What do you think?
Rate this book
Cele patru oglinzi ale adevărului
O aventură care te ține cu sufletul la gură, într-o carte a devenirii și a înțelegerii timpului și mai ales a libertății oamenilor.
Acesta este manuscrisul bătrânului Stefano Moro, medic și filozof în Florența, în care își istorisește povestea vieții sale. Născut în Moldova, salvat din sălbăticia codrilor de un vânător, capabil să vorbească cu animalele, Ștefan ajunge la o mânăstire pentru a-și perfecționa talentul de desenator. Implicat fără voie într-un complot misterios, unde Necuratul pare să-și facă apariția, ajunge să afle atât tainele poțiunilor vindecătoare, dar mai ales puterile nebănuite ale alchimiștilor. Destinul îl poartă însă spre Cetatea Sucevei, în vremea lui Alexandru cel Bun, iar aici îl întâlnește pe Miro, un personaj misterios, căruia un bătrân îi spusese că va deveni nemuritor. Acesta îi insuflă iluzia de a pleca și a vedea minunățiile lumii. Planul călătoriei spre Genova nu iese așa cum speră, și aventura sa de la Cetatea Albă la Constantinopol, plină de trădări și întorsături neașteptate, îl duce la pierderea lucrului cel mai de preț, al libertății lui.
Ana-Maria Negrilă readuce în scenă un univers din trecut unic și îl face atât de palpabil, încât lectura celor patru oglinzi se transformă într-o veritabilă călătorie în timp. Drama lui Ștefan, presărată admirabil și cu elemente fantastice și ezoterism, ne arată visul naiv al unui om simplu, într-un secol al violenței și nedreptății, unde nimic nu e ceea ce pare.
Acesta este manuscrisul bătrânului Stefano Moro, medic și filozof în Florența, în care își istorisește povestea vieții sale. Născut în Moldova, salvat din sălbăticia codrilor de un vânător, capabil să vorbească cu animalele, Ștefan ajunge la o mânăstire pentru a-și perfecționa talentul de desenator. Implicat fără voie într-un complot misterios, unde Necuratul pare să-și facă apariția, ajunge să afle atât tainele poțiunilor vindecătoare, dar mai ales puterile nebănuite ale alchimiștilor. Destinul îl poartă însă spre Cetatea Sucevei, în vremea lui Alexandru cel Bun, iar aici îl întâlnește pe Miro, un personaj misterios, căruia un bătrân îi spusese că va deveni nemuritor. Acesta îi insuflă iluzia de a pleca și a vedea minunățiile lumii. Planul călătoriei spre Genova nu iese așa cum speră, și aventura sa de la Cetatea Albă la Constantinopol, plină de trădări și întorsături neașteptate, îl duce la pierderea lucrului cel mai de preț, al libertății lui.
Ana-Maria Negrilă readuce în scenă un univers din trecut unic și îl face atât de palpabil, încât lectura celor patru oglinzi se transformă într-o veritabilă călătorie în timp. Drama lui Ștefan, presărată admirabil și cu elemente fantastice și ezoterism, ne arată visul naiv al unui om simplu, într-un secol al violenței și nedreptății, unde nimic nu e ceea ce pare.
452 pages, Paperback
Published September 1, 2021
About the author
Ana-Maria Negrilă
27 books260 followersAna-Maria Negrilă a debutat în 1993 cu povestirea Fragile în Jurnalul SF. Prozele ei au obţinut numeroase premii la concursurile de profil (printre care Premiul Vladimir Colin pentru roman, 2008). A publicat mai multe romane și culegeri de povestiri: „Oraşul ascuns” (2004), Împăratul gheţurilor (2005, reeditare 2018) pentru care a obținut premiul Vladimir Colin în 2008, iar în 2015, alte doua cărți în format ebook, „Cântecul zorilor” şi „Când lumile se prăbuşesc”.
În 2016, i-a apărut primul volum al seriei Stellarium, „Regatul sufletelor pierdute”, urmat la câteva luni de volumul al doilea, „Ascensiunea stelară”. Seria se încheie cu volumul „Agenții haosului” (Crux Publishing, 2019). Tot în 2019, „Împăratul ghețurilor” a fost tradus în limba maghiară și a apărut la editura Metropolis Media.
În 2020, a publicat primul volum al romanului fantasy „Stăpânul umbrelor”, iar în 2021, un roman de ficțiune istorică, „Cele patru oglinzi ale adevărului” (editura Hyperliteratura). În 2023, publică o continuare a acestuia, „Cronica barbară”, cu o acțiune de sine stătătoare, preluând însă și unele dintre personajele primului volum.
În 2025, apare ediția a doua a seriei Stellarium (editura Crux Publishing) și ,,Grădina alchimiștilor", (editura Hyperliteratura) ultima parte a trilogiei care include și volumele ,,Cele patru oglinzi ale adevărului (ediția a doua 2025) și ,,Cronica barbară".
În 2016, i-a apărut primul volum al seriei Stellarium, „Regatul sufletelor pierdute”, urmat la câteva luni de volumul al doilea, „Ascensiunea stelară”. Seria se încheie cu volumul „Agenții haosului” (Crux Publishing, 2019). Tot în 2019, „Împăratul ghețurilor” a fost tradus în limba maghiară și a apărut la editura Metropolis Media.
În 2020, a publicat primul volum al romanului fantasy „Stăpânul umbrelor”, iar în 2021, un roman de ficțiune istorică, „Cele patru oglinzi ale adevărului” (editura Hyperliteratura). În 2023, publică o continuare a acestuia, „Cronica barbară”, cu o acțiune de sine stătătoare, preluând însă și unele dintre personajele primului volum.
În 2025, apare ediția a doua a seriei Stellarium (editura Crux Publishing) și ,,Grădina alchimiștilor", (editura Hyperliteratura) ultima parte a trilogiei care include și volumele ,,Cele patru oglinzi ale adevărului (ediția a doua 2025) și ,,Cronica barbară".
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 35 reviews
October 2, 2023
Excelent documentată și extrem de bine scrisă, ficțiunea istorică a Anei-Maria Negrilă ne poartă pe urmele unui tânăr foarte înzestrat, dar groaznic de naiv, de care își cam bate joc lumea și care e pur și simplu incapabil să observe acest lucru, persistând să repete aceleași greșeli la nesfârșit fără a învăța nimic din ele.
Stefano Moro, medic și filozof care acum trăiește la Florența, a rămas orfan de mic și era să moară în pădure dacă n-ar fi fost salvat de un vânător care l-a luat sub aripa. Spirit aventuros însă și capabil să înțeleagă glasul animalelor și să comunice cu ele, Ștefan își pune în valoare talentul de desenator și ajunge ucenic la o mânăstire, de unde însă fuge mai apoi și ajunge în cetatea Sucevei, unde îl cunoaște pe netrebnicul de Miro, un tânăr plin de mistere și cu mintea ușor zdruncinată, ceea ce nu-l împiedică însă să-l convingă pe Ștefan să lase totul baltă și să ajungă să facă mai tot ce vrea el.
Împreună, pornesc pe mare către Genova, dar destinul lui Ștefan capătă o turnură tragică pe drum și băiatul cel naiv ajunge să-și piardă bunul cel mai de preț. Dar soarta e mereu schimbătoare și nu îl abandonează de tot pe Ștefan.
Finalul mi-a lăsat un gust amar și o groaznică senzație de revoltă, noroc însă că am întâlnit-o pe autoare la recentul târg de carte Gaudeamus, care m-a mai liniștit întrucâtva, căci se pare că vom avea parte de o urmare. Ce va fi, vom vedea.
Mai multe, sper, la un moment dat, pe Biblioteca lui Liviu.
Stefano Moro, medic și filozof care acum trăiește la Florența, a rămas orfan de mic și era să moară în pădure dacă n-ar fi fost salvat de un vânător care l-a luat sub aripa. Spirit aventuros însă și capabil să înțeleagă glasul animalelor și să comunice cu ele, Ștefan își pune în valoare talentul de desenator și ajunge ucenic la o mânăstire, de unde însă fuge mai apoi și ajunge în cetatea Sucevei, unde îl cunoaște pe netrebnicul de Miro, un tânăr plin de mistere și cu mintea ușor zdruncinată, ceea ce nu-l împiedică însă să-l convingă pe Ștefan să lase totul baltă și să ajungă să facă mai tot ce vrea el.
Împreună, pornesc pe mare către Genova, dar destinul lui Ștefan capătă o turnură tragică pe drum și băiatul cel naiv ajunge să-și piardă bunul cel mai de preț. Dar soarta e mereu schimbătoare și nu îl abandonează de tot pe Ștefan.
Finalul mi-a lăsat un gust amar și o groaznică senzație de revoltă, noroc însă că am întâlnit-o pe autoare la recentul târg de carte Gaudeamus, care m-a mai liniștit întrucâtva, căci se pare că vom avea parte de o urmare. Ce va fi, vom vedea.
Mai multe, sper, la un moment dat, pe Biblioteca lui Liviu.
February 13, 2023
#recenzie Cele patru oglinzi ale adevărului 💛
,,Cele patru oglinzi ale adevărului’’ este un roman de ficțiune istorică, care îl are în prim plan pe Ștefan (sau Stefano), medic și filozof în Florența, care își istorisește povestea vieții sale începând cu copilăria sa.
Tânărul se naște în Moldova, își petrece timpul cu un vânător și un sclav, ajunge apoi la o mănăstire unde este implicat fără voie într-un complot misterios, în care apare chiar și Necuratul. Află lucruri despre alchimiști și despre poțiunile lor, dar destinul îl poartă mai departe spre Cetatea Sucevei, unde învață alături de Bogdan, cum să-și perfecționeze talentul de a desena sfinți și scene în biserici.
Acolo îl cunoaște și pe Miro, un personaj misterios, căruia un bătrân îi spusese că va deveni nemuritor. Acesta îi insuflă iluzia de a pleca și a vedea minunățiile lumii. Nu totul iese conform planului, dar mai multe aflați dacă citiți cartea. ☺️
❤️ Ce mi-a plăcut:
Stilul de scriere al autoarei: a făcut totul palpabil: de la descrierile pline de detalii, la informațiile reale despre acea vreme și cu elemente potrivite timpului. Tot acest tablou a fost ca o călătorie în timp pentru mine. 😊
Am avut parte de umor, dar și de scene dramatice, pline de însemnătate. Chiar mi-a crescut pulsul la unele dintre ele. 👀
Însemnătatea din jurul titlului e interesantă - vă las să o descoperiți singuri, hihi
Formatul cărții - chiar dacă e mic, avem hartă și se citește foarte ok scrisul 👌🏻
Acțiunea cărții merge încet, dar e plină de trăiri și sentimente. Creștem alături de Ștefan: îl urmărim cum greșește și cum învață. Mi-a plăcut cum i s-au deschis ochii și mai mult după fiecare călătorie: și cum ieșea din bula lui. 💪🏻
Partea de istorie a fost faină: ni s-au prezentat lupte, credințe, obiceiuri poate, de mult uitate. Este foarte bine documentată.✨
Povestea are și o parte de fantasy: Ștefan poate să vorbească cu animalele și descoperă lucruri nefirești.
💔 Ce nu mi-a plăcut:
Nu l-am agreat de la început pe Ștefan, era cam nesuferit și tot își repeta greșelile. Dar am prins drag de el pe parcursul cărții. 🥰
Prima parte a fost destul de înceată și plină de detalii, dar a ajutat la formarea întregului tablou.
Nedreptatea din vremea acea - dada, nu ține de carte asta :))
Naivitatea lui Ștefan mi-a dat de gândit și m-a întristat. nu voia nicicum să învețe din greșelile sale 🙃
Multe aspecte prezentate în mod detaliat de autoare se aplică și astăzi: slăbiciunea oamenilor, dorința de avuție, condiția omului din societate comparată cu a țăranului lipsit de educație și tot așa.
E o carte plină de însemnătate, o ficțiune istorică de citit pentru fanii genului. De abia aștept să citesc și următoarele cărți scrise de Ana Maria Negrilă și neapărat să văd cum continuă povestea.
