What do you think?
Rate this book
Sa nu razi :((
Să nu râzi :(( este o carte despre mame și fiice, multe mame și multe fiice care au ajuns să semene cu mamele lor, femei neterminate și femei neîncepute. Este o carte pe care am eliminat-o ca pe-o piatră la rinichi.
Și tot nu mă simt mai bine. – Raluca Feher
Și tot nu mă simt mai bine. – Raluca Feher
256 pages, Paperback
Published January 1, 2019
45 people are currently reading
897 people want to read
About the author
Raluca Feher
7 books87 followers„Raluca Feher e o rockerita a scrisului, din cel putin doua motive. Unu: lucreaza in publicitate, unde cuvintele scapara si pocnesc din calcaie. Doi: in literatura conventionala (si prost) denumita «de calatorie», blues-ul nu invita la infierbintirea sangelui, ci la picoteala. Pe rastelul din care ea iti ia armamentul scrie, cu litere electrice, «Rock’n roll over, Beethoven». Daca i-ati citit pataniile din Argentina, Uruguay si Chile, stiti la ce sa va asteptati: ritm de TGV, fraze trepidante si un cocktail afectiv cu o reteta usor de transcris si greu de nimerit: ironie, insolenta, bravada, nitica exasperare si credinta ca poti lua la bord orice pasager fara riscul de a-l pierde de client“ - Radu Paraschivescu
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 30 of 148 reviews
May 20, 2020
m-a impresionat și mi-a fost greu să mă hotărăsc între 4 sau 5 stele. dacă v-au plăcut Vara în care mama a avut ochii verzi, De ce fierbe copilul în mămăligă sau chiar Pelinul negru, sigur o să vă placă și cartea asta. se citește foarte ușor, nu are cine știe ce profunzime și poate de aia nu pot să o evaluez cu nota maximă, dar o recomad oricui vrea să citească o poveste emoționantă și foarte bine scrisă, despre o căsnicie eșuată, lungită de dragul copiilor, dar și din comoditate sau lipsă de imaginație.
Și apoi am vorbit despre Dumnezeu și ea m-a întrebat dacă eu cred și eu am zis că da, dar doar ca să o enervez, pentru că eu nu cred în moși cu barbă albă care au apărut din nimic și, în definitiv, de ce Dumnezeu este bătran, adică să fii Dumnezeu și să alegi să fii bătrân, să ai probleme cu prostata și cu artrita și să ai păr în urechi și monturi, și miros de moș? Cât de prost să fii să alegi să fii bătrân?
Dar Diana s-a enervat că am zis că eu cred în Dumnezeu și nu m-a ascultat mai departe, ea a întrebat cine l-a făcut pe Dumnezeu și de ce e Dumnezeu ofticos și pedepsește omenirea pe care el a făcut-o așa idioată, după chipul și asemănarea lui, unde găsește în el, dacă Dumnezeu e bunătate, resursele de torționar?
Și atunci mi-am dat seama că Diana îl ura pe Dumnezeu așa cum o ura pe maică-sa, creatoarea ei, și am înțeles, cred, că o să facă orice să distrugă creația strâmbă a maică-sii, să-i demonstreze că e un creator prost, la fel de îngust, inept și meschin ca Dumnnezeul ălora de i-a lăsat să ocupe o peninsulă în numele lui și să nu le lase pe femei să pună piciorul pe ea.
Poate că atunci am înțeles că o să se sinucidă.
Și apoi am vorbit despre Dumnezeu și ea m-a întrebat dacă eu cred și eu am zis că da, dar doar ca să o enervez, pentru că eu nu cred în moși cu barbă albă care au apărut din nimic și, în definitiv, de ce Dumnezeu este bătran, adică să fii Dumnezeu și să alegi să fii bătrân, să ai probleme cu prostata și cu artrita și să ai păr în urechi și monturi, și miros de moș? Cât de prost să fii să alegi să fii bătrân?
Dar Diana s-a enervat că am zis că eu cred în Dumnezeu și nu m-a ascultat mai departe, ea a întrebat cine l-a făcut pe Dumnezeu și de ce e Dumnezeu ofticos și pedepsește omenirea pe care el a făcut-o așa idioată, după chipul și asemănarea lui, unde găsește în el, dacă Dumnezeu e bunătate, resursele de torționar?
Și atunci mi-am dat seama că Diana îl ura pe Dumnezeu așa cum o ura pe maică-sa, creatoarea ei, și am înțeles, cred, că o să facă orice să distrugă creația strâmbă a maică-sii, să-i demonstreze că e un creator prost, la fel de îngust, inept și meschin ca Dumnnezeul ălora de i-a lăsat să ocupe o peninsulă în numele lui și să nu le lase pe femei să pună piciorul pe ea.
Poate că atunci am înțeles că o să se sinucidă.
December 27, 2019
Sa nu razi este o carte coplesitoare in tristetea ei si simti la un moment dat ca te invaluie si va da cu tine de pamant. Si tristetea nu vine din drame mari, caci nu este vorba de pierderi, crime, sacrificii, razboaie sau alte intamplari pe care le percepem ca fiind triste. Este o picatura chinezeasca pe care Milly o aplica familiei sale. Diana rememoreaza, intr-o cutie lasata mostenire, episoade in care mama ei se comporta cum o face de obicei: se lamenteaza, jigneste, umileste, bagatelizeaza, se lauda, isi reinventeaza trecutul, apoi iar se lamenteaza, jigneste etc. Amintirile sale sunt browniene, nu au inceput si sfarsit, nu au o ordine cronologica, ori un criteriu de aranjare. Ele sunt un izvor nesecat de intamplari in care Diana asista, chiar si ca adult, neputincioasa in fata revarsarii de ura a mamei sale.
May 25, 2022
I-aș fi dat 5 stele, dar ținând cont că este ficțiune, cartea a devenit repetitivă undeva pe la mijloc. Am ascultat-o ca audiobook în lectura autoarei și a fost o experiență interesantă.
