Dorința cea mai mare a Larrei era să aibă un copil, dar nu și-a închipuit niciodată că, adoptând, întreaga viață îi va fi zguduită.
Poți avea cu adevărat încredere într-un străin?
În încercarea de a-i afla trecutul, Larra deschide cutia Pandorei.
Acest volum este continuarea cărții de debut ”Ajută-mă să-mi amintesc” în care autoarea L.M. Aria va trece cititorul prin momente de tensiune maximă în care frica devine parte din tine.
La fel ca în volumul anterior, "Ajută-mă să-mi amintesc", și aici am avut parte de fiori reci pe șira spinării. Autoarea are talentul de a te introduce în atmosferă atât de bine încât nu ai cum să nu simți frica și teroarea personajelor.
Până aproape de finalul poveștii, nu am crezut că va avea o legătură cu primul volum, dar apoi apar menționate și câteva personaje din volumul 1, așa că recomand să le citiți în ordine.
Dacă vă plac cărțile în care copiii sunt poziționați ca personaje negative, cu evenimente care par uneori inexplicabile, supranaturale, atunci cartea asta este și pentru voi.
Faptul ca mi-a placut "Ajuta-ma sa-mi amintesc" m-a facut sa citesc cartea asta , si la inceput , o buna perioada am crezut ca sentimentul o sa fie cam acelasi , dar din pacate , mi-a placut pana nu mi-a mai placut deloc , la finalul cartii din punctul meu de vedere nimic nu mai avea sens si totul a fost pe repede inainte , m-am simtit de parca autorul mai avea doar 5 minute sa termine cartea si a scris atunci in momentul ala tot ce i-a trecut prin minte ori nu stiu, avea potential parerea mea dar nu a fost sa fie pentru mine intr-un final .
Am citit toate cărțile autoarei și pot spune ca aceasta, chiar de la bun început, a arătat o diferențiere. Nu neapărat de stil. În ce ma privește, ma bucur ca a păstrat linia de suspans și inedit, indicii care te fac sa nu anticipezi nimic Ma bucur, pentru ca asta este o marca a autoarei și ar fi păcat sa nu existe. Deja, la a treia carte știi ca te va surprinde în moduri interesante. Deja știi ca asta vei citi, ca asta vei descoperi. Din acest motiv, eu una, am ales sa continui sa o citesc pe autoare, chiar dacă după câte-o carte de-a ei bag tare niște victorian românce sau niște fantasy, sa îmi revin.
Mi-a plăcut. Cea mai buna carte pana acum. Atât si punct. 5stele meritate.
Spre deosebire de Ajuta-ma sa-mi amintesc aceasta nu prea mi-a placut, este stric parerea mea🙈. Stilul de scris s-a schimbat putin si nu e tocmai apreciat de mine. Sunt si cateva greseli si nume incurcate; se vede ca nu sunt intentionate, dar probabil au trecut de ochiul corector😁. Dar a reusit sa imi creasca adrenalina si sa ma tina in suspans cu toate ca am anticipat ceea ce se intampla oarecum. Sunt si lucruri care nu se leaga🙈. O lectura usoara, rapida, dar si sangeroasa! Imi pare rau ca nu pot zice mai multe de bine. Prima carte este mult mai buna si o recomand!
Multe dintre întâmplările din carte au fost acolo ca să șocheze din punctul meu de vedere. Poate prin dialogul dintre personaje sau prin situația în sine. Nu am rezonat nici cu personajele, nu mi-a fost nici frica, nici milă și nici mister nu am găsit. Îmi pare rău, prima carte mi-a plăcut mai mult.
Omg ce carte, ce poveste. Unele secvente sunt greu de digerat. Va pot spune sa nu o cititi seara daca vreti sa dormiti. Mi.ar fi placut un altfel de final. Va las pe voi sa o cititi, merita.
📚 L.M. Aria - Ajută-mă să uit 🧸 (continuarea cărții ”Ajută-mă să-mi amintesc”)
Gen literar: Thriller psihologic, Mistery, Horror domestic
Vibes: Dinți de lapte (de Zoje Stage); Îndoiala (de Ashley Audrain)
🧸 "Ajută-mă să uit" de L.M. Aria e un roman tulburător, intens și imposibil de lăsat din mână; eu am citit 322 de pagini în doar două zile. Combinând perfect thrillerul psihologic cu misterul și horrorul domestic, se aliniază ca atmosferă cu "Dinți de lapte" de Zoje Stage și "Îndoiala" de Ashley Audrain, dar reușind totuși să-și contureze o voce și o intensitate proprii.