Citate:
,,Încetul cu încetul, Ștefan se îndepărta de tot ce-i fusese drag până atunci, cum îi prorocise și lupul sur, dar amintirile ce se ștergeau erau înlocuite de altele noi, așa că nu suferea și nici nu îi părea rău după Râpa.”
,,Banul trebuia să se câștige cu sudoarea frunții, apoi să fie lăsat să umble pe drumul lui. Banii strânși, spunea zugravul, sunt ca un foc ce-l atrage de Necuratul cu strălucirea lui, asa că nu erau bogați, dar nici nu duceau lipsă de ceva.”
,,E greu să te uiți în ochii unui om care a fost de față la decăderea ta!“
,,Ce ne-a mai rămas decât să fim buni unii cu alții?”
,,Cuvintele ne pot înșela, imaginile ne pot înșela, dar mai mult ne vor asurzi și ne vor orbi dorințele noastre nebunești.”
,,Cele patru oglinzi ale adevărului’’ este un roman de ficțiune istorică, care îl are în prim plan pe Ștefan (sau Stefano), medic și filozof în Florența, care își istorisește povestea vieții sale începând cu copilăria sa.
Tânărul se naște în Moldova, își petrece timpul cu un vânător și un sclav, ajunge apoi la o mănăstire unde este implicat fără voie într-un complot misterios, în care apare chiar și Necuratul. Află lucruri despre alchimiști și despre poțiunile lor, dar destinul îl poartă mai departe spre Cetatea Sucevei, unde învață alături de Bogdan, cum să-și perfecționeze talentul de a desena sfinți și scene în biserici.
Acolo îl cunoaște și pe Miro, un personaj misterios, căruia un bătrân îi spusese că va deveni nemuritor. Acesta îi insuflă iluzia de a pleca și a vedea minunățiile lumii. Nu totul iese conform planului, dar mai multe aflați dacă citiți cartea. ☺️
❤️ Ce mi-a plăcut:
Stilul de scriere al autoarei: a făcut totul palpabil: de la descrierile pline de detalii, la informațiile reale despre acea vreme și cu elemente potrivite timpului. Tot acest tablou a fost ca o călătorie în timp pentru mine. 😊
Am avut parte de umor, dar și de scene dramatice, pline de însemnătate. Chiar mi-a crescut pulsul la unele dintre ele. 👀
Însemnătatea din jurul titlului e interesantă - vă las să o descoperiți singuri, hihi
Formatul cărții - chiar dacă e mic, avem hartă și se citește foarte ok scrisul 👌🏻
Acțiunea cărții merge încet, dar e plină de trăiri și sentimente. Creștem alături de Ștefan: îl urmărim cum greșește și cum învață. Mi-a plăcut cum i s-au deschis ochii și mai mult după fiecare călătorie: și cum ieșea din bula lui. 💪🏻
Partea de istorie a fost faină: ni s-au prezentat lupte, credințe, obiceiuri poate, de mult uitate. Este foarte bine documentată.✨
Povestea are și o parte de fantasy: Ștefan poate să vorbească cu animalele și descoperă lucruri nefirești.
💔 Ce nu mi-a plăcut:
Nu l-am agreat de la început pe Ștefan, era cam nesuferit și tot își repeta greșelile. Dar am prins drag de el pe parcursul cărții. 🥰
Prima parte a fost destul de înceată și plină de detalii, dar a ajutat la formarea întregului tablou.
Nedreptatea din vremea acea - dada, nu ține de carte asta :))
Naivitatea lui Ștefan mi-a dat de gândit și m-a întristat. nu voia nicicum să învețe din greșelile sale 🙃
Multe aspecte prezentate în mod detaliat de autoare se aplică și astăzi: slăbiciunea oamenilor, dorința de avuție, condiția omului din societate comparată cu a țăranului lipsit de educație și tot așa.
E o carte plină de însemnătate, o ficțiune istorică de citit pentru fanii genului. De abia aștept să citesc și următoarele cărți scrise de Ana Maria Negrilă și neapărat să văd cum continuă povestea.
Citate:
,,Încetul cu încetul, Ștefan se îndepărta de tot ce-i fusese drag până atunci, cum îi prorocise și lupul sur, dar amintirile ce se ștergeau erau înlocuite de altele noi, așa că nu suferea și nici nu îi părea rău după Râpa.”
,,Banul trebuia să se câștige cu sudoarea frunții, apoi să fie lăsat să umble pe drumul lui. Banii strânși, spunea zugravul, sunt ca un foc ce-l atrage de Necuratul cu strălucirea lui, asa că nu erau bogați, dar nici nu duceau lipsă de ceva.”
,,E greu să te uiți în ochii unui om care a fost de față la decăderea ta!“
,,Ce ne-a mai rămas decât să fim buni unii cu alții?”
,,Cuvintele ne pot înșela, imaginile ne pot înșela, dar mai mult ne vor asurzi și ne vor orbi dorințele noastre nebunești.”
January 21, 2026
Ca editor al cărții, evident că voi fi acuzat de subiectivism. Dar romanul acesta este una dintre cele mai bune cărți românești pe care le-am citit în ultimul timp, este o călătorie fascinantă în Evul Mediu românesc, prin prisma a două personaje (contradictorii) extrem de bine „meșteșugite”: copilul Ștefan și ulterior descurcărețul Miro. Dincolo de veridicitatea redării acelui timp, dincolo de aventura propriu-zisă a devenirii, autoarea pune niște întrebări foarte adânci despre ce înseamnă libertatea (indiferent de secol și de context).
Un mic avertisment: primele 100 de pagini „merg” mai încet, pentru că aici Ana-Maria Negrilă creează lumea (cu tot ce înseamnă ea), dar după aceea nu mai poți lăsa cartea din mână.
Un mic avertisment: primele 100 de pagini „merg” mai încet, pentru că aici Ana-Maria Negrilă creează lumea (cu tot ce înseamnă ea), dar după aceea nu mai poți lăsa cartea din mână.
March 8, 2026
Cele patru oglinzi ale adevărului este una dintre cele mai bune cărți scrise de un autor român pe care am citit-o anul acesta, povestea ascunsă între paginile ei remarcându-se prin veridicitate, profunzime și personaje – extrem de bine conturate, perfecte în imperfecțiunea de care dau dovadă, înzestrate cu anumite perticularități ieșite din comun, așa cum este personajul principal al cărții, tânărul Ștefan, a cărui călătorie interioară plină de obstacole și neprevăzut va servi cititorului drept o neprețuită lecție de viață.
Lectura de față se remarcă printr-o scriitură excepțională, calitativă, ce dispune de o documentare istorică meticuloasă ce redă cu extremă acuratețe caracteristicile perioadei și contextul istoric în care se desfășoară acțiunea, și anume perioada Evului Mediu.
Acțiunea cărții se desfășoară între anii 1415-1426, romanul însumând patru părți corespunzătoare tot atâtor oglinzi, denumite, strategic, Cele patru oglinzi ale adevărului. Astfel cititorul pornește la drum alături de Ștefan, eroul neinițiat al cărții, al cărui destin tragic constituite pretextul cărții. De-a lungul poveștii, pașii îl poartă din Moldova secolului al XV-lea până în Constantinopol, acolo unde metamorfozarea acestuia este desăvârșită, el devenind ceea ce i-a fost sortit să fie.
Crescut în codrii de către un vânător bun la suflet care-i ține loc de tată, înzestrat cu capcitatea supranaturală de a înțelege și vorbi graiul necuvântătoarelor și închipuind prototipul personajului naiv și inocent, Ștefan se remarcă atât prin caracterul său blând, cât și prin talentul de a reda prin desene lumea înconjurătoare, dar mai ales chipuri de sfinți.
Miro del Voglia, aventurierul pe jumătate genovez, este cel care are cea mai mare influență asupra credulului Ștefan. Personaj complex, ce contribuie la intriga poveștii, acesta este în profunzime - lăsând la o parte masca atent șlefuită de-a lungul timpului - , o fire rece, calculată, măcinată de nenumărați demoni interiori. La suprafață fire artistică, de poet și atoatecunoscător, atrăgând atenția prin modul ales în care se îmbracă și felul meșteșugit în care vorbește, Miro este, de fapt, un om alunecos, instabil, incapabil să prețuiască frumusețea și sinceritatea oamenilor din jur, capabil în schimb să își vândă sufletul și prietenii pentru obținerea foloaselor materiale.
Întâlnirea, iar mai apoi, întovărășirea celor două personaje diametral opuse – Ștefan și Miro, constituie deliciul cărții și pretextul de care autoarea se folosește pentru a scoate în evidență condiția omului în societate, fie că vorbim de societatea Evului mediu sau de cea actuală, și conflictele interioare ale personajelor, care întruchipează diferite prototipuri umane, făcând din roman nu doar unul de factură istorică, ci și o scriere în care se regăsesc nenumărate elemente de factură psihologică.
Prin prisma temelor și a subiectelor abordate, Cele patru oglinzi ale adevărului este un roman al devenirii, al artelor și al istoriei, oferind cititorului nenumărate perspective despre credințele religioase, filozofia lumii, psihologia personajelor și chiar elemente de factură supranaturală, pe parcursul lecturii găsindu-și loc câteva episoade dedicate alchimiei și ezoterismului, strategic plasate de către autoare astfel să ofere poveștii o notă fantastică, deloc forțată, ci captivantă și intrigantă. Un alt subiect dezbătut frecvent între paginile cărții este acela referitor la noțiunea de libertate, având numeroase implicații asupra cititorului, făcând din scriere una extrem de relevantă în contextul actual.
“Cea mai mare comoară a omului sărac, dar și cea pe care o poate pierde cel mai ușor, este libertatea lui. Există vorbitori în numele celor bogați, a celor învățați, a celor puternici, dar în numele săracilor nu vorbește nimeni. “
“Cuvintele ne pot înșela, imaginile ne pot înșela, dar mai mult ne vor asurzi și ne vor orbi dorințele noastre nebunești.”
Cele patru oglinzi ale adevărului este o lectură inspirată și desăvârșită; o carte ce nu trebuie să lipsească din biblioteca cititorilor pasionați de literatură istorică.
Lectura de față se remarcă printr-o scriitură excepțională, calitativă, ce dispune de o documentare istorică meticuloasă ce redă cu extremă acuratețe caracteristicile perioadei și contextul istoric în care se desfășoară acțiunea, și anume perioada Evului Mediu.
Acțiunea cărții se desfășoară între anii 1415-1426, romanul însumând patru părți corespunzătoare tot atâtor oglinzi, denumite, strategic, Cele patru oglinzi ale adevărului. Astfel cititorul pornește la drum alături de Ștefan, eroul neinițiat al cărții, al cărui destin tragic constituite pretextul cărții. De-a lungul poveștii, pașii îl poartă din Moldova secolului al XV-lea până în Constantinopol, acolo unde metamorfozarea acestuia este desăvârșită, el devenind ceea ce i-a fost sortit să fie.
Crescut în codrii de către un vânător bun la suflet care-i ține loc de tată, înzestrat cu capcitatea supranaturală de a înțelege și vorbi graiul necuvântătoarelor și închipuind prototipul personajului naiv și inocent, Ștefan se remarcă atât prin caracterul său blând, cât și prin talentul de a reda prin desene lumea înconjurătoare, dar mai ales chipuri de sfinți.
Miro del Voglia, aventurierul pe jumătate genovez, este cel care are cea mai mare influență asupra credulului Ștefan. Personaj complex, ce contribuie la intriga poveștii, acesta este în profunzime - lăsând la o parte masca atent șlefuită de-a lungul timpului - , o fire rece, calculată, măcinată de nenumărați demoni interiori. La suprafață fire artistică, de poet și atoatecunoscător, atrăgând atenția prin modul ales în care se îmbracă și felul meșteșugit în care vorbește, Miro este, de fapt, un om alunecos, instabil, incapabil să prețuiască frumusețea și sinceritatea oamenilor din jur, capabil în schimb să își vândă sufletul și prietenii pentru obținerea foloaselor materiale.
Întâlnirea, iar mai apoi, întovărășirea celor două personaje diametral opuse – Ștefan și Miro, constituie deliciul cărții și pretextul de care autoarea se folosește pentru a scoate în evidență condiția omului în societate, fie că vorbim de societatea Evului mediu sau de cea actuală, și conflictele interioare ale personajelor, care întruchipează diferite prototipuri umane, făcând din roman nu doar unul de factură istorică, ci și o scriere în care se regăsesc nenumărate elemente de factură psihologică.
