Фонтана ди Треви

Letiția Branea #3

by Gabriela Adameșteanu, Габриела Адамещяну

Паричката на късмета, хвърлена във Фонтана ди Треви в Рим, носи ли щастие? Как емигриралата във Франция Летиция може да си върне наследството от чичовците, репресирани от комунистическия режим? Какво ново ще научи за объркания си любовен живот от младите си години и ще намери ли издател в Румъния за автобиографичния си роман?

Гласът на главната героиня ни въвлича в болезнени за всеки дилеми: между приятелството и недоверието, любовта и секса, „гласа на земята“ и скептицизма на емигранта, заложбите и кариерата. По време на един неин ден в днешния Букурещ минаваме по улиците на града със спомените й от последните три десетилетия, влизаме в домовете на няколко фамилии, присъстваме на реалното земетресение, на „така наречената революция“ и на световните атентати, научаваме как животът се трансформира в роман.

Genres: Romanian Literature, Fiction

440 pages, Paperback

First published October 1, 2018

About the author

Gabriela Adameșteanu is a Romanian novelist, short story writer, essayist, journalist, and translator. The author of the celebrated novels The Equal Way of Every Day (1975) and Wasted Morning (1983), she is also known as an activist in support of civil society and member of the Group for Social Dialogue (GDS), as well as editor of Revista 22.

Reviews

[Cristian Sirb · Rating 4 out of 5]

Fără a o spune în derâdere, cartea asta este o bârfă (nu o târfă) neobosită, întinsă pe 400 de pagini. Un monolog trist & înăcrit cu trăsături de editorial, de reportaj sau, pe alocuri, de eseu jurnalistic.

Desfășurarea incontinentă a unei gândiri (ruminații) neputincioase, monomane. Mai este și un autodenunț - denunțarea lașității râncede a protagonistei, de care G. Adameșteanu pare să vrea se despartă cu tot dinadinsul în termeni răi (tocmai că n-o putea părăsi altfel decât făcând-o detestabilă - și a reușit!).

Simfonia unui nesfârșit dispreț (față de soarta omului, soarta femeii românce în particular, soarta mizerabilă a României - parcă prinsă într-un interminabil proces de descompunere, înainte și după '89). Complicitatea fără dubiu dintre soartă și victimele sale...

Excesiv de politizat romanul, excesiv de detaliat - până la monstruos și de aceea, pe alocuri, iritant!

După aceea, vin pasajele de inegalabilă pătrundere psihologică (a individului, a cuplului), la care nu mai am ce cârcoti și care fac din Adameșteanu ceea ce știm că este: posibil, cea mai mare romancieră băștinașă a zilelor noastre! Și cea mai cu picioarele pe pământ (căci de “fantastici” nu ducem lipsă).

Cum bine afirma și Bogdan Crețu, cele mai reușite pagini ale cărții aparțin iubirii. Letiția & Sorin. Iubirea sferturilor și jumătăților de măsură. Iubirea interzisă - la pândă, niciodată dezlănțuită, dar durabilă sau, mai bine spus, cu o durată nesperat de lungă. Durabilă, pentru că: toxică, simbiotică, co-dependentă.

[Stela · Rating 4 out of 5]

Mi-am propus să recitesc primele două romane ale trilogiei, că mi-e greu totdeauna greu să mă desprind de lumea cărților Gabrielei Adameșteanu. Ce personaj extraordinar, în egoismul ei profund, este Letiția! Iar imaginea României de după Revoluție este exact așa cum mi-o aminteam - „la vremuri noi, tot noi”, deși am citit cîteva recenzii care o acuzau pe autoare că a exagerat și caricaturizat.

Am mai spus-o, dar nu obosesc s-o repet: Gabriela Adameșteanu este una dintre cele mai puternice voci ale literaturii române contemporane.

[Anca Pui · Rating 4 out of 5]

Dacă în primul roman pe care l-am citit de la Gabriela Adameșteanu, 'Dimineață pierdută', am întâmpinat probleme legate de stilul de scriere, în 'Fontana di trevi' am întâmpinat probleme legate de modul în care autoarea își pedepsește protagonista pe tot cuprinsul cărții, Letiția Branea autodenunțându-și lașitatea din trecut într-un prezent de câteva zile în casa prietenilor vechi din București, Morarii.

O face să trăiască o iubire neîmpărtășită, istovitoare, obsesivă, o iubire a jumătăților de măsură pentru Sorin și din asta Gabriela Adameșteanu scrie cele mai reușite pagini ale romanului. În prezent o face neiertătoare față de trecutul său, făcând si cu restul personajelor la fel transformându-i pe toți în indivizi cu nesfârșit dispreț pentru soarta omului și soarta României prinsă într-un interminabil proces de descompunere înainte și după 89, cu multă politică, pe alocuri chiar prea multă și prea multe personaje cunoscute din dubioșii ani 90.

