What do you think?
Rate this book
Racul (Colecția Rezistența)
Romanian
- GenresRomanian Literature
221 pages, Paperback
First published January 1, 1976
1 person is currently reading
26 people want to read
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 3 of 3 reviews
August 26, 2020
Pe când eram școlar, bunica m-a dus la plimbare prin centrul Bucureștiului și țin minte că am intrat într-o încăpere unde, așezat pe un scaun, un domn scria pe niște cărți.
M-a întrebat cum mă cheamă, i-am spus, a scris din nou ceva pe o carte, mi-a arătat ce a scris, eu nu am înțeles nimic (autografele lui Alexandru Ivasiuc erau aproape indescifrabile) dar am zâmbit și am mulțumit politicos, pe urmă am ajuns acasă și am pus cartea pe undeva.
Alexandru Ivasiuc adăugase și data pe romanul pe care mi l-a oferit. Noiembrie 1976. Patru luni mai târziu, cutremurul din martie a transformat „Racul”, una dintre cărțile sale, în ultima carte pe care a scris-o.
Și apoi, timp de zeci de ani, am evitat să o citesc. Nu acum, îmi spuneam de fiecare dată când o descopeream prin bibliotecă. Încă nu e momentul. Mai târziu. Și într-o zi chiar oarecare, fără vreo semnificație anume, fără aniversări, comemorări sau aduceri aminte, am hotărât că acel moment a sosit.
„Vom construi lumea inversată dintr-o oglindă, în care vom locui virtual.”
„Racul” este ocaua lui Ivasiuc. Este unitatea de măsură a locului pe care îl ocupă în lume cititorii și scriitorii deopotrivă. Cititorul va face obligatoriu parte din sistem sau din orice formă de rebeliune, altfel nu poate fi eligibil. Iar scriitorii (toți) ar trebui să își așeze creațiile în celălalt taler al balanței pe care se află „Racul” și, dacă balanța rămâne nemișcată, neexistând nici măcar un tremur al acului, chiar și insignifiant, atunci ar trebui să își arunce textele, pentru a nu dilua și mai mult literatura, în toate formele ei.
Am căutat să văd dacă romanul „Racul” a fost republicat după 1989. Nu a fost. Sau cel puțin eu nu am găsit pe nicăieri. Nu mă miră, ba chiar mi se pare absolut firesc. O astfel de carte, apărută acum, ar impieta legea obscurității, ar altera frivolul grupurilor organizate de condeieri care, cu litere și cuvinte puhoi, ar fi în stare să asfalteze chiar și oceanul, ca să se poată lăuda ulterior că au pășit și ei pe apă.
Cu o genială brutalitate, o astfel de carte ar distruge non-calitatea. Ori pentru așa o crimă literară este aproape imposibil de găsit un loc la editură.
http://www.bucurestifm.ro/2020/08/25/...
M-a întrebat cum mă cheamă, i-am spus, a scris din nou ceva pe o carte, mi-a arătat ce a scris, eu nu am înțeles nimic (autografele lui Alexandru Ivasiuc erau aproape indescifrabile) dar am zâmbit și am mulțumit politicos, pe urmă am ajuns acasă și am pus cartea pe undeva.
Alexandru Ivasiuc adăugase și data pe romanul pe care mi l-a oferit. Noiembrie 1976. Patru luni mai târziu, cutremurul din martie a transformat „Racul”, una dintre cărțile sale, în ultima carte pe care a scris-o.
Și apoi, timp de zeci de ani, am evitat să o citesc. Nu acum, îmi spuneam de fiecare dată când o descopeream prin bibliotecă. Încă nu e momentul. Mai târziu. Și într-o zi chiar oarecare, fără vreo semnificație anume, fără aniversări, comemorări sau aduceri aminte, am hotărât că acel moment a sosit.
„Vom construi lumea inversată dintr-o oglindă, în care vom locui virtual.”
„Racul” este ocaua lui Ivasiuc. Este unitatea de măsură a locului pe care îl ocupă în lume cititorii și scriitorii deopotrivă. Cititorul va face obligatoriu parte din sistem sau din orice formă de rebeliune, altfel nu poate fi eligibil. Iar scriitorii (toți) ar trebui să își așeze creațiile în celălalt taler al balanței pe care se află „Racul” și, dacă balanța rămâne nemișcată, neexistând nici măcar un tremur al acului, chiar și insignifiant, atunci ar trebui să își arunce textele, pentru a nu dilua și mai mult literatura, în toate formele ei.