Prin prisma temelor și a subiectelor abordate, Cele patru oglinzi ale adevărului este un roman al devenirii, al artelor și al istoriei, oferind cititorului nenumărate perspective despre credințele religioase, filozofia lumii, psihologia personajelor și chiar elemente de factură supranaturală, pe parcursul lecturii găsindu-și loc câteva episoade dedicate alchimiei și ezoterismului, strategic plasate de către autoare astfel să ofere poveștii o notă fantastică, deloc forțată, ci captivantă și intrigantă. Un alt subiect dezbătut frecvent între paginile cărții este acela referitor la noțiunea de libertate, având numeroase implicații asupra cititorului, făcând din scriere una extrem de relevantă în contextul actual.
“Cea mai mare comoară a omului sărac, dar și cea pe care o poate pierde cel mai ușor, este libertatea lui. Există vorbitori în numele celor bogați, a celor învățați, a celor puternici, dar în numele săracilor nu vorbește nimeni. “
“Cuvintele ne pot înșela, imaginile ne pot înșela, dar mai mult ne vor asurzi și ne vor orbi dorințele noastre nebunești.”
Cele patru oglinzi ale adevărului este o lectură inspirată și desăvârșită; o carte ce nu trebuie să lipsească din biblioteca cititorilor pasionați de literatură istorică.
October 15, 2021
Stilul de scriere este impecabil. Dacă vă temeți de hrisoave și letopisețuri, puteți sta liniștiți. Termenii caracteristici epocii sunt foarte bine folosiți și integrați în text, suficient cât să ajute la conturarea culorii locale foarte reușite, neîncărcând în mod inutil cititorul zilelor noastre. Autoarea creează atmosfera timpurilor și a locurilor descrise cu multă îndemânare, fără a sacrifica o anume cursivitate a stilului, caracteristică marilor autori de ficțiune istorică contemporani din întreaga lume. Deci, nu aveți a vă teme că vă veți împiedica de te miri ce expresii de neînțeles sau de descrieri plictisitoare, din contră, fiecare element ocupă exact spațiul cuvenit pentru o incursiune agreabilă în acele tumultuoase vremuri. Ana-Maria Negrilă surprinde lumea cosmopolită de atunci într-un mod credibil, cu informații la obiect, nelăsând deoparte doza necesară de farmec care aduce bucurie cititorului pasionat de gen. Elementele de realism magic nu fac decât să amplifice această senzație.
Încă din celelalte romane ale sale, am remarcat construcția de mare finețe a personajelor. Nici aici autoarea nu se dezminte, de la protagonistul Ștefan, copilul sălbatic ajuns un tânăr talentat și prea încrezător în oameni, nevoit să învețe prin lecții dure mersul lumii (elemente de bildungsroman), până la Miro cel fermecător, dar cinic până în măduva oaselor și incapabil de sentimente consistente sau Spytko, luptătorul a cărui înfățișare deloc atrăgătoare ascunde un spirit ascuțit, misteriosul doctor Ruggieri, precum și personajele secundare ca Antim, Bogdan, tânăra bogată din Suceava, feluriti oameni întâlniți în multele peripeții ale băiatului, fiecare în parte se dezvăluie treptat, într-un mod cât se poate de firesc. Aventurieri, călugări, soldați, artiști sau medici, sclavi și stăpâni, cu toții alcătuiesc un tablou fascinant al unei lumi care, deși apuse, își trimite încă ecourile până azi.
Mai multe detalii, aici: https://adropofinspiration.wordpress....
Încă din celelalte romane ale sale, am remarcat construcția de mare finețe a personajelor. Nici aici autoarea nu se dezminte, de la protagonistul Ștefan, copilul sălbatic ajuns un tânăr talentat și prea încrezător în oameni, nevoit să învețe prin lecții dure mersul lumii (elemente de bildungsroman), până la Miro cel fermecător, dar cinic până în măduva oaselor și incapabil de sentimente consistente sau Spytko, luptătorul a cărui înfățișare deloc atrăgătoare ascunde un spirit ascuțit, misteriosul doctor Ruggieri, precum și personajele secundare ca Antim, Bogdan, tânăra bogată din Suceava, feluriti oameni întâlniți în multele peripeții ale băiatului, fiecare în parte se dezvăluie treptat, într-un mod cât se poate de firesc. Aventurieri, călugări, soldați, artiști sau medici, sclavi și stăpâni, cu toții alcătuiesc un tablou fascinant al unei lumi care, deși apuse, își trimite încă ecourile până azi.
Mai multe detalii, aici: https://adropofinspiration.wordpress....
April 4, 2023
O carte extraordinară, profundă, cu descrieri superbe si personaje complexe. Suntem martori la procesul de creștere și maturizare al unui băiat pe nume Ștefan, un spirit sensibil, cu înclinații artistice in Evul Mediu moldovenesc. De multe ori alegerile pe care Ștefan le face vin din naivitate și lipsa experienta si il duc pe cărări obscure. La final am rămas cu intrebarea: a devenit Ștefan exact ceea ce disprețuia mai mult?
July 16, 2022
Excepțională povestea lui Ștefan, scrierea captivantă și învăluitoare te poartă pe tărâmurile istorice transpunând-te într-un univers unic.
November 23, 2023
Atunci când citesc o carte de ficțiune istorică, sunt câteva aspecte pe care le am în vedere, dincolo de intrigă - atmosferă, limbaj (mai ales acolo unde acțiunea e plasată într-un trecut mai îndepărtat), comportamentul personajelor, contextul social și politic - și care, de fapt, se rezumă la un singur mare element: acuratețea istorică. E o linie fină pe care trebuie să o gestioneze autorii, dar care, de multe ori, este tratată superficial, pentru că se aleargă mult după factorul emoțional sau senzațional, lăsând deoparte fidelitatea epocii în care este plasată relatarea.
Nu a fost cazul aici - și principalul aspect pe care vreau să-l punctez și care a crescut mult gradul meu de delectare cu romanul Anei-Maria Negrilă. Mi-e clar că autoarea a cercetat cu atenție epoca în care și-a plasat personajele și a știut cum să o transpună în paginile romanului, menținând un echilibru între desfășurarea evenimentelor și construirea atmosferei.
Am apreciat mult interludiile de factor istoric, în care se pun în contextul mai larg anumite întâmplări prin care trece Ștefan, personajul principal - precum alaiul lui Vodă, descrierea rutelor comerciale ce străbăteau Moldova, conflictele dintre genovezi și venețieni -, dar și descrierile spațiilor în care ajunge Ștefan - satul Râpa, mănăstirea Negrea, cetatea Sucevei (cu tot cu hartă!), Cetatea Albă, tabăra de lângă Constantinopol. Nu le-am simțit îngreunând lectura, dimpotrivă, au ajutat la construirea poveștii într-un mod rotund, complet, plasându-mă mental în acea perioadă. Toate micile detalii - vocabularul (nu dus la extrem, ca în „Theodoros”, dar nici cu totul contemporan), detaliile legate de îmbrăcăminte și obiceiuri, meserii, activități ale oamenilor - au contribuit la conturarea lumii în care se nasc aventurile lui Ștefan.
Acțiunea romanului m-a vrăjit mai puțin decât periplul geografic și istoric. Cumva, am simțit-o repetitivă, pentru că avem prea puțină evoluție a personajului principal. Sigur, Ștefan crește, îl cunoaștem în copilăria petrecută în sânul naturii, vorbind cu animalele și descoperindu-și talentul la pictură, și îl urmărim până în adolescența târzie, ca „ucenic” al unui medic, dar fiecare experiență prin care trece este marcată de aceleași greșeli. În goana lui după aventură, comite aceleași erori, care nu fac decât să-l ducă într-un loc mai rău decât cel în care se regăsea înainte. Și în loc să învețe ceva din aceste greutăți prin care trece, se afundă din ce în ce mai mult în necazuri, care sunt doar în parte generate de cei din jur.
Totuși, m-a ținut în priză și, deși Ștefan m-a iritat cu insistența lui de a crede în nevinovăția lui Miro (îl înțelegem, era adolescent și foarte ușor de influențat de un narcisist manipulator care arunca cu bani), am stat cu sufletul la gură să văd ce se va alege de soarta lui. Mi-aș fi dorit să-l urmărim la maturitate, deoarece prologul sugerează că a avut un destin fascinant care l-a scos, până la urmă, din .
Câteva lucruri mai menționez:
- nu prea am înțeles scopul elementului fantastic în desfășurarea acțiunii. E interesant, dar are prea puțină influență reală asupra evoluției personajului și a evenimentelor, exceptând fuga lui Ștefan de la mănăstire;
- am tot așteptat ca subiectul alchimiei să reapară. De asemenea, talentul de pictor al lui Ștefan rămâne cumva în fundal, prea puțin exploatat;
- m-a iritat abundența de „i” din text (domnul Ruse, văd că sunteți și corectorul romanului, de unde le-ați scos? - „o știi el”, „nu va mai știi nimeni” etc...)
Ca să rezum: romanul Anei-Maria Negrilă a bifat fix ce urmăresc eu (cititor mai puțin axat pe intrigă) la un roman de factură istorică: atmosfera, contextul social, comportamentul oamenilor din vremea respectivă, care au avut puterea să mă transpună în Moldova lui Alexandru cel Bun. Dincolo de celelalte observații, mi-a plăcut cartea și m-a ținut ancorată în 1420. Voi citi cu siguranță și „Cronica barbară”, înțeleg că există o legătură între cele două.
Nu a fost cazul aici - și principalul aspect pe care vreau să-l punctez și care a crescut mult gradul meu de delectare cu romanul Anei-Maria Negrilă. Mi-e clar că autoarea a cercetat cu atenție epoca în care și-a plasat personajele și a știut cum să o transpună în paginile romanului, menținând un echilibru între desfășurarea evenimentelor și construirea atmosferei.
Am apreciat mult interludiile de factor istoric, în care se pun în contextul mai larg anumite întâmplări prin care trece Ștefan, personajul principal - precum alaiul lui Vodă, descrierea rutelor comerciale ce străbăteau Moldova, conflictele dintre genovezi și venețieni -, dar și descrierile spațiilor în care ajunge Ștefan - satul Râpa, mănăstirea Negrea, cetatea Sucevei (cu tot cu hartă!), Cetatea Albă, tabăra de lângă Constantinopol. Nu le-am simțit îngreunând lectura, dimpotrivă, au ajutat la construirea poveștii într-un mod rotund, complet, plasându-mă mental în acea perioadă. Toate micile detalii - vocabularul (nu dus la extrem, ca în „Theodoros”, dar nici cu totul contemporan), detaliile legate de îmbrăcăminte și obiceiuri, meserii, activități ale oamenilor - au contribuit la conturarea lumii în care se nasc aventurile lui Ștefan.
Acțiunea romanului m-a vrăjit mai puțin decât periplul geografic și istoric. Cumva, am simțit-o repetitivă, pentru că avem prea puțină evoluție a personajului principal. Sigur, Ștefan crește, îl cunoaștem în copilăria petrecută în sânul naturii, vorbind cu animalele și descoperindu-și talentul la pictură, și îl urmărim până în adolescența târzie, ca „ucenic” al unui medic, dar fiecare experiență prin care trece este marcată de aceleași greșeli. În goana lui după aventură, comite aceleași erori, care nu fac decât să-l ducă într-un loc mai rău decât cel în care se regăsea înainte. Și în loc să învețe ceva din aceste greutăți prin care trece, se afundă din ce în ce mai mult în necazuri, care sunt doar în parte generate de cei din jur.
Totuși, m-a ținut în priză și, deși Ștefan m-a iritat cu insistența lui de a crede în nevinovăția lui Miro (îl înțelegem, era adolescent și foarte ușor de influențat de un narcisist manipulator care arunca cu bani), am stat cu sufletul la gură să văd ce se va alege de soarta lui. Mi-aș fi dorit să-l urmărim la maturitate, deoarece prologul sugerează că a avut un destin fascinant care l-a scos, până la urmă, din .
