What do you think?
Rate this book
Cea mai mică femeie din lume
Cea mai mică femeie din lume. Proză scurtă,1940–1964 este primul din cele două volume care constituie integrala prozei scurte a Claricei Lispector, publicată pentru prima dată în limba română de Editura Humanitas Fiction. La un secol de la moartea sa, cele optzeci și cinci de povestiri reunite în ediția noastră dezvăluie o mare scriitoare a secolului XX, o figură inovatoare a literaturii sud-americane, creatoarea unui limbaj neconvențional, revoluționar, neliniștitor.
Maestră a indicibilului, a emoției care prevalează în fața evenimentului, Clarice Lispector este interesată mai puțin de fapte, și mai mult de ecourile stârnite de acestea în ființa omenească. Proza sa scurtă apelează la trame minime, iar universul său este unul senzorial, alcătuit din percepții și reacții, din sondarea alternativă a lumii interioare și exterioare, din explorări hipnotice ale adâncimilor sufletești, din scenarii intime funcționând independent de realitatea imediată, din evaziuni și reverii. Personajele sale se află într-o căutare exasperată – de sine, a unor răspunsuri, a unei forme mai suportabile de existență. Ele manifestă un fel de ingenuitate care le face să observe ceea ce le înconjoară cu permanentă contrariere, cunosc transformări și epifanii ce rămân pe teritoriul înstrăinării, al insolitului, al vulnerabilității.
Maestră a indicibilului, a emoției care prevalează în fața evenimentului, Clarice Lispector este interesată mai puțin de fapte, și mai mult de ecourile stârnite de acestea în ființa omenească. Proza sa scurtă apelează la trame minime, iar universul său este unul senzorial, alcătuit din percepții și reacții, din sondarea alternativă a lumii interioare și exterioare, din explorări hipnotice ale adâncimilor sufletești, din scenarii intime funcționând independent de realitatea imediată, din evaziuni și reverii. Personajele sale se află într-o căutare exasperată – de sine, a unor răspunsuri, a unei forme mai suportabile de existență. Ele manifestă un fel de ingenuitate care le face să observe ceea ce le înconjoară cu permanentă contrariere, cunosc transformări și epifanii ce rămân pe teritoriul înstrăinării, al insolitului, al vulnerabilității.
- GenresShort Stories
372 pages, Paperback
Published November 1, 2021
29 people are currently reading
190 people want to read
About the author
Clarice Lispector
246 books8,356 followersClarice Lispector was a Brazilian writer. Acclaimed internationally for her innovative novels and short stories, she was also a journalist. Born to a Jewish family in Podolia in Western Ukraine, she was brought to Brazil as an infant, amidst the disasters engulfing her native land following the First World War.
She grew up in northeastern Brazil, where her mother died when she was nine. The family moved to Rio de Janeiro when she was in her teens. While in law school in Rio she began publishing her first journalistic work and short stories, catapulting to fame at age 23 with the publication of her first novel, 'Near to the Wild Heart' (Perto do Coração Selvagem), written as an interior monologue in a style and language that was considered revolutionary in Brazil.
She left Brazil in 1944, following her marriage to a Brazilian diplomat, and spent the next decade and a half in Europe and the United States. Upon return to Rio de Janeiro in 1959, she began producing her most famous works, including the stories of Family Ties (Laços de Família), the great mystic novel The Passion According to G.H. (A Paixão Segundo G.H.), and the novel many consider to be her masterpiece, Água Viva. Injured in an accident in 1966, she spent the last decade of her life in frequent pain, steadily writing and publishing novels and stories until her premature death in 1977.
She has been the subject of numerous books and references to her, and her works are common in Brazilian literature and music. Several of her works have been turned into films, one being 'Hour of the Star' and she was the subject of a recent biography, Why This World, by Benjamin Moser.
She grew up in northeastern Brazil, where her mother died when she was nine. The family moved to Rio de Janeiro when she was in her teens. While in law school in Rio she began publishing her first journalistic work and short stories, catapulting to fame at age 23 with the publication of her first novel, 'Near to the Wild Heart' (Perto do Coração Selvagem), written as an interior monologue in a style and language that was considered revolutionary in Brazil.
