Oare lipsa unei relații amoroase este cea care alimentează și susține creația unui artist, oferindu-i mai mult timp, spațiu și inspirație? Oare din frustrare sau din dorință neîmplinită artistul ajunge să se „ofere” publicului într-o formă mai sinceră decât ar fi fost posibil într-un alt context?
Intrigată de aceste idei, am scormonit în viața lor și am scos la iveală poveștile unor femei de succes care, indiferent de domeniul în care-și exercită creativitatea – proză, poezie, arte plastice etc. –, au curajul să experimenteze și să învețe continuu în această lume care a devenit un microunivers care se autosusține.
Nouă creatoare din România, care nu s-au sfiit să împărtășească din experiențele și provocările vieții de femei – în unele cazuri și mame – singure, au acceptat să povestească despre percepțiile lor subiective asupra singurătății în care au trăit sau încă trăiesc. (Anca Zaharia)
Singurul defect pe care îl are antologia asta e acela că e prea scurtă. M-am regăsit mai mult sau mai puțin în poveștile enunțate în acest volum dar fiecare poveste m-a lăsat la final cu senzația că cea care a scris-o este o eroină indiferent de ce ar spune alții. Sunt aici cîteva povesti absolut zguduitoare care te determină să le prețuiești mult pe femeile astea despre care nu știai mare lucru(sau nimic) pînă să le citești.
Felicitări, Anca, pentru coordonarea acestui volum extrem de sensibil și curajos. :)
Vai de mine, cât de mult a putut să-mi placă această cărticică!! M-am regăsit în multe dintre texte, iar cu altele am putut empatiza pe deplin. Chiar este o antologie de perspective feminine reale, lipsite de înflorituri și alte giumbușlucuri literare. Mi-a plăcut la nebunie sinceritatea autoarelor, candoarea lor, vulnerabilitatea lor. E o carte pe care aș recomanda-o tuturor femeilor, în primul rând, și abia apoi tuturor bărbaților, deși... Mă îndoiesc că persoanele care nu sunt femei pot cuprinde și în alt mod decât rațional semnificația vieții unei femei. Iar asta mi se pare o pierdere majoră... Dar tot o recomand și bărbaților, clar!
Ce texte, ce temă centrală, ce așezare de cuvinte cu sens, câtă sinceritate și fragilitate, antologia asta va intra probabil în topul cărților citite anul asta scrise de autori romani 4,5❤️
Textele din acest volum explorează într-un mod tare sincer tema singurătății. Avem ocazia să întâlnim nu doar perspective diferite, ci și niște călătorii versatile în problematica singurătății — o altă treabă cât se poate de controversată în societatea actuală. Pentru că nu e în regulă să fii trist. Să te simți singur. Am descoperit în această antologie dimensiuni diferite ale singurătății (ca însingurare sau solitudine, ca mecanism de apărare sau pur și simplu ca situație de facto). Autoarele acestor texte mi s-au părut nu doar foarte curajoase, ci invincibile: tocmai pentru că au ales să vorbească cu această onestitate despre singurătate și despre viața lor de femei singure, adesea mame, poete, scriitoare, artiste. Versatilitatea textelor îmi demonstrează nu doar faptul că este o antologie bună, ci și faptul că despre singurătate se poate vorbi în multiple feluri, că există dimensiuni distincte și că fiecare persoană internalizează altfel lucrurile, importante fiind nu doar personalitatea și percepția pe care o ai asupra lumii, ci și experiențele și întâmplările care au dus la anumite stări/situații.
Antologia de față, apărută sub coordonarea scriitoarei Anca Zaharia la Editura Neverland, este o colecție de povești în care regăsim variate definiții ale cuvântului "singurătate" cu tot ceea ce implică el. 9 femei - 9 perspective, 9 povești cu și despre naufragii persoanale și puterea renașterii.
Sunt convinsă că fiecare dintre noi avem o altă definiție pentru acest termen. O definiție ce se pliază strict pe viața și pe experiența personală. De astă dată însă nu includem bărbații - acei dominanți de la care pornește totul. Ba chiar ne permitem să-i dăm la o parte căci nu totul gravitează în jurul lor.
Singurătatea aceasta apasă umerii cu intensități diferite.
Chiar cred cu tărie că și noi, cele care suntem într-o relație sau căsnicie, ori mame cu normă întreagă și cu servicii la pachet, avem nevoie de un dram de singurătate, de independență, de eliberare, de evadare din cotidian pe care o resimțim regeneratoare, recreatoare și chiar compensatoare.
Și-atunci când nu mai putem e musai să ne coasem aripi și să ne luăm zborul. Se poate într-atâtea feluri. Important este curajul. Și, doar uneori, susținerea.
Prin cumpărarea acestei antologii puteți susține Asociația ANAIS, care luptă pentru respectarea drepturilor femeilor, copiilor, tinerilor, pentru prevenirea și combaterea violenței.
"Sunt scriitoare. Iar pentru scriitori, singurătatea e garantată. E esențială."
