What do you think?
Rate this book
Dacopatia şi alte rătăciri româneşti
„«În vremurile noastre de presupus acces la totalitatea informaţiei, orice mitologie este o rătăcire», scrie Dan Alexe în noua lui carte. Iată o veste proastă pentru cei deprinşi să-şi ducă viaţa îngenunchind în faţa pădurii naţionale de eroi şi statui: voievozi, poeţi sau călugări scuturaţi de frisonul profeţiei. Dacopatia şi alte rătăciri româneşti propune un tip de deconstrucţie care ar putea să-l expună pe autor oprobriului public. Şi totuşi, riscul merită asumat. De ce? Fiindcă există în gândirea noastră o sumedenie de fixaţii, obsesii, fobii şi convingeri care se cer disecate, explicate şi înţelese. Narcisismul delirant, protocronismul în plăci, proastele deprinderi familiale, pedagogia punitivă sau mândria de-a fi urmaşii unor daci care vorbeau latină înaintea romanilor sunt teme care merită să fie puse în discuţie. Pentru asta e nevoie de inteligenţă, informaţii credibile, argumente, cultură şi stil. Dan Alexe întruneşte toate aceste criterii, ceea ce-i permite să deseneze o hartă a mentalului românesc, a şubrezeniilor şi anomaliilor lui. Cu vervă şi umor, el trece de la clişeele aşa-zisei bucătării carpatine la fonologie, de la complexul naţiei nebăgate în seamă la importurile lexicale ţigăneşti şi de la Icoanele neamului la depresie şi nefericire. Cine deschide Dacopatia şi alte rătăciri româneşti trebuie să ştie că va găsi în paginile ei atacuri excelent dirijate împotriva prostiei, mitizării frenetice, excepţionalismului băştinaş şi clişeelor.“ (Radu PARASCHIVESCU)
„Un simbol nimerit al identității de substituție, căutată astăzi de mulți români și numită de mine dacopatie, este «chipul lui Decebal» care sluțește coperta acestei cărți, precum și faleza Dunării acolo unde traversase Traian. Da, basorelieful cu Decebal: cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa (55 de metri), cioplită în stâncă de 12 sculptori-alpiniști, ale cărei lucrări au durat 10 ani (1994–2004), ideea și finanțarea (un milion de dolari) aparținându-i lui Iosif Constantin Drăgan. Inscripția de la baza statuii, Decebalus rex – Dragan fecit, care combină un nume slavon (Dragan) cu o banală formulă epigrafică latină (X fecit), mi se pare revelatoare pentru golul identitar românesc de azi. Tocmai acest contradictoriu gol identitar e cartografiat în prezenta carte, fără însă a se propune modalități de a-l umple. Cartograful cultural poate doar constata, informa, amuza, alerta. E ceea ce am încercat să fac. Semper valete.“ (Dan ALEXE)
„Un simbol nimerit al identității de substituție, căutată astăzi de mulți români și numită de mine dacopatie, este «chipul lui Decebal» care sluțește coperta acestei cărți, precum și faleza Dunării acolo unde traversase Traian. Da, basorelieful cu Decebal: cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa (55 de metri), cioplită în stâncă de 12 sculptori-alpiniști, ale cărei lucrări au durat 10 ani (1994–2004), ideea și finanțarea (un milion de dolari) aparținându-i lui Iosif Constantin Drăgan. Inscripția de la baza statuii, Decebalus rex – Dragan fecit, care combină un nume slavon (Dragan) cu o banală formulă epigrafică latină (X fecit), mi se pare revelatoare pentru golul identitar românesc de azi. Tocmai acest contradictoriu gol identitar e cartografiat în prezenta carte, fără însă a se propune modalități de a-l umple. Cartograful cultural poate doar constata, informa, amuza, alerta. E ceea ce am încercat să fac. Semper valete.“ (Dan ALEXE)
516 pages, Paperback
First published May 1, 2015
49 people are currently reading
432 people want to read
About the author
Dan Alexe
11 books93 followersDan Alexe (n. 23 ianuarie 1961) este un scriitor, lingvist, cineast, jurnalist și traducător român stabilit în Belgia.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 46 reviews
June 1, 2024
Vi-l mai amintiți pe Cocoșilă, prietenul acela al lui Moromete, care începea invariabil orice contra-argument cu exclamația „Ești prost”? Ei bine, dacă vă era dor, aceeași intonație o regăsiți în studiul lui Dan Alexe, Dacopatia și alte rătăciri românești. În ciuda titlului promițător de ironie fină și de istorii amuzante pe seama delirului naționalist, cartea e mai degrabă un talmeș-balmeș de ipoteze etimologice servite drept certitudini, de analize psihologice îndoielnice, de bălăcăreli ale celor care au alte opinii și de idei misogine tipic românești, ca să nu mai zic de unele scăpări de neînțeles la un lingvist (pe care recunosc că le-am cam savurat 😊).
Să vedem. Deja în introducere, autorul anunță că faimoasa definiție a limbii române ca o „insulă latină într-o mare slavă” nu provine atît dintr-o realitate etimologică cît dintr-o caracteristică psihologică națională, un hybris întors pe dos, adică să ieși în față ca cel din urmă, printr-o combinație de complex de „superioritate temătoare și arțăgoasă” și „mare inferioritate și bănuială”.
Recunosc că deja diagnosticul ăsta mă lăsase în ceață, și nu era decît începutul.
Iată principalele trăsături de caracter ale românilor care ar reieși din săpăturile arheologico-lingvistice ale autorului:
- narcisismul (numai noi, dintre toate limbile romanice, am păstrat sensul de „a fi uimit“ al verbului miror și nu pe cel de „a se uita“);
- atitudinea disprețuitoare față de muncă (am deturnat atît sensul latinescului lucrum – profit, în „lucru”, obiect, muncă, cît și cel al grecescului pragmatia/ prammatia – afaceri, marfă, în „pramatie", escroc. Mai mult, „numai în română „a munci" are aceeași rădăcină cu „mucenic" (martir)”);
- desconsiderarea învățăturii,. văzută mai curînd ca o meteahnă (și-n română și-n albaneză a învăța, învățătură vin din latinescul vitium = viciu). La acestea se adaugă încurajarea „pedagogiei negre“ (Alice Miller), adică a pedepsei fizice și/sau moral-intelectuale (insulte pedagogice ca „tâmpitule“, „cretino“), totul spre binele copilului așa cum el însuși o știe prea bine.
Astfel s-ar explica
Nu am să comentez prea mult ipotezele etimologice, multe sînt seducătoare (firul călăuzitor fiind că majoritatea cuvintelor din substrat nu au origine dacică, ci albaneză), dar nu sînt specialistă în lingvistică pentru a le putea contrazice sau susține. Voi spune doar că ar putea fi partea cea mai valoroasă studiului, dacă autorul nu s-ar simți dator să împroaște cu invective toate opiniile care sînt diferite de a lui. Epitetul favorit este „dement”: „Cărțoiul lui, o magmă dementă; „Dementul protocronist albanez”; „dementa lui carte” (a lui Denusisanu, cred); „Demența protocronică”; „demente etiomologii sumero-cecene”; „dementa teorie” etc.
Ultimele capitole ale studiului părăsesc etimologia ca să ofere informații despre vendetta la diferite popoare, să compare capitalismul lui Putin cu socialismul UE (nu-n favoarea lui Putin, tre' să recunosc), să-i învinuiască pe români că sînt influențați de niște „sentențioși moraliști precum Paler sau Țuțea” (și nu prea greșește aici) și să-și expună opiniile de românaș tipic despre femei: una care îndrăznește să provoace o discuție despre fotbal e numită disprețuitor „o arătare” și în general e de părere că treburile femeiești și cele bărbătești nu trebuie amestecate, că duc la divorț:
Am să închei, răutăcios didactic, cu cîteva perle de autor: „...continuității permanente...”, „Știm - sau putem presupune...”, „...în primul rând de la convingerea inițială...”, „Știm că Basarabii descindeau, cu mare probabilitate...”
Să vedem. Deja în introducere, autorul anunță că faimoasa definiție a limbii române ca o „insulă latină într-o mare slavă” nu provine atît dintr-o realitate etimologică cît dintr-o caracteristică psihologică națională, un hybris întors pe dos, adică să ieși în față ca cel din urmă, printr-o combinație de complex de „superioritate temătoare și arțăgoasă” și „mare inferioritate și bănuială”.
Recunosc că deja diagnosticul ăsta mă lăsase în ceață, și nu era decît începutul.
Iată principalele trăsături de caracter ale românilor care ar reieși din săpăturile arheologico-lingvistice ale autorului:
- narcisismul (numai noi, dintre toate limbile romanice, am păstrat sensul de „a fi uimit“ al verbului miror și nu pe cel de „a se uita“);
- atitudinea disprețuitoare față de muncă (am deturnat atît sensul latinescului lucrum – profit, în „lucru”, obiect, muncă, cît și cel al grecescului pragmatia/ prammatia – afaceri, marfă, în „pramatie", escroc. Mai mult, „numai în română „a munci" are aceeași rădăcină cu „mucenic" (martir)”);
- desconsiderarea învățăturii,. văzută mai curînd ca o meteahnă (și-n română și-n albaneză a învăța, învățătură vin din latinescul vitium = viciu). La acestea se adaugă încurajarea „pedagogiei negre“ (Alice Miller), adică a pedepsei fizice și/sau moral-intelectuale (insulte pedagogice ca „tâmpitule“, „cretino“), totul spre binele copilului așa cum el însuși o știe prea bine.
