Prin antologia de față am încercat să aducem în discuție un subiect la ordinea zilei: condiția femeii scriitor în literatura română. În căutarea cititorului pierdut nu e decât o încercare de a pune pe hârtie lucruri știute, dar deloc comode. Încet și sigur, scriitoarele revin în canonul școlar după decenii de așteptare. Încet și sigur, discriminările femeilor din literatură (fie că vorbim despre scriitoare, fie că ne referim la profesoare sau redactori de carte etc.) vor fi scoase la lumină. Pentru că epoca în care multe erau condiționate de un favor sau o umilință a cam trecut. În căutarea cititorului pierdut e un mic ghid de lectură, dar și de comportament. Acel cititor pierdut din titlu e chiar cititorul ideal, care nu face discriminări, condiționări și relaționări pe bază de sex. Avem aici multe elemente despre condiția scriitorului, dar și despre rolul și nevoile lui fundamentale: de-a fi citit, respectat și delimitat de text. O carte care deschide o serie și închide (simbolic) niște răni. (Argument editorial – un cristian)
V-ați pus vreodată întrebarea "care este condiția femeii scriitor în literatura română"? Sau - apăsând cu degetul pe rană: "or fi bărbații gânditori, poeți, genii, iar femeile doar muze"?
Ei bine, avem aici de-a face cu o carte-dezbatere. Șaptesprezece femei, poete și prozatoare, cu apariții editoriale mai multe sau mai puține, mai importante sau mai puțin sonore, s-au reunit pentru a-și face cunoscute părerile referitoare la discriminarea femeilor din literatură (autohtonă și universală).
Când vine vorba de gândire, există consistență și apoi stagnare. Ar fi ideal, având în vedere noile influențe, să avem parte de o revizuire a programei școlare.
Fiecare dintre autoarele prezente în antologie se remarcă prin modul individual de a sublinia această limitare. Argumentele aduse, forța care răzbate dintre rânduri, îmbinarea cu realitatea zilelor noastre ne duce la aceeași concluzie: avem nevoie atât de perspective feminine, cât și de perspective masculine în toate direcțiile.
Chiar e necesar ca femeile să fie criticate mai mult decât bărbații? Trebuie feminitatea percepută drept fragilitate? În niciun caz.
Am subliniat foarte multe recomandări de lectură la care abia aștept să ajung, iar Rozana Mihalache mi-a plăcut mult de tot.
"Actul lecturii este, în definitiv, un act de pură intimitate." (Irina-Roxana Georgescu)
"Sexul autorului, la fel ca sexul îngerului, chiar nu contează." (Rozana Mihalache)
Am citit și mi-a plăcut mult antologia În căutarea cititorului pierdut, coordonată de Anca Zaharia și apărută de curând la Casa de Pariuri Literare într-un proiect co-finanțat de AFCN. Cartea se distribuie gratuit la comenzi pe site-ul cdpl.ro și primul meu gând când am terminat-o a fost că mi-ar fi plăcut să fi citit ceva de genul acesta când eram în liceu. Totodată, m-a făcut să-mi amintesc perioada aceea (care a reprezentat pentru mine o scufundare în literatură) când citeam predominant autori bărbați și credeam că literatura pe bune cu L mare e făcută de ei, mai ales în privința literaturii române unde nu studiam nicio femeie. E incredibil cum poți să ajungi la concluzii atât de improprii ție și dorințelor tale doar pentru că ai avut parte de o educație foarte patriarhală, iar textul Petrei Torsan (tânâră absolventă de liceu): Nicio femeie în canonul literar. Nicio femeie pe care s-o studiem pentru bac, m-a făcut să-mi dau seama că mare lucru, per ansamblu, nu s-a schimbat în școala românească. Pe tema asta aș putea scrie un text nesfârșit.