She left Brazil in 1944, following her marriage to a Brazilian diplomat, and spent the next decade and a half in Europe and the United States. Upon return to Rio de Janeiro in 1959, she began producing her most famous works, including the stories of Family Ties (Laços de Família), the great mystic novel The Passion According to G.H. (A Paixão Segundo G.H.), and the novel many consider to be her masterpiece, Água Viva. Injured in an accident in 1966, she spent the last decade of her life in frequent pain, steadily writing and publishing novels and stories until her premature death in 1977.
She has been the subject of numerous books and references to her, and her works are common in Brazilian literature and music. Several of her works have been turned into films, one being 'Hour of the Star' and she was the subject of a recent biography, Why This World, by Benjamin Moser.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 9 of 9 reviews
February 17, 2022
2.5
Mă simt cam cea mai mică femeie din lume pentru rating-ul ăsta atât de mic, la ani distanță de la prima mea întânire cu Clarice Lipsector. Țin minte că mi-a plăcut teribil povestea fetei visătoare din Ora stelei. Apă vie, deși poate contextul de lectură a influențat pozitiv percepția mea asupra operei. Eram în peregrinări prin Suedia pe atunci, ceva mai tânără, cu o predispoziție nativă spre alunecări în reverii și introspecții. Sincer mă întreb ce s-a întâmplat între timp? E volumul ăsta ( care de fapt reunește trei volume) chiar așa slab sau pur si simplu nu mai pot eu digera genul ăsta de angoase domestice?
Nici nu știu cum să rezum experiența de lectură, fără a fi acuzată de misoginism, dar adevărul e că m-am târât efectiv prin Primele Povestiri, pline de femei suferinde, care se milogesc de prea-importanții bărbați să rămână/să se întoarcă, de drame interioare minore, de dependențe alienante, de plecări provizorii, de un preaplin afectiv. Nu m-am oprit din lectură, gândindu-mă că sunt primele ei proze și încercând să înțeleg și să accept preocupările unei tinere femei a anilor 40.
Partea următoare Legături de familie a debutat cu două proze similare cu primele (”Ea tot în pat, calmă, improvizată. Iubea…Iubea cu antecedență bărbatul pe care avea să-l iubească într-o bună zi..pg.115” și apoi a apărut O găină. Și dacă la început am zâmbind consternată de alergătura după găina care trebuia gătită, mi-am dat seama că de fapt e prima proză cu acțiune, dincolo de interpretarea simbolica a păsării “Membrii familiei au fost chemați de urgență și, consternați, și-a văzut dejunul lângă un horn. Bărbatul casei, amintindu-și de dubla nevoie de a practica sporadic un sport și de a prânzi, își pune un șorț în ideea de a urma itinerariul găinii: cu sărituri atente, ajunse pe acoperiș, unde aceasta, ezitând și tremurând, își alegea de urgență o altă direcție”pg 132. Aniversare fericită e proza mea preferată din volum, acolo unde familia se strânge în jurul unei mese pentru a o sărbători pe ”mama tuturor” de 89 de ani. E o combinație fericită de ironie și grotesc, iar Lispector surprinde perfect relațiile tensionate dintre mebrii familiei, creând o atmosferă apăsătoare, obscură. Pe lângă atenția deosebită acodată în alte proze unei zambile, unui trandafir, unui bivol care din nou, mi-au forțat limitele suportabilității, proza care a dat titlul volumul mi-a plăcut foarte tare. Cea mai mică femeie din lume e chiar cea mai mică femeie, descoperită de un vânător în Congoul Central, pe care o numește Micuța Floare(cum altfel?!).
