Ne-au ținut în viață este cartea de referință despre „cel mai important fenomen mediatic românesc din perioada comunistă”, cum a fost descris Radio Europa Liberă. Acest post de radio, considerat de regimul comunist din România drept adversarul său cel mai periculos, a fost principala sursă de informații necenzurate a românilor și cutia de rezonanță a protestului lor.
„Aceasta este, în opinia mea, poate cea mai sinceră carte despre Radio Europa Liberă care a apărut, pînă acum, în România. Este cu atît mai valoroasă, cu cît autorul, Liviu Tofan, este un fost «insider» al postului, dar unul care și-a propus dificila sarcină de a lăsa o mărturie scriind fără ură și fără părtinire – ceea ce este visul oricărui istoric de calitate. Grație dlui Tofan, românii – care au fost atât de atașați de Europa Liberă în acele decenii – au acum ocazia de a afla detalii (necosmetizate și nealterate de trecerea timpului) despre această fereastră spre libertate pe care postul a reprezentat-o pentru mulți dintre noi.” ADRIAN CIOROIANU
„Ne-au ținut în viață mărturisește adevărul unei epoci, care, în ciuda aparențelor, este prea puțin cunoscută. Datorăm enorm acestei instituții care s-a numit Radio Europa Liberă. Datorăm atît de mult cîtorva voci care de la un modest microfon ne țineau treji, informați, cu speranță. Liviu Tofan se impune prin echilibrul relatării, prin mulțimea detaliilor aduse la suprafață, prin cunoașterea perfectă a subiectului. Ne-au ținut în viață este o carte admirabilă, care se cere neapărat citită.” STELIAN TĂNASE
Securitatea alcătuia trimestial si anual un Plan de măsuri împotriva REL. ”Măsurile specifice” variau de la amenințări, bătăi, asasinate la atentate.
Mi se pare halucinant și în același timp revelator că, în aprilie 1990, structura care a înlocuit Securitatea a condamnat ”propaganda anticomunistă” și ”oficina de spionaj” Europa Liberă.
Am vazut cartea pe rafturile din Carturesti si titlul mi-a atras atentia. Am realizat, cand am luat cartea in maini, cat de putine stiu despre Radio Europa Libera. M-am simtit mica din punct de vedere al cunostiintelor ca stiu aproape nimic despre ce a fost REL. Stiam doar ca oamenii in Romania ii ascultau pe ascuns. Liviu Tofan prezinta o imagine sincera, fara perdea, a celor care au lucrat la RFE si a romanilor care ii ascultau. Pentru mine a fost o lectura obiectiva, cu documente doveditoare, asupra muncii depuse de oamenii din departamentul romanesc si asupra romanilor curajosi care scriau celor de la REL. In acelasi timp, prezinta si eforturile Securitatii de a opri activitatea radioului. As minti daca as zice ca nu am fost impresionata. Ba chiar au fost momente cand citeam si aveam lacrimi in ochi. Realizam ca acesti oameni au contribuit la libertatea de care eu profit in fiecare zi: libertatea de a alege de unde imi iau informatia, libertatea de a asculta din mai multe surse. Au contiuat, in ciuda amenintarilor, sa tina poporul roman informat, sa nu lase cortina grea a propagandei comuniste sa cada pana la pamant. Pentru mine, acesti oameni sunt niste eroi. Mi-au aratat adevarata putere a cuvantului. Am inchis cartea cu gandul sa nu las numele acestor oameni sa fie uitate. Nu trebuie sa lasam istoria si timpul sa puna un strat pe praf peste aceste persoane, peste Europa Libera. Ne-au tinut in viata ar trebui sa fie lectura esentiala. Este istoria noastra. Eu m-am nascut la 3 ani dupa revolutie, eu nu am ascultat Europa Libera si de aceea recomand aceasta carte in special generatiilor care s-au nascut dupa 89. Trebuie sa tinem focul aprins de acesti oameni inca aprins.
It had a veeeery slow start. Felt like an excerpt from a corporate process description. Which I guess it really was. It's interesting to find out....I especially liked reading about the deontological code of Radio Free Europe. How they (supposedly?) filtered and presented the news. That feels like a utopia in today's polarizing media. But, but, but....I believe that could also have been presented as a story; with some examples, some juiciness.....not it suuuuuch a sterile manner. You have the annexes any way...
