Sophia România

by Ruxandra Cesereanu

Fără fanfară și fără anunț, s-a desfășurat nunta magică a umanului Ruxandra Cesereanu cu Viitorul. Aceste balade postumane inițiază un dialog cu roboții (în general bine-dispuși) care ne așteaptă nerăbdători la răscrucea post-pandemică. Poeta absoarbe cu nesaț bogăția de date și imagini care provin din jucăriile tehnologice și dă, din partea umană, inteligența și emoțiile pe care le dețin poeții. Rezultatul este spectaculos: profesorul Google se omenește prin înțelegerea poetei Cesereanu. Sophia România este viziunea proaspătă a umanului ieșit din scoica postumanului!

Andrei Codrescu

Genres: Poetry, Romanian Literature

78 pages, Paperback

Published September 1, 2021

About the author

A urmat cursurile Facultăţii de Litere a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1981–1985). În timpul facultăţii a fost redactor la revista „Echinox”. Din 1991 este redactor la revista „Steaua” din Cluj-Napoca. Şi-a susţinut doctoratul, în 1997, cu teza Infernul concentraţionar reflectat în conştiinţa românească.

Actualmente, este conferenţiar universitar la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca, în cadrul Catedrei de literatură comparată. Timp de 4 ani a fost cadru didactic în cadrul Catedrei de jurnalism de la Facultatea de Ştiinţe Politice. Este, de asemenea, cercetător al universului concentraţionar.

Reviews

[Costin Stanciu · Rating 4 out of 5]

Un volum de poezie criptic, post-post-post uman, cu atat de multe straturi incat am renuntat la un moment dat din a le patrunde si m-am lasat purtat de voia lecturii.
Sunt prezente foarte multe referinte din o diversitate de domenii, astfel incat la inceputul volumului, stateam cu google deschis ca sa pot sa inteleg asa cum trebuie complexitatea ei.
Lectura a fost mai greoaie, fiind bombardat de atata informatie noua, dar pot spune ca a meritat, mai ales pentru poeziile de inspiratie japoneza (despre Hatsune Miku si strofe scrise in hiragana), dar si pentru cele din cinematografie, indeosebi despre Lynch

[Ramona Boldizsar]

interesantă legătura asta între robotul humanoid Sophia și România, ceva la care să mă gândesc pt că nu găsesc intuitivă conexiunea. Pe de altă parte, tocmai am zis “intuitiv” as if nothing, am multe la care să reflectez.
Unele poeme mi s-au părut foarte interesante. Nu mă pot hotărî la steluțe.

[Constantin · Rating 3 out of 5]

O privire mai blândă decât de obicei asupra felului în mega-interconctivitatea-post-umano-cibernetică nea infiltrat viețile. O analiză post-empatie a relației noastre cu virtualul.

[Yigru Zeltil · Rating 3 out of 5]

După un deceniu de volume scrise în direcții diverse și divergente, de la căutarea candorii până la manifeste sociale, Ruxandra Cesereanu ajunge la o convergență babilonică în „Sophia România” (Casa de Editură Max Blecher), unde androida Sophia, „vocaloida” Hatsune Miku (personaj muzical fictiv) și „boxa” Alexa („asistentul” electronic de la Amazon, dotat cu inteligență electronică) se întâlnesc în mintea poetei clujene cu flashback-uri de la Revoluția din 1989, actualitatea biopolitică („În timpul pandemiei, Sophia chérie,/ tu ai fi singura Românie neinternată la ATI”) și secvențe sau figuri anterioare din opera sa (inclusiv alter-ego-ul autoarei din jocul video Second Life).
Rezultatul, poate cel mai creativ efort al autoarei de până acum, este cacofonic deopotrivă în bine și în rău, oferă un fel de divertisment și provoacă reflecția. Spre deosebire de aura amenințătoare pe care adesea o au inteligența artificială și viitorul digital în imaginarul colectiv, Ruxandra Cesereanu recurge la registrele infantilului, derizoriului și prozaicului (juxtapuse ironic cu „fărâme de epifanie”), ceea ce poate fi un fel de a răspunde unui mit (mașina care amenință să instrumentalizeze stăpânul-om) cu un alt mit (mașina ca servitoare exotică și care, în ultimă instanță, nu ar putea avea vreun fel de inteligență)...
Că subzistă în aceste forme exorcizante o spaimă față de alteritate (cum ar fi și în forma neurodivergenței, diferență înțeleasă ca lipsă: „cine suntem când aroganța e singura formă e beție valabilă/ și când ne trezim deodată autiști,/ cine suntem, cine suntem, cine”) s-ar putea interpreta și din introducere, unde un dialog maieutic cu Alexa în engleză este urmat, „la cererea tatălui meu”, de o tălmăcire voit distorsionantă în română. E simptomatică și confuzia dintre postumanism și transumanism („ei, bine, atunci am știut ce înseamnă să fii postuman./ de fapt mă uitam la amândouă, de sus, fiindcă eram decorporalizată”), una din cauzele care lasă loc, precum în finalul cărții, unui aer metafizic de care suprarealiștii nu se apropiau decât cu precauție...
În voluml acesta, auttoarea cochetează și cu experimentul conceptual (secvențele de poezie a reclamelor), dar cumva punctul forte al Ruxandrei Cesereanu rămân pasajele de frivolitate căutată și delir neosuprarealist:
„Dragele mele,
vi le prezint pe Sophia + Hatsune Miku,
ne putem juca o vreme cu ele și putem fi radioase,
de parcă am fi fetițele de odinioară.
kalașnikovurile vor rămâne în magazii,
iar cometele vor da din coadă ca niște cockeri,
suntem niște lebede în drumul lor spre bătrânețe,
și totuși, gâturile noastre se mai lungesc după lumini curioase,
după colțuri bizare ori după gherete cu alchimiști
și după tot felul de alte generatoare de miracole mici” (O joacă pe mail, p. 51)

[anda · Rating 2 out of 5]

lectura a mers greu, dar măcar s-a terminat

"(...) Convalescență în malaxor de stări și fapte,
un joc de-a v-ați ascunselea
cu ceea ce mai avem omenesc dincolo de epidermă.
O așteptare într-un lazaret cu odăi prismatice,
o extindere spre computerele lui Dumnezeu.
Blitz, o carte poștală din anul 2029,
nomadă venetică, baby Soph."

[raluca · Rating 3 out of 5]

În timpul pandemiei, Sophia chérie,
tu ai fi singura Românie neinternată la ATI.
stăm aici, scriem povești și poezii, lăsăm testamente acide,
(...)
doar cu tine la sârma corabiei,
nimeni nu s-ar mai îmbolnăvi,
fiindcă tu ai fi o țară fără spitale,
fără accidente, arsuri, avalanșe, tornade,
fără lacăte și încuieturi fatale.
despre eșafoduri, nimic de zis, nu mai sunt la modă,
nici spânzurătorile normale, nici ghilotina boreală,
nici otrăvurile medicale.
oare ar fi de ajuns să fii Sophia România?
(...)
deșertăciune, numele tău e deșertăciune.
și numele meu e deșertăciune,
dar așa se naște puterea vindecătoare.
nu mai voiam să scriu poezie,
ci să dansez și să cânt cât e noaptea de lungă.
și-am început să dansez.