Legiunea străină e din nou și despre animale și uneori despre reacțiile copiilor față de acestea, iar punctul culminant, din punctul meu de vedere, e delirul filosofic din proza Oul și găina. ”Oul este sufletul găinii. Găina nepricepută. Oul corect. Găina speriată. Oul corect. Asemenea unui proiectil oprit. Pntru că oul este ou în spațiu. Ou perfect. -Te iubesc, oule. Te iubesc așa cum un lucru nici măcar nu știe că iubește un alt lucru.-Nu-l ating.”(pg. 260). Proza preferată e Soluția, acolo unde o femeie reacționează violent atunci când prietena ei o numește grăsană. Ajunge la închisoare și e fericită., pentru că avea în sfârsit companie. ”Se ocupa de rufele murdare și se înțelegea foarte bine cu supraveghetoarele, care din când în când îi făceau rost de câte o tabletă de ciocolată. Exact ca unui elefant de la circ.”(pg. 280)
Prozele din Fundul sertarului puteau rămâne acolo. :) Știam și am înțeles din nou că proza lui Clarice Lispector nu e despre fapte, ci mai degrabă despre efectele acestora, e o proză a senzațiilor, e intimistă, mizând pe o cunoaștere intuitivă a lumii exterioare, insă marele minus, în ceea ce mă privește, e că alegerea acțiunilor/momentelor declanșatoare tuturor alunecărilor în interior sunt teribil de neinteresante și neofertante. Proza devine prea angoasanta in raport cu pretexul ei și inevitabil ajungi să te întrebi câte nimicuri revelatorii poate îngloba un volum de proza scurta pentru a fi ok.
Mă simt cam cea mai mică femeie din lume pentru rating-ul ăsta atât de mic, la ani distanță de la prima mea întânire cu Clarice Lipsector. Țin minte că mi-a plăcut teribil povestea fetei visătoare din Ora stelei. Apă vie, deși poate contextul de lectură a influențat pozitiv percepția mea asupra operei. Eram în peregrinări prin Suedia pe atunci, ceva mai tânără, cu o predispoziție nativă spre alunecări în reverii și introspecții. Sincer mă întreb ce s-a întâmplat între timp? E volumul ăsta ( care de fapt reunește trei volume) chiar așa slab sau pur si simplu nu mai pot eu digera genul ăsta de angoase domestice?
Nici nu știu cum să rezum experiența de lectură, fără a fi acuzată de misoginism, dar adevărul e că m-am târât efectiv prin Primele Povestiri, pline de femei suferinde, care se milogesc de prea-importanții bărbați să rămână/să se întoarcă, de drame interioare minore, de dependențe alienante, de plecări provizorii, de un preaplin afectiv. Nu m-am oprit din lectură, gândindu-mă că sunt primele ei proze și încercând să înțeleg și să accept preocupările unei tinere femei a anilor 40.
Partea următoare Legături de familie a debutat cu două proze similare cu primele (”Ea tot în pat, calmă, improvizată. Iubea…Iubea cu antecedență bărbatul pe care avea să-l iubească într-o bună zi..pg.115” și apoi a apărut O găină. Și dacă la început am zâmbind consternată de alergătura după găina care trebuia gătită, mi-am dat seama că de fapt e prima proză cu acțiune, dincolo de interpretarea simbolica a păsării “Membrii familiei au fost chemați de urgență și, consternați, și-a văzut dejunul lângă un horn. Bărbatul casei, amintindu-și de dubla nevoie de a practica sporadic un sport și de a prânzi, își pune un șorț în ideea de a urma itinerariul găinii: cu sărituri atente, ajunse pe acoperiș, unde aceasta, ezitând și tremurând, își alegea de urgență o altă direcție”pg 132. Aniversare fericită e proza mea preferată din volum, acolo unde familia se strânge în jurul unei mese pentru a o sărbători pe ”mama tuturor” de 89 de ani. E o combinație fericită de ironie și grotesc, iar Lispector surprinde perfect relațiile tensionate dintre mebrii familiei, creând o atmosferă apăsătoare, obscură. Pe lângă atenția deosebită acodată în alte proze unei zambile, unui trandafir, unui bivol care din nou, mi-au forțat limitele suportabilității, proza care a dat titlul volumul mi-a plăcut foarte tare. Cea mai mică femeie din lume e chiar cea mai mică femeie, descoperită de un vânător în Congoul Central, pe care o numește Micuța Floare(cum altfel?!).
