În mijlocul unei perfecte după-amieze de vară răsună un ţipăt lung, cutremurător. Pentru că era atât de stins, Brian Kelly se temu la început că era o amintire. Ar fi putut fi, desigur. Tânăra sa soţie, însărcinată, întinsă lângă el pe iarbă, nu părea să-l fi auzit. Ar fi vrut să se uite după căţeaua lui dacă a reacţionat cumva, dar aceasta dispăruse hăituind cu sălbăticie un iepure.
Ţipătul se pierdu în depărtare. Bărbatul se ridică în picioare şi scrută larga privelişte, căutând cu privirea o trâmbă de fum de la vreo casă în flăcări, sau o maşină tamponată pe marginea vreunui drum. Dar Oscola părea liniştit, iar lanţul sudic al munţilor Adirondack , ce se ridica dincolo de orăşel, visa cu inocenţă prin pâcla azurie a verii.
Putea să vadă pe după casa judecătorului terBroeck, de-a lungul lui Mound Road şi mai departe, de-a lungul lui Main, până în centrul oraşului. În cealaltă direcţie putea să urmărească Mound până aproape de intersecţia lui cu Şoseaua 303, care se desfăşura către Ludlum, aflat la cincizeci de kilometri depărtare.În toată această cuprinzătoare privelişte nu era nimic nepotrivit.
Poate fusese un animal sau o pasăre, sau vântul.
Soarele dogorea. Curând închise ochii, lăsând tihna acelei ore să-l îndemne la somn.Timpul îl luă în stăpânire, aceasta stranie urzeala care reprezentase punctul central al carierei şi vieţii sale...timpul, nepreţuitul lui mister.