What do you think?
Rate this book
Бора-Бора. Долгий путь домой
Затерянный в просторах Тихого океана маленький остров, населенный миролюбивыми полинезийцами, подвергся жестокому нападению варваров. Пришельцы из таинственных и недоступных земель принесли с собой смерть и разрушение. Жестокие северные воины забрали с собой несколько юных и прекрасных полинезиек. И среди них — девочку-принцессу, любимую дочь короля. Выжившие в кровавой бойне мужчины намерены освободить своих женщин. Они бросаются в погоню за варварами. Но на их пути встает еще одна страшная сила — Великий Океан... Альберта Васкес-Фигероа — признанный во всем мире мастер жанра — создает блистательный приключенческий роман. В своем неповторимом стиле, через все трудности и лишения он ведет своих героев к победе, доказывая, что в этом мире всегда побеждают мужество и вера.
320 pages, Hardcover
First published January 1, 1993
6 people are currently reading
144 people want to read
About the author
Alberto Vázquez-Figueroa
164 books325 followersAlberto Vázquez-Figueroa is a Spanish novelist, inventor and industrialist. His novels have sold over 25 million copies worldwide. He is the owner of A.V.F.S.L, a desalinization company that uses a method of desalinization by pressure, invented by himself.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 21 of 21 reviews
April 17, 2017
De chaval me leí todo lo que había sacado Vázquez Figueroa (hasta ese momento). Luego me fui por otros derroteros y le abandoné por completo. Y ahora, de vez en cuando, leo algo suyo.
Y a pesar de los años me sigue pareciendo un tío terriblemente efectivo. No soy capaz de darle la nota más alta pero en realidad no se por qué. Sus libros me entretiene, sus personajes me parecen interesantes, empáticos, bien creados con dos pinceladas aunque un poco clichés (dentro de su ámbito).
Y las historias que trama son siempre interesantes, lejanas, dentro de esa corriente de “aventuras” que me hacían pasar horas muertas leyendo de chaval.
Aquí nos crea una historia de aborígenes de Bora-Bora en una época indeterminada (creo que en torno a 1600, pero eso no importa) que me ha atrapado al nada de empezar a leer. NO os cuento nada por no destripar la novela, pero a poco que hayáis leído a Vázquez Figueroa seguro que os gusta.
Si no habéis leído nada de él igual hay libros míticos como “Marfil” o “Ébano” que debieran ser escogidos antes. Pero este no defrauda para nada.
Y a pesar de los años me sigue pareciendo un tío terriblemente efectivo. No soy capaz de darle la nota más alta pero en realidad no se por qué. Sus libros me entretiene, sus personajes me parecen interesantes, empáticos, bien creados con dos pinceladas aunque un poco clichés (dentro de su ámbito).
Y las historias que trama son siempre interesantes, lejanas, dentro de esa corriente de “aventuras” que me hacían pasar horas muertas leyendo de chaval.
Aquí nos crea una historia de aborígenes de Bora-Bora en una época indeterminada (creo que en torno a 1600, pero eso no importa) que me ha atrapado al nada de empezar a leer. NO os cuento nada por no destripar la novela, pero a poco que hayáis leído a Vázquez Figueroa seguro que os gusta.
Si no habéis leído nada de él igual hay libros míticos como “Marfil” o “Ébano” que debieran ser escogidos antes. Pero este no defrauda para nada.
July 21, 2015
De fiecare data cand ma gandesc la Vasquez-Figueroa, imi dau seama cat de intarziati suntem, in materie de lansari literare. Imi pare rau sa o spun, dar nu foarte multe edituri promoveaza literatura de buna calitate, care sa te faca, intr-adevar, sa-ti doresti sa nu mai lasi o carte din mana.. din categoria asta face parte Bora Bora, pe care am citit-o cu sufletul la gura, chiar daca nu aveam timp liber. Am profitat de calatoriile mele zilnice cu autobuzul, din plin, doar ca sa ma delectez cu imagini si peisaje pe care n-am sa le vad, cu siguranta, niciodata, dar pe care am avut sansa sa mi le schitez in memorie.
