What do you think?
Rate this book
Apocalipsa după Cioran
In iunie 1990, mansarda lui Cioran din rue de l'Odeon s-a transformat pentru trei zile in... platou de cel care o viata intreaga se marturisise prin scris consimtea acum intaia oara s-o faca in fata camerelor de luat vederi, Caci nu doar unul, ci doi operatori il insoteau pe Gabriel Liiceanu pentru a filma convorbirea sa cu acest „Iov domolit la scoala moralistilor“, pentru a-i scormoni intimitatea si trecutul, pentru a-i surprinde deznadejdile si furia si sarcasmele din gesturi si priviri. De aici cele doua filme ale acestui interviu, realizate impreuna cu Gabriel Liiceanu de Constantin Chelba, Exercitii de admiratie, transmis de Televiziunea Romana in 1992, si de Sorin Iliesiu, Apocalipsa dupa Cioran, disponibil astazi sub forma de casete video. Cartea de fata le cuprinde intr-un fel pe ea alatura textului integral al interviului – in care cititorul va regasi un Cioran parca mai viu ca niciodata, un Cioran cand nostalgic, cand vituperant, cand histrionic, cand dezabuzat – un eseu al lui Gabriel Liiceanu, nascut din comentariul ce a insotit interviul.
128 pages, Paperback
First published January 1, 1990
3 people are currently reading
174 people want to read
About the author
Gabriel Liiceanu
123 books297 followersGabriel Liiceanu este un filozof, interpret și scriitor român. Discipol al filozofului Constantin Noica, în perioada comunistă s-a făcut remarcat ca interpret al filozofului german Martin Heidegger. Din 1990 este directorul Editurii Humanitas, una dintre cele mai importante instituții culturale române, proiect formulat în anii Școlii de la Păltiniș.
După Revoluția din 1989 a participat la principalele dezbateri publice din spațiul cultural și politic românesc, dobândind statutul de intelectual public important, dar stârnind în același timp și critici acerbe. În 1995 a apărut filmul documentar Apocalipsa după Cioran, după un scenariu de Gabriel Liiceanu, conținând singurul interviu românesc filmat al filozofului Emil Cioran. După 2000, a realizat împreună cu Andrei Pleșu emisiuni culturale de televiziune (Altfel, la Realitatea TV și 50 de minute cu Pleșu și Liiceanu la TVR1). În prezent este membru al Societății Române de Fenomenologie și al Grupului pentru Dialog Social.
După Revoluția din 1989 a participat la principalele dezbateri publice din spațiul cultural și politic românesc, dobândind statutul de intelectual public important, dar stârnind în același timp și critici acerbe. În 1995 a apărut filmul documentar Apocalipsa după Cioran, după un scenariu de Gabriel Liiceanu, conținând singurul interviu românesc filmat al filozofului Emil Cioran. După 2000, a realizat împreună cu Andrei Pleșu emisiuni culturale de televiziune (Altfel, la Realitatea TV și 50 de minute cu Pleșu și Liiceanu la TVR1). În prezent este membru al Societății Române de Fenomenologie și al Grupului pentru Dialog Social.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 18 of 18 reviews
September 29, 2018
“Ei bine, da: cei ce vorbesc de probleme generale îmi par, cel mai adesea, goi. Și dacă vreți să știți, cu filozofia asta se întâmplă: în străfundurile profunzimii ei, ea este vidă.”
