What do you think?
Rate this book
Bureți de fag
„Talentul lui Duțescu e de a da pe față lucrurile inconfortabile, de a le spune clar și pe bune. Într-o literatură fascinată de marginali și ratați, el vorbește cu simpatie despre oameni aflați în plin proces de ascensiune socială. Pe scurt, despre parveniți – un subiect la care lumea bună strâmbă vinovat din nas, chit că parvenitismul e adevărul de profunzime al unei societăți ajunse de curând la prosperitate. Mai mult, la fel de tabu e și opinia că în comunism a fost bine, deși e împărtășită de larga majoritate a celor trecuți prin vechiul regim.
În Bureți de fag, Mihai Duțescu are curajul să asume și să dea pe post aceste curente de opinie omniprezente, dar reprimate public, sub pretextul poveștii de viață a unui băiat născut prin anii '50 în Teleorman și ajuns inginer la București. El și soția lui fac parte din acea tipologie a cadrelor medii cu aspirații burgheze, raportându-se la comunism într-un mod mai degrabă benign, specific multora din generația lor: sunt oportuniști la nevoie, iar în rest rămân indiferenți. Micul lor arivism este bazat pe convingerea că sistemul nu e chiar greșit, că măcar are o idee valabila de echitate și meritocrație, câtă vreme i-a scos dintre țărani, i-a școlit gratis, le-a dat o casă și i-a băgat între domnii de la oraș. În ce mă privește, am certitudinea că în sfârșit am dat peste cartea aia ALTFEL despre comunism, cu o perspectivă de bun-simț, fără volute pioase sau chestionări tragice – motiv pentru care o recomand în special celor care vor să-și facă o idee despre cum gândeau și se purtau oamenii moralmente OK din România de atunci.”
Adrian Schiop
În Bureți de fag, Mihai Duțescu are curajul să asume și să dea pe post aceste curente de opinie omniprezente, dar reprimate public, sub pretextul poveștii de viață a unui băiat născut prin anii '50 în Teleorman și ajuns inginer la București. El și soția lui fac parte din acea tipologie a cadrelor medii cu aspirații burgheze, raportându-se la comunism într-un mod mai degrabă benign, specific multora din generația lor: sunt oportuniști la nevoie, iar în rest rămân indiferenți. Micul lor arivism este bazat pe convingerea că sistemul nu e chiar greșit, că măcar are o idee valabila de echitate și meritocrație, câtă vreme i-a scos dintre țărani, i-a școlit gratis, le-a dat o casă și i-a băgat între domnii de la oraș. În ce mă privește, am certitudinea că în sfârșit am dat peste cartea aia ALTFEL despre comunism, cu o perspectivă de bun-simț, fără volute pioase sau chestionări tragice – motiv pentru care o recomand în special celor care vor să-și facă o idee despre cum gândeau și se purtau oamenii moralmente OK din România de atunci.”
Adrian Schiop
176 pages, Paperback
First published October 1, 2021
6 people are currently reading
578 people want to read
About the author
M. Duțescu
13 books13 followersM. Duţescu / Mihai Duțescu (n. 1979, Alexandria) – în urma câștigării concursului Ed. Cartea Românească, debutează în 2010 cu volumul de poezie și toată bucuria acelor ani triști, recompensat cu premiile „Iustin Panța” și „Mihai Eminescu”. A mai publicat franceza un avantaj (poezie, Pandora M, 2014), alături de două romane – Uranus Park (Polirom, 2014, premiul „Tânărul Prozator al Anului” din partea Ministerului Culturii) și Bureți de fag (Ed. Trei, 2021) – precum și un volum de poezie, ca într-o povestire de Carver (OMG Publishing House, 2024). Este prezent cu texte în diverse antologii și volume colective. Trăiește în București, lucrează ca arhitect și predă la UAUIM.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 86 reviews
January 2, 2024
Ce început excelent pentru anul meu literar, ce voce autentică (o spun și ca femeie născută în județul despre care e vorba în roman, de la Preda nu știu dacă a mai redat cineva atât de exact Teleormanul, nu cred), ce poveste rotundă și perfect spusă.