Am sa fiu franca - eu cunosc mult prea putine informatii cu privire la insulita Bora Bora, sau cunosteam, inainte sa citesc aceasta carte. Ma preocupa, probabil, intr-o maniera prea redusa civilizatiile de care nu am auzit vreodata..si da, din punctul asta de vedere, sunt destul de limitata. Insa ador sa citesc un fel de fictiune istorica, si asta ma relaxeaza, cu toate ca, pentru unele persoane s-ar putea sa fie impovarator.
Dintr-o anume perspectiva, romanul a fost relativ grelut, mai ales pentru ca eram ca un fel de tabula rasa, in fata denumirilor si obiceiurilor complet noi, pe care incepusem sa le asimilez despre poporul din Bora Bora, de la acea vreme [ 1600 si ceva ]. Asa ca da, primele 100 de pagini nu prea m-au incantat, mai ales datorita numelor extrem de dificile ale personajelor. Insa, apoi, cand a inceput reala actiune, m-am reindragostit de stilul inconfundabil al lui Vasquez-Figueroa, si de vitejia si hotararea de care au dat dovada acesti mici luptatori, altminteri pacifisti. M-am entuziasmat atat de mult cu privire la ce am citit, incat am povestit cu forta unor persoane...
Oamenii isi duc linistiti traiul pe insulita lor, Bora Bora, pe cat de pacifist posibil, in sensul ca nu vor mai mult decat au - traiesc pe un teritoriu destul de paradisiac, astfel incat nu au alte cerinte. Intr-o seara, cand tanarul Tapu Tetuanui merge in plimbare pe un delusor, ca sa observe de mai aproape stelele de pe cer, este atacat, deodata, de o namila violenta, care incearca sa-l ucida. Urmeaza un cros ca in filme [doar ca e ca-n carti], in care Tapu Tetuanui reuseste sa-si atraga adversarul intr-o cursa, momindu-l sa cada intr-o groapa. Aici, bruta isi pierde cunostinta pentru o scurta durata, moment de care profita tanarul boraborian, sfaramandu-i un picior sub greutatea unei pietre enorme.
Cand se intoarce in satul sau de la malul marii, Tapu Tetuanui vede flacarile si navele pierzandu-se in zarea marii, si stie ca a fost atacat. Mai mult, printesa mostenitoare fusese rapita, iar perla cea mai mare din Bora Bora furata. Se convoaca un consiliu, in acea seara, si se discuta intens despre urmarile dezastruoase ale atacului suportat - ce va face acest lucru asupra moralului oamenilor, asupra populatiei in sine [relativ mica, acum cu un viitor si mai sumbru, datorita rapirii multor femei], si daca e nevoie de o ofensiva. Tapu Tetuanui incearca sa-si exprime parerea, la un moment dat, dar este intrerupt scurt de un batran, care-i subliniaza ca varsta si statutul sau nu ii permit sa intervina in discutii ale consiliului. Astfel, tanarul se vede nevoit sa le arate celor doi prieteni ai sai [Vetea Pito si Chime] ce fusese nevoit sa infrunte, in acea seara. Numai ca, bineinteles, uriasul razboinic scapase, intre timp, de groapa, si desi schiopata de zor, reprezenta un real pericol pentru cei trei baieti. Cu chiu cu vai, acestia reusesc sa-l imobilizeze si a-l transporte in sat, unde le demonstreaza localnicilor ramasi ca intentia lor fusese una pozitiva.
Multa vreme, poporul isi pregateste un vas de atac, care avea sa fie condus in lupta de Miti Matai, marele navigator de pe insula. Acesta e singurul care a patruns in Al Cincilea Cerc. Pentru cei din Bora Bora, lumea era impartita in 5 cercuri, cu centrul reprezentat de insula lor originara. Cercurile erau numerotate in functie de departarea lor fata de aceasta, 1 reprezentand spatiul cel mai apropiat, in care se gaseau alte insulite, pe care localnicii le cunosteau bine si cu care intretineau relatii de diverse naturi, iar 5 fiind cel mai indepartat, necunoscut si misterios, si din care putini oameni reuseau sa se intoarca.
Ei, ceea ce isi propun indigenii e sa localizeze "patria" brutei si sa atace acolo, partial pentru a se razbuna, si partial pentru a-si recupera printesa, singura mostenitoare ramasa in viata dupa micul masacru.