May 30, 2016
Alas, Simone Boué! Oare câte femei ar fi acceptat să fie alături de un asemenea om? Eroul principal din viaţa lui Cioran nu e nici pe departe el, ci nesfârşit de adorabila Simone Boué. Unde ar fi fost Cioran fără Simone Boué, acest înger păzitor al unui demon cu sânge de sfânt megaloman? Şi când mă gândesc că nemernicul, în loc să o idolatrizeze, să îşi aştearnă în sufletul ei toată pasiunea de care el era capabil, să ardă în sângele ei, el, tâmpitul, boşorog şi senil fiind, a înşelat-o (irelevant că nu şi fizic)! Ce fustangiu reprobabil! Cum e cu putinţă să te îndrăgosteşti de altcineva, având-o lângă tine pe cea care ţi-a fost alături toată viaţa? Şi cu toate acestea - şi aici sunt deja exasperat!-, ea îl vizita ZILNIC, luni de-a rândul, când el se afla pe patul de moarte. Pentru ce? Pentru un "vânător de fuste" - aşa cum spunea el despre sine, hlizindu-se ca un tâmpit, la sfârşitul vieţii sale? De ce să nu inoculezi în cea de lângă tine tot ce ai de oferit lumii? PENTRU CE să cedezi în faţa altui om? Şi ce dacă erai cutremurat fizic şi sufleteşte de altcineva? Fii împotriva ta! Mergi în mormânt cu Alegerea Ta - cea care a fost lângă tine să-ţi spună în ce zi eşti - "în ce zi suntem astăzi?" - primul lucru pe care i l-a spus ei, aşa au început să discute, încă de la început Simone i-a fost ancoră în lume. Ce monument de sacrificiu, să-l viziteze mereu! Mi-o şi imaginez, grăbită, ostenită - pentru un răsfăţat nerecunoscător! O astfel de femeie merita să se afle în toate gândurile sale; a scrie altceva în afară de cât de mult o iubeşti, înseamnă să fii cel mai ingrat dintre pământeni. Nu ai dreptul să te gândeşti la moarte când alături de tine este Simone Boué - decât în sensul durerii de a te despărţi de Ea. Să fii obsedat de ideea c-o vei pierde pe cea care a fost alături de tine ca o umbră protectaore - asta să te doară, nu simplul fapt că mizerabilul tău corp va înceta să mai existe. Puţin îmi pasă de conştiinţa propriului cadavru, faptul că n-o să-ţi mai pot contempla zâmbetul - asta mă prăbuşeşte - iată ce mi-aş fi dorit să citesc în caietele lui, nu lamentările morbide de clasa a şaptea. Şi după moartea lui, -vai- ea a continuat să îşi anuleze micile bucurii ale bătrâneţii, în loc să călătorească, stătea şi îi edita lui mizerabilele caiete, cu angoase de adolescent bătrân, cu explozii de babă bârfitoare şi vecină la menopauză. Ce ruşine! Nu mai adaug că, după ce i-a terminat "opera", după ce-a publicat cele 3 caiete, (o mie de pagini de jurnal în care EA NU APARE NICIODATĂ ÎN VIAŢA LUI), s-a dus, aşa cum făcea în fiecare an, la casa ei de vacanţă, casă părintească, să "înoate", şi nu s-a mai întors - şi aici sunt convins că n-a fost un accident şi că, odată îndeplinindu-şi datoria de Înger Păzitor al unui nesimţit infinit, şi-a încheiat socotelile cu viaţa. Simone Boué - iată o femeie pentru care icoanele sunt vulgare. Cioran trebuie să-i mulţumească chiar şi unui Dumnezeu inexistent pentru c-a avut lângă el o zeiţă. Şi din cele câteva rânduri de interviuri, când văd acel "(râde)" - mă-ndrăgostesc din oficiu, mi-o imaginez, un râs de femeie în vârstă dar care şi-a păstrat umorul, eleganţa, feminitatea - ah, cât aş fi iubit-o! Sper că, având privilegiul de a fi îngropat alături de Ea, să o însufleţească-n fiecare clipă în mormânt cu spiritul pe care el şi l-a hrănit şi şlefuit datorită Ei.
"Nu intentionez, aici, sa fac portretul lui Simone Boué. As vrea sa spun doar ca, in cazul lui Cioran, ea a fost nevăzutul din spatele reuşitei. Mai intotdeauna eroul de la rampă are in umbră pe cineva care-i veghează paşii. Isprăvile eroilor homerici beneficiau din culise de gesturile prevenitoare ale unor zei care ii protejau. Ei interveneau luand cand forma unui nor, cand chipul unei pasari, cand pur si simplu abatand, cu un gest invizibil, traiectoria lancii sau a unei sageti sau, dimpotriva, ducandu-le la țintă. Îngerul indeplineste mai tarziu si el aceasta functie, de ocrotitor (ce scapă privirii) al celui pe care-l are in grijă. Frumusetea e ca in viata oamenilor mari apare mai intotdeauna cineva care, in plina discretie, creeaza, intocmai ca zeii si ingerii pentru faptele eroilor lor, conditia "operei", posibilul ei. El este cel care da fara sa astepte nimic, si care nu e aplaudat de nimeni si a carui trecere pe pamant ramane cel mai adesea neobservată. Cioran a trait o vreme din burse, dar adevarata lui bursa, primita prin voia destinului si pe viata, poarta numele 《Simone Boué》." - Gabriel Liiceanu
"Ani la rând, Simone Boué pleacă în fiecare zi din mansarda din rue l'Odéon la ora 7 dimineața; la 8 trebuie sa fie la şcoala din Versailles unde predă engleza. La 12, revine în locuința pariziană, pentru a-i pregăti lui Cioran legumele fierte în aburi. La ora 2 trebuie să fie din nou la şcoală..."- sunt profund revoltat, de ce nu îşi gătea singur? Ce nesimțit! "Sper" că era bolnav...