Astfel s-ar explica
amestecul de mândrie șovăielnică și de vinovăție burzuluită ce ne caracterizează. Suntem convinși că ne-am meritat suferințele trecute, dar ne simțim vinovați pentru că, în ciuda lor – și doar știm că le merităm – încă n-am ajuns să simțim mireasma acelui Rai din care e ruptă bătaia.
Nu am să comentez prea mult ipotezele etimologice, multe sînt seducătoare (firul călăuzitor fiind că majoritatea cuvintelor din substrat nu au origine dacică, ci albaneză), dar nu sînt specialistă în lingvistică pentru a le putea contrazice sau susține. Voi spune doar că ar putea fi partea cea mai valoroasă studiului, dacă autorul nu s-ar simți dator să împroaște cu invective toate opiniile care sînt diferite de a lui. Epitetul favorit este „dement”: „Cărțoiul lui, o magmă dementă; „Dementul protocronist albanez”; „dementa lui carte” (a lui Denusisanu, cred); „Demența protocronică”; „demente etiomologii sumero-cecene”; „dementa teorie” etc.
Ultimele capitole ale studiului părăsesc etimologia ca să ofere informații despre vendetta la diferite popoare, să compare capitalismul lui Putin cu socialismul UE (nu-n favoarea lui Putin, tre' să recunosc), să-i învinuiască pe români că sînt influențați de niște „sentențioși moraliști precum Paler sau Țuțea” (și nu prea greșește aici) și să-și expună opiniile de românaș tipic despre femei: una care îndrăznește să provoace o discuție despre fotbal e numită disprețuitor „o arătare” și în general e de părere că treburile femeiești și cele bărbătești nu trebuie amestecate, că duc la divorț:
Altfel zis: îi faci de mâncare și-i speli chiloții sperând absurd că așa o înduioșezi și că ea n-o să te mai lepede, când de fapt tu îi accelerezi chimia disprețului, ceea ce nu s-ar întâmpla dacă ai lăsa-o la frecatul și spălatul pentru care a plămădit-o natura.
Am să închei, răutăcios didactic, cu cîteva perle de autor: „...continuității permanente...”, „Știm - sau putem presupune...”, „...în primul rând de la convingerea inițială...”, „Știm că Basarabii descindeau, cu mare probabilitate...”
January 10, 2016
Cartea lui Dan Alexe, deși bine intenționată în obiectivul ei generic de a deconstrui o serie de mituri românești mai mult sau mai puțin recente, lasă o impresie de operă deșirată și dezorganizată, supra-argumentată din punct de vedere lingvistic și extrem de superficială și/sau ignorantă din punct de vedere al antropologiei sociale.
Pe de o parte, pe parcursul lecturii, mi-a fost greu să nu resimt diverse afilieri afective pe care autorul le manifestă și care poate sustrag de la valoarea intelectuală a cărții: supra-accentuarea până la obsesiv a componentei balcanice din cultura română, ușoarele tente de sexism, relativizarea valorică a culturilor rromă și turcă considerate în mod subliminal inferioare (fără îndoială sub influența acelorași protocronisme pe care el dorește să le denunțe), chiar și o ușoară tentă de românofobie internalizată.
Pe de altă parte, nu pot decât să aplaud cu fermitate respingerea și deconstrucția protocronismului, chiar și atunci când mecanismele folosite sunt aproape în întregime lingvistice.
Ceea ce reproșez însă cu desăvârșire este repetitivitatea și incoerența scrierii (de exemplu, falsa etimologie a lui "mișto" ca provenind din "mit Stock" este oferită ca exemplu negativ de nu mai puțin de 6 ori în 300 de pagini, ca și când cititorul ar fi presupus a suferi de amnezie), stilul colocvial pe alocuri presărat cu profanități și aprecieri personale, precum și eterogenitatea capitolelor, care vorbesc despre daci, mâncare, naționalism, neo-liberalism, forma verbală "vroiam", și pedichiura româncelor tinere.
Dacă nu ar fi fost ultimele două capitole (absolut geniale, de altfel), aș fi considerat cartea o pălăvrăgeală ce nu aduce sau expune [aproape] nimic nou, și care presupune o unitate a identității culturale românești care descinde din vremurile ultranaționaliste ale secolului trecut, și care nu se regăsește practic în teritoriu. A spune că la Timișoara, Sibiu, Suceava, Constanța, Iași, Vaslui, București și Craiova oamenii au aceeași cultură este absurd, și un efect al perceptului comunist care ne învăța la școală că "limba română este o limbă unitară, fără dialecte" - pe naiba, arătați-mi mie un moldovean care folosește perfectul simplu.
Pe de o parte, pe parcursul lecturii, mi-a fost greu să nu resimt diverse afilieri afective pe care autorul le manifestă și care poate sustrag de la valoarea intelectuală a cărții: supra-accentuarea până la obsesiv a componentei balcanice din cultura română, ușoarele tente de sexism, relativizarea valorică a culturilor rromă și turcă considerate în mod subliminal inferioare (fără îndoială sub influența acelorași protocronisme pe care el dorește să le denunțe), chiar și o ușoară tentă de românofobie internalizată.
Pe de altă parte, nu pot decât să aplaud cu fermitate respingerea și deconstrucția protocronismului, chiar și atunci când mecanismele folosite sunt aproape în întregime lingvistice.
Ceea ce reproșez însă cu desăvârșire este repetitivitatea și incoerența scrierii (de exemplu, falsa etimologie a lui "mișto" ca provenind din "mit Stock" este oferită ca exemplu negativ de nu mai puțin de 6 ori în 300 de pagini, ca și când cititorul ar fi presupus a suferi de amnezie), stilul colocvial pe alocuri presărat cu profanități și aprecieri personale, precum și eterogenitatea capitolelor, care vorbesc despre daci, mâncare, naționalism, neo-liberalism, forma verbală "vroiam", și pedichiura româncelor tinere.
Dacă nu ar fi fost ultimele două capitole (absolut geniale, de altfel), aș fi considerat cartea o pălăvrăgeală ce nu aduce sau expune [aproape] nimic nou, și care presupune o unitate a identității culturale românești care descinde din vremurile ultranaționaliste ale secolului trecut, și care nu se regăsește practic în teritoriu. A spune că la Timișoara, Sibiu, Suceava, Constanța, Iași, Vaslui, București și Craiova oamenii au aceeași cultură este absurd, și un efect al perceptului comunist care ne învăța la școală că "limba română este o limbă unitară, fără dialecte" - pe naiba, arătați-mi mie un moldovean care folosește perfectul simplu.
July 22, 2015
Ad hominem, păreri amestecate cu etimologii și un aer savant fără un fond la fel. Am întâlnit puține cărți care m-au enervat ca asta - poate din cauza unor părți din carte care se apropiau puternic de ceea ce se numește la alții „etymological fallacy” (denumirea în română n-o știu), poate din cauza invectivelor aruncate oamenilor cu teorii istorice zevzece.
Cred că cireașa de pe tort a fost povestea despre Becali care plângea în brațele duhovnicului, trântită nitam-nisam printre explicații despre felul în care s-a format și propagat dacopatia.
După cum ziceam pe blog, e un amestec de scriere cultă cu apucături de mahala care mi se pare foarte greu de înghițit.
Cred că cireașa de pe tort a fost povestea despre Becali care plângea în brațele duhovnicului, trântită nitam-nisam printre explicații despre felul în care s-a format și propagat dacopatia.
După cum ziceam pe blog, e un amestec de scriere cultă cu apucături de mahala care mi se pare foarte greu de înghițit.
May 31, 2022
'Dacopatia şi alte rătăciri româneşti' este o carte care trebuie neaparat citita. Este foarte importanta fiindca trece prin foarte multe probleme istorice, culturale si lingvistice din Romania. Majoritatea romanilor nu au nici o idee despre legaturile pe care le avem cu tarile invecinate, cum am fost influentati de ele si cum le-am influentat.
Asa cum au semnalat si altii, titlul este inselator. Cartea nu este neaparat despre dacopatie. Doar un capital din carte este dedicat dacopatiei. Restul cartii este colectie de articole si sectiuni separate care au fost aduse impreuna dar fara a avea legaturi intre ele. O alta parte din carte este ca un dictionar care explica cuvintele din limba romana venite din diverse alte limbi (albaneza, iraniana, tiganeasca), o alta parte discuta diverse mituri urbane sau probleme lingvistice.
Capitolele cartii sunt:
- Geste si Gesturi la Romani - discutii despre basme (de exemplu Alexe este de parere ca basmul' Praslea cel Voinic si Merele de Aur' este un originar din zona Caucaziana unde se gaseste aproape in aceeasi forma), Mesterul Manole, calusari, dieta romanilor, familia romanilor etc.
- Dacopatie si Athos - acesta este singurul capitol propriu zis despre dacopatie. Alexe ia punct cu punct si darama toate teoriile dacopate care in general vin de la Densusianu, cea mai ridicola fiind cea conform careia limba latina se trage din limba daca. Din pacate dacii nu scriau asa ca nu avem sa stim ce limba vorbeau.
Un punct important aici este faptul ca dacii nu au vorbit o singura limba. Ei fiind o confederatie tribala (la fel ca celtii, germanii etc), fiecare trib sau grup de triburi ar fi vorbit limbi diferite dar ar fi avut si o lingua franca cu care se intelegeau intre ei. Teoria lui Alexe este ca limbile dacice erau probabil limbi satem care forma un continuu din Caucaz si zona stepelor (cu sarmatii, scitii si alti iranici) pana in balcani si albania de azi (cu tracii si ilirii).