Este o carte bună prin prisma faptului că scoate la lumină abuzul emotional care se petrece în atât de multe familii românești, precum și consecințele grave pe care le poate avea acesta pe termen lung.
Este o poveste despre parvenire, speranțe deșarte, multă dezamăgire și suferință. Este povestea unei femei care nu ar fi trebuit să devină mamă în primul rând.
Au fost momente când am simțit că mă sufoc citind cartea asta, prin toate insultele și situațiile toxice pe care le-a înșiruit.
Demnitate umană? Ce e aia?
Însă până la urmă e o carte despre realitatea unei Românii care există bine mersi în continuare, și a unor familii disfuncționale în cadrul cărora membrii se ucid încet dar sigur unii pe ceilalți.
O carte bună, dar n-aș reciti-o. E plină de venin.
Este o carte bună prin prisma faptului că scoate la lumină abuzul emotional care se petrece în atât de multe familii românești, precum și consecințele grave pe care le poate avea acesta pe termen lung.
Este o poveste despre parvenire, speranțe deșarte, multă dezamăgire și suferință. Este povestea unei femei care nu ar fi trebuit să devină mamă în primul rând.
Au fost momente când am simțit că mă sufoc citind cartea asta, prin toate insultele și situațiile toxice pe care le-a înșiruit.
Demnitate umană? Ce e aia?
Însă până la urmă e o carte despre realitatea unei Românii care există bine mersi în continuare, și a unor familii disfuncționale în cadrul cărora membrii se ucid încet dar sigur unii pe ceilalți.
O carte bună, dar n-aș reciti-o. E plină de venin.
October 15, 2019
Nu am oferit 4 steluțe neapărat pentru scriitură, ci pentru experiența pe care am trăit-o citind-o pe Raluca Feher și da, consider că e o experiență ce merită împărtășită. Nu trebuie să fii neapărat părinte pentru a-ți simți corpul încleștat de tristețe citind povestea Dianei, poți fi un simplu adult ce reprezintă o ”piesă” din acel puzzle ce alcătuiește devenirea unui copil. Și te crezi Dumnezeu, fiind ignorant și atât de departe-de multe ori și fizic- față de un suflet ce nu se hrănește și nu se dezvoltă doar cu aspecte materiale, ci tânjește după prezență și îngăduință.
”Cei mai mulți dintre noi sunt ciuruiți de cuiele pe care părinții noștri le-au bătut în noi. Apoi educatoarele și mătușile, bunicile, vecinii, și copiii de la bloc, și oamenii de la televizor.
Ne-a ieșit sufletul din noi prin găurile făcute de cuie și pentru că nu avem suflet, pentru că ne-am transformat în ciocane fără suflet, batem cuie în alți oameni și în trunchiuri de copaci.”
”Oare câți dintre noi, copiii speriați care desenam cu pastă de dinți floarea ghiocelului pe felicitarea de 8 martie pentru mama, oare câți dintre noi credeam că mama este cea mai frumoasă din lume?
Ne omorâm părinții. EI sunt prea puțin sau prea mult. Niciodată cât trebuie.”
”Nefericirea trebuie băgată ca o cămășă în pantaloni, bine, bine, să nu iasă când te ții de bară în troleibuz sau când te ridici pe vârfuri și cauți pe policioara din cămară borcanul cu dulceață de smochine.
Maică-mea a știut mereu să ascundă nefericirea sub fardul gros al zâmbetelor și râsului vesel, sub driblingul dialogului, prin schimbări de subiecte de pe un genunchi pe altul. ”
”La zeci de ani de la Revoluție, noi continuăm să fim victimele lagărului comunist. Părinții mei, eu, fratele meu, verișori, bunici și vecini. Un popor bolnav, care mănâncă prost, bea mult și se crede buricul pământului.”
”Cei mai mulți dintre noi sunt ciuruiți de cuiele pe care părinții noștri le-au bătut în noi. Apoi educatoarele și mătușile, bunicile, vecinii, și copiii de la bloc, și oamenii de la televizor.
Ne-a ieșit sufletul din noi prin găurile făcute de cuie și pentru că nu avem suflet, pentru că ne-am transformat în ciocane fără suflet, batem cuie în alți oameni și în trunchiuri de copaci.”
”Oare câți dintre noi, copiii speriați care desenam cu pastă de dinți floarea ghiocelului pe felicitarea de 8 martie pentru mama, oare câți dintre noi credeam că mama este cea mai frumoasă din lume?
Ne omorâm părinții. EI sunt prea puțin sau prea mult. Niciodată cât trebuie.”
”Nefericirea trebuie băgată ca o cămășă în pantaloni, bine, bine, să nu iasă când te ții de bară în troleibuz sau când te ridici pe vârfuri și cauți pe policioara din cămară borcanul cu dulceață de smochine.
Maică-mea a știut mereu să ascundă nefericirea sub fardul gros al zâmbetelor și râsului vesel, sub driblingul dialogului, prin schimbări de subiecte de pe un genunchi pe altul. ”
”La zeci de ani de la Revoluție, noi continuăm să fim victimele lagărului comunist. Părinții mei, eu, fratele meu, verișori, bunici și vecini. Un popor bolnav, care mănâncă prost, bea mult și se crede buricul pământului.”
April 25, 2022
Am crezut până la final că o să-i dau două stele, dar finalul mi-a pus capac. Asta și faptul că nici până acum nu m-am prins dacă titlul e pus la mișto: „Să nu râzi :((” e ceea ce aș spune doar cu un semn de sarcasm în coadă.
ÎN FINE.
Povestea e despre Raluca, o scriitoare (probabil o Raluca Feher fictivă) care primește 7-800 de pagini de manuscris de la Diana, o amică veche care tocmai s-a sinucis. Pe topul de hârtie e un post-it pe care scrie „Să nu râzi”.