Aș mai citi orice de Mihai Duțescu după experiența asta.
Aș mai citi orice de Mihai Duțescu după experiența asta.
January 4, 2024
Prima carte finalizată în acest an. O carte pe care am ascultat-o cu mare interes de la primele pagini. (Pe Voxa, în lectura autorului).
Mi-a plăcut abordarea propusă de Duțescu - comunismul așa cum l-au perceput mulți români, unii încă nostalgici după acea perioadă. Personajele principale, Radu/Ducu și Angela, sunt un cuplu de copii de țărani ajunși la oraș. Sunt genul de oameni căldicei, nici pro comunism dar nici fățiș împotriva lui. Genul de profitori care se complac în viața de orășean susținută din plin de truda părinților de acasă dar și de beneficiile oferite de aderarea la instituțiile comuniste. Deși pornesc la drum cu ambiții și speranțe, viața celor doi sfârșește în banalitate și blazare.
Ce mi s-a părut interesant e faptul că nemulțumirile personajelor vizavi de situația lor răbufnesc în comportamente violente nejustificate de circumstanțele prezente. Foarte interesantă alegerea finalului. Încă mă gândesc la el și mă intrigă.
Mi-a plăcut modul în care e spusă povestea, nu m-am plictisit niciun moment. Merită să aruncați un ochi (sau o ureche :)
Mi-a plăcut abordarea propusă de Duțescu - comunismul așa cum l-au perceput mulți români, unii încă nostalgici după acea perioadă. Personajele principale, Radu/Ducu și Angela, sunt un cuplu de copii de țărani ajunși la oraș. Sunt genul de oameni căldicei, nici pro comunism dar nici fățiș împotriva lui. Genul de profitori care se complac în viața de orășean susținută din plin de truda părinților de acasă dar și de beneficiile oferite de aderarea la instituțiile comuniste. Deși pornesc la drum cu ambiții și speranțe, viața celor doi sfârșește în banalitate și blazare.
Ce mi s-a părut interesant e faptul că nemulțumirile personajelor vizavi de situația lor răbufnesc în comportamente violente nejustificate de circumstanțele prezente. Foarte interesantă alegerea finalului. Încă mă gândesc la el și mă intrigă.
Mi-a plăcut modul în care e spusă povestea, nu m-am plictisit niciun moment. Merită să aruncați un ochi (sau o ureche :)
December 3, 2021
Primul lucru care m-a frapat și care mi-a și plăcut la această carte a fost titlul. Un titlu care te împinge ușor înapoi, în ruralul ăla în care s-au născut și s-au format mulți bucureșteni precum personajul principal. De altfel, episoadele vieții la țară sunt scrise cu zvâc (mai ales ultimul este foarte impresionant), nimic bucolic sau pitoresc în satul românesc al lui Mihai Duțescu. Cuplul Radu-Angela este reprezentativ pentru o întreagă generație, cea a celor plecați de la sat și pentru care unitatea de măsura a unei vieți reușite este să ajungă să trăiască la oraș. Și-atât. Iubirea, familia, intimitatea nu există. Despre dureri și boală nu se vorbește. Insă, ele continuă să se tot întâmple și să arunce personajele din carte în tăceri din ce în ce mai profunde.
April 3, 2022
A fost o poveste scurtă a unei familii. Ar putea fi povestea multor familii ce au trecut prin "minunatul" comunism. Dar multe din cutume se respecta și acum, prea multe as îndrăzni sa spun. Vremurile s-au mai schimbat, însă oamenii au rămas la fel.
Mi-a plăcut felul cum povestește, am citit cartea imediat, chiar dacă pe alocuri am simțit dispreț față de violența asupra copiilor. Și atunci când o poveste trezește în tine sentimente, indiferent ca sunt pozitive sau negative, înseamnă că și-a făcut treaba autorul.