"Singurătatea mea e ca o fustă din tul care atîrnă greu de la atâtea straturi, dar pe care o îmbrac totuși, pentru că arăt bine în ea și, dacă nu mă mișc, e relativ comodă. Dar tulul, chiar dacă este fin la atingere, este, în fond, o plasă."
"Pentru că să fii mamă singură înseamnă să fii pionul care ajunge, fără să fie atent, până la capătul tablei și descoperă că-i transformat în regină. Înseamnă până la urmă doar să fii, și abia asta e banal de genial."
"Odată înfipți colții maternității în sângele femeii, nimic nu mai e la fel."
Mi-a plăcut ideea de a citi o perspectivă feminină asupra singurătății creative, daca pot sa îi spun astfel. În literatura română suntem obișnuite și obișnuiți să citim despre eul creator masculin, despre mansarda lui, despre biroul lui, despre camera lui unde se întâmplă acele momente de pură creație si de filosofie greoaie despre sensul vieții. Câți ne permitem luxul să discutăm despre sensul vieții într-un mod atât de abstract și sustras realității înconjurătoare? Adevărul este că singurătatea înseamnă mai mult decât a locui de unul singur sau a fi doar tu cu tine, înseamnă un anumit mod de a înțelege lucrurile, de a fi afectat de ce se întâmplă în jurul tău etc. Cele 9 femei creative care și-au expus singurătățile în această antologie sunt arareori singure pe lume sau singure de-a dreptul, sunt înconjurate de oameni, de familie, de pisici. Cu toate acestea, deși, pe de o parte, așa cum reiese din textele tuturor, demersul creativ e în sine unul solitar, pe de altă parte, singurătatea lor a devenit cumva interiorizată în identitatea lor, cu năbădai sau nu. Fie că abordează singurătatea din perspectiva de mamă singură (cea mai frecventă în antologie) sau de absență a unei "jumătăți", cele 9 povești se completează și se unesc prin fire inexplicabile și ajung să creeze un univers vizibil în care, dacă te regăsești, simți că nu mai ești singur. Și atunci devine mai ușor. O carte recomandabilă celor care se simt singuri într-un fel sau altul (fie că sunt din sfera creativă sau nu), dar și celor care cred că nu se pot simți singuri niciodată.
M-a frapat sinceritatea femeilor care si-au lasat singuratatea la vedere, angoase si temeri, aruncand, cel putin pentru minte, o alta lumina asupra statutului de artista singura. 9 femei, toate unice in statutul lor, de femei singure, unele de mame singure, povestesc despre momentele in care fie au decis ca singuratatea este calea lor, sau pur si simplu conjunctura a fost de asa maniera. Povestile sunt foarte intime, astfel incat uneori aveam impresia ca pur si simplu trag cu ochiul in intimitatea lor, descoperind femeia din spatele autoarei. Nu am citit cartea in ordine, ci am inceput cu povestile autoarelor pe care le stiam dinainte, ca la final favorita mea sa fie povestea Gabrielei Feceoru, despre care nu stiam nimic inainte de acest volum. Cartea se citeste extrem de repede, in maxim o dupa-amiaza o termini, dar presimt ca unele povesti de viata ma vor umari o vreme.
Mult de tot mi-a plăcut aceasta carte! De la unicitatea fiecărei povesti la punctele comune care o fac sa curgă firesc în imaginația cititorului. Am cumparat-o datorita Cameliei Cavadia 💜 și am sfârșit în a cunoaște și alte femei minunate pe care vreau sa le citesc mai mult.
4.5/5⭐ Sincere și reale. Dureroase și totuși, pline de optimism. Povești de viață privite și trăite prin lentile feminine. Singuraticele te pun pe gânduri, dar nu te fac să te simți singură cu ele. M-am regăsit câte puțin în fiecare discurs din cele nouă. De savurat în liniște și singurătate. Mai jos un citat din "Singurătățile care ne dor și cele pe care le căutăm", de Ana Mănescu:
"Sînt scriitoare. Iar pentru scriitori, singurătatea e garantată. E esențială. Dar îmi place să o numesc solitudine, să îmi amintesc că este o alegere, că are o conotație pozitivă. Cînd lucrezi la un text, ai nevoie de timp cu tine însuți, și cu cît e materialul mai lung, mai solicitant, cu atît mai mult te desprinzi de realitate.
Singurătatea e garantată și cînd ți-ai petrecut întreaga viață de adult gestionându-ți corpul fragil și anxietatea. Cînd mare parte dintre resursele tale zilnice se duc pe supraviețuire, restul lumii arareori mai are loc. Nu pot ține pasul, deci rămîn în urmă. Sau mă simt eu copleşită, și zăbovesc dinadins. Acestei forme de singurătate îi spun izolare.
Singurătatea e garantată, mai nou, și de pandemie, cînd dorința rară de a fugi din casă și de a socializa se lovește de filtrul responsabilității și al fricii. Acesteia îi zic: "Acum ți-ai găsit și tu?"
