What do you think?
Rate this book
Drumu-i lung, căldura mare
Două confesiuni, două vieţi paralele, două personaje înainte de a se întâlni. O poveste de dragoste.
„Radu Aldulescu este, nu am nicio îndoială, un scriitor canonic al literaturii noastre din ultimii treizeci de ani. Scrie cu o naturaleţe debordantă, cuceritoare, având o capacitate inepuizabilă de fabulaţie, o ușurință în a crea intrigi, profunzime epică şi legături subtile între personaje, păstrând densitatea tensiunii dramatice pentru fiecare scenă.“ Andrei Simuț
„Radu Aldulescu este, nu am nicio îndoială, un scriitor canonic al literaturii noastre din ultimii treizeci de ani. Scrie cu o naturaleţe debordantă, cuceritoare, având o capacitate inepuizabilă de fabulaţie, o ușurință în a crea intrigi, profunzime epică şi legături subtile între personaje, păstrând densitatea tensiunii dramatice pentru fiecare scenă.“ Andrei Simuț
- GenresRomanian Literature
480 pages, Paperback
Published November 24, 2021
8 people are currently reading
120 people want to read
About the author
Radu Aldulescu
25 books53 followersRadu Aldulescu (born 29 June 1959, Bucharest) made his literary debut in 1993 with the novel Sonata for Accordeon (Editura Albatros), which was awarded the Prize of the Union of Romanian Writers. His other novels include The Wake-going Woman’s Lover (first edition, Editura Nemira, 1996; second edition, Cartea Romaneasca, 2006); The Ridden Angel (Editura Pheonix, 1997); The History of the Heroes of a Realm of Greenness and Coolness (first edition, Editura Nemira, 1998; second edition, Cartea Romaneasca, 2007); The Prophets of Jerusalem (first edition, Editura Publicatiilor pentru Strainatate, 2004; second edition, Editura Corint, 2006; third edition, Cartea Romaneasca, 2009; fourth edition, Polirom, Top 10+); The Bride and Groom of Eternal Life (Cartea Romaneasca, 2006); and Ana-Maria and the Angels (Cartea Romaneasca, 2010). He wrote the screenplay for the film Terminus Paradis (directed by Lucian Pintilie), which was awarded the Jury Grand Prize at the Venice Film Festival.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 17 of 17 reviews
November 20, 2022
O ÎNCÂNTARE
Drumul prin viață și prin dragoste e lung și anevoios pentru Florența și Daniel - un cuplu perceput a fi straniu pentru societatea de astăzi. Ea e cu 25 de ani mai tânără, el arată și mai bătrân decât e de fapt. Ambii, în moduri opuse, au probleme cu greutatea corporală. Fiecare dintre ei a suferit în urma unor relații-eșec din care s-a ales cu traume și sechele.
Povestindu-le viețile în amănunt (prin alternarea perspectivelor și vocilor narative) Radu Aldulescu nu pierde ocazia de a descrie și România postcomunistă, cu disparitățile ei sociale generate de bunăstarea foștilor membri ai nomenclaturii partinice (dintre care unii căiți, alții recondiționați) - totul sub aparența unei democrații în fapt funcționale vechilor principii și relații.
Este al 11-lea roman al lui Radu Aldulescu, însă proza sa pare departe de a-și fi pierdut vitalitatea, o proză al cărei stil înglobează psihologii, satiră, limbaj specific, formule tehnice originale cu ușurința, flerul și înverșunarea caracteristice unui autor experimentat, sclipitor. O încântare!
Drumul prin viață și prin dragoste e lung și anevoios pentru Florența și Daniel - un cuplu perceput a fi straniu pentru societatea de astăzi. Ea e cu 25 de ani mai tânără, el arată și mai bătrân decât e de fapt. Ambii, în moduri opuse, au probleme cu greutatea corporală. Fiecare dintre ei a suferit în urma unor relații-eșec din care s-a ales cu traume și sechele.
Povestindu-le viețile în amănunt (prin alternarea perspectivelor și vocilor narative) Radu Aldulescu nu pierde ocazia de a descrie și România postcomunistă, cu disparitățile ei sociale generate de bunăstarea foștilor membri ai nomenclaturii partinice (dintre care unii căiți, alții recondiționați) - totul sub aparența unei democrații în fapt funcționale vechilor principii și relații.
