Familia Polaniecki

by Henryk Sienkiewicz

In viziunea lui Sienkiewicz, romanul Familia Polaniecki reprezinta un adevarat indreptar de moravuri. Naratiunea cu desfasurari captivante, nu o data dramatice, evidentiaza o filozofie de viata pragmatica prin definitie. Sugerand ca realizarea si fericirea omului in societate depind de rezolvarea problemelor ridicate de relatiile lui cu Dumnezeu, femeia si semenii din jur, marele clasic polonez afirma transant imperativul intrepatrunderii aspiratiilor individuale cu publico bono, excluzand prioritatea respectiva a vreunuia dintre cei doi termeni ai ecuatiei .

Paperback

Published January 1, 2021

About the author

Henryk Adam Aleksander Pius Sienkiewicz (also known as "Litwos"; May 5, 1846–November 15, 1916) was a Polish journalist and Nobel Prize-winning novelist. He was one of the most popular Polish writers at the turn of the 19th and 20th centuries, and received the Nobel Prize in Literature in 1905 for his "outstanding merits as an epic writer."

Born into an impoverished gentry family in the Podlasie village of Wola Okrzejska, in Russian-ruled Poland, Sienkiewicz wrote historical novels set during the Rzeczpospolita (Polish Republic, or Commonwealth). His works were noted for their negative portrayal of the Teutonic Order in The Teutonic Knights (Krzyżacy), which was remarkable as a significant portion of his readership lived under German rule. Many of his novels were first serialized in newspapers, and even today are still in print. In Poland, he is best known for his historical novels "With Fire and Sword", "The Deluge", and "Fire in the Steppe" (The Trilogy) set during the 17th-century Polish-Lithuanian Commonwealth, while internationally he is best known for Quo Vadis, set in Nero's Rome. Quo Vadis has been filmed several times, most notably the 1951 version.

Sienkiewicz was meticulous in attempting to recreate the authenticity of historical language. In his Trilogy, for instance, he had his characters use the Polish language as he imagined it was spoken in the seventeenth century (in reality it was far more similar to 19th-century Polish than he imagined). In The Teutonic Knights, which relates to the Battle of Grunwald in 1410, he even had his characters speak a variety of medieval Polish which he recreated in part from archaic expressions then still common among the highlanders of Podhale.

In 1881, Sienkiewicz married Maria Szetkiewicz (1854-1885). They had two children, Henryk Józef (1882-1959) and Jadwiga Maria (1883–1969).

Reviews

[Socrate]

Era ora unu după miezul nopţii, când Połaniecki se apropia de conacul de la Krzemień. În anii copilăriei, mai fusese de două ori în acest sat, unde mama, rudă îndepărtată cu prima soţie a proprietarului de acum, îl aducea în timpul vacanţei. Połaniecki se străduia să-şi reamintească locurile, dar imaginile se închegau cu greutate. Noaptea, la lumina lunii, totul căpăta forme schimbate. Peste câmpuri şi poiene, prin lunci, se aşternea o ceaţă alburie, astfel că împrejurimile păreau un lac nemărginit, iluzie întărită şi de corul broaştelor care se auzeau prin pâcla scămoasă. Era o noapte de iulie, senină şi luminată de luna plină. În răstimpuri, când broaştele tăceau, se auzeau cristeii cântând prin lunca acoperită de rouă, iar uneori, de departe, dinspre iazurile noroioase, ascunse de tufişurile de arin, răzbătea, parcă de sub pământ, chemarea înfundată a buhailor de baltă.

  Połaniecki nu putea rămâne indiferent la farmecul acestei nopţi de vară. O simţea apropiată, şi această apropiere era cu atât mai intensă, cu cât mai înainte nu venise prea des în ţară; abia cu doi ani în urmă se întorsese pentru totdeauna din străinătate, unde îşi petrecuse prima tinereţe, iar după aceea se ocupase cu treburi negustoreşti. Acum, când intra în sătucul acesta adormit, îşi aducea aminte de propria copilărie, pentru că era legată de mama lui care nu mai trăia de cinci ani, şi pe de altă parte, pentru că necazurile şi grijile acestei copilării, în comparaţie cu cele de azi, i se păreau cu totul neînsemnate.

  În sfârşit, brişca intră în satul care începea la crucea înălţată pe o ridicătură de pământ; se aplecase mult într-o parte şi ameninţa să cadă. Połaniecki o ţinea minte, deoarece odinioară fusese înmormântat aici un spânzurat, pe care-l găsiseră atârnând de o creangă în păduricea învecinată, de aceea oamenii se temeau să treacă noaptea prin acest loc.

