În ceea ce ai scris am găsit o Diana pe care nu o știam. Diana în adolescență și Diana în iubire. Diana în pragmatism și Diana în exaltare... O Diana simplă și jucăușă și o Diana încurcată în labirintul unor trăiri neînțelese sau târziu revelate. Diana în timpul care îi priește și o face să strălucească. Noaptea. Multă noapte în poezia ta... Atât de firesc de altfel.
Tot felul de Diana care a generat în timp poezia pe care o citesc eu acum, curioasă și emoționată, zâmbind și lăsând imaginația să zboare, înainte de culcare.
Mi-a plăcut ce-am citit până acum. Și mai vreau. Poate că ai reușit să trezești acum, cu această dorință a ta, ceva ce amorțise pe nesimțite în mine. Prea mulți de "poate"! Certitudine este felul intens în care m-au făcut să mă simt multe dintre poeziile tale.
Mulțumesc mult pentru încredere, pentru emoțiile pe care mi le-ai destăinuit și pe care le vom descoperi cu toții, citindu-ți cuvintele și încărcându-ne de energia și materia trăirilor tale, prin această carte. Mi-a plăcut și mai vreau!
Drag și prețuire cine știe din ce și câte timpuri.
Diana-Maria Georgescu defines herself as a free spirit, a real-World Traveler, Life Traveler, Time and Space Traveler. The outcome of all these dimensions can be seen in her writings. She started writing poems when she was 11 years old, but once she decided to pursue her studies and build her career in international management and leadership, she stopped writing for a while.
Later on, she published a series of 11 articles in the online Romanian magazine Catchy - Like a woman. The main theme of these articles is the game between Mind, Soul, and Heart, in the context of the 5-weeks trip to India, where she had the opportunity to be accepted to a private meeting with His Holiness the 14th Dalai Lama.
In 2019, she launched her personal blog My Inner Peace where she publishes in English both travel articles based on her experiences in Thailand, Jordan, Egypt, and on Camino de Santiago de Compostela, as well as poems in Romanian and English.
In November 2019, she launches the debut volume „118 Faces of Light”. „The poems collected in this book are a reflection of the inner world that I have explored and expressed since childhood, and which I consider to be a replica of the universal world.”
In September 2021, she publishes on Amazon a new book, ”The Unstoppable Thirst, El Camino de Santiago de Compostela, an alchemic path towards the Inner Self”. The book comprises the lessons of the three Caminos she walked from 2013 to 2019. The emphasis is on the alchemic process one is performing during a profound transformation.
Intotdeauna recitesc cu placere din versurile scrise de Diana Maria Georgescu, si de fiecare data gasesc un nou inteles... Mai jos, una din preferatele mele:
"O frunza"
O frunza in copacul vietii ce creste catre Dumnezeu privind si cerul si poetii in drumul spre sufletul tau O frunza verde si-ncercata de vanturi absurde si seci se tine bine ancorata pe munti, pe creste si poteci. O frunza sunt si ma aplec Cand ma loveste intristarea si ma ridic ca un poet privind spre Dumnezeu si zarea.
Heart-warming, dreamy, strong, grateful, affectionate and fierce- this is the voice that speaks through these poems. I loved reading them. If you feel in the mood for poetry, this book has (at least) one poem for you.
La începutul anului mi-am propus sa citesc cat mai multe carti de poezii, zis si facut. Această carte abordeaza mai multe teme, diferite întrebări profunde despre tristețe, implinire, pasiune si iubire fiind usor de citit si cu un impact profund daca trăiești fiecare vers. Va recomand cu drag sa citiți aceasta carte, nu o sa va para rau.
"Poezii care-ți fac sufletul să vibreze" - aceasta ar fi fraza care ar descrie cel mai bine cartea Dianei. I-am citit povestea, i-am savurat cartea și pot spune sincer că mi-a dat o stare de bine, motivația de a crea și de a inspira prin autenticitatea mea. Toți suntem unici, într-un fel anume. Cu toții avem ceva de spus și suntem datori nouă înșine cu anumite răspunsuri.
Poeziile adunate în această carte reflectă întrebări profunde despre lume și viață, tristețe, pasiune, iubire mistuitoare, dar și înțelegere și așezare. Un carusel de emoții și stări transmis prin intermediul cuvintelor. Cuvinte bine gândite și din inimă scrise parcă gata pregătite să îți smulgă o emoție reală, bine înfiptă in suflet.