Mi-a plăcut felul cum povestește, am citit cartea imediat, chiar dacă pe alocuri am simțit dispreț față de violența asupra copiilor. Și atunci când o poveste trezește în tine sentimente, indiferent ca sunt pozitive sau negative, înseamnă că și-a făcut treaba autorul.
February 16, 2023
As zice mai mult 3.5 dar pentru poveste si pentru sentimentele avute, mai ales la sfarsit…rotunjesc la4 stelute.
February 14, 2024
E un roman despre oameni și cum s-au descurcat ei în timpul comunismului, mai bine spus cum s-a trăit în “normalitatea” acelor vremuri. Nimic nou sub soare, sunt relatări ale căror variații le-am tot auzit sub diverse forme, dar de data aceasta îi urmărim pe Radu și Angela, un cuplu care la început se descurcă ajutați de părinți, apoi au și ei un copil, încep să se descurce singuri, au anumite oportunități și posibilități, iar în final îmbătrânesc, dar viața merge mai departe.
Povestea începe la țară cu bunicii și părinții lui Radu - ei sunt parte din trecut, apoi Radu se căsătorește cu Angela și se mută la oraș - ei reprezintă prezentul, iar băiatul lor, reprezintă speranțele pentru viitor. În rest, totul este gri și “najpa”. Finalul a fost interesant.
Nu prea am putut să fiu de acord cu alegerile personajelor, dar cumva au făcut și ei ce au văzut la părinții lor și tot așa. Atât s-a putut atunci.
Titlul e un fel de metaforă a trecutului și a tot ce nu merge bine. Aflăm chiar din primele pagini cine s-a dus în pădure după acești bureți și mai ciudat e de ce, lucru care a determinat alte schimbări.
Mi-ar fi plăcut mai multă empatie (pentru că avem deja prea mult abuz, mai ales asupra copiilor) și suspans (doar puțin Radu se “ciocnește” cu Securitatea, dar rămâne în aer), dar fiind atât de scurt romanul (sub 200 de pagini) se înțelege de ce nu a “încăput” mai mult.
Am citit mai multe cărți de genul acesta, care expun cum a fost comunismul la noi, de aceea, cel puțin pentru mine, romanul nu m-a impresionat, nici nu a adus ceva nou, dar îl recomand cititorilor mai tineri.
Povestea începe la țară cu bunicii și părinții lui Radu - ei sunt parte din trecut, apoi Radu se căsătorește cu Angela și se mută la oraș - ei reprezintă prezentul, iar băiatul lor, reprezintă speranțele pentru viitor. În rest, totul este gri și “najpa”. Finalul a fost interesant.
Nu prea am putut să fiu de acord cu alegerile personajelor, dar cumva au făcut și ei ce au văzut la părinții lor și tot așa. Atât s-a putut atunci.
Titlul e un fel de metaforă a trecutului și a tot ce nu merge bine. Aflăm chiar din primele pagini cine s-a dus în pădure după acești bureți și mai ciudat e de ce, lucru care a determinat alte schimbări.
Mi-ar fi plăcut mai multă empatie (pentru că avem deja prea mult abuz, mai ales asupra copiilor) și suspans (doar puțin Radu se “ciocnește” cu Securitatea, dar rămâne în aer), dar fiind atât de scurt romanul (sub 200 de pagini) se înțelege de ce nu a “încăput” mai mult.
Am citit mai multe cărți de genul acesta, care expun cum a fost comunismul la noi, de aceea, cel puțin pentru mine, romanul nu m-a impresionat, nici nu a adus ceva nou, dar îl recomand cititorilor mai tineri.
April 22, 2022
Un roman scurt care se citește între două stații de autobuz. O istorie de familie, de români get-beget, ridicați din comunism, parveniți, care profită de orice oportunitate, cu o moralitate incertă și care nu-și prea pun problema moralității. Nu m-au surprins și nici nu m-au impresionat, sunt oamenii pe care încă îi întâlnim pe stradă și care nu o să dispară prea curând. Deși comunismul nu mai e demult, mentalitățile au rămas.
