…și toate zilele de azi

by George C. Dumitru

…și toate zilele de azi aduce în literatura română actuală un tip de personaj surprinzător, care le va aminti multora de Ignatius J. Reilly, din Conjurația imbecililor. Incapabil să se integreze în orice fel de structură socială, Emilian locuiește împreună cu mama lui, a cărei moarte o așteaptă pentru a-i moșteni apartamentul și a-și împlini visul de a trăi fără să fie nevoit să muncească. Discursul lui e al unui hater sincer până la cinism, aproape odios, cu un umor întunecat, dar, în mod paradoxal – și în asta constă principala reușită a cărții –, acesta va sfârși prin a-l face pe Emilian să-i fie simpatic cititorului.

Am început să scriu cartea ca pe un pariu: la adăpostul personajului principal, care mi se contura din ce în ce mai clar pe măsură ce așterneam rândurile pe ecranul laptopului, mi-am permis un exercițiu de imaginație, având în minte o singură întrebare: Cum ar fi dacă ne-am opri măcar pentru o clipă din tăvălugul vieții și ne-am da toate măștile jos? Dacă am decide să fim liberi și sinceri cu lumea, să îi spunem lucrurile în față, așa cum ne vin la gură, fără a ne gândi la consecințe? Sinceritatea, mai presus de orice. Adevărul vizibil, exprimat fără opreliști, fără ipocrizie. Emilian îmi poartă, convenabil, gândurile printre pagini. Trăiește o viață imaginară, dar nu imposibilă, o viață cu bune și rele, lipsită de spectaculos, dar plină de inedit, pe care, pe alocuri, poate ar merita să o trăim cu toții. Măcar din când în când.

248 pages, Paperback

First published November 1, 2021

About the author

GEORGE C. DUMITRU (n. 1978) a debutat în 2003 în cadrul antologiei de proză scurtă Respiro, apărută la editura Dacia. A mai publicat volume de proza scurta și două romane, "Mișcarea de rezistență" – Editura Paralela 45 (2013) și "…și toate zilele de azi" – Editura Humanitas (2021)

Reviews

[Pavel Nedelcu · Rating 4 out of 5]

ADEVĂRUL, CU ORICE PREȚ



Emil(ian) Dumitrașcu este un limbut văicăreț cu o opinie despre orice, și mai ales despre oricine îl înconjoară. Cu un simț al dreptății relativ și contradictoriu, incapabil de autoanaliză, își revarsă frustrarea asupra celorlalți, într-o turuială continuă. Singurul aspect ce îl diferențiază de orice membru al societății noastre e verbalizarea verde-n ochi a propriei frustrări în fața celorlalți, cu prețul de a fi lovit, înjurat, concediat.

Misiunea lui Emil(ian) este aceea de a spune „adevărul, cu orice preț”. Adevărul subiectiv, misogin, xenofob-rasist, generalizator, polemic și neșlefuit izvorât din propriul sentiment de neadaptare la societatea urban-corporatistă și, în general, muncitoare. Un altul dintre scopurile acestui personaj este să trăiască parazitar, fără a fi nevoit să muncească.

Emil(ian), prin gândirea lui limitată, prin autovictimizare, prin analiza tranșantă și limitată a societății actuale, de la companii la BOR, de la rețelele sociale online la literatura contemporană, de la emigrare la mituri românești (Miorița), ilustrează mentalitatea contradictorie a românului de rând: parțială și spontană, însă cateogorică.

Emil(ian) face însă un pas în plus, necompatibil cu social-acceptabilul, cu bunul simț sau obiectivitatea, acela de a transla această lume interioară spre exterior. Curajul său place cititorului, oricât de rizibile opiniile, oricât de grotesc caracterul - iată aspectul ce ar trebui să ne îngrijoreze!

[Andrei C. · Rating 5 out of 5]

Ce final perfect pentru acest personaj fascinant al literaturii române contemporane - EMILIAN - pe care, dacă îl citești când ai o perioadă proastă la locul de muncă și îți bagi picioarele în șefii tăi, riști să rămâi jobless 🤠😄 deci atenție când citiți cartea 🤭

[Madam Bovaread · Rating 5 out of 5]

Personajul principal și naratorul este Emilian Dumitrașcu, care este un idealist și visător cu ochii deschiși, neînțeles și neadaptat, iar scopul lui în viață este să aibă bani, fără să fie nevoit să lucreze. “Ah, dulce libertate a statului degeaba! Ah, ușurătate a nimicului zilnic! Ah, viață frumoasă și plicticoasă!” Iar înainte de a-l judeca prea aspru, autorul ne îndeamnă să nu fim ipocriți, ci să ne gândim cum ar fi dacă ne-am da toți măștile jos și am fi liberi să fim brutal de onești cu noi și cu ceilalți.