Legiunea străină e din nou și despre animale și uneori despre reacțiile copiilor față de acestea, iar punctul culminant, din punctul meu de vedere, e delirul filosofic din proza Oul și găina. ”Oul este sufletul găinii. Găina nepricepută. Oul corect. Găina speriată. Oul corect. Asemenea unui proiectil oprit. Pntru că oul este ou în spațiu. Ou perfect. -Te iubesc, oule. Te iubesc așa cum un lucru nici măcar nu știe că iubește un alt lucru.-Nu-l ating.”(pg. 260). Proza preferată e Soluția, acolo unde o femeie reacționează violent atunci când prietena ei o numește grăsană. Ajunge la închisoare și e fericită., pentru că avea în sfârsit companie. ”Se ocupa de rufele murdare și se înțelegea foarte bine cu supraveghetoarele, care din când în când îi făceau rost de câte o tabletă de ciocolată. Exact ca unui elefant de la circ.”(pg. 280)
Prozele din Fundul sertarului puteau rămâne acolo. :) Știam și am înțeles din nou că proza lui Clarice Lispector nu e despre fapte, ci mai degrabă despre efectele acestora, e o proză a senzațiilor, e intimistă, mizând pe o cunoaștere intuitivă a lumii exterioare, insă marele minus, în ceea ce mă privește, e că alegerea acțiunilor/momentelor declanșatoare tuturor alunecărilor în interior sunt teribil de neinteresante și neofertante. Proza devine prea angoasanta in raport cu pretexul ei și inevitabil ajungi să te întrebi câte nimicuri revelatorii poate îngloba un volum de proza scurta pentru a fi ok.
November 23, 2024
A fost prima mea întâlnire cu Clarice Lispector și-am adorat-o (am citit din cartea asta și în iulie, nu doar în august). Într-atât încât îmi doresc să citesc tot ce a scris Clarice Lispector. „Cea mai mică femeie din lume” e o colecție de proze scurte scrise publicate între 1940-1964 și încă de la prima proză mi-am dat seama că o să mă îndrăgostesc de scriitoarea asta. Primul sentiment distinctiv pe care l-am avut citind a fost că mi-ar fi plăcut s-o citesc pe Clarice Lispector când eram mai tânără, în adolescență, atunci când am citit autori ca Eliade, de exemplu (cu Romanul adolescentului miop, să zicem) și m-am simțit foarte înțeleasă, ademenită și sedusă de stilul acela introspectiv care punea în termeni pe care-i puteam pricepe la prima mână atunci, vorbind despre o anumită stare existențială precară și iscoditoare. Aș fi vrut să citesc și personaje femei așa introspective la o vârstă mai fragedă, m-ar fi ajutat să nu mă mai identific doar cu scriitori bărbați și să mă gândesc, defectuos de multe ori, că doar bărbații pot scrie așa de bine, întreținând și eu activ prejudecata asta pe care cu toții o învățăm trecând prin școala românească lipsită (aproape) în întregime de reprezentări feminine. Îmi place foarte mult Clarice Lispector, tonul ei inteligent, descrierile cuprinzătoare și de multe ori întortocheate, pline de subtilități și, în special, personajele femei introspective, care manipulează mental situația în care sunt prinse (de obicei viața casnică, dar nu numai, având și personaje mai tinere) și intelectualizează într-un mod interesant plictisul. Mai mult, mi se pare extraordinar modul subtil în care Clarice Lispector pare să facă o critică socială, subliniind de multe ori diferențele percepute (cultural, dar nu numai) între femei și bărbați, rolurile lor, relațiile dintre aceștia. Face o explorare a genului superbă și pe alocuri extrem de neașteptată. Nu e doar grozav s-o citești, dar simți și o oarecare recunoștință pentru portița pe care a deschis-o (sau la a cărei deschidere a participat) în literatura scrisă de femei, aducând personaje femei excelent conturate fără a le dezbrăca de așa zisa „superficialitate” feminină. Personajele lui Clarice Lispector nu sunt femei diferite, speciale, nu sunt genul „I’m not like other girls,” ci sunt femei „basic” de cele mai multe ori. Și tocmai