Dar asta nu face decât să îmi placă tot mai mult Gabriela Adameșteanu și să o consider „posibil cea mai mare romancieră băștinașă a zilelor noastre; și cea mai cu picioarele pe pământ.”

Romanul are multe personaje care dau titlul unor capitole, aparent fără legătură titlul cu conținutul, dar încet Letiția își scrie povestea, scrie povestea Morarilor cu a lor Claudia, a familiilor, totul pe fondul unei istorii românești recente.

📚 Fontana di trevi este simbolul dezamăgirii și a dorinței de a reuși, a speranței că poți să îți lași durerile, eșecurile, iubirile neîmpărtășite și evadarea te face un alt om în locul în care ajungi.
Dar cărăm cu noi nu doar poverile noastre ci și a celor care s-au odihnit în viața noastră punând o clipă greutatea pe umerii noștri și puțin din poverile tuturor celor prin al cărui sânge am curs. 🙂

[Bogdan · Rating 5 out of 5]

Needless to add that Gabriela Adameșteanu is confirming one more time that she is one of the best contemporary Romanian writers. It was an excellent novel about recent Romanian history and social transformation happening in past 50 years in this country.

[Gabi Ionescu · Rating 4 out of 5]

This is the third book in Gabriela Adamesteanu’s communist/post-communist transition trilogy, following Letiția Branea's life and focusing on the relation between personal and recent official history, marked by the politization of intimacy.

Letiția Branea is nearing her golden years, is now an expat living in France and working as a kinesiologist. She left communist Romania many years ago, to follow her husband to Germany and to get away from a badly ended affair. Together with her step brother, she is now trying to retrieve her inheritance, not an easy task in post-communist Romania, so that she and her husband can have a peaceful and comfortable retirement.

As she comes back home, over and over again, she tells the story of her life, her family, her close friends, her colleagues, dwelling on the lack of love, the abandonment felt, the hardships endured because of her origins, the way she ended up leaving everything behind and starting over, but never feeling like she truly belonged anywhere.

Even though it's part of a trilogy, the book can easily be read as a standalone (though it helps to go through the genealogy and characters list first to better understand it).

I liked it a lot and it convinced me to read the other two books in the trilogy. The writing was beautiful, the language rich, the characters relatable, and the story engaging and at times heart-wrenching.

[Alexandra Gheorghe · Rating 4 out of 5]

Mi-a plăcut. E prima carte pe care o citesc de Adameșteanu, deci nu cunosc universul construit de autoare în jurul personajului principal, dar acest lucru nu m-a împiedicat să o savurez. Îmi place cum universurile interne și externe ale fiecărui personaj alternează coerent și cu o cadență plăcută,mă șochează unele dintre întâmplările unei epoci trecute și mă revoltă să văd efectele lor în epoca prezentă. Îmi sunt familiare situații și actorii. O lectură frumoasă, uneori mai greu de digerat, cinică pe alocuri, surprinzătoare, dar autentică.

[Claudia Șerbănescu · Rating 2 out of 5]

Volumul continuă relatarea destinului Letiției Arcan, de această dată în post-comunism, atât în România retrocedărilor, cât și în Franța, patria de adopție. Bătrânica ușor răutăcioasă ce a devenit readuce din trecut personajele cărților anterioare și le croșetează prezentul în ton cu vremurile tulburi scurse de la Revoluție încoace.

[Irukina · Rating 2 out of 5]

La historia de esta novela es interesante y puede gustar mucho a los lectores familiarizados con la historia del este de Europa. Pero a mí me ha resultado difícil de leer y confusa en muchas ocasiones. Es una novela rumana Ena que aparecen políticos del país y referencias constantes a su historia. Por otra parte, hay muchos saltos temporales y espaciales que aún hacen, para mí, la obra más confusa.
La parte que más me ha gustado son las reflexiones de la protagonista sobre la vida y el paso del tiempo.
Pero en general es una obra densa y compleja que me ha costado terminar.

[Bongobongo · Rating 4 out of 5]

Menționez încă de la început că am luat această carte fără să știu că face parte dintr-o trilogie.

Pentru mine, cartea aceasta plutește undeva între 3 și 4 stele, oscilând permanent și sărind de fiecare dată peste cele 3,5 stele de la jumătatea distanței. Îmi e greu să-i dau o notă exactă, dar lectura ei a fost o experiență interesantă.

