What do you think?
Rate this book
Un calcan pe Lipscani
Miza majoră a prozei Vioricăi Răduță este redarea uneia dintre funcțiile originare ale romanului: aceea de a prezenta (în sensul de aducere în prezent) un mediu social. Treabă anevoioasă și laborioasă, o întreagă fojgăială umană pare a curge greu, ca o păcură, prin istorie. Densitatea textului face, paradoxal, ca presiunea Realului să transforme percepția cititorului, încât mediul social și fizic al unei urbe de provincie (cu salturi între istorie și prezentul acut) să facă saltul în magic. Este una dintre mărcile inconfundabile ale scrisului greu al autoarei. Romanul ar trebui citit în continuarea mai vechiului Hidrapulper, cu care formează un diptic. Cu o forță epică fără prea mulți concurenți în aria aceasta a romanului social, istoric, politic (în sensul originar), Viorica Răduță oferă un fel de monografie fabulatorie a Ploieștilor, și, implicit, a societății noastre recente într-un roman de o teribilă forță vizionară. – Christian Crăciun
(…) Între timp, pe Ileana o urmărea şi în Ploieşti privirea portarului cu telefonul în mână şi condica pe măsuţă. Ea prezentase bonul de deplasare la Institutul de Statistică, o clădire pe bulevardul de la Gara de Sud spre centru, în Ploieşti. Enormă. Urcase odată şi la etajul al II-lea să vadă policlinica de peste drum, dar nu s-a putut dezlipi de oamenii care bântuiau coridorul şi birourile. Arătau ca mesele şi scaunele, roşi de timp, de viaţă, de ce priveau ei în sinea lor, pe loc, până li s-au retras mâinile în manşetele negre. Ce Dumnezeu, aici şi covoarele sunt decolorate! Funcţionarii se uitau la culoarea ruginită. În ea a văzut găuri şi Ileana. Mai bine cu gândacii de hârtie, şi-a spus, măcar nu mănâncă din stofă. La etajul unu era şi registratura unde preda pe bază de semnătură formularul cu numărul mediu. Îl completase dimineaţa. Trebuia să iasă bine socoteala pe ultimul rând, asta interesa, nu şi muncitorii concediaţi dacă tot nu era voie să declari asta. De altfel, la rampa de maculatură lucrătorii nici nu se puteau număra. Oricine ar fi încercat, se împrăştiau toţi printre baloţi, iar la uscătoarele cu foc nu rezista vreun intrus mai mult de câteva minute printre maşini. Numărul mediu se dădea la comanda şefei de Personal, numai calculul trebuia să fie corect. (…)
(…) Între timp, pe Ileana o urmărea şi în Ploieşti privirea portarului cu telefonul în mână şi condica pe măsuţă. Ea prezentase bonul de deplasare la Institutul de Statistică, o clădire pe bulevardul de la Gara de Sud spre centru, în Ploieşti. Enormă. Urcase odată şi la etajul al II-lea să vadă policlinica de peste drum, dar nu s-a putut dezlipi de oamenii care bântuiau coridorul şi birourile. Arătau ca mesele şi scaunele, roşi de timp, de viaţă, de ce priveau ei în sinea lor, pe loc, până li s-au retras mâinile în manşetele negre. Ce Dumnezeu, aici şi covoarele sunt decolorate! Funcţionarii se uitau la culoarea ruginită. În ea a văzut găuri şi Ileana. Mai bine cu gândacii de hârtie, şi-a spus, măcar nu mănâncă din stofă. La etajul unu era şi registratura unde preda pe bază de semnătură formularul cu numărul mediu. Îl completase dimineaţa. Trebuia să iasă bine socoteala pe ultimul rând, asta interesa, nu şi muncitorii concediaţi dacă tot nu era voie să declari asta. De altfel, la rampa de maculatură lucrătorii nici nu se puteau număra. Oricine ar fi încercat, se împrăştiau toţi printre baloţi, iar la uscătoarele cu foc nu rezista vreun intrus mai mult de câteva minute printre maşini. Numărul mediu se dădea la comanda şefei de Personal, numai calculul trebuia să fie corect. (…)
280 pages, Paperback
Published January 1, 2021
12 people want to read
About the author
Viorica Răduță
11 books10 followersViorica Raduta a debutat in 1998 cu volumul de versuri Patimi dupa mine. Au urmat: Lipsa la psalmi (2000), Al 13-lea Iov (2003), Cind amintirile, corpuri subtile (2007), Viata de apa de uscat (2008), Cam toti murim (2010). A publicat romanele: Inainte de exod (1998), Irozi (2001), Hidrapulper (2007), In exod (2008), Mamamea moarte (2008); volumele de eseuri: Graalul fara Graal (2002), Interpolari si interpolari (2007). Colaborari cu poezie, proza, cronici la revistele Acolada, Ateneu, Arges, Familia, Luceafarul, Prosaeculum, Spatii Culturale, Viata Romaneasca etc. Este membra a USR, filiala Bucuresti.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 of 1 review
October 2, 2021
Un roman rar și complex, o pseudomonografie romanescă a Ploieștiului, realizată printr-o incursiune mixtă în istoria reală și imaginară/tă a urbei lui Caragiale.
O scriitură densă și polivalentă, îmbinând mai multe registre și perspective, ca și în precedentele romane ale Vioricăi Răduță. Parcă mai pregnant decât în alte ocazii, autoarea se joacă cu timpul și curgerea sa, care numai lină nu este, atât cronologic, cât și evenimențial, precum viața însăși a Ilenei, a lui Eftime și a celorlalte personaje-cheie.
Recursul la Istorie este omniprezent, trecutul și prezentul ajungând să se suprapună și să se confunde, lucru marcat prin trecerile bruște dintr-un timp în altul. Autoarea creează o lume în descompunere/disoluție reflectată prin orașul vechi din care a mai rămas calcanul (nu peștele!) singuratic de pe vechiul Lipscani ploieștean, mărturie quasiuitată a unei alte lumi, care se-ncearcă a fi recuperată de către unii temerari prin lectura cronicii orașului și a istoriei orale.
Nu în cele din urmă, o carte despre memorie și necesitatea asumării ei, cu bune și rele, deopotrivă. Un roman unic prin concepție, stil, originalitate și realizare tehnică, mărci înregistrate ale Vioricăi Răduță.
O scriitură densă și polivalentă, îmbinând mai multe registre și perspective, ca și în precedentele romane ale Vioricăi Răduță. Parcă mai pregnant decât în alte ocazii, autoarea se joacă cu timpul și curgerea sa, care numai lină nu este, atât cronologic, cât și evenimențial, precum viața însăși a Ilenei, a lui Eftime și a celorlalte personaje-cheie.
Recursul la Istorie este omniprezent, trecutul și prezentul ajungând să se suprapună și să se confunde, lucru marcat prin trecerile bruște dintr-un timp în altul. Autoarea creează o lume în descompunere/disoluție reflectată prin orașul vechi din care a mai rămas calcanul (nu peștele!) singuratic de pe vechiul Lipscani ploieștean, mărturie quasiuitată a unei alte lumi, care se-ncearcă a fi recuperată de către unii temerari prin lectura cronicii orașului și a istoriei orale.
Nu în cele din urmă, o carte despre memorie și necesitatea asumării ei, cu bune și rele, deopotrivă. Un roman unic prin concepție, stil, originalitate și realizare tehnică, mărci înregistrate ale Vioricăi Răduță.
Displaying 1 of 1 review