Emilian are un job mediocru într-o corporație, de care s-a cam plictisit și locuiește cu mama lui. Așteaptă ca ea să moară să-i moștenească apartamentul, că-i bătrână și are putea multă bătaie de cap cu ea. Doar că lucrurile se complică.

Își dă demisia de la job numai ca să nu fie concediat ca a frecat menta prea mult. Are o fostă iubită artistă, de care încă este obsedat, în lipsă de altceva mai bun, căci noua vecină studentă nu e interesată. Se angajează pentru puțin timp la altă firmă, lăsându-i și pe ei cu ochii-n soare curând, căci el nu e făcut să muncească, ci să se bucure de viață fără stres.

“Astăzi a murit mama. A zis-o Camus, o zic și eu. Or mai zice-o si alții.” După moartea așteptată a mamei și după ce se termină banii, nereușind să exploateze financiar nicio rudă, Emilian iar face niște combinații cu un fost coleg de facultate și ajunge la țară, crescând pui și porci. Dar nici acolo viața nu e ușoară și lucrurile se complică când îi cade cu tronc o alta fată.

Este un roman din care s-ar putea să nu-ți placă niciun personaj, dar nu ai cum să treci cu vederea scrierea directă și profundă. Am apreciat și referințele la cărți. Autorul a reușit să facă o treabă excelentă, mi-a plăcut tot, de la desfășurarea evenimentelor până la creionarea personajelor și evoluția lor. Am apreciat mult și atenția la detalii și faptul că fiecare personaj are o voce distinctă.

[Cristina Pascanu · Rating 5 out of 5]

Un roman captivant. Un roman cu un personaj spumos, atașat de adevăr, plin de umor negru și replici memorabile. Cea mai interesantă parte a romanului se află în introspecțiile lui Emilian, lucru pe care nu-l pot spune despre multe romane. Un plot simplu, plat, fără evenimente remarcabile. Cu o mamă pe care trebuie să o îngrijească, cu o viață banală, cu o fostă iubită care-l urăște personajul defilează prin viață asemeni unui nebun pe care-l îndrăgești că spune exact ceea ce-ai vrea să poți spune și tu. Concluzie? N-am mai citit de ceva vreme un roman care să-mi captiveze atenția în acest fel. Cu un umor à la Saramago și un personaj à la Palahniuk să tot stai în companie.

[Mihail Victus · Rating 4 out of 5]

Recomand. Se spune în descrierea romanului că e vorba despre un personaj antipatic, pe care George C. Dumitru reușește până la final să ne facă să-l simpatizăm. Într-adevăr, Emilian e răutăcios, cinic, misogin, se crede superior celor din jur, are o mulțime de calități negative. Apoi se întâmplă ceva, decorul se schimbă, iar personajul pare să se schimbe și el odată cu asta. Există o morală aici, în jurul căreia se construiește întregul subiect, dar există și altele mai mici, mesaje pe care autorul le transmite uneori subtil, alteori direct, cu ajutorul lui Emilian, acest personaj pe care cititorul îl poate detesta, dar îl și poate aprecia.

[Mihai Bălăceanu · Rating 4 out of 5]