Este al 11-lea roman al lui Radu Aldulescu, însă proza sa pare departe de a-și fi pierdut vitalitatea, o proză al cărei stil înglobează psihologii, satiră, limbaj specific, formule tehnice originale cu ușurința, flerul și înverșunarea caracteristice unui autor experimentat, sclipitor. O încântare!
November 17, 2024
3,5 Surprinzător autorul, nu mă așteptam. Surprinde foarte bine atmosfera postdecembristă și toată încercarea de a ne regăsi și identifica cu ceva ce nu mai cunoșteam. E un drum lung să ți găsești locul, iar cei doi protagoniști nu reușesc nici măcar împreună să facă parte din noua societate.
December 13, 2021
În Drumu-i lung, căldura mare, autorul e atât povestitor, cât și două personaje (nu le pun la socoteală și pe cele secundare), în pielea cărora se transpune. Salturile între cele trei perspective se intercalează și se completează între ele. Și cu asta Radu Aldulescu demonstrează (încă o dată) că e un romancier complet, de talie mondială, pentru că, în ciuda acestor salturi neanunțate, care ar putea crea confuzie în mâinile unui autor mai puțin priceput, aici dau senzația de naturalețe. Subiectul se învârte în jurul a două personaje, Daniel și Florența, aducând în atenție micile lor bucurii și speranțe și (mai ales) drame personale, până când drumurile ajung să li se intersecteze. În poveste nu sunt prezente elemente senzaționale (cu excepția, poate, a unei sinucideri) și, într-adevăr, Aldulescu nu are nevoie de asta pentru a păstra atenția cititorului și a-l provoca la mai mult decât o lectură de recreere. Temele abordate în roman sunt teme pe care le putem vedea oriunde în jur. Poate fi povestea unei persoane lângă care te așezi în autobuz, poate fi povestea cuiva cu care ai schimbat un „bună ziua” și apoi l-ai uitat. Cele două personaje centrale sunt ca niște râuri care pornesc din surse complet diferite, care curg printre râpe și bolovani, uneori se prăvălesc, formând cascade, iar la un moment dat ajung într-un bazin comun și, deși continuă să curgă mai departe, fiecare va duce cu sine, de acum înainte, câte o parte din celălalt.
August 4, 2022
Aproape, dar nu chiar la fel de cruntă ca primul roman de Radu Aldulescu citit de mine, „Sonata pentru acordeon” (o capodoperă, în opinia mea).
De data asta nu mai avem de-a face cu o familie numeroasă din care se desprind clar personajele principale, ci cu două personaje ale căror destinse se întrepătrund la un moment dat, pentru a pleca pe căi separate vreme de mai mulți ani și apoi a se reîntâlni la final.
Pe de o parte o avem pe Florența, o tânără (când începe povestea) crescută de o mamă singură, care a fugit de sărăcie și abuzuri dintr-un sat din Moldova pentru a-și crește copiii și a o lua de la capăt în apropiere de București, în comuna Odăi. Viața Florenței nu e deloc fericită, lucru la care contribuie din plin atât mama sa, o mică fanatică religioasă cu planuri pentru propriii copii, cât și un tragism care parcă stă lipit pas cu pas de ea, dar și niște vremuri și locuri (plus nenumărate alegeri proaste, care culminează cu cel pe care-i cad ochii și hotărăște, cu mintea ei crudă, că-i va fi ales) încărcate de decrepitudine, praf, sărăcie și cenușiu. O viață anostă, care te deprimă până la lacrimi.
Nici cu cel de-al doilea personaj nu mi-e rușine. Fiu de fost profesor de marxism cu vilă în Cartierul Primăverii, cel de-al doilea personaj principal este Daniel Elefterescu, un tip care ar fi trebuit să plece cu cheag în viață și să urce pe culmi nebănuite, numai că un tată denaturat, în care s-a trezit dintr-odată sentimentul de onoare după ce ani de zile a lins cât a putut regimul, își dezmoștenește fiul nu o dată, ci de două ori, lăsându-l să se descurce prin forțe proprii. Mai întâi își cedează vila către autorități, lăsându-și fiul pe drumuri, apoi pleacă într-un sat la dracu'-n praznic, să cultive pomi fructiferi, unde mai apoi își zboară creierii taman cu pușca cu care fiul său fusese gata-gata să-i facă de petrecanie după ce aflase ce greșeală făcuse cel care ar fi trebuit să-l ajute să-și facă un rost în viață.
