Teodora Matei reușește să capteze interesul cititorului de la primele pagini cu câte un mister care-l provoacă să dea paginile, dornic să afle ce s-a întâmplat. De data aceasta, primului mister i se adaugă un al doilea, apoi un al treilea, într-un puzzle gigantic căruia cuplul Iordan-Matache (două personaje ale căror vieți profesionale și personale par a se găsi într-un echilibru perpetuu una față de cealaltă) încearcă să-i găsească rezolvarea.
Lucian Dragoș Bogdan, autorul seriei „Vagabond”
Un nou roman de Teodora Matei, o nouă lectură agreabilă. Talentul Teodorei constă în abilitatea de a combina scenele criminaliste cu elemente ce țin de viața personală a protagoniștilor. O carte remarcabilă, în care echipa formată din comisarul Anton Iordan și inspectorul principal Sorin Matache ne rezervă noi surprize.
Teodora Matei (Elena Teodora Mateiu) s-a născut în Ploiești in 1971. Din 1990 lucrează într-un institut de proiectare, unde a fost pe rând: desenator tehnic, tehnician proiectant, secretar de proiect, document controller.
A publicat o nuvelă în foileton în revista Nautilus ("Stăpânul castelului", în perioada aprilie – noiembrie 2012) şi proză scurtă în revistele online Fantastica (SRSFF) ("Aripile mândriei" - august 2012, „Crăiasa îngheţatei de nucă” – octombrie 2014), Nautilus ("Leo și Foxy" – decembrie 2012, "Între vulturi și oameni" - ianuarie 2013, "Povestitorul" - aprilie 2013, "Raze de lună" - mai 2013, "Poveștile sunt nemuritoare" - august 2013), Gazeta SF ("Kowalski '67" - ianuarie 2013, 1) "O fugă" - martie 2013, 2) "Pe fugă" - aprilie 2013, 3) "Cel-ce-simte"- octombrie 2013, "Ghinion!" - mai 2013, „Greu de dezlegat” – martie 2014, „Rai nedorit” – septembrie 2014), fictiuni.ro ("Adelina" - noiembrie 2013, „Teddy” – aprilie 2014, „Pre-Invazie” – mai 2014, „Lună albă, lună stacojie” în colaborare cu Lucian Dragoş Bogdan – mai, iunie 2014). Povestirea "Kowalski '67" - antologia digitală a Gazetei SF 2014 "Bumerangul lui Zeeler". Povestirea „Ghinion!” - antologia „Cele mai bune proze ale anului 2013” coordonată de Alexandru Petria, editura Adenium. Poezia „9:noi” - Gazeta Cărţilor Ploieşti –Nr. 1-4, ianuarie 2015
A debutat în volum în noiembrie 2015, cu romanul „Omul fluture”, scris în colaborare cu Lucian Dragoș-Bogdan
Un nou caz palpitant pentru comisarul Iordan si inspectorul principal Matache
Acesta este al 4lea volum din seria "Cazurile și necazurile comisarului Anton Iordan". Totul a început acum 1 an când am citit "În mintea comisarului" și apoi a trebuit să citesc neapărat celelalte cărți cu băieții ăștia.
Patru lucruri au făcut ca povestea asta să fie exact pe gustul meu: 🔪 Ancheta se desfășoară în mai multe orașe din țară și implică mai mulți polițiști; au fost multe persoanje noi care au adus un aer proaspăt seriei și volumului 🔪 Misterul poveștii e dinamic; pe când credeam că s-a terminat cu nenorocirile, se mai întâmpla ceva 🔪 Stilul de a scrie al autoarei; îmi face plăcere să îi citesc cărțile, cu fiecare volum parcă mă uitam la un serial polițist 🔪 Ador personajele principale; mă rog, ador unul dintre ele și mi-e ok celălalt 😂 Nu dau nume să nu se supere pe mine băieții, mi-s dragi amândoi. Dar unul mai tare, you get it.
Romanul e, în general, o anchetă bazată pe multe discuții, în sensul că eroii principali pun multe întrebări și descoperă cu fiecare audiere, adesea informală, mici frânturi care, pentru o bună bucată de vreme, nu înseamnă mare lucru. Cu toate astea, e suficient pentru ca în atmosferă să planeze constant sentimentul că ițele se strâng de la un capitol la altul, chiar dacă nu există o tensiune palpabilă, ci mai degrabă sugestionată de gen.
Am scris mai multe despre Himere pe Revista de Povestiri Polițiste, adică aici:
Iordan și Matache investighează un caz complex, ce implică o serie de „accidente” ale unor bărbați din mai multe zone ale țării. Țesătura e prea deasă și complexă pentru a găsi ușor un fir de unde să apuce ancheta. Cluburi de lectură online, călătorii prin orașele țării și poveștile personle de viață ale celor doi – cu începuturi și sfârșituri, amoruri și drame – toate acestea condimentează o carte polițistă în care, parcă, soluția e prea „pe față”… până vine finalul.
Se simte că seria e deja „coaptă”. Personajele sunt bine conturate, conduc singure acțiunea, iar autoarea a dobândit deja suficientă experiență încât să orchestreze mai multe fire narative care se împletesc pentru a crea un tablou complex. În opinia mea, e cea mai bună carte din serie până acum.
Cartea „Himere” este un thriller destul de antrenant, aceasta te ține în priză până la ultima pagină și, garantat, nu o poți lăsa din mâini. Crimele bine puse la punct, viclenia unor soții frustrate și însăși țeserea pânzei narațiunii fac ca să rămâi uimit de direcția textuală. Autoarea realizează o fină analiză a unei societăți în plină pandemie, dar și a tuturor neajunsurilor birocratice într-o Românie mânată de interese. Atmosfera dar și rapiditatea cu care se întretaie fiecare caz mi-a tăiat respirația, arătându-mi dibăcia autoarei de a croi un subiect inedit, unul de care m-a făcut dependentă!
Tare mă bucur că prima carte polițistă a anului este cel mai recent roman al Teodorei Matei - Himere. Cartea ne prezintă un nou caz palpitant al comisarului Anton Iordan și al inspectorului Sorin Matache, care par să fi dat peste un criminal în serie ce ucide bărbați normali între 40 și 50 de ani, cu slujbe banale. În fruntea listelor de suspecți pentru fiecare caz sunt soțiile fiecărui bărbat, dar cum acestea au alibiuri solide, cazul se complică.