N-as vrea sa dau mai multe detalii cu privire la calatoria lor absolut magnifica, decat poate ca reusesc sa se intalneasca si cu o mana de europeni, niste spanioli esuati pe o insula vulcanica, plecati de pe continentul mama in 1600 si ceva, si care se indreptau, initial, spre Peru. Ibericii reusesc sa ii contamineze, cu succes, pe boraborieni, cu sobolani si cu paduchi. Oribile molime, de care bastinasii nevinovati nu aveau stiinta, pana la acel moment.
O recomand cu cea mai mare caldura, in ciuda dificultatilor pe care le-am intalnit la descifrarea unor intelesuri... este o carte superba, la care se vede ca s-a lucrat intens [in special la munca de documentare].
Am sa fiu franca - eu cunosc mult prea putine informatii cu privire la insulita Bora Bora, sau cunosteam, inainte sa citesc aceasta carte. Ma preocupa, probabil, intr-o maniera prea redusa civilizatiile de care nu am auzit vreodata..si da, din punctul asta de vedere, sunt destul de limitata. Insa ador sa citesc un fel de fictiune istorica, si asta ma relaxeaza, cu toate ca, pentru unele persoane s-ar putea sa fie impovarator.
Dintr-o anume perspectiva, romanul a fost relativ grelut, mai ales pentru ca eram ca un fel de tabula rasa, in fata denumirilor si obiceiurilor complet noi, pe care incepusem sa le asimilez despre poporul din Bora Bora, de la acea vreme [ 1600 si ceva ]. Asa ca da, primele 100 de pagini nu prea m-au incantat, mai ales datorita numelor extrem de dificile ale personajelor. Insa, apoi, cand a inceput reala actiune, m-am reindragostit de stilul inconfundabil al lui Vasquez-Figueroa, si de vitejia si hotararea de care au dat dovada acesti mici luptatori, altminteri pacifisti. M-am entuziasmat atat de mult cu privire la ce am citit, incat am povestit cu forta unor persoane...
Oamenii isi duc linistiti traiul pe insulita lor, Bora Bora, pe cat de pacifist posibil, in sensul ca nu vor mai mult decat au - traiesc pe un teritoriu destul de paradisiac, astfel incat nu au alte cerinte. Intr-o seara, cand tanarul Tapu Tetuanui merge in plimbare pe un delusor, ca sa observe de mai aproape stelele de pe cer, este atacat, deodata, de o namila violenta, care incearca sa-l ucida. Urmeaza un cros ca in filme [doar ca e ca-n carti], in care Tapu Tetuanui reuseste sa-si atraga adversarul intr-o cursa, momindu-l sa cada intr-o groapa. Aici, bruta isi pierde cunostinta pentru o scurta durata, moment de care profita tanarul boraborian, sfaramandu-i un picior sub greutatea unei pietre enorme.
Cand se intoarce in satul sau de la malul marii, Tapu Tetuanui vede flacarile si navele pierzandu-se in zarea marii, si stie ca a fost atacat. Mai mult, printesa mostenitoare fusese rapita, iar perla cea mai mare din Bora Bora furata. Se convoaca un consiliu, in acea seara, si se discuta intens despre urmarile dezastruoase ale atacului suportat - ce va face acest lucru asupra moralului oamenilor, asupra populatiei in sine [relativ mica, acum cu un viitor si mai sumbru, datorita rapirii multor femei], si daca e nevoie de o ofensiva. Tapu Tetuanui incearca sa-si exprime parerea, la un moment dat, dar este intrerupt scurt de un batran, care-i subliniaza ca varsta si statutul sau nu ii permit sa intervina in discutii ale consiliului. Astfel, tanarul se vede nevoit sa le arate celor doi prieteni ai sai [Vetea Pito si Chime] ce fusese nevoit sa infrunte, in acea seara. Numai ca, bineinteles, uriasul razboinic scapase, intre timp, de groapa, si desi schiopata de zor, reprezenta un real pericol pentru cei trei baieti. Cu chiu cu vai, acestia reusesc sa-l imobilizeze si a-l transporte in sat, unde le demonstreaza localnicilor ramasi ca intentia lor fusese una pozitiva.