Sunti discutate si diverse falsuri (cum ar fi placutele de la Sinaia), materiale interpretate gresit (cum ar fi scrierile lui Herodot, Iordanes sau placutele de la Tartaria) sau derapajele lui Mircea Eliade sau ale lui Noice. De asemenea, mai este si o poveste despre o calatoria a lui Dan Alex cu Gigi Becali la Muntele Athos unde calugarii sunt complet rupti de lume si se hranesc cu teoriile dacopate din anii '30 neavand acces la internet sau la informatii din lumea moderna.
Este amuzant faptul ca toate natiunile mici (albanezii, macedonenii, cecenii, ungurii etc.) au fix aceleasi teorii menite sa ii faca sa se simta mai bine ca ei sunt buricul pamantului si ca au fost nedreptatiti. De exemplu, georgienii au aceeasi teorie cu georgienii antici care au calatorit in Italia si au fondat Roma.
- Arnauti si vorbe vechi - o parte foarte interesanta care discuta despre legaturile stranse dintre limba albaneza si limba romana. In primul rand cunoscutele cuvinte care in limba romana se crede ca sunt de origine dacica (branza, barza, viezure etc) exista si in limba albaneza. In al doilea rand, limba albaneza si limba romana au fost latinizate in acelasi timp. Singura diferenta fiind faptul ca in timp ce limba romana a fost complet latinizata, limba albaneza a fost doar partial latinizata.
Academicienii romani in trecut erau de parere ca toate cuvintele din albaneza provin din perioada cand aranutii serveau ca soldati in Tarile Romane, deci secolele XVII-XVIII. Dar acest lucru este neverosimil din cauza faptului ca multe cuvinte au legatura cu formele vechi din albaneza si faptul ca nu e vorba doar de cuvinte ci si de sintaxa, gramatica, articole etc. Nu putem crede ca niste mercenari albanezi din secolele XVII-XVIII au modificat si influentat asa de mult si fundamental limba romana.
Teoria este ca la un moment dat in negura istoriei cele doua limbi au fost vecine. Este posibil ca dacii si ilirii sa fi vorbit limbi inrudite. Cucerirea romana a dus la latinizarea ambelor limbi si invazia slavilor a dus la ruperea legaturii dintre cele doua limbi si oprirea latinizarii albanezilor. Cand s-a rupt legatura dintre cele doua limbi? Nu se stie. Dar cu siguranta este inaintea invaziei slavilor din secolele VI-VII. Limba bulgaro-macedoneana si sarba au fost influentate de limba albaneza si limba romana (de exemplu la articole), fapt care nu s-a intamplat in limbile slave care nu au avut contact cu cele doua limbi (ceha, poloneza etc.).
Este foarte interesant cate cuvinte sunt similare intre albaneza si romana. Uneori este amuzant fiindca unele cuvinte au sensul inversat, cum este cazul cu verde si galben. In albaneza 'verdhe' inseamna galben si 'gjelber' inseamna verde.
- O sama de cuvinte - diverse discutii lingvistice si etimologice (de exemplu cum au aparut 'pe jos', 'omat', legatura dintre 'curcubeu','cocosat' si 'castravete', legatura dintre 'porumb' si 'porumbel' fiindca romanilor li se parea ca porumbul arata ca un porumbel care doarme, legatura dintre 'nevasta' si 'nevastuica' fiindca animalul era vazut ca viclean si sacaitor etc.)
- Asa gatit-a Zarathustra - dictionar al cuvintelor care vin din limbile iranice, de obicei pe filiera turca. Sunt si cateva discutii interesante despre importuri culturale din sfera iraniana
- Tiganiade si Balcaniade - despre mitologiile legate de tigani (de exemplu, denumirea de rom) si dictionar al cuvintelor din limba romana care sunt de origine tiganeasca (misto, nasol, bafta) care au intrat in limba curenta dupa al doilea razboi mondial din mahalele oraselor. Alte mitologii si legaturi lingvistice cu tarile balcanice sunt discutate aici.
- Mitologii noi - esee despre mituri moderne sau opinii ale autorului despre subiecte moderne (Vama Veche, viata la oras/tara, politica, femeile romance, arta moderna etc.)
- Parvenitul lingvistic - esee despre miturile limbii romane si despre problemele lingvistice (cum ar fi 'voiam/vroiam', 'sunt/sint' etc.)
Cartea este foarte interesanta si merita citita. Dar in acelasi timp este o carte care poate fi frustranta din cauza tonului autorului. Dan Alexe este foarte educat si inteligent dar in acelasi timp este foarte ingamfat si batjocoritor fata de cei cu care nu este de acord. Pentru el, Umberto Eco este un fals, barbatii adeverati nu dorm in pijama (si nici in 'pijamale' care nu exista), iar ziaristii care scriu kârgâz in loc de kirgiz sunt 'suboameni'.
De asemenea, Alexe are mania repetarii unor fraze la infinit. De exemplu, in sectiunea Asa gatit-a Zarathustra, despre cuvintele iranice din limba romana autorul repeta la fiecare al doilea cuvant fraza 'urca pana la persana veche din Avesta lui Zarathustra'. De ce este nevoie sa fie repatat la infinit acelasi lucru? Nu poate spune doar: cuvantul vine din persana veche?
Alexe are un ton foarte infatuat si superior, de exemplu el spune ca 'cititorul stie, evident, ca intreaga poezie mistica a sufismului...e scrisa in persana, farsi. Nu exista poezie sufi araba demna de acest nume'. Probabil ca aici este o mica ironie, dar totusi nu suntem toti experti in poezie sufi ca Dan Alexe si nici nu e nevoie sa fim.
Cu toata superioritatea lui Alexe, cartea chiar merita citita. Are foarte foarte multe informatii interesante si putin stiute. Il prefer oricand pe Dan Alexe care chiar a cercetat istoria, limba si cultura unui semidoct care vine cu teorii ridicole fara vreo baza in realitate.
Asa cum au semnalat si altii, titlul este inselator. Cartea nu este neaparat despre dacopatie. Doar un capital din carte este dedicat dacopatiei. Restul cartii este colectie de articole si sectiuni separate care au fost aduse impreuna dar fara a avea legaturi intre ele. O alta parte din carte este ca un dictionar care explica cuvintele din limba romana venite din diverse alte limbi (albaneza, iraniana, tiganeasca), o alta parte discuta diverse mituri urbane sau probleme lingvistice.
Capitolele cartii sunt:
- Geste si Gesturi la Romani - discutii despre basme (de exemplu Alexe este de parere ca basmul' Praslea cel Voinic si Merele de Aur' este un originar din zona Caucaziana unde se gaseste aproape in aceeasi forma), Mesterul Manole, calusari, dieta romanilor, familia romanilor etc.
- Dacopatie si Athos - acesta este singurul capitol propriu zis despre dacopatie. Alexe ia punct cu punct si darama toate teoriile dacopate care in general vin de la Densusianu, cea mai ridicola fiind cea conform careia limba latina se trage din limba daca. Din pacate dacii nu scriau asa ca nu avem sa stim ce limba vorbeau.
Un punct important aici este faptul ca dacii nu au vorbit o singura limba. Ei fiind o confederatie tribala (la fel ca celtii, germanii etc), fiecare trib sau grup de triburi ar fi vorbit limbi diferite dar ar fi avut si o lingua franca cu care se intelegeau intre ei. Teoria lui Alexe este ca limbile dacice erau probabil limbi satem care forma un continuu din Caucaz si zona stepelor (cu sarmatii, scitii si alti iranici) pana in balcani si albania de azi (cu tracii si ilirii).
Sunti discutate si diverse falsuri (cum ar fi placutele de la Sinaia), materiale interpretate gresit (cum ar fi scrierile lui Herodot, Iordanes sau placutele de la Tartaria) sau derapajele lui Mircea Eliade sau ale lui Noice. De asemenea, mai este si o poveste despre o calatoria a lui Dan Alex cu Gigi Becali la Muntele Athos unde calugarii sunt complet rupti de lume si se hranesc cu teoriile dacopate din anii '30 neavand acces la internet sau la informatii din lumea moderna.
Este amuzant faptul ca toate natiunile mici (albanezii, macedonenii, cecenii, ungurii etc.) au fix aceleasi teorii menite sa ii faca sa se simta mai bine ca ei sunt buricul pamantului si ca au fost nedreptatiti. De exemplu, georgienii au aceeasi teorie cu georgienii antici care au calatorit in Italia si au fondat Roma.
- Arnauti si vorbe vechi - o parte foarte interesanta care discuta despre legaturile stranse dintre limba albaneza si limba romana. In primul rand cunoscutele cuvinte care in limba romana se crede ca sunt de origine dacica (branza, barza, viezure etc) exista si in limba albaneza. In al doilea rand, limba albaneza si limba romana au fost latinizate in acelasi timp. Singura diferenta fiind faptul ca in timp ce limba romana a fost complet latinizata, limba albaneza a fost doar partial latinizata.
Academicienii romani in trecut erau de parere ca toate cuvintele din albaneza provin din perioada cand aranutii serveau ca soldati in Tarile Romane, deci secolele XVII-XVIII. Dar acest lucru este neverosimil din cauza faptului ca multe cuvinte au legatura cu formele vechi din albaneza si faptul ca nu e vorba doar de cuvinte ci si de sintaxa, gramatica, articole etc. Nu putem crede ca niste mercenari albanezi din secolele XVII-XVIII au modificat si influentat asa de mult si fundamental limba romana.