Câteva lucruri mai menționez:
- nu prea am înțeles scopul elementului fantastic în desfășurarea acțiunii. E interesant, dar are prea puțină influență reală asupra evoluției personajului și a evenimentelor, exceptând fuga lui Ștefan de la mănăstire;
- am tot așteptat ca subiectul alchimiei să reapară. De asemenea, talentul de pictor al lui Ștefan rămâne cumva în fundal, prea puțin exploatat;
- m-a iritat abundența de „i” din text (domnul Ruse, văd că sunteți și corectorul romanului, de unde le-ați scos? - „o știi el”, „nu va mai știi nimeni” etc...)
Ca să rezum: romanul Anei-Maria Negrilă a bifat fix ce urmăresc eu (cititor mai puțin axat pe intrigă) la un roman de factură istorică: atmosfera, contextul social, comportamentul oamenilor din vremea respectivă, care au avut puterea să mă transpună în Moldova lui Alexandru cel Bun. Dincolo de celelalte observații, mi-a plăcut cartea și m-a ținut ancorată în 1420. Voi citi cu siguranță și „Cronica barbară”, înțeleg că există o legătură între cele două.
May 12, 2022
Cele patru oglinzi ale adevărului ne introduc în mecanismul de corupere a inocenței și degradarea ființei umane de un diavol deghizat în om fiindcă la urma urmei ce este omul dacă nu o construcție jumătate înger – jumătate diavol ghidat de un liber arbitru precar ce mai face balanța să se încline când spre o latură, când spre alta. Ana-Maria Negrilă creionează povestea evoluției de la inocență la brutalitate, dându-ne ideea că oricât ar fi sufletul de pur, societatea umană reușește să îl corupă și să-i schimbe menirea.
https://readingforsouls.wordpress.com...
https://readingforsouls.wordpress.com...
January 7, 2022
O fascinantă călătorie în Evul Mediu. Sub ochii cititorului prinde viață o lume medievală plină de culoare, o lume dură și aspră, dar plină de farmecul și misterul vremurilor de mult apuse. Roman al devenirii, în același timp roman de ficțiune istorică și roman de aventuri, presărat cu elemente paranormale și de realism magic, Cele patru oglinzi ale adevărului îl are în prim plan pe tânărul Ștefan, un om de rând, dar înzestrat cu talent către desen, cu un har - înțelegea limba necuvântătoarelor - și călăuzit de un vis, acela de a călători și a vedea lumea. Acțiunea romanului, desfășurată între anii 1415 - 1426, este structurată în patru părți, patru perioade definitorii din viața lui Ștefan, patru experiențe de viață care l-au marcat și format: cele patru oglinzi ale adevărului.
https://www.delicateseliterare.ro/cel...
https://www.delicateseliterare.ro/cel...
July 27, 2024
Acest prim roman istoric al Anei-Maria Negrilă este o încântare. Descrierile târgurilor vechi, ale porturilor și meșteșugurilor oamenilor acelor timpuri sunt făcute cu multă măiestrie și grijă.
I-am urmărit cu frământare parcursul orfanului Ștefan, admirându-i îngăduința, speranța și talentul de desenator. Povestea lui Ștefan poate fi povestea oricui, dacă ne raportăm la dorul de descoperire și cunoaștere. Destinul, însă, îi rezervă multe încercări când decide să plece din Cetatea Sucevei în compania lui Miro, un tânăr cu zvâc dar misterios.
Mai multe detalii găsiți aici - https://bombitaluivladmusatescu.blogs...
In English - https://bombitaluivladmusatescuenglis...
I-am urmărit cu frământare parcursul orfanului Ștefan, admirându-i îngăduința, speranța și talentul de desenator. Povestea lui Ștefan poate fi povestea oricui, dacă ne raportăm la dorul de descoperire și cunoaștere. Destinul, însă, îi rezervă multe încercări când decide să plece din Cetatea Sucevei în compania lui Miro, un tânăr cu zvâc dar misterios.
Mai multe detalii găsiți aici - https://bombitaluivladmusatescu.blogs...
In English - https://bombitaluivladmusatescuenglis...
April 22, 2022
Înainte să încep “Cele patru oglinzi ale adevărului”, interesul mi-a fost stârnit de titlul care părea să ascundă niște idei interesante. M-am înșelat sau nu?
Vă spun imediat, dar înainte de asta vreau să punctez faptul că formatul în care îți este livrată cartea are o mare importanță, cel puțin pentru mine. O carte cu o copertă gândită, un sinopsis care să dezvăluie atât cât să te facă să mergi la primul paragraf, o bună calitate a paginilor. Nu sunt superficială, doar că prima impresie contează, nu?
Mai multe găsiți pe blog ⤵️
https://cartoteka.ro/recenzie-cele-pa...
Vă spun imediat, dar înainte de asta vreau să punctez faptul că formatul în care îți este livrată cartea are o mare importanță, cel puțin pentru mine. O carte cu o copertă gândită, un sinopsis care să dezvăluie atât cât să te facă să mergi la primul paragraf, o bună calitate a paginilor. Nu sunt superficială, doar că prima impresie contează, nu?
Mai multe găsiți pe blog ⤵️
https://cartoteka.ro/recenzie-cele-pa...
October 2, 2021
Excepțională!
April 25, 2022
Atât de puține întâmplări care spun atât de multe. Un roman psihologic care ar trebui să fie mult mai promovat.
March 5, 2023
„Cele patru oglinzi ale adevărului” este un bildungsroman în toată puterea cuvântului. De ce spun aceasta? Nu doar pentru că autoarea, Ana-Maria Negrilă ne prezintă de-a fir a păr toată copilăria și adolescența lui Ștefan, devenit Stefano Moro, ci pentru că fiecare pas pe care acesta îl face în procesul său de maturizare este atent despicat din punct de vedere psihologic. Astfel, nu avem de a face doar cu o înșiruire de fapte frumos croită din punct de vedere literar, ci și cu un adevărat tratat de psihologie aplicată. Nu mai punem la socoteală aici și readucerea în luminile rampei a Moldovei de început de secol XV, și nici incursiunea în lumea incipientă a medicinei de pe aceste meleaguri, care își au și ele, fără îndoială, rostul lor în acordarea celor 5 steluțe de mai sus :)
Altfel spus, #rairecomandă!!!
Altfel spus, #rairecomandă!!!
April 22, 2025
Sunt fiartă pe romanele istorice și dacă mai au și o uncie de realism magic, mă simt ca și cum am câștigat la loz în plic. Pot călători înapoi în timp și obține o idee despre cum au trăit, gândit și simțit oamenii cu sute, uneori mii, de ani în urmă. Mai am și oportunitatea de a înțelege diferite culturi, tradiții și evenimente din trecut într-un mod viu și captivant. O astfel de călătorie de aventură înapoi în timp mi-a oferit Ana-Maria Negrilă cu "Cele patru oglinzi ale adevărului".... că tot boceam eu că de la Chiajna Simonei Antonescu nu am mai pus mâna pe un roman istoric bine scris.
Mi-a plăcut mult această poveste, amestecul perfect cântărit dintre complexitatea naturii umane, misticism, o picătură de alchimie, un strop de realism magic, adevăr, dar și al percepției propriei firi. Eleganța scriiturii fluide îmbogățește intriga solid construită, dialogurile personajelor purtând amprenta unei atmosfere get-beget anilor 1400, ceea ce denotă munca sârguincioasă de documentare a autoarei. Accentul și ecoul acestui roman se concentrează pe căutarea identității și pe modul în care adevărul poate fi el însuși o oglindă, o identitate interpretabilă. Destinul lui Ștefan este unul sinuos, cu multe cotituri, suișuri și povârnișuri. Născut în Moldova, orfan, ajunge printr-o serie de întâmplări nefaste (nu divulg miezul poveștii) să își piardă libertatea.
"Poate ai greșit că ai vrut mai mult. Mai binele este dușmanul binelui, se știe."
Catalizatorul vieții sale interioare de-a lungul acestui roman pare a fi însăși condiția socială și experiențele personale ce îi influențează lui Ștefan percepția de sine.
Mi-a mers direct la inimă provocarea scriitoarei de a gusta o porție de literatură reflexivă, ceva inedit pentru mine dar deosebit de apreciat.
"Se spune că adevărul este mai presus de mintea omenească, totuși sunt unii care spun că adevărurile sunt micșorate de fiii oamenilor. Deci, așa cum într-o oglindă, un chip poate să aibă mai multe reprezentări, și un adevăr Dumnezeiesc poate avea mai multe interpretări."
Mi-a plăcut mult această poveste, amestecul perfect cântărit dintre complexitatea naturii umane, misticism, o picătură de alchimie, un strop de realism magic, adevăr, dar și al percepției propriei firi. Eleganța scriiturii fluide îmbogățește intriga solid construită, dialogurile personajelor purtând amprenta unei atmosfere get-beget anilor 1400, ceea ce denotă munca sârguincioasă de documentare a autoarei. Accentul și ecoul acestui roman se concentrează pe căutarea identității și pe modul în care adevărul poate fi el însuși o oglindă, o identitate interpretabilă. Destinul lui Ștefan este unul sinuos, cu multe cotituri, suișuri și povârnișuri. Născut în Moldova, orfan, ajunge printr-o serie de întâmplări nefaste (nu divulg miezul poveștii) să își piardă libertatea.
"Poate ai greșit că ai vrut mai mult. Mai binele este dușmanul binelui, se știe."
Catalizatorul vieții sale interioare de-a lungul acestui roman pare a fi însăși condiția socială și experiențele personale ce îi influențează lui Ștefan percepția de sine.
Mi-a mers direct la inimă provocarea scriitoarei de a gusta o porție de literatură reflexivă, ceva inedit pentru mine dar deosebit de apreciat.
"Se spune că adevărul este mai presus de mintea omenească, totuși sunt unii care spun că adevărurile sunt micșorate de fiii oamenilor. Deci, așa cum într-o oglindă, un chip poate să aibă mai multe reprezentări, și un adevăr Dumnezeiesc poate avea mai multe interpretări."
July 23, 2022
Să nu judeci niciodată o carte după copertă. În spatele acestei coperți neatrăgătoare se ascunde o adevărată operă.
Cu o tehnică a detaliuliu foarte bine stăpânită, Ana-Maria Negrilă ne poartă în lumea lui Ștefan. Aduce în fața cititorului povestea copilului orfan care în ciuda tuturor obstacolelor reușeste să își depășească condiția și să ajungă un om de succes.
"Cele patru oglinzi ale adevărului" este un drum al maturității, un drum spre libertate, cunoaștere și aflarea sensului vieții. Este o poveste care curge lin în prima parte a cărții și care se schimbă precum apa mării în timp de furtună. Viața liniștită și plictisitoare a lui Ștefan se schimbă atunci când la mănăstire apare zugravul Bogdan. Reușeste să își atingă primul scop devenind ucenicul zugravului Bogdan, dar apariția lui Miro și modul de viață al acestuia îi vor curma visul de a deveni zugrav. Pașii îi vor fi purtați pe un alt drum....un drum al maturizării, libertății și a regăsirii de sine.
Dulcele grai românesc specific perioadei este împletit măiestros cu modernul. Povestea nu abundă în arhaisme și regionalisme. Fiecare cuvânt este ales atent fără a îngreuna lectura.
Nu mă așteptam să redescopăr, din nou, un autor contemporan pasionat de istoria, obiceiurile și tradițiile poporului român.
Atunci când literatura este sufocată de țâțe, buci și așternuturi, "Cele patru oglinzi ale adevărului" este un pansament pentru sufletul meu rănit și intoxicat de atâta literatură de consum.
Recomand romanul celor care vor să facă o călătorie în timp și să se lase purtați pe ulițele Sucevei și Cetății Albe de la 1400.
#parerepersonala
Cu o tehnică a detaliuliu foarte bine stăpânită, Ana-Maria Negrilă ne poartă în lumea lui Ștefan. Aduce în fața cititorului povestea copilului orfan care în ciuda tuturor obstacolelor reușeste să își depășească condiția și să ajungă un om de succes.