Aici iar mă îndrăgostesc de Simone: "Vreme de doi ani, Simone a venit la spital zi de zi. Cioran a murit în 1995, pe 1 iunie către ora 9 dimineața. Simone statuse cu el toata noaptea si plecase acasa in zori cu gandul sa revina la spital dupa un duş si dupa o cafea bauta in graba. Se temea sa nu moara in absenta ei. Mi-a povestit cum cu o zi inainte il privise minute in sir in ochi ("erau cei mai frumosi ochi pe care ii vazusem vreodata") si cum el ii raspunsese, executand impreuna ritualul unui adio prelungit. -Era frumos Cioran?, am intrebat-o. - O, cand l-am vazut prima oara, in iarna lui 1942... Il est beau comme un Russe. Simone a revenit la spital catre ora 10 si a aflat ca intre timp Cioran murise. A fost inmormantat, doua zile mai tarziu, la cimitirul Montparnasse. Simone a mai trait doi ani, exact atat cat i-a trebuit ca sa descifreze si sa bată la maşină cele 900 de pagini ale Caietelor. Le-a predat Editurii Gallimard în 1997 şi s-a dus apoi, ca în fiecare an, în vacanță, la casa parinteasca din Vendée. Pe 11 septembrie a venit, ca si in celelalte zile, la plajă, cu bicicleta. S-a dus să înoate şi nu a mai ieşit."
Gabriel Liiceanu: Ce v-a făcut să-l remarcați? Avea ceva deosebit?
Simone Boué: Da. Era întotdeauna singur şi nu avea deloc aerul unui francez, ceea ce pentru mine (râzând) era mai degrabă un lucru pozitiv. Ştiți, când eşti tânăr, eşti atras de lucrurile neobişnuite, de lucruri care ies din comun.
Gabriel Liiceanu: Ce anume v-a impresionat cel mai mult la el, atunci cand l-ati cunoscut? Felul lui de a gandi, de a vorbi? Avea ceva deosebit, de ființă înzestrată aparte?
Simone Boué: O, da! Era mereu surprinzător. Avea o manieră cu totul specială de a vedea lucrurile, când in cele mai mici detalii, cand, dimpotriva, de a nu le vedea deloc. Da, pot spune ca n-am intalnit niciodata un om atat de interesant...
Gabriel Liiceanu: 《Nu》, îi plăcea lui Cioran să spună, 《mi-a intrat în viață》. Doamnă, cum v-ați acomodat cu filozofia de viață a lui Cioran, cu scepticismul lui, cu pesimismul acela caruia nu-i scapa nimic din lume si din aspectele vietii? Faptul ca partea de frumos a lumii era, in scris cel putin, cu desavarsire ignorata?
Simone Boué: Nu cred deloc că îi scăpa frumusețea lumii...
G.L.: Şi totuşi, în scrierile sale este prezent doar negativul vieții.
S.B.: Nu sunt înclinată să văd asta ca pe o 《viziune》. Eu am sesizat mereu partea "veselă" a personalității lui si am reactionat mai putin la aspectul de care vorbiti. Ceea ce ma interesa in scrisul lui era perfectiunea formulării.
Gabriel Liiceanu: cand v-ați îndrăgostit, i-ați scris lui Noica pe o carte poştală: "Gloria între patru pereți întrece slava împăraților."
Emil Cioran: Iubirea era, desigur, o experiență necesară. Şi am trecut prin ea, spre marea mea mirare. Dar ea n-a rezolvat nici o problemă.