Multa vreme, poporul isi pregateste un vas de atac, care avea sa fie condus in lupta de Miti Matai, marele navigator de pe insula. Acesta e singurul care a patruns in Al Cincilea Cerc. Pentru cei din Bora Bora, lumea era impartita in 5 cercuri, cu centrul reprezentat de insula lor originara. Cercurile erau numerotate in functie de departarea lor fata de aceasta, 1 reprezentand spatiul cel mai apropiat, in care se gaseau alte insulite, pe care localnicii le cunosteau bine si cu care intretineau relatii de diverse naturi, iar 5 fiind cel mai indepartat, necunoscut si misterios, si din care putini oameni reuseau sa se intoarca.
Ei, ceea ce isi propun indigenii e sa localizeze "patria" brutei si sa atace acolo, partial pentru a se razbuna, si partial pentru a-si recupera printesa, singura mostenitoare ramasa in viata dupa micul masacru.
N-as vrea sa dau mai multe detalii cu privire la calatoria lor absolut magnifica, decat poate ca reusesc sa se intalneasca si cu o mana de europeni, niste spanioli esuati pe o insula vulcanica, plecati de pe continentul mama in 1600 si ceva, si care se indreptau, initial, spre Peru. Ibericii reusesc sa ii contamineze, cu succes, pe boraborieni, cu sobolani si cu paduchi. Oribile molime, de care bastinasii nevinovati nu aveau stiinta, pana la acel moment.
O recomand cu cea mai mare caldura, in ciuda dificultatilor pe care le-am intalnit la descifrarea unor intelesuri... este o carte superba, la care se vede ca s-a lucrat intens [in special la munca de documentare].
February 2, 2015
Recent am făcut cunoştinţă cu acest minunat autor, care a scris multe romane cu teme dedicate ţinuturilor şi populaţiilor exotice. Unul dintre ele este Bora Bora, o carte superbă din punct de vedere al descrierilor, dar şi a subiectului abordat.
Geografic, insula Bora Bora se află în Pacificul de Sud, o perlă a acestui ocean, un adevărat tărâm al zeilor. Se pare că numele oficial al insulei (în tahitiană) vine de la "Pora Pora" sau "Vavau", respectiv "Mai te pora", ceea ce înseamnă "primul născut" şi "creat de zei".
Romanul ne prezintă viaţa spectaculoasă a unui trib exotic, o rasă străveche de navigatori pricepuţi, dar şi povestea tânărului Tapu Tetuanui ce devine un dibaci marinar cu ajutorul mentorului său, Miti Matai. Intriga se declanşează cînd în urma unui atac sângeros asupra insulei Bora Bora, locuitorii acesteia decid să se răzbune. Astfel un grup bine pregătit porneşte în aventura recuperării fetelor şi a prinţesei răpite, a perlei sfinte şi a centurii regale furate.
Călătoria se desfăşoară în jurul anului 1663, perioada marilor descoperiri geografice realizate de către europeni. Aşadar, are loc o întâlnire între cele doua culturi pe o insulă pustie. Din multe puncte de vedere, europenii (mai precis, spaniolii) le sunt superiori, dar, din altele, le sunt cu mult inferiori polinezienilor, cum ar fi igiena personală, deşi au la dispoziţie un ocean, dar şi tehnicile de supravieţuire in caz de naufragiu.
Polinezienii au întâlnit pentru prima dată metalul, considerâdu-l bucaţi căzute din soare sau din lună. Descoperirea unor cuţite care taie aproape fără să apese, a unor oale care pot fi puse direct deasupra focului şi a unor oglinzi în care îşi pot vedea chipul, îi fascina atat de mult încât credeau că din acel moment viaţa lor avea să se învârtă în jurul acelor cuţite, oale sau oglinzi. Iar când au primit monede de aur aceştia le priveau ca pe "mici pietre galbene, de formă rotundă şi cu feţele plane, pe care se puteau zări cat se poate de clar un chip omenesc şi nişte semne ciudate şi, privindu-le, Tapu Tetuanui se convinse că tocmai primise în dar un talisman magic, care deschidea toate porţile".