E o carte bine scrisă, proza curge foarte lin, este foarte captivantă, dar și deprimantă. Încercările de a filisofa nu sunt foarte reușite, ca de obicei în asemenea romane, le lipsește autenticitatea. Singura care mi-a plăcut este cea de la final, care e mai lungă, dar din care voi reda doar ultima parte: "Orașul se golise: degeaba e locuit de milioane de oameni, trăim doar alături de câțiva".

Finalul fericit pare un concept străin tuturor autorilor români contemporani. La nivel de mentalitate, asta spune foarte multe despre popor. Eu unul m-am cam săturat.

Mi-a plăcut însă ipocrizia Letiției, cred că pasajele de genul au fost favoritele mele. În gândurile ei, își trădează gelozia, râvna, snobismul și superioritatea, aerele îi ies la suprafață și îi dezvăluie adevăratul caracter. Din acest punct de vedere, cartea a fost cu adevărat savuroasă. Critica pe care Letiția o aduce societății românești, pe alocuri întemeiată și foarte pertinentă, subscrie acestei superiorități bine ascune.

Narată la persoana a III-a nu ar fi avut același impact, pentru că un narator obiectiv ar fi forțat mai mult ca sigur cititorul să empatizeze cu Letiția. Pe când așa, cu gândurile ei la vedere, înțelegem că zilei de azi îi lipsesc complet eroii.

[Cris · Rating 5 out of 5]

În sfârșit o carte scrisă de un autor român contemporan care nu îl are în centru pe autor, ci are personaje bine trasate prin dialog, experiențe comune și viziuni diferite despre dreptate, iubire, carieră și prietenie.
Adevărat tour de force, romanul urmează două cronologii: cea a timpului liniar, care se desfășoară într-o singură zi, și cea a memoriei afective care populează romanul cu personaje, istorie, experiențe și întâmplări. Unele experiențe m-au ajutat să înțeleg mai bine drama comunismului, cutremurul din '77, schimbarea la față de după Revoluție și efectul imigrării asupra celor care au plecat și a celor rămăși în urmă.
Fără a avea pasaje memorabile (ci dramatice), romanul acesta "funcționează" ca un tablou în care fiecare tușă își are rostul său-fără înfrumusețări desuete, fără apologii care nu și-ar avea rostul. Deloc de neglijat sunt pasajele despre carierism și oportunism bine ancorate în context-sau împinse de context?
Jumătate frescă socială quasibalzaciana jumătate istorie personală, romanul se înscrie în tradiția marilor romane din literatura română și sper că autoarea va avea recunoașterea (dacă nu cumva o are) pe care o merită (mai ales că la ora actuală sunt prea mulți autori care se limitează la ei înșiși și prea puțini care sunt în stare sau dispuși să creeze povești verosimile cu personaje atât de bine conturate).

[Liliana Gheorghe · Rating 4 out of 5]

Am doilea roman de Gabriela Adameșteanu pe care îl citesc. La fel ca dimineață pierdută, e impresionantă familiaritatea și intimitatea pe care autoarea o creează între naratoare și cititor. Letitia Branea am putea fi noi. Un roman al fluxului gândirii, care surprinde prin luciditatea și împăcarea eroinei, ajunse la bătrânețe. Tema imigrării se dezvăluie cu toate conflictele ei, adaptarea, felul în care judecăm țara de origine prin prisma noii culturi de adopție, întoarcerea acasă, fuga continuă a unor personaje.

[Julio César · Rating 3 out of 5]

Es una buena novela, aunque no puedo decir que me haya impactado tanto como la anterior, como que ya le había sacado los trucos a la narradora, lo cual no tiene por qué ser algo malo. Se me hizo largo en varias partes, aunque me gustó la estructura con los nombres de las personas que participan de la trama, con algunas referencias laterales a ellos en cada uno pero sin que protagonicen ninguno. Esa atmósfera de a vuelo de pájaro que tan común es en la mente de los emigrados. La lista de nombres al final me pareció demasiado, ni que fuera Cien años de soledad.

[Alfred Shallcrass · Rating 4 out of 5]

Letitia Branea, protagonista de "Vidas provisionales", regresa a Bucarest para reclamar una herencia confiscada por el régimen de Ceauşescu. Su estancia y encuentros actúan como hilo conductor para repasar y reconstruir su pasado, así como el de la Rumanía comunista y, sobre todo, post-comunista.

[Adriana · Rating 2 out of 5]

Nu-mi amintesc cind am citit o carte mai deprimanta.

Cartea in sine vrea probabil sa prezinte toate catastrofele din lumea contempoara in general si istoria Romaniei in particular in ultima suta de ani. Multe povesti oribile ingramadite, fortate sa aiba o cit de cita legatura cu vreunul din protagonistii cartii, rudele sau cunostintele lor.