Pentru Daniel urmează un adevărat infern al căsniciei, o temă principală (și predilectă în poveștile autorului) a acestui nou roman al lui Radu Aldulescu, din care Daniel iese cu mințile nu chiar întregi și din care, târâș-grăpiș, va răzbi abia spre final, când providența (sau soarta crudă) i-o va scoate din nou în cale pe Florența.
Ar mai fi multe de spus despre această poveste care nu se citește deloc ușor, cu o proză densă și deprimantă, din care ai putea desprinde nenumărate citate cu care să deprimi sau să familiarizezi cititorii neobișnuiți cu stilul scriitorului, pe care trebuie să o consumi în doze mici pentru a savura mai bine acest stil devenit parcă marcă înregistrată. :)
Mai multe: https://bibliotecaluiliviu.ro/2022/08....
De data asta nu mai avem de-a face cu o familie numeroasă din care se desprind clar personajele principale, ci cu două personaje ale căror destinse se întrepătrund la un moment dat, pentru a pleca pe căi separate vreme de mai mulți ani și apoi a se reîntâlni la final.
Pe de o parte o avem pe Florența, o tânără (când începe povestea) crescută de o mamă singură, care a fugit de sărăcie și abuzuri dintr-un sat din Moldova pentru a-și crește copiii și a o lua de la capăt în apropiere de București, în comuna Odăi. Viața Florenței nu e deloc fericită, lucru la care contribuie din plin atât mama sa, o mică fanatică religioasă cu planuri pentru propriii copii, cât și un tragism care parcă stă lipit pas cu pas de ea, dar și niște vremuri și locuri (plus nenumărate alegeri proaste, care culminează cu cel pe care-i cad ochii și hotărăște, cu mintea ei crudă, că-i va fi ales) încărcate de decrepitudine, praf, sărăcie și cenușiu. O viață anostă, care te deprimă până la lacrimi.
Nici cu cel de-al doilea personaj nu mi-e rușine. Fiu de fost profesor de marxism cu vilă în Cartierul Primăverii, cel de-al doilea personaj principal este Daniel Elefterescu, un tip care ar fi trebuit să plece cu cheag în viață și să urce pe culmi nebănuite, numai că un tată denaturat, în care s-a trezit dintr-odată sentimentul de onoare după ce ani de zile a lins cât a putut regimul, își dezmoștenește fiul nu o dată, ci de două ori, lăsându-l să se descurce prin forțe proprii. Mai întâi își cedează vila către autorități, lăsându-și fiul pe drumuri, apoi pleacă într-un sat la dracu'-n praznic, să cultive pomi fructiferi, unde mai apoi își zboară creierii taman cu pușca cu care fiul său fusese gata-gata să-i facă de petrecanie după ce aflase ce greșeală făcuse cel care ar fi trebuit să-l ajute să-și facă un rost în viață.
Pentru Daniel urmează un adevărat infern al căsniciei, o temă principală (și predilectă în poveștile autorului) a acestui nou roman al lui Radu Aldulescu, din care Daniel iese cu mințile nu chiar întregi și din care, târâș-grăpiș, va răzbi abia spre final, când providența (sau soarta crudă) i-o va scoate din nou în cale pe Florența.
Ar mai fi multe de spus despre această poveste care nu se citește deloc ușor, cu o proză densă și deprimantă, din care ai putea desprinde nenumărate citate cu care să deprimi sau să familiarizezi cititorii neobișnuiți cu stilul scriitorului, pe care trebuie să o consumi în doze mici pentru a savura mai bine acest stil devenit parcă marcă înregistrată. :)
Mai multe: https://bibliotecaluiliviu.ro/2022/08....
February 20, 2022
Tema vieții ca un spectru (la fel cum e și poreclit personajul central masculin ) e analizată, satirizată și descrisă introspectiv în acest roman unde problematica principală rămâne scopul omului în viață.
Să fie menirea omului studiul intens, o carieră de succes, căsătoria, creșterea copiilor, faima sau mântuirea?
Două personaje centrale caută răspunsul la această întrebare înainte ca drumurile lor să se intersecteze.
Stilul narativ și modelul satiric al romanului m-a condus la Saramago, apoi la Creangă prin limbajul primar, oral.
Povestea merită o atenție deosebită pentru că narativul se joacă cu vocile epice: trece de la persoana I la persoana a III-a ca și cum ar pasa balonul pe un teren de fotbal și ne îndreaptă pașii spre deznodământul poveștii în același stil, alert și cu un scor neașteptat.