Nu aveau nici cunoştinţe de sţiinţe exacte, nepricepând de ce pe insula rece (era de gheaţă, dar nu cunoşteau acest lucru), cadavrele după două sau trei zile, încă nu începuseră să se descompună sau să miroasă urât, ci rămâneau intacte, de parca ar fi dormit. "Aceasta chiar că depăşea puterea de înţelegere a unor oameni obişnuiţi ca cei din Bora Bora". Cu toate acestea, erau nişte oameni ai mării cu tehnici de navigaţie fascinante şi autentice. De exemplu, ei îşi croiau drumul până la destinaţie cu ajutorul stelelor "luna este ca o logodnică tânără şi capricioasă, pe când stelele sunt precum o soţie fidelă, care nu te părăseşte niciodată. Întotdeauna se află acolo unde trebuie să se afle şi îţi spun ce trebuie să faci".
Vreau să mai menţionez că pe coperta cărţii nu se află întâmplător o celebră pictură de-a lui Gaugain. În primul rând, el locuind în Marchize şi căsătorindu-se cu o băştinaşă, aici a pictat marea parte a operelor sale, iar în al doilea rând, se spune că nici măcar picturile lui viu colorate nu întrec frumuseţea naturală a insulei Bora Bora.
Geografic, insula Bora Bora se află în Pacificul de Sud, o perlă a acestui ocean, un adevărat tărâm al zeilor. Se pare că numele oficial al insulei (în tahitiană) vine de la "Pora Pora" sau "Vavau", respectiv "Mai te pora", ceea ce înseamnă "primul născut" şi "creat de zei".
Romanul ne prezintă viaţa spectaculoasă a unui trib exotic, o rasă străveche de navigatori pricepuţi, dar şi povestea tânărului Tapu Tetuanui ce devine un dibaci marinar cu ajutorul mentorului său, Miti Matai. Intriga se declanşează cînd în urma unui atac sângeros asupra insulei Bora Bora, locuitorii acesteia decid să se răzbune. Astfel un grup bine pregătit porneşte în aventura recuperării fetelor şi a prinţesei răpite, a perlei sfinte şi a centurii regale furate.
Călătoria se desfăşoară în jurul anului 1663, perioada marilor descoperiri geografice realizate de către europeni. Aşadar, are loc o întâlnire între cele doua culturi pe o insulă pustie. Din multe puncte de vedere, europenii (mai precis, spaniolii) le sunt superiori, dar, din altele, le sunt cu mult inferiori polinezienilor, cum ar fi igiena personală, deşi au la dispoziţie un ocean, dar şi tehnicile de supravieţuire in caz de naufragiu.
Polinezienii au întâlnit pentru prima dată metalul, considerâdu-l bucaţi căzute din soare sau din lună. Descoperirea unor cuţite care taie aproape fără să apese, a unor oale care pot fi puse direct deasupra focului şi a unor oglinzi în care îşi pot vedea chipul, îi fascina atat de mult încât credeau că din acel moment viaţa lor avea să se învârtă în jurul acelor cuţite, oale sau oglinzi. Iar când au primit monede de aur aceştia le priveau ca pe "mici pietre galbene, de formă rotundă şi cu feţele plane, pe care se puteau zări cat se poate de clar un chip omenesc şi nişte semne ciudate şi, privindu-le, Tapu Tetuanui se convinse că tocmai primise în dar un talisman magic, care deschidea toate porţile".
Nu aveau nici cunoştinţe de sţiinţe exacte, nepricepând de ce pe insula rece (era de gheaţă, dar nu cunoşteau acest lucru), cadavrele după două sau trei zile, încă nu începuseră să se descompună sau să miroasă urât, ci rămâneau intacte, de parca ar fi dormit. "Aceasta chiar că depăşea puterea de înţelegere a unor oameni obişnuiţi ca cei din Bora Bora". Cu toate acestea, erau nişte oameni ai mării cu tehnici de navigaţie fascinante şi autentice. De exemplu, ei îşi croiau drumul până la destinaţie cu ajutorul stelelor "luna este ca o logodnică tânără şi capricioasă, pe când stelele sunt precum o soţie fidelă, care nu te părăseşte niciodată. Întotdeauna se află acolo unde trebuie să se afle şi îţi spun ce trebuie să faci".
Vreau să mai menţionez că pe coperta cărţii nu se află întâmplător o celebră pictură de-a lui Gaugain. În primul rând, el locuind în Marchize şi căsătorindu-se cu o băştinaşă, aici a pictat marea parte a operelor sale, iar în al doilea rând, se spune că nici măcar picturile lui viu colorate nu întrec frumuseţea naturală a insulei Bora Bora.
