What do you think?
Rate this book
Vindecatorul universal
Începutul secolului XX. Un tânăr savant născocește o mașină capabilă să tămăduiască orice fel de boală. Vestea ajunge la urechile unui grof foarte bogat care e hotărât să facă totul pentru a-și aduce înapoi din lumea umbrelor soția mult iubită. Poate Vindecătorul Universal să lecuiască boala supremă a omenirii, moartea? Este această uimitoare mașinărie o invenție revoluționară sau încă un soi de perpetuum mobile, care oferă doar iluzii? Sacrificiu până la uitarea de sine și curaj fără margini în două povești de dragoste, până la un punct asemănătoare, dar atât de diferite. Unde începe nebunia și unde se sfârșește iubirea?
240 pages, Paperback
Published January 1, 2019
1 person is currently reading
3 people want to read
About the author
George Lazăr
48 books25 followersMembru al Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 of 1 review
October 4, 2024
Mi-a plăcut mult.
La începutul secolului XX, un tânăr savant reușește să construiască o mașinărie capabilă să vindece orice parte vătămată a corpului, sperând că va veni ziua când își va putea vindeca iubita paralizată. Aflând despre invenție, un nobil ardelean îl angajează să construiască un aparat mai mare, în care să încapă în întregime un corp omenesc. Doar că scopul acestui demers este altul decât cel la care se gândește savantul.
Am mai citit texte scrise de George Lazăr și pot spune că îmi place cum scrie autorul. Ideile sunt interesante - uneori chiar deosebite -, iar stilul e unul plăcut, care îndeamnă la a da mai departe pagina.
Mi-a plăcut premisa romanului de față, precum și aerul de societate ardeleană din prima jumătate a secolului XX, ce mi-a amintit de modul cum zugrăvește Agârbiceanu comunitățile regiunii (e drept că într-o perioadă ceva mai târzie, preponderent interbelică). Reacția societății rurale m-a dus cu gândul, la rândul ei, la unele episoade din opera lui Rebreanu. Am apreciat ușorul aer exotic, precum și atmosfera de final de eră steampunk, dacă pot spune așa. Am admirat munca depusă pentru a creiona partea de speculație științifică, care se potrivește perfect în tiparul epocii (inclusiv acea aură savantă dată unora dintre aspectele ce virează, mai curând, spre misticism). Zbuciumul sufletesc al savantului, drama lui, m-a dus cu gândul la „Frankenstein”-ul lui Mary Shelley. Toate aceste comparații nu arată că autorul ar fi copiat ceva, ci că a reușit să construiască o carte care e „de-acolo” - lucru care-i conferă valoare și o face, pentru un cititor ca mine, să constituie o lectură atractivă.
Protagonistul mi s-a părut foarte bine construit, iar personajele secundare au avut, fiecare, acel „ceva” menit să-mi permită să le identific, să le înțeleg reacțiile, să empatizez cu sau să fiu deranjat de ele, după caz. Am apreciat faptul că fiecare a avut lumini și umbre, ceea ce le-a conferit umanitate, le-a făcut credibile.
Finalul l-am găsit mai slab decât restul cărții. Mi-aș fi dorit ceva care să ridice miza, dar chiar și așa, acceptând rezolvarea convenabilă preferată de autor, cred că ar fi putut s-o construiască altfel pentru a avea un impact mai puternic.
În preferințele mele, aș pune acest roman alături de „Diluvium”-ul lui George Cornilă - două cărți din zona SF&F pe care, fără să le consider monumentale, le apreciez pentru calitatea ideii și cea literară, pentru inedit, fiind de părere că se numără printre volumele bune ale literaturii autohtone de gen.
La începutul secolului XX, un tânăr savant reușește să construiască o mașinărie capabilă să vindece orice parte vătămată a corpului, sperând că va veni ziua când își va putea vindeca iubita paralizată. Aflând despre invenție, un nobil ardelean îl angajează să construiască un aparat mai mare, în care să încapă în întregime un corp omenesc. Doar că scopul acestui demers este altul decât cel la care se gândește savantul.
Am mai citit texte scrise de George Lazăr și pot spune că îmi place cum scrie autorul. Ideile sunt interesante - uneori chiar deosebite -, iar stilul e unul plăcut, care îndeamnă la a da mai departe pagina.
Mi-a plăcut premisa romanului de față, precum și aerul de societate ardeleană din prima jumătate a secolului XX, ce mi-a amintit de modul cum zugrăvește Agârbiceanu comunitățile regiunii (e drept că într-o perioadă ceva mai târzie, preponderent interbelică). Reacția societății rurale m-a dus cu gândul, la rândul ei, la unele episoade din opera lui Rebreanu. Am apreciat ușorul aer exotic, precum și atmosfera de final de eră steampunk, dacă pot spune așa. Am admirat munca depusă pentru a creiona partea de speculație științifică, care se potrivește perfect în tiparul epocii (inclusiv acea aură savantă dată unora dintre aspectele ce virează, mai curând, spre misticism). Zbuciumul sufletesc al savantului, drama lui, m-a dus cu gândul la „Frankenstein”-ul lui Mary Shelley. Toate aceste comparații nu arată că autorul ar fi copiat ceva, ci că a reușit să construiască o carte care e „de-acolo” - lucru care-i conferă valoare și o face, pentru un cititor ca mine, să constituie o lectură atractivă.
Protagonistul mi s-a părut foarte bine construit, iar personajele secundare au avut, fiecare, acel „ceva” menit să-mi permită să le identific, să le înțeleg reacțiile, să empatizez cu sau să fiu deranjat de ele, după caz. Am apreciat faptul că fiecare a avut lumini și umbre, ceea ce le-a conferit umanitate, le-a făcut credibile.
Finalul l-am găsit mai slab decât restul cărții. Mi-aș fi dorit ceva care să ridice miza, dar chiar și așa, acceptând rezolvarea convenabilă preferată de autor, cred că ar fi putut s-o construiască altfel pentru a avea un impact mai puternic.
În preferințele mele, aș pune acest roman alături de „Diluvium”-ul lui George Cornilă - două cărți din zona SF&F pe care, fără să le consider monumentale, le apreciez pentru calitatea ideii și cea literară, pentru inedit, fiind de părere că se numără printre volumele bune ale literaturii autohtone de gen.
Displaying 1 of 1 review