În manuscris, Diana povestește despre maică-sa, Mily. Mily se plânge constant. Mily e o femeie mutată de la țară la oraș care știe doar să se plângă și să le reproșeze celor din jur că nu se poartă cum trebuie cu ea. Mily e permanent nemulțumită. Mily crede că ar fi putut mai mult și ar fi meritat mai mult, dar n-a avut noroc. Pe Diana n-o prea cunoaștem, pentru că nu face decât să expună plângăceala narcisistă și mitomană a mamei.
Cam atât, vreme de 260 de pagini.
La final, Raluca (personajul) publică o carte din manuscrisul editat al Dianei și i-o pune pe masă lui Mily, spunând că Diana a murit pentru a o face pe maică-sa faimoasă, așa cum a vrut mama să fie mereu - ca într-un fel de fantezie de răzbunare contra mamei în care Diana să rămână basma curată.
Un volum care probabil că le va suna realist și profund copiilor de narcisiști și mitomani, dar care mi-a cam tocat mie nervii fără să-mi ofere o poveste la schimb.
ÎN FINE.
Povestea e despre Raluca, o scriitoare (probabil o Raluca Feher fictivă) care primește 7-800 de pagini de manuscris de la Diana, o amică veche care tocmai s-a sinucis. Pe topul de hârtie e un post-it pe care scrie „Să nu râzi”.
În manuscris, Diana povestește despre maică-sa, Mily. Mily se plânge constant. Mily e o femeie mutată de la țară la oraș care știe doar să se plângă și să le reproșeze celor din jur că nu se poartă cum trebuie cu ea. Mily e permanent nemulțumită. Mily crede că ar fi putut mai mult și ar fi meritat mai mult, dar n-a avut noroc. Pe Diana n-o prea cunoaștem, pentru că nu face decât să expună plângăceala narcisistă și mitomană a mamei.
Cam atât, vreme de 260 de pagini.
La final, Raluca (personajul) publică o carte din manuscrisul editat al Dianei și i-o pune pe masă lui Mily, spunând că Diana a murit pentru a o face pe maică-sa faimoasă, așa cum a vrut mama să fie mereu - ca într-un fel de fantezie de răzbunare contra mamei în care Diana să rămână basma curată.
Un volum care probabil că le va suna realist și profund copiilor de narcisiști și mitomani, dar care mi-a cam tocat mie nervii fără să-mi ofere o poveste la schimb.
August 17, 2020
o relația disfuncțională pe care nu pot spune că am reușit să o înțeleg pe deplin. De la un punct mie cartea mi s-a părut ușor repetitivă și nu m-aș fi supărat dacă ar fi fost cu 50% mai scurtă. Mi-au plăcut mult micile proze inserate în roman, aș citi cu interes un volum format doar din astfel de proze scurte. Altfel, „Să nu râzi :((” e chiar de recomandat, problema mea personală cu ea a fost că nu am putut să rezonez cu personajul.
July 3, 2021
“Părinţii noştrii nu ştiu să întrebe. Ce mai faci? Cum te simţi? Eşti fericit? Ce ai vrea? Părinţii noştrii ştiu ce facem, cum ne simţim, dacă suntem fericiţi şi ce vrem. Ştiu mai bine decât noi. Nu pierd timpul cu interogatorii. Niciodată. Părinţii noştri sunt geamurile acvariului în care trăim. Sunt pereţii de sticlă care ne marchează teritoriul. Trăim doar pentru că ei sunt reflexivi, trăim doar pentru că ei nu tulbură apele cu întrebări.”
https://bookwormsinacozycorner.home.b...
https://bookwormsinacozycorner.home.b...
February 20, 2020
Am ras, chiar am ras .... ca sa nu plang..... iar daca o intalniti vreodata pe fata asta, s-o luati in brate si din partea mea.
PS: 3 mici inofensive spoilere
Mereu m-au fascinat oameni fara semne de intrebare.
Superlativul asta de superioritate anuleaza orice fel de onestitate.
Pun un picior inaintea celuilalt si imi pun piedica. Ce rost are sa astepti un obstacol cand poti sa-ti fii tu obstacol? Nu lasa pe altul ce poti face tu.
PS: 3 mici inofensive spoilere
Mereu m-au fascinat oameni fara semne de intrebare.
Superlativul asta de superioritate anuleaza orice fel de onestitate.
Pun un picior inaintea celuilalt si imi pun piedica. Ce rost are sa astepti un obstacol cand poti sa-ti fii tu obstacol? Nu lasa pe altul ce poti face tu.
December 10, 2023
Am avut nevoie de ceva timp să procesez. E o carte care te lasă fără respiraţie ici-colo, a cărei agresivitate poate părea neverosimilă cuiva care nu și-a trăit copilăria în anii 80-90. Despre relaţiile de cuplu disfuncţionale dintr-o vreme când lupta pentru supravieţuire era atât de cruntă încât oamenii nu-și pierdeau vremea cu discuţii despre sentimente și oricum, nu știau de unde să le apuce. Despre relaţiile dintre părinţi și copii din vremea aceea, despre violenţa fizică și verbală ca expresii ale neputinţei, ale spaimei, ale lipsei de igienă interioară. Despre reveria și victimizarea nesfârșite legate de un potenţial nedus la capăt. Dar cine avea atunci alt limbaj pentru toate astea în afară de vocabularul furiei? Cartea lasă la final o dâră lungă de tristeţe pentru tot ce a trăit o generaţie, pentru cât de greu trebuie să le fi fost părinţilor celor de 30-40 de ani, pentru cât de complicată e vindecarea unei lumi care practică încă frenetic ascunsul suferinţelor sub preș.
December 27, 2023
2.5
Dincolo de umorul negru (foarte reușit) e multă tristețe. O mamă egoistă și histrionică, dar a cărei devianță nu e o cauză convingătoare pentru alegerea fiicei. Deși mi-a plăcut stilistic, construcția mi se pare dezlânată și ideea de bază neplauzibilă.
Dincolo de umorul negru (foarte reușit) e multă tristețe. O mamă egoistă și histrionică, dar a cărei devianță nu e o cauză convingătoare pentru alegerea fiicei. Deși mi-a plăcut stilistic, construcția mi se pare dezlânată și ideea de bază neplauzibilă.