Este greu în ziua de azi, în aşa-zisa societate liberă în care ne ducem existenţa, să practici umor negru de calitate, fără să scandalizezi un grup social sau un altul. Şi mai greu este să faci asta prin literatură, menţinând un ritm susţinut de-a lungul întregii poveşti, o fină analiză psihologică şi socială şi, poate cel mai important aspect, asumarea până la capăt a curajului că te poţi trezi, metaforic vorbind, cu o fatwa din partea oricăror grupuri scandalizate (să-i dea Dumnezeu sănătate lui Salman Rushdie dacă tot am pomenit de fatwa!).
Dar lui George C. Dumitru mi se pare că îi ies toate lucrurile acestea în romanul său „…Şi toate zilele de azi”, lansat la Humanitas anul trecut, la care am ajuns şi eu abia recent. Autorul are aici intuiţia remarcabilă de a realiza o satiră la adresa societăţii româneşti contemporane printr-un rebut al ei. Faceţi cunoştinţă, aşadar, cu Emilian, un Grinch corporatist naufragiat într-un apartament din Obor, un burlac trecut de prima tinereţe care locuieşte împreună cu mama sa bătrână şi bolnavă.
Din această ipostază a ratatului (aparent) irecuperabil, Emilian fie se erijează într-un „coach” de dezvoltare personală (atât pentru o vecină studentă cu apetit sexual ridicat, cât şi pentru colegii săi blazaţi de corporaţie), fie devine un fel de lider de sindicat pentru asistaţii social (nişte beţivi troglodiţi şi leneşi) dintr-un sat rupt de civilizaţie. Lucru care dă naştere unui comic de situaţie realmente savuros. În plus, personajul creionat de George Dumitru are ceva din maliţiozitatea jovială a motanului Behemoth sau a magului Woland din „Maestrul şi Margareta”. El micţionează pe orice convenţie socială şi regulă de bun simţ, fără să-i pese de consecinţe, fără să-l intereseze câtuşi de puţin găleţile de lături ce urmează să-i fie vărsate în cap.
Mi l-am imaginat pe Emilian asemenea lui Diogene cinicul, care, întrebat de concetăţenii săi de ce cutreieră străzile Atenei ziua în amiaza mare cu o lampă aprinsă în mână, le răspunde simplu: „Caut un om”. Ce este interesant la acest roman e că George Dumitru duce această alegorie mai departe. Emilian caută şi el un om, dar nu o face în plan extern, ci în cotloanele propriului suflet. Cu alte cuvinte, se caută pe sine sau, mă rog, ce a mai rămas din el însuşi, cioburile unei umanităţi risipite prin unghere întunecate.
Când calci peste aceste cioburi cu tălpile goale, inevitabil te tai, te doare şi sângerezi – la fel ca orice contact cu adevărul, nu-i aşa? Acelaşi lucru se petrece, într-un final, şi cu personajul nostru. Are loc o schimbare ontologică, fără a fi vorba de o convertire totală, în sens religios, de tipul Saul din Tars/Apostolul Pavel. Pur şi simplu, Emilian îşi găseşte lumina de la capătul tunelului, el care nu credea nici în lumină, nici în tunel (vă las pe voi să descoperiţi despre ce e vorba), fapt ce scoate romanul din zona confortabilă a satirei şi îl plasează pe un raft superior, al căutării sensului vieţii.
Una peste alta, cred că simţeam nevoia de o lectură acidă, piperată, incorectă politic. Chiar dacă am ajuns la ea cu întârziere, „…Şi toate zilele de azi” de George C. Dumitru a picat la ţanc să umple acel gol literar. Merită citit fără să staţi pe gânduri!

[George Dumitru]

FLORIA TELEMAN:
"Cartea aceasta a venit în viaţa mea la fel cum se spune despre oameni: atunci când trebuia, când aveam mai mare nevoie de cineva/ceva care să mă acompanieze în bătălia cu boala. Emilian a devenit nu doar simbol cinic al întovărăşirii noastre, ci prietenul imaginar cu care conversez despre orice. Umorul lui excepţional îmi serveşte perfect nevoia de autoironie. Cu el pot vorbi despre moarte, fără să-mi fac griji că-l rănesc emoţional, cu el imi permit să fiu şi agresivă, dacă asta-mi răcoreşte pârjolul.
Emilian a fost, încă este, prietenul imaginar apărut când aveam mai mare nevoie.
Creat cu fermitate şi talent, personajul cărţii va fi, multă vreme, emblema popularităţii scriitorului George C. Dumitru.
Mulţumesc, George, eu "o iau personal". Floria Teleman, Autograph Romania

BOGDAN CRETU in Observator Cultural:
"…și toate zilele de azi e un roman alert, care se citește cu plăcere. Bine scrisă, păstrînd echivocul cînd trebuie, propunînd un personaj care se reține, atacînd nu puține teme actuale, cartea e și o satiră la adresa contemporaneității.
George C. Dumitru merită, clar, o mai mare atenție. Sper să o obțină de data aceasta."
intreaga cronica se poate citi aici: https://www.observatorcultural.ro/art...