Să fie menirea omului studiul intens, o carieră de succes, căsătoria, creșterea copiilor, faima sau mântuirea?
Două personaje centrale caută răspunsul la această întrebare înainte ca drumurile lor să se intersecteze.
Stilul narativ și modelul satiric al romanului m-a condus la Saramago, apoi la Creangă prin limbajul primar, oral.
Povestea merită o atenție deosebită pentru că narativul se joacă cu vocile epice: trece de la persoana I la persoana a III-a ca și cum ar pasa balonul pe un teren de fotbal și ne îndreaptă pașii spre deznodământul poveștii în același stil, alert și cu un scor neașteptat.
February 3, 2022
Numai criticii, istoricii și teoreticienii literari văd istoria literaturii ca pe-o ordine ce poate fi grupată, să zicem, generațional. Pentru un romancier, toate astea pier în momentul scrisului, ficțiunea operează cu un haos domesticit al dedublărilor, o frază își poate extrage simultan seva dintr-o întreagă istorie universală a literaturii. Bunăoară, veți găsi în acest roman fragmente în care Aldulescu pornește cu explozii de realism barbian și sfârșește bară la bară cu André Gide, într-o sinergie desprinsă parcă din „Falsificatorii de bani”, considerat de R.M. Albérès în „Istoria romanului modern” ca fiind piatra de hotar a dislocării povestirii în literatură. Dislocare prin ce? Păi, asemeni fervorilor aldulesciene, prin „dezordinea emoționantă a vieții, unde totul începe, unde nimic nu se termină” (Albérès). De asemenea, ochiul pasionat de istorie literară mai poate urmări în acest roman și efervescența unei… diplomații în scriitura lui Aldulescu. Mă refer la felul în care coabitează două dogme aparent ireconciliabile: dogma flaubertiană, adică „fanatismul «adevărului» și «realului»”, ca să-l citez din nou pe Albérès, una dintre cele mai influente dogme ale romanului realist, și alegorismul negru din romanul cavaleresc, una dintre fantasmele cele mai puternice ale romanului modern. În romanele lui Aldulescu există o vrajă castelană în relațiile de putere și-n prăbușirile demoniace ale personajelor. ----- CONTINUAREA aici: https://bit.ly/34veXoy
December 20, 2021
Acest roman ne spune despre viețile a doi oameni până să se întâlnească, dar ne vorbește și despre despărțirea lor, Florența și Daniel. Radiografiere a României postdecembriste, "drumu-i lung, căldura mare" își propune să dezbată și neajunsurile ce caracterizează parcă traiul într-o țară care merge din rău în mai rău. Recomand cu tot dragul această carte, fiind un bun prilej de a cugeta la tot ce alcătuiește viața noastră aici, pe pământ, cu bucurii și cu tristeți deopotrivă.
July 5, 2023
Ce carte dură, ce carte subjugătoare! Câtă forță are proza domnului Aldulescu, de a mă atrage în vârtejul vieților acestor personaje, arătându-mi că banalul, mundanul pot deveni fascinante, dacă își găsesc penița potrivită.
Romanul acesta-i o radiografie minuțioasă a unui microcosm în care își duc zilele Florența și Daniel - destine paralele, care ajung să se intersecteze printr-un accident al sorții. O relație improbabilă și totuși cu nimic deosebită de alte relații care se nasc și mor între aceste betoane, fără așteptări romantice, dar totuși cu o poezie intrinsecă ce le luminează, pentru un timp, viețile.
Romanul începe și se termină cu ei, rotund, deși în cea mai mare parte a sa drumurile celor doi se desfășoară în paralel. Până ajung să se cunoască, fiecare își trăiește propriile drame, propriile iubiri și dezamăgiri, un fel de "How I Met Your Mother" românesc dar fără laugh track și care se derulează mai curând în maghernițe și autobuze decât în lumea cosmopolită a milenialilor care se întâlnesc seara la un long drink și-și plâng viețile corporatiste.