October 3, 2019
Nemulțumirile și reproșurile vin, în acest roman al Ralucăi Feher, în straturi, sunt codependente și fiecare aspect negativ naște, la rândul lui, alt și alt rău din care celelalte se hrănesc, crescând, acaparând și dând și ele naștere, la rândul lor, astfel încât, în cele din urmă, o familie măcinată de eterne nemulțumiri ajunge să semene tot mai mult cu o carcasă goală, în care doar suferința mai poate să se amplifice. Alături de ea, și grija pentru imaginea proiectată în exterior. Ca două tăișuri ale aceleiași lame ucigașe, nemiloase, reci.
Dincolo de ce vrea să transmită Diana din roman, cred că miza autoarei e alta: vrea să atragă atenția că astfel de lucruri se întâmplă pur și simplu. Că oamenii suferă de mici din cauza părinților care îi îngroapă în vină care nu le apar��ine, care ajunge să le apese pe umeri atât de greu celor mici încât, crescând, ajung să fie la propriu îngropați, poate chiar de părinții care nu vor pricepe niciodată sinuciderea unui urmaș care lasă în urmă doar paradoxuri. Privind de unde privesc părinții, nici nu are cum să fie altfel.
Recenzia completă aici: https://bit.ly/2pG32A3
Dincolo de ce vrea să transmită Diana din roman, cred că miza autoarei e alta: vrea să atragă atenția că astfel de lucruri se întâmplă pur și simplu. Că oamenii suferă de mici din cauza părinților care îi îngroapă în vină care nu le apar��ine, care ajunge să le apese pe umeri atât de greu celor mici încât, crescând, ajung să fie la propriu îngropați, poate chiar de părinții care nu vor pricepe niciodată sinuciderea unui urmaș care lasă în urmă doar paradoxuri. Privind de unde privesc părinții, nici nu are cum să fie altfel.
Recenzia completă aici: https://bit.ly/2pG32A3
July 7, 2020
2.5*
Cartea asta mi-a stors cheful de viata si de citit.
Cartea asta mi-a stors cheful de viata si de citit.
May 31, 2021
Este imposibil sa nu razi de cateva ori pe parcursul lecturarii acestei carti, insa rasul este, clar, fortat. Iti vine sa razi si nu prea. Este un ras ce se tremina in plans. Cartea Ralucai Feher sesnsibilizeaza prin subiectul abordat. In centrul romanului sta relatia disfunctionala dintre Diana (fiica) si Mily (mama). O relatie traumatica, greu de inteles, insa dureros de des intalnita. Cartea prezinta povestea tragico-comica a unei familii din Romania. Parintii si cei doi copii, Diana si Vald, sunt prototipul familiei toxice, care iese in evidenta prin neasumarea actiunilor si neconstientizarea adevaurilor dureroase. Cartea vorbeste despre continua tragedie la care sunt supusi copii acelor parinti egoisti, lipsiti de empatie si inteligenta psihologico-soicala. Familia Matei nu este o famile reala, este un simulacru de familie. O gluma proasta, neasumata. Un experiment cu finalizare tragica. Diana, vocea ce strabate de dincolo de moarte, este fiica care decide sa puna capat chinului pe care a fost nevoita sa-l indure ani de zile, din cauza celor care i-au dat viata si care, la fel de brutal, i-au si curmat-o, prin actiunile lor gresite. Diana este exemplul cel mai elocvent al unui fapt bine stiut: atunci cand o relatie dintre doi oameni nu se bazeaza pe respect, iubire si intelegere reciproca, ci este o relatie nesanatasa si plina de ura, inchistata in trecut si reprosuri nejustificabile, atunci cand te minti si iti minti proprii copii doar de dragul aparentelor si pentru ca actiunile iti sunt dictate de ego, ei bine, atunci rezultatul nu poate fi decat unul tragic, traumatic.
SA nu razi este o carte introspectiva, dureroasa in nenumaratele adevaruri pe care le vei gasi intre paginile ei. O lectura la care te vei gandi mult timp dupa ce ai intors si ultima fila a cartii.
"Parintii nu inteleg unde se termina ei si unde incepi tu, pentru ca parintii gandesc ca niste imperii. Ei nu au nevoie de justificari. Au fost inaintea ta, te-au conceput, te cresc, le esti mereu satelit, vasal, chiar si cand crezi ca ai reusit sa te rupi. Te lasa sa crezi ca esti liber. Dar tu, copilul lor, ar trebui sa stii ca vechile imperii nu pier. Parintii nostri sunt Sovietele. De iure nu mai au nicio putere asupra noastra. De facto ne ocupa. POlitic, social, cultural."
SA nu razi este o carte introspectiva, dureroasa in nenumaratele adevaruri pe care le vei gasi intre paginile ei. O lectura la care te vei gandi mult timp dupa ce ai intors si ultima fila a cartii.
"Parintii nu inteleg unde se termina ei si unde incepi tu, pentru ca parintii gandesc ca niste imperii. Ei nu au nevoie de justificari. Au fost inaintea ta, te-au conceput, te cresc, le esti mereu satelit, vasal, chiar si cand crezi ca ai reusit sa te rupi. Te lasa sa crezi ca esti liber. Dar tu, copilul lor, ar trebui sa stii ca vechile imperii nu pier. Parintii nostri sunt Sovietele. De iure nu mai au nicio putere asupra noastra. De facto ne ocupa. POlitic, social, cultural."
January 19, 2020
Am râs cu lacrimi. Amare. Cu râsul ăla “homeric” din capitolul 7, sau 11, sau de la pagina 228, nici nu mai știu. :) Am râs “știind că după râs vine plâns și o să plângem tot în hohote homerice, cu lacrimi enorme care vor strivi păduri și vor bubuiu ca adevărate bombe de apă asupra orașelor, înecându-le.”
