What do you think?
Rate this book
Translucid
„Prozatoarea are mână sigură și instinct prompt, purtându-și cititorul prin meandrele unei narațiuni turate ca un motor cu care s-ar putea decola dincolo de stratosferă, și care încearcă să rezoneze cu subtilele frecvențe și modulații ale materiei universale. Translucid are toate atuurile pentru a fi un roman de succes.” Claudiu Komartin
„Un univers fascinant, laborios construit, cu atât mai teribil și mai înspăimântător cu cât este tot mai plauzibil, redat cu o voce narativă limpede, expresivă și deosebit de lucidă chiar și în cele mai cinice episoade. Un debut de neratat.“ Cosmin Perţa
Ligia Pârvulescu. Cunoscută mai ales ca poetă, a debutat editorial la Casa de Editură Max Blecher, în 2014, cu volumul de versuri Fluvii de asfalt. Romanul Translucid a fost selectat la concursul de manuscrise „Primul roman”, 2021, organizat de Editura Litera, situându-se pe primul loc. Activă și apreciată în lumea literară bucureșteană, publică în mod curent în revistele de profil.
„Un univers fascinant, laborios construit, cu atât mai teribil și mai înspăimântător cu cât este tot mai plauzibil, redat cu o voce narativă limpede, expresivă și deosebit de lucidă chiar și în cele mai cinice episoade. Un debut de neratat.“ Cosmin Perţa
Ligia Pârvulescu. Cunoscută mai ales ca poetă, a debutat editorial la Casa de Editură Max Blecher, în 2014, cu volumul de versuri Fluvii de asfalt. Romanul Translucid a fost selectat la concursul de manuscrise „Primul roman”, 2021, organizat de Editura Litera, situându-se pe primul loc. Activă și apreciată în lumea literară bucureșteană, publică în mod curent în revistele de profil.
- GenresRomanian Literature
495 pages, Paperback
Published January 1, 2021
6 people are currently reading
68 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 12 of 12 reviews
May 15, 2024
Să-mi fie cu iertare... n-am găsit în tot cărțoiul ăsta nici măcar o frază care să mă umple de venerație.
January 27, 2024
PER ASPERA AD ASTRA
Din punct de vedere al structurii imaginare, acest roman de Ligia Pârvulescu întrece orice așteptare. România viitorului imaginat, împărțită între intelectuali (vânați, torturați) și pozitiviști (clasa dominantă, privilegiată), are toate caracteristicile unei distopii, oricât de reciclate ar putea părea situațiile și personajele: un scenariu apocaliptic, pseudodemocratic, populat de oameni-cyborg (Metalici), în care puterea de află în mâinile Noii Mișcări Spirituale și ale Poliției Psihologice.
Însă ceea ce nu reușește, din păcate, să se mențină la înălțimea acestei imaginații fantastice este execuția. Personajele (își/se) explică fără încetare, chiar înainte de a experimenta pe propria piele lumea înconjurătoare. Discursul narativ este, așadar, în mare parte, alcătuit din dialoguri lămuritoare, gânduri necredibile pentru contextul declarat și descrieri destul de alunecoase.
Se adaugă la această alegere nefericită și destule stângăcii, ca de exemplu contraziceri, scăparea de sub control a naratorului, abandonarea subită și nelămurită a unor piste inițial promițătoare, etc. Toate acestea dau senzația că autoarea a adăugat din mers ideile fără să știe de la început, și poate nici după 200-300 de pagini, în ce direcție se îndrepta romanul. Ceea ce ar fi fost în regulă dacă s-ar fi revenit pe text pentru a uniformiza discrepanțele. Așa însă tot apar teme, personaje și detalii noi complet nejustificate, insuficient integrate în context, încât îți dau impresia că au fost aplicate ad-hoc. Nu am avut deloc senzația că „prozatoarea are mână sigură și instinct prompt”.
În special partea a doua a cărții se desfășoară obscur, în care, după ce Pământul este distrus în plan material, cu Românie cu tot, întreg Universul și rătăcirea sisifică a materiei câștigă prim-planul, alături de un sistem filosofic și metaforic greu de urmărit, deși, nu pot să nu recunosc, extrem de original și sur/cu-prinzător.