Florența și Daniel - perpetui nedreptățiți ai sorții, aflați într-o continuă căutare de sine. Ea - absolventă a două facultăți, incapabilă să se desprindă de o mamă habotnică cu tendințe narcisiste, care-i controlează fiecare aspect al vieții și o manipulează constant. El - ducându-și existența în umbra unui tată fost profesor de marxism, nostalgic al regimului, care îl dezmoștenește* și-l lasă în stradă. Ea - trăind în așteptarea lui Iulian, cel care-i promisese că o duce la casa lui de la țară, un Iulian bețiv și bolnav care-și târâie și el existența pe-o rută de RATB, neimpresionat de facultățile „inutile” ale Florenței. El - perpetuu soț al unor femei isterice, puse pe căpătuială, care-i fac copii și apoi pleacă cu ei.
Destine neîmplinite, al căror final nu poate fi hollywoodian, rătăcind într-o Românie post-decembristă minuțios radiografiată și ea.
Cele trei perspective ale narațiunii - Florența, Daniel, povestitorul - se întrepătrund într-un iureș de gânduri și senzații ce pare amețitor până intri în ritm. Alternanța asta, uneori chiar în același paragraf sau frază, e năucitoare și totuși antrenantă, vie. Dacă adăugăm și personajele secundare, ale căror povești se împletesc cu cele ale personajelor principale, bucăți de viață aparent aleatorii, dar care întregesc romanul și-i dau complexitate.
Sunt încântată că l-am descoperit în sfârșit pe domnul Aldulescu. M-a cucerit acest roman.
*
*
*
*
*
*Partea aceasta din roman, dezmoștenirea lui Daniel de către tatăl său, nu ar fi putut avea loc conform legislației din România (cel puțin nu în forma în care a fost prezentată). M-a dezamăgit puțin modul în care a fost pusă problema.
Romanul acesta-i o radiografie minuțioasă a unui microcosm în care își duc zilele Florența și Daniel - destine paralele, care ajung să se intersecteze printr-un accident al sorții. O relație improbabilă și totuși cu nimic deosebită de alte relații care se nasc și mor între aceste betoane, fără așteptări romantice, dar totuși cu o poezie intrinsecă ce le luminează, pentru un timp, viețile.
Romanul începe și se termină cu ei, rotund, deși în cea mai mare parte a sa drumurile celor doi se desfășoară în paralel. Până ajung să se cunoască, fiecare își trăiește propriile drame, propriile iubiri și dezamăgiri, un fel de "How I Met Your Mother" românesc dar fără laugh track și care se derulează mai curând în maghernițe și autobuze decât în lumea cosmopolită a milenialilor care se întâlnesc seara la un long drink și-și plâng viețile corporatiste.
Florența și Daniel - perpetui nedreptățiți ai sorții, aflați într-o continuă căutare de sine. Ea - absolventă a două facultăți, incapabilă să se desprindă de o mamă habotnică cu tendințe narcisiste, care-i controlează fiecare aspect al vieții și o manipulează constant. El - ducându-și existența în umbra unui tată fost profesor de marxism, nostalgic al regimului, care îl dezmoștenește* și-l lasă în stradă. Ea - trăind în așteptarea lui Iulian, cel care-i promisese că o duce la casa lui de la țară, un Iulian bețiv și bolnav care-și târâie și el existența pe-o rută de RATB, neimpresionat de facultățile „inutile” ale Florenței. El - perpetuu soț al unor femei isterice, puse pe căpătuială, care-i fac copii și apoi pleacă cu ei.
Destine neîmplinite, al căror final nu poate fi hollywoodian, rătăcind într-o Românie post-decembristă minuțios radiografiată și ea.
Cele trei perspective ale narațiunii - Florența, Daniel, povestitorul - se întrepătrund într-un iureș de gânduri și senzații ce pare amețitor până intri în ritm. Alternanța asta, uneori chiar în același paragraf sau frază, e năucitoare și totuși antrenantă, vie. Dacă adăugăm și personajele secundare, ale căror povești se împletesc cu cele ale personajelor principale, bucăți de viață aparent aleatorii, dar care întregesc romanul și-i dau complexitate.
Sunt încântată că l-am descoperit în sfârșit pe domnul Aldulescu. M-a cucerit acest roman.
*
*
*
*
*
*Partea aceasta din roman, dezmoștenirea lui Daniel de către tatăl său, nu ar fi putut avea loc conform legislației din România (cel puțin nu în forma în care a fost prezentată). M-a dezamăgit puțin modul în care a fost pusă problema.
February 9, 2023
Roman al obsesiei și dezrădăcinării, "drumu-i lung, căldura mare" de Radu Aldulescu prezintă destinul trist, implacabil, care îi ajunge din urmă pe cei doi protagoniști și care nu le dă șansa să își creioneze singuri viața la care cutează să viseze în secret.