Ce ironie divina, daca exista Dumnezeu, sa il ajute pe Cioran, oferindu-i ca partener de viață un inger pazitor, pentru ca el sa poata trăi pentru a il ironiza pe Dumnezeu - ce-i drept, in radacinile ironiei sale se gasesc nevoia si imposibilitatea de a il iubi.
"Nu intentionez, aici, sa fac portretul lui Simone Boué. As vrea sa spun doar ca, in cazul lui Cioran, ea a fost nevăzutul din spatele reuşitei. Mai intotdeauna eroul de la rampă are in umbră pe cineva care-i veghează paşii. Isprăvile eroilor homerici beneficiau din culise de gesturile prevenitoare ale unor zei care ii protejau. Ei interveneau luand cand forma unui nor, cand chipul unei pasari, cand pur si simplu abatand, cu un gest invizibil, traiectoria lancii sau a unei sageti sau, dimpotriva, ducandu-le la țintă. Îngerul indeplineste mai tarziu si el aceasta functie, de ocrotitor (ce scapă privirii) al celui pe care-l are in grijă. Frumusetea e ca in viata oamenilor mari apare mai intotdeauna cineva care, in plina discretie, creeaza, intocmai ca zeii si ingerii pentru faptele eroilor lor, conditia "operei", posibilul ei. El este cel care da fara sa astepte nimic, si care nu e aplaudat de nimeni si a carui trecere pe pamant ramane cel mai adesea neobservată. Cioran a trait o vreme din burse, dar adevarata lui bursa, primita prin voia destinului si pe viata, poarta numele 《Simone Boué》." - Gabriel Liiceanu
"Ani la rând, Simone Boué pleacă în fiecare zi din mansarda din rue l'Odéon la ora 7 dimineața; la 8 trebuie sa fie la şcoala din Versailles unde predă engleza. La 12, revine în locuința pariziană, pentru a-i pregăti lui Cioran legumele fierte în aburi. La ora 2 trebuie să fie din nou la şcoală..."- sunt profund revoltat, de ce nu îşi gătea singur? Ce nesimțit! "Sper" că era bolnav...
Aici iar mă îndrăgostesc de Simone: "Vreme de doi ani, Simone a venit la spital zi de zi. Cioran a murit în 1995, pe 1 iunie către ora 9 dimineața. Simone statuse cu el toata noaptea si plecase acasa in zori cu gandul sa revina la spital dupa un duş si dupa o cafea bauta in graba. Se temea sa nu moara in absenta ei. Mi-a povestit cum cu o zi inainte il privise minute in sir in ochi ("erau cei mai frumosi ochi pe care ii vazusem vreodata") si cum el ii raspunsese, executand impreuna ritualul unui adio prelungit. -Era frumos Cioran?, am intrebat-o. - O, cand l-am vazut prima oara, in iarna lui 1942... Il est beau comme un Russe. Simone a revenit la spital catre ora 10 si a aflat ca intre timp Cioran murise. A fost inmormantat, doua zile mai tarziu, la cimitirul Montparnasse. Simone a mai trait doi ani, exact atat cat i-a trebuit ca sa descifreze si sa bată la maşină cele 900 de pagini ale Caietelor. Le-a predat Editurii Gallimard în 1997 şi s-a dus apoi, ca în fiecare an, în vacanță, la casa parinteasca din Vendée. Pe 11 septembrie a venit, ca si in celelalte zile, la plajă, cu bicicleta. S-a dus să înoate şi nu a mai ieşit."
Gabriel Liiceanu: Ce v-a făcut să-l remarcați? Avea ceva deosebit?
Simone Boué: Da. Era întotdeauna singur şi nu avea deloc aerul unui francez, ceea ce pentru mine (râzând) era mai degrabă un lucru pozitiv. Ştiți, când eşti tânăr, eşti atras de lucrurile neobişnuite, de lucruri care ies din comun.
Gabriel Liiceanu: Ce anume v-a impresionat cel mai mult la el, atunci cand l-ati cunoscut? Felul lui de a gandi, de a vorbi? Avea ceva deosebit, de ființă înzestrată aparte?
Simone Boué: O, da! Era mereu surprinzător. Avea o manieră cu totul specială de a vedea lucrurile, când in cele mai mici detalii, cand, dimpotriva, de a nu le vedea deloc. Da, pot spune ca n-am intalnit niciodata un om atat de interesant...