Din punct de vedere al structurii imaginare, acest roman de Ligia Pârvulescu întrece orice așteptare. România viitorului imaginat, împărțită între intelectuali (vânați, torturați) și pozitiviști (clasa dominantă, privilegiată), are toate caracteristicile unei distopii, oricât de reciclate ar putea părea situațiile și personajele: un scenariu apocaliptic, pseudodemocratic, populat de oameni-cyborg (Metalici), în care puterea de află în mâinile Noii Mișcări Spirituale și ale Poliției Psihologice.
Însă ceea ce nu reușește, din păcate, să se mențină la înălțimea acestei imaginații fantastice este execuția. Personajele (își/se) explică fără încetare, chiar înainte de a experimenta pe propria piele lumea înconjurătoare. Discursul narativ este, așadar, în mare parte, alcătuit din dialoguri lămuritoare, gânduri necredibile pentru contextul declarat și descrieri destul de alunecoase.
Se adaugă la această alegere nefericită și destule stângăcii, ca de exemplu contraziceri, scăparea de sub control a naratorului, abandonarea subită și nelămurită a unor piste inițial promițătoare, etc. Toate acestea dau senzația că autoarea a adăugat din mers ideile fără să știe de la început, și poate nici după 200-300 de pagini, în ce direcție se îndrepta romanul. Ceea ce ar fi fost în regulă dacă s-ar fi revenit pe text pentru a uniformiza discrepanțele. Așa însă tot apar teme, personaje și detalii noi complet nejustificate, insuficient integrate în context, încât îți dau impresia că au fost aplicate ad-hoc. Nu am avut deloc senzația că „prozatoarea are mână sigură și instinct prompt”.
În special partea a doua a cărții se desfășoară obscur, în care, după ce Pământul este distrus în plan material, cu Românie cu tot, întreg Universul și rătăcirea sisifică a materiei câștigă prim-planul, alături de un sistem filosofic și metaforic greu de urmărit, deși, nu pot să nu recunosc, extrem de original și sur/cu-prinzător.
January 27, 2022
Mi-am dorit să-mi placă, însă mi-a lăsat senzația de carte scrisă pentru a demonstra ceva, astfel amestecând toate elementele pe care, mi-am imaginat eu, autoarea le-a considerat de efect pentru cititor. Dar a rezultat, pentru mine, un amestec neplăcut de canibalism cu distopie, de limbaj dur în situații neplauzibile cu spiritualitate nejustificată în narațiunea de față și-n contextul dat de personajele alese etc.
February 14, 2022
Gata pentru mine cu debuturile premiate in RO! E a doua pacaleala pe care mi-o iau anul asta dupa dezamagitorul ”Geaca lui Kafka” de Teodor L. Nedeianu, castigator debut Polirom. Ma intreb ce o fi in capul celor din juriul acestor premii. Chiar sunt foarte curios. Inteleg ca este tot mai greu sa gasesti ceva original dar un manuscris dezlanat, care sare de la una la alta si se chinuie sa acopere cat mai multe lucruri nu inseamna neaparat originalitate. Se va citi exact in felul asta: ca o carte dezlanata, cu de toate, fara coerenta. Prefer oricand o poveste coerenta bine scrisa decat asa ceva.
2.5 stele pe care le urc pana la 3 pentru ca scriitura in sine nu este chiar atat de rea.
2.5 stele pe care le urc pana la 3 pentru ca scriitura in sine nu este chiar atat de rea.
March 30, 2022
Obscur și haotic - așa aș putea rezuma în două cuvinte romanul Ligiei, care așterne pe hârtie o proză întortocheată, halucinogenă, cu salturi între personaje și rupturi între posibil și imposibil. Am scris mai multe despre cartea ce m-a pierdut pe parcursul lecturii distopice într-un articol publicat pe blog.
https://ciobanuldeazi.home.blog/2022/...
https://ciobanuldeazi.home.blog/2022/...
June 29, 2022
Mult mai ambițioasă decât ar fi trebuit să fie.