asta este formidabil, pentru că viața interioară a acestor femei așa zis basic este extrem de intensă, colorată și complexă, foarte apropiată de modelul personajelor introspective masculine, de parcă această „facultate” a gândirii și frământării pe teme importante și neimportante le aparține în întregime bărbaților, așa cum cel mai adesea sugerează personajele masculine misogine din literatura noastră canonică, indiferent care era sau nu poziția autorilor în viața reală. În acest sens, mi se pare că autoarea aceasta are potențialul chiar și azi să demitizeze prejudecata încă bine înrădăcinată în societatea română (na, din păcate, și în bula noastră literară elitistă), că doar bărbații au această latură introspectivă profundă. Una dintre prozele ei chiar pune în antiteză două personaje de acest gen — un băiat și o fată care urmează să devină adulți, proza este scrisă la persoana a III-a și vedem prejudecățile băiatului-bărbat ieșind la suprafață și, odată ce fata începe să devină femeie, să se aranjeze, să fie atrăgătoare, i se pun la îndoială capacitățile intelectuale și mai ales capacitățile introspective, de gândire activă pe teme mai mult sau mai puțin abstracte. Este o proză extrem de frustrantă și în același timp formidabilă, iar Clarice Lispector a reușit să spună prin ea tot ceea ce am simțit eu cu privire la acest subiect ani de zile. Așa că, da, cred că îi suntem extrem de datoare acestei autoare — s-o citim, în primul rând. Trece-o pe lista ta de autoare must-read. Thank me later.
https://ramona.boldizsar.ro/ce-am-cit...
https://ramona.boldizsar.ro/ce-am-cit...
May 30, 2024
Trebuie să-mi recunosc păcatul, drag cititor, în această cronică. Am citit cartea asta vreme de vreo doi ani, prozele scurte din „Cea mai mică femeie din lume” de Clarice Lispector (tradusă la Humanitas Fiction) fiind o veritabilă incursiune în stilistica unei autoare care celebrează bogăția lingvistică și potențialul imaginației în spectrul veșnicei melancolii.
Dar, zic să le luăm pe rând. Clarice Lispector, celebră scriitoare braziliană de origine ucraineană, a lăsat o amprentă puternică asupra literaturii mondiale prin operele sale profund introspective și neconvenționale. Stilul său literar inconfundabil este ca un labirint, o călătorie prin adâncurile conștiinței umane, unde cuvintele devin un mijloc de explorare a sinelui și a existenței.
Unul dintre aspectele notabile ale stilului lui Lispector este abordarea sa experimentală a limbajului. Ea nu se mulțumește să folosească cuvintele doar pentru a comunica, ci le transformă în instrumente artistice prin care explorează senzațiile, gândurile și trăirile profunde. Folosind o limbă poetică și neconvențională, își construiește propria sa sintaxă și ritm, creând o atmosferă unică. Prin această abordare, ea provoacă cititorul să pătrundă în adâncurile narațiunii și să descopere noi modalități de a percepe și a înțelege realitatea.
O altă caracteristică semnificativă inerentă lucrărilor sale este focalizarea pe interioritate și meditație. Textele sale sunt adesea explorări profunde ale gândurilor și emoțiilor personajelor, dezvăluind complexitatea psihologică a individului. Lispector transformă cuvintele în instrumente de auto-descoperire și de conectare la lumea interioară, invitând cititorul să-și exploreze propriile adâncimi în timp ce navighează prin paginile povestirilor.
Trebuie să evidențiez și relația unică pe care Lispector o stabilește între text și cititor. Ea nu urmărește doar să transmită o poveste, ci să creeze o experiență literară care să implice și să interpeleze cititorul în mod direct. Prin utilizarea unui narator subiectiv și prin introducerea unor aspecte autobiografice, Lispector creează un liant subtil între text și cititor, invitându-l să devină parte integrantă a călătoriei literare.
