereu distanță de ea. „Oare cât va mai dura până când părinții, deja obișnuiți să dea copilului tableta sau telefonul ca să-i liniștească, să transfere și mai multe responsabilități de acest fel unui robot însoțitor?” se întreabă autoarea scoțând și mai mult în evidență geniul lui Asimov care scria despre fenomenul înstăinării totale în al cincilea volum al seriei Fundația, în 1986, Fundația și Pământul.

Pledoaria împotriva singurătății este o carte care e dedicată în aceeași măsură oamenilor politici, cât și oamenilor simpli, pentru că în lumea care stă să destrame, schimbarea în bine poate să pornească de jos în sus, iar politicul trebuie să sprijine tendința de reîntremare spre asanarea acestei societăți suferinde.

[Delphine · Rating 5 out of 5]

Thought-provoking, cleverly illustrated book about the defining condition of the 21st century: loneliness.

Loneliness is largely defined: it covers more than just individual loneliness, it's also about not feeling supported by your employers, fellow citizens and the government. Hertz distinguishes three causes: the introduction of smartphones and social media, discrimination, and the demise of the number of community places. Ultimately, the real scapegoat is (/are the excesses of) neoliberalism, introduced in the 1980s.

Hertz emphasizes the mental consequences of loneliness (often ending in suicide), but also the physical ones: the fight-or flight reflex and high levels of cortisol, the cuddle hormone we release when we help someone without expecting anything in return (the so-called helper's high).

She links loneliness to increased feelings of hostility towards others, resulting in populism (Hannah Arendt is mentioned). She further addresses loneliness in big cities, and the need for social robots to counterbalance our loneliness.

This book contained so many unpleasant surprises for me: from the creation of deliberately 'hostile' architecture (uncomfortable benches to chase away the homeless or youngsters), to job interviews performed by algorithms and screen-free schools in Silicon Valley (!).

However, The lonely century is a hopeful book, addressing possible solutions. Capitalism should be reconnected to care and empathy (legislation could play an important part here), people must feel more seen and heard (citizen councils could be an idea), and the number of community spaces in neighbourhoods should be increased instead of reduced.

Obviously, we as individuals also have a task at hand: 'we need to rush less and stop and talk more, whether it's to the neighbour we often pass but never speak to, a stranger who has lost their way, or someone who's visibly feeling lonely - even when we're feeling overloaded and beasy. (...) We need to show more gratitude to those who care for others in society, and more generally say thank you more- whether it's to our partner, our colleagues at work or even to our new AI helpers'.

[Bruno Zamorano · Rating 4 out of 5]

In this tour-de-force analysis of First World societies, the author analyses why so many of us feel alienated, both from each other and from institutions and politics. It offers a rather bleak picture that’s simultaneously scary and too familiar, but it also offers suggestions on how to steer to a different direction. For, as the author points out, this may be the lonely century, but it doesn’t have to be.

I give it 4 stars because it was written in the immediate aftermath of the COVID-19 pandemic and in that regard it seems somehow aged (even after just 5 years). Yet, it’s a powerful read.

[Ruxandra Georgescu · Rating 3 out of 5]

o carte pe care merită să o citești din când în când, când internetul ți-o ia înainte; primele 100 de pagini, însă, mi s-au părut destul de "seci" (aș fi apreciat o mai mare încercare în a explica anumite fenomene în diferite părți ale lumii), dar e o carte cu care poate începe un soi de conștientizare.

[Nilo0 · Rating 4 out of 5]

یه کتاب درباره تنهایی انسان مدرن امروزی در قرن 21 که دلایلی داره که در قرن‌های گذشته وجود نداشته ازجمله تکنولوژی، شبکه‌های اجتماعی، شهرنشینی، محیط کار، کرونا، ربات‌ها، هوش مصنوعی و...
اطلاعات خوبی همراه با ذکر مثال از دنیا با افراد معروق یا غیرمعروف داشت. برای بالا بردن اطلاعات از دنیای امروزی خو بود.

