Între toate provocările cu care s-a confruntat știința, înțelegerea felului în care percepem, simțim și gândim a avut pesemne istoria cea mai sinuoasă și cel mai grav afectată de prejudecăți, dogmatism, interdicții și tentații nesăbuite. Au trebuit să treacă peste două mii de ani de speculații și cercetări empirice, din vremea când Aristotel credea că sediul sufletului e inima, pentru a căpăta o imagine despre alcătuirea și funcționarea creierului – imagine încă aproximativă, din cauza complexității creierului, dar pe baza căreia, de pildă, pacienți paralizați pot învăța să controleze un braț robotic.
Profesorul Alexandru Babeș, eminent specialist în neuroștiințe, spune povestea acestei aventuri a cunoașterii începând din Antichitatea greacă, în termeni accesibili cititorului neinițiat, însoțind-o cu numeroase ilustrații, relatând întâmplări uimitoare și făcând portrete memorabile protagoniștilor ei.
„În această carte nu mi-am propus să scriu despre felul în care funcționează creierul, ci mai curând despre istoria încercărilor noastre de a-l înțelege. Din Antichitatea greacă și până spre jumătatea secolului XX, povestea creierului a inclus tot felul de personaje exotice, dispute însuflețite, accidente oribile și chirurgi pregătiți să opereze un organ pe care erau departe de a-l înțelege. Evoluția reprezentării creierului în conștiința noastră este exemplară nu atât pentru obiectul studiat în sine, cât pentru ideea de investigație științifică.“ — ALEXANDRU BABEȘ
Modul prietenos și accesibil în care a fost scrisă a ajutat mult la înțelegerea textului, dar și la citire în sine. Deseori aveam senzația că parcurg ficțiune - atât de ușor și repede a mers. Ilustrațiile și imaginile au fost și ele tare interesante, dar și bine alese. La un moment dat m-am oprit din lectură și am aruncat un ochi pe toate pozele (pentru că eram tare curioasă să văd ce subiecte se vor acorda mai încolo). Nici coperta superbă nu e de trecut cu vederea.
Mi-a plăcut tare mult că informația a fost scurtă și la obiect (deși aș minți dacă aș spune că nu mai voiam măcar o sută de pagini în plus). Am aflat multe lucruri noi, dar și unele înfiorătoare, care mi-au dat fiori (vorbim de niște timpuri apuse până la urmă, în care tehnologia nu era prezentă). Am însemnat și o grămadă de paragrafe (deși am cochetat și cu ideea de a însemna totul la un moment dat). Mi-am însușit și noi cunoștințe.
În concluzie, o recomand din tot sufletul. E o mică bijuterie de care îmi pare rău că nu am auzit până recent.
Povestea creierului pe intelesul tuturor, presarata cu amanunte interesante despre istoria studiilor referitoare la acesta. Aflam cu mandrie ca romanul George Emil Palade (1912-2008) impreuna cu americanul Sanford Palay au aratat lumii in 1954 prima imagine a unei sinapse - contactul dintre doi neuroni. Autorul expune descoperirile uimitoare in vederea deslusirii misterelor functionarii creierului prin prisma evenimentelor istorice si prin descrierea unor accidente absolut intamplatoare. Un volum important pentru cei pasionati de neurostiinta.
Am primit-o cadou de ziua mea..Alexandru Babeș mi-a fost profesor la master la universitatea București :) anul 2011. Cartea este exact așa cum mi-l amintesc pe profesor..serioasă și totuși pe întelesul tuturor. Ma bucur tare ca o am in colecție.
Ador orice tine de creier si cand am gasit cartea in Carturesti am fost foarte interesata de istoria descoperirilor stiintifice legate de acesta.
Am fost placut surprinsa de cat de frumos este scrisa, usor de inteles si cu capitole scurte, care nu m-au plictisit deloc. Imi vine foarte greu sa termin non fictiune de regula, pentru ca nu am pasiunea si interesul de a o termina repede precum cele de ficțiune, insa aceasta mi-a mentinut interesul si am citit cu drag pana la capat.
Neurostiinta a fost mereu o pasiune a mea si sper ca o voi integra intr-un fel in cariera mea ( fiind studenta la medicina) si aceasta carte m-a convins si mai tare cat de mult ma pasioneaza domeniul.
Voi incerca si cealaltă carte a autorului si recomand cu caldura celor necunoscători sau care nu activeaza intr-un domeniu stiintific, este o lectura care merita citita de orice posesor de creier. Cu multe imagini ajutatoare, care nu necesita o deplina cunoaștere științifică sau o aprofundare biologica pregatitoare. Tot ce trebuie sa stii este explicat coerent la momentul potrivit.
Povestea creierului este o carte majoritar cu povești extrem de diverse în ceea ce privește cel mai interesant organ de care ne bucurăm zilnic.
Autorul ne plimbă prin tot felul de evenimente, experimente și cam tot ce s-a descoperit despre creier până în secolul XX.
Citind această carte nu pot decât să mă bucur că trăim acum, când știința este atât de evoluată, iar oamenii nu mai sunt închiși pentru niște boli care se pot trata, când imagistica ne permite să nu mai tăiem aproape orbește și câteodată degeaba in creier. Totuși, nu pot să nu mă gândesc că peste două trei sute de ani o să se mire alții de ce facem noi acum.
Cartea este scrisă fără termeni tehnici, este pe înțelesul tuturor, iar dacă încă nu ești prieten cu non ficțiunea, aceasta este o carte potrivită.
În viitorul apropiat vreau să citesc și cealaltă carte semnată de Alexandru Babeș, și anume "Durerea: Istoria conviețuirii cu un vechi dușman".
O carte ce prezintă evolutiv una dintre cele mai mari provocări ale umanității: ce este și cum funcționează creierul uman. Volumul nu este o prezentare științifică autentică, ci o carte de popularizare a științei, scrisă într-un limbaj comun, accesibil, nici foarte detaliat, dar nici excesiv de laconic. După un capitol introductiv, în care este prezentată anatomia succintă a creierului și o minimă descriere a fiziologiei acestuia, se trece la istorie, la modul în care a evoluat în timp, pornind din Antichitate, viziunea și concepția asupra alcătuirii și funcționării creierului, asupra rolului său în organism, insistându-se atât pe descoperirile importante, cât și pe marile greșeli care s-au succedat în timp.
O carte excelenta despre istoria medicinii, in special a creierului, dar prin care autorul ne poarta prin diferite perioade ale lumii si prin zeci de experimente si descoperiri stiintifice. Piperata si cu descoperiri si din alte stiinte, e o carte usoara ce iti deschide mult orizonturile gandirii. O perspectiva unica.
Usor de parcurs, descrie evolutia si incercarile de-a lungul istoriei de a cunoaste creierul, de a vindeca bolile, primele experimente si esecuri. Contine multe poze alb-negru, cu personalitati si experimente, ar fi fost mai usor de vizualizat color.