În „Cea mai mică femeie din lume”, devenim martorii unor istorii unite prin firul unic al solitudinii (îmi asum că unii cititori nu vor fi simțit asta, dar, pentru mine, personajele ei sunt ale naibii de singure). Fiecare personaj își asumă frumusețea și obscenitatea singurătății într-un spațiu al său:
Se știe prea bine cum se poate altera atmosfera în care trăiesc doi oameni. Un gest cît de mic, un zîmbet se agață ca un cârlig de unul dintre sentimentele care dormeau ghemuite pe fundul apelor liniștite, aducându-l la suprafață și făcându-l să strige mai tare decît celelalte.
Cred că nu voi da greș, menționând că e unul dintre cele mai savuroase, mai frumoase și mai complexe volume de proză scurtă citite de mine. Este genul de literatură enciclopedic structurată, în care contează impactul emoțiilor și a imaginilor plăsmuite de autor și suprapuse peste senzațiile cititorilor.
Căutați. Citiți. Simțiți. Acesta ar fi mesajul central pe care trebuie să-l luați din prima întâlnire cu Clarice Lispector. Să vă lăsați ochii minții să caute acele mici senzații palpabile din fiecare proză, pentru că sunt de-a dreptul „delicioase”.
Dar, zic să le luăm pe rând. Clarice Lispector, celebră scriitoare braziliană de origine ucraineană, a lăsat o amprentă puternică asupra literaturii mondiale prin operele sale profund introspective și neconvenționale. Stilul său literar inconfundabil este ca un labirint, o călătorie prin adâncurile conștiinței umane, unde cuvintele devin un mijloc de explorare a sinelui și a existenței.
Unul dintre aspectele notabile ale stilului lui Lispector este abordarea sa experimentală a limbajului. Ea nu se mulțumește să folosească cuvintele doar pentru a comunica, ci le transformă în instrumente artistice prin care explorează senzațiile, gândurile și trăirile profunde. Folosind o limbă poetică și neconvențională, își construiește propria sa sintaxă și ritm, creând o atmosferă unică. Prin această abordare, ea provoacă cititorul să pătrundă în adâncurile narațiunii și să descopere noi modalități de a percepe și a înțelege realitatea.
O altă caracteristică semnificativă inerentă lucrărilor sale este focalizarea pe interioritate și meditație. Textele sale sunt adesea explorări profunde ale gândurilor și emoțiilor personajelor, dezvăluind complexitatea psihologică a individului. Lispector transformă cuvintele în instrumente de auto-descoperire și de conectare la lumea interioară, invitând cititorul să-și exploreze propriile adâncimi în timp ce navighează prin paginile povestirilor.
Trebuie să evidențiez și relația unică pe care Lispector o stabilește între text și cititor. Ea nu urmărește doar să transmită o poveste, ci să creeze o experiență literară care să implice și să interpeleze cititorul în mod direct. Prin utilizarea unui narator subiectiv și prin introducerea unor aspecte autobiografice, Lispector creează un liant subtil între text și cititor, invitându-l să devină parte integrantă a călătoriei literare.
În „Cea mai mică femeie din lume”, devenim martorii unor istorii unite prin firul unic al solitudinii (îmi asum că unii cititori nu vor fi simțit asta, dar, pentru mine, personajele ei sunt ale naibii de singure). Fiecare personaj își asumă frumusețea și obscenitatea singurătății într-un spațiu al său:
Se știe prea bine cum se poate altera atmosfera în care trăiesc doi oameni. Un gest cît de mic, un zîmbet se agață ca un cârlig de unul dintre sentimentele care dormeau ghemuite pe fundul apelor liniștite, aducându-l la suprafață și făcându-l să strige mai tare decît celelalte.
Cred că nu voi da greș, menționând că e unul dintre cele mai savuroase, mai frumoase și mai complexe volume de proză scurtă citite de mine. Este genul de literatură enciclopedic structurată, în care contează impactul emoțiilor și a imaginilor plăsmuite de autor și suprapuse peste senzațiile cititorilor.