Scriitura, puternică și autentică, conferă o veridicitate aproape dureroasă atât personajelor, cât și vieților acestora.
https://statiadintrecarti.ro/2023/02/...
Scriitura, puternică și autentică, conferă o veridicitate aproape dureroasă atât personajelor, cât și vieților acestora.
https://statiadintrecarti.ro/2023/02/...
December 6, 2023
In stilul caracteristic , Radu Aldulescu te ia si te da cu capul de : viata, dragoste, mizerie, micimea omeneasca, de tara asta de ...... in tranzitia ei nesfarsita catre ceva ... si de multe altele.
O carte "feroce", citita pe nerasuflate si pusa deoparte sa fie recitita mai incolo, dupa ce-mi revin cu un Murakami 😀.
Sterge pe jos , la orice ora din zi din noapte, cu mai toti contemporanii lui pre sau post revolutionari.
O carte "feroce", citita pe nerasuflate si pusa deoparte sa fie recitita mai incolo, dupa ce-mi revin cu un Murakami 😀.
Sterge pe jos , la orice ora din zi din noapte, cu mai toti contemporanii lui pre sau post revolutionari.
November 1, 2025
Am ascultat destule lucruri frumoase despre domnul Aldulescu; ba chiar ii impartasesc multe opinii pe care le expune dezinhibat in interviuri. Categoric apreciez Omul Radu Aldulescu. Din pacate, nu am citit primele romane, cand castiga premiu dupa premiu, ci m-am oprit pentru prima data la acesta.
Ce am apreciat: stilul usor de parcurs, placut, apropiat de oralitate. Lipsa epatarii cand scriem e foarte importanta, din punctul meu de vedere.
Asa cum spune si titlul, drumu-i lung, asa mi s-a parut si mie, unul chiar foarte lung pentru doar 150 de pagini cat am apucat sa citesc din roman, cu mare greutate, din cauza anumitor aspecte...
- unele cuvinte se repeta prea des pana acum, in aceste 150 de pagini, cat am apucat sa citesc. Nu cred ca asta ar fi fost permis unui debutant. Deci aici se vede toleranta exagerata a editurilor pentru scriitorii etichetati ca fiind ,,clasici" contemporani. Si poate nu e tocmai corect...
1. Unele descrieri imi par prea lungi, inexpresive, se dilueaza atmosfera, mesajul.
2. Personaje descrise rapid, unul dupa altul, sumar, usor fragmentar.
3. Personaje lipsite de expresivitate sau noutate. E o senzatie ca am tot citit despre ele.
4. Nu am simtit nici o revelatie metaforica sau stilistica.
Poate trebuia sa incep cu Amantul colivaresei sau Sonata pentru acordeon, dar nu le-am gasit nici macar la anticariat. Stiu ca domnul Aldulescu a scris mult si uneori se intampla sa (re)scrii subiecte fade si rasuflate, dar eu am speranta ca romanul va deveni interesant. :) Revin.
Edit: Am revenit si parerea mea e aceeasi. Las stelutele pentru Florenta, personajul care mi-a starnit compasiunea datorita povestii sale, realistica de la inceput la sfarsit. In rest, multe locuri comune, o lectura greoaie pentru mine din cauza simplitatii, lungita la nesfarsit.
Ce am apreciat: stilul usor de parcurs, placut, apropiat de oralitate. Lipsa epatarii cand scriem e foarte importanta, din punctul meu de vedere.
Asa cum spune si titlul, drumu-i lung, asa mi s-a parut si mie, unul chiar foarte lung pentru doar 150 de pagini cat am apucat sa citesc din roman, cu mare greutate, din cauza anumitor aspecte...
- unele cuvinte se repeta prea des pana acum, in aceste 150 de pagini, cat am apucat sa citesc. Nu cred ca asta ar fi fost permis unui debutant. Deci aici se vede toleranta exagerata a editurilor pentru scriitorii etichetati ca fiind ,,clasici" contemporani. Si poate nu e tocmai corect...