🧸 Rezumat:
🔸️Larra Rowe, 39 de ani, avocată de succes, își dorește cu disperare un copil, un vis pe care nu și-l poate împlini pe cale naturală. Împreună cu soțul ei, Elliot, decide să adopte o fetiță.
🔸️Ania, copilul adoptat, are aproape zece ani și pare fragilă și angelică. Însă, în scurt timp, viața familiei Rowe e tulburată de coșmaruri, episoade de somnambulism și comportamente inexplicabile, însoțite de remarci din ce în ce mai sinistre din partea fetei.
🔸️Pe fundalul unei suburbii aparent liniștite, încep să apară umbre din trecut, secrete îngropate și o rețea de legături întunecate ce depășesc cu mult granițele familiei Rowe. O cabană abandonată în pădure, o vecină moartă și o familie mutată recent în casa acesteia devin piese într-un puzzle macabru.
🔸️Pe măsură ce tensiunea crește, Larra începe să-și pună întrebări nu doar despre cine e cu adevărat Ania, ci și despre ea însăși. Cât de departe merge o mamă ca să-și protejeze copilul❓️Dar ca să se salveze❓️
🔸️"Ajută-mă să uit" e o coborâre lentă și tulburătoare în abisul minții umane. Nimic nu e ceea ce pare, iar adevărul, odată scos la lumină, e mai înfricoșător decât orice coșmar.
🤩 Puncte forte:
✔ Stilul de scriere e tensionat, dar accesibil, lipsit de clișee sau excese descriptive. Aria nu face risipă de cuvinte, ci scrie cu o claritate tăioasă, dar cu un subtext bogat, fiecare gest, replică sau tăcere căpătând o greutate aparte.
✔ Narațiunea la persoana a treia urmărește îndeaproape perspectiva Larrei, amplificându-i trăirile interioare; ca cititori, suntem prinși în aceeași realitate distorsionată de temeri și îndoieli ca și protagonista.
✔ Tensiunea e constantă, cu rare momente de respiro, dar trecerea de la mister la horror e graduală, firească; elementele horror nu șochează gratuit, ci ating temerile noastre cele mai intime.
✔ Romanul abordează teme dificile și apăsătoare: traumele copilăriei, relațiile toxice, maternitatea, moștenirea violenței, abuzul și manipularea. Există o tensiune constantă între aparență și adevăr, între ce ni se spune și ce se ascunde în spatele tăcerii.
✔ Structura romanului e echilibrată: introducerea personajelor și a decorului aparent banal, urmată de o escaladare graduală a evenimentelor și culminând cu un final dur, cu impact emoțional puternic. Legătura cu primul volum ni se dezvăluie abia spre final, într-o „explozie târzie”, perfect calculată. Cei ce au citit primul volum vor avea un moment de șoc; ceilalți vor dori imediat să-l descopere.
✔ Dintre toate personajele, Ania iese cel mai mult în evidență; aflată la granița dintre inocență și monstruozitate, nu o poți înțelege pe deplin decât la final, dar prezența ei te captivează și te înspăimântă în egală măsură.
✔ Lectura m-a tulburat, dar m-a făcut să mă simt și profund implicată. Am resimțit anxietatea Larrei și fiorul rece al incertitudinii ei. E genul de roman care te face să-ți verifici de două ori ușa înainte de culcare, dar și să reflectezi la fragilitatea psihicului uman și la sensul real al familiei.
👎🏼 Minusuri:
✘ Deznodământul e sumbru, lipsit de catharsis. Pentru cei atașați emoțional de personaje, poate părea nedrept sau prea dur, chiar dacă din punct de vedere tematic e perfect coerent și fidel tonului general al romanului.
🧸 Concluzie: L.M. Aria e o voce de urmărit cu atenție în literatura română contemporană. Romanul ei îți testează limitele empatiei și te obligă să sondezi umbrele copilăriei și ale vieții de familie. O dilogie ce merită citită de orice fan al thrillerelor psihologice cu accente horror și miză emoțională autentică. 📚
Ajută-mă să uit este un mistery, un thriller psihologic cu accente horror, care, la fel ca și primul volum, a reușit să îmi aducă fiori reci pe șira spinării, să mă facă să mă uit peste umăr de fiecare dată când am ieșit din cameră, să mă facă să mă îndoiesc de rasa umană și să mă determine să mă gândesc la toate aparențele înșelătoare. În ceea ce privește atmosfera, autoarea excelează din plin Îi place să se joace cu mințile cititorilor săi, cu personajele ei, pe care le trece prin cele mai teribile spaime cu putință. Se joacă din plin cu incertitudinea și improbabilul, creând personaje care nu sunt neapărat de încredere, care par inocente, dar care se dovedesc a fi produsul mediului în care au crescut.
