What do you think?
Rate this book
Milioanele lui Belami, Vol.1, #65
64 pages, Unknown Binding
Published January 1, 1967
1 person want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 2 of 2 reviews
March 3, 2022
Locotenentul Soare ieşi din cantonament oarecum contrariat. Agentul de legătură care-l anunţase să se prezinte de urgenţă la regiment nu putuse să-i dea nici o explicaţie în legătură cu acest ordin neaşteptat al lui Belami.
Tânărul mergea cu pas egal, fără să ia seama în jur. Era seară, aerul proaspăt de primăvara exala miresme tari de zambile şi tămâioară, de zarzări şi corcoduşi înfloriţi. Ofiţerul, cufundat în gânduri, nu simţea nimic din farmecul serii. Auzul îi era captat de clinchetul limpede al duriţelor de la pinteni, două note muzicale care-i sunau ca un refren pe cât de vechi, pe atât de îndrăgit.
Cu puţin înainte de începerea celui de-al doilea război mondial Câmpina nu-i arăta trecătorului mare lucru: case micuţe, cu câteva camere, expuneau cu zgârcenie câte o fereastră, două, iar acoperişurile abia răsăreau dintre coroanele pomilor fructiferi şi ale salcâmilor. Şoselele în pantă erau de obicei circulate. Un miros vag de gudron se împrăştia uneori, mai ales seara, fără să aibă puterea de a risipi valurile de aer rece care coborau dinspre munţi.
Ajunse în faţa casei în care se afla cartiruit colonelul Belami pe timpul manevrelor. Îşi controlă ţinuta instinctiv şi bătu la poartă. Îi deschise gazda, o femeie scundă, morocănoasă.
— Ce doriţi?
— Vreau să merg la domnul colonel.
— Toată ziua nu vă mai potoliţi. M-aţi înnebunit.
Nu se opri la impoliteţea femeii. Îşi făcu loc pe lângă ea şi se îndreptă spre camera lui Belami. Bătu în uşă nici prea tare, nici prea încet, şi când auzi glasul baritonal al comandantului său apăsă clanţa.
Intră, salută şi rămase într-o impecabilă poziţie. Stătea ca pe un soclu, blestemând în sinea lui rigorile care îl puneau de cele mai multe ori într-o confruntare penibilă cu el însuşi.
Tânărul mergea cu pas egal, fără să ia seama în jur. Era seară, aerul proaspăt de primăvara exala miresme tari de zambile şi tămâioară, de zarzări şi corcoduşi înfloriţi. Ofiţerul, cufundat în gânduri, nu simţea nimic din farmecul serii. Auzul îi era captat de clinchetul limpede al duriţelor de la pinteni, două note muzicale care-i sunau ca un refren pe cât de vechi, pe atât de îndrăgit.
Cu puţin înainte de începerea celui de-al doilea război mondial Câmpina nu-i arăta trecătorului mare lucru: case micuţe, cu câteva camere, expuneau cu zgârcenie câte o fereastră, două, iar acoperişurile abia răsăreau dintre coroanele pomilor fructiferi şi ale salcâmilor. Şoselele în pantă erau de obicei circulate. Un miros vag de gudron se împrăştia uneori, mai ales seara, fără să aibă puterea de a risipi valurile de aer rece care coborau dinspre munţi.
Ajunse în faţa casei în care se afla cartiruit colonelul Belami pe timpul manevrelor. Îşi controlă ţinuta instinctiv şi bătu la poartă. Îi deschise gazda, o femeie scundă, morocănoasă.
— Ce doriţi?
— Vreau să merg la domnul colonel.
— Toată ziua nu vă mai potoliţi. M-aţi înnebunit.
Nu se opri la impoliteţea femeii. Îşi făcu loc pe lângă ea şi se îndreptă spre camera lui Belami. Bătu în uşă nici prea tare, nici prea încet, şi când auzi glasul baritonal al comandantului său apăsă clanţa.
Intră, salută şi rămase într-o impecabilă poziţie. Stătea ca pe un soclu, blestemând în sinea lui rigorile care îl puneau de cele mai multe ori într-o confruntare penibilă cu el însuşi.
November 3, 2025
O carte bună,mi-a plăcut,m-a ţinut în suspans dar nu mi-a plăcut că Belami nu prea apare în carte
Displaying 1 - 2 of 2 reviews