Gabriel Liiceanu: 《Nu》, îi plăcea lui Cioran să spună, 《mi-a intrat în viață》. Doamnă, cum v-ați acomodat cu filozofia de viață a lui Cioran, cu scepticismul lui, cu pesimismul acela caruia nu-i scapa nimic din lume si din aspectele vietii? Faptul ca partea de frumos a lumii era, in scris cel putin, cu desavarsire ignorata?
Simone Boué: Nu cred deloc că îi scăpa frumusețea lumii...
G.L.: Şi totuşi, în scrierile sale este prezent doar negativul vieții.
S.B.: Nu sunt înclinată să văd asta ca pe o 《viziune》. Eu am sesizat mereu partea "veselă" a personalității lui si am reactionat mai putin la aspectul de care vorbiti. Ceea ce ma interesa in scrisul lui era perfectiunea formulării.
Gabriel Liiceanu: cand v-ați îndrăgostit, i-ați scris lui Noica pe o carte poştală: "Gloria între patru pereți întrece slava împăraților."
Emil Cioran: Iubirea era, desigur, o experiență necesară. Şi am trecut prin ea, spre marea mea mirare. Dar ea n-a rezolvat nici o problemă.
Ce ironie divina, daca exista Dumnezeu, sa il ajute pe Cioran, oferindu-i ca partener de viață un inger pazitor, pentru ca el sa poata trăi pentru a il ironiza pe Dumnezeu - ce-i drept, in radacinile ironiei sale se gasesc nevoia si imposibilitatea de a il iubi.
April 19, 2021
Ideea nu este neapărat aceea de a munci ce-ți place, ci aceea de a nu munci deloc și de a face ce-ți place. A trăi fără program. A refuza imbecilizarea indusă de acest 9-17.
Ștampile, hârțoage, mutat hârțoage de colo-colo, ședințe inutile făcute ca să te auzi tu vorbind, limbi colegiale, date ca să facem să fie bine ca să nu fie rău.
Interviul lui Liiceanu cu Cioran - coșmarul corporatiștilor irosiți, mari consumatori de pozitivism, care își închipuie că - devenind funcționari și acumulând două facultăți și două mastere - “au dat lovitura” în viață, care-și închipuie ca “doar dacă nu vrei nu poți”, care se cred niște “stakeholders” indispensabili, acționari majoritari la firma în care lucrează, când de fapt nu sunt decât niște hamsteri anonimi alergând degeaba în interiorul unei roți ridicole.
Desigur că, în interviu, Cioran nu spune nimic despre corporații. Este alegerea mea de a-i forța cuvintele asupra acestui domeniu doldora de oameni care au impresia că, muncind, trăiesc. Marii posesori de rate. “Ratații”.
Cioran: „Singura mea religie în viață a fost libertatea, non-dependența, faptul de a nu depinde în primul rând de o carieră. Am înțeles din capul locului că viața nu are sens decât dacă reușești să faci ce vrei. Pentru mine, toată problema a fost cum să-mi salvez libertatea. Dacă aș fi acceptat vreodată să lucrez într-un birou, să-mi câștig viața, ratam totul. La Paris, am cunoscut o grămadă de ratați, tipi foarte bine de altfel, dotați, dar pe care îi distrusese biroul.”
Ștampile, hârțoage, mutat hârțoage de colo-colo, ședințe inutile făcute ca să te auzi tu vorbind, limbi colegiale, date ca să facem să fie bine ca să nu fie rău.
Interviul lui Liiceanu cu Cioran - coșmarul corporatiștilor irosiți, mari consumatori de pozitivism, care își închipuie că - devenind funcționari și acumulând două facultăți și două mastere - “au dat lovitura” în viață, care-și închipuie ca “doar dacă nu vrei nu poți”, care se cred niște “stakeholders” indispensabili, acționari majoritari la firma în care lucrează, când de fapt nu sunt decât niște hamsteri anonimi alergând degeaba în interiorul unei roți ridicole.
Desigur că, în interviu, Cioran nu spune nimic despre corporații. Este alegerea mea de a-i forța cuvintele asupra acestui domeniu doldora de oameni care au impresia că, muncind, trăiesc. Marii posesori de rate. “Ratații”.
