„Din marele continent al interbelicului literar, când vine vorba despre poezie, reperele care s-au detașat și s-au canonizat sunt reprezentate de câțiva poeți moderniști - Ion Barbu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga și Ion Pillat - și de alte câteva nume semnificative pentru avangardă, cum ar fi Tristan Tzara și Urmuz, pentru a-i numi pe cei mai cunoscuți. Dacă în cazul prozei, recunoscută este prozatoarea Hortensia-Papadat Bengescu, în cazul poeziei, cu mare greutate ar trece Maria Banuș însăși testul notorietății, Elena Farago și Otilia Cazimir fiind prezente în manuale doar cu poeziile pentru copii. În realitate, între cele două războaie, au scris foarte multe poete. De ce istoriile literare le ignoră, în cea mai mare parte, este o întrebare care ar trebui să vină în pandant cu alte câteva întrebări, la care multe și mulți dintre noi, cercetătoare, critici sau simpli cititori, ar fi bine să mediteze. De ce libertăți se bucurau, la acea vreme, femeile, câtă autonomie personală aveau? Erau ele egale în drepturi cu bărbații, între războaie? A existat, de-a lungul istoriei noastre, curiozitate reală pentru contribuțiile femeilor? A existat deschidere, liberă de prejudecăți, pentru creația artistelor? Cât de receptivă a fost critica noastră la alte forme de expresie în afara celor deja validate de tradiție?
Dacă primele două volume ale antologiei Un secol de poezie română scrisă de femei au pus în valoare autoare, multe dintre care fac parte în continuare din viața comunității literare, în volumul de față se regăsesc 25 de autoare active în perioada interbelică, azi necunoscute publicului larg și aproape uitate de critica literară. Selecția pe care am făcut-o a încercat să acopere direcții și forme de expresie cât mai diverse, poete din cât mai multe zone geografice și cu apartenențe stilistice diferite, ilustrative, de altfel, pentru mozaicul de stiluri care au coexistat în perioada dintre războaie.” (Alina Purcaru, Paula Erizanu)
Mă doare fizic creierul când mă gândesc la cum am analizat în detaliu FIECARE GODDAMN FIGURĂ DE STIL, MOTIV LITERAR AND SO ON (am făcut un studiu pentru o conferință științifică anume despre poezia scrisă de femei române în perioada interbelică, as the raging (nu chiar)human i am), și am adorat totuși fiecare moment
Pe scurt este o carte buna și au fost câteva autoarea pe care m-a surprins într-un mod plăcut sa le întâlnesc în carte. Personal cred ca primul volum o sa rămână preferatul meu... dar asta este una dintre poeziile mele preferate din acesta carte 🤗
"...Impozitele voastre, dacă S-aplică n-am să fiu săracă. Al meu rămâne permanent Tot instelatul firmament; Eu după plac mi-aleg din cer Cel mai fantastic giuvaer, Şi fără bir, în Carul Mare, Fac promenade solitare. Ai mei sunt: apa de izvor, Și cântul păsărelelor, Şi freamătul frunzişului, Când umblu în desişul lui; Lumină, flori și fulgi de nea Constituie averea mea. Maurice Blank - ce să vă zic Pe lângă mine-i un calic. Căci Ministerul de finanţe Nu-mi ia bagajul de speranţe, Nici sacul plin de amintiri, Îmbălsămat în trandafiri, Al căror minunat parfum Îmbată sufletul și-acum, Și nici lădiţa cu himere.. Le iau cu mine-n alte sfere. În ziua când au să expire Contractele de prelungire, Renunț la orișice serviciu De-al închirierilor oficiu;..."
"Aș vrea să mă desprind Din humă, Pentru a zbura Din ce în ce mai sus. Să rătăcesc, așa, Prin spațiu, O umbră călătoare Spre apus.
Si când plutind Prin înălțimea vastă, Voi mai privi spre Țărmul trist de tină, Să nu mai văd Un muguroi de patimi, Ci doar un disc, De foc și de lumină."
Cum dispar și reapar poetele în literatură? Pornind de la această întrebare, Alina Purcaru (scriitoare și publicistă) și Paula Erizanu (scriitoare și jurnalistă) au adunat într-o antologie portretele a 25 de poete din perioada interbelică, despre care, eu personal nu am auzit vreodată. Pentru că, deși în perioada dintre cele două războaie mondiale au scris multe poete, acestea au fost ignorate și multe din ele chiar uitate. Au fost menționate aleatoriu, mai mult în note de subsol sau însemnări scurte, în moduri nu tocmai favorabile. Se spunea despre femeile poete că sunt scriitoare minore și se menționau mai degrabă caracteristicile lor personale: cum arătau, cum se îmbrăcau, cu cine se iubeau. Am bifat mai multe poezii care mi-au plăcut, dar dintre toate, favorita mea a rămas Declarația Emiliei Marghita, poetă și jurnalistă din Iași. Are un stil de pamflet, cu multă ironie și umor. Las doar câteva fragmente mai jos, poezia e destul de mare, se întinde pe mai multe pagini, cu mult umor și autoironie :)
Declarația mea
(Cu prilejul declarațiilor fiscale)
Domnule Perceptor, Eu, E. Marghita, subsemnată, Tot în Iași domiciliată, Precum poșta v-o arată Pân-acum nemăritată, (Mulțumesc lui Dumnezeu) Am luat la cunoștință Tot ce-ați publicat în ziare; - Fac acum în consecință Declarația următoare:
Tabela I Din următoarele proprietăți agricole
Eu sunt un biet contribuabil Și nu posed pământ arabil; Deși doresc de atâta timp O mică vie în Olymp.
(……)
V Din următoarele venituri ale capitalului mobiliar
Tabela cinci se simplifică Nu am de declarat nimică. Credeți-mă că n-am habar De capital mobiliar. La mine banul e morișcă Acum îl am, acum se mișcă. De-aici reiese implicit; Nu mi-a produs niciun venit.
VI Din salarii
Aici răspund: sunt ziaristă O profesiune foarte tristă. De vreți să-i știți venitul net, Venitul e aproape… niet.