Căutați. Citiți. Simțiți. Acesta ar fi mesajul central pe care trebuie să-l luați din prima întâlnire cu Clarice Lispector. Să vă lăsați ochii minții să caute acele mici senzații palpabile din fiecare proză, pentru că sunt de-a dreptul „delicioase”.
December 26, 2025
Probabil vrăjitoare - tot ce scrie se simte de parcă e scris din spațiul dintre corp și suflet dintr-un loc "mistic" în care reusește să observe atât cu detașare cât și atașare întreaga experiență de a fi om cu limitările lui și dualitatea spiritual-animalică dezechilibrată de epifanii domestice în care personajele călătoresc mai mult în una din cele 2 laturi încercându-se mereu ajungerea la un echilibru. scrie supeeerb iar obsesie m-a făcut să vomit, nu am simțit-o deloc ca pe o poveste de suprafață despre o relație toxică, am simțit că e despre cum omul e atras de limitele lui, despre cum să ajungi să te cunoști te împlinește și alienează, despre cum dezehilibrul între ambele laturi duce într-o extremă ca Daniel, sau cealaltă - familia ei. multe povești memorabile în care te vrăjește pur și simplu are condei!
June 30, 2024
Cea mai mică femeie din lume (1940–1964) și Fericire clandestină (1971–1977) sunt două volume care constituie întreaga proză scurtă a Claricei Lispector.
Cea mai mică femeie din lume mi s-a părut pe alocuri plictisitoare și ușor misogină, puțin obsedată de rolul "superior" al bărbatului în societate și absența acestuia din viața de familie. În timp ce, Fericire clandestină a fost unguent pentru suflet, plină de anectode despre personaje feminine mai puternice, ce nu sunt definite de prezenta sau absența barbatului; despre singurătatea bătrâneții și pierderea tinereții, ergo a frumuseții așa cum o definește societatea cât și despre cum îți poți găsi valoarea interioară fără a lua în calcul părerea celorlați.
Citirea acestor povești, ce se întind de-a lungul unei vieți, pare un studiu asupra felului în care opiniile ni se schimbă odată cu trecerea timpului și ce cândva părea atât de important acum e doar un gând ce ne vizitează din când în când.
Scriitura Claricei Lispector este una inedită, plin�� de emoții acute, ușor ancorată în realism magic, dar și în cotidianul banal care ne definește viața.
Cea mai mică femeie din lume mi s-a părut pe alocuri plictisitoare și ușor misogină, puțin obsedată de rolul "superior" al bărbatului în societate și absența acestuia din viața de familie. În timp ce, Fericire clandestină a fost unguent pentru suflet, plină de anectode despre personaje feminine mai puternice, ce nu sunt definite de prezenta sau absența barbatului; despre singurătatea bătrâneții și pierderea tinereții, ergo a frumuseții așa cum o definește societatea cât și despre cum îți poți găsi valoarea interioară fără a lua în calcul părerea celorlați.
Citirea acestor povești, ce se întind de-a lungul unei vieți, pare un studiu asupra felului în care opiniile ni se schimbă odată cu trecerea timpului și ce cândva părea atât de important acum e doar un gând ce ne vizitează din când în când.
Scriitura Claricei Lispector este una inedită, plin�� de emoții acute, ușor ancorată în realism magic, dar și în cotidianul banal care ne definește viața.
May 9, 2022
Nice writing style, very “polished”, but my mind could not wrap around so many characters, so many stories. I think it’s a matter of preference, but for sure this book wasn’t for me.
August 10, 2023
So disappointing. I loved two of her novels some years ago and had high expectations from this, but it was so tedious.
March 7, 2023
The First Stories 4/5
Family Ties 3.5/5
The Foreign Legion & Back of the Drawer 3/5
Family Ties 3.5/5
The Foreign Legion & Back of the Drawer 3/5
Displaying 1 - 9 of 9 reviews