After the stories start....it did turn into an interesting and fast read. some James bond movie s**t; really interesting information scattered around.....
But only about a third of the book is that. Afterwards comes the huge Annex
Ca fost ascultător al Europei Libere din 1973 până în 1989–1990, am citit cu mare interes acest volum, care oferă un acces limitat, dar prețios, la culisele postului. Această carte prezintă istoria și organizarea secției române, politica editorială, precum și modul în care Securitatea a încercat să se infiltreze, să amenințe, să compromită și chiar să elimine fizic unii dintre ziariști.
Totuși, dincolo de această arhitectură instituțională, rămâne un gol vizibil. Mi-ar fi plăcut să aflu mai multe despre oamenii din redacție, despre atmosfera de lucru, despre tensiunile și solidaritățile din spatele microfonului. În afară de Noël Bernard, prezentat pe larg și pe merit, și de Cornel Chiriac, ceilalți redactori rămân în penumbră. Autorul a ales obiectivitatea și limitarea la propria experiență, dar rezultatul este un ton rece, aproape antiseptic, care lasă în afara cadrului tocmai partea vie a instituției.
Stilul cărții este în ton cu deontologia pe care mi‑o amintesc din anii în care ascultam postul: jurnalism competent, responsabil, cu un limbaj civilizat, fără știri neverificate și cu o critică a regimului comunist bazată pe argumente intelectuale. Această rigoare, combinată cu lipsa contactului direct cu România și, poate, cu talentul limitat al unor redactori, făcea ca unele emisiuni să pară vagi sau repetitive. Cu toate acestea, Europa Liberă rămânea singurul post care ne ținea conectați la lumea liberă, cu România din trecut și din afara ei. În acel timp, BBC, DW, Radio France și Vocea Americii aveau jurnale scurte, de aproximativ o jumătate de oră, și, din motive politice, evitau critica directă a realităților din România.
Așa cum notează și autorul, pentru mulți tineri marea atracție erau emisiunile muzicale. Pentru mine, ele păreau să vină de pe altă planetă. Ani la rând nu cred că am ratat vreo ediție: lunea și marțea ascultam topul englezesc, iar joia și vinerea pe cel american. Topul britanic mi se părea mai divers și mai șocant. Fiind un radio serios, nu au explicat multe, inclusiv ce era cu muzica punk; aveam să înțeleg fenomenul mult mai târziu, la fața locului, din fericire. Miercurea era „Tinerama”, o emisiune redactată de cineva vizibil în vârstă, care nu părea să știe ce își doreau tinerii să audă. Calitatea sonoră a transmisiei era adesea slabă, dar avea farmecul ei, deși tiuitul și distorsiunile erau frustrante. Am fost surprins să aflu din carte că emisiunile nu erau bruiate: semnalul venea din Portugalia si stațiile de transmisie nu erau îndeajuns de puternice. De ce nu transmiteau din Germania, nu știu.
Ce nu știam atunci, dar bănuiam, era presiunea enormă sub care lucrau redactorii. Securitatea și oamenii ei au încercat să-i denigreze, să-i compromită, iar unii au fost bătuți sau înjunghiați. Securitatea a fost probabil implicată în uciderea lui Cornel Chiriac și l-a plătit pe Carlos „Șacalul” pentru atentatul din 1981. Serviciile secrete au încercat constant să infiltreze informatori; uneori chiar colaboratori ai postului erau trimiși să spioneze și să dezinformeze. Cartea oferă exemple tulburătoare. Autorul își exprimă sincer opinia că cele patru cazuri de cancer în rândul unor redactori importanți au avut cauze naturale. Îl cred. Ion Mihai Pacepa a exagerat în multe privințe, iar Securitatea a alimentat zvonurile pentru a induce stres și pentru a-și cultiva aura de omnipotență.
Schimbarea atitudinii statului român după 1989 a fost lentă și superficială. Ion Iliescu, care în 1970 înfiera cu energie proletară acțiunile postului, l‑a decorat în 2005, când contextul politic se schimbase. În aprilie 1990, Securitatea încă trata Europa Liberă ca pe o agenție „antiromână”, iar în anii ’90 Virgil Măgureanu încă ascundea unele dintre acțiunile serviciilor împotriva postului și încerca să‑l discrediteze pe Liviu Tofan, pe atunci șeful Serviciului Europa Liberă din România.