ADRIAN JICU in revista Ateneu. :
“… și toate zilele de azi este un roman excelent, condus, cu mânã sigură și minte brici, de un prozator subtil, căruia nu-i lipsește umorul. Ceea ce pentru mine contează enorm.”
Cronica se poate citi la pagina 3 urmand linkul de mai jos:
http://ateneu.info/wp-content/uploads...

NONA RAPOTAN:
"…și toate zilele de azi este un roman pe care l-aș descrie în termeni de excepțional, senzațional, dar mă tem că nici măcar Emilian n-ar fi de acord cu astfel de etichetări! În goana noastră de a încadra cu orice preț creațiile umanității castrăm frumusețea de tot ceea ce are ea mai potent, așadar de ce să nu-i lăsăm deplină libertate lui Emilian? Tot ce vă spun acum este doar atât: la final, veți vedea că Emilian este de mult acolo, în galeria personajelor unice, lângă Ignatius și condeier. Un personaj, ce mai! Și ce personaj!"
Intreaga recenzie se poate citi aici: https://bookhub.ro/toate-zilele-care-...

CRISTIAN FULAS:
"Emilian Dumitrașcu. Pe scurt, Emilian. Și un excurs funambulesc într-o voce atât de asumată la persoana întâi, încât ai putea jura că e un roman autobiografic. Doar că nu e, sunt convins. Ai putea crede că e un roman al revoltei sociale. Dar nici asta nu e. Ai putea crede într-un roman al iubirii sau însingurării, nimic mai îndepărtat. E o carte a sincerității. Eu aș fi numit-o simplu, Sinceritate. Ce e mai periculos decât sinceritatea, într-o lume a minciunii? Ce s-ar întâmpla dacă de azi am începe să ne spunem adevărul? Ce s-ar alege de noi dacă nu ne-am mai menaja, dacă societatea ar funcționa după toate regulile antisocialilor, dacă n-am mai minți niciodată? Poate ar fi o lume mai bună, nu putem ști. Ce știu eu, însă, e că acest monstru cu față umană, Emilian, e la urma urmelor cel mai uman dintre pământeni. M-am împrietenit cu el, un antierou mai rar întâlnit, aș fi făcut aici o trimitere la Bardamu (pe care în sinea mea întotdeauna îl numesc „Balamu”, nu mă întreba de ce). Nu voi trimite la Celine, nu e cazul, nici locul. Dar abordarea seamănă și Fratele Porcar îți va rămâne înșurubat în creier dacă ajungi la cartea asta.
Chapeau, George!"

FLORINA PIRJOL:
“…Emil(ian) e un antierou minunat construit, ceva între Oblomov și eroul lui Toole, cu o tentă autohtonă pe care nu mă pot hotărî unde s-o plasez, stilistic, așa că o las fix asa cum e: originală.“

FLORIN COBZAC:
"Toata cartea este coplesita de personajul principal. Extrem de puternic construit, incarcat cu trasaturi acute, este nesuferit, rau, cinic... totul acoperit de "scuza" sinceritatii. Bine ca nu prea se mai fac carti cu coperti cartonate, daca nu reusesti sa te desprinzi de omul Emilian si sa insotesti in lectura doar personajul Emilian, ai de cateva ori senzatia ca i-ai da cu cartea in cap si poti strica ceva in jurul tau 🙂.
O atentie asa mare pentru conturarea unui personaj principal am mai observat tot intr-un roman aparut in 2021, personajul Ainur, din Cantecul pasarii de plaja de Tudor Ganea. Daca Ainur a fost un personaj dur, aprig, violent, cu trasaturi cam cat pentru 3 brute, aici avem un Emilian alcatuit de autor din toate trasaturile enervante pe care fiecare dintre noi le avem, doar ca a rezultat un cumul exploziv. Asa alcatuit, insotiti personajul printr-o suita de ipostaze inedite: in relatia cu mama si iubita sa, cu colegii de munca - un mediu corporatist incarcat de falsitate si zambete fortate -, la o negociere cu preotul pentru inmormantarea mamei, organizand un protest original in fata primariei dintr-o comuna, in birtul satului ...
Cred ca totusi autorul i-a ramas dator cu ceva personajului, asta a fost senzatia mea si anume cu mai multa bataie incasata. Desi nu a scapat , totusi cred ca este un dezechilibru intre gradul sau de sinceritate+expunere+personalitate in raport cu evenimentele conflictuale soldate cu implicare fizica 🙂.
V-am starnit curiozitatea? 🙂 Spor la citit, este o lectura faina."