Teoria este ca la un moment dat in negura istoriei cele doua limbi au fost vecine. Este posibil ca dacii si ilirii sa fi vorbit limbi inrudite. Cucerirea romana a dus la latinizarea ambelor limbi si invazia slavilor a dus la ruperea legaturii dintre cele doua limbi si oprirea latinizarii albanezilor. Cand s-a rupt legatura dintre cele doua limbi? Nu se stie. Dar cu siguranta este inaintea invaziei slavilor din secolele VI-VII. Limba bulgaro-macedoneana si sarba au fost influentate de limba albaneza si limba romana (de exemplu la articole), fapt care nu s-a intamplat in limbile slave care nu au avut contact cu cele doua limbi (ceha, poloneza etc.).
Este foarte interesant cate cuvinte sunt similare intre albaneza si romana. Uneori este amuzant fiindca unele cuvinte au sensul inversat, cum este cazul cu verde si galben. In albaneza 'verdhe' inseamna galben si 'gjelber' inseamna verde.
- O sama de cuvinte - diverse discutii lingvistice si etimologice (de exemplu cum au aparut 'pe jos', 'omat', legatura dintre 'curcubeu','cocosat' si 'castravete', legatura dintre 'porumb' si 'porumbel' fiindca romanilor li se parea ca porumbul arata ca un porumbel care doarme, legatura dintre 'nevasta' si 'nevastuica' fiindca animalul era vazut ca viclean si sacaitor etc.)
- Asa gatit-a Zarathustra - dictionar al cuvintelor care vin din limbile iranice, de obicei pe filiera turca. Sunt si cateva discutii interesante despre importuri culturale din sfera iraniana
- Tiganiade si Balcaniade - despre mitologiile legate de tigani (de exemplu, denumirea de rom) si dictionar al cuvintelor din limba romana care sunt de origine tiganeasca (misto, nasol, bafta) care au intrat in limba curenta dupa al doilea razboi mondial din mahalele oraselor. Alte mitologii si legaturi lingvistice cu tarile balcanice sunt discutate aici.
- Mitologii noi - esee despre mituri moderne sau opinii ale autorului despre subiecte moderne (Vama Veche, viata la oras/tara, politica, femeile romance, arta moderna etc.)
- Parvenitul lingvistic - esee despre miturile limbii romane si despre problemele lingvistice (cum ar fi 'voiam/vroiam', 'sunt/sint' etc.)
Cartea este foarte interesanta si merita citita. Dar in acelasi timp este o carte care poate fi frustranta din cauza tonului autorului. Dan Alexe este foarte educat si inteligent dar in acelasi timp este foarte ingamfat si batjocoritor fata de cei cu care nu este de acord. Pentru el, Umberto Eco este un fals, barbatii adeverati nu dorm in pijama (si nici in 'pijamale' care nu exista), iar ziaristii care scriu kârgâz in loc de kirgiz sunt 'suboameni'.
De asemenea, Alexe are mania repetarii unor fraze la infinit. De exemplu, in sectiunea Asa gatit-a Zarathustra, despre cuvintele iranice din limba romana autorul repeta la fiecare al doilea cuvant fraza 'urca pana la persana veche din Avesta lui Zarathustra'. De ce este nevoie sa fie repatat la infinit acelasi lucru? Nu poate spune doar: cuvantul vine din persana veche?
Alexe are un ton foarte infatuat si superior, de exemplu el spune ca 'cititorul stie, evident, ca intreaga poezie mistica a sufismului...e scrisa in persana, farsi. Nu exista poezie sufi araba demna de acest nume'. Probabil ca aici este o mica ironie, dar totusi nu suntem toti experti in poezie sufi ca Dan Alexe si nici nu e nevoie sa fim.
Cu toata superioritatea lui Alexe, cartea chiar merita citita. Are foarte foarte multe informatii interesante si putin stiute. Il prefer oricand pe Dan Alexe care chiar a cercetat istoria, limba si cultura unui semidoct care vine cu teorii ridicole fara vreo baza in realitate.
October 15, 2021
Ce putea și mă așteptam să fie această carte: o sinteză a concepțiilor greșite pe care le avem și le învățăm despre România și originile poporului român, o demontare a poveștilor dacopaților în paralel cu o prezentare a informațiilor istorice concrete care există despre popoarele din zona Daciei antice.
Ce este de fapt: un talmeș-balmeș de postări copiate de pe blog; o serie de povești, păreri și insulte - pe subiect sau nu; o disecare mult prea amănunțită a limbii române (moderne!) în comparație cu influențele majore ale acesteia.
----------
Știu că este dificil să alcătuiești o istorie chiar și rudimentară a culturilor antice prezente pe teritoriul român - fie că vorbim aici de daci, geți, traci, sarmați etc. Nu există scrieri din partea acestor popoare iar informațiile altor "istorici" precum Herodot sau Strabon sunt ori sumare, ori inexacte, ori confuze. După ce Dan Alexe îi insultă rapid (și corect) pe așa-ziși istorici d-alde Densușianu, acesta petrece mai mult de jumătate de carte analizând limba română - structură, etimologii, influențe etc - deși asta are doar într-o mică măsură legătură cu dacopatia sau cu "rătăcirile".
Dar de aici și multe din problemele cărții. Prima o pot rezuma la "Legea lui Maslow": Când singura unealtă pe care o ai este un ciocan, o să tratezi totul ca pe un cui. Este clar că Dan Alexe este un om inteligent, cu o experiență vastă și o cultură bogată. Însă se vede și mai clar că lingvistica este subiectul pe care îl cunoaște și stăpânește cel mai bine, pentru că o mare parte din carte este o analiză lingvistică a limbii române. Din nou, acest lucru pe cât de interesant, pe atât de irelevant într-o astfel de carte.
A doua problemă este că, după cum menționează și Dan Alexe, nu putem vorbi despre un singur popor "dac", ci de un spațiu plin de triburi disaparate, fiecare cu limba sau dialectul lui. Nu putem vorbi de o singură limbă dacă, cu atât mai puțin un popor unitar. Ceea ce consider eu dezamăgitor este că nu aflăm aproape nimic despre oamenii care trăiau în acea perioadă. Într-adevăr, dacii nu erau un popor în sensul modern, însă cu siguranță avem mai multe informații decât faptul că trăiau în niște triburi. În privința dacilor, foarte puțin din materialul prezent în carte ia în considerare și celelalte științe - istorie, arheologie, antropologie. Un cititor "dacopat" ar deschide această carte, ar afla că este considerat un idiot și că Densușianu e un "caz clinic de autoiluzionare", dar informațiile s-ar opri acolo.
În final, a treia problemă este cea și cel mai des menționată de ceilalți pentru că este și cea mai mare - caracterul scrierii. Tonul acid, structura dezlânată și repetitivă, ipotezele adesea neargumentate, divagările frecvente, insultele gratuite. Îl urmăresc pe Dan Alexe de mai mult timp și știu că acesta este stilul lui, însă îl găsesc a fi agreabil doar în doze mici, pe un blog, nu într-o lucrare de peste 300 de pagini.
Și ca o ultimă remarcă, este mult prea evident faptul că această carte este formată din postări de pe blog și apoi peticită în bătaie de joc pentru a avea cât de cât o structură. Ca exemple: într-o parte aflăm că psihanaliza este o prostie și că Freud era un escroc, în altă parte discutăm despre psihologia românilor. Într-o parte autorul subliniază că istoricii moderni nu pot da crezare scrierilor lui Herodot, în altă parte autorul îl citează pe Herodot pentru a argumenta un punct de vedere.
*****
Pe scurt: 2.5 ★ M-am așteptat să fie mai multe informații istorice și mai multe informații despre daci și dacopatie și nu atât de multe discuții lingvistice sau despre "rătăciri românești" moderne. Deși speram ca subiectul principal al cărții să fie altul, sau măcar să se păstreze o temă de-a lungul cărții, tot am aflat multe lucruri noi și interesante, însă în final dezamăgirea mea a fost doar adâncită de retorica iritantă a autorului.
Ce este de fapt: un talmeș-balmeș de postări copiate de pe blog; o serie de povești, păreri și insulte - pe subiect sau nu; o disecare mult prea amănunțită a limbii române (moderne!) în comparație cu influențele majore ale acesteia.
----------
Știu că este dificil să alcătuiești o istorie chiar și rudimentară a culturilor antice prezente pe teritoriul român - fie că vorbim aici de daci, geți, traci, sarmați etc. Nu există scrieri din partea acestor popoare iar informațiile altor "istorici" precum Herodot sau Strabon sunt ori sumare, ori inexacte, ori confuze. După ce Dan Alexe îi insultă rapid (și corect) pe așa-ziși istorici d-alde Densușianu, acesta petrece mai mult de jumătate de carte analizând limba română - structură, etimologii, influențe etc - deși asta are doar într-o mică măsură legătură cu dacopatia sau cu "rătăcirile".
Dar de aici și multe din problemele cărții. Prima o pot rezuma la "Legea lui Maslow": Când singura unealtă pe care o ai este un ciocan, o să tratezi totul ca pe un cui. Este clar că Dan Alexe este un om inteligent, cu o experiență vastă și o cultură bogată. Însă se vede și mai clar că lingvistica este subiectul pe care îl cunoaște și stăpânește cel mai bine, pentru că o mare parte din carte este o analiză lingvistică a limbii române. Din nou, acest lucru pe cât de interesant, pe atât de irelevant într-o astfel de carte.