"Cele patru oglinzi ale adevărului" este un drum al maturității, un drum spre libertate, cunoaștere și aflarea sensului vieții. Este o poveste care curge lin în prima parte a cărții și care se schimbă precum apa mării în timp de furtună. Viața liniștită și plictisitoare a lui Ștefan se schimbă atunci când la mănăstire apare zugravul Bogdan. Reușeste să își atingă primul scop devenind ucenicul zugravului Bogdan, dar apariția lui Miro și modul de viață al acestuia îi vor curma visul de a deveni zugrav. Pașii îi vor fi purtați pe un alt drum....un drum al maturizării, libertății și a regăsirii de sine.
Dulcele grai românesc specific perioadei este împletit măiestros cu modernul. Povestea nu abundă în arhaisme și regionalisme. Fiecare cuvânt este ales atent fără a îngreuna lectura.
Nu mă așteptam să redescopăr, din nou, un autor contemporan pasionat de istoria, obiceiurile și tradițiile poporului român.
Atunci când literatura este sufocată de țâțe, buci și așternuturi, "Cele patru oglinzi ale adevărului" este un pansament pentru sufletul meu rănit și intoxicat de atâta literatură de consum.
Recomand romanul celor care vor să facă o călătorie în timp și să se lase purtați pe ulițele Sucevei și Cetății Albe de la 1400.
#parerepersonala
June 1, 2022
Pe lângă faptul că m-a impresionat povestea lui Ștefan, mi-a plăcut tare mult modul în care autoarea a reușit să creioneze atmosfera de epocă. Pe măsură ce citeam, imaginile mi se desfășurau în fața ochilor precum într-un film, personajele păreau vii, le simțeam fiecare emoție și trăire.
Vă recomand cu drag cartea „Cele patru oglinzi ale adevărului”. O să fiți plăcut surprinși de poveste, de autenticitate și de combinația dintre ficțiunea istorică și ezoterism.
https://www.randurileevei.ro/2022/03/...
Vă recomand cu drag cartea „Cele patru oglinzi ale adevărului”. O să fiți plăcut surprinși de poveste, de autenticitate și de combinația dintre ficțiunea istorică și ezoterism.
https://www.randurileevei.ro/2022/03/...
May 10, 2025
O scriere captivantă despre conștientizarea și prețuirea libertății, o poveste a devenirii, precum și o călătorie minunată în Evul Mediu românesc cu descrieri superbe și personaje complexe.
Stefano Moro medicul din Florența relatează povestea vieții sale prin cele patru oglinzi ale adevărului, având parte de dureri mari peste care a trecut, fiindcă s-a găsit cineva care i-a întins o mână de ajutor.
Povestea începe în anul 1415 cu prezentarea lui Ștefan copilul orfan, aproape crescut de sălbăticiunile codrului, apoi ajunge la o mănăstire unde își perfecționează talentul de pictor. Mânat de curiozitate devine martorul unui complot, după care fuge de la mănăstire și se stabilește la Cetatea Sucevei, unde destinul îl leagă de misteriosul personaj Miro, plin de farmec, pe care mulți îl vor binecuvânta, dar și mai mulți îl vor blestema. În acel moment viața liniștită a lui Ștefan s-a terminat, impresionat de Miro și promisiunile acestuia de a descoperi minunățiile lumii, îl urmează orbește în aventurile sale spre Genova. Călătoria este plină de evenimente imprevizibile, unde descoperim o lume dură și aspră, trădări, înșelătorii, ajungând la pierderea celui mai prețios bun, însă există și un înger păzitor care este foarte vigilent.
M-a impresionat această prezentare a cărții prin cele patru oglinzi reflectând fiecare etapă din viața personajului sau mai bine zis, experiențele care l-au format pe Stefano Moro.
“Viața este un ocean, iar învățătura este alt ocean așezat deasupra celuilalt, la fel ca filele unei cărți.”
“Vei vedea că în viață nimic nu este sigur, lucrurile merg atât spre bine, cât și spre rău, așa că trebuie să înveți să recunoști această curgere firească a lumii.”
Stefano Moro medicul din Florența relatează povestea vieții sale prin cele patru oglinzi ale adevărului, având parte de dureri mari peste care a trecut, fiindcă s-a găsit cineva care i-a întins o mână de ajutor.
Povestea începe în anul 1415 cu prezentarea lui Ștefan copilul orfan, aproape crescut de sălbăticiunile codrului, apoi ajunge la o mănăstire unde își perfecționează talentul de pictor. Mânat de curiozitate devine martorul unui complot, după care fuge de la mănăstire și se stabilește la Cetatea Sucevei, unde destinul îl leagă de misteriosul personaj Miro, plin de farmec, pe care mulți îl vor binecuvânta, dar și mai mulți îl vor blestema. În acel moment viața liniștită a lui Ștefan s-a terminat, impresionat de Miro și promisiunile acestuia de a descoperi minunățiile lumii, îl urmează orbește în aventurile sale spre Genova. Călătoria este plină de evenimente imprevizibile, unde descoperim o lume dură și aspră, trădări, înșelătorii, ajungând la pierderea celui mai prețios bun, însă există și un înger păzitor care este foarte vigilent.
M-a impresionat această prezentare a cărții prin cele patru oglinzi reflectând fiecare etapă din viața personajului sau mai bine zis, experiențele care l-au format pe Stefano Moro.
“Viața este un ocean, iar învățătura este alt ocean așezat deasupra celuilalt, la fel ca filele unei cărți.”
“Vei vedea că în viață nimic nu este sigur, lucrurile merg atât spre bine, cât și spre rău, așa că trebuie să înveți să recunoști această curgere firească a lumii.”
April 18, 2023
O alta carte pentru mine pe care nu am vrut sa o termin!
Povestea atat de bine conturata incat as fi stat cu Stefan non-stop.
In Cele patru oglinzi ale adevarului suntem alaturi de Stefan cel tanar cum vreau eu sa-i spun, dar abia astept sa vad ce se intampla mai departe cu Stefan si in ce aventuri ma mai duce.
Cartea este scrisa in patru parti, cele patru oglinzi din titlu. Scrisa sub forma unui manunscris al batranului Stefano Moro, medic si filozof in Florenta, in care povesteste viata sa de la bun inceput pana in momentul adolescentei ( da, astept cu inima la gura continuarea ☺).
In istorisirea povestii lui avem parte de multa aventura si de multa istorie, calatorii pline de oameni noi care ii schimba oarecum mersul vietii. Plus toate invataturile pe care le ia de la fiecare om in parte, fie bune, fie rele il fac pe Stefan mai puternic.
Totusi, l-am considerat si norocos pe Stefan, a avut parte de un tata vitreg bun, plus ca a ajuns in locuri de unde putea invata multe, dar tanar fiind de multe ori curiozitatea e mai mare decat dorinta de invatat.
Se stie ca imi plac romanele de fictiune istorica, mai ales daca actiunea este plasata la noi in tara, nu conteaza in ce perioada.
Stilul de scriere ale autoarei Ana-Maria Negrila mi-a placut foarte mult, detaliile bine conturate, se simte in carte munca din spate, studiere atenta din partea autoarei cu privinta la locuri, date si peisaje, ajutand fantastic si harta atribuita cartii pe care o gasiti frumos impaturita la sfarsitul operei.
Cum am spus mai sus, astept cu nerabdare continuarea, dar pana atunci, recomand cu mare drag aceasta capodopera literara si din partea mea primeste 5 ⭐ / 5.
Povestea atat de bine conturata incat as fi stat cu Stefan non-stop.
In Cele patru oglinzi ale adevarului suntem alaturi de Stefan cel tanar cum vreau eu sa-i spun, dar abia astept sa vad ce se intampla mai departe cu Stefan si in ce aventuri ma mai duce.
Cartea este scrisa in patru parti, cele patru oglinzi din titlu. Scrisa sub forma unui manunscris al batranului Stefano Moro, medic si filozof in Florenta, in care povesteste viata sa de la bun inceput pana in momentul adolescentei ( da, astept cu inima la gura continuarea ☺).
In istorisirea povestii lui avem parte de multa aventura si de multa istorie, calatorii pline de oameni noi care ii schimba oarecum mersul vietii. Plus toate invataturile pe care le ia de la fiecare om in parte, fie bune, fie rele il fac pe Stefan mai puternic.
Totusi, l-am considerat si norocos pe Stefan, a avut parte de un tata vitreg bun, plus ca a ajuns in locuri de unde putea invata multe, dar tanar fiind de multe ori curiozitatea e mai mare decat dorinta de invatat.
Se stie ca imi plac romanele de fictiune istorica, mai ales daca actiunea este plasata la noi in tara, nu conteaza in ce perioada.
Stilul de scriere ale autoarei Ana-Maria Negrila mi-a placut foarte mult, detaliile bine conturate, se simte in carte munca din spate, studiere atenta din partea autoarei cu privinta la locuri, date si peisaje, ajutand fantastic si harta atribuita cartii pe care o gasiti frumos impaturita la sfarsitul operei.
Cum am spus mai sus, astept cu nerabdare continuarea, dar pana atunci, recomand cu mare drag aceasta capodopera literara si din partea mea primeste 5 ⭐ / 5.
May 11, 2025
Nu înțeleg rating-urile atat de mari, pare ca sunt în minoritate. Mie îmi pare o scriere care nu spune nimic, dar in foarte multe cuvinte. Nu vad legătura titlului cu naratiunea - se vrea a fi metaforica și profunda, dar nu transmite un mesaj clar.
September 21, 2024
Cam povesti de adormit copiii. Nu regret că am citit-o dar nu înțeleg cuvintele atât de mari ale altora. Dacă e sa o zicem pe cea dreaptă ca literatura cu tema istorică, ar trebui sa ii dau 2* daca o compar cu 'Hanul lui Manuc' sau 'Chiajna'.
Nu înțeleg mesajul acestei cărți. Că e ok sa fii tâmp de naiv dar s-o mai arzi și pe 'razbunari' că la final ieși bine?
Apreciez munca de cercetare a perioadei istorice și a detaliilor socio-culturale. Dar cam atât.
A început să mă zgârie pe creier in primele 100 pagini cu cuvintele ' austeritate ' și ' a anima' pusă in gura unor personaje de la 1413. A continuat cu domnișorul care calca ușor să nu se murdărească de praf, dar în josul paginii domnițele își ridicau poalelele sa nu se umple de 'glod'. Și a încheiat cu 'câtiva zeci de metri'...
2.5🌟 pt că review-urile de până acum au creat alte așteptări.
Nu înțeleg mesajul acestei cărți. Că e ok sa fii tâmp de naiv dar s-o mai arzi și pe 'razbunari' că la final ieși bine?
Apreciez munca de cercetare a perioadei istorice și a detaliilor socio-culturale. Dar cam atât.
A început să mă zgârie pe creier in primele 100 pagini cu cuvintele ' austeritate ' și ' a anima' pusă in gura unor personaje de la 1413. A continuat cu domnișorul care calca ușor să nu se murdărească de praf, dar în josul paginii domnițele își ridicau poalelele sa nu se umple de 'glod'. Și a încheiat cu 'câtiva zeci de metri'...
2.5🌟 pt că review-urile de până acum au creat alte așteptări.
This entire review has been hidden because of spoilers.
December 19, 2024
Cât de mult a putut să îmi placă această carte! Am savurat și analizat fiecare cuvânt, am desprins multe învățături, m-am bucurat și am plâns, și am simțit cum călătoresc alături de Ștefan.
Stilul de scriere este unul deosebit, povestea este plină de detalii, iar acest aspect o face să fie o lectură cât se poate de vizuală. Personajele și acțiunea sunt extrem de bine construite. Totul este pus la punct în cel mai meticulos mod. Nu mai spun de informațiile istorice pe care autoarea le-a adus în vedere, și cum se observă toată munca ce a fost depusă.
De asemenea, Ionuț Bănuță ne surprinde și de această dată cu o superbă hartă a târgului Sucevei din sec. al XV-lea.
Mi-a plăcut enorm de personajul Ștefan, care urmează a deveni Stefano Moro. Este un băiat bun, trecut prin multe învățături și greutăți, un băiat naiv și visător, care se încredere orbește în prietenul său Miro, și care își dorește să viziteze lumea, să vadă și să cunoască cât mai multe. De la Ștefan am învățat că nu trebuie să mă încred orbește în nimeni, și să fiu cu băgare de seamă la orice pare a face dubios persoana de lângă mine.