În loc să facă o torocală între distopie, critică socio-politică, utopie, spiritualitate, metafizic, și chiar și cyberpunk, autoarea ar fi trebuit să le secționeze și să se concentreze pe distopie și utopie one at a time. Poate o execuție similară cu cea a lui Huxley care, pe lângă Minunata lume nouă, și-a prezentat și viziunile utopice în Insula.
La fel ca-n cazul lui Huxley, elementele distopice ale Ligiei Pârvulescu au avut un efect mult mai puternic decât înșiruirea întortocheată de auto-explorări din jumătatea utopică, cu un big reveal mult prea prelungit și cu un final atât de nesatisfăcător că te lasă epuizat, mental vorbind (tare mă tem de un reading slump în următoarele zile). În schimb, noul roman se putea concentra pe viața cotidiană a unui grup de intelectuali in-hidding într-o lume în care imbecilii au ajuns să preia frâiele conducerii. Ce face puternică critica socio-politcă a autoarei e poziția apolitică din care aceasta e transmisă. De exemplu: „...era mai bine pe naiba, reluă el, pe un ton mai blând. Știi când o să fie bine? Ține minte smenu' ăsta: oricâte sisteme politice, economice, sociale sau... spirituale ar veni peste jigodiile de oameni care sunt pe pământu ăsta', oricât de corecte și de bune r fi ele, n-o să iasă nimica până când jigodiile de oameni n-o să mai fie jigodii de oameni.”
Personal, mi-ar fi plăcut să citesc un fir narativ care să se concentreze mai mult pe tatonări ideologice menite să facă cititorul să gândească și să reflecteze asupra lumii în care trăim, și mai important-din moment ce am vorbi despre o distopie aici-asupra lumii spre care ne îndreptăm, decât să pierd timp întrebându-mă ce legătură au semnificațiile din spatele Elizei, Mexicului, și ce se întâmplă cu Pământul, cu narațiunea introdusă inițial. Simplu, dar de efect. Ar fi fost loc și de cyberpunk dacă epidemia Metalicilor ar fi fost inclusă cu un scop mai semnificativ decât de a fi parte din poveste și atât. Și conceptele din partea utopică aveau potențial, dar nu am același interes pentru cum ar fi arătat acel roman utopic.
Mi-ar fi plăcut ca direcția autoarei să fie la fel de clară pe cât i-a fost mâna de sigură la scriitură. Fluiditatea limbajului și a imaginilor poetice m-au făcut să compar destul de des Translucid , din punct de vedere tehnic, cu stilul altor autori contemporani precum Madeline Miller sau Pierce Brown.
În loc să facă o torocală între distopie, critică socio-politică, utopie, spiritualitate, metafizic, și chiar și cyberpunk, autoarea ar fi trebuit să le secționeze și să se concentreze pe distopie și utopie one at a time. Poate o execuție similară cu cea a lui Huxley care, pe lângă Minunata lume nouă, și-a prezentat și viziunile utopice în Insula.
La fel ca-n cazul lui Huxley, elementele distopice ale Ligiei Pârvulescu au avut un efect mult mai puternic decât înșiruirea întortocheată de auto-explorări din jumătatea utopică, cu un big reveal mult prea prelungit și cu un final atât de nesatisfăcător că te lasă epuizat, mental vorbind (tare mă tem de un reading slump în următoarele zile). În schimb, noul roman se putea concentra pe viața cotidiană a unui grup de intelectuali in-hidding într-o lume în care imbecilii au ajuns să preia frâiele conducerii. Ce face puternică critica socio-politcă a autoarei e poziția apolitică din care aceasta e transmisă. De exemplu: „...era mai bine pe naiba, reluă el, pe un ton mai blând. Știi când o să fie bine? Ține minte smenu' ăsta: oricâte sisteme politice, economice, sociale sau... spirituale ar veni peste jigodiile de oameni care sunt pe pământu ăsta', oricât de corecte și de bune r fi ele, n-o să iasă nimica până când jigodiile de oameni n-o să mai fie jigodii de oameni.”