Cine nu a crescut înecându-se în lacrimile neputinței de a supraviețui întreg propriei familii, disperat să salveze ce e de salvat din jurul lui - probabil că nu are cum să-i înțeleagă umorul negru, acest “haz de necaz” continuu. Nici investițiile în excursiile părinților. :)
O mare pierdere sinuciderea Dianei - mi-aș fi dorit o continuare, o carte despre copiii ei. Sau ai lui Vlad. O carte în care să învățăm împreună cum să ieșim din acest dans în cerc al generațiilor atinse, fara doar si poate, de aripa nebuniei.
Cine nu a crescut înecându-se în lacrimile neputinței de a supraviețui întreg propriei familii, disperat să salveze ce e de salvat din jurul lui - probabil că nu are cum să-i înțeleagă umorul negru, acest “haz de necaz” continuu. Nici investițiile în excursiile părinților. :)
O mare pierdere sinuciderea Dianei - mi-aș fi dorit o continuare, o carte despre copiii ei. Sau ai lui Vlad. O carte în care să învățăm împreună cum să ieșim din acest dans în cerc al generațiilor atinse, fara doar si poate, de aripa nebuniei.
January 5, 2026
O carte excepțională, o cartea grea!
July 17, 2019
Să nu râzi! :((, de Raluca Feher, este un roman copleșitor. Încep astfel, fiindcă nu știu cum să încep. L-am dat gata în mai puțin de două zile, în condițiile în care nu m-am grăbit și am avut multe alte îndeletniciri. Pur și simplu, când lăsam cartea jos, trebuia să revin curând și să o ridic, de parcă intensitatea din ea striga către mine, mesajul ei dorindu-se auzit cu o pasiune și o frenezie cum rar întâlneșți.
Romanul începe abrupt, cu sinuciderea Dianei, prietena Ralucăi. Aceasta îi lasă o cutie în care se află un jurnal al disperării, etichetat cu acest îndemn venit de dincolo de moarte: "Să nu râzi! :((". După acest moment, efectiv plonjezi cu capul înainte în odiseea personală a Dianei, care se transformă, de fapt, în odiseea mamei sale, Mily Matei. Am mai întâlnit ceva asemănător în "Iubire amară" a Elenei Ferrante. În centrul romanului tronează o relație mamă-fiică disfuncțională, dar mai mult decât atât, este transpunerea disfuncționalității la grad de familie și de societate, căci dacă familia este celula societății, cum adesea s-a spus, înseamnă că se influențează reciproc într-un grad înalt.
În acest roman, lipsa iubirii generează ura, nu indiferența. Te simți înconjurat de ură, care vine peste tine ca un tsunami, ca apa oceanului în timpul unui uragan. Vrei să te adăpostești, dar nu reușești să construiești acea insulă care ar putea să ofere un liman. O insulă construită, ideal, din iubire. Ca măsură de urgență, măcar din indiferență. Diana, supusă de mică acestui potop, nu reușește să își creeze acest liman pentru ea. Sunt mulți cei care reușesc, dar sunt mulți și cei care rămân pustii, sub cerul gol, unde stelele nu se mai văd din acest smog greu.
Diana este un astfel de om, iar eu zic că merită să cunoașteți povestea ei.
Recenzia completa, aici: https://www.delicateseliterare.ro/sa-...
Romanul începe abrupt, cu sinuciderea Dianei, prietena Ralucăi. Aceasta îi lasă o cutie în care se află un jurnal al disperării, etichetat cu acest îndemn venit de dincolo de moarte: "Să nu râzi! :((". După acest moment, efectiv plonjezi cu capul înainte în odiseea personală a Dianei, care se transformă, de fapt, în odiseea mamei sale, Mily Matei. Am mai întâlnit ceva asemănător în "Iubire amară" a Elenei Ferrante. În centrul romanului tronează o relație mamă-fiică disfuncțională, dar mai mult decât atât, este transpunerea disfuncționalității la grad de familie și de societate, căci dacă familia este celula societății, cum adesea s-a spus, înseamnă că se influențează reciproc într-un grad înalt.
În acest roman, lipsa iubirii generează ura, nu indiferența. Te simți înconjurat de ură, care vine peste tine ca un tsunami, ca apa oceanului în timpul unui uragan. Vrei să te adăpostești, dar nu reușești să construiești acea insulă care ar putea să ofere un liman. O insulă construită, ideal, din iubire. Ca măsură de urgență, măcar din indiferență. Diana, supusă de mică acestui potop, nu reușește să își creeze acest liman pentru ea. Sunt mulți cei care reușesc, dar sunt mulți și cei care rămân pustii, sub cerul gol, unde stelele nu se mai văd din acest smog greu.
Diana este un astfel de om, iar eu zic că merită să cunoașteți povestea ei.
Recenzia completa, aici: https://www.delicateseliterare.ro/sa-...
April 21, 2020
Tulburătoare. Amuzantă. Dureroasă. Ca un praf de sare pe o rană deschisă.
Cartea asta e puțin despre mine, puțin despre tine, puțin despre prietenii din copilărie. E despre toți, despre copilăriile, familiile noastre și cicatricile lăsate în noi. M-aș bucura să existe cititori din aceeași generație care să nu se regăsească deloc, dar absolut deloc în rândurile scrise de Raluca Feher. Ar fi un semn de vindecare.
https://casutaoliviei.ro/2020/04/21/s...
Cartea asta e puțin despre mine, puțin despre tine, puțin despre prietenii din copilărie. E despre toți, despre copilăriile, familiile noastre și cicatricile lăsate în noi. M-aș bucura să existe cititori din aceeași generație care să nu se regăsească deloc, dar absolut deloc în rândurile scrise de Raluca Feher. Ar fi un semn de vindecare.
https://casutaoliviei.ro/2020/04/21/s...