Nu tot ce zboară se mănâncă. Trebuie să mă mulțumesc cu ce am, pentru că în loc să dau în mai bine, este foarte probabil să dau în mai rău. Și am mai învățat că este foarte important să apreciez oamenii pe care îi am în viața mea, care mă iubesc și îmi vor binele.
Stilul de scriere este unul deosebit, povestea este plină de detalii, iar acest aspect o face să fie o lectură cât se poate de vizuală. Personajele și acțiunea sunt extrem de bine construite. Totul este pus la punct în cel mai meticulos mod. Nu mai spun de informațiile istorice pe care autoarea le-a adus în vedere, și cum se observă toată munca ce a fost depusă.
De asemenea, Ionuț Bănuță ne surprinde și de această dată cu o superbă hartă a târgului Sucevei din sec. al XV-lea.
Mi-a plăcut enorm de personajul Ștefan, care urmează a deveni Stefano Moro. Este un băiat bun, trecut prin multe învățături și greutăți, un băiat naiv și visător, care se încredere orbește în prietenul său Miro, și care își dorește să viziteze lumea, să vadă și să cunoască cât mai multe. De la Ștefan am învățat că nu trebuie să mă încred orbește în nimeni, și să fiu cu băgare de seamă la orice pare a face dubios persoana de lângă mine.
Nu tot ce zboară se mănâncă. Trebuie să mă mulțumesc cu ce am, pentru că în loc să dau în mai bine, este foarte probabil să dau în mai rău. Și am mai învățat că este foarte important să apreciez oamenii pe care îi am în viața mea, care mă iubesc și îmi vor binele.
July 28, 2022
Citește recenzia completă aici:
👉🏻 https://www.lumeauneicititoare.ro/202...
📖 Tânărul Ștefan este un personaj care în ciuda tuturor obstacolelor încearcă să își depășească condiția și să nu îşi piardă umanitatea. Fiecare capitol este o oglindire a sufletului și a evoluției lui. "Cele patru oglinzi ale adevărului" este un drum spre maturizare, cunoaștere și aflarea sensului vieții.
📖 Vă spun sincer, acest roman s-a cam jucat cu mintea și sentimentele mele. De ce? Ei bine, aflați că prima parte a cărții este destul de liniștită, acțiunea nu este aşa intensă; citim despre viaţa micului Ștefan, un copil naiv de care te atașezi foarte repede și micile lui aventuri de la Râpa și mânăstirea Negrea. Ca mai apoi, să începi să trăiești intens fiecare pagină, să te bucuri sau să suferi alături de Ștefan și să ai un carusel de emoții atunci când îi urmărești evoluția.
📖 Felicitări autoarei pentru că a știut cum să presară intensitate și intrigă de la o pagină la alta, că m-a făcut să nu mă dezlipesc de carte până la sfârșit și că mi-a dăruit o poveste unică și plină de învățături.
📖 Cu un scris impecabil, "Cele patru oglinzi ale adevărului" este un roman istoric care îl poartă pe cititor într-o poveste captivantă plină de emoții într-un univers medieval unic. Călătorim alături de Ștefan, îi simțim fiecare emoție, fiecare tresărire și dezamăgire și suntem martorii transformării lui.
Citește recenzia completă pe blogul Lumea unei cititoare 📖
👉🏻 https://www.lumeauneicititoare.ro/202...
📖 Tânărul Ștefan este un personaj care în ciuda tuturor obstacolelor încearcă să își depășească condiția și să nu îşi piardă umanitatea. Fiecare capitol este o oglindire a sufletului și a evoluției lui. "Cele patru oglinzi ale adevărului" este un drum spre maturizare, cunoaștere și aflarea sensului vieții.
📖 Vă spun sincer, acest roman s-a cam jucat cu mintea și sentimentele mele. De ce? Ei bine, aflați că prima parte a cărții este destul de liniștită, acțiunea nu este aşa intensă; citim despre viaţa micului Ștefan, un copil naiv de care te atașezi foarte repede și micile lui aventuri de la Râpa și mânăstirea Negrea. Ca mai apoi, să începi să trăiești intens fiecare pagină, să te bucuri sau să suferi alături de Ștefan și să ai un carusel de emoții atunci când îi urmărești evoluția.
📖 Felicitări autoarei pentru că a știut cum să presară intensitate și intrigă de la o pagină la alta, că m-a făcut să nu mă dezlipesc de carte până la sfârșit și că mi-a dăruit o poveste unică și plină de învățături.
📖 Cu un scris impecabil, "Cele patru oglinzi ale adevărului" este un roman istoric care îl poartă pe cititor într-o poveste captivantă plină de emoții într-un univers medieval unic. Călătorim alături de Ștefan, îi simțim fiecare emoție, fiecare tresărire și dezamăgire și suntem martorii transformării lui.
Citește recenzia completă pe blogul Lumea unei cititoare 📖
January 31, 2026
Foarte faina cartea. Scrisa la perfectul simplu, des folosit in basme si legende, povestea te transporta foarte usor in Evul Mediu românesc. Mi s-a parut o carte unica, nu am mai citit ceva asemanator in literatura română.
May 16, 2026
“Oamenii nu erau atenți la ce le spuneai, oamenii voiau să audă de pe buzele tale povestea ce li se potrivea.”
“Zidul era mai gros decât crezuse, deși îl avea sub ochi în fiecare zi, mărturie că lucrurile cunoscute deveneau greu de descris și aproape invizibile prin uzura la care erau supuse zilnic.”
“Zidul era mai gros decât crezuse, deși îl avea sub ochi în fiecare zi, mărturie că lucrurile cunoscute deveneau greu de descris și aproape invizibile prin uzura la care erau supuse zilnic.”
April 12, 2022
...să vă povestesc...
Ștefan – deși creatoarea lui, Ana Maria Negrilă, l-a plasat în perioada medievală – este adolescentul tipic: naiv, indolent, gură-cască, nestatornic și neînstare să își asume responsabilități pe termen lung, se entuziasmează rapid și se plictisește repede, e dornic oricând de hoinăreală, are o permanentă senzație că adulții nu fac decât să-l îngrădească și să-i taie aripile și – evident – e fascinat de un personaj gen ”fante de cartier”, un pierde-vară charismatic, care-i va cauza majoritatea necazurilor dezvăluite în carte.
Din pricina trăsăturilor precizate mai sus, eroul romanului ”Cele patru oglinzi ale adevărului” are parte de experiențe dramatice care-i vor remodela caracterul și-i vor oferi o altă perspectivă asupra tuturor oamenilor și lucrurilor din jurul său.
Totuși, aceste experiențe nu sunt într-atât de extreme – cum ar fi de așteptat, ținând cont de istoria Evului Mediu în care cei slabi, săraci și singuri n-aveau, practic, nicio șansă la un trai acceptabil sau la speranța de viață conformă epocii – pentru că Ștefan e salvat de niște aptitudini deosebite pe care le posedă (ele îi vor fi un soi de ”talismane”) și care – mai ales în acea perioadă – au mare preț în ochii celor care știu să le aprecieze și să le valorifice: știe să scrie și să citească – îndeletniciri care, în acea perioadă, erau apanajul clericilor aproape în exclusivitate, foarte puține persoane din afara bisericii beneficiind de educație în acest sens - și e înzestrat cu harul de a desena minunat. Mai mult decât atât, el are o taină ieșită din comun: poate vorbi cu animalele.
Cu un bagaj virtual plin cu toate cele pomenite mai sus, Ștefan pornește, de fapt, fără să-și dea seama, într-o călătorie inițiatică, de autodescoperire, iar cititorul îl va însoți, curios, pe tot parcursul romanului.
Deși gândită în plan secund, un fel de pretext și fundal pentru povestea lui Ștefan, e absolut impresionant cum parte a Moldovei medievale din vremea lui Alexandru cel Bun învie în paginile cărții până la amănunt, autoarea demonstrând un remarcabil interes și o conștiincioasă aplecare în cercetarea și documentarea riguroasă a perioadei istorice prezentate. Pe tot parcursul romanului, este înfățișat cu foarte multă acuratețe un tablou de epocă revelator și edificator, nefiind neglijată nici așa-numita ”culoare locală” care face narațiunea – dacă mai era nevoie - și mai veridică.
Așadar, o ficțiune istorică demnă de luat în seamă, pe ambele planuri, mai cu seamă că povestea lui Ștefan pare a ”cere” o continuare care, cu siguranță, poate fi cel puțin la fel de captivantă.
Ștefan – deși creatoarea lui, Ana Maria Negrilă, l-a plasat în perioada medievală – este adolescentul tipic: naiv, indolent, gură-cască, nestatornic și neînstare să își asume responsabilități pe termen lung, se entuziasmează rapid și se plictisește repede, e dornic oricând de hoinăreală, are o permanentă senzație că adulții nu fac decât să-l îngrădească și să-i taie aripile și – evident – e fascinat de un personaj gen ”fante de cartier”, un pierde-vară charismatic, care-i va cauza majoritatea necazurilor dezvăluite în carte.
Din pricina trăsăturilor precizate mai sus, eroul romanului ”Cele patru oglinzi ale adevărului” are parte de experiențe dramatice care-i vor remodela caracterul și-i vor oferi o altă perspectivă asupra tuturor oamenilor și lucrurilor din jurul său.
Totuși, aceste experiențe nu sunt într-atât de extreme – cum ar fi de așteptat, ținând cont de istoria Evului Mediu în care cei slabi, săraci și singuri n-aveau, practic, nicio șansă la un trai acceptabil sau la speranța de viață conformă epocii – pentru că Ștefan e salvat de niște aptitudini deosebite pe care le posedă (ele îi vor fi un soi de ”talismane”) și care – mai ales în acea perioadă – au mare preț în ochii celor care știu să le aprecieze și să le valorifice: știe să scrie și să citească – îndeletniciri care, în acea perioadă, erau apanajul clericilor aproape în exclusivitate, foarte puține persoane din afara bisericii beneficiind de educație în acest sens - și e înzestrat cu harul de a desena minunat. Mai mult decât atât, el are o taină ieșită din comun: poate vorbi cu animalele.
Cu un bagaj virtual plin cu toate cele pomenite mai sus, Ștefan pornește, de fapt, fără să-și dea seama, într-o călătorie inițiatică, de autodescoperire, iar cititorul îl va însoți, curios, pe tot parcursul romanului.
Deși gândită în plan secund, un fel de pretext și fundal pentru povestea lui Ștefan, e absolut impresionant cum parte a Moldovei medievale din vremea lui Alexandru cel Bun învie în paginile cărții până la amănunt, autoarea demonstrând un remarcabil interes și o conștiincioasă aplecare în cercetarea și documentarea riguroasă a perioadei istorice prezentate. Pe tot parcursul romanului, este înfățișat cu foarte multă acuratețe un tablou de epocă revelator și edificator, nefiind neglijată nici așa-numita ”culoare locală” care face narațiunea – dacă mai era nevoie - și mai veridică.
Așadar, o ficțiune istorică demnă de luat în seamă, pe ambele planuri, mai cu seamă că povestea lui Ștefan pare a ”cere” o continuare care, cu siguranță, poate fi cel puțin la fel de captivantă.
February 7, 2024
Cartea este povestea copilăriei și începutului adolescenței lui Ștefan, devenit la final, după o serie de schimbări, evenimente și un soi de ritualuri de trecere, o nouă persoană pe nume Stefano Moro. După cum a spus însăși autoarea, este o poveste modernă îmbrăcată în haine medievale (parafrazez); deși întâmplările au avut loc între 1415 și 1426 în Moldova și puțin dincolo de ea, experiența lui Ștefan este actuală și comună copiilor buni, care în naivitatea lor au impresia că toată lumea e la fel ca ei și ajung în grupuri de prieteni în care a fi rău sau parșiv e o modalitate de adaptare, includere și acceptare.