Doua stele pare putin, in economia celor 5 permise. Dar doua sta pentru "it was ok", ceea ce e potrivit pentru mine cu acest volum. Da, doamnele care scriu pare ca sunt sincere si scot din ele lucruri mari si dureroase; dar nu chiar toate au aptitudini spre scris (sau poate au, dar nu in eseurile date), sau ochi inediti pentru vazut viata. Am asumat ca scopul volumului nu e confesional, ci literar, de aici interpretarea pe care o dau. Imi si tremura putin mana sa scriu asa recenzie, neceruta de nimeni; dar am luat volumul cu ceva asteptari (literare). Cred ca sunt autoare acum in Romania care scriu excelent, si sentimental si lucid si slefuit; asadar simt parca sa-mi cer scuze mentionand ca am gasit in alte lecturi izvor viu de scriitura buna, si despre subiectele vizate de acest volum.
Eu am savurat cartea asta la final de august, dar nu a fost la fel si pentru sotie. Mi-am dat seama ca pot citi despre vieti triste pentru ca mai apoi sa le pot procesa fara sa fiu neaparat afectat psihic. Am regasit povesti ce puteau fi ale unora dintre prietenele mele si cred ca asta mi-a placut cel mai mult.
Recunosc, mă așteptam să găsesc mai mult feminism agresiv în paginile acestei cărți, dar nu am găsit decât o mare doză de asumare din partea unor femei singure, unele dintre ele mame, și concret, 9 povești de viață, nefardate, neîmbălsămate în cine știe ce metafore sau artificii literare, în ciuda faptului că fiecare dintre cele 9 „singuratice” activează în spectrul artei sau al literaturii. Asta poate și pentru că acolo unde viața este o luptă continuă, nu mai este loc și de literatură, chiar dacă uneori tocmai literatura, sau pictura, le-a fost acestora colacul de salvare pentru a nu claca definitiv. Am empatizat mai mult cu mamele singure, poate și pentru că astfel am înțeles-o mai bine pe mama, la rândul ei mamă singură, nu cu unul, ci cu trei copii. Și ca să închei într-o notă muzicală, cartea aceasta mi-a amintit de piesa celor de la Stigma: Fetele singure :)
Mi-ar fi plăcut sa includă și niște povesti mai variate. Din proiectare mi-am imaginat ca o sa fie descrise și viețile femeilor gay, asexuale, introvertite sau care nu vor sa fie mame. Multe dintre povesti au fost mame singure ceea ce a fost interesant dar nu mi-am simțit reprezentata.
Unele eseuri mi-au plăcut foarte mult, unele sunt mediocre și unul doar m-a iritat. Poveștile sunt interesante, dar citim și pentru forma și mesaj, iar aici se simte cine e scriitor și cine nu.
Cu totii am experimentat singuratatea la un moment dat, în multiplele sale forme, iar în antologia sa, @ancazaharia.ro aduna noua perspective feminine care sa ne vorbeasca despre singuratatile lor. Fie sunt mame singure, fie femei inconjurate de multe persoane, dar care nu-si gasesc locul in mijlocul lor, fie au ales sa fie singure din cauza esecului, a suferintei sau teama…
Singuratatea este apasatoare si neplacuta uneori, dar necesara cateodata, astfel ne putem descoperi pe noi însine, ne cunoastem adevarata putere si invatam din greselile facute. Antologia a fost mult prea scurta pentru toate trairile cuprinse, iar cand am ajuns la final, mi-as mai fi dorit cateva pagini. Nu ma asteptam sa ma regasesc printre pagini, chiar si putin, dar a fost o consolare sa realizez, ca la un anumit moment in viata, n-am fost singura incercata de sentimente grele.
Am fost crescuta si educata pentru a deveni independenta, sa nu depind de nimeni si nimic, sa ma descurc singura pentru ca viata nu-ti ofera mereu pe acel cineva sau ceva care sa te impinga de la spate sau care sa faca x sau y lucru pentru sau in locul meu… Si da, imi este groaza de singuratate, nu-mi place sa fiu singura, am cautat sa ma inconjor de oameni care ma implinesc si ma bucura, dar sunt momente cand am nevoie sa fiu doar eu cu mine si atat, nimic mai mult… Multumiri, @editura.neverland 🤗, pentru exemplarul oferit! ❤️
“(…) singuratatea, cu multele ei fete, m-a pus la pamant. Acum incerc sa nu o demonizez, sa nu o glorific, ci sa o accept asa cum e: garantata, esentiala, complexa si temporara.” - Ana Manescu
“(…) sa fii mama singura inseamna sa fii pionul care ajunge, fara sa fie atent, pana la capatul tablei si descopera ca-i transformat in regina.” - Iulia Schiopu
Nu ma asteptam sa imi placa asa de mult, dar chiar e o carte excelenta. Cei 9 autori scriu sincer, fara inhibitii si pline de inspiratie si har. M-am regasit in fiecare povestioara si toate m-au atins prin simplitatea si sinceritatea lor. Recomand volumul cu caldura.