La primele pagini mă gândeam că e prea tristă, a durat un pic până mi-am amintit și apoi m-a cuprins treptat, cum numai tristețea te ține în stare pură. Mi-a plăcut mult, mai ales poemele despre feminism, dar la fel de mult și cele despre familie, depre starea dintre aici și acolo, din limbo, cum nu credeam că se pot simți mai dureros, chiar dacă nu ești din acea realitate, tristețea cred că răsună similar.