Personal, mi-ar fi plăcut să citesc un fir narativ care să se concentreze mai mult pe tatonări ideologice menite să facă cititorul să gândească și să reflecteze asupra lumii în care trăim, și mai important-din moment ce am vorbi despre o distopie aici-asupra lumii spre care ne îndreptăm, decât să pierd timp întrebându-mă ce legătură au semnificațiile din spatele Elizei, Mexicului, și ce se întâmplă cu Pământul, cu narațiunea introdusă inițial. Simplu, dar de efect. Ar fi fost loc și de cyberpunk dacă epidemia Metalicilor ar fi fost inclusă cu un scop mai semnificativ decât de a fi parte din poveste și atât. Și conceptele din partea utopică aveau potențial, dar nu am același interes pentru cum ar fi arătat acel roman utopic.
Mi-ar fi plăcut ca direcția autoarei să fie la fel de clară pe cât i-a fost mâna de sigură la scriitură. Fluiditatea limbajului și a imaginilor poetice m-au făcut să compar destul de des Translucid , din punct de vedere tehnic, cu stilul altor autori contemporani precum Madeline Miller sau Pierce Brown.
November 17, 2021
Romanul „Translucid” de Ligia Pârvulescu este o distopie românească incredibilă. Autoarea a creat un univers fantastic în care personajele sunt împărțite în intelectuali (închiși în lagăre) și pozitiviști (trăind liberi în decadență). În această lume, dominată de Noua Mișcare Spirituală (NMS), este periculos să gândești altfel, să vorbești intelectual, pentru că poți fi reclamat la Poliția Psihiatrică. Există și un Noul Centru Vechi Pozitivist unde desfrânarea și criminalitatea nu are limite.
Toate personajele sunt inter-conectate, destinul lor se mișcă fluid în același cerc nesfârșit de existență nihilistă. Ele călătoresc, prin vis sau meditație, în altă lume, ca o halucinație, evadând acolo de fiecare dată când lumea reală este copleșitoare. Acolo trăiesc într-o euforie continuă. Pentru meditație, au un timp desemnat în care se pun în fața televizorului și privesc puricii, stând neclintiți. Cărțile sunt interzise, un personaj le ascunde în frigider pe post de „mâncare mentală”.
Autoarea pune mult accent pe sclavia corporală și abilitatea de a transcende în alte corpuri, alte minți, alte lumi. Toată atmosfera romanului este translucidă, fiecare personaj având un rol care completează sau schimbă destinul altui personaj. Foarte interesant este și cum acțiunea se desfășoară pe fundalul unei melodii sau cum apare fulgerător un băiețel decapitat, cu capul sub brațul lui.
Un alt personaj privește moartea ca pe o artă: „Tot ce dispare în mod lent, trecând prin toate etapele ce duc spre extincție, este artă - arta universului” (pp. 242-243).
Mi-au plăcut foarte mult subtilitățile unor cuvinte care demonstrează un viitor nihilist: vegării, Piața Înfrângerii, primarul Terminescu, minteinimă, biomașină, Metalizarea (proces prin care oamenii sunt acoperiți/asimilați de metal, având lacrimi de mercur), pozitivarea (atunci când intelectualii încep să uite cuvinte, expresii). Pe de altă parte, unii pozitiviști încep să își reamintească termeni intelectuali precum cretinoid, avorton, retardat.
Un alt fragment care mi-a plăcut mult: „Ce folos, ca intelectual, să citești atât și să ai atâtea idei bune, dacă spiritual nu ești suficient de dezvoltat încât să poți să le și aplici? Să te privești în oglindă, să-ți vezi cu cea mai crudă sinceritate defectele și să pui mâna să lucrezi la propria schimbare?”
Este un roman incredibil în care spiritualul, fantasticul și SF-ul pulsează într-o simbioză literară, conturând și în același timp distrugând o lume organică pentru a crea alte lumi infinite.
https://michaelacoman.com/literalma/r...
⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
#raftulcuautoriromâni #autoriromâni #decitit #ligiapârvulescu #translucid #edituralitera #literalma #cititor #citescdeciexist
Toate personajele sunt inter-conectate, destinul lor se mișcă fluid în același cerc nesfârșit de existență nihilistă. Ele călătoresc, prin vis sau meditație, în altă lume, ca o halucinație, evadând acolo de fiecare dată când lumea reală este copleșitoare. Acolo trăiesc într-o euforie continuă. Pentru meditație, au un timp desemnat în care se pun în fața televizorului și privesc puricii, stând neclintiți. Cărțile sunt interzise, un personaj le ascunde în frigider pe post de „mâncare mentală”.