Actiunea graviteaza in jurul unei doamne emigranta in Germania inainte de '89, care se intoarce in Romania dupa 30 de ani sa-si recupereze mostenirile. Locuieste la prieteni, in camera fiicei acestora, a carei virsta mi-a fost imposibil s-o calculez si a carei traiectorie e imposibila. E greu de crezut ca o doamna care isi permite poseta Vuitton si operatii cosmetice extrem de costisitoare nu are bani de hotel in Romania. Exista un paragraf in care afirma ca hotelul e prea scump!

Intorcindu-ne la carte, la un moment dat autoarea il mentioneaza pe Iohanis, deci actiunea trebuie ca se petrece in 2015 sau dupa. Se mai afirma de asemenea ca fiica gazdelor a fost batuta de mineri si arestata de politie in curtea liceului Lazar. Deduc ca era eleva, in special daca ne luam dupa garderoba descrisa in dulapul parintilor ei. In citeva rinduri se repeta ca in toamna lui '90 a plecat sa faca 2 mastere in Europa, ceea ce inseamna ca din liceu a trecut direct la masterat, fara sa fi facut facultatea! Asa ceva e greu de crezut. 2 masterate inseamna 4 ani. Daca cumva a facut si facultatea in strainatate, desi in anii 90 nu era posibil si nici nu e explicat in carte, inseamna ca fata pleaca in 1998 in America la doctorat. E greu de crezut ca NYU ar tine pe cineva in humanities sa faca un doctorat timp de 17 ani. Viza de student e depenedenta de munca depusa pentru obtinerea titlului de doctor. In marea majoritate a cazurilor doctoratele se obtin in 6-7 ani. Rareori in 10. Dupa 10 ani probabil ca studenta ar fi fost nevoita fie sa termine fie ar fi fost exclusa din program, in care caz ar fi trebuit sa se intoarca acasa. Nicaieri nu se precizeaza statutul ei, decit ca la sfirsit ni se spune ca a facut un cancer aflat deja in stadiul 3-4. Acest lucru nu e plauzibil pentru ca in SUA mamogramele se fac in fiecare an si depisteaza f devreme cancerul de sin.

Orice student la doctorat in Statele Unite are asigurare medicala si o bursa din care poate trai. Nu depinde de parinti, si e inadmisimil sa credem ca un student la doctorat, chiar in humanities la NYU, nu are asigurare medicala si le scrie parintilor sau nasilor sa le ceara bani pt asa ceva! E o fantezie ca un graduate student in SUA vrea sa vina in romania pt tratament de cancer de sin.

Cartea in sine e o inlantuire de povesti mai mult sau mai putin legate de subiectul cartii, as indrazni sa spun balast, cu multiple personaje cu nume confuze, Claudiu-Claudia, Lucretia, Letitia incit niciodata pe parcursul cartii n-am fost sigura cine-i cine pentru ca autoarea nu a facut un minimum de potrtret atunci cind a introdus un personaj. Frau Poldi introdusa in primele pagini aflam cine e de abia 250 pagini mai incolo si asa se intimpla cu toate personajele.

Un astfel de tumult de intimplari oribile are ca efect desensibilizarea cititorului. Orice de la revolutie, mineriada, Antonescu, razboi, rezistenta, situatia din inchisorile comuniste, cozile, decretei, securitatea, interzicerea avorturilor, meditatia transcedentala, colectivizare si abuzuri, Iliescu, situatia de dupa comunism, partide, alte abuzuri, retrocedari, emigranti, teroristi, dreapta, stinga, Franta, Europa Libera, atentate, situatia emigrantilor in Germania, in Franta, emigrantii afgani in Franta, resentimentele vizavi de emigranti, totul e prezentat in carte. Uneori fara baza sau documntare reala, ca in cazul vesnicei studente in program doctoral la NYU, care nu are facultate, care nu-si perminte asigurare medicala si le cere parintilor pensionari sa-i trimita bani. E adevarat ca mama fetei mai si traduce dar este atit de prost platita incit e greu de crezut ca le ramine vreun ban de pus deoparte.

Astfel de inexactitati nu sint singulare. Ma indoiesc ca femei care traiesc numai de pe urma salariului lor de kino terapeut in Europa de Vest isi permit posete si tratamente cosmetice de mii de dolari. Autoarea a incercat prea mult, punind laolalta povesti de senzatie, fara sa reuseasca decit un efect de satietate. Se spune in bransa ca less is more.

Cind depistez astfel de inexactitati imi pierd interesul pentru orice carte, in special una atit de demoralizanta ca aceasta. Singurul efect pe care l-a avut asurpa mea este ca acum chiar nu-mi doresc sa mai vin in Romania. Nu o recomand.