October 29, 2022
Genială
Sarcastică
Cu umor
Cu adevărul dat pe față,perfect ,mi-a plăcut mult
De fiecare dată când citeam stăteam cu sufletul la gură,oare ce se va întâmpla,oare cu ce se va continua )
Mi-a plăcut mult ,mult 💗
Sarcastică
Cu umor
Cu adevărul dat pe față,perfect ,mi-a plăcut mult
De fiecare dată când citeam stăteam cu sufletul la gură,oare ce se va întâmpla,oare cu ce se va continua )
Mi-a plăcut mult ,mult 💗
July 7, 2022
Dacă ați vrea să încercați o carte despre traumele generationale dar va este frica de dezvoltare personala și de prea multa teorie... Va recomand cartea asta. E cu practica.Cu personaje și cu dialog.
Cu multe noduri în gât și posibil cu lacrimi.
Citind cartea nu ai cum sa nu te duci cu gândul la cineva cunoscut, fie ca e mama, bunica, mătușa, soacra, vecina...
Este la un moment dat o expresie care mi-a plăcut tare, despre adulții "găuriți" de "oamenii ciocan", pornind de la mama și continuând cu educatoarea, profesoara, etc.... Care bat cuie în noi inca din prima zi de viață...
Reproșuri, învinovățiri, fapte neasumate și multe lucruri ramase nespuse.
Mi au venit multe expresii în minte de-a lungul cărții... "de-a rasul-plânsul, haz de necaz"...
Parca zâmbești, apoi te simți vinovat ca ți s-a părut amuzant...
Cu multe noduri în gât și posibil cu lacrimi.
Citind cartea nu ai cum sa nu te duci cu gândul la cineva cunoscut, fie ca e mama, bunica, mătușa, soacra, vecina...
Este la un moment dat o expresie care mi-a plăcut tare, despre adulții "găuriți" de "oamenii ciocan", pornind de la mama și continuând cu educatoarea, profesoara, etc.... Care bat cuie în noi inca din prima zi de viață...
Reproșuri, învinovățiri, fapte neasumate și multe lucruri ramase nespuse.
Mi au venit multe expresii în minte de-a lungul cărții... "de-a rasul-plânsul, haz de necaz"...
Parca zâmbești, apoi te simți vinovat ca ți s-a părut amuzant...
July 21, 2019
Nu stiu exact daca trebuie sa ai 40 de ani si sa fii fata de mama ca sa intelegi cartea asta, dar sunt convinsa ca ecouri de Milly o sa ajunga si la cei care nu se incadreaza. Oricum, e o carte pe care am citit-o pe nerasuflate, cu falcile inclestate de tristete si zicandu-mi ca-s bine, is bine, sigur is bine desi m-am cam cutremurat la niste scene. E o carte incredibil de dura si care duce la extrem un cotidian pe care o sa-l recunoastem multi. Poate nu-i extrem, poate asa a fost si am uitat. Dar cred ca-i o carte necesara, cum sunt necesare experientele impartasite. Musai citita.
November 15, 2019
Greu de citit cartea.
E scrisă cursiv, fain.
Dar e tare tristă.
Scoate de sub preș niște adevăruri care dor, în unele mă regăsesc.
După primele pagini am vrut să o abandonez, am mers mai departe pt că am văzut că are multe recenzii bune și pt că știu că atunci când ceva te scoate din zona de confort merită analizat.
Ce mi-a plăcut e că sublinează un viitor alternativ, cum ar fi fost dacă? Cum ar fi dacă oamenii nu am mai sta în relații disfuncționale? Cum ar fi dacă și-ar asuma propria viață?
Cartea asta doare. Nu ai cum să râzi. E prea tragică.
E scrisă cursiv, fain.
Dar e tare tristă.
Scoate de sub preș niște adevăruri care dor, în unele mă regăsesc.
După primele pagini am vrut să o abandonez, am mers mai departe pt că am văzut că are multe recenzii bune și pt că știu că atunci când ceva te scoate din zona de confort merită analizat.
Ce mi-a plăcut e că sublinează un viitor alternativ, cum ar fi fost dacă? Cum ar fi dacă oamenii nu am mai sta în relații disfuncționale? Cum ar fi dacă și-ar asuma propria viață?
Cartea asta doare. Nu ai cum să râzi. E prea tragică.
February 12, 2020
Doamne, ce carte!! Asta a fost reacția mea când am terminat-o.
Și mi-a plăcut la nebunie și as recomanda-o tuturor.
Și mi-a plăcut la nebunie și as recomanda-o tuturor.
April 26, 2021
Dureros și rascolitor. Frustrare, tristețe, iubire sau lipsa ei. Despre fiice și mame și vieți trăite sau netraite.
Read
March 5, 2020Cartea e tulburătoare: mușcă, zgârie, sufocă, bântuie. Nu mi s-a părut ok să dau o notă, pentru că e suferința unui om în ea, om care de atâta suferință nu mai e.
April 10, 2021
“Sa nu razi:((“ e o carte in care cred ca oricine crescut in România se va recunoaște. Pune degetul pe toată trauma noastră colectivă și transgenerațională, pe toate greselile și neajunsurile părinților noștri.
Cartea e scrisă dur, menit sa socheze și foarte repetitiv. Asta o face obositor de citit și cam 100 pagini prea lunga. Toată povestea putea fi mult mai concisa. Capitolele de început sunt de umplutura iar la final nu prea afli nimic nou fata de ce ai citit la început.
De fapt, cartea asta are foarte multe momente “de umplutura” și e plină de scăpări. Cel mai dureros pentru mine a fost la pagina 86, unde am dat peste următoarea fraza: “...sau chiar in America, unde sa cunoască o chinezoaica delicata care sa-i facă masaj și colțunași.”. Intr-o fraza atât de scurta autoarea a reușit sa compacteze toate stereotipurile posibile fata de populația asiatica: ca sunt exotici, ca sunt obiecte menite sa satisfacă un bărbat alb, ca sunt docili și delicați, fără o părere proprie, deci mai putini umani, ca singurele joburi pe care le au sunt in saloanele de masaj sau manichiura. Astfel de stereotipuri afectează și dezumanizează percepția noastră fata de alte popoare și duce la situații cum au apărut in SUA mai recent.