[Chris Boutté · Rating 5 out of 5]

Before I dive into the review, I think it's important that I qualify myself. I'm an introverted millennial, and had it not been for technology like AOL Instant Messenger and social media apps in the following years, I wouldn't have nearly as many connections as I have now. The ability to connect through technology was huge in my life, so I'm always skeptical about books like this that discuss the loneliness epidemic. But as a mental health advocate and recovering drug addict, I know that we have a mental health crisis, and deaths of despair are on the rise. As I talk with people, I see that loneliness is a major source of our problems, so I try to keep an open mind going into books like this one from Noreena Hertz. 

With that being said, this book from Noreena Hertz was absolutely phenomenal. I'm always concerned that authors of these books are going to demonize technology, but Hertz didn't do that. Throughout the book, Hertz did an excellent job backing her arguments with research and empathy while also pointing out the issues we face as a society. Aside from discussing some of the problems with technology, she dove into topics such as political polarization and the rise of AI, and I learned a ton. Best of all, her closing chapter provides a wide range of solutions. Although I definitely agree with her solutions, I can see how some would disagree with that type of government paternalism. But as someone who loves the work of Richard Thaler and Cass Sunstein, I think these solutions could work. So definitely grab a copy of this book, and I'd love to know your thoughts.

[Adela Popovici · Rating 3 out of 5]

Ce mi-a placut e ca aceasta carte aduce laolalta multe probleme din societatea noastra care nu par a fi discutate asa cum ar trebui. ( ex:dependenta de smart phone nu doar ca va duce la izolarea tinerilor, dar si la incapacitatea lor de a mai sti sa comunce si sa relationeze cu ceilalti. )
Prin urmare, e un bun punct de discutie in spatiul public, mai ales intr-un an atat de tumultos din punct de vedere electoral.

Ce nu mi-a placut: din punctul meu de vedere e o carte care putea sa aiba jumatate din numarul de pagini actual. Sunt multe idei repetitive, iar ultimul capitolul mi s-a parut o rescriere a concluziilor din capitolele precedente.
In general genul acesta de carti (mai ales cele scrise de americani, am observat) recicleaza aceleasi idei de foarte multe ori pe parcursul lor si astfel risca sa se piarda esentialul. Nu mai zic ca pot devini plictisitoare si obositoare cand le citesti.

Per total mi-a intarit convingerea ca la genul acesta de probleme nu exista o solutie singulara( statul trebuie sa se implice vs e datoria noastra sa fim mai implicati). Solutia e undeva la mijloc pentru ca trebuie implicare din partea ambilor agenti.
In schimb, fata de carte as mai vrea sa adaug ca pentru a avea oameni implicati, acestia trebuie educati si crescuti intr-un spatiu unde spiritul civic este puternic promovat. Altfel vom avea doar mase de manipulat si exploatat pentru politicieni si multinationale.

[Regis Neilson · Rating 2 out of 5]

The Lonely Century does a thorough job of exploring the realities of the rampant loneliness of the modern world and may be accurate in identifying some of the consequences, including ill health and political populism, but my main problem with the book is that Hertz lays most of the blame for loneliness at the feet of neoliberalism, which she characterizes as a brutal, heartless pursuit of personal wealth regardless of the consequences to others. However, some of the book’s most striking examples of modern loneliness (e.g., elderly Japanese people who commit petty crimes so they can go to prison for care and companionship) come from countries where governments have far too much economic control to be considered remotely neoliberal.

I think Hertz makes a good point that mistrust of government/leadership is one aspect of modern loneliness, but the problem of modern loneliness runs deeper than socialism could ever hope to reach.

[Rosie Evans · Rating 3 out of 5]

Some astute and prescient points about loneliness and austerity, automation and neoliberalism fall flat with a lack lustre conclusion that asserts we just need to 'make capitalism nicer'... Not convinced

[Liliana · Rating 4 out of 5]

O carte a zilelor noastre foarte bine documentata, cu idei/prezentari/concluzii pertinente.