Este o carte profund descriptivă. Ana Maria Negrilă a trecut printr-un studiu temeinic al Moldovei secolului XV (și nu numai), incluzând: organizarea administrativă, arhitectura, arta, portul, societatea, rutele comerciale, clasele sociale, medicina și pe alocuri chiar și știința și filosofia. Fiind concentrată mai mult pe parcursul personajului, independent (pe cât se poate) de contextul istoric, faptele și întâmplările nu se întrepătrund cu evenimente istorice.
Trebuie notat faptul că documentarea istorică este temeinică și precis transpusă în carte, dar concentrată aproape exclusiv asupra atmosferei vremurilor, introducerii în peisaj și în societate și descrierilor care ajută foarte mult la formarea imaginilor în minte. Descrierile sunt atât de precise încât am avut deseori impresia că urmăresc mai degrabă un serial; recunosc, mi se pare că și stilul descrierii este de așa natură, cu precădere atunci când vine vorba de alte personaje.
Personajul principal, Ștefan, este un copil orfan, imposibil de naiv, care ori este cel mai ghinionist om norocos, ori cel mai norocos om ghinionist. Deși nu are părinți, întotdeauna a ajuns alături de oameni buni, care i-au purtat de grijă. Totuși, pe măsură ce creștea, începeau să apară și așteptările față de el: în vreme ce el visa să picteze pereții și să colinde lumea, oamenii în custodia cărora se afla și-ar fi dorit ca el să învețe și să dobândească niște abilități de lucru. Acest conflict latent l-a făcut de fiecare dată să cedeze dorului de ducă și să facă alegerile cele mai dăunătoare, dar care îi aduceau mereu experiențe noi.
Deși e greu de acceptat de cititor, Ștefan nu e prost. Undeva în adâncul lui știe ce era mai bine pentru el și ce nu era bine să facă, dar trece prin viață ca și cum ar fi mai degrabă un martor pasiv la ea. Pe măsură ce crește, părăsește lumea magică în care putea vorbi cu animalele și nu observa mare lucru din lumea oamenilor, dar impresia mea este că dezvoltarea lui este minimă. Nu știu dacă este o alegere stilistică sau nu, dar avem date minime despre personalitatea și gândurile lui Ștefan. Vede oameni uciși lângă el cu brutalitate, iar acest eveniment nu pare a avea un efect semnificativ asupra lui, deși cea mai evidentă trăsătură de caracter care ne este transmisă este naivitatea până în punctul în care aproape că este lipsit de întinăciune. Nu întâlnim tehnici prin care suntem de obicei informați de trăsăturile de caracter care îl fac pe acest personaj uman (introspecție, dialog, fapte).
Parcursul lui Ștefan este ceva ce lui i se întâmplă, ca o frunză bătută de vânt. Este un participant pasiv la poveste și la viața lui în general. Nici măcar atunci când îl încearcă o mare suferință, care marchează ieșirea lui din copilărie, nu pare a fi afectat pe termen mai lung.
Naivitatea și impulsivitatea (dată tot de lipsa de maturizare) sunt cele mai de preț trăsături ale lui. Cu toate acestea, intrarea lui în lumea oamenilor este ilustrată prin evoluția (sau mai bine zis regresul) abilității lui de a vorbi cu animalele. Deși diferența este subtilă, Ștefan nu își pierde această abilitate pe măsură ce crește, ci pur și simplu uită de ea. Își pierde total interesul pentru ceea ce au ele de spus, pentru că problemele lor i se par prea simpliste față de problemele de oameni pe care el și prietenul lui le au.
După jumătatea cărții începem să pătrundem timid în mintea lui Ștefan - începe vag să gândească și să-și aleagă mai conștient acțiunile (nu îmi pot da seama dacă este intenționat, dar experiența transformatoare pare că l-ar împinge printr-o oglindă, de la un personaj impersonal, care era el însuși mai mult o oglindă a mediului înconjurător, la un început de persoană reală).
În cele din urmă, Ștefan trebuie să își piardă libertatea ca să ajungă într-un punct în care începe calea lui către independența minții. Abia acum e pregatit să înceapă să învețe și să muncească. Tot acum realizează și că până în acel moment nu fusese decât o frunză în vânt și că făcuse tot ce îi spunea fiecare persoană de care îi plăcea, arătând încredere oarbă. Acesta este motivul pentru care bănuiesc că descrierea (sau lipsa descrierii) personajului pe parcursul cărții este o alegere stilistică conștientă. Cu toate acestea, deși contribuie la pictura în ansamblu care este „Cele patru oglinzi”, perspectiva largă s-a construit cu prețul personajelor. Este aproape imposibil ca personajele să fie privite ca ființe umane, iar cititorul să aibă emoții reale în legătură cu ele.
Nu spun că este un lucru rău. „Cele patru oglinzi” face parte dintr-un proiect mai extins, iar acesta este doar începutul - este posibil ca alegerile stilistice de aici să se reflecte mai mult în ceea ce va urma.
Este de asemenea o carte foarte tehnică, ceea ce suspectez că este o reflexie a modului în care gândește autoarea. Nu este impulsivă, explozivă sau pasională, ci mai mult un puzzle logic. Alegerea lumii, a locației, a perioadei și a informațiilor transmise pare că s-a făcut în urma unui proces pragmatic de gândire, ceea ce mă duce cu gândul la faptul că autoarea știe deja foarte bine ce se va întâmpla cu Ștefan, devenit Stefano Moro; iar asta ar fi foarte bine, pentru că asta îi dă posibilitatea de a construi scenarii și personaje mai complexe.
Ca public țintă, „Cele patru oglinzi” este potrivită în primul rând oamenilor care își doresc să înceapă să pătrundă în istoria noastră, pentru că imaginile create de Ana Maria Negrilă sunt imposibil de precise. În al doilea rând, își va atinge ținta față de toți cititorii pasionați de locuri istorice, de atmosferă, de elementul social - de starea creată în general. Pentru cei care preferă ficțiunea istorică abundentă în evenimente din istorie, mă tem că nu va avea aceeași valoare.
Per ansamblu, este o carte valoroasă și nu pot decât să mă bucur că autorii români nu se lasă descurajați de tirajele infime (care din păcate reflectă numărul cititorilor din țară) și își spun în continuare poveștile pentru cei care vor să le audă.
Este o carte profund descriptivă. Ana Maria Negrilă a trecut printr-un studiu temeinic al Moldovei secolului XV (și nu numai), incluzând: organizarea administrativă, arhitectura, arta, portul, societatea, rutele comerciale, clasele sociale, medicina și pe alocuri chiar și știința și filosofia. Fiind concentrată mai mult pe parcursul personajului, independent (pe cât se poate) de contextul istoric, faptele și întâmplările nu se întrepătrund cu evenimente istorice.
Trebuie notat faptul că documentarea istorică este temeinică și precis transpusă în carte, dar concentrată aproape exclusiv asupra atmosferei vremurilor, introducerii în peisaj și în societate și descrierilor care ajută foarte mult la formarea imaginilor în minte. Descrierile sunt atât de precise încât am avut deseori impresia că urmăresc mai degrabă un serial; recunosc, mi se pare că și stilul descrierii este de așa natură, cu precădere atunci când vine vorba de alte personaje.
Personajul principal, Ștefan, este un copil orfan, imposibil de naiv, care ori este cel mai ghinionist om norocos, ori cel mai norocos om ghinionist. Deși nu are părinți, întotdeauna a ajuns alături de oameni buni, care i-au purtat de grijă. Totuși, pe măsură ce creștea, începeau să apară și așteptările față de el: în vreme ce el visa să picteze pereții și să colinde lumea, oamenii în custodia cărora se afla și-ar fi dorit ca el să învețe și să dobândească niște abilități de lucru. Acest conflict latent l-a făcut de fiecare dată să cedeze dorului de ducă și să facă alegerile cele mai dăunătoare, dar care îi aduceau mereu experiențe noi.
Deși e greu de acceptat de cititor, Ștefan nu e prost. Undeva în adâncul lui știe ce era mai bine pentru el și ce nu era bine să facă, dar trece prin viață ca și cum ar fi mai degrabă un martor pasiv la ea. Pe măsură ce crește, părăsește lumea magică în care putea vorbi cu animalele și nu observa mare lucru din lumea oamenilor, dar impresia mea este că dezvoltarea lui este minimă. Nu știu dacă este o alegere stilistică sau nu, dar avem date minime despre personalitatea și gândurile lui Ștefan. Vede oameni uciși lângă el cu brutalitate, iar acest eveniment nu pare a avea un efect semnificativ asupra lui, deși cea mai evidentă trăsătură de caracter care ne este transmisă este naivitatea până în punctul în care aproape că este lipsit de întinăciune. Nu întâlnim tehnici prin care suntem de obicei informați de trăsăturile de caracter care îl fac pe acest personaj uman (introspecție, dialog, fapte).
Parcursul lui Ștefan este ceva ce lui i se întâmplă, ca o frunză bătută de vânt. Este un participant pasiv la poveste și la viața lui în general. Nici măcar atunci când îl încearcă o mare suferință, care marchează ieșirea lui din copilărie, nu pare a fi afectat pe termen mai lung.
Naivitatea și impulsivitatea (dată tot de lipsa de maturizare) sunt cele mai de preț trăsături ale lui. Cu toate acestea, intrarea lui în lumea oamenilor este ilustrată prin evoluția (sau mai bine zis regresul) abilității lui de a vorbi cu animalele. Deși diferența este subtilă, Ștefan nu își pierde această abilitate pe măsură ce crește, ci pur și simplu uită de ea. Își pierde total interesul pentru ceea ce au ele de spus, pentru că problemele lor i se par prea simpliste față de problemele de oameni pe care el și prietenul lui le au.
După jumătatea cărții începem să pătrundem timid în mintea lui Ștefan - începe vag să gândească și să-și aleagă mai conștient acțiunile (nu îmi pot da seama dacă este intenționat, dar experiența transformatoare pare că l-ar împinge printr-o oglindă, de la un personaj impersonal, care era el însuși mai mult o oglindă a mediului înconjurător, la un început de persoană reală).
În cele din urmă, Ștefan trebuie să își piardă libertatea ca să ajungă într-un punct în care începe calea lui către independența minții. Abia acum e pregatit să înceapă să învețe și să muncească. Tot acum realizează și că până în acel moment nu fusese decât o frunză în vânt și că făcuse tot ce îi spunea fiecare persoană de care îi plăcea, arătând încredere oarbă. Acesta este motivul pentru care bănuiesc că descrierea (sau lipsa descrierii) personajului pe parcursul cărții este o alegere stilistică conștientă. Cu toate acestea, deși contribuie la pictura în ansamblu care este „Cele patru oglinzi”, perspectiva largă s-a construit cu prețul personajelor. Este aproape imposibil ca personajele să fie privite ca ființe umane, iar cititorul să aibă emoții reale în legătură cu ele.
Nu spun că este un lucru rău. „Cele patru oglinzi” face parte dintr-un proiect mai extins, iar acesta este doar începutul - este posibil ca alegerile stilistice de aici să se reflecte mai mult în ceea ce va urma.
Este de asemenea o carte foarte tehnică, ceea ce suspectez că este o reflexie a modului în care gândește autoarea. Nu este impulsivă, explozivă sau pasională, ci mai mult un puzzle logic. Alegerea lumii, a locației, a perioadei și a informațiilor transmise pare că s-a făcut în urma unui proces pragmatic de gândire, ceea ce mă duce cu gândul la faptul că autoarea știe deja foarte bine ce se va întâmpla cu Ștefan, devenit Stefano Moro; iar asta ar fi foarte bine, pentru că asta îi dă posibilitatea de a construi scenarii și personaje mai complexe.
Ca public țintă, „Cele patru oglinzi” este potrivită în primul rând oamenilor care își doresc să înceapă să pătrundă în istoria noastră, pentru că imaginile create de Ana Maria Negrilă sunt imposibil de precise. În al doilea rând, își va atinge ținta față de toți cititorii pasionați de locuri istorice, de atmosferă, de elementul social - de starea creată în general. Pentru cei care preferă ficțiunea istorică abundentă în evenimente din istorie, mă tem că nu va avea aceeași valoare.
Per ansamblu, este o carte valoroasă și nu pot decât să mă bucur că autorii români nu se lasă descurajați de tirajele infime (care din păcate reflectă numărul cititorilor din țară) și își spun în continuare poveștile pentru cei care vor să le audă.