Autorul pare că nu-și găsește distanța necesară față de ceea ce scrie. Uneori pare ironic, șugubăț, fie prin descrieri, fie prin situațiile despre care scrie, iar alteori emite judecăți și pare destul de implicat.
Nu regret lectura, dar nici nu simt că am rămas cu ceva în urma ei.
3,5/5
Autorul pare că nu-și găsește distanța necesară față de ceea ce scrie. Uneori pare ironic, șugubăț, fie prin descrieri, fie prin situațiile despre care scrie, iar alteori emite judecăți și pare destul de implicat.
Nu regret lectura, dar nici nu simt că am rămas cu ceva în urma ei.
3,5/5
January 5, 2024
O carte care m-a bulversat. Mi-a plăcut cum e scrisă și mai ales m-au surprins stările pe care mi le-a provocat, am fost din ce în ce mai curioasă.
Mihai Duțescu îmi pare foarte bun, o să-l mai citesc.
Mihai Duțescu îmi pare foarte bun, o să-l mai citesc.
December 2, 2021
http://ancazaharia.ro/2021/12/bureti-...
Romanul redă viața unui băiat născut în Teleorman în anii 1950, creșterea și dezvoltarea lui, transformarea în inginer, soț, tată. Pe lângă aceste avansări și acumulări, el are parte, bineînțeles și natural, de pierderi cărora le face față cum știm deja, cel mai probabil, de la părinții sau bunicii noștri: cu greu și fără prea mult dialog deschis, fără a recunoaște durerea și pierderea, încercând să ascundă o parte dintre sentimentele care ar denota vulnerabilitate.
Romanul redă viața unui băiat născut în Teleorman în anii 1950, creșterea și dezvoltarea lui, transformarea în inginer, soț, tată. Pe lângă aceste avansări și acumulări, el are parte, bineînțeles și natural, de pierderi cărora le face față cum știm deja, cel mai probabil, de la părinții sau bunicii noștri: cu greu și fără prea mult dialog deschis, fără a recunoaște durerea și pierderea, încercând să ascundă o parte dintre sentimentele care ar denota vulnerabilitate.
October 27, 2025
Mi-a placut stilul de scriere - experientele personajelor sunt cumva universale, intr-o oarecare masura fiind comune pentru multe persoane care au trait in perioada respectiva.
Din pacate, avem cateva exemple unde iubirea si grija fata de copii era manifestata in moduri prea dure - in mod particular m-a marcat scena unde suntem martori la o explozie de violenta asupra unui copil din partea mamei.
Din pacate, avem cateva exemple unde iubirea si grija fata de copii era manifestata in moduri prea dure - in mod particular m-a marcat scena unde suntem martori la o explozie de violenta asupra unui copil din partea mamei.
March 19, 2023
Nu m-a impresionat, dar a fost ok.
December 26, 2025
Bureți de fag este povestea lui Radu, subinginer la București, căsătorit de tânăr cu Angela. Pe ei îi ajută mai ales părinții ei să-și facă un rost in viață.
Povestea multor români din comunism, care merg la școală, apoi la serviciu, așteaptă concediul anual, când se înghesuie în Dacia lor, cu cățel, cu purcel și pleacă la mare sau la munte.
Am citit povestea alor mei, a vecinilor de bloc de când eram eu copil. Și mi-a plăcut. Cum spunea și Adrian Șchiop...povestea aia la care "lumea bună strâmbă vinovat din nas" , dar "cartea aia ALTFEL despre comunism, cu o perspectivă de bun simț, fără volute pioase sau chestionări tragice".
Pur și simplu o poveste a unei familii, o poveste care curge ușor, poate pe alocuri te sperie, chiar te îngrozește, însă...reală, verosimilă.
Povestea multor români din comunism, care merg la școală, apoi la serviciu, așteaptă concediul anual, când se înghesuie în Dacia lor, cu cățel, cu purcel și pleacă la mare sau la munte.