Este cu siguranță un roman atmosferic, unul care te face să te înfiori, iar prin prezența unui personaj copil care nu este atât de inocent pe cât te-ai aștepta să fie un copil, L. M. Aria se apropie tare de poveștile lui King, mai cu seamă Shining. Asta iubesc la cărțile ei și mă face să vreau să mă îndrept spre operele sale din nou, pentru că sunt sentimentele acelea de frică teribilă pe care reușește să ți le planteze în minte, iar acest fapt nu este puțin lucru.
Însă, spre deosebire de volumul de debut, acesta nu mi s-a mai părut la fel de bine închegat, de pus la punct. Este puțin grăbit pe alături mai cu seamă în ceea ce privește dialogurile și relațiile dintre personaje, sunt niște certuri acolo și neînțelegeri care par să apară de nicăieri. Nu am mai regăsit același penel sigur, aceeași dexteritate în crearea lumii. Totul începe mult mai încet, iar partea de început nu m-a prins foarte tare. Este ușor dezlânată, lipsită de coerența aceea pe care o căutam. Nu există foarte mare atenție nici la relațiile dintre personaje, nici la numele acestora. Multe acțiuni sunt pe repede înainte, dară fără a avea o bază credibilă. Este ca și cum autoarea s-ar fi axat foarte tare pe atmosferă, pe elementele surpriză, pe paranormal, dar a uitat să își facă și caracterele să pară credibile, să acționeze mai puțin haotic. Unele acțiuni ale lor par să răsară din neant, iar asta a stricat puțin plăcerea lecturii. Își revine în cea de a doua parte a cărții, când o recunoști pe Aria din primul volum, unde este nemiloasă cu personajele sale, dar aș fi vrut o balanță echilibrată încă de la începutul romanului. Poate mi-am creat eu așteptări prea mari, iar aici se simte o oarecare stângăcie. Mi-a plăcut, dar nu la fel ca primul volum.
‘Ajuta-ma sa-mi amintesc’ este romanul de debut al autoarei L.M. Aria, iar ’Ajuta-ma sa uit’ este continuarea acestui roman. Tin sa spun ca am fost foarte placut surprinsa de ambele romane. Genul thriller fiind unul dintre genurile mele favorite, aceste romane se potrivesc ca o manusa si m-au tinut cu sufletul la gura de la prima pana la ultima pagina. Autoarea te introduce cu o usurinta subtila in vietile contemporane ale personajelor conturate cu indemanare, astfel incat te face sa te intrebi oare ce se petrece chiar in viata oamenilor din jurul tau 🙂. Pe langa suspansul si pasul vioi al scrierii in general, ceea ce am apreciat foarte mult sunt pasajele de descriere a momentelor intense si trecerea cu maiestrie de la un moment la altul, demonstrand talentul scriitoarei. Recomand cu mare drag ambele romane!
Ajuta-ma sa uit este continuarea la Ajuta-ma sa-mi amintesc. Imi place stilul autoarei de a scrie, usor si lejer. O carte foarte usoara si rapid de citit, ce te tine in suspans la fiecare pagina.
Larra este o avocata de succes care nu poate sa aiba copii, asa ca intr-un final adopta o fetita. Ceea ce nu stie ea insa este trecutul tulmutos al fetitei, afland un secret ingrozitor.
As zice ca ar trebui sa fac o lista cu plusuri si minusuri, de acolo reiesind daca o recomand sau nu… Plusuri - se citeste repede, te pune intr-o stare tensionata, de curiozitate cu privire la ce se intampla. Minusuri - (din pacate, mai multe…) greseli de ortografie, inclusiv al numelui fetitei, stilul de scriere… pe alocuri mi s-a parut in limbaj neverosimil pt o fetita de 10 ani sau pt o avocata de succes, la 40 ani. Finalul a fost foarte pe repede inainte, probabil menit sa socheze. Eu nu am rezonat cu el, deloc. Si pana la ultima pagina ma intrebam care e legatura dintre titlu si carte. M-a lamurit, dar nu m-a impresionat. Prima carte a fost mult mai buna :)