Autoarea pune mult accent pe sclavia corporală și abilitatea de a transcende în alte corpuri, alte minți, alte lumi. Toată atmosfera romanului este translucidă, fiecare personaj având un rol care completează sau schimbă destinul altui personaj. Foarte interesant este și cum acțiunea se desfășoară pe fundalul unei melodii sau cum apare fulgerător un băiețel decapitat, cu capul sub brațul lui.
Un alt personaj privește moartea ca pe o artă: „Tot ce dispare în mod lent, trecând prin toate etapele ce duc spre extincție, este artă - arta universului” (pp. 242-243).
Mi-au plăcut foarte mult subtilitățile unor cuvinte care demonstrează un viitor nihilist: vegării, Piața Înfrângerii, primarul Terminescu, minteinimă, biomașină, Metalizarea (proces prin care oamenii sunt acoperiți/asimilați de metal, având lacrimi de mercur), pozitivarea (atunci când intelectualii încep să uite cuvinte, expresii). Pe de altă parte, unii pozitiviști încep să își reamintească termeni intelectuali precum cretinoid, avorton, retardat.
Un alt fragment care mi-a plăcut mult: „Ce folos, ca intelectual, să citești atât și să ai atâtea idei bune, dacă spiritual nu ești suficient de dezvoltat încât să poți să le și aplici? Să te privești în oglindă, să-ți vezi cu cea mai crudă sinceritate defectele și să pui mâna să lucrezi la propria schimbare?”
Este un roman incredibil în care spiritualul, fantasticul și SF-ul pulsează într-o simbioză literară, conturând și în același timp distrugând o lume organică pentru a crea alte lumi infinite.
https://michaelacoman.com/literalma/r...
⭐️⭐️⭐️⭐️⭐️
#raftulcuautoriromâni #autoriromâni #decitit #ligiapârvulescu #translucid #edituralitera #literalma #cititor #citescdeciexist
July 15, 2024
„Translucid” este o scriere futuristă. Începe cu întâmplări diverse (de la banale la amuzante) și tipologii de personaje din lumea reală , care mai apoi se unesc într-un univers fantastic, dintr-un viitor nu foarte îndepărtat.
October 14, 2024
Ah, "Translucid", cartea care m-a înțărcat definitiv să mai citesc cărți premiate.Se pare că premiile pentru debut în România au ajuns să fie acordate mai mult pe principiul "cu cât e mai dezlânat, cu atât mai bine." Oare ce o fi în mintea juriului? Poate că au o plăcere vinovată să citească manuscrise care sar de la canibalism la distopie, de la limbaj dur la "spiritualitate" forțată, totul aruncat într-un blender narativ pentru un cocktail literar complet incoerent.
Și ce să mai zic de personajele... ah, acele ființe ilustre care parcă nici nu-și dau seama că există! Dialogurile sunt ca niște cursuri de filozofie forțate pe gât, iar gândurile lor sunt atât de necredibile încât mă întrebam constant dacă nu cumva citesc o parodie. Dar, hei, la fel de neplăcute au fost și descrierile, care mi-au oferit acea frumoasă senzație de "ce naiba se întâmplă aici?"
Să nu uit partea a doua, unde totul devine o meditație cosmică despre "materia rătăcitoare." Wow, da, chiar asta îmi doream de la un roman distopic – o introspecție obscură, greu de urmărit, unde filosofii din nimic se amestecă perfect cu haosul. Ai zice că acest melanj ar fi de ajuns, dar nu! Trebuie să aruncăm și niște idei noi, personaje și detalii aplicate din mers, ca să fie cu adevărat de neînțeles.
Și Magda și Tărcălău? Un duo perfect... dacă scopul era să te pierzi între paragrafe, neștiind niciodată cine e cine sau ce se întâmplă.