Am căutat să văd dacă romanul „Racul” a fost republicat după 1989. Nu a fost. Sau cel puțin eu nu am găsit pe nicăieri. Nu mă miră, ba chiar mi se pare absolut firesc. O astfel de carte, apărută acum, ar impieta legea obscurității, ar altera frivolul grupurilor organizate de condeieri care, cu litere și cuvinte puhoi, ar fi în stare să asfalteze chiar și oceanul, ca să se poată lăuda ulterior că au pășit și ei pe apă.
Cu o genială brutalitate, o astfel de carte ar distruge non-calitatea. Ori pentru așa o crimă literară este aproape imposibil de găsit un loc la editură.
http://www.bucurestifm.ro/2020/08/25/...
August 21, 2025
"În fond, se gândi, nu mai sunt un individ, ci o "persoană", " persona" și eficiența mea, tot atât de mult o mască, precum Don Fernando, în ineficiența sa. Am murit și eu.
Și abia atunci, imaginile indiferente pentru că nu mai exista cineva pentru care să conteze, se transformară în regret. Îi păru rău atunci de Miguel, vechiul Miguel, neliniștit, orgolios, atras de putere dar nu lipsit de generozitate și putința de sacrificiu, care în acea noapte s-a stins, născându-se omul anexă a acestui birou perfect funcțional, ce-i păru noul său leagăn și mormântul său în același timp"
Și abia atunci, imaginile indiferente pentru că nu mai exista cineva pentru care să conteze, se transformară în regret. Îi păru rău atunci de Miguel, vechiul Miguel, neliniștit, orgolios, atras de putere dar nu lipsit de generozitate și putința de sacrificiu, care în acea noapte s-a stins, născându-se omul anexă a acestui birou perfect funcțional, ce-i păru noul său leagăn și mormântul său în același timp"
December 23, 2025
" Guvernul Salvarii Nationale" suna cunoscut nu? Un FSN premonitoriu...Ivasiuc probabil ar fi demascat imediat impostura FSN si a politrucului ignobil Ion Iliescu...
"
— Nu-i așa, spuse Don Fernando, că totul s-a terminat?
— Perioada de glorie și înflorire abia începe, răspunse Miguel care găsea o plăcere vagă în noua retorică lipsită de conținut. „Să numești teroarea o înflorire glorioasă, regresul progres
și frica instaurarea deplină a păcii publice", crea o ușurătoare
confuzie. „Vom construi, se gîndi el o clipă, lumea inversată
dintr-o oglindă, în care vom locui virtual."
în sfîrșit, îmbrățișările lui Don Fernando conteniră și ceremonia radiotelevizată a instalării „Guvernului salvării naționale" începu.
Miguel observă cum, pe măsură ce înainta discursul, Don
Fernando își pierdea privirea de alienat mintal, fața lui nu mai
era chinuită de ticuri, glasul, la început behăit, devenea sigur de
el, chiar cu rezonanțe retorice. Acel „Videant Consules", tremurat, cu care începuse, rostit la sfîrșit ca să închidă perfect un ciclu, era triumfal. în acel timp, Miguel se gîndea la efectul cuvîn tării sale în miile și zecile de mii de cămine unde era ascultată.
Cei care-și pierduseră, în noaptea trecută, membrii de familie,
probabil că-1 ascultau cu teamă, însă cei neatinși, încă, de evenimente se simțeau poate ușurați de griji și încercau să găsească în frazele retorice, în cuvintele care însemnau, obișnuit, inversul
realităților, și deci acum erau goale de conținut, temeiuri de speranță. Acești oameni pașnici, cu tendință manifestă de a se
ascunde de nucleul dur al faptelor, vor intra ca într-o mlaștină
în noua retorică pe jumătate fascistă, pe jumătate liberală, deocamdată rudimentară, care va trebui mult dezvoltată și vor trăi,
sperînd, în acel imperiu de cuvinte, acoperite de alte cuvinte,
care vor forma o bază a ordinei publice, uneori mai eficientă
decît plutoanele de execuție. Ca om cultivat și fiu demn al secolului său, Miguel își propuse, și pentru propria lui liniște sufletească, să proclame, pentru sine și cei aleși, victoria semnificantului asupra semnificatului. Cuvintele, de acum înainte, nu trebuiau să fie decît pîrtii care să ducă la alte cuvinte." [ pag 212 ]
"Domnilor, spuse el, după ce luminile proiectoarelor se
stinseră, domnilor, grele însărcinări ne așteaptă. "
"
— Fiica mea, mi-a răspuns tata, și adresîndu-mi-se astfel lăsînd să înțeleg că urma să dea o solemnitate vetustă întrevederii, fiica mea, cantitatea de bucurie și de suferință în lume este aceeași. Tu vrei doar s-o repartizezi altfel. Crezi că dacă prietenii tăi ar deține puterea, ar înceta suferința? Ea s-ar muta doar.