A doua problemă este că, după cum menționează și Dan Alexe, nu putem vorbi despre un singur popor "dac", ci de un spațiu plin de triburi disaparate, fiecare cu limba sau dialectul lui. Nu putem vorbi de o singură limbă dacă, cu atât mai puțin un popor unitar. Ceea ce consider eu dezamăgitor este că nu aflăm aproape nimic despre oamenii care trăiau în acea perioadă. Într-adevăr, dacii nu erau un popor în sensul modern, însă cu siguranță avem mai multe informații decât faptul că trăiau în niște triburi. În privința dacilor, foarte puțin din materialul prezent în carte ia în considerare și celelalte științe - istorie, arheologie, antropologie. Un cititor "dacopat" ar deschide această carte, ar afla că este considerat un idiot și că Densușianu e un "caz clinic de autoiluzionare", dar informațiile s-ar opri acolo.
În final, a treia problemă este cea și cel mai des menționată de ceilalți pentru că este și cea mai mare - caracterul scrierii. Tonul acid, structura dezlânată și repetitivă, ipotezele adesea neargumentate, divagările frecvente, insultele gratuite. Îl urmăresc pe Dan Alexe de mai mult timp și știu că acesta este stilul lui, însă îl găsesc a fi agreabil doar în doze mici, pe un blog, nu într-o lucrare de peste 300 de pagini.
Și ca o ultimă remarcă, este mult prea evident faptul că această carte este formată din postări de pe blog și apoi peticită în bătaie de joc pentru a avea cât de cât o structură. Ca exemple: într-o parte aflăm că psihanaliza este o prostie și că Freud era un escroc, în altă parte discutăm despre psihologia românilor. Într-o parte autorul subliniază că istoricii moderni nu pot da crezare scrierilor lui Herodot, în altă parte autorul îl citează pe Herodot pentru a argumenta un punct de vedere.
*****
Pe scurt: 2.5 ★ M-am așteptat să fie mai multe informații istorice și mai multe informații despre daci și dacopatie și nu atât de multe discuții lingvistice sau despre "rătăciri românești" moderne. Deși speram ca subiectul principal al cărții să fie altul, sau măcar să se păstreze o temă de-a lungul cărții, tot am aflat multe lucruri noi și interesante, însă în final dezamăgirea mea a fost doar adâncită de retorica iritantă a autorului.
November 7, 2021
Am citit multe recenzii contradictorii despre aceasta carte, insa eu o apreciez la nivelul unui cititor care nu este lingvist si care s-a lasat surprins placut de spiritul acid-corectiv-educativ al lucrarii. Cred ca ceea ce reuseste foarte bine Dan Alexe cu aceasta carte este sa puna lumina pe "pata oarba" a identitatii noastre nationale si,astfel, sa descoperim ca nu suntem nici mai creativi, nici mai inapoiati comparativ cu fratii nostri din Balcani, in ceea ce priveste metehnele identitar-imaginare. M-a amuzat teribil explicatia merelor de aur din basmul cu Praslea, precum si explicatiile legate de clanuri si razbunare in Balcani versus gasti de mici gainari in Romania...
"Dacopatia" este o invitatie la a descoperi cat de multe avem in comun cu alte "neamuri" si nu de ieri de azi, ci de mii de ani la propriu; este o carte despre asemanari la care poate nu ne gandim (cartea mi-a deschis curiozitatea fata de cultura iraniana si albaneza, de exemplu) sau pe care nu am fost obisnuiti sa le apreciem. In general, Dan Alexe ne invata, cu zambetul pe buze, ca orice exagerare in auto-centrism se transforma in cele din urma intr-o boala de pe urma careia tot noi suferim...
"Dacopatia" este o invitatie la a descoperi cat de multe avem in comun cu alte "neamuri" si nu de ieri de azi, ci de mii de ani la propriu; este o carte despre asemanari la care poate nu ne gandim (cartea mi-a deschis curiozitatea fata de cultura iraniana si albaneza, de exemplu) sau pe care nu am fost obisnuiti sa le apreciem. In general, Dan Alexe ne invata, cu zambetul pe buze, ca orice exagerare in auto-centrism se transforma in cele din urma intr-o boala de pe urma careia tot noi suferim...
August 19, 2015
Autorul este fără îndoială un om citit, un erudit și uneori un foarte bun umorist.
Dar nu este suficient să fi inteligent și să știi foarte multe ca să poți să scrii istorie. Trebuie să stăpânești metoda, să știi să lucrezi cu sursele și mai ales, să ai simțul limitelor și proporțiilor atunci când te arunci în interpretări istorice. Aici este în opinia mea punctul slab al cărții.
Deși Dan Alexe reușește să contracareze cu mult succes aberațiile curentului dacoman și protocronist, nici ipotezele propuse în loc nu sunt mai convingătoare sau mai bine ancorate în realitate. Ba mai mult, în atacul furibund asupra școlii românești de arheologie (Vasile Pârvan), el se aseamănă întocmai cu dacomanii.
E ok să faci paralele între români, caucazieni și albanezi, dar acestea trebuiesc fundamentate pe un studiu serios, pe o bibliografie de specialitate, scrierea istoriei nu poate fi redusă la câteva panseuri de blog.
Nu pot să acord cărții mai mult de trei stele din motivele mai sus exprimate, dar în nici un caz nu regret banii dați pe ea. În opinia mea, dacă autorul ar lăsa deoparte speculațiile sociale și istorice și s-ar concentra pe povești de viață pe linie autobiografică, ar putea avea un succes mult mai mare. Pentru că indiferent ce i s-ar reproșa, stăpânește bine meșteșugul scrisului.
Dar nu este suficient să fi inteligent și să știi foarte multe ca să poți să scrii istorie. Trebuie să stăpânești metoda, să știi să lucrezi cu sursele și mai ales, să ai simțul limitelor și proporțiilor atunci când te arunci în interpretări istorice. Aici este în opinia mea punctul slab al cărții.
Deși Dan Alexe reușește să contracareze cu mult succes aberațiile curentului dacoman și protocronist, nici ipotezele propuse în loc nu sunt mai convingătoare sau mai bine ancorate în realitate. Ba mai mult, în atacul furibund asupra școlii românești de arheologie (Vasile Pârvan), el se aseamănă întocmai cu dacomanii.
E ok să faci paralele între români, caucazieni și albanezi, dar acestea trebuiesc fundamentate pe un studiu serios, pe o bibliografie de specialitate, scrierea istoriei nu poate fi redusă la câteva panseuri de blog.
Nu pot să acord cărții mai mult de trei stele din motivele mai sus exprimate, dar în nici un caz nu regret banii dați pe ea. În opinia mea, dacă autorul ar lăsa deoparte speculațiile sociale și istorice și s-ar concentra pe povești de viață pe linie autobiografică, ar putea avea un succes mult mai mare. Pentru că indiferent ce i s-ar reproșa, stăpânește bine meșteșugul scrisului.
December 15, 2020
Dacopatia e un fenomen regretabil, desigur. Dar si cartea...
May 29, 2022
Sunt un maniac al etimologiei. Am (ab)sorbit din priviri fiecare pagină a acestui volum heteroclit.
Doar că, spre deosebire de autorul acestei cărți, sunt un maniac amator al etimologiei. Dumnealui pare un maniac profesionist. La fel de maniac ca dacopații - întru disprețul cărora eu și autorul ne reunim simpatetic.
Din păcate, volumul induce în eroare prin titlul său. Despre dacopați este vorba doar într-o redusă parte a cărții.
Nu sunt de acord cu opțiunea asta editorială de tip tabloid: să alegi un titlu ce nu reflectă integral sau corect conținutul. Acel “și alte rătăciri românești” nu acoperă deloc…
Ar fi fost mai cinstit, de fapt: Alte rătăciri românești și dacopatia.
Doar că, spre deosebire de autorul acestei cărți, sunt un maniac amator al etimologiei. Dumnealui pare un maniac profesionist. La fel de maniac ca dacopații - întru disprețul cărora eu și autorul ne reunim simpatetic.
Din păcate, volumul induce în eroare prin titlul său. Despre dacopați este vorba doar într-o redusă parte a cărții.
Nu sunt de acord cu opțiunea asta editorială de tip tabloid: să alegi un titlu ce nu reflectă integral sau corect conținutul. Acel “și alte rătăciri românești” nu acoperă deloc…
Ar fi fost mai cinstit, de fapt: Alte rătăciri românești și dacopatia.
February 15, 2019
O adunătură veselă de curiozități etimologice și observații sociologice, toate legate cumva de complexele identitare ale românilor. Țintește fix în amestecul de lingvistică, istorie, socio- și antropologie care mă interesează. Dan Alexe scrie bine, amestecă reușit erudiția academică cu experiența personală și e destul de convingător cînd se apucă să argumenteze ceva.
La începutul lecturii, eram pornit să-i dau 5 stele: subiectul e fix ăla care mă interesează și încă ideile autorului se potrivesc bine cu ale mele. Problema care se ivește pe parcurs e că volumul acesta nu-i o carte închegată ca lumea. Pare mai degrabă o colecție de postări de pe blog care nu a fost editată suficient. Unele informații sau observații se repetă prea des, într-un fel care arată clar că textele alea au fost inițial scrise aparte, apoi au fost trîntite la un loc. Asta se mai vede și în unele rătăciri tematice, cînd Alexe se bagă prea adînc în vreo etimologie ori vreun obicei de pe undeva și legătura cu tema generală a volumului e subțire sau forțată. Noroc că-s oricum interesante.
Un alt lucru care m-a dezamăgit pe alocuri e ușurința cu care autorul stabilește tot felul de legături istorice și etimologice, în timp ce-i critică pe alții pentru exact același lucru. Unele texte abundă în „s-ar putea să...”, „sugerează o potențială...” sau alte formulări ușuratice și argumente pe cît de interesante, pe atît de șubrede. Astfel de cazuri sunt puține, e drept, însă bat la ochi din cauza rigorii pe care Alexe o aplică ostentativ în cazul rătăcirilor altora.