[Socrate]

Era acolo şi Gątowski. Cei doi tineri se salutară cu o răceală vizibilă. În seara aceea, nu fu om pe lume mai nefericit decât Gątowski. Bătrânul Pławicki îl batjocorea ca de obicei, ba chiar mai mult decât de obicei, deoarece se afla într-o dispoziţie excelentă datorită rudei răposate de la care aşteptă o moştenire considerabilă. Marynia era stingherită de prezenţa lui şi se străduia zadarnic să-şi ascundă stânjeneala printr-o purtare politicoasă şi plină de bunătate. În cele din urmă, Połaniecki aproape că nu-i mai acordă nici o atenţie. Se vedea cât de colo că Gątowski nu-i spusese nimic bătrânului Pławicki, iar acum se temea să nu facă Połaniecki vreo aluzie la tărăşenia cu Maszko sau să relateze cele întâmplate.

  Połaniecki înţelese totul dintr-o dată, ca şi superioritatea pe care i-o asigura tăcerea lui asupra „ursuleţului”. Vrând să se folosească de ea în folosul lui Maszko, aştepta momentul prielnic, dar nu-şi putea înfrâna dorinţa de a-l pedepsi pe Gątowski în alt chip. Toată seara conversă cu Marynia cu atâta însufleţire, cum nu se întâmplase niciodată după moartea Litkăi, lucru care o umplea de o bucurie vizibilă. Lăsându-l pe Gątowski în seama domnului Pławicki, se plimbară prin încăpere discutând cu aprindere, apoi se aşezară sub palmierul acela sub care Połaniecki o văzuse pe doamna Emilia după înmormântare, şi vorbiră despre intrarea ei în rândul surorilor de caritate. Câteodată, Gątowski avea impresia că numai nişte logodnici pot să vorbească aşa, şi atunci simţea ce trebuie să simtă un suflet care păşea nu în purgatoriu, întrucât acolo tot mai există speranţa, ci pe poarta cu inscripţia: Lasciate ogni speranza1. Văzându-i împreună şi atât de apropiaţi, îşi mai închipuia că Połaniecki cumpărase pădurea şi pământul ca să-i întoarcă Maryniei măcar o parte din Krzemień, aşadar cu ştirea şi încuviinţarea ei. Şi la gândul că îl insultase pe Maszko din această cauză, părul i se ridică măciucă în vârful capului; Pławicki, în schimb, ascultându-i răspunsurile aproape fără sens ori cu totul nelalocul lor, se amuza din ce în ce mai bine pe socoteala „provincialului” care îşi pierduse la oraş şi bruma de înţelepciune pe care o mai avea. Domnul Pławicki se considera acum drept un locuitor model al „capitalei”.

[Socrate]

Świrski veni într-adevăr din Italia cu osemintele lui Bukacki şi, numaidecât, a doua zi de la sosire, se duse la familia Połaniecki. O găsi acasă numai pe Marynia, deoarece soţul ei plecase afară din oraş să vadă un conac de vânzare. Pe Marynia o află atât de schimbată, încât o recunoscu destul de greu, dar pentru că la Roma o îndrăgise foarte mult, se înduioşă cu atât mai mult la vederea ei; de altfel, după un răstimp, i se păru atât de tulburătoare şi, în felul ei, atât de frumoasă, aureolată de viitoarea maternitate, iar, pe de altă parte, îi sugera atâtea comparaţii cu primitivii diferitelor şcoli italiene, încât începu să-şi exprime încântarea cu voce tare, cum îi era obiceiul. Ea râdea de originalitatea lui, deşi, în starea ei, atitudinea lui era întrucâtva reconfortantă şi se bucura de sosirea lui, mai întâi deoarece nutrea o simpatie sinceră pentru această natură puternică şi sănătoasă, iar în al doilea rând, fiindcă era sigură că o va admira şi faţă de „Stach”, ridicând-o astfel în ochii lui.De aceea, îl reţinu destul de mult, aşteptând întoarcerea lui Połaniecki; acesta reveni, însă, abia seara târziu. Între timp, sosi Zawiłowski care, având nevoie acum să-şi reverse preaplinul fericirii, o vizita adesea pe doamna Połaniecka. O vreme, amândoi se măsurară din priviri cu anume prudenţă, cum se întâmplă de obicei cu oamenii deosebiţi care se tem reciproc de pretenţiile exagerate, apropiindu-se în schimb, cu atât mai uşor atunci când îşi dau seama că şi unul şi altul sunt cât se poate de simpli. Aşa se petrecuseră lucrurile şi de astă dată. La ruperea gheţii contribui, fireşte, şi Marynia, prezentându-l pe Zawiłowski drept logodnicul domnişoarei Castelli, pe care Świrski o cunoştea.