Publicat în 1903, ”Patimi” este un ”roman din viața românească” ce descrie perfect două tipuri clasice de ”orânduiri sociale și morale”.
Monotonia vieții de la țară o împinge pe Matilda, soția conașului Todiriță Mustea, să dezvolte o relație extraconjugală cu Iliescu, un oarecare funcționar de la tribunal. Acesta din urmă, invitat de Mustea la moșie, decide să profite intens de ospitalitatea gazdei sale, iar invidia și dorința de a ajunge cât mai sus îl determină să râvnească inclusiv la avutul boierului.
Pe de o parte, boierul Mustea, proprietar al Chindeștilor, o moșie din nordul Moldovei este descris ca ”un bărbat înalt, bine făcut, cu fața veselă și deschisă”. Caracterul său optimist, bunătatea și blândețea sa sunt evidențiate încă de la începutul romanului prin atitudinea sa față de soție, copil, prieteni și angajați.
Pe de altă parte, Iliescu, cu aerul său donjuanesc, plin de sine și cu pretenții boierești, ”cu ochii mici, strălucitori, bătând în galben, precum cei ai vulpii”, își pune ambiția să cucerească mai întâi inima Matildei, pentru ca mai apoi să poată obține resursele financiare dorite. Acest parvenit cu pretenții de erudit va alerga după ”stima oamenilor cinstiți” fără a o obține însă niciodată.
Cât despre Matilda, fată săracă, fără zestre, alege căsătoria cu Todiriță din dorința de a-și asigura un trai bun și nicidecum din iubire. Viața la țara, deși lipsită de greutăți, fiindu-i întotdeauna monotonă, o plictisește pe Matilda, iar singurul copil, Puica, nu reușește să-i trezească vreun sentiment matern. Pentru iubirea pătimașă pe care o simte față de Iliescu, ea este pregătită să renunțe la tot, hrănindu-se cu iluzia unei vieți perfecte alături de omul iubit. Într-un final va înțelege Matilda prețul patimii sale, dar atunci va fi prea târziu.
Îmi doream de foarte mult timp să citesc acest roman, încă de când am descoperit celebrul răspuns al Sofiei din ”Chestiunea femeilor” ca reacție a articolului cunoscutului Maiorescu, ”Creerul femeilor”. Pe scurt, Sofia îi contrazice teza aberantă a lui Maiorescu care pretinde că femeile, din cauza dimensiunilor mici ale creierului, nu sunt capabile de a fi la fel de dezvoltate intelectual ca și bărbații.
Romanul ”Patimi” mi se pare extrem de actual și mă bucur că a fost republicat și poate, pe viitor, va fi luat în considerare spre a fi studiat în școli.