Am citit povestea alor mei, a vecinilor de bloc de când eram eu copil. Și mi-a plăcut. Cum spunea și Adrian Șchiop...povestea aia la care "lumea bună strâmbă vinovat din nas" , dar "cartea aia ALTFEL despre comunism, cu o perspectivă de bun simț, fără volute pioase sau chestionări tragice".
Pur și simplu o poveste a unei familii, o poveste care curge ușor, poate pe alocuri te sperie, chiar te îngrozește, însă...reală, verosimilă.
October 20, 2021
In ultimul timp am tot trecut prin texte care strabateau perioada finalului de epoca comunista si inceputul anilor 90 din Romania si am impresia ca dupa 30 de de ani de la revolutie, chiar cred ca este un moment potrivit pentru ca tematica prozelor sa abordeze aceasta zona. Deja s-a asternut suficient "praf" peste aceasta perioada si cred ca atat cei care sunt +40, dar mai ales cei care nu au prins deloc acea perioada, vor parcurge cu interes, curiozitate sau... :( "nostalgie", astfel de texte.
Cartea de fata este un exemplu perfect care ilustreaza ceea ce am spus mai sus, chiar daca radacinile se duc un pic mai adanc in perioada comunista.
Intervalul istoric despre care am spus mai sus este un teren fertil din punct de vedere literar si cred ca acum abordarea autorilor poate sa nu mai stea sub umbra fricii de dramatismul obligatoriu, cu care este asociata aceasta perioada.
In cazul de fata Mihai Dutescu asta face, parca strabate acest culoar istoric, inca intunecat, cu o lanterna in mana si pune sub lumina fragmente din viata unei familii.
Viata care la prima vedere se incadreaza in banalul cotidian dar aduna la un loc multe dintre maruntele alegeri, drame, bucurii pe care le-ati auzit si in istorisirile din familiile voastre.
Cartea de fata este un exemplu perfect care ilustreaza ceea ce am spus mai sus, chiar daca radacinile se duc un pic mai adanc in perioada comunista.
Intervalul istoric despre care am spus mai sus este un teren fertil din punct de vedere literar si cred ca acum abordarea autorilor poate sa nu mai stea sub umbra fricii de dramatismul obligatoriu, cu care este asociata aceasta perioada.
In cazul de fata Mihai Dutescu asta face, parca strabate acest culoar istoric, inca intunecat, cu o lanterna in mana si pune sub lumina fragmente din viata unei familii.
Viata care la prima vedere se incadreaza in banalul cotidian dar aduna la un loc multe dintre maruntele alegeri, drame, bucurii pe care le-ati auzit si in istorisirile din familiile voastre.
August 25, 2023
Manual de parenting comunist. Ai zice că multe s-au schimbat din anii '70 -'80 ,dar adevărul este altul. Viața la țară este aceeași și nu poți scoate oamenii din această tradiție crudă.
November 29, 2023
Bureți de fag de Mihai Duțescu (2021)
Voi începe cu concluzia: acest roman este foarte bine scris, limbajul este autentic și bine șlefuit, reprezentativ pentru perioada evocată, România comunistă din anii cincizeci până imediat după căderea comunismului. Povestea cuprinde trei generații, părinții de la țară, care trăiesc încercând să își pună la adăpost familia și să îi asigure cele necesare, încă funcționând pe modelul brut și pe alocuri violet specific satului românesc; copiii care ajung la oraș și își fac studii medii, păstrând legătura cu satul, dar devenind în același timp și orășeni care caută să se pună la adăpost și să trăiască pe cât de confortabil o permit vremurile, și generația care prinde comunismul pe final precum și tranziția post-comunistă, desprinsă total de viața satului, puțin antagonică cu lumea părinților.