[Socrate · Rating 3 out of 5]

Puţine amintiri îmi mai sunt la fel de vii ca noaptea aceea! Ce greu mi-a fost să plec de lângă Sorin, când am înţeles că nu se va despărţi de Dorina, şi să-i azvârl plicul cu banii pentru avort şi mărţişorul! Beţivul care s-a luat de mine, în întunericul aleii, m-a făcut deodată să mă simt, aşa cum şi eram atunci, singură pe lume. Am scăpat de el sărind într-un autobuz, dar foarte repede am auzit urletul pământului şi ţipete îngrozite. „E cutremur, daţi-vă repede jos! Mai repede, mai repede! E cutremur, n-auziţi?! Am şi eu familia mea! Jos, jos! Mişcaţi-vă odată!“ Şoferul a oprit, doar un minut, în faţa Palatului Cotroceni şi, cu autobuzul golit, a pornit în trombă. Durerea îmi dispăruse, înlocuită de o năuceală ciudată. Visam, desigur, că mărşăluiesc pe străzi întunecate, în mijlocul unei mulţimi disperate, şi că la Academia Militară am reuşit să mă caţăr pe scara unui alt autobuz, care n-a mai oprit decât în dreptul magazinului Eva. Bulevardul Magheru s-a deschis brusc, o imensă gură ştirbă, mă înecau cenuşa şi molozul cu miros de ars. Un decor de teatru, luminat doar de un cer brusc înstelat: erau stinse toate luminile. Un praf dens fumega până la Universitate şi, în locul blocurilor interbelice, Casata, Grădiniţa, Scala, cu apartamente, până acum o jumătate de oră, luxoase, locuite de oameni cu situaţie şi bani, se înălţau movile cenuşii, uriaşe. Din ele ieşeau sârme înnegrite, grinzi, pereţi indecent de goi. De un balcon, rămas cine ştie cum întreg, atârnau două păpuşi de cârpă strivite, care, până acum o oră doar, fuseseră doi oameni vii, îngroziţi: în panica lor, se refugiaseră acolo unde îi aştepta moartea. Aveam să aflu că erau doi profesori de la facultate, colegi cu Petru. Înaintam prin praful dens care albise aerul nopţii şi plutea peste centrul neluminat. Stelele, mărite dintr-odată, licăreau ameninţător. Străzile debordau, femei cu copii în braţe, bărbaţi cărând geamantane, sacoşe, lăzi, cutii. Cordoanele de soldaţi din jurul blocurilor dărâmate îi tot împingeau pe cei ce încercau, cu ochii lacomi şi îngroziţi, să fie cât mai aproape de locul dezastrului: se dădeau înapoi şi pe urmă reveneau, o masă elastică. Pe dărâmături fluturau stofe sfâşiate, zburau hârtii, luminile fugare cădeau peste câte un rest de dulap, peste colţul unei băi, în intimitatea sfârtecată a apartamentelor. Mâini ieşeau, ţepene, din ruine, un strigăt de ajutor şi după moarte. Taxiurile treceau, glonţ, supraîncărcate, autobuzele umblau brambura, pe trasee întâmplătoare, prin oraşul plin de oameni derutaţi.

[Dora Burdan · Rating 5 out of 5]

Da, romanul este scris intr-o nota trista, dar interesant, atractiv, cu multe povesti in jurul sau despre personaje care alcatuiesc viata protagonistei Letitia Branea (Arcan) atât  in Romania, cât  si dupa ce a luat calea exilului. Povestile nu urmeaza o ordine cronologica, ci sunt expuse asa cum Letitia isi aminteste in timpul deselor vizite in Romania legate de recuperarea mostenirilor. Este redata cu o oarecare acuratete atmosfera din timpul revolutiei, mineriadei, cutremurul din anul '77 din Bucuresti sau sunt surprinse diferite momente ale incurcatei politici de tranzitie postrevolutionara. Pentru mine a fost simplu sa le identific, insa pentru un cititor străin, cred ca niste note de subsol ar fi fost benefice pe alocuri.  Pentru tanara generatie sau pentru cititorul strain, episodul avortului in perioada ceausista in care prin  politica demografica  a acestuia si decretul antiavort  s-au facut abuzuri inimaginabile asupra intimitatii femeii, este bine evocat. Provocarea avortului duce atat la durere fizica, cat si la suferinta psihica prelungita. Temele iubirii neimplinite, a exilului, a mostenirii sunt indelung explorate. Si da, recunosc si eu ca ,,revoluția ne-a fost furată,, chiar daca atunci nu am realizat. Multi dintre pensionarii de astazi sunt tinerii de 30-40 de ani care au facut revolutia, nu doar adolescentii care nu au instinctul de conservare asa cum spunea Harry Fisher. Ororile securitații comuniste sunt de asemenea dezvăluite.
Exemplul Claudia, fiica prietenilor plecata in SUA intr-un doctorat perpetuu, isi are locul pentru a sublinia ca nu toți reusesc ,,afara,, sau ca sacrificiile sunt enorme. Oamenilor in general le este greu sa recunoasca ca nu au reusit.
Letitia este o femeie puternica , dar care sufera de mal du pays. Se impaca in cele din urma cu trecutul, isi accepta casatoria de convenientă cu Petru si se resemneaza in fata batranetii.