Și aici nu e vorba de corectitudine politica. E vorba despre privilegiul de a putea sa nu fii atent la ce scrii și sa nu înțelegi implicațiile afirmațiilor tale. Percepția oamenilor asupra unui subiect e influențată de ce văd la televizor și de ceea ce citesc. Fiiind o populație omogena, putini romani își vor forma o părere despre asiatici din proprie experiența, după ce au trăit printre ei. De aceea exista o mare responsabilitate ca informația din media sa fie corecta, și sa nu stereotipizeze. Responsabilitate morala și mai mare ai când ești umblat prin lume, și mai ales când ai călătorit și ai scris o carte despre Asia.
Ce face povestea asta si mai frustranta e ca fraza putea fi înlocuită cu orice altceva sau lăsată complet in afara povești, iar sensul nu s-ar fi schimbat deloc. Povestea nu are vreun personaj asiatic, nu are un comentariu asupra rasei, rasismului etc. Ceea ce îmi confirma ca a fost scrisa chiar de umplutura, dintr-o neatenție, doar sa mai șocheze cu încă ceva, și tare tare mi-as dori sa dispară din carte la următoarea editare.
January 11, 2023
Trebuie sa marturisesc ca nu m-as fi atins de carte daca i-as fi vazut doar titlul. Si mai cred ca acel ":((" m-a facut sa nu o iau in serios cand a aparut. Daaaar, la fel ca si in privinta altor carti din literatura romana, m-am inselat. Bine ca ma redresez. Totusi, as fi preferat ca titlul sa ii ramana "Cea mai lunga crima din lume".
Si tot legat de subiect, desi nu am citit cartea, imi tot venea in minte "I'm Glad My Mom Died" in timp ce citeam.
Diana s-a sinucis si i-a lasat Ralucai o cutie cu foi volante pe care si-a insirat momente din viata, ganduri, cugetari si rani. Sa o puna ea cap la cap cum doreste, pentru ca oricum ordinea cronologica nu conteaza. Refrenul e acelasi: "eu am facut", "eu pot", "eu stiu", "eu m-am sacrificat", "eu sunt fata de la tara", "eu nu judec pe nimeni", "eu nu...". Insa refrenul trebuie ascultat ca antonim. Pentru ca toate afirmatiile repetate cu orice ocazie sunt exact inversul a ce s-a intamplat cu adevarat. Emitatoarea acestor neadevaruri este mama Dianei, careia nu are rost sa ii punem calificative de "scorpie", "monstru", "zgipturoaica" (asta chiar e in carte), chiar daca e ura intruchipata, jignirea in persoana, gura spurcata la superlativ. Isi balacareste fiecare membru al familiei, vecinii, oamenii de pe strada, natii intregi de straini. Ce ii iese pe gura e dusmanie limpede fata de orice. Nu are rost sa ii punem aceste calificative, pentru ca e o tipologie, una dintre trasaturile des intalnite in Romania.
De parca asta nu ar fi destul sa dezvoltam dezgust si repulsie fata de ea, mai e inzestrata si cu ceea ce eu urasc din tot sufletul: dorinta de a parea ceea ce nu e, de a arata lumii ce ar fi vrut sa fie si nu e, desi ea e convinsa ca i-a reusit. Gura lumii e singura pe care vrea sa o multumeasca. Fata de familia ei e incapabila de orice sentiment, insa ei raman langa ea: in special sotul pe care nu inceteaza sa il porcaiasca si copiii. Diana, cand singurul sprijin din viata ei moare, nu mai are motiv sa traiasca. Pentru ca nu mai are cine sa o ancoreze si sa dea un sens vetii traite cu aceasta fiinta.
Ce mi-a placut la ea a fost faptul ca n-a fost o bleaga in calea furtunilor verbale ale mamei ei, a ripostat, a ironizat, a contraatacat. Si a avut o complicitate induiosatoare cu tatal ei, mai mult decat cu fratele.
Si tot legat de subiect, desi nu am citit cartea, imi tot venea in minte "I'm Glad My Mom Died" in timp ce citeam.
Diana s-a sinucis si i-a lasat Ralucai o cutie cu foi volante pe care si-a insirat momente din viata, ganduri, cugetari si rani. Sa o puna ea cap la cap cum doreste, pentru ca oricum ordinea cronologica nu conteaza. Refrenul e acelasi: "eu am facut", "eu pot", "eu stiu", "eu m-am sacrificat", "eu sunt fata de la tara", "eu nu judec pe nimeni", "eu nu...". Insa refrenul trebuie ascultat ca antonim. Pentru ca toate afirmatiile repetate cu orice ocazie sunt exact inversul a ce s-a intamplat cu adevarat. Emitatoarea acestor neadevaruri este mama Dianei, careia nu are rost sa ii punem calificative de "scorpie", "monstru", "zgipturoaica" (asta chiar e in carte), chiar daca e ura intruchipata, jignirea in persoana, gura spurcata la superlativ. Isi balacareste fiecare membru al familiei, vecinii, oamenii de pe strada, natii intregi de straini. Ce ii iese pe gura e dusmanie limpede fata de orice. Nu are rost sa ii punem aceste calificative, pentru ca e o tipologie, una dintre trasaturile des intalnite in Romania.
De parca asta nu ar fi destul sa dezvoltam dezgust si repulsie fata de ea, mai e inzestrata si cu ceea ce eu urasc din tot sufletul: dorinta de a parea ceea ce nu e, de a arata lumii ce ar fi vrut sa fie si nu e, desi ea e convinsa ca i-a reusit. Gura lumii e singura pe care vrea sa o multumeasca. Fata de familia ei e incapabila de orice sentiment, insa ei raman langa ea: in special sotul pe care nu inceteaza sa il porcaiasca si copiii. Diana, cand singurul sprijin din viata ei moare, nu mai are motiv sa traiasca. Pentru ca nu mai are cine sa o ancoreze si sa dea un sens vetii traite cu aceasta fiinta.