Cioran: „Singura mea religie în viață a fost libertatea, non-dependența, faptul de a nu depinde în primul rând de o carieră. Am înțeles din capul locului că viața nu are sens decât dacă reușești să faci ce vrei. Pentru mine, toată problema a fost cum să-mi salvez libertatea. Dacă aș fi acceptat vreodată să lucrez într-un birou, să-mi câștig viața, ratam totul. La Paris, am cunoscut o grămadă de ratați, tipi foarte bine de altfel, dotați, dar pe care îi distrusese biroul.”
April 15, 2021
"În orice caz, am scris pentru a mă elibera pe mine de ceva. Vreau să spun că privesc tot ce am scris nu ca pe o teorie, ci într-adevăr ca pe o terapie pentru mine însumi."
"Ei bine, da: cei ce vorbesc de probleme generale îmi par, cel mai adesea, goi. Şi, dacă vreți să ştiți, cu filozofia asta se întâmplă: în străfundurile profunzimii ei, ea este vidă."
"Ei bine, da: cei ce vorbesc de probleme generale îmi par, cel mai adesea, goi. Şi, dacă vreți să ştiți, cu filozofia asta se întâmplă: în străfundurile profunzimii ei, ea este vidă."
January 18, 2019
Am ascultat la sala timp de o oră versiunea audio a cărții și l-am putut cunoaște mai bine pe Cioran. Dezamăgirea lui cea mai mare a fost ruptura de Rășinari pentru a pleca la liceu la Sibiu. Admira foarte mult bețivii, modul lor de a trai, de la a nu-și face prea multe griji. A renunțat la practica viorii și a descoperit cărțile. Biblioteci de cărți. Așa a studiat la un liceu din Sibiu și a urmat facultatea de filosofie la București. Devora cărțile filosofilor. Așa a ajuns să scrie și el la rându-i, în principal despre moarte și existenta. Cred ca găsea cumva viața absurda și îl înțeleg. A făcut un pas greșit alăturându-se legionarilor, dar cred ca pentru asta s-a căit toată viața. Abia aștept să citesc și din cărțile lui, dar până atunci mai am de mâncat ceva sare.
January 31, 2020
E.M.C. ”Toată viața am avut pretenția extraordinară de a fi omul cel mai lucid pe care l-am cunoscut. (...) ...toată viața am avut sentimentul că oamenii, toți oamenii, trăiesc în iluzie - cu excepția mea.”
G.L. ”Considerați, acum într-un târziu, că ați avut dreptate?”
E.M.C. ”Absolut!”
Ce fain acest ”Absolut”
G.L. ”Considerați, acum într-un târziu, că ați avut dreptate?”
E.M.C. ”Absolut!”
Ce fain acest ”Absolut”
November 20, 2020
" Ei bine, da: cei ce vorbesc de probleme generale îmi par, cel mai adesea, goi. Și, dacă vreți să știți, cu filozofia asta se întâmplă: în străfundurile profunzimii ei, ea este vidă."
November 20, 2018
"Ogni grande creazione, difatti, dovrebbe assomigliare ad un tempio in cui Dio, invece di mostrarsi, si lascia appena intuire e percepire. I veri miti nascono da un'assenza, da una tomba spoglia, da un vuoto che la nostra immaginazione colma ogni volta in modo diverso, conferendogli così lo spessore e la ricchezza indefinita dell'essere. Non vi è epifania che non degradi in piena luce. È davvero possibile immaginare un volto - fosse anche una rappresentazione del divino - che accontenti tutti? L'assenza, la penombra, l'enigma, hanno sempre il vantaggio di non deludere."
"La Parigi di Cioran è una «città stanca», l'emblema della decadenza, in cui l'io cioraniano, dalla tonalità affettiva crepuscolare, si sente a proprio agio. Da Sibiu, la città transilvana dove Cioran ebbe per la prima volta la rivelazione di «agonie dorate», fino a Parigi - un misto di bruma, nebbia e muffa: tutto ciò che appartiene al crepuscolo, al legame della luce con la morte, alla verve dello sfinimento e della stanchezza, rappresentò per Cioran qualcosa di vitale importanza. Il fallimento individuale, le città esauste, il declino di una nazione, la stanchezza di una lingua, i resti di una civiltà e la fine della storia, costituiscono la proiezione di uno spirito che vive costantemente nel rimpianto che qualcosa, malgrado tutto, sia dovuto esistere."