April 18, 2010
Un cuento para adultos que nunca me canso de leer.
May 14, 2018
Este libro rezuma aventuras por los cuatro costados. Impresionante el trabajo de este escritor. Brillante narrando los acontecimientos. Se descubre como un buen conocedor de la historia. Y algo esencial en este tipo de narraciones, la aventura no decae en ningún momento.
January 15, 2021
E descrisa o aventura plina de suspans si surprins stilul de viata, credintele unui trib din polinezia. Suna foarte exotic si este fata de tipicul stil european. Pe alocuri mi se par naive anumite descrieri, parca fortate ca sa se ‘potriveasca’.
Oricum a fost o lectura relaxanta si care m-a facut curioasa si de alte carti ale autorului.
Oricum a fost o lectura relaxanta si care m-a facut curioasa si de alte carti ale autorului.
November 14, 2012
Lovely lovely book! An amazing adventure book that unfold so magically but abut at the same time a description of Polynesian culture. I was puzzled from an European point of view about their sexual habits, their navigation techniques, their rituals or their amazement when it comes to mirrors or iron or any crafted materials. Highly recommended.
March 14, 2014
Un cuento maravilloso. Una historia con suspenso, información asombrosa, entretenida y, ademas, corta. Una verdadera joyita....
May 1, 2018
Disfruté y padecí mucho con esta lectura, buena narrativa.
April 22, 2021
Estupendo libro de aventuras de la mano de la solvente narrativa de Vázquez-Figueroa. Si te apetece conocer el modo de vida, cultura y conocimientos de los pueblos de Polinesia con la excusa de un viaje de venganza de un clan sobre otro en medio del océano más grande del mundo, quizá deberías darle una oportunidad a este libro.
🌴
Poco negativo puedo decir de esta novela. Es entretenida, interesante, ágil, de acción trepidante y en la que además, impronta de este autor, aprendes mientras la lees. Destaca el personaje de Miti Matái, el "gran navegante", que conoce todos los secretos del mar y deja a su discípulo (y de paso a los lectores) con la boca abierta cada vez que demuestra cómo, con pistas sutiles que a lo largo de su vida ha sabido interpretar, puede determinar la cercanía de una isla sin verla, orientarse en mitad de la nada o detectar la inminencia de un tifón.
🐢
Novela que recuerda en muchos aspectos a "Tuareg", como en la estructura narrativa, conflicto, sorprendente final e incluso la presencia de una profecía, solo que en vez de desierto, tenemos océano, y en vez de brillante guerrero, genial navegante. Magnífico libro, muy recomendable.
🌴
Poco negativo puedo decir de esta novela. Es entretenida, interesante, ágil, de acción trepidante y en la que además, impronta de este autor, aprendes mientras la lees. Destaca el personaje de Miti Matái, el "gran navegante", que conoce todos los secretos del mar y deja a su discípulo (y de paso a los lectores) con la boca abierta cada vez que demuestra cómo, con pistas sutiles que a lo largo de su vida ha sabido interpretar, puede determinar la cercanía de una isla sin verla, orientarse en mitad de la nada o detectar la inminencia de un tifón.
🐢
Novela que recuerda en muchos aspectos a "Tuareg", como en la estructura narrativa, conflicto, sorprendente final e incluso la presencia de una profecía, solo que en vez de desierto, tenemos océano, y en vez de brillante guerrero, genial navegante. Magnífico libro, muy recomendable.
June 14, 2025
Trata de unos isleños a los que les irrumpen su paz y monotonía unos salvajes para atacarlos. Después del ataque deciden unir fuerzas para construir un barco y decidir quienes van a ir a buscar la isla enemiga y recuperar lo que es suyo, además d vengarse.
Aquí empieza el trayecto en busca de la isla enemiga, (que para mi gusto, se vuelve un poco aburrido y en ocasiones se adentran en tecnicisimos muy especificos). Solo ciertas frases y partes son gustosas de leer, hasta que llega el final que también se vuelve algo más emocionante.
En mitad de esta lectura tuve un parón, no se cuanto pudo influir en la experiencia lectora.