[Diana Fara · Rating 5 out of 5]

Cred că cel mai sugestiv pasaj descriptiv pentru romanul lui George C. Dumitru se află chiar pe coperta romanului, scris de autorul însuși: “Cum ar fi dacă ne-am opri măcar pentru o clipă din tăvălugul vieții și ne-am da toate maștile jos? Dacă am decide să fim liberi și sinceri cu lumea, să îi spunem lucrurile în față, așa cum ne vin la gură, fără a ne gândi la consecințe?”

Răspunzând la întrebarea asta, autorul l-a creat pe Emil(ian), vocea care narează autentic la persoana I niște felii din viața de zi cu zi, dând glas acelor gânduri pe care mulți le avem… în trafic, la serviciu… doar că nu se aud decât în mintea noastră.

Prin discursurile lui pseudo-deontologice, Emilian răcorește orice cititor asumat cu gândurile sale nu tocmai omenoase și oferă plin de vervă opinii nesolicitate, cinice, jignitoare și absolut hilare despre oamenii cu care intră in contact.

Emilian e o stare de spirit, iar dacă ar fi unul care ar scrie statusuri pe Facebook cu siguranța i-aș da like, mucalit, la mai tot ce scrie.

Băiatul asta cu comentariile lui si atitudinea lui față de viață m-a amuzat si mi-a dat de înțeles că nu trebuie să judec aspru că n-am chef să merg la serviciu toată ziua. 😅

Mi-a plăcut cartea si chiar dacă la început, eram aproape să-i spun că ar trebui să mai tacă putin, am ajuns apoi să-l îndrăgesc si să-l consider unul dintre personajele mele preferate din literatura română contemporană.

Am mai zis eu că nu trebuie mereu să fim “Flower power” și că un pic de cinism în protecția intimității nu a ucis pe nimeni. :))

Vă recomand cu drag să citiți cartea asta dacă nu suferiți de prea multă sensibilitate. Eu una am apreciat umorul si calitatea scrierii autorului si chiar cred că Emilian a avut o încheiere bine-meritată.

[Flø · Rating 4 out of 5]

Un roman extraordinar, pe care-l voi reciti din când în când și din care voi dărui exemplare apropiaților. Și când spun extraordinar, mă refer la sensul propriu, de excepțional, cu totul deosebit, nu am ales termenul întâmplător sau hiperbolic. M-aș bucura să fie citit de cât mai mulți oameni.

[thereadingotter · Rating 5 out of 5]

Emilian are puțin peste 30 de ani și trăiește în umbra trecutului glorios, în casa în care au crescut și bunica și mama sa, acum aflată la finalul vieții. Cu femeile a avut mereu o problemă, ba cu Laura, ba cu Natalia, iar simbioza dintre el și o altă persoană de sex opus nu a prea funcționat. Ba din contră, a lăsat undeva o frustrare la adresa sexului frumos.

Onestitatea si transparență cu care Emilian enunță convingeri filozofie, profunde sau pur și simplu adevăruri în fața cărora noi ceilalți am închis de mult ochii sunt calități care ne fac să privim dincolo de amuzamentul, ironia aparentă a cuvintelor. Înăuntrul său, Emilian este un om simplu, care nu s-a lăsat influențat de trecerea timpului, nu s-a adaptat la nou cum am făcut-o noi ceilalți, nu a îmbrățișat tehnologia și nici nu s-a folosit de ea pentru a-și îmbunătăți traiul.

Emilian trăiește la maximum propriile sale convingeri, iar atunci când se lansează într-o pledoarie, o face cu patos, cu argumente de necontestat și cu speranța că vorbele sale vor ajunge undeva și vor revoluționa, vor schimba percepții și idealuri. Din păcate, publicul nu îi e niciodată prielnic.

“Domnu’ Emil, vorbiți, ziceți, da’ eu nu vă pricep deloc.”

Emilian e convins că le știe pe toate, cum i-a zis și Silvia (o să aflați voi cine e) și din pricina acestui fapt, simte acut nevoia de exprimare și de franchețe, căci rareori (doar când e vorba de Gabriela), Emilian și tace și aprobă mișcând ușor capul. Această trăsătură a sa îl face să simtă nevoia de a avea un proiect. Fie că e vorba de vecina studentă, de programatorul de la firma de turism sau de țăranii de pe lângă Tulcea.