Mi-a placut cartea. Recomand. Comparabil cu Rebreanu sau Sadoveanu, dar in zilele noastre.

[Ada Preda · Rating 4 out of 5]

I know I’ve said this before, but for many years I didn’t read books written by Romanian authors. But now they’re part of my reading routine, every time I do it with a certain eagerness, because I know that in most cases I’ll discover new things, get a feeling of belonging, and enjoy a specific richness in language and wording.
This particular story is both about the present, and our communist past. Back then, among the hardship and pain, people could still find time and strength to love, suffer, live and die.

[Carolina · Rating 3 out of 5]

Me ha parecido interesante para entender la Rumanía contemporanea pero en ocasiones se me ha hecho un poco denso.

[Mădălina Comșa · Rating 4 out of 5]

Recunosc că am trișat puțin și m-am aventurat să citesc cartea având totală încredere în cuvintele Sandei Cordoș din blurb: "are evidentă autonomie putând fi citită și ca o piesă de sine stătătoare".

Sunt totuși la curent cu primele două "părți" ale trilogiei fiindcă prietenele mele le-au citit și mi-au vorbit despre ele fără să îmi dezvăluie, însă, firul narativ. După ce am citit Fontana di Trevi pot spune că Gabriela Adameșteanu mi-a stârnit interesul și că în niciun caz cartea asta nu îți taie elanul în ceea ce le privește pe celelalte.

În centrul acțiunii, este Letiția Branea o doamnă în vârstă care se confruntă cu regretele tinereții, cu diferențele dintre atmosfera franceză în care locuiește de ceva timp și cea românească post comunistă. Stilul Gabrielei Adameșteanu te poartă fără să simți prin carte și empatizezi cu Letiția, alteori o urăști, dar sunt și momente când iei de bun tot ce zice ea, ca apoi să îți dai seama cât de cinică e. În mare, cartea e o sinteză a tuturor trăirilor Letiției din tinerețe, sub ochiul acid al bătrâneții.

Printre picăturile vieții ei, realizează, însă, și o critică subtilă la modul în care societatea românească s-a reinventat (sau nu) după comunism. Mulți au vrut să plece, cei rămași au vrut să ascundă trecutul și să o ia de la capăt, dar România de după comunism nu a fost una în care s-a șters totul cu buretele, ci mai degrabă rădăcinile au rămas ascunse în așa fel încât aveau să acapareze și iluzia democrației.

Chiar am savurat descrierile triunghiului amoros, ceea ce mă face să vreau să citesc și Provizorat. Iar sfârșitul m-a întristat, așa că las aici un citat:

"Și am îmbătrânit fără să fi ajuns adultă, tot mai tânjesc după o mama, deși la vârsta mea, aș fi putut să fiu bunică. Nimeni și nimic nu va mai umple golul din mine, până în ziua când eu însămi am să strig 'ridică-te, animalule!' trupului meu pe care n-am știut să-l iubesc atunci când era frumos și tânăr."

(P.s. Nu știu de ce, dar descrierile Gabrielei Adameșteanu îmi amintesc foarte tare de Herta Müller 🤔)

[Gabrielle Danoux · Rating 3 out of 5]

Doit-on encore s’attaquer aujourd’hui à un roman de plus de 500 pages écrit par une Roumaine en résidence d’écriture en France (« pour l’écriture de ce livre, l’autrice a bénéficié d’une résidence à la Maison des écritures de Neuvy-le-Roi, soutenue par […] et la ville de Neuvy-le-Roi » ; elle rend d’ailleurs bien hommage dans le roman à cette commune) et sorti initialement en 2018 ? Peut-être que oui. En tout cas, même si j’ai sauté des passages (oui, je le reconnais ouvertement), moi je l’ai fait.
Gabriela Adameșteanu a de la suite dans les idées, c’est le moins qu’on puisse dire. Ce roman est une suite logique des aventures de son personnage phare Letiția Arcan, née Branea. Pour le pitch ou le résumé, je reprends les mots de Gabrielle Napoli, qui, en juin 2022, saluait la sortie en France de cette traduction dans la revue « En attendant Nadeau » : « Désormais femme accomplie dans ce troisième ouvrage, Letiția, qui avait émigré en France pour rejoindre son époux, Petru Arcan, universitaire en manque de reconnaissance, revient à Bucarest pour récupérer son héritage, ce qui ne va pas sans difficulté. Le récit se déroule au cours d’une seule journée et entremêle l’époque de la jeunesse roumaine de Letiția et son regard désormais averti sur ce passé qui n’est jamais complètement passé. » Selon la même critique « La société roumaine que Letiția décrit semble jetée en avant dans une volonté, parfois cocasse, d’enterrer le passé, alors même que Gabriela Adameșteanu dans Fontaine de Trevi l’exhume, mais pour le rendre toujours plus vivant en montrant qu’aucune véritable modernité ne peut faire fi de son héritage. »