[Julius · Rating 3 out of 5]

Existen empresas para alquilar amigos por horas, como Rent-a-friend, fundada en Nueva Jersey por Scott Rosenbaum. Antes incluso de que el coronavirus provocara una "recesión social", 3 de cada 5 adultos estadounidenses se sentían solos.
Si uno se siente solo, las probabilidades de padecer una enfermedad coronaria aumentan en un 29 %, las de sufrir un ictus en un 32 % y las de desarrollar demencia clínica en un 64 %. La soledad, pues, es un grave problema, y está aumentando en el mundo moderno.

Por eso un diagnóstico tan certero como el que ofrece Noreena Hertz en su libro El siglo de la soledad: Recuperar los vínculos humanos en un mundo dividido resulta tan necesario y conveniente.

Y las posibles soluciones

Gracias a Facebook e Instagram, muchos de nosotros todavía estamos nominalmente en contacto con nuestros amigos del colegio y compañeros de antiguos trabajos. Pero esto es amistad 2.0, relaciones sociales online, que no constituyen relaciones tan plenas como las que tenemos en el mundo real, el 1.0.

De hecho, en nuestra vida cotidiana, las comunidades se están reduciendo. De 1985 a 2009, el tamaño promedio de la red social de un estadounidense, definido por el número de confidentes que las personas sienten que tienen, ha disminuido en más de un tercio. Es posible que tengamos cientos de amigos en Instagram, pero cada vez hay más pruebas de que esas conexiones no son las que nos proporcionan el bálsamo social que necesitamos, que es el contacto humano.
Pero el libro de Herz, exhaustivamente documentado y contado con mucha frescura y dosis de storytelling, no solo ofrece el diagnóstico, también algunas soluciones.

Cada capítulo está dividido en diferentes aspectos de la vida para afrontar o relacionadas con la soledad. Economía, arquitectura urbana, trabajo, ocio... es un tema que yo tengo muy muy leído, y de ahí mis 3⭐.

Quizás es un libro básico para quien sepa el debate sobre la soledad, pero un grandísimo libro para quien sw quiera acercar por primera vez.

[Kara · Rating 3 out of 5]

Would it be strange to say that I fail to connect with this book although I'm genuinely curious about its premises and conception during the pandemic? Categorically speaking, I'm not a lonely person according to the UCLA Loneliness Scale. This affirming note only sways me slightly from a general cynicism towards any point-based system. While an attempt is made to steer the conversation towards a single thread of loneliness, its origin, and its manifestation in modern society, the book can be awfully meandering at times. A quarter of the book is reserved for citations but I can't shake off the feeling of reading a lengthy, watered-down article without much originality and depth. I would have used the antonym of "coherent" but according to Seth Godin, ascribing such quality to the book may end up putting it in the league of "interesting" which is unfortunately not the profound effect I experience. Having said that, I do find some interesting concepts and share the same sentiments around hostile architecture, incentivizing kindness at work, engagement in the community, and AI encroachment on almost every decision making which also conjures up an image of a black box in the making with its powerful deep learning capabilities.

[Anna Lyche · Rating 4 out of 5]

Jeg har ikke lest sakprosa på sååå lenge, og denne ga skikkelig mersmak:)

Den handler om de faktorene som gjør oss - både som samfunn og som enkeltindivider - ensomme.
Selv om den var ganske repetitiv til tider (jeg hoppet over noen deler som jeg følte gjentok noe hun hadde skrevet tidligere) var det en utrolig fin påminnelse om å tenke mer på de rundt oss og hvordan vi selv tar del i fellesskapet. Boka tok også opp hvorfor så mange blir ekskludert eller ekskluderer seg selv fra fellesskapet, spesielt nå som alt har blitt så individualisert og vi er fanget i den altoppslukende digitale verdenen.

Ble skikkelig inspirert til å være litt mindre i den digitale verden og heller ta mer del i det fysiske felleskapet, for jeg vet jo egt hvor bra det er for meg, så var fint med en slik påminnelse!