Piesă cu piesă, Andrei Şerban compune un mozaic al artiştilor străini şi români pe care i-a cunoscut, o frescă personală a lumii culturale, cu punctele ei forte şi vulnerabilităţile mai puţin ştiute. Nume mari din lumea artei sunt evocate nu doar din perspectiva regizorului, ci şi a omului care a cunoscut alţi oameni. Peter Brook, o autoritate în teatrul contemporan, i-a facilitat autorului întâlnirea cu gândirea lui Gurdjieff. Ellen Stewart, fondatoarea teatrului newyorkez La MaMa, ieşit din şabloane şi devenit platformă de expresie pentru artiştii tineri, şi-a învăluit viaţa privată într-o aură de legendă. Meryl Streep, stăpânită de impulsuri contradictorii şi mereu imprevizibilă, avea în tinereţe ambiţia de a fi prima în toate. Pina Bausch le cerea dansatorilor o sinceritate absolută, aproape brutală, făcându-i pe unii să izbucnească în plâns la repetiţii. Dând la o parte măştile – tot atâtea conversaţii cu sine –, autorul ne arată nemijlocit chipurile de sub ele, ipostaze ce construiesc împreună imaginea omului care îşi închină viaţa artei şi arta vieţii, ca să înţeleagă diferenţa dintre fantezie şi realitate.
Andrei Șerban (born June 21, 1943) is a Romanian-born American theater director. A major name in twentieth-century theater, he is renowned for his innovative and iconoclastic interpretations and stagings. Since 1992, he has been Professor of Theater at the Columbia University School of the Arts.
Born in Bucharest, he is the son of Gheorghe Șerban, a photographer, and Elpis Șerban, a teacher. As a child, he was presenting puppet shows at home and staging mock battles with his friends in Bucharest's Grădina Icoanei. From 1961 to 1968, he studied at the Theatrical and Cinematographic Art Institute in Bucharest. As a student, he directed Julius Caesar, which he now calls his "most daring production ever". Set in the Japanese Kabuki style, with a flower bridge built over the audience, and with Caesar's death performed in slow motion created an enormous scandal. After that, it became very hard for him to find a job in Romania.
In 1969, Șerban emigrated to the United States, with the help of Ellen Stewart, and a grant from the Ford Foundation. In 1970, he went to Paris to study at Peter Brook's International Centre for Theatre Research. In 1971, he staged Medea at La MaMa, E.T.C., the experimental theater club in New York City. Three years later, he directed Fragments of a Greek Trilogy (Medea, The Trojan Women, and Electra), also at La MaMa.
Profoundly human. Made me lookup actors, director, interviews, acting bits, books and plays. For someone who is still searching for himself, still has doubts and enjoys acting at least as a hobby, this book is a treasure.
Artiști și oameni fără masca de artist... Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, Meryl Streep, Radu Beligan, Placido Domingo, Roberto Alagna, Andrei Tarkovski, Gellu Naum și mulți alții. Andrei Șerban "scrie" portretele celor cu care s-a intersectat de-a lungul timpului. Portretele sunt făcute în pandemie, atunci când, ca mulți alții, a fost izolat în casă. În prefață, Andrei Șerban îl citează pe Pascal: "Toată nefericirea oamenilor vine dintr-un singur lucru - că nu știu să rămână în repaus într-o cameră". În repaus, în casă, îi descoperim pe Liviu Ciulei, artistul care a schimbat fața teatrului românesc, sau pe Lucian Pintilie, un geniu cinic cu suflet pur. Meryl Streep este artistul pentru care darul empatiei este mai prețios decât gloria. Iar Andrei Tarkovski este cel pentru care "sensul existenței e, înainte de toate, să învingem răul care zace în noi"... "Scriind, îmi dădeam seama că nu eram singur. Și că, de fapt, niciodată nu am fost singur", spune Andrei Șerban. Să fii singur și să te simți acasă în tine însuți 🙂: Andrei Șerban și "Niciodată singur. Fragmente dintr-o galerie de portrete".