Ascunse in containere metalice si ingropate sub pamant in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, aceste pagini din ghetoul Varsoviei documenteaza Holocaustul din perspectiva protagonistilor, victimele insele. Initiata de un grup clandestin din ghetou, numit conspirativ Oyneg Shabes (Bucuria Sabatului), colectia de reportaje, jurnale, proza, opere de arta, poezii, glume si predici scrise de mai multi autori apartinand unor diverse categorii sociale surprinde eroismul, tragedia, umorul si dinamica sociala a ghetoului.
Supravietuind in mod miraculos nenorocirilor razboiului, aceasta extraordinara arhiva cuprinde o gama larga de voci - tineri si batrani, barbati si femei, evlaviosi si laici, optimisti si pesimisti, devenind astfel o cronica a acelor ani, asupra subiectelor zilei culese si abordate "la cald" chiar de cei care au trait pe viu halucinanta experienta a vietii in ghetou si a deportarilor
Am citit până acum tot ce am prins în mână legat de perioada celui de-Al Doilea Război Mondial și credeam că nu mă mai poate impresiona nimic. Dar cartea asta, Doamne, dacă tot ceea ce conține este într-adevăr real, depășește orice ar putea simți un om din societatea zilelor noastre. Și nu pentru că ar fi scrisă într-un mod special, ci pentru că adună la un loc câteva relatări în timp real ale unor oameni pe care îi simți cum se scurge viața din ei din cauza foamei, cărora le vezi oroarea cu propriii ochi și le simți frica de a nu fi vânați.
Pe scurt, imaginează-ți de exemplu toți locuitorii din județul Arad adunați la un loc și închiși grămadă doar într-un cartier al orașului Arad înconjurat de jur împrejur cu un gard păzit dumnezeiește de soldați cu mitraliere. Vreo 400,000 de oameni la care se adaugă mulți alții din zonele învecinate. Aproape jumătate de milion de oameni, printre care pictori, scriitori, poeți, doctori, oameni de știință și orice meserie ai putea găsi într-o zonă cu câteva sute de mii de oameni și de unde bineînțeles că nu puteau lipsi hoții, corupții și oamenii fără scrupule. Ei bine, ăsta era ghetoul din Varșovia. Toți scriitorii și pictorii au fost încurajați să-și continue munca pentru ca la un moment dat toate scrierile și picturile să fie ascunse bine cu speranța că odată vor fi găsite. Volumul de față conține pagini de jurnal din viața de zi cu zi, poezii, desene în creion și chiar câteva bancuri ale unor oameni care au reușit să găsească puterea de a zâmbi, fără să știe însă că nimeni nu va mai ieși viu de acolo, sau dacă o va face cineva va fi doar pentru a fi transferat într-un alt lagăr.
Da, cu siguranță este o lectură care merită parcursă cuvânt cu cuvânt și la fiecare pagină să te oprești și să reflectezi asupra celor relatate. Întotdeauna am spus că îmi place să pot intra în mintea unor oameni care au trăit în alte vremuri și să văd viața de atunci prin ochii lor, dar dacă rândurile din carte sunt adevărate, atunci este inimaginabil să fii nevoit să trăiești așa ceva și să crezi că un om poate supune un alt om la astfel de chinuri cu zâmbetul pe buze. Mii și mii și mii și mii de oameni cărora li s-a șters pur și simplu existența.
I didn’t know about this amazing story, a time capsule buried in the Warsaw ghetto and rediscovered years later. More than a time capsule, it’s a very self aware archive of people who knew exactly it was their last chance to testify about what life were like around them, under the nazi occupation.
Each chapter brings another aspect, a diary, a poem, drawings, a religious debate, it’s all very very fascinating.
Organizatia evreiasca Oyneg Shabes isi propusese sa adune cat de multe marturisiri, dovezi de viata, scrieri diverse, informatii antropologice ale evreilor din Varsovia si imprejurimi, cu scopul de a nu disparea din istorie sau a nu fi supusi unei rescrieri brutale a nazistilor. Pentru asta au incurajat oameni sa le povesteasca despre vietile lor si sa scrie cat mai mult si mai autentic despre vietile lor obisnuite, de zi cu zi, desigur cu multa grija pentru a nu fi descoperiti. Nu cautau neaparat scrieri calitative, ba chiar erau revoltati de istorisirile inflorite stilistic si bine analizate. In demersul lor au incercat o abordare cat se poate de diversa - atei, credinciosi, sionisti, apolitici, femei, barbati, tineri, copii, orice mic fragment era valoros. Toate acestea se intamplau in secret in timp ce viata din ghetou se schimba in fiecare zi, oameni mureau, de foame sau ucisi, se organizau dezinsectii de fatada împotriva tifosului, executii, incercari de evadare, pana la finalul cunoscut de toata lumea. Cartea ofera o introducere in povestea acestei organizații, avand in prim plan cateva personalitati si contributiile lor si avem si texte scrise de acestia. Multe detalii marcante, dar un exemplu care a ramas cu mine e urmatorul din textul lui Leib Goldin care cuprinde descrierea unei singure zile, dominate doar de foamea crunta cu care omul ajunge sa se contopeasca si asteptarea insuportabila a singurei mese zilnice. In descrierea trairilor omului in astfel de momente, autorul sustine ca omul ajunge la o stare atat de animalica incat sinuciderea devine un gest mult prea uman pentru a putea fi macar luat in considerare:
“Oamenii nu își mai iau singuri viața în zilele noastre. Sinuciderea este ceva din vremurile bune și mult apuse. […] Acum de ce nu ne mai sinucidem? Chinurile foamei sunt cu mult mai rele, ucigătoare, sufocante decât orice boală. Ei bine, vezi tu, toate bolile fac parte din natura umană, iar unele dintre ele chiar fac din pacient un om adevărat. Îl înnobilează. Însă foamea este un lucru animalic, sălbatic, de o primitivitate primordială… da, un lucru animalic. Dacă îți este foame, încetezi să mai fii om, devii o fiară. Iar fiarele nu știu nimic despre sinucidere.”
Un alt blind buy, luata acum cativa ani din Gara de Nord, Bucuresti, citita abia acum, intamplator la un an de la foarte scurta mea calatorie in Polonia, cand am vazut si Varsovia, si Auschwitz. Si la nici 100 de ani de la Holocaust suntem martori ai unui genocid condus acum de catre Israel…