1. Unele descrieri imi par prea lungi, inexpresive, se dilueaza atmosfera, mesajul.
2. Personaje descrise rapid, unul dupa altul, sumar, usor fragmentar.
3. Personaje lipsite de expresivitate sau noutate. E o senzatie ca am tot citit despre ele.
4. Nu am simtit nici o revelatie metaforica sau stilistica.
Poate trebuia sa incep cu Amantul colivaresei sau Sonata pentru acordeon, dar nu le-am gasit nici macar la anticariat. Stiu ca domnul Aldulescu a scris mult si uneori se intampla sa (re)scrii subiecte fade si rasuflate, dar eu am speranta ca romanul va deveni interesant. :) Revin.
Edit: Am revenit si parerea mea e aceeasi. Las stelutele pentru Florenta, personajul care mi-a starnit compasiunea datorita povestii sale, realistica de la inceput la sfarsit. In rest, multe locuri comune, o lectura greoaie pentru mine din cauza simplitatii, lungita la nesfarsit.
January 29, 2024
“Vreme trece, vreme vine, domnule Elefterescu”
November 23, 2022
Un stil unic! De citit!
December 23, 2025
3,8* D-nul Aldulescu are o scriere foarte buna. Se vede ca are experienta. Este prima carte pe care o citesc de Radu Aldulescu si mi-as dori sa mai citesc cel putin una, insa nu stiu ce sa zic dupa ce am parcurs "Drumu-i lung, caldura mare".
O depresie de la un capat la altul. Nici o lumina, nici o raza de soare, nici o floare sau iarba rac oritoare, doar caldura mare din Bucuresti si gerul naprasnic din Mioveni
Totul este o alergatura, o goana, o fuga de frica a ceva, a cuiva, a unei amenintari posibile gata sa se arunce asupra personajelor.
Intimitatea dintre cupluri este instinctuala, fara dialog, fara comunicare, fara exprimarea sentimentelor, a trairilor, a simtamintelor.
Am tot sperat ca cele doua personaje care se intalnesc la final, sa aibe sansa unei relatii normale, dar nici gand. Aproape ca el este gata sa repete relatia toxica experimentata inainte, si cu actuala partenera si, afectata de lipsa de iubire dintre ei, ea se indreapta spre religie.
Inteleg ca autorul nu avea cum sa ofere un final pozitiv pt ca parcursul personajelor se indreapta catre un final sumbru. Sa fi avut parte de un final duios, ar fi trebuit sa se intample ceva semnificativ care sa-i disloce din vechile comportamente. Nu avem parte de asa ceva si atunci ne prabusim odata cu ele in depresie.
Am vazut cateva vloguri cu d-nul Aldulescu si am fost curioasa cum scrie. Posibil sa mai citesc si " Sonata pt acordeon" dar sper sa nu fie deprimanta.
O depresie de la un capat la altul. Nici o lumina, nici o raza de soare, nici o floare sau iarba rac oritoare, doar caldura mare din Bucuresti si gerul naprasnic din Mioveni
Totul este o alergatura, o goana, o fuga de frica a ceva, a cuiva, a unei amenintari posibile gata sa se arunce asupra personajelor.
Intimitatea dintre cupluri este instinctuala, fara dialog, fara comunicare, fara exprimarea sentimentelor, a trairilor, a simtamintelor.
Am tot sperat ca cele doua personaje care se intalnesc la final, sa aibe sansa unei relatii normale, dar nici gand. Aproape ca el este gata sa repete relatia toxica experimentata inainte, si cu actuala partenera si, afectata de lipsa de iubire dintre ei, ea se indreapta spre religie.
Inteleg ca autorul nu avea cum sa ofere un final pozitiv pt ca parcursul personajelor se indreapta catre un final sumbru. Sa fi avut parte de un final duios, ar fi trebuit sa se intample ceva semnificativ care sa-i disloce din vechile comportamente. Nu avem parte de asa ceva si atunci ne prabusim odata cu ele in depresie.
Am vazut cateva vloguri cu d-nul Aldulescu si am fost curioasa cum scrie. Posibil sa mai citesc si " Sonata pt acordeon" dar sper sa nu fie deprimanta.
March 24, 2022
cred că se poate mai rău, dar a fost foarte rău
January 23, 2024
Drumu-i lung, căldură mare
Doru' n-are asemănare
Doru' n-are asemănare
September 4, 2025
“Obrazul lui macerat de caniculă arată mai supt si mai coșcovit decât în urmă cu trei ani, când l-a cunoscut Florența.” frumos…(puncte bonus pentru referința la Candide în vreo două-trei pasaje)
Displaying 1 - 17 of 17 reviews