"La lucidità, fonte suprema di sofferenza, è però il luogo della millanteria scettica. Cioran soffre a causa della propria lucidità, soffre di non essere un insetto, una pianta o una pietra, ma allo stesso tempo è orgoglioso di considerarsi l'uomo più lucido dell'universo. Quest'idea di sé, apparsa già nel suo primo libro, lo accompagnerà per tutta la vita. La lucidità è il suo marchio di nobiltà, il terreno sicuro da cui lanciare al mondo intero il proprio défi [sfida]."
"La Parigi di Cioran è una «città stanca», l'emblema della decadenza, in cui l'io cioraniano, dalla tonalità affettiva crepuscolare, si sente a proprio agio. Da Sibiu, la città transilvana dove Cioran ebbe per la prima volta la rivelazione di «agonie dorate», fino a Parigi - un misto di bruma, nebbia e muffa: tutto ciò che appartiene al crepuscolo, al legame della luce con la morte, alla verve dello sfinimento e della stanchezza, rappresentò per Cioran qualcosa di vitale importanza. Il fallimento individuale, le città esauste, il declino di una nazione, la stanchezza di una lingua, i resti di una civiltà e la fine della storia, costituiscono la proiezione di uno spirito che vive costantemente nel rimpianto che qualcosa, malgrado tutto, sia dovuto esistere."
"La lucidità, fonte suprema di sofferenza, è però il luogo della millanteria scettica. Cioran soffre a causa della propria lucidità, soffre di non essere un insetto, una pianta o una pietra, ma allo stesso tempo è orgoglioso di considerarsi l'uomo più lucido dell'universo. Quest'idea di sé, apparsa già nel suo primo libro, lo accompagnerà per tutta la vita. La lucidità è il suo marchio di nobiltà, il terreno sicuro da cui lanciare al mondo intero il proprio défi [sfida]."
November 11, 2022
Am găsit în aceasta carte sinceritate ( calitate foarte rar intalnita ). În acest interviu am întâlnit un om sincer care ne povestește despre tumultul și trăirile care nu îl lasă să doarmă noaptea. Un om împăcat cu destinul lui. Probabil ca la momentul respectiv, al interviului, își aștepta răspunsul la întrebările care l-au ținut treaz toată viata. Știa, simțea ca nu mai are mult de așteptat .
Am sa las aici câteva rânduri pe care le-am extras din aceasta carte :
" Am citit enorm, este adevărat.Am citit enorm toată viata, am citit ca un fel de dezertare. Am vrut sa întru în filozofia, în viziunea altuia.Este o fuga în cărți, un fel de a scăpa de sine."
"Când sufeream de insomnie, dispretuiam pe absolut toată lumea; toți mi se păreau niște animale."
" Era și invidia , era și disprețul. Veghea, conștiința neîntreruptă, este omul dus la limita."
" Fiecare om începe mereu o alta viata , în vreme ce insomnia îți arată că pentru tine nu mai exista început. Abia insomnia te pune în fata fenomenului conștiinței fără întrerupere și îți arată că omul este singura ființă capabila de conștiința dar ca totodată el este prea slab pentru a suporta acest fenomen în forma lui originara."
" Am preferat sa duc o viata de parazit decât sa ma distrug lucrând."
Am sa las aici câteva rânduri pe care le-am extras din aceasta carte :
" Am citit enorm, este adevărat.Am citit enorm toată viata, am citit ca un fel de dezertare. Am vrut sa întru în filozofia, în viziunea altuia.Este o fuga în cărți, un fel de a scăpa de sine."
"Când sufeream de insomnie, dispretuiam pe absolut toată lumea; toți mi se păreau niște animale."
" Era și invidia , era și disprețul. Veghea, conștiința neîntreruptă, este omul dus la limita."
" Fiecare om începe mereu o alta viata , în vreme ce insomnia îți arată că pentru tine nu mai exista început. Abia insomnia te pune în fata fenomenului conștiinței fără întrerupere și îți arată că omul este singura ființă capabila de conștiința dar ca totodată el este prea slab pentru a suporta acest fenomen în forma lui originara."
" Am preferat sa duc o viata de parazit decât sa ma distrug lucrând."