Ce mi-a placut la ea a fost faptul ca n-a fost o bleaga in calea furtunilor verbale ale mamei ei, a ripostat, a ironizat, a contraatacat. Si a avut o complicitate induiosatoare cu tatal ei, mai mult decat cu fratele.
May 13, 2020
Inițial acest roman/memorialistica trebuia să se numească "Cea mai lungă crimă din lume". Este de fapt o analiză a unui microcosmos de mental și metehne românești , de pe urma cărora încă suferim la nivel de societate. Din perspectiva relațională - o carte despre așteptări și nefericire transmise de la o generație la alta. Se ia una bucată familie comunistă (tatăl inginer și mama casnica - că așa a ales, ca să nu stea copii cu cheia de gat. Și ei?! Niște nerecunoscători, ce nu învață cum trebuie, nu vorbesc cum trebuie, nu sunt unde trebuie.. Ce mai, nu respiră cum trebuie. Până când inevitabilul se întâmplă). Se pune la pachet o scară de bloc sufocantă, căratul porcilor pe tren de la rudele tale mai inferioare de la tara, critica ca limbaj de iubire în apartamente sufocanate cu oamenii nefericiți si nevoia de a parea ca suntem bine. Orice, dar sa nu știe lumea din jur, că ne facem de rusine. Impostori suntem cu toții, victime suntem cu toții. Asta am învățat. Mama Dianei din carte este a ei și totodată a noastră , a tuturor. O recunoști în remarcile tăioase, în tânguiala nesfârșită. Un om nefericit, care nu stie si nu poate să își trăiască viața altfel și revarsă în jur durerea proprie a insuficienței. O mama-copil, ce nu îi lasă pe cei din jur să trăiască decât în conformitate cu propriile ei așteptări. Si nici celelalte relații nu sunt mai prejos. E fix râsul - plânsului, iar Raluca Feher scrie de așa natură . Se citeste ușor , rapid, se scrie comic, cinic, chiar absurd până ce te lovește ca un tren si.. puff, cea mai lungă crimă din lume.
October 26, 2021
3.5*
O carte în ton cu vremea mohorâtă de săptămâna trecută, despre traumele din copilărie rămase nerezolvate, ce se perpetuează iar și iar, se rostogolesc ca niște bolovani către generațiile tinere.
Personajul mamă, Mily, e un exemplu de anti-parenting, doamne ce femeie insuportabilă, victimă absolută, mamă de sacrificiu pentru niște copii nepăsători, soție zeiță pentru un bărbat mototol care nu a reușit nimic în viață fără ajutorul ei. Te umple de nervi cu fiecare pagină, dar te și incită să mergi mai departe, să vezi până unde ajunge delirul ei.
Mily trăiește pentru menținerea aparențelor și a statutului social, are nevoie de copii și soț pentru a-și defini existența, în lipsa lor nu ar avea pe cine să blameze pentru toată nefericirea ei. Este de un egoism și de un narcisism ieșite din comun. Diana crește în frica constantă de a nu dezamăgi, refuză experiența maternității de frică că, involuntar, ar repeta aceleași greșeli. Lipsa iubirii e o mantra care o însoțește de-a lungul vieții.
Romanul Ralucăi Feher este o ușă deschisă către suferințele emoționale nevindecate, o rană colectivă a copiilor crescuți într-un mod abuziv. Un exemplu de așa nu din care putem învăța multe.
Lectura este destul de cursivă, dar, la un moment dat, se împotmolește în aceleași fraze și întâmplări, textul devine o incantație care se repetă la nesfârșit. Mi-ar fi plăcut să fie un pic mai centrată pe acțiune din care să rezulte caracterul personajelor, si mai puțin pe enumerarea în mod direct a defectelor.
O carte în ton cu vremea mohorâtă de săptămâna trecută, despre traumele din copilărie rămase nerezolvate, ce se perpetuează iar și iar, se rostogolesc ca niște bolovani către generațiile tinere.
Personajul mamă, Mily, e un exemplu de anti-parenting, doamne ce femeie insuportabilă, victimă absolută, mamă de sacrificiu pentru niște copii nepăsători, soție zeiță pentru un bărbat mototol care nu a reușit nimic în viață fără ajutorul ei. Te umple de nervi cu fiecare pagină, dar te și incită să mergi mai departe, să vezi până unde ajunge delirul ei.
Mily trăiește pentru menținerea aparențelor și a statutului social, are nevoie de copii și soț pentru a-și defini existența, în lipsa lor nu ar avea pe cine să blameze pentru toată nefericirea ei. Este de un egoism și de un narcisism ieșite din comun. Diana crește în frica constantă de a nu dezamăgi, refuză experiența maternității de frică că, involuntar, ar repeta aceleași greșeli. Lipsa iubirii e o mantra care o însoțește de-a lungul vieții.
Romanul Ralucăi Feher este o ușă deschisă către suferințele emoționale nevindecate, o rană colectivă a copiilor crescuți într-un mod abuziv. Un exemplu de așa nu din care putem învăța multe.
Lectura este destul de cursivă, dar, la un moment dat, se împotmolește în aceleași fraze și întâmplări, textul devine o incantație care se repetă la nesfârșit. Mi-ar fi plăcut să fie un pic mai centrată pe acțiune din care să rezulte caracterul personajelor, si mai puțin pe enumerarea în mod direct a defectelor.
August 2, 2019
Cartea asta se joacă cu tine: te face ghem, strâns -strâns, chiar de la început, apoi te aruncă în sus, sus de tot în aer rarefiat, unde constați că nu se respiră prea bine, apoi te lasă să cazi în viteză (senzații în stomac ) iar până jos ți se desfac toate ațele și ațişoarele din care ești făcut. Fără sentimentalisme, fără protecție. Dar am și râs și încă bine, cum să nu te bucuri când fiecare dialog e ca un pahar de șampanie foarte foarte bună? După ce am închis cartea am țâșnit la librărie :"Tot ce aveți de Raluca Feher, vă rog. "
Displaying 1 - 30 of 148 reviews