What do you think?
Rate this book
Sunt un copil al Războiului Rece
Sunt un copil al Razboiului Rece. Cortina de Fier mi-a ecranat existenta. A pus stampila «Strict interzis » in dreptul fiecarei decizii pe care am luat-o. Istoria nu retine asemenea amanunte. Ea spune doar ca fiecare a trait incercand sa supravietuiasca raului. Dupa Ialta si Potsdam, mai multe generatii au fost irosite. La final, unii s-au mantuit pe baricadele Revolutiei, altii nu. Aceasta carte nu este o istorie a Razboiului Rece. si nici un volum de memorii. Fiecare om traieste mai multe vieti in acelasi timp. Pe una dintre ele o gasiti consemnata in aceste pagini coplesite de furie si melancolie.
272 pages, Paperback
First published April 10, 2020
4 people are currently reading
31 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 4 of 4 reviews
March 17, 2021
"Un popor care nu-și cunoaște trecutul, e condamnat să-l repete." Cu acest mesaj scris pe prima pagină mi-a fost dăruită această carte mie.
[thanks sister ;)]
'Sunt un copil al războiului rece' s-a lăsat citită ușor, de parcă ascultam poveștile părinților mei despre viața de zi cu zi in România comunistă, doar cu un adaos (nici prea mult nici prea puțin) de informații istorice.
Deși, cum spune însăși autorul, "această carte nu este o istorie a Războiului Rece" ci mai degrabă "o parte din viața lui consemnată în aceste pagini copleșite de furie și melancolie", cartea este foarte informativă.
Autorul nu folosește niciun filtru punând pe hârtie amintirile sale. Le povestește în mod direct, sarcastic, ba uneori chiar pe un ton batjocoritor.
"După câțiva ani, eram student, am aflat că acel șef utecist convins de binefacerile comunismului o zbughise în Occident și nu se oprise până la New York. A fost primul dintre cunoscuții mei care a defectat. S-a spus că s-a dus să dea câteva lovituri imperialismului și se întoarce. Dacă nu moare eroic acoperit de un drapel roșu."
"Să fii jurnalist pe atunci la București îți cerea să ai imaginație (nu informație) și să te ții de linia partidului."
"Circula butada că la doi românii sunt trei informatori."
De-a lungul cărți, s-au înăscut în mine sentimente de milă față de poporul român și 'soarta' lui.
"Vin americanii!!!" și-a zis românul. În sfârșit! Erau așteptați din 1945 să ne elibereze de ruși. Bunicul meu patern, chiaburul moș Radu, a murit în anii 70' cu gâtul înțepenit de cât privise cerul sa îi vadă pe americani parașutându-se deasupra ogoarelor lui din Plătărești, să îl scape de comuniști."
"Priveam pe video cu sentimente amestecate. O experiență trebuie s-o trăiești la timpul ei. Ce n-ai trăit la timpul potrivit nu vei mai trăi niciodată. Și dacă ți se întâmplă totuși să vină mai târziu, e lipsită de conținut."
Autorul nu îmi mai hrănește starea aceasta de compătimire spre sfârșitul cărții, și clarifică că victimizarea României nu e răspunsul tuturor problemelor ei, că nu trebuie mila cititorului, că nu mai există scuze și că putem schimba ceva strict luând atitudine.
"Oamenii tind să-și vindece frustrările prin a se victimiza. Românii au multe frustrari la marginea Europei, între imperii. Cu lalta și Malta poti să faci, aşadar, lejer din România o victimă a marilor puteri. Poti sa susții ca tot ce se întâmplă acasă la tine a fost deja hotărât între Moscova, Londra și Washington. Deci e inutil să incerci să te opui sau să faci ceva. Fatalismul este după ușă, rețetă bună de aplicat la orice. E și comod, intelectual și moral. E şi ieftin.
Ce dezamăgiți ar fi cei convinşi de aceste mituri dacă ar afla că nici la Ialta, nici la Malta nu s-a discutat despre România. Nu a scos nimeni dintre granzii lumii o hartă și un cuțit să transeze corpul țărișoarei noastre mult iubite pe care nici n-o merităm. Abia de aici pornind, putem să începem o discuție despre istoria României in secolul XX, despre vinovății, laşități, caractere, decizii bune și rele, despre eşecurile şi rarele noastre victorii..."
Good book, give it a try!
[thanks sister ;)]
'Sunt un copil al războiului rece' s-a lăsat citită ușor, de parcă ascultam poveștile părinților mei despre viața de zi cu zi in România comunistă, doar cu un adaos (nici prea mult nici prea puțin) de informații istorice.
Deși, cum spune însăși autorul, "această carte nu este o istorie a Războiului Rece" ci mai degrabă "o parte din viața lui consemnată în aceste pagini copleșite de furie și melancolie", cartea este foarte informativă.
Autorul nu folosește niciun filtru punând pe hârtie amintirile sale. Le povestește în mod direct, sarcastic, ba uneori chiar pe un ton batjocoritor.
"După câțiva ani, eram student, am aflat că acel șef utecist convins de binefacerile comunismului o zbughise în Occident și nu se oprise până la New York. A fost primul dintre cunoscuții mei care a defectat. S-a spus că s-a dus să dea câteva lovituri imperialismului și se întoarce. Dacă nu moare eroic acoperit de un drapel roșu."