En effet, ce roman imposant serait un roman sur la mémoire, sur l’exil et le « mal du pays », sur l’Histoire et ces cicatrices.

À propos du « mal du pays » je note deux occurrences directement en français dans le texte : « Aurélie, [l]a psychothérapeute [de Letiția] à Saint-Pierre-des-Corps, soutient que j’ai le mal du pays, et que cela expliquerait mon retour à l’écriture. », et « Parfois, un coin de rue de Bucarest se superposait à un coin de rue de là-bas – une illusion d’optique, l’espace d’un instant, qui me rendait la ville brusquement familière : Petru [le nouveau mari de Letiția] dit que c’est le mal du pays. C’est là qu’est née en lui l’idée d’emménager dans une petite bourgade de France : en Allemagne, il ne se sentait pas dans son élément, il n’avait pas vraiment réussi à apprendre la langue. » Tout est dit au fond sur la tentation, oh combien pernicieuse, du retour « aux sources ». Double retour pour la narratrice qui avait écrit un livre avant de quitter la Roumanie.

En dépit de (trop ?) nombreuses pages sur la politique d’après décembre 1989, le principal problème du personnage est précisément de savoir comment la continuité est possible, comment le passé peut être réconcilié avec le présent. Je paraphrase ici un critique roumain qui loue les qualités de cette œuvre récompensée de plusieurs prix littéraires en Roumanie.

« Je peux constamment revenir, moi, parce que je n’ai pas eu les mêmes attentes que lui ou d’autres, qui ont été déçues. Je savais dès le début que je ne mettrais pas l’Occident à ma botte : je n’avais pas de quoi. Je suis partie pour voir le monde, puisque ma vie était déjà manquée ! Je ne devrais pas me dire ça, ce n’est peut-être pas vrai, mais qu’y puis-je ? Malgré mes thérapies, cette idée-là revient tout le temps. L’essentiel, c’est que je sois en vie et assez libre pour vivre autrement – voilà comment je me suis toujours donné du courage. Voilà pourquoi je peux habiter, sans prétentions, dans les deux mondes. Ou bien entre les deux ? Ou bien dans aucun des deux ? Ces questions-là, je n’ai pas du tout envie d’y réfléchir. » Lorsqu’elle affronte ses deux vies passées, ses deux territoires Occident vs. Roumanie, la narratrice parle de « deux mondes ». Comment les réconcilier autrement qu’en revenant (elle multiplie les allers-retours) en Roumanie ?

Lorsqu’elle revit son passé, elle évoque également un avortement clandestin dans des scènes assez « cliniques », prétexte pour l’écrivaine de reprendre cette tare roumaine du communisme. Mais en 2023, est-ce encore nécessaire ? Moi, j’ai eu une l’impression qu’elle enfonçait « des portes ouvertes », même si, le faire de manière littéraire, révèle toute même un grand talent d’écriture.

Si l’exil apparaît comme une fuite en avant, le retour au pays comme quête d’un passé à ressusciter pour mieux se l’approprier est une idée intéressante de premier abord, et assez fréquente en littérature. Mais force est de constater qu’ici il y a également un intérêt plus matériellement et moralement « discutable », car Letiția cherche à récupérer son héritage familial. Très bizarrement les mots « spoliation » et « confiscation » sont totalement absents (sauf erreur de ma part) du roman. Je me suis posée des questions similaires, étant moi aussi une exilée. J’ai trouvé d’autres réponses, assez différentes de ce personnage. Le passé peut tout aussi bien être « revu » à bonne distance du pays d’origine, qui finit par s’éloigner progressivement.