"Translucid" este ca o supă de idei semi-coapte, servită la rece, unde fiecare ingredient aruncat în oală strigă disperat "uită-te la mine, sunt profund!" Dar din păcate, tot ce a ieșit e o poveste incoerentă, pretins avangardistă și exagerată, una dintre cele mai obositoare experiențe literare.
Și ce să mai zic de personajele... ah, acele ființe ilustre care parcă nici nu-și dau seama că există! Dialogurile sunt ca niște cursuri de filozofie forțate pe gât, iar gândurile lor sunt atât de necredibile încât mă întrebam constant dacă nu cumva citesc o parodie. Dar, hei, la fel de neplăcute au fost și descrierile, care mi-au oferit acea frumoasă senzație de "ce naiba se întâmplă aici?"
Să nu uit partea a doua, unde totul devine o meditație cosmică despre "materia rătăcitoare." Wow, da, chiar asta îmi doream de la un roman distopic – o introspecție obscură, greu de urmărit, unde filosofii din nimic se amestecă perfect cu haosul. Ai zice că acest melanj ar fi de ajuns, dar nu! Trebuie să aruncăm și niște idei noi, personaje și detalii aplicate din mers, ca să fie cu adevărat de neînțeles.
Și Magda și Tărcălău? Un duo perfect... dacă scopul era să te pierzi între paragrafe, neștiind niciodată cine e cine sau ce se întâmplă.
"Translucid" este ca o supă de idei semi-coapte, servită la rece, unde fiecare ingredient aruncat în oală strigă disperat "uită-te la mine, sunt profund!" Dar din păcate, tot ce a ieșit e o poveste incoerentă, pretins avangardistă și exagerată, una dintre cele mai obositoare experiențe literare.
September 18, 2022
Aș spune în primul rând că avem de a face cu un roman surprinzător de complex. În cele aproape 500 de pagini, avem adunate la un loc distopia, S.F.-ul, romanul psihologic0-filosofic, romanul ezoterico - spiritual, la care se adaugă infiltrațiile din lumea artelor, a fizicii, biologiei și a altor ramuri ale cunoașterii. Faptul că pe alocuri e cumva prea multă informație pe pagină, cred că i se poate ierta autoarei, mai întâi pentru că este la debut, iar mai apoi pentru că până la urmă, își duce construcția epică la bun sfârșit, într-un fel mai mult decât onorabil. Iar pentru cei care nu reușesc să digere toată încîrcătura ezoterico-spirituală (după părerea mea, cel mai greu de înțeles), le recomand să reflecteze la principiul de bază al fizicii cuantice: nimic nu se pierde, totul se transformă. Altfel spus, Ligia Pârvulescu, hai cu următorul roman!!!
December 27, 2021
Mi-e greu sa incadrez romanul Translucid intr-o categorie. Unii ar zice ca e o distopie; ce-i drept incepe ca o distopie dar finalul este o utopie cu parfum spiritual de un mare rafinament.
Dand dovada de o creativitate ultra-rafinata, Ligia Parvulescu poarta cititorul prin locuri si timpuri descrise cu sensibilitate poetica dar totusi dificil de imaginat. Cartea mi-a stanit curiozitatea si am citit-o cu interes dar am trecut cu greu peste anumite elemente de-a dreptul macabre: cancerul rectal a lui Tercalau (descris cu amanunte vizuale si olfactive), canibalism, crima ca opera de arta, copii crescuti pentru a li se valorifica pielea fina ....
Dand dovada de o creativitate ultra-rafinata, Ligia Parvulescu poarta cititorul prin locuri si timpuri descrise cu sensibilitate poetica dar totusi dificil de imaginat. Cartea mi-a stanit curiozitatea si am citit-o cu interes dar am trecut cu greu peste anumite elemente de-a dreptul macabre: cancerul rectal a lui Tercalau (descris cu amanunte vizuale si olfactive), canibalism, crima ca opera de arta, copii crescuti pentru a li se valorifica pielea fina ....
July 23, 2022
O carte interesantă, asta pentru că fiecare are stil propiu și uneori e greu să scrii ca ea. Al doilea motiv pentru care am citit-o este este pentru că îmi place să-i citesc pe ai noștrii deci spor la citit autori romani.
Displaying 1 - 12 of 12 reviews