"Să fii jurnalist pe atunci la București îți cerea să ai imaginație (nu informație) și să te ții de linia partidului."
"Circula butada că la doi românii sunt trei informatori."
De-a lungul cărți, s-au înăscut în mine sentimente de milă față de poporul român și 'soarta' lui.
"Vin americanii!!!" și-a zis românul. În sfârșit! Erau așteptați din 1945 să ne elibereze de ruși. Bunicul meu patern, chiaburul moș Radu, a murit în anii 70' cu gâtul înțepenit de cât privise cerul sa îi vadă pe americani parașutându-se deasupra ogoarelor lui din Plătărești, să îl scape de comuniști."
"Priveam pe video cu sentimente amestecate. O experiență trebuie s-o trăiești la timpul ei. Ce n-ai trăit la timpul potrivit nu vei mai trăi niciodată. Și dacă ți se întâmplă totuși să vină mai târziu, e lipsită de conținut."
Autorul nu îmi mai hrănește starea aceasta de compătimire spre sfârșitul cărții, și clarifică că victimizarea României nu e răspunsul tuturor problemelor ei, că nu trebuie mila cititorului, că nu mai există scuze și că putem schimba ceva strict luând atitudine.
"Oamenii tind să-și vindece frustrările prin a se victimiza. Românii au multe frustrari la marginea Europei, între imperii. Cu lalta și Malta poti să faci, aşadar, lejer din România o victimă a marilor puteri. Poti sa susții ca tot ce se întâmplă acasă la tine a fost deja hotărât între Moscova, Londra și Washington. Deci e inutil să incerci să te opui sau să faci ceva. Fatalismul este după ușă, rețetă bună de aplicat la orice. E și comod, intelectual și moral. E şi ieftin.
Ce dezamăgiți ar fi cei convinşi de aceste mituri dacă ar afla că nici la Ialta, nici la Malta nu s-a discutat despre România. Nu a scos nimeni dintre granzii lumii o hartă și un cuțit să transeze corpul țărișoarei noastre mult iubite pe care nici n-o merităm. Abia de aici pornind, putem să începem o discuție despre istoria României in secolul XX, despre vinovății, laşități, caractere, decizii bune și rele, despre eşecurile şi rarele noastre victorii..."
Good book, give it a try!
May 24, 2022
O carte extraordinară, mai ales pentru mine care îmi aduc aminte foarte bine de perioada anilor '80. Cine își dorește să înțeleagă (măcar un frament) viața dinainte de 1989, trebuie să parcurgă volumul “Sunt un copil al războiului rece”. Și să citească de câteva ori, cu mare atenție, finalul și epilogul. O să priceapă, printre multe altele, că nimeni (în afară de cei aflați sus în structurile de putere, de activiștii de partid, de securiști, de ofițerii superiori din Miliție și Armată, de cei din conducerea PCR) nu și-a închipuit în decembrie 1989 câți alți (incredibil de mulți) ceaușești existau și așteptau momentul oportun pentru a se desăvârși ca dictatori și profitori ai sistemului. Și pentru ei revoluția a însemnat șansa mult visată! Priviți cu atenție clasa politică de atunci. Și până acum.
April 6, 2023
Născut în 1952, Stelian Tănase a trăit o mare parte a Războiului Rece, așa că amintirile sale din perioada comunistă reprezintă o adevărată cronică pertinentă a întregii perioade pe care a trăit-o România sub comunism. Mai mult, reprezintă o cronică a felului în care capitala României a trecut peste această perioadă (el locuind în majoritatea timpului în București, în mai multe cartiere emblematice) și a felului în care un tânăr scriitor care nu a făcut parte din nomenclatură a încercat să treacă peste cenzură și peste încercarea de racolare din partea Securității pentru a-și publica romanele. O copilărie plină de pozne, o privire atentă a orașului natal, o pasiune permanentă pentru filme, o aplecare spre filosofie și istorie, pagini suave despre dragoste, sex, cărți, filme și cenzură în comunism, toate acestea într-o carte de memorii interesantă, ce merită continuată și după momentul 1989.
August 26, 2020
Judecând după această carte, dar și după altele asemănătoare, se pare că „primei generații postbelice” i-a sosit și ei rândul la memorii. Mă gândesc la recent publicata „Fake News în Epoca de Aur” a lui Ioan T. Morar, autor cu patru ani mai tânăr decât Stelian Tănase. Dar deși sunt din aceeași generație, abordările celor doi, dincolo de forma comună a memoriilor, sunt diferite. Sunt constatări asemănătoare, cum ar fi cea legată de ideea de „surogat”, de dublarea generalizată din deceniul nouă (remarcată anterior și de alții, cum ar fi Norman Manea). Dar în esență, cei doi au percepții distincte. Ioan T. Morar este un trickster al regimului; îi dezvăluie acestuia nuditatea și prostia. La Stelian Tănase nu este însă loc de umor; la el predomină „melancolia”, regretul anilor pierduți, „amintirea de cenușă a Războiului Rece”. Stelian Tănase este un trist cavaler al luminii, rătăcind prin ruinele lumii rămase după un război inutil și absurd.
Cronica integrală: https://sah-corporate.ro/un-veteran-a...
Cronica integrală: https://sah-corporate.ro/un-veteran-a...
Displaying 1 - 4 of 4 reviews