January 18, 2022
Să scrii în franceză cele mai bune cărți ale tale și să-l înjuri de mamă de Camus în română, asta înseamnă să fii un om autentic, liber și fără complexe.
April 10, 2021
G. L.: ''Dar cu Camus parcă ați avut o întâlnire.''
E. M. C: ''Am avut o întâlnire, o data. (...) A citit, de la Gallimard, manuscrisul la Précis de decomposition și mi-a spus următorul lucru: ''Maintenant il faut que vous entriez dans la circulation des idées. '' - A! zic, f... mama mă-tii! El să-mi dea mie lecții, '' vous comprenez'' cu cultura lui de învățător!''
E. M. C: ''Am avut o întâlnire, o data. (...) A citit, de la Gallimard, manuscrisul la Précis de decomposition și mi-a spus următorul lucru: ''Maintenant il faut que vous entriez dans la circulation des idées. '' - A! zic, f... mama mă-tii! El să-mi dea mie lecții, '' vous comprenez'' cu cultura lui de învățător!''
May 9, 2019
În somn uiți drama vieții tale, uiți complicațiile și obsesiile, așa încît fiecare deșteptare este un început nou de viață, este o speranță nouă.
December 27, 2021
5 Stele — desi trebuie mentionat, ca anumite pasaje ale domnului Liiceanu sunt uneori deranjante, exprimarile fiind nefericite. Pare ca vrea sa iasa in evidenta prin limbajul sau distins, ceea ce impiedica o citire cursiva din partea lectorului.
Cu toate acestea, ar fi o insolenta sa scad macar o stea din cauza acestui fapt. Domnul Cioran este savuros in dialog, iar scurta biografie ii surprinde concis, dar complet viata, folosindu-se de tot felul de citate, din scrisori, opere, sau interviuri.
Cu toate acestea, ar fi o insolenta sa scad macar o stea din cauza acestui fapt. Domnul Cioran este savuros in dialog, iar scurta biografie ii surprinde concis, dar complet viata, folosindu-se de tot felul de citate, din scrisori, opere, sau interviuri.
February 16, 2023
”...filozofia n-are nimic de spus oamenilor care se zbat în dificultăți – interioare, evident. Am înțeles că ea te învață să pui probleme și întrebări, dar că apoi te lasă pradă sorții tale, pentru că răspunsurile ei sunt întotdeauna îndoielnice.”
March 22, 2025
Cartea asta care conține, pe rând, o scurtă biografie a lui Cioran, un interviu cu Cioran și un interviu cu Simone Boué, mi-a făcut o poftă de viață într-o sâmbătă morocănoasă în așa hal că m-a scos din casă și m-a trimis la un eveniment de socializare cu oameni necunoscuți, inspirat fiind de felul în care Cioran s-a băgat în seamă cu viața. La nivel anecdotic, reprezentativ este episodul în care Cioran o agață pe Simone Boué. Cioran, care locuia în Paris și o ardea ca filozof, era înscris la universitate doar ca să mănânce la cantine studențești. La cantină trebuie să se prezinte cu o cartelă pe care completa data și i se punea o ștampilă, așa că într-una din zile, fiind la coadă după Boué, o întreabă ce zi e. Atât imaginea descrisă de Boué, cât și interviul cu Cioran confirmă că a fost eternul adolescent, poser-ul rebel și neînțeles, copia nereușită a lui Nietzsche și matrița atâtor tineri în căutarea unei identități mai simandicoase.
March 18, 2022
"Acest blestemat,
Acest splendid Rășinari"
Acest splendid Rășinari"
January 29, 2025
Depresie- literatura de tranziție
August 18, 2019
În fond, Cioran este cel mai autentic cititor de filosofie. Cărțile sale sunt ale unui filosof fără un sistem, fără o construcție, punând capăt, de fapt, oricăror sisteme filosofice. Un eseist autentic, cel mai mare pe care l-a dat Europa, înglobând firea unui poet al amărăciunii. Un caz unic: fiu de preot din Mărginime, educat în spirit german, ajunge cel mai elegant scriitor de limbă franceză. Având o existență austeră și marginală în timpul vieții, ajunge una dintre cele mai mari personalități culturale pe care le-a dat Romania Occidentului în ultimii cincizeci de ani.
Displaying 1 - 18 of 18 reviews