Cu un vocabular excepțional de bogat, amuzant, ironic sau amar, scriitura lui George C. Dumitru m-a fascinat până la ultima pagină, iar pe Emilian l-am compătimit și simpatizat deopotrivă.

[Irina Dragan · Rating 5 out of 5]

Mi-a placut enorm realitatea sugerata in acest roman, l-am indragit pe Emilian, cu timiditate la inceput si cu intensitate crescanda spre final, prin intermediul sinceritatii, al libertatii de exprimare si de simtire. M-am simtit transportata intr-un univers posibil, plapand, eficient, orientat spre urmarirea totala a propriilor dorinte si intentii. Recomand din inima.

[RAI · Rating 4 out of 5]

Deși începe ca o veritabilă pastișă după „Conjurația imbecililor”, cu un Ignațius J. Reilly autohton, în persoana lui Emilian, poate ceva mai inteligent și mai puțin slinos decât prototipul, dar la fel de hater fără argumente valabile, „... și toate zilele de azi” se transformă treptat într-o satiră la adresa societății românești în care accentul cade mai mereu pe aparență și mai deloc pe esență. Iar finalul, surprinzător și înduioșător, aduce un plus de originalitate cât se poate de binevenit.
Altfel spus, acum trebuie să pun mâna și pe „Fericire”, să văd până la capăt care e treaba cu George C. Dumitru :)

[Teodor Dumitrescu · Rating 4 out of 5]

4.4/5 O carte foarte imaginativă, care cu toate că este scrisă într-un stil foarte “stream of consciousness” like, are destule figuri de stil și fraze inteligent brodate. Are și acțiune, cu toate că nu ne conturează foarte bine nici un personaj, aș zice, în afară de personajul principal. Dar nu i-am dat peste 4.5 pentru că limbajul (din mintea cel puțin bizară, dacă nu patologică a personajului principal) are neajunsurile lui și face cartea pe alocuri greoaie și oarecum repetitivă. Altfel, e unul din cele mai bune romane scris de un autor român contemporan în ultimii ani.

[Lina Mincev · Rating 5 out of 5]

Am citit „…și toate zilele de azi” de George C. Dumitru și am rămas cu un sentiment amestecat de amuzament, revoltă și reflecție profundă. Nu e o carte pentru oricine – dar tocmai de aceea mi-a plăcut. E una dintre acele lecturi care nu încearcă să te facă să te simți bine, ci să te facă să vezi mai clar. Uneori prea clar.

Povestea îl urmărește pe Emilian, un bărbat trecut de 30, inteligent, cultivat, dar complet scârbit de lumea din jur. Locuiește cu mama bolnavă într-un apartament de bloc, lucrează într-o corporație care-i toacă nervii și timpul, și își trăiește zilele între frustrări, observații acide și mici acte de rezistență interioară. Nu e un roman „cu acțiune” în sens clasic – nu se întâmplă lucruri spectaculoase, dar în spatele fiecărei pagini e o forță de observație greu de ignorat. De la moartea bunicii și apoi a mamei, la conflictele cu vecinii, cu poliția sau cu propria sa nevoie de sens, totul devine un pretext pentru o introspecție dureros de lucidă.

Ce m-a cucerit? Vocea narativă – sarcastică, brutal de sinceră, uneori cinică până la os, dar și incredibil de clară. Emilian spune exact ce gândește, fără filtre, fără politețuri inutile. E un personaj care, deși pare respingător la prima vedere, îți devine curios de familiar. Am râs cu voce tare la unele pasaje, dar imediat după am simțit și un nod în gât – pentru că adevărurile pe care le spune sunt incomode, dar reale.

Mi-a plăcut modul în care George C. Dumitru jonglează cu limbajul: uneori vulgar, alteori liric în sarcasmul lui, mereu autentic. Nu simți că citești o ficțiune, ci mai degrabă că ai intrat în jurnalul unui om care și-a pierdut răbdarea cu lumea – și care, tocmai de aceea, are multe de spus.

Nu e o carte care îți oferă concluzii sau soluții. Dar e o carte care îți rămâne în cap. Te face să te gândești la cât de automate ne-au devenit zilele, cât de departe suntem de noi înșine și cât de ușor putem aluneca în lehamite – dacă nu cumva suntem deja acolo.