Es un libro que me recomendó mi padre (páginas amarillas y en pesetas) no esta mal, pero tampoco me ha encantado.
[2,5-3⭐️]
Aquí empieza el trayecto en busca de la isla enemiga, (que para mi gusto, se vuelve un poco aburrido y en ocasiones se adentran en tecnicisimos muy especificos). Solo ciertas frases y partes son gustosas de leer, hasta que llega el final que también se vuelve algo más emocionante.
En mitad de esta lectura tuve un parón, no se cuanto pudo influir en la experiencia lectora.
Es un libro que me recomendó mi padre (páginas amarillas y en pesetas) no esta mal, pero tampoco me ha encantado.
[2,5-3⭐️]
February 1, 2021
Aventura en estado puro, divertimento a raudales. Lo leí dos veces, la segunda me pareció igual de bueno. Uno de los 4 o 5 mejores libros del autor, del que he leído no menos de 30 títulos.
September 19, 2022
Maravilloso libro de aventuras! Una vez más el autor, te hace participar en una aventura épica! Muy entretenido.
September 10, 2023
Muy basto el conocimiento ofrecido sobre las tribus polinésicas. Muy buena historia, conviene ir siguiéndola con el Google Maps.
June 6, 2025
Impresionante libro, super recomendado
February 3, 2026
Enganxa molt i és una aventura xula
November 18, 2022
Entretenida novela de aventuras, curioso e interesante curso sobre la navegación en la antigua polinesia.
February 11, 2009
A great adventure story! It reminded me of childhood and reading Jules Verne. Although Figueroa does not have the same narrative strength, his story is captivating. The easiness with which it unfolds and the richness of details from the Polynesian culture make it a very interesting lecture.
Still, I can’t help but think that a feminist approach applied to this novel would bring out some interesting results. Enough to say that women are either voluptuous lovers, gentle minor characters who take care of the men in their heroic travels, or (and this is my favorite) innocent princesses who turn into sex addicts. I think the description of Princess Anuanua in the last part of the novel is the only major flaw of the story. The discourse is so obviously against her that I almost started to consider her the victim. I would definitely want to hear her side of the story.
Still, I can’t help but think that a feminist approach applied to this novel would bring out some interesting results. Enough to say that women are either voluptuous lovers, gentle minor characters who take care of the men in their heroic travels, or (and this is my favorite) innocent princesses who turn into sex addicts. I think the description of Princess Anuanua in the last part of the novel is the only major flaw of the story. The discourse is so obviously against her that I almost started to consider her the victim. I would definitely want to hear her side of the story.
This entire review has been hidden because of spoilers.
December 28, 2024
Qué libro más maravilloso, es que hueles el mar, la sal. Es un historia de aventuras de las que suele gustar a todo el mundo, muy bien escrito y cortito, con buenos personajes. Mi favorito, sin lugar a dudas, es Miti Matai. ¡Qué crack! Has de saber que más de una vez te dejará con la boca abierta. Junto con el protagonista iremos aprendiendo sobre navegación, construcción, curiosidades, datos sobre los antiguos polinesios y nos adentraremos en una gran aventura.
Me ha parecido un libro muy interesante, con buen ritmo, muy entretenido y con datos que te harán estallar la cabeza.
Si te gusta el mar y quieres saber más de navegación y la polinesia: es tu libro.
Nos vemos en Bora Bora
5/5✨
Me ha parecido un libro muy interesante, con buen ritmo, muy entretenido y con datos que te harán estallar la cabeza.
Si te gusta el mar y quieres saber más de navegación y la polinesia: es tu libro.
Nos vemos en Bora Bora
5/5✨
Read
January 4, 2018Lo leí hace tantos años que sería incapaz de valorarlo objetivamente.
Pero muchas veces, cuando miro las estrellas me acuerdo de una escena preciosa de este libro asi que se merece toda mi admiración.
Pero muchas veces, cuando miro las estrellas me acuerdo de una escena preciosa de este libro asi que se merece toda mi admiración.
Read
April 22, 2018A good book yet you have to have a mood to read it
O carte buna dar care trebuie sa ai dispozitie sa o citesti
O carte buna dar care trebuie sa ai dispozitie sa o citesti
Displaying 1 - 21 of 21 reviews