Je trouve au final que de nombreux sujets délicats sont à peine effleurés et qu’au fond la romancière ne veut pas trop se risquer à en débattre. Mais ce n’est que mon humble avis. D’où aussi la difficulté à attribuer des étoiles. Heureux ceux qui ont choisi de ne pas s’exprimer à travers la notation. Comme je n’aime ni le « demi-étoiles », ni la « prolixité » même si je la comprends la plupart du temps, je pencherais plus pour un ferme trois étoiles plutôt que 3,5.

P.S : pour ceux qui seraient tentés par cette lecture, je mentionne qu’il y a, en fin d’ouvrage, une longue liste des personnages qui permet de mieux suivre.

[Alexandra · Rating 4 out of 5]

O incizie în mintea unei femei românce emigrante care nu a putut să își depășească mentalitatea construită în perioada comunismului. Înțesată de frică și invidie, alegerea răului celui mai mic, mintea Letiției Arcan este un exemplu general a ceea ce înseamnă mentalitatea românească.
"Viața fiecăruia nu este ceea ce ni se întâmplă, ci ceea ce își imaginează cei din jurul nostru că ni s-a întâmplat."

[Ana · Rating 4 out of 5]

Cu aceasta carte, Gabriela Adamesteanu definitiveaza proiectul Letitia Branea, inceput cu doua carti in urma. Este o carte a memoriei, cu date de istorie romaneasca recenta, care reitereaza un alt abandon resimtit de personajul feminin, acela al exilului, al refugiului dincolo de granitele patriei.

[Daniela Toader · Rating 3 out of 5]

Narațiunea curge lin, coerent, stilul e bun, dar povestea în sine nu mi-a plăcut. Prea lalaie, labartata, lipsește focusul, e mai degrabă o cronica timpurilor din jurul Revoluției decât altceva, poate și pentru că am trăit acele vremuri și nu le-am perceput atarde sumbru, a contat.

[Liliana · Rating 5 out of 5]

Ultima parte a unei remarcabile trilogii!

[Alvaro Fernández · Rating 4 out of 5]

,....

[George Cocu · Rating 5 out of 5]

"Un film haotic, început în mijlocul unei încăierări, continuat cu altele, fără final, fără morală, la fel ca viața."

[Lore · Rating 4 out of 5]

Cred ca e musai sa citesti cartea cu arborele genealogic al personajelor in fata - am citit-o dupa "Dimineata pierduta" si "Provizorat", dar uitasem mare parte din personaje. De altfel, cred ca s-ar citi si mai repede daca ai sti cate ceva din istoria recenta. Se vorbeste mult de contextul politic, evenimente de dupa revolutie si oameni politici care au influentat societatea romaneasca.
Altfel, cartea continua sa dezvaluie trairile interioare ale Letitiei, si se simte diferenta dintre tanara Letitie pe care o gasesti in "Provizorat" si mai varstanica Letitie, cea din "Fontana di Trevi". Raportul catre lume se schimba, chiar si actiunea incetineste in romanul asta, si e in concordanta cu personajul.

[Rodica Popa · Rating 3 out of 5]

Par hasard, j’ai trouvé à la bibliothèque de l’Institut français de Londres, ce roman de l’autrice roumaine Gabriele Adamesteanu, traduit en français (par Nicolas Cavaillès). J’ai décidé de le lire en français, non seulement parce que c’est une bonne traduction, mais parce que la protagoniste me ressemble : elle a émigré en France après « ce qu’on appelle la révolution » (p.263), moi en Angleterre, mais, tout comme moi, elle rentre régulièrement dans son pays natal.
Ce roman est plus qu’un « roman », il est en fait un document historique, mais, je me demande si les étrangers peuvent comprendre nos mœurs, nos convictions, nos décisions, sans avoir vécu les situations et ces temps-là. Parfois nos propres enfants ne comprennent plus ; « pour les nouvelles générations, avoir vécu sous le communisme est une tache honteuse : nous avons vécu dans un monde laid et nous en sommes ressortis malades, avec des séquelles et des boutons. » (P. 267)
Pour moi personnellement, c’est plus que familier, c’est vécu : le tremblement de terre de 1977, la soi-dite révolution roumaine, « les fonctionnaires constipés » dont elle nous parle, la poussière, la « lumière tranchante de l’été », le « parfum intense des tilleuls en fleur », etc.
Tout comme elle aussi, de « l’autre côté » j’ai changé de carrière, car « je savais dès le début que je ne mettrais pas l’Occident à ma botte » (p.274), mais « l’essentiel, c’est que je sois (…) assez libre pour vivre autrement (…) Voila pourquoi je peux habiter, sans prétentions, dans les deux mondes. » (p. 275)
Finalement, l’autrice elle-même décrit son roman de cette manière : « trop gros, trop de longueurs et les histoires de l’ère communiste, ça n’intéresse plus personne. » (p.531)
Hélas, je ne peux que lui donner raison.