Poate am fost prea critic. Aportul Europei Libere la informarea și formarea ascultătorilor în anii comunismului a fost imens. Citind această carte, mi‑am reamintit nu doar de tristețea acelor vremuri, ci și de sentimentul de deschidere pe care îl aducea fiecare emisiune. Am aflat lucruri noi și am făcut, pentru câteva ore, o călătorie înapoi în anii tinereții, retrăind unele dintre emoții.
„Ne-au ținut în viață. Radio Europa Liberă 1970 – 1990”, de Liviu Tofan Editura Omnium, București, 2021 O carte pentru Cunăscători , de citit pt toti cei care am prin clipele cu acest post de radio cel mai iubit si care nu avea nevoie de reclamă , un post ascultat de fff mulți tineri prin intermediul muzicii difuzate acolo de Cornel Chiriac , apoi de Radu Teodor ( Maltopol) și până la cele de cultură nu mai era decât un pas că vocile Monicăi Lovinescu și a lui Virgil Ierunca te cucereau .... Despre Cornel Chiriac s-au scris deja cărți și articole omagiale, i-au fost dedicate emisiuni de radio și cel puțin un film documentar și unul de ficțiune. Și totuși, am impresia că recuperarea lui și recunoașterea imensei sale contribuții se află încă la început. Pentru mine și pentru mulți alții din generația mea, Cornel a fost profesor de muzică și profesor de libertate. El ne-a învățat să ascultăm pop, rock și jazz, dar mai ales ne-a deschis ferestra spre o lume care ne era interzisă – cea a libertății de exprimare artistică și de opinii și de creație necenzurată. Paginile pe care i le dedica Liviu Tofan sunt semnificative. Lipsește însă, un element foarte important în opinia mea. Nu este amintită nici în structura programelor și nici în paginile despre Cornel emisiunea ‘Jazz a la carte’ care se transmitea în serile săptămânii de la ora 22:10. Cornel a fost înainte de toate, în muzică, un om de jazz. Prin jazz a ajuns la pop și rock. Pasiunea și expertiza sa făceau din emisiunile de jazz de la Europa Liberă transmisii de mare calitate, cu imensă valoare artistică și educativă. Nu stiu cum ar putea fi acestea readuse în atenție, nici măcar nu stiu daca a rămas ceva înregistrat. Dar ele au fost.
Am fost mai mult decât impresionată de aceasta carte. Născută fiind după 2000, nu știam prea multe despre acest subiect, decât evident clișeul care ni se servește în manualele de istorie "Undele de la Radio Europa Liberă si Vocea Americii erau singurele care mai străpungeau Cortina de Fier". E prea puțin spus și azi știm prea puține despre subiect. Sunt mai mult decât recunoscătoare că a trebuit sa fac acest studiu de caz pentru facultate, altfel probabil ca nu as fi dat niciodată de această carte. Felicitări domnului Tofan pentru curajul de a expune ce a trăit el și cei din jurul lui în experiența "Europa Liberă".
O carte foarte relevantă despre fenomenul Radio Europa Liberă și efectul acestuia în România. O cartea factuală care descrie nu doar spiritul și emoția din redacția faimosului radio, dar și aspecte logistice și organizatorice. Rațional și obiectiv, autorul prezintă în detaliu diverse exemple, spețe și documente interesante, atât din arhiva personală cât și din arhivele CNSAS.
Cei născuți după '89 știm de la apropiați temele principale ale comunismului: aveai bani dar nu aveai ce cumpăra, într-o vreme a fost bine dar după 80 s-a înrautățit considerabil, cozile de la alimente și desigur ascultat Radio Europa Liberă "sub pătură" (chiar asta era conform autorului cea mai obișnuită formă de a asculta).
Autorul relatează foarte obiectiv și la subiect activitatea Europei Libere și dezvoltă o imagine destul de clară asupra sistemului privit din afară, de la München mai precis, unde pentru câteva decenii a fost sediul Radio Europa Liberă.
Munca celor de la REL e cu atât mai impresionantă cu cât misiunea lor titanică a fost în același timp un act de suicid - odată dispărut obiectul luptei a dispărut și sensul continuării activității.
Recomand cartea tuturor celor intrigați de subiect și celor care vor să înțeleagă mai bine trecutul gri al României comuniste.