Atmosfera anilor optzeci este foarte bine redată, mi-a amintit de multe lucruri despre generația părinților mei și despre generația mea. Iată cum o descrie Duțescu: ”...asta se întâmpla pe la mijlocul anilor `80, când generația lui Radu și a Angelei să zbătea în plină post-adolescență, cu diferența că se pricopsiseră cu slujbe și copii, cu CAR-uri și carnete de partid, carnete de membrii de sindicat, adeziuni la fel de fel de organizații mai mult sau mai puțin necesare, ori chiar angajamente de colaborare cu securitatea, semnate cu nădejde în cazul celor convinși că în felul acesta luptă pentru binele țării și al propriei familii: repartiție preferențială pentru apartament și serviciu, copilul mutat la o clasă mai bună, pensia socrului rezolvată din două telefoane și o audiență rapidă, intrat pe ușa din dos la hala de carne, butelii, bonuri de pâine, bonuri de benzină, sărit peste listă la repartiții de Dacia, autorizații de ARO, motorină, prezervative date pe sub mână, sterilet, avort în condiții salubre, nașteri la cel mai bun spital și fără țigănci în salon, dacă se poate și fără durere, caz în care copilul avea să poarte numele Cezar.”
Personajele din carte sunt niște omeni obișnuiți, nu sunt luptători anti-comuniști, dar nici partizani ai sistemului, fac parte din marea masă a celor care încercau să conviețuiască cu sistemul, așa cum era el, încântându-se la o Dacie, la o excursie la Moscova sau la un trening de fâș. Este generația celor care făceau petreceri acasă, care spuneau glume anti-sistem și aduceau porcul de la țară, de la părinți, sau mai puneau un ban deoparte prin mica bișniță de ocazie.
Voi începe cu concluzia: acest roman este foarte bine scris, limbajul este autentic și bine șlefuit, reprezentativ pentru perioada evocată, România comunistă din anii cincizeci până imediat după căderea comunismului. Povestea cuprinde trei generații, părinții de la țară, care trăiesc încercând să își pună la adăpost familia și să îi asigure cele necesare, încă funcționând pe modelul brut și pe alocuri violet specific satului românesc; copiii care ajung la oraș și își fac studii medii, păstrând legătura cu satul, dar devenind în același timp și orășeni care caută să se pună la adăpost și să trăiască pe cât de confortabil o permit vremurile, și generația care prinde comunismul pe final precum și tranziția post-comunistă, desprinsă total de viața satului, puțin antagonică cu lumea părinților.
Atmosfera anilor optzeci este foarte bine redată, mi-a amintit de multe lucruri despre generația părinților mei și despre generația mea. Iată cum o descrie Duțescu: ”...asta se întâmpla pe la mijlocul anilor `80, când generația lui Radu și a Angelei să zbătea în plină post-adolescență, cu diferența că se pricopsiseră cu slujbe și copii, cu CAR-uri și carnete de partid, carnete de membrii de sindicat, adeziuni la fel de fel de organizații mai mult sau mai puțin necesare, ori chiar angajamente de colaborare cu securitatea, semnate cu nădejde în cazul celor convinși că în felul acesta luptă pentru binele țării și al propriei familii: repartiție preferențială pentru apartament și serviciu, copilul mutat la o clasă mai bună, pensia socrului rezolvată din două telefoane și o audiență rapidă, intrat pe ușa din dos la hala de carne, butelii, bonuri de pâine, bonuri de benzină, sărit peste listă la repartiții de Dacia, autorizații de ARO, motorină, prezervative date pe sub mână, sterilet, avort în condiții salubre, nașteri la cel mai bun spital și fără țigănci în salon, dacă se poate și fără durere, caz în care copilul avea să poarte numele Cezar.”
Personajele din carte sunt niște omeni obișnuiți, nu sunt luptători anti-comuniști, dar nici partizani ai sistemului, fac parte din marea masă a celor care încercau să conviețuiască cu sistemul, așa cum era el, încântându-se la o Dacie, la o excursie la Moscova sau la un trening de fâș. Este generația celor care făceau petreceri acasă, care spuneau glume anti-sistem și aduceau porcul de la țară, de la părinți, sau mai puneau un ban deoparte prin mica bișniță de ocazie.
Read
November 13, 2024Nu trebuie ca toate personajele să se jertfească, se pot scrie cărți și despre oamenii care în timpul Revoluției au fost la țară, ca să taie porcul.
O carte despre oameni normali, nimic extrem de profund, fără extreme. Povestea unei familii.
Felicitări pentru simplitate și naturalețe autorului! O carte foarte bună.
O carte despre oameni normali, nimic extrem de profund, fără extreme. Povestea unei familii.
Felicitări pentru simplitate și naturalețe autorului! O carte foarte bună.
February 22, 2022
Tot despre comunism și tranziția de după. Oare artiștii romîni, oameni de film și scriitori, nu își mai pot imagina și alte subiecte? Romanul este foarte scurt. 170 de pagini cu spații și scris mare. Este de fapt o nuvelă, dacă ne luăm după orice fel de standarde. Acum, că mi-am exprimat nemulțumirea asta legată de faptul că nu am descoperit un roman între copertele cărții, să trecem mai departe. Stilul, decorat cu expresii uzuale, nu impresionează, dar nici nu displace. Acest detaliu ajută subiectul și formatul cărții. Povestea curgea bine, totul e OK. Singura problemă ar fi cu acest OK. Bureți de fag e o nuvelă OK, cuminte. Poate fi o lectură plăcută dacă nu ai așteptări mari.
April 29, 2022
So quintessential Romanian ;) Oare chiar asa multi parinti si au injurat/blestemat/batut copiii? Si nimeni nu a stiut sa spuna Te Iubesc?! Doar “eu pentru tine muncesc”?!
January 3, 2024
Un exemplu foarte bun de carte careia nota de pe Goodreads nu cred ca ii face deloc dreptate.
Am dat de ea absolut tangential si s-a intamplat ca sunt intr-o perioada in care citesc multa literatura romana contemporana si s-a intamplat ca am gasit-o in librarie si i-am dat o sansa. Si tare bine am facut.
Desi da, vai, literatura romana recenta e plina de povesti despre si din comunism, blablabla, Bureti de fag nu e un roman asa de - cum sa zic - noroios, malos, gri, intunecat, trist, nu-i totul o mare drama si o mare tragedie. Si, auzind si citind despre comunism doar de la altii, e o gura de aer proaspat sa regasesti anii aia si dintr-o perspectiva mai echilibrata, din perspectiva unei familii (relativ) mediocre, cu bune si cu rele, facand tot ce poate pentru a trai o viata normala si confortabila in contextul respectiv.
Mi-a placut mult si ii dau cu toata inima 5*.
Am dat de ea absolut tangential si s-a intamplat ca sunt intr-o perioada in care citesc multa literatura romana contemporana si s-a intamplat ca am gasit-o in librarie si i-am dat o sansa. Si tare bine am facut.
Desi da, vai, literatura romana recenta e plina de povesti despre si din comunism, blablabla, Bureti de fag nu e un roman asa de - cum sa zic - noroios, malos, gri, intunecat, trist, nu-i totul o mare drama si o mare tragedie. Si, auzind si citind despre comunism doar de la altii, e o gura de aer proaspat sa regasesti anii aia si dintr-o perspectiva mai echilibrata, din perspectiva unei familii (relativ) mediocre, cu bune si cu rele, facand tot ce poate pentru a trai o viata normala si confortabila in contextul respectiv.
Mi-a placut mult si ii dau cu toata inima 5*.
March 22, 2024
Superb, de citit neapărat. E un roman despre comunism care iese din tiparul clasic cu care ne-au obișnuit alți scriitori. Ce voce autentică, ce stil, voi citi numaidecât orice va scoate M Duțescu de-acum încolo.
January 13, 2024
Cartea in lectura autorului e o mare placere.
January 30, 2022
M-a cucerit stilul scriitorului. Așa de natural, pare că e scris complet fără efort, la fel de natural ca reflexul de a respira. Aș fi putut citi despre orice temă scrisă în stilul ăsta de Mihai Duțescu.
Cu tema mi-a mers la suflet. Viața părinților și bunicilor în comunism, cum vremurile le-au modelat, de multe ori fără să-și dea seama, comportamentele și mentalitățile, migrația de la sat la oraș și ruptura dintre generații lăsată de ea, ciclurile generaționale de traume pe care, dacă avem noroc, le înțelegem și apoi nu le mai perpetuăm - toate astea sunt teme la care rumeg de mulți ani în evoluția mea.
Mi-a plăcut că Duțescu le povestește fără a face mare tamtam, fără a-și judeca personajele, le oferă demnitate, compasiune, respect.
Alternarea perspectivelor dintre personajele care trăiesc povestea asta și episoadele ne-cronologice, astea au fost niște artificii tehnice care mi-au plăcut. În ideea că reconstruiești povestea ca pe un puzzle. N-ai cunoașterea în profunzime a cuiva anume din poveste, dar ai o vedere mai complexă asupra ei.
M-a deranjat ultima scenă (de care autorul părea mândru în interviul pentru "Timpul prezent"). N-aveam nevoie de ea, înțelesesem și fără "ce-a vrut să zică autorul". Am citit-o ca pe-un fel de "uite de ce (relațiile dintre personaje), te-ai prins?" și o schimbare de ton, parcă. E foarte posibil să fie de fapt reacția mea naturală de respingere a unor subiecte la care-s foarte sensibilă (a se citi, sunt triggere): violență împotriva animalelor, violență împotriva copiilor, rasism, de-astea.
Cu tema mi-a mers la suflet. Viața părinților și bunicilor în comunism, cum vremurile le-au modelat, de multe ori fără să-și dea seama, comportamentele și mentalitățile, migrația de la sat la oraș și ruptura dintre generații lăsată de ea, ciclurile generaționale de traume pe care, dacă avem noroc, le înțelegem și apoi nu le mai perpetuăm - toate astea sunt teme la care rumeg de mulți ani în evoluția mea.
Mi-a plăcut că Duțescu le povestește fără a face mare tamtam, fără a-și judeca personajele, le oferă demnitate, compasiune, respect.
Alternarea perspectivelor dintre personajele care trăiesc povestea asta și episoadele ne-cronologice, astea au fost niște artificii tehnice care mi-au plăcut. În ideea că reconstruiești povestea ca pe un puzzle. N-ai cunoașterea în profunzime a cuiva anume din poveste, dar ai o vedere mai complexă asupra ei.
M-a deranjat ultima scenă (de care autorul părea mândru în interviul pentru "Timpul prezent"). N-aveam nevoie de ea, înțelesesem și fără "ce-a vrut să zică autorul". Am citit-o ca pe-un fel de "uite de ce (relațiile dintre personaje), te-ai prins?" și o schimbare de ton, parcă. E foarte posibil să fie de fapt reacția mea naturală de respingere a unor subiecte la care-s foarte sensibilă (a se citi, sunt triggere): violență împotriva animalelor, violență împotriva copiilor, rasism, de-astea.
December 3, 2021
O cronologie cu totul altfel și neașteptat de pătrunzătoare a unui cadru social care trece prin comunism și nu doar.
This entire review has been hidden because of spoilers.
April 23, 2024
A fost o carte care m-a făcut să mă gândesc la efectele pe care un regim totalitar le are asupra vieților tuturor. Sumarizând, le face monotone, uniformizate, stigmatizează diferențele. Duțescu nu scrie nicidecum un manifest, ci povestește cotidianul cu un substrat al contextului istoric din România comunistă.
M-am lungit prea mult cu această lectură, dar mă bucur că am parcurs-o! A fost o gură de aer industrializat din Bucureștiul anilor 60.
M-am lungit prea mult cu această lectură, dar mă bucur că am parcurs-o! A fost o gură de aer industrializat din Bucureștiul anilor 60.
Displaying 1 - 30 of 86 reviews