February 1, 2024
Avem un trecut istoric din care se pot extrage multe învățăminte și se pot scrie multe povești cu tâlc. Însă, și mai important este faptul că avem încă norocul să mai existe acei scribi care pot reda în cuvinte, extraordinar de frumos, aspecte dintr-un trecut îndepărtat, despre care începem să uităm, copleșiți fiind de epoca supertehnologizată în care trăim și în care superficialitatea este din ce în ce mai dominantă. Ana-Maria Negrila este una dintre acele scriitoare care a reușit să îmbine realitatea istorică cu ficțiunea, realizând un roman Mare.
"Cele patru oglinzi ale adevărului", volum publicat în 2021 la editura Hyperliteratura, este ca o bijuterie prețioasă, începând cu coperta foarte frumoasă, prin reprezentarea picturii "Narcissus", de Caravaggio, și care ne idică un detaliu din conținutul scrierii, din care rezultă că reflexia unei imagini din oglinda luciului unei ape unduitoare, precum viața, este ușor deformată, nereprezentând întocmai realitatea. Și, culminând cu ultima pagină, care conține o frumoasă hartă a târgului Sucevei din sec.al XV-lea, realizată de artistul Ionuț Bănuță pornind de la desenele și informațiile publicate de cercetătorul Ioan Emil Emandi, plasându-ne astfel și vizual în locurile și timpurile în care autoarea și-a țesut o parte din poveste.
Absolventă a unei Facultății de Limbă și Literatură Română, doctor în literatură veche, scriitoare și traducătoare, Ana-Maria Negrilă are un condei desăvârșit și pasiune pentru scris care se simte.
Întocmai ca personajul principal al romanului, artist talentat, care, pentru realizarea operelor, trebuie să-și creeze mai întâi suportul potrivit pentru ca pictura să devină trainică și reușită, autoarea, meticuloasă în descrieri, nefăcând rabat de la detalii, a țesut mai întâi o pânză fină prin reprezentarea unei fresce a epocii medievale românești, cuprinsă într-un deceniu plasat între anii 1415 și 1426. Cu o documentare solidă la bază, ni se desăvârșește în acest cadru, pe parcursul a 450 de pagini, o poveste ficțională de viață a unui medic și filozof din Florența, născut în Moldova medievală, împletită cu aspecte din realitatea istorică din acele vremuri domnite de voievodul Alexandru cel Bun, și în care se regăsesc ingenios inserate și elemente fantastice și de ezoterism.
Este un roman al devenirii, așa cum însăși autoarea l-a prezentat, în care ne este povestită aventura vieții unui băiat orfan, crescut într-un mediu neprihănit de viciile omenești, de către un vânător și negustor blajin și de "sălbăticiunile codrului". Înzestrat cu abilitatea de a comunica cu toate viețuitoarele pământului, cu talent de desenator și cu o neostoită curiozitate și putere de a învăța, își petrece primii ani ai copilăriei în codru alături de tatăl adoptiv, de un rob eliberat de tatăl său și de preotul bisericii din satul Râpa. Apoi, de la vârsta de 12 ani crește, evoluează în scriere și citire, învață despre beneficiile plantelor medicinale și tainele poțiunilor vindecătoare la mănăstirea Negrea, trăind în inocența specifică vârstei și smerenia impusă de dogmele bisericești. Doar că setea de a cunoaște și alte meleaguri, precum și intervenirea unui concurs de împrejurări îl determină să plece de la mănăstire și să i se alăture pictorului Bogdan, întâlnit la Negrea, locuind cu acesta o perioadă în cetatea Sucevei, unde își desăvârșește talentul de a desena și de a combina culorile. Aici îl cunoaște pe Miro, un tânăr cu obârșii genoveze, prezentat de autoare în antiteză cu tânărul de 16 ani care ajunsese Ștefan. Cochet, fermecător, cucernic, stăpân pe sine și încrezător, alunecos și înșelător, fără scrupule, vanitos, crezându-se nemuritor Miro îi intră pe sub piele naivului Ștefan, folosindu-se de educația acestuia pentru a comite înșelătoriile care îi bagă în bucluc și datorită cărora cei doi sunt nevoiți sa părăsească în grabă și pe ascuns cetatea Sucevei, plecând spre Cetatea Albă cu intenția de a pleca spre Genova. Pentru Ștefan, prietenia cu Miro se dovedește a fi nefastă, acesta pierzându-și bunul cel mai de preț, libertatea. Înlănțuit, agonizând în întuneric, plutind în propria derivă pe un vas ce se îndrepta undeva spre Constantinopol, reușește să fie salvat ca prin minune de medicul Ruggerio, ce avea să-i devine în final al doilea tată adoptiv și care-l ajută să vadă adevărata față a lui Miro.
Mi-a plăcut mult modalitatea în care autoarea a ales să construiască etapele maturizării tânărului Ștefan, trecându-l prin patru momente importante, pe care le-a reflectat ca într-o oglindă în care acesta, atunci când o privea în adâncul său, își mai însușea câte un adevăr din cruda realitate în care trăia.
Fiecare persoană pe care Ștefan a întâlnit-o în peregrinările sale, a contribuit la șlefuirea sufletului său imaculat precum o pânză, pe care s-au adăugat rând pe rând culori, uneori mai vii, de cele mai multe ori mai întunecate, pentru ca în final să se poată arăta și o fărâmă de senin și care l-au învățat să vadă dincolo de luciul înșelător al unei oglinzi.
Prin intermediul hoinărelilor lui prin Cetatea Sucevei din vremea lui Alexandru cel Bun, pe drumurile spre și din Cetatea Albă ne sunt descrise magistral locurile, târgurile, meșteșugurile, preocupările, caracterele și straiele oamenilor din acele timpuri dominate de nedreptăți și violențe.
Intrigile construite, întorsăturile de situații, prieteniile înșelătoare, dar și intențiile oamenilor de bună credință întâlniți în calea sa, m-au făcut să simt alături de Ștefan toate trăirile lui interioare, toate zbuciumurile și luptele duse în încercarea lui de a înțelege lumea care-l înconjoară și despre care nu știa că ar putea fi atât de crudă și meschină.
Am simțit acest roman cu o scriitură foarte frumoasă ca pe o delicatesă literară pe care am savura-o la început cu înghițituri mici pentru a-i desluși aroma din alte timpuri, pentru ca pe parcurs să simt cum mi se creează acea dependență, nemaiputând s-o mai las până la final.
"Cele patru oglinzi ale adevărului", volum publicat în 2021 la editura Hyperliteratura, este ca o bijuterie prețioasă, începând cu coperta foarte frumoasă, prin reprezentarea picturii "Narcissus", de Caravaggio, și care ne idică un detaliu din conținutul scrierii, din care rezultă că reflexia unei imagini din oglinda luciului unei ape unduitoare, precum viața, este ușor deformată, nereprezentând întocmai realitatea. Și, culminând cu ultima pagină, care conține o frumoasă hartă a târgului Sucevei din sec.al XV-lea, realizată de artistul Ionuț Bănuță pornind de la desenele și informațiile publicate de cercetătorul Ioan Emil Emandi, plasându-ne astfel și vizual în locurile și timpurile în care autoarea și-a țesut o parte din poveste.
Absolventă a unei Facultății de Limbă și Literatură Română, doctor în literatură veche, scriitoare și traducătoare, Ana-Maria Negrilă are un condei desăvârșit și pasiune pentru scris care se simte.
Întocmai ca personajul principal al romanului, artist talentat, care, pentru realizarea operelor, trebuie să-și creeze mai întâi suportul potrivit pentru ca pictura să devină trainică și reușită, autoarea, meticuloasă în descrieri, nefăcând rabat de la detalii, a țesut mai întâi o pânză fină prin reprezentarea unei fresce a epocii medievale românești, cuprinsă într-un deceniu plasat între anii 1415 și 1426. Cu o documentare solidă la bază, ni se desăvârșește în acest cadru, pe parcursul a 450 de pagini, o poveste ficțională de viață a unui medic și filozof din Florența, născut în Moldova medievală, împletită cu aspecte din realitatea istorică din acele vremuri domnite de voievodul Alexandru cel Bun, și în care se regăsesc ingenios inserate și elemente fantastice și de ezoterism.
Este un roman al devenirii, așa cum însăși autoarea l-a prezentat, în care ne este povestită aventura vieții unui băiat orfan, crescut într-un mediu neprihănit de viciile omenești, de către un vânător și negustor blajin și de "sălbăticiunile codrului". Înzestrat cu abilitatea de a comunica cu toate viețuitoarele pământului, cu talent de desenator și cu o neostoită curiozitate și putere de a învăța, își petrece primii ani ai copilăriei în codru alături de tatăl adoptiv, de un rob eliberat de tatăl său și de preotul bisericii din satul Râpa. Apoi, de la vârsta de 12 ani crește, evoluează în scriere și citire, învață despre beneficiile plantelor medicinale și tainele poțiunilor vindecătoare la mănăstirea Negrea, trăind în inocența specifică vârstei și smerenia impusă de dogmele bisericești. Doar că setea de a cunoaște și alte meleaguri, precum și intervenirea unui concurs de împrejurări îl determină să plece de la mănăstire și să i se alăture pictorului Bogdan, întâlnit la Negrea, locuind cu acesta o perioadă în cetatea Sucevei, unde își desăvârșește talentul de a desena și de a combina culorile. Aici îl cunoaște pe Miro, un tânăr cu obârșii genoveze, prezentat de autoare în antiteză cu tânărul de 16 ani care ajunsese Ștefan. Cochet, fermecător, cucernic, stăpân pe sine și încrezător, alunecos și înșelător, fără scrupule, vanitos, crezându-se nemuritor Miro îi intră pe sub piele naivului Ștefan, folosindu-se de educația acestuia pentru a comite înșelătoriile care îi bagă în bucluc și datorită cărora cei doi sunt nevoiți sa părăsească în grabă și pe ascuns cetatea Sucevei, plecând spre Cetatea Albă cu intenția de a pleca spre Genova. Pentru Ștefan, prietenia cu Miro se dovedește a fi nefastă, acesta pierzându-și bunul cel mai de preț, libertatea. Înlănțuit, agonizând în întuneric, plutind în propria derivă pe un vas ce se îndrepta undeva spre Constantinopol, reușește să fie salvat ca prin minune de medicul Ruggerio, ce avea să-i devine în final al doilea tată adoptiv și care-l ajută să vadă adevărata față a lui Miro.
Mi-a plăcut mult modalitatea în care autoarea a ales să construiască etapele maturizării tânărului Ștefan, trecându-l prin patru momente importante, pe care le-a reflectat ca într-o oglindă în care acesta, atunci când o privea în adâncul său, își mai însușea câte un adevăr din cruda realitate în care trăia.
Fiecare persoană pe care Ștefan a întâlnit-o în peregrinările sale, a contribuit la șlefuirea sufletului său imaculat precum o pânză, pe care s-au adăugat rând pe rând culori, uneori mai vii, de cele mai multe ori mai întunecate, pentru ca în final să se poată arăta și o fărâmă de senin și care l-au învățat să vadă dincolo de luciul înșelător al unei oglinzi.
Prin intermediul hoinărelilor lui prin Cetatea Sucevei din vremea lui Alexandru cel Bun, pe drumurile spre și din Cetatea Albă ne sunt descrise magistral locurile, târgurile, meșteșugurile, preocupările, caracterele și straiele oamenilor din acele timpuri dominate de nedreptăți și violențe.
Intrigile construite, întorsăturile de situații, prieteniile înșelătoare, dar și intențiile oamenilor de bună credință întâlniți în calea sa, m-au făcut să simt alături de Ștefan toate trăirile lui interioare, toate zbuciumurile și luptele duse în încercarea lui de a înțelege lumea care-l înconjoară și despre care nu știa că ar putea fi atât de crudă și meschină.
Am simțit acest roman cu o scriitură foarte frumoasă ca pe o delicatesă literară pe care am savura-o la început cu înghițituri mici pentru a-i desluși aroma din alte timpuri, pentru ca pe parcurs să simt cum mi se creează acea dependență, nemaiputând s-o mai las până la final.
Displaying 1 - 30 of 35 reviews