Pe scurt, o culegere de texte faine pe care i le recomand oricui cu un interes oricît de mic în lingvistică, dar care, în mare parte, pot fi la fel de bine citite individual pe blogul său. Pentru a fi o carte pe care să dai bani i-ar fi trebuit un pic mai multă muncă la coerență și reducerea repetitivății și redundanței.
La începutul lecturii, eram pornit să-i dau 5 stele: subiectul e fix ăla care mă interesează și încă ideile autorului se potrivesc bine cu ale mele. Problema care se ivește pe parcurs e că volumul acesta nu-i o carte închegată ca lumea. Pare mai degrabă o colecție de postări de pe blog care nu a fost editată suficient. Unele informații sau observații se repetă prea des, într-un fel care arată clar că textele alea au fost inițial scrise aparte, apoi au fost trîntite la un loc. Asta se mai vede și în unele rătăciri tematice, cînd Alexe se bagă prea adînc în vreo etimologie ori vreun obicei de pe undeva și legătura cu tema generală a volumului e subțire sau forțată. Noroc că-s oricum interesante.
Un alt lucru care m-a dezamăgit pe alocuri e ușurința cu care autorul stabilește tot felul de legături istorice și etimologice, în timp ce-i critică pe alții pentru exact același lucru. Unele texte abundă în „s-ar putea să...”, „sugerează o potențială...” sau alte formulări ușuratice și argumente pe cît de interesante, pe atît de șubrede. Astfel de cazuri sunt puține, e drept, însă bat la ochi din cauza rigorii pe care Alexe o aplică ostentativ în cazul rătăcirilor altora.
Pe scurt, o culegere de texte faine pe care i le recomand oricui cu un interes oricît de mic în lingvistică, dar care, în mare parte, pot fi la fel de bine citite individual pe blogul său. Pentru a fi o carte pe care să dai bani i-ar fi trebuit un pic mai multă muncă la coerență și reducerea repetitivății și redundanței.
November 25, 2021
Domnule Alexe, dar cu Femeia ce-ați avut?
M-am bucurat de desființarea riguroasă si plină de umor a dacopatiei, am rezistat eroic la lecția de etimologie, care reprezintă cel puțin o treime de carte și nu are nimic de-a face cu vreo rătăcire românească. Am acceptat până și capitolul “Țiganiade și Balcaniade”, pentru că este de admirat perspectiva obiectivă asupra poporul rom și pentru că este foarte bogat în informații.
Toate bune și frumoase până la scăparea misogină, atât de inutilă, din ultima parte. Asta și căderea într-o extremă la fel de ciudată ca dacopatia - albanofilia percepută de mine de-a lungul cărții.
M-am bucurat de desființarea riguroasă si plină de umor a dacopatiei, am rezistat eroic la lecția de etimologie, care reprezintă cel puțin o treime de carte și nu are nimic de-a face cu vreo rătăcire românească. Am acceptat până și capitolul “Țiganiade și Balcaniade”, pentru că este de admirat perspectiva obiectivă asupra poporul rom și pentru că este foarte bogat în informații.
Toate bune și frumoase până la scăparea misogină, atât de inutilă, din ultima parte. Asta și căderea într-o extremă la fel de ciudată ca dacopatia - albanofilia percepută de mine de-a lungul cărții.
May 24, 2015
Mituri destramate si psihanaliza fina a comportamentului poporului nostru prin prisma evolutiilor lingvistice din oala Balcanilor. Teorii interesante despre popoarele care au trait in spatiul actual al Romaniei explicate prin evolutia limbilor vorbite. Scriitura e deschisa, usoara cu o buna doza de umor si oareșce sarcasm. O recomand cu caldura.
October 15, 2015
Baba pentru care lucrez:
-Ce citesti?
-O carte de istorie.
-Aah.
Daca nu e un roman de dragoste cu scene fierbinti e neinteresant.
Zece minute mai tarziu sunt la capitolul "Dementa protocronica la altii: boala natiilor mici" si dai pe ras si ras.
Baba, din nou, " Ce citesti?"
-O carte de istorie.
-De Indro Montanelli?
-Nu, de un autor roman, dar aici scrie ca Montanelli.
-Ce citesti?
-O carte de istorie.
-Aah.
Daca nu e un roman de dragoste cu scene fierbinti e neinteresant.
Zece minute mai tarziu sunt la capitolul "Dementa protocronica la altii: boala natiilor mici" si dai pe ras si ras.
Baba, din nou, " Ce citesti?"
-O carte de istorie.
-De Indro Montanelli?
-Nu, de un autor roman, dar aici scrie ca Montanelli.
May 19, 2022
Părțile lingvistice (specialitatea autorului) și istorice ale cărții au fost cele mai bune, și de mare valoare în discuția dată. Păcat că au fost alte părți (în special când se vorbea despre modernitate) când autorul își dădea opiniile sale, ce nu aveau nicio legătură cu subiectul cărții. Punctul cel mai jos al cărții este capitolul când Dan Alexe se dă mare că nu se uită la fotbal, spre deosebire de restul gloatei. Ce jmecher ești nene.
Aceste capitole mi se păreau ca ceva scris pe un blog. Acest lucru, am aflat, se datorează faptului că... ele chiar sunt! https://cabalinkabul.wordpress.com/
Nu am nicio problemă ca aceste blog-posturi să fie incluse în carte. Cel cu miturile culinare, de exemplu, este capitolul meu favorit. Putea totuși să menționeze asta, măcar în introducere.
Cu toate acestea, recomand cartea. Este un antidot, și cu mari probleme, pentru unele mituri despre identitatea și istoria românilor. Recomand de asemenea de la autor piesa de teatru „Rămâieni”, disponibilă în întregime pe blogul său, ce abordează teme similare.
Aceste capitole mi se păreau ca ceva scris pe un blog. Acest lucru, am aflat, se datorează faptului că... ele chiar sunt! https://cabalinkabul.wordpress.com/
Nu am nicio problemă ca aceste blog-posturi să fie incluse în carte. Cel cu miturile culinare, de exemplu, este capitolul meu favorit. Putea totuși să menționeze asta, măcar în introducere.
Cu toate acestea, recomand cartea. Este un antidot, și cu mari probleme, pentru unele mituri despre identitatea și istoria românilor. Recomand de asemenea de la autor piesa de teatru „Rămâieni”, disponibilă în întregime pe blogul său, ce abordează teme similare.
March 15, 2016
Sunt multe chestii interesante - chiar cautam de ceva vreme materiale care sa ma ajute sa argumentez cu oamenii care cred ca dacii i-au invatat pe romani latina si zburau in navete spatiale. Si cartea asta o face bine, e usor de citit si ocazional amuzanta. Dar nu va asteptati la o carte de istorie, fiindca mai bine de jumatate e lingvistica. Interesanta, dar lingvistica - sa stiti in ce va bagati. Mi s-au parut fascinante legaturile cu limba albaneza - observasem si eu cateva cand am fost, dar nu stiam cat de multe sunt. Si n-am decat sa ma bucur, albanezii is oameni faini. Aspectele culturale balcanice sunt la randul lor interesante. Problema e ca autorul nu s-a hotarat daca vrea sa scrie o carte serioasa de antropologie/istorie sau o carte de umor/satira. Cred ca se putea sari peste ultima parte, care e orice numai stiintifica nu. Oricum ar fi, eu mi-am gasit informatia de care aveam nevoie si ceva in plus.
September 19, 2015
Cred că autorul se putea strădui mai mult la scrierea cărții, nu doar să copieze articolele de pe blog, să le șteargă un pic de praf și să adauge un cuprins. Dar temele abordate sunt interesante iar autorul oferă o perspectivă nouă asupra lor.
June 8, 2018
Mici fragmente de știință lingvistică, scrise cu vervă și umor. Observații pătrunzătoare dar binevoitoare despre apucăturile, defectele și scornelile românilor. Se poate citi cu ușurință pe tron, în episoade scurte.
December 13, 2021
Nu am stiut nimic despre autor cind am frunzarit cartea intr-o librarie inainte de a o cumpara. M-a atras idea de a citi o polemica in care filologia e instrumentul principal in relevarea unor aspecte ale istoriei Romaniei mai putin aceptate de catre istoriografii nationalisti.
Coperta a avut un cuvint de spus - impartasesc parerea ca sculptura lui Decebal este un kitch cu o cruce in virf (nu stiam ca Decebal era crestin) si cu un mesaj reclama pe pieptul marelui barbat pentru sponsorul hidosului monument.
Accept argumenul lui ca dacii si getii nu ar fi putut avea o limba unitara si ca unitatea limbii romane e mai degraba un semn ca s-a format si extins relativ tirziu decit ca ar fi straveche cum proclama protocronistii, pe care autorul a decis sa ii numeasca dacopati.
Asemanarea dintre romana si albaneza trebuie deasemena mai mult studiata, desi nici azi nu e usor de facut - opinia politica si nationala nu poate accepta argumente impotriva exeptionalitatii limbii romane si a unicitatii poporului roman.
Din pacate autorul se pierde in argumente cu dacopati pe care nu ii numeste, divagheaza (la un moment dat il introduce si pe Gigi Becali in discutie, aminteste de Vama Veche, etc), tine sa ne aminteasca la fiecare pas cite a vazut si cite a facut.