— Poate, i-am răspuns, însă acum este îngrozitor de prost repartizată. Bucuria e la un pol și poate tot numai la un pol este și suferința acută, tortura și execuțiile. însă suferința cronică, uciderea lentă în mizerie și lipsă de perspective este imensă și pe ea vrem s-o înlăturăm.
— Prietenii tăi sînt prea pătrunși de spiritul Europei. în acea parte a lumii, prin amestecul adînc al gîndirii în faptă, lumea a fost transformată într-un paradox, unind ceea ce nu se poate uni decît în neliniște: Existența și Devenirea, aparența și esența. Ei nu văd lucruri ci procese. Dacă ar vedea lucrurile, ar observa că de fapt contemplă umbra lor în suflet.
— Da. Și eu sînt dialecticiană. Și eu cred că lumea e un proces, i-am spus, încredințată de adevărul meu."
"
— Nu-i așa, spuse Don Fernando, că totul s-a terminat?
— Perioada de glorie și înflorire abia începe, răspunse Miguel care găsea o plăcere vagă în noua retorică lipsită de conținut. „Să numești teroarea o înflorire glorioasă, regresul progres
și frica instaurarea deplină a păcii publice", crea o ușurătoare
confuzie. „Vom construi, se gîndi el o clipă, lumea inversată
dintr-o oglindă, în care vom locui virtual."
în sfîrșit, îmbrățișările lui Don Fernando conteniră și ceremonia radiotelevizată a instalării „Guvernului salvării naționale" începu.
Miguel observă cum, pe măsură ce înainta discursul, Don
Fernando își pierdea privirea de alienat mintal, fața lui nu mai
era chinuită de ticuri, glasul, la început behăit, devenea sigur de
el, chiar cu rezonanțe retorice. Acel „Videant Consules", tremurat, cu care începuse, rostit la sfîrșit ca să închidă perfect un ciclu, era triumfal. în acel timp, Miguel se gîndea la efectul cuvîn tării sale în miile și zecile de mii de cămine unde era ascultată.
Cei care-și pierduseră, în noaptea trecută, membrii de familie,
probabil că-1 ascultau cu teamă, însă cei neatinși, încă, de evenimente se simțeau poate ușurați de griji și încercau să găsească în frazele retorice, în cuvintele care însemnau, obișnuit, inversul
realităților, și deci acum erau goale de conținut, temeiuri de speranță. Acești oameni pașnici, cu tendință manifestă de a se
ascunde de nucleul dur al faptelor, vor intra ca într-o mlaștină
în noua retorică pe jumătate fascistă, pe jumătate liberală, deocamdată rudimentară, care va trebui mult dezvoltată și vor trăi,
sperînd, în acel imperiu de cuvinte, acoperite de alte cuvinte,
care vor forma o bază a ordinei publice, uneori mai eficientă
decît plutoanele de execuție. Ca om cultivat și fiu demn al secolului său, Miguel își propuse, și pentru propria lui liniște sufletească, să proclame, pentru sine și cei aleși, victoria semnificantului asupra semnificatului. Cuvintele, de acum înainte, nu trebuiau să fie decît pîrtii care să ducă la alte cuvinte." [ pag 212 ]
"Domnilor, spuse el, după ce luminile proiectoarelor se
stinseră, domnilor, grele însărcinări ne așteaptă. "
"
— Fiica mea, mi-a răspuns tata, și adresîndu-mi-se astfel lăsînd să înțeleg că urma să dea o solemnitate vetustă întrevederii, fiica mea, cantitatea de bucurie și de suferință în lume este aceeași. Tu vrei doar s-o repartizezi altfel. Crezi că dacă prietenii tăi ar deține puterea, ar înceta suferința? Ea s-ar muta doar.
— Poate, i-am răspuns, însă acum este îngrozitor de prost repartizată. Bucuria e la un pol și poate tot numai la un pol este și suferința acută, tortura și execuțiile. însă suferința cronică, uciderea lentă în mizerie și lipsă de perspective este imensă și pe ea vrem s-o înlăturăm.
— Prietenii tăi sînt prea pătrunși de spiritul Europei. în acea parte a lumii, prin amestecul adînc al gîndirii în faptă, lumea a fost transformată într-un paradox, unind ceea ce nu se poate uni decît în neliniște: Existența și Devenirea, aparența și esența. Ei nu văd lucruri ci procese. Dacă ar vedea lucrurile, ar observa că de fapt contemplă umbra lor în suflet.
— Da. Și eu sînt dialecticiană. Și eu cred că lumea e un proces, i-am spus, încredințată de adevărul meu."
Displaying 1 - 3 of 3 reviews