„…și toate zilele de azi” e o radiografie sinceră a alienării moderne, o combinație de umor negru și luciditate care îți zguduie gândurile. O recomand celor care caută literatură românească contemporană cu substanță, atitudine și curaj. Și care nu se tem să se simtă puțin incomod în timp ce citesc ceva autentic.

[Dragos Dutulescu · Rating 5 out of 5]

Am citit, poate, cea mai buna si mai relevanta satira sociala contemporana din ultima vreme.
Chiar daca a fost publicat in 2021, eu cred ca, la cum merge treaba pe la noi, acest roman este si va fi de actualitate inca multi ani de acum inainte.
Nu cred ca ma hazardez daca spun ca George C. Dumitru a reusit sa creeze un personaj caragialesc. Emil(ian) este un personaj pe care ori il iubesti, ori il urasti. Retorica sa, cu mult umor, m-a facut sa-l indragesc (am avut putine momente in care i-as fi zis "gata, nene, mai termina!") si cred ca George C. Dumitru a dovedit o mare maiestrie in a-l tine in mana pe Emil(ian). E greu de dus un astfel de personaj pe parcursul unui intreg roman.
A intrat in lista mea de favorite si abia astept sa citesc si noul roman Rupturi.

[Liliana · Rating 5 out of 5]

Ce supriza placuta! Un alt autor caruia as vrea sa-i citesc toate scrierile (trecute si viitoare).

[Igo · Rating 3 out of 5]

Un personaj interesant dar static. Emilian trăiește intr-o lume de plastic pentru că nu încearcă să cunoască pe nimeni, el știe dinainte totul despre oricine. Sunt niște clișee, dar pentru el sunt realitatea.
Emilian nu are idei, el alege să-și imagineze orice scenariu îl face să se simtă bine, chiar dacă contrazice ce gândea ieri. Este în stare să mintă și să își părăsească prietenii dacă asta îi aduce beneficii, zero probleme. Dintre toate, lipsa de emoții îl face neverosimil.

Emilian vrea să trăiască fără să muncească și reușește asta devenind un șefuleț pentru care muncesc alții. Wow, adânc. Dar nu, tipul a mai avut 3 joburi, putea încerca in oricare din ele să devină sefuleț. O face doar când are de-a face cu marii corupți și după ce încearcă să convingă un politician corupt să-l ajute să stea și el pe banii statului degeaba. Meta-clișeu aici.

In general, toată viața trece pe lângă el, trăiește intr-o perpetuă zi de azi, însă există zero tensiune în carte. Totul se întâmplă și nimănui nu-i pasă cu adevărat.
Emilian întâlnește mai degrabă oameni care îl bat decât oameni care să-i dea vreo replică inteligentă. Ceea ce ar putea fi ok dacă Emilian ar acea un discurs inteligent. Dar e doar o adunătură de clișee, scuipate fără vreo coerență si cu o totală detașare emoțională. Cam plictisitor după primele 100 de pagini, iar politicienii și panseurile despre România nu mai salvează restul cărții.

[Ramona Cantaragiu · Rating 3 out of 5]

Problema lui Emil(ian) nu e ca e nesuferit si limbut, ci ca e, dupa cateva pagini, extrem de predictibil si repetitiv. Ajungi sa anticipezi ce o sa zica, ce o sa faca si nu prea mai e distractiv sa continui sa te adancesti in lumea lui care suna ca cea a unuia care comenteaza zilnic online despre orice si oricine fara niciun fel de filtru si fara nicio capacitate de autoanaliza. Asteptam sa se intample ceva, sa vad daca se schimba ceva, dar, nup, ramane acelasi personaj pana la final.

[George Cornilă · Rating 4 out of 5]

Un Ignatius J. Reilly corporatist în Pipera, puțin Sartre, ceva mai mult donquijotism, o satiră picarescă riscantă, uneori subtilă, alteori brutală, cu multe pasaje realmente sclipitoare. Am râs, am râs strașnic. De mult n-am mai atras atâtea priviri la metrou.

[Dragoș Filioreanu · Rating 5 out of 5]

am adorat mult

[Moraru Magdalena · Rating 5 out of 5]

Mi-a placut foarte mult. La unele replici am ras, altele mi-au dat de gandit. Foarte faina exprimarea autorului, autentica. Este inclusa si o idee de afacere.