Se iubeste si autoapreciaza in mod exagerat si nu are nici o urma de dubiu.
Imi vine greu sa cred ca poate avea o cunostinta asa de aprofundata a tuturor limbilor indo-europene moarte, muribunde si inca folosite cum reiese din multiplele lui argumente.
Rezultatul e o carte fara coerenta si fara autoritatea pe care autorul crede ca o radiaza.
Multe idei interesante sint inecate in torente necontrolate de cuvinte. Pacat.
Coperta a avut un cuvint de spus - impartasesc parerea ca sculptura lui Decebal este un kitch cu o cruce in virf (nu stiam ca Decebal era crestin) si cu un mesaj reclama pe pieptul marelui barbat pentru sponsorul hidosului monument.
Accept argumenul lui ca dacii si getii nu ar fi putut avea o limba unitara si ca unitatea limbii romane e mai degraba un semn ca s-a format si extins relativ tirziu decit ca ar fi straveche cum proclama protocronistii, pe care autorul a decis sa ii numeasca dacopati.
Asemanarea dintre romana si albaneza trebuie deasemena mai mult studiata, desi nici azi nu e usor de facut - opinia politica si nationala nu poate accepta argumente impotriva exeptionalitatii limbii romane si a unicitatii poporului roman.
Din pacate autorul se pierde in argumente cu dacopati pe care nu ii numeste, divagheaza (la un moment dat il introduce si pe Gigi Becali in discutie, aminteste de Vama Veche, etc), tine sa ne aminteasca la fiecare pas cite a vazut si cite a facut.
Se iubeste si autoapreciaza in mod exagerat si nu are nici o urma de dubiu.
Imi vine greu sa cred ca poate avea o cunostinta asa de aprofundata a tuturor limbilor indo-europene moarte, muribunde si inca folosite cum reiese din multiplele lui argumente.
Rezultatul e o carte fara coerenta si fara autoritatea pe care autorul crede ca o radiaza.
Multe idei interesante sint inecate in torente necontrolate de cuvinte. Pacat.
February 9, 2023
Tip carte: Lingvistică (nu vă așteptați la altceva, e aproape numai lingvistică, dacă nu vă pasionează o să fiți dezamăgiți)
Părți bune: Ultimul capitol mi-a dat o senzație de eliberare atât de puternică și mi-a vindecat atâtea angoase și confuzii (cauzate, într-o oarecare măsură, inclusiv de facultate), încât o să-i iert cusururile. Toată lumea ar trebui să citească ultimul capitol, ar trebui printat prin școli, facultăți, peste tot.
Părți mai puțin bune: Structura, repetitivitatea (mai ales în capitolul despre iranisme am crezut că turbez - nu e o carte bună de citit dintr-o suflare, cum am făcut-o eu), lipsa traducerilor pe alocuri (da' cine crezi că-s eu să știu franceză fără traducere, ceva intelectual din interbelic?), locuri în care incepe o idee și te lasă baltă (n-am înțeles, de exemplu, ce era cu călușarii până la urmă, unde apare fenomenul în afara țării, cum se leagă de restul).
Părți rele: Au fost cel puțin 2 părți unde mi-a venit să arunc cu cartea de pământ, dezamăgită. Una a fost la capitolul Mitologii noi (care, de altfel, n-am priceput ce rost avea), unde zicea practic că s-a dovedit științific că locul femeilor e în bucătărie, neironic. O altă fază a fost când vorbea despre dieta balcanică vs cea mediteraneană și cita (ironic? neironic? nici nu vreau să știu) un "studiu" din secolul 16 (????) despre cum carnea dă depresie și de aia micii și berea dau melancolie la români. Scuze, dar nutritia modernă zice că berea e problema, alcoolul și carbohidrații, nu micii, micii sunt partea ok din dieta balcanică. Oricum, să am pretenții de nutriție sau psihologie de la o carte de lingvistică poate e puțin prea mult.
În concluzie, cartea, per ansamblu, e foarte bună, am învățat foarte multe din ea, nu doar lingvistică, ci și istorie (unde am lipse atât de mari încât ar fi mai simplu să zic că am doar un mare gol și atât). Și am și râs bine de multe ori.
Random thought: Mi se pare ciudată obsesia pentru Ikea a scriitorilor. Câteva pagini întregi despre Ikea și aici, și în Entangled Lives, carte total fără legătură despre biologia ciupercilor. Chiar e o sectă smr.
Părți bune: Ultimul capitol mi-a dat o senzație de eliberare atât de puternică și mi-a vindecat atâtea angoase și confuzii (cauzate, într-o oarecare măsură, inclusiv de facultate), încât o să-i iert cusururile. Toată lumea ar trebui să citească ultimul capitol, ar trebui printat prin școli, facultăți, peste tot.
Părți mai puțin bune: Structura, repetitivitatea (mai ales în capitolul despre iranisme am crezut că turbez - nu e o carte bună de citit dintr-o suflare, cum am făcut-o eu), lipsa traducerilor pe alocuri (da' cine crezi că-s eu să știu franceză fără traducere, ceva intelectual din interbelic?), locuri în care incepe o idee și te lasă baltă (n-am înțeles, de exemplu, ce era cu călușarii până la urmă, unde apare fenomenul în afara țării, cum se leagă de restul).
Părți rele: Au fost cel puțin 2 părți unde mi-a venit să arunc cu cartea de pământ, dezamăgită. Una a fost la capitolul Mitologii noi (care, de altfel, n-am priceput ce rost avea), unde zicea practic că s-a dovedit științific că locul femeilor e în bucătărie, neironic. O altă fază a fost când vorbea despre dieta balcanică vs cea mediteraneană și cita (ironic? neironic? nici nu vreau să știu) un "studiu" din secolul 16 (????) despre cum carnea dă depresie și de aia micii și berea dau melancolie la români. Scuze, dar nutritia modernă zice că berea e problema, alcoolul și carbohidrații, nu micii, micii sunt partea ok din dieta balcanică. Oricum, să am pretenții de nutriție sau psihologie de la o carte de lingvistică poate e puțin prea mult.
În concluzie, cartea, per ansamblu, e foarte bună, am învățat foarte multe din ea, nu doar lingvistică, ci și istorie (unde am lipse atât de mari încât ar fi mai simplu să zic că am doar un mare gol și atât). Și am și râs bine de multe ori.
Random thought: Mi se pare ciudată obsesia pentru Ikea a scriitorilor. Câteva pagini întregi despre Ikea și aici, și în Entangled Lives, carte total fără legătură despre biologia ciupercilor. Chiar e o sectă smr.
July 30, 2023
Mi-e greu sa fiu ferm cu un grad de apreciere, dar un 4 ar fi totusi cel mai aproape de ce am simtit citind cartea.
Titlul a facut totul in decizia de a o achizitiona, dar referinta la "dacopatie" este doar o parte din ea - nici prea mica (are cam 100 pag. din cele 516), dar nici asa importanta cum imi imaginasem eu.
Grosul ei este insa o ilustrare a parerii autorului despre provenienta a o multime de cuvinte ( analizat aici cam toata gama, inclusiv cele considerate de ne-pus pe hartie intr-un text public);
este un capitol mare despre provenienta de fapt din iraniana veche a unor cuvinte despre care noi credem (chiar si DEX zice asa la multe din ele) ca le avem din turca; exemple: cioban, geamparale, gazda, iahnie, paradis (da da, chiar paradis !), ciorba, bairam, piftie, musafir etc.
Este evident ca autorul este un erudit in lingvistica, cu stadii personale de cercetare/studiu/sau macar timp petrecut in diverse zone ale lumii, unde a avut de-a face "in direct" cu limba vorbita/scrisa din zonele respective; dar in destule locuri spune ca banuieste ca ... (acel cuvant provine din cutare alt cuvant din cutare limba veche; deci pe alocuri nici autorul nu este convins.
Ultimul capitol, un veritabil "rant" despre noile norme ortografice impuse de Academie este ciar delicios (si, recunosc, in mare parte pe gustul meu, mai ales referitor la scrisul cu â sau î ).
Titlul a facut totul in decizia de a o achizitiona, dar referinta la "dacopatie" este doar o parte din ea - nici prea mica (are cam 100 pag. din cele 516), dar nici asa importanta cum imi imaginasem eu.
Grosul ei este insa o ilustrare a parerii autorului despre provenienta a o multime de cuvinte ( analizat aici cam toata gama, inclusiv cele considerate de ne-pus pe hartie intr-un text public);
este un capitol mare despre provenienta de fapt din iraniana veche a unor cuvinte despre care noi credem (chiar si DEX zice asa la multe din ele) ca le avem din turca; exemple: cioban, geamparale, gazda, iahnie, paradis (da da, chiar paradis !), ciorba, bairam, piftie, musafir etc.
Este evident ca autorul este un erudit in lingvistica, cu stadii personale de cercetare/studiu/sau macar timp petrecut in diverse zone ale lumii, unde a avut de-a face "in direct" cu limba vorbita/scrisa din zonele respective; dar in destule locuri spune ca banuieste ca ... (acel cuvant provine din cutare alt cuvant din cutare limba veche; deci pe alocuri nici autorul nu este convins.
Ultimul capitol, un veritabil "rant" despre noile norme ortografice impuse de Academie este ciar delicios (si, recunosc, in mare parte pe gustul meu, mai ales referitor la scrisul cu â sau î ).
August 6, 2025
Am greșit citind "Dacopatia" după ce-am terminat "De-a dacii și romanii": jumătate din ideile și etimologiile prezentate îmi erau deja cunoscute. Unde mai pui că în cel din urmă volum acestea vin să rezolve o enigmă. Un thriller deci, nici mai mult nici mai puțin.
Altfel zis, mi-a revenit pe neprins de veste misiunea de a separa lingvistica citită în celălalt volum de antropologia citită în premieră. Nu mă plâng: repetarea-i mama învățăturii (Lenin?). Totuși antropologismele sunt cele care m-au desfătat și amuzat la culme. Un Turkish delight intelectual, asta avem aici.
Altfel zis, mi-a revenit pe neprins de veste misiunea de a separa lingvistica citită în celălalt volum de antropologia citită în premieră. Nu mă plâng: repetarea-i mama învățăturii (Lenin?). Totuși antropologismele sunt cele care m-au desfătat și amuzat la culme. Un Turkish delight intelectual, asta avem aici.
March 12, 2023
- pros: foarte informativă, cu argumente bine susținute, merită citită în acest sens
- cons: uneori dă în derapaje în ceea ce priveşte stilul de exprimare şi părerile sale personale, mai ales legate de manele şi de cuvintele "naşpa" şi "mişto" (plus repetarea obsesivă a falsei origini al cuvântului "mişto" - "mit Stock")
- cons: uneori dă în derapaje în ceea ce priveşte stilul de exprimare şi părerile sale personale, mai ales legate de manele şi de cuvintele "naşpa" şi "mişto" (plus repetarea obsesivă a falsei origini al cuvântului "mişto" - "mit Stock")
September 6, 2025
Un mare tratat de arheologie lingvistica.
May 10, 2023
Imi place stilul si umorul. O lectura relaxanta!
September 15, 2018
Dan Alexe este un eseist irita(n)t și abraziv, căruia-i place să șocheze/scandalizeze prin ideile sale bine argumentate.
În cazul acestui volum, consider că aproape jumătate din conținut n-are nicio legătură cu titlul și intenția cărții, recte cele trei capitole de explorări lingivistico-lexicale, prin care autorul încearcă să identifice originile limbii române, făcând apel la etimologie, în primul rând, dar și la fonetică și fonologie. Din moment ce autorul este în mod clar un împătimit al lingvisticii, gramaticii și filologiei, poate c-ar fi fost mai adecvat ca respectivele capitole să le lase pentru un alt volum. De asemenea, stilistic vorbind, este enervantă repetarea unor idei sau trimiteri - cum ar fi, bunăoară, originea cuvântului „mișto”, de parcă cititorul atent n-ar fi înțeles din prima ce vrea scriitorul să spună.
Ce-i drept, restul capitolelor sunt bine scrise, ideile au argumentație clară și solid documentată, chiar dacă Alexe alunecă în anumite extreme de interpretare în ceea ce privește unele subiecte, cum ar fi specificul cultural românesc, statutul țiganilor și limba lor ș.a. Pe de altă parte, total de acord cu el în chestiunea dacopatiei și a talibanilor pseudoistorici, obsedați de protocronism și de „mărețul” destin al dacilor. Astfel de deconstrucții sunt absolut necesare în aceste vremuri tulburi de reînviere a unor idiosincrazii istoriografice total false și nefundamentate, specifice funestului regim de național-comunism al răposatului mitraliat la Târgoviște.
Una peste alta, o carte cu bune și rele, care, pe alocuri, deranjează, însă, în același timp, și provoacă cititorul la anumite reinterpretări și reconsiderări salutare ale unor chestiuni așa-zis definitive.
În cazul acestui volum, consider că aproape jumătate din conținut n-are nicio legătură cu titlul și intenția cărții, recte cele trei capitole de explorări lingivistico-lexicale, prin care autorul încearcă să identifice originile limbii române, făcând apel la etimologie, în primul rând, dar și la fonetică și fonologie. Din moment ce autorul este în mod clar un împătimit al lingvisticii, gramaticii și filologiei, poate c-ar fi fost mai adecvat ca respectivele capitole să le lase pentru un alt volum. De asemenea, stilistic vorbind, este enervantă repetarea unor idei sau trimiteri - cum ar fi, bunăoară, originea cuvântului „mișto”, de parcă cititorul atent n-ar fi înțeles din prima ce vrea scriitorul să spună.
Ce-i drept, restul capitolelor sunt bine scrise, ideile au argumentație clară și solid documentată, chiar dacă Alexe alunecă în anumite extreme de interpretare în ceea ce privește unele subiecte, cum ar fi specificul cultural românesc, statutul țiganilor și limba lor ș.a. Pe de altă parte, total de acord cu el în chestiunea dacopatiei și a talibanilor pseudoistorici, obsedați de protocronism și de „mărețul” destin al dacilor. Astfel de deconstrucții sunt absolut necesare în aceste vremuri tulburi de reînviere a unor idiosincrazii istoriografice total false și nefundamentate, specifice funestului regim de național-comunism al răposatului mitraliat la Târgoviște.
Una peste alta, o carte cu bune și rele, care, pe alocuri, deranjează, însă, în același timp, și provoacă cititorul la anumite reinterpretări și reconsiderări salutare ale unor chestiuni așa-zis definitive.
July 15, 2015
Nici un subiect nu este tabu, nimic nu e sacrosanct, iar atunci când porneşti la drum cu atitudinea asta, rezultatul are mari şanse de a fi reuşit. De departe cea mai îndrăzneață teză a acestei cărți este legătura extrem de apropiată între română şi albaneză şi apropierea geografică a acestor popoare, foarte riguros argumentată. Nu e prima dată când citesc aşa ceva dintr-o sursă cerebrală, deci cred că dl Alexe ar fi putut merge şi mai departe de argumentele pur lingvistice şi istorice (şi n-ar fi stricat nici ceva referințe bibliografice în plus). Cartea asta este pentru cei care sunt sătui (sau cel puțin derutați) de misticismele naționalisto-protocroniste şi de sociopații inculți şi periculoşi care se masturbează patriotard pe toate canalele. De asemenea, este şi pentru cei care ştiu că apropierea de adevărata evoluție a limbii şi culturii tale nu te face să le apreciezi mai puțin. Dimpotrivă!
Două chestii pe care mi-ar fi plăcut să le văd, dar nu le-am găsit în carte: teoria imigraționistă şi Ardealul meu. Aici dl Alexe pare să nu se bage, din precauție sau scrupule deontologice, nu ştiu. Foarte prudent dansează pe lângă dezbaterea istorică în jurul migrației medievale şi pare să nu includă Transilvania în oala cu români verzi şi balcanici. Apreciez asta, dar poate mai multă îndrăzneală în cartea viitoare sau măcar nişte recomandări bibliografice :)
Două chestii pe care mi-ar fi plăcut să le văd, dar nu le-am găsit în carte: teoria imigraționistă şi Ardealul meu. Aici dl Alexe pare să nu se bage, din precauție sau scrupule deontologice, nu ştiu. Foarte prudent dansează pe lângă dezbaterea istorică în jurul migrației medievale şi pare să nu includă Transilvania în oala cu români verzi şi balcanici. Apreciez asta, dar poate mai multă îndrăzneală în cartea viitoare sau măcar nişte recomandări bibliografice :)
August 23, 2015
Nu mi-a placut.
May 15, 2017
As spune ca au fost, de fapt, doua carti alipite, dar subiectele au fost actuale.
July 14, 2018
I was expecting a wordy, irrelevant text ready to put things straight in the sense that "the other nationalists don't get it like I do". And I was surprised to find out the book I needed to read some decades ago. Don't get me wrong, it is still quite badly written, and in English there are probably much better works on the theme, but not about the Romanian context. And yes, Dan Alexe has his flaws and he generates his own myths like the workers who wanted to taste the Foreign and the upper classes looking for traditional, or the limits of his life experience that make him believe Romanians are particular violent in the context of education, especially in an European context. No, French intelligentia is bending over backwards to justify the parent initiated violence against children and the first volumes on education and parenting were made in current day Germany but back in the 18th century and are particularly vicious. Sadly, a Scandinavian country with a population twice as large as Bucharest and it's suburbs does not make it for civilized when the representatives decide that the government needs to regulate more tightly the human relations. The precise talk about killing the child and making another can be found in 20th century United States, both in the White and Black poor communities, and it's hard to believe a Romanian influence. Never mind the extremes to which developed Asian cultures go to beat the newcomers into submission and performance.
The texts also suffers from the shortcomings of Alexe's knowledge. Traditional, far from being special or virtuous, means poor and uneducated. Putdowns evolved during millennia are hard to overcome now when they are irrelevant. Christian-Marxist equality also generates some very nasty traits. And Max Weber was a religious freak preaching in favor of his flavor of Christianity.
At chapter 6 Alexe becomes down right racist and offensive. And at 7 he becomes the average frustrated chump filled with theories about how women function. So let's say that the first 5 chapters are the ones who deserve the reader's attention.
Bottom line: a useful book, but not very relevant outside Romania. The disappointment lies with the misleading title which is only a very small section of the book.
The texts also suffers from the shortcomings of Alexe's knowledge. Traditional, far from being special or virtuous, means poor and uneducated. Putdowns evolved during millennia are hard to overcome now when they are irrelevant. Christian-Marxist equality also generates some very nasty traits. And Max Weber was a religious freak preaching in favor of his flavor of Christianity.
At chapter 6 Alexe becomes down right racist and offensive. And at 7 he becomes the average frustrated chump filled with theories about how women function. So let's say that the first 5 chapters are the ones who deserve the reader's attention.
Bottom line: a useful book, but not very relevant outside Romania. The disappointment lies with the misleading title which is only a very small section of the book.
Displaying 1 - 30 of 46 reviews