What do you think?
Rate this book
Tatăl meu la izolare
Un orasel din Dobrogea, un inginer chimist, fost taranist, care incearca sa se puna la adapost de epurarile comuniste, o fata frumoasa, casiera la Alimentara locala, fiica unui fost circiumar, un stigmat de nesters in toiul obsedantului deceniu.
Noul roman semnat de Cristian Teodorescu este o poveste desprinsa din cartea-fenomen Medgidia, orasul de apoi, care pune sub lupa viata unei mici comunitati din cea mai neagra perioada a comunismului romanesc, cind scara valorilor se inversase si oamenii isi pierdeau munca de o viata, cind inchisorile terorii erau o amenintare constanta pentru cei care nu aveau originea si orientarea politica acceptate de regim.
Si, in mijlocul haosului si nedreptatii, o poveste de dragoste improbabila, cu un destin inevitabil, marcata atit de sprijinul celor care au reusit sa isi depaseasca frica si sa isi pastreze bunatatea, cit si de tradari dureroase. Tatal meu la izolare este un roman cu o imensa incarcatura emotionala si o perspectiva noua asupra coliziunii micilor istorii cu istoria mare.
Cristian TEODORESCU s-a nascut la Medgidia, in 1954. A absolvit Facultatea de Filologie, sectia romana-engleza, a Universitatii din Bucuresti. A inceput sa scrie proza de la 14 ani, pentru revista Vinatorul si pescarul sportiv. A debutat editorial in antologia Desant ’83 (Cartea Romaneasca, 1983). In 1985 ii apare volumul de povestiri Maestrul de lumini, la Editura Cartea Romaneasca (reeditat in 2005), urmat in 1988 de romanul Tainele inimei, la aceeasi editura.
In 1991 publica la Editura Alex Faust repovestit baietilor mei, Petre si Matei, apoi Povestiri din lumea noua (RAO, 1996), Ingerul de la benzinarie (povestiri, Paralela 45, 2002), Maestrul de lumini si alte povestiri (Curtea Veche, 2005) si romanele Medgidia, orasul de apoi (Cartea Romaneasca, 2009; Polirom, 2012), Soseaua Virtutii • Cartea Ciinelui (Cartea Romaneasca, 2015; Polirom, 2019), Cartea pisicii (in colaborare cu Mardale, roman, Polirom, 2017) si Bucuresti, marea speranta (Polirom, 2019). A primit Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor (1986), Premiul Academiei Romane (1990), Premiul pentru proza scurta (1997) si Premiul pentru roman ale Uniunii Scriitorilor (2010), precum si alte premii ale unor ziare si reviste.
Povestirile sale au fost traduse in Olanda, Franta, Statele Unite, Muntenegru, Polonia si Ungaria.
Noul roman semnat de Cristian Teodorescu este o poveste desprinsa din cartea-fenomen Medgidia, orasul de apoi, care pune sub lupa viata unei mici comunitati din cea mai neagra perioada a comunismului romanesc, cind scara valorilor se inversase si oamenii isi pierdeau munca de o viata, cind inchisorile terorii erau o amenintare constanta pentru cei care nu aveau originea si orientarea politica acceptate de regim.
Si, in mijlocul haosului si nedreptatii, o poveste de dragoste improbabila, cu un destin inevitabil, marcata atit de sprijinul celor care au reusit sa isi depaseasca frica si sa isi pastreze bunatatea, cit si de tradari dureroase. Tatal meu la izolare este un roman cu o imensa incarcatura emotionala si o perspectiva noua asupra coliziunii micilor istorii cu istoria mare.
Cristian TEODORESCU s-a nascut la Medgidia, in 1954. A absolvit Facultatea de Filologie, sectia romana-engleza, a Universitatii din Bucuresti. A inceput sa scrie proza de la 14 ani, pentru revista Vinatorul si pescarul sportiv. A debutat editorial in antologia Desant ’83 (Cartea Romaneasca, 1983). In 1985 ii apare volumul de povestiri Maestrul de lumini, la Editura Cartea Romaneasca (reeditat in 2005), urmat in 1988 de romanul Tainele inimei, la aceeasi editura.
In 1991 publica la Editura Alex Faust repovestit baietilor mei, Petre si Matei, apoi Povestiri din lumea noua (RAO, 1996), Ingerul de la benzinarie (povestiri, Paralela 45, 2002), Maestrul de lumini si alte povestiri (Curtea Veche, 2005) si romanele Medgidia, orasul de apoi (Cartea Romaneasca, 2009; Polirom, 2012), Soseaua Virtutii • Cartea Ciinelui (Cartea Romaneasca, 2015; Polirom, 2019), Cartea pisicii (in colaborare cu Mardale, roman, Polirom, 2017) si Bucuresti, marea speranta (Polirom, 2019). A primit Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor (1986), Premiul Academiei Romane (1990), Premiul pentru proza scurta (1997) si Premiul pentru roman ale Uniunii Scriitorilor (2010), precum si alte premii ale unor ziare si reviste.
Povestirile sale au fost traduse in Olanda, Franta, Statele Unite, Muntenegru, Polonia si Ungaria.
440 pages, Paperback
Published January 1, 2021
31 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 5 of 5 reviews
December 20, 2021
Mi-a placut mult, este un text robust, cu un "capitol" tulburator, cel despre arestarea, anchetarea si perioada din arestul securitatii.
Chiar daca inca din prima parte m-am edificat asupra punctului culminant al textului, am intuit si dramatismul acestuia, totusi nu am reusit sa-mi relaxez incordarea in apropierea momentului ce declanseaza acel "capitol" care se intinde pe aproape 100 de pagini.
Daca ati citit si Medgidia, orasul de apoi, veti lectura acest roman cu aceeasi placere si veti regasi personaje si momente desprinse din el.
In top 3 romane romanesti aparute anul acesta.
Chiar daca inca din prima parte m-am edificat asupra punctului culminant al textului, am intuit si dramatismul acestuia, totusi nu am reusit sa-mi relaxez incordarea in apropierea momentului ce declanseaza acel "capitol" care se intinde pe aproape 100 de pagini.
Daca ati citit si Medgidia, orasul de apoi, veti lectura acest roman cu aceeasi placere si veti regasi personaje si momente desprinse din el.
In top 3 romane romanesti aparute anul acesta.
January 22, 2024
Am fost nevoită să abandonez acest roman care mi s-a părut de-o stufoșenie de-a dreptul sufocantă, după ce-am citit cam un sfert din el. Am considerat că timpul meu este mai prețios decât această "naștere" epică aflată în nevoie.
July 8, 2024
Frescă socială superbă a României din negrii ani 50, ani de persecuție politică, instaurare deplină a noului regim și revoluție socială care ajunge inclusiv în cotloanele prăfuite ale unui oraș precum Medgidia.
October 12, 2021
Nu mai citisem nimic de Cristian Teodorescu, deși auzisem de el încă din anii 80. În toate imaginile cu el pe care le-am văzut, domnia-sa este trist, încruntat, înciudat, parcă supărat pe lume și viață.
Dacă tot am ratat Medgidia, oraşul de apoi, mi-am zis să citesc totuși acest roman, pentru a plonja în atmosfera imposibilă a crunților ani 50 (perioada descrisă în roman pare 1946-1957). Rezultatul este satisfăcător, deși alternanța continuă a planurilor temporale devine obositoare.
În plus, dacă înțeleg eu bine, autorul a romanțat povestea vieții tatălui său în acele epoci, obținând un roman care are în același timp valoare documentară. Nu-s convins că în acest fel îi aduce un omagiu tatălui căci, deși îi prezintă suferințele, peripețiile, dar și lipsurile morale, mi se pare un pic blasfemic să faci asta cu un părinte. Pentru mine, a fost doar un roman care, ca să zic așa, reprezintă și o frescă socială, dar dincolo de asta, nu rezonez cu motivațiile autorului (sau, mai bine zis, cu metoda aleasă).
Era să uit: nu l-am mai citit pe morocănosul din Medgidia, dar mi se pare că în unele propoziții pur și simplu lipsește câte un cuvânt. Sloppy editing, sau deja în deceniul trei al secolului XXI se scrie ca după blocuri?
Ah, asta chiar o uitasem. Domnu' scriitor, nu este plauzibil ca un inginer care „se ține” cu o rusoaică profă de rusă și franceză la începutul anilor 50 (cu tancurile rusești în Medgidia!) să nu știe a spune nici măcar „la revedere” по русски! La pag. 211, Titi zice: „Dasfidanie!” Dă-o dracului, domnule, până și câinii știau că e cu „v”, „Dasvidanie!” (До свиданья!)
Dacă tot am ratat Medgidia, oraşul de apoi, mi-am zis să citesc totuși acest roman, pentru a plonja în atmosfera imposibilă a crunților ani 50 (perioada descrisă în roman pare 1946-1957). Rezultatul este satisfăcător, deși alternanța continuă a planurilor temporale devine obositoare.
În plus, dacă înțeleg eu bine, autorul a romanțat povestea vieții tatălui său în acele epoci, obținând un roman care are în același timp valoare documentară. Nu-s convins că în acest fel îi aduce un omagiu tatălui căci, deși îi prezintă suferințele, peripețiile, dar și lipsurile morale, mi se pare un pic blasfemic să faci asta cu un părinte. Pentru mine, a fost doar un roman care, ca să zic așa, reprezintă și o frescă socială, dar dincolo de asta, nu rezonez cu motivațiile autorului (sau, mai bine zis, cu metoda aleasă).
Era să uit: nu l-am mai citit pe morocănosul din Medgidia, dar mi se pare că în unele propoziții pur și simplu lipsește câte un cuvânt. Sloppy editing, sau deja în deceniul trei al secolului XXI se scrie ca după blocuri?
Ah, asta chiar o uitasem. Domnu' scriitor, nu este plauzibil ca un inginer care „se ține” cu o rusoaică profă de rusă și franceză la începutul anilor 50 (cu tancurile rusești în Medgidia!) să nu știe a spune nici măcar „la revedere” по русски! La pag. 211, Titi zice: „Dasfidanie!” Dă-o dracului, domnule, până și câinii știau că e cu „v”, „Dasvidanie!” (